Unirea, noiembrie 1971 (Anul 4, nr. 1150-1173)

1971-11-25 / nr. 1169

PAGINA A­ll-A m k AUTENTICĂ —LEGATĂ ORGANIC DE REALITĂȚILE CONTEMPORANE Intervenind în disputele (pen­tru sau contra) tezei „artă pentru artă“, care continuau la începutul secolului nostru, marele critic Ga­­rabet Ibrăileanu făcea lumină prin simplitatea și claritatea unei ju­decăți memorabile. „Noi nu sîntem în contra „artei pentru artă“, ci pentru „artă cu tendință“. Noi susținem că nu există „artă pentru artă", că orice artă e tendențioasă“, (subl. noas­tră). Scriitorul, implicit, va fi un an­gajat, se va afla pe poziția socială a clasei pe care o reprezintă. Cel care nu va ști, nu va putea sau va uita aceste sensuri majore ale scrisului său, nu va fi un bun scriitor. Fără a reprezenta obiec­tivul și socialul, în același timp, naționalul, scriitorul nu va putea spune nimic, indiferent de modali­tățile estetice pe care le va abor­da, căci arta respinge scriitura stearpă. Arta este rodnică pentru că renaște și se perpetuează prin cei ce o consumă, o întreagă socie­tate, literatura s-a hrănit dintotdea­­una sau și-a găsit izvoarele în social. Dragostea și atenția cu care și-a urmărit de exemplu, Coșbuc poporul, simbioza între el și cei pe care i-a reprezentat strălucit au făcut să se nască această tul­burătoare și patetică angajare : „Sînt suflet în sufletul neamului meu Și-i cint bucuria și-amarul — Sînt inimă-n inima neamului meu Și-i cî­nt și iubirea, și ura — Tu, focul, dar vîntul ce-aprinde sînt eu ! Voința mi-e una, că-i una mereu In toate-ale noastre măsura“. Școala generală nr. 2 Alba Iulia. In opera lui Eminescu (citind celebrul poem „împărat și prole­tar“, „înger și demon“ sau Scri­sorile), in versurile pătrunzătoare ale „Clăcașilor“ lui Goga, elemen­tul social este o sursă bogată de inspirație. Conștient că lumea inspirației poetice este, mai cu seamă, omul social, cu dezbaterile și împlinirile lui multiple, Tudor Arghezi ne-a lăsat tuturora prin „Testament“ : „In seara răzvrătită care vine De la străbunii mei pînă la tine, Prin rîpi și gropi adinei, Suite de bătrînii mei pe brînci, Și care, tînăr, să le urci te-așteaptă, Cartea mea-i, fiule, o treaptă“. Aceeași concepție despre rolul și importanța socialului în literatu­ră se află la fundamentul celei mai impresionante armonii epice a literaturii noastre — Liviu Re­­breanu. In articolul „Cred“, pu­blicat în 1924 în „Ideea europea­nă“, prozatorul sublinia necesita­tea socialului în opera literară. Ilustrarea cea mai completă o con­stituie însă celebrele sale romane „Ion" și „Răscoala", anunțate prin­­tr-un preludiu nuvelistic, în care tematica socială este majoritară. Prozatorul surprinde existența so­cială sub multiple aspecte : de la amănuntul semnificativ (în nuvela „Proștii“), de la promiscuitatea existenței mahalalelor bucureștene (iu „Culcușul“), pînă la mediocri­tatea mohorîtă a tuturor zilelor de trudă ale micilor funcționari sau, de la „foamea“ de pămînt a lui Ion, pînă la izbucnirea răs­coalelor („Răscoala“). Tematica socială, prezentă și în proza lui Mihail Sadoveanu, Că­lii­ Petrescu, Hortensia Papădat- Bengescu, Cezar Petrescu, confirmă adevărurile artistice pomenite mai sus. Această tematică este factorul care asigură operei vitalitate, pu­tere de convingere, efecte educati­ve dintre cele mai eficace. In ampla Expunere susținu­tă de tovarășul Nicolae Ceaușescu în ca­drul lucrărilor Plenarei C.C. al P.C.R. din 3-5 noiembrie a.c. se spune : „...avem nevoie de o artă care să fie suflet din sufletul po­porului, să redea și greul și bu­curia și visurile spre viitor ale oamenilor muncii, o artă izvorîtă din realitățile națiunii noastre, profund umanistă". îndemnul adresat de la această înaltă tribună, ca și chemarea a­­dresată creatorilor de artă, demon­strează cît de necesar este ca artistul să-și pună forțele și ta­lentul în slujba întregii societăți, să muncească și să creeze un elan, cu optimism. Azi, mai mult ca oricînd țara noastră cunoaște o dezvoltare eco­nomică și culturală de neîntîlnit. Pretutindeni unde se muncește, pe ogoare, în marile complexe indus­triale, pe șantiere, în amfiteatrele facultăților, în școli, în instituții pulsează un ritm uluitor de viață. Acolo, cum arăta și tovarășul Nicolae Ceaușescu, este viață. Ori viața este constituită și din lumini dar și din umbre. Tineretul — a­­ceastă treaptă spre viitorul frumos și pașnic al țării — își consacră uriașa-i și pura-i energie tocmai dezvoltării multilaterale a țării, prosperării ei. Și, din lupta conti­nuă pentru un perpetuu progres, se naște autodepășirea, se învață mai bine și fără greșeli. Și toc­mai tineretul este cel care are ne­voie de exemple, de educare. Arta literară aici își află sfera de in­vestigație specifică, în viața tu­multuoasă, diversă, infinită în nu­anțe și tonuri. Aceasta este seva literaturii noastre contemporane. Exemplele nu lipsesc nici aici și ele trebuie să fie pilde de urmat. Scriitorii care acum se află în culmea puterilor de creație, ca Marin Preda („Moromeții“, „Risi­pitorii“, („Groapa“, „Intrusul“), Eugen Barbu „Șoseaua Nordului“, „Facerea lumii“), Fănuș Neagu („îngerul a strigat", „Vară buima­că“), Ion Lăncrănjan (Cordovanii“, „Eclipsă de soare“), G. Călinescu („Bietul Ioanide“), St. Băn­ulescu („Iarna bărbaților“), D. R. Popescu („Somnul pămîntului“, „F“), Al. Ivasiuc („Vestibul“, „Păsările“) sau poeți ca M. R. Paraschivescu, Ana Blandiana, Ion Alexandru, stanța Buzea, Ion Gheorghe, Con­dar mai ales un Nicolae Labiș, sunt numai cîțiva dintre creatorii de valori literare durabile, pentru că își trag substanța din viața con­temporană, din socialul zilelor lor, pentru că ilustrează artistic o realitate specifică anilor socialis­mului cu frumusețile dar și cu scăderile lor, totul tinzînd spre o continuă perfecționare sub aspect educativ a societății noastre socia­liste. Arta autentică, viabilă, arta literară care să slujească masele largi de oameni ai munci, numai astfel își poate împlini menirea sa preponderent educativă, dacă idei­le și conținutul ei — așa cum sub­linia tovarășul Nicolae Ceaușescu în Expunerea la Plenara C.C. al P.C.R., din 3-5 noiembrie — vor fi un instrument de perfecționare continuă a societății, a omului, de afirmare a dreptății și echității sociale, a modului de muncă și Viață socialistă și comunistă. Prof. Ileana ENEȘEL, I II I I III u. ---------------------------------------------------------------------------------------­ STATORNICIE Ne căutăm izvoarele, veștmintele curate wstfass. Și pasul pur rîvnit anume Ca să străbată-n echilibru Distanța dintre tați și mume. Ne căutăm tumultul din adine Și vocea urcă lesne către soare Sălășluim în lucruri, în cuvînt Și în semințe ce înving hotare. Sub albe stele prelungim culesul Reînvieri și gest și amintire Spălați cu rouă fructelor în toamnă Ne cearcă zvon întru dezmărginire. Și iarăși cercetăm izvoare, locuri Și brazde și tulpini zvîcnind in zi. Mi-e visul pur și revenit anume Ca să măsoare cerul din copii. Remus PIETRARU, profesor la Galda de Jos C î N T E C Un cîntec mi-a venit în minte Ni simt în sîngele moțesc Nu am găsit atunci vioara Intre fîntîne să-l opresc A fost o rugă nerostită încă, O inimă-mpletită-n ploi, Un sunet viu de albie adîncă, O frunză-ntoarsă înapoi. Spre n­e ochii se-ntretaie, , Pași rotunzi de toamnă timpurie La ora cînd se­ aprind izvoare Pe tim­pla muntelui de țarini. Covoare albe, margini de baladă. Copiii urcă-n fulgerul etern iar la semn-ncins pe brîul de holdă Se­ întorc în ritmuri de cascade. loan CARAȘEL, salariat la C.E.C. — Abrud In biblioteca Școlii profesio­nale de pe lângă Fabrica de produse refractare Alba Iulia. III I I III I I I­I­I I­I­IJ UNIREA Școala populară de artă din Alba Iulia este tot mai mult un cadru de afirmare a unor tinere și promițătoare talente. In imagine prezentăm o compoziție executată de Georgeta STOICA, una dintre elevele acestei școli. VLADIMIR PREDESCU: „Mamă și tată", sculptură în piatră aflată la complexul muzeistic Alba Iulia. .­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­W ,­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­\\Ș 4 ? 9­9 I­t­I ­Carnet plastic: ^ ^ NNICOLAE MUNTEAN" A devenit o tradiție ca în finalul festivalului cultural-artistic ^ 4/ Comorile Albei in orașul nostru să se deschidă și o expoziție de ^ ^ artă plastică, care de data aceasta a coincis cu expoziția personală 4 £ a lui Nicolae Muntean. Anul acesta sălile casei de cultură au găz­­­­­ă­duit o parte din ultimele lucrări ale acestuia, executate in diferite 9 *4 tehnici între care și o mică tapiserie. Mai mult ca anul trecut, lu­ ^ ^ orările au relevat o serie de tendințe, preocupări care schițează uni­ ^ 9f versul spiritual al pictorului, atracția lui constantă pentru o tema­ ^ ^ tică socială. 4­9. Intr-un ansamblu tematic variat — compoziție, portrete, peisaje, ^ ^ naturi statice — în toate acestea s-au impus piesele inspirate din ^ 9, viața socială, familiară, ilustrînd pregnant interesul pictorului pentru ei aspectele majore ale realității, ale vieții cotidiene. Faptul că mai bine 9­­0 de jumătate din lucrările expuse sunt create pe această tematică ilus­ ^ ^­trează convingător această afirmație. S-au impus picturi ca : „Cete- 4 4­riști“, „Semnale“, „Familie de pescari“ în care, prin mijloace simple, 4 *4 sînt relevate aspecte ale vieții și muncii acestora în compoziții ce­­ 91 încearcă surprinderea general-umanu­lui prin excluderea amănuntelor 9/ 91 nesemnificative. Menținîndu-se în limitele figurativului, Nicolae Mun­ ^­ș­tean evoluează spre stilizare, spre exprimarea esenței lucrurilor, eli­ ^ ^ minînd aspectele particulare, in ultimă instanță spre geometrizare. ^ 4f Predilecția pentru forma geometrică apare atit in „Natură statică“, ^ •­ cît și în peisaje. Ilustrînd intențiile autorului de a sonda în profun- ^ £­zime natura înconjurătoare, se impune tabloul întitulat „Spațiu“, a 4 9f încercare de a surprinde mișcarea dinamică, conexiunea, vîrtejul 4­­ ț elementelor naturii ce ne înconjoară. Intențiile pictorului sînt susți­­n ți­nute în bună măsură de cromatica lucrărilor, în general strînsă, de­ ^ ^ minată de un galben consistent și de un verde-pas omniprezent ^ 4 („Flori“, „Portret“). Alături de unele compoziții caracterizate de mase ^ 4 arhitectonice geometrizate, lipsite uneori de aer, se impun și lucrări ^ 1 pline de atmosferă. Demnă de menționat, în acest sens, este lucra­# 9­ rea „Familie de pescari“ executată în tuș. Avînd in centrul compozi­ 4­i­­ției figurile acestor muncitori înconjurați de plase și de celelalte 9/ 9/ obiecte ale muncii lor zilnice, pictura degajă cu multă naturalețe a1- 4/ at­mosfera caracteristică a acestei activități. Constatăm o participare 4f interioară a autorului la acțiune și nu o contemplare distantă. 41 și Alte lucrări prezentate ne-au indicat și o bogată sursă de inspi- 4/ 9, rație a pictorului. Motivele ornamentale populare, desigur stilizate, 4­9, sunt potențate prin cromatica personală, ilustrativă pentru această di­­­­­­­recție fiind tapiseria „Familie“. Utilizind o gamă diversă de tehnici : 9 (ulei pe pînză, ulei pe carton, pictură pe sticlă), Nicolae Muntean­u 4/ face dovada unor încercări pe multiple planuri de a-și apropia­­ 9/ manieră specifică în abordarea și exprimarea realității. ^ ^ Ținând seama de faptul că acest gen de manifestări sunt relativ^ ^ rare în orașul nostru, expoziția lui Nicolae Muntean Înseamnă un 4/­­4 meritoriu aport în viața culturală albaiuliană. £ £­­ 4 prof. Ioan ȘERBAN ^ Muzeul de istorie Alba Iulia ^ (■vxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxv «vxxxxxxxxx vxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxwxxxxxxxx^ D EBUTROD Atîta vis pe spice cu șoapte-ncarcă ramuri, îmbătrîniri de aur coboară-n fald pe flamuri. Ce mult mi-s ochii frunze... Dar cite ramuri știu că zîmbetul luminii e aurul tîrziu. Rodica Silvia STINEA, elevă la Liceul din Sebeș L ALBA,IULIA Continuîndu-și ședințele de lucru, membrii cenaclului „U­­nirea“, în data de 15 noiembrie au avut prilejul de a asculta, (într-un fel — revelatoriu), poe­zia lui Gheorghe GJiga, munci­tor. A plăcut, îndeosebi, poezia cu caracter de angajare, patrio­tică, precum a fost aceea intitu­lată „Meleagurile Albei“. Deși uneori autorul nu investește în vers emoția lirică necesară, așa cum sublinia Sivan Maximi­lian, totuși se remarcă deosebi­ta claritate a construcției inte­rioare, a relației dintre fondul de idee și expresia lui lingvis­tică. Istoria orașului, a cetății Alba Iulia a găsit în sensibili­tatea lui Gheorghe Gliga un ecou profund, o rezonanță care însă uneori cade într-un juvenil patetism (Paul Gruian) iar a­­tunci cînd încearcă să abordeze o temă de cunoaștere exprimată în imagini considerate inedite, autorul nu-și cenzurează sufi­cient fluxul verbal lăsînd să-i scape epitete prea multe care, desigur, îngreunează receptarea mesajului de către ascultător sau cititor. A doua revelație a ședinței din aceeași zi a fost eleva Rodica Silvia Stînca. S-a remarcat, cu prilejul lecturii celor două poezii ale ei, „Ca să vă spun" și „Rod" (pe a doua o și reproducem în întregime, considerind-o debutul publicis­tic al poetei), că autoarea și-a cultivat îndelung, tenace și, în­tr-un fel, cu o anume teamă de cuvintul scris sau rostit, relația dintre realitatea intimă a gindi­rii și simțirii, pe de o parte, și exprimarea acestei realități în forme ale limbii. Tulburătoare și inedită (George Topîrceanu), poezia ei conferă în mod sur­prinzător valențe lirice tocite­lor cuvinte. Astfel în „Ca să vă spun“, unde din chiar titlu se remarcă valoarea de „a comu­nica“ a verbului spun, de a comunica la un nivel discret dar nu mai puțin veritabil, Ro­dica Stînca, într-un limbaj a­­proape simplu comunică emo­ția sensibilității sale feminine în fața realității exterioare, con­diția necesară împlinirii aces­tei comunicări. In următoarea ședință, cea din 22 noiembrie a.c., au citit poe­zie — Tania Petrișor, și proză — Sivan Maximilian. Frumusețea limpede, pură a sentimentului patriotic pe care o degajă ciclul de versuri al Tani­ei Petrișor, „Răsărit fru­mos de țară“­ este pîndită de a fi știrbită de un ton ușor decla­rativ (Ion Mărgineanu). Dintre toate cele 0 poezii ce formează meiul, „Sonetă pentru România“ este titlul care adună valențele lirice (ca și valorice creativ) ale tuturor celorlalte care sufe­ră, dincolo de unele străluciri stilistice, de diluare. S-a suge­rat poetei să-și distileze și mai accentuat emoția, starea de simțire și cugetare și, cu mai multă aplecare, s-o transcrie în „cuvinte". Este nevoie — pen­tru ca poezia patriotică să con­vingă de tăria și autenticul simțirii — ca poeta să-și afle un drum propriu, un fel pro­­priu, unic de a vedea iubirea ei de țară. Și poate nu atit în fond cît în expresie. I se suge­rează poetei mijloace mai sim­ple de realizare, dacă se are în vedere că în ciclul citit e­­rau cîteva direcții de poezie posibil de fructificat. Schița lui Sivan Maximilian, „Libelula“, are certe calități de proză angajată dar­­ Nicolae Drăgan) prin stilul sacadat, a­­brupt uneori, risipește ideea generoasă de critică socială. Ca schiță ce și-a propus să satiri­zeze anumite defecte sociale ale unor tineri contemporani, scrie­rea rămîne inofensivă tocmai pentru că diluează actul epic. Gesturile personajelor sînt u­­neori în dezacord cu linia ge­nerală a comportamentului lor și, într-un cuvînt, autorul a pierdut controlul, pe alocuri, a­­tît al lor, al personajelor, cît și al situațiilor. Astfel incit schița, din gravă dezbatere a actelor unor personaje devine o parodie juvenilă. Alte opinii (E. Scrieciu) au considerat că schi­ța „Libelula“, care vrea să sem­­niffce că fiecare om al zilelor noastre este supus unui examen moral al faptelor sale, cade în diletantism, alteori în absurd, fapt în contradicție cu ideea ei de bază. In ședința din 29 noiembrie a.c, vor citi poezie — Doina Drașoveanu și proză — Doru Junie. CONVORBIRI DE CENACLU JOI, 25 NOIEMBRIE 1971 CURIER LITERAR Iancu Gorun — Poșaga de­­ Jos. Din ceea ce ne-ați trimis , se relevă un condei care este­­ in vecinătatea poeziei. Se dis­­­­tinge ușor un anume grad de­­ esențializare a simțirii și, ceea ce­­ este cu mult mai important, a­l gindirii poetice. S-ar părea că î intr-adevăr aveți deja format­­ un univers propriu cosmogonic. * Erotica versurilor dumneavoas­­­­tră este una rece aparent, a­­­­proape conceptualizată. Reținem , chiar în acest sens, versurile * din titlul „Pleacă păsările": „Pă­­­­sările pleacă/ și rămîne țipătul­­ lor/ ca o punte întinsă spre noi/ * pe care n-o putem trece./ Le­­ căutăm, dar marea le-a-nvă­ *­luit/ spălînd urmele de pe nisip/­­ să nu le mai găsim niciodată/“. J Este ceva comun totuși în vo­­­ calcule, nu cuvinte, nu în at­­­­mosferă. Cultivați-vă și lărgi­ * ți-vă sfera limbajului, să fie­­ mai propriu, mai plastic pen­­­­tru ideea poetică descoperită. I Marin Ciugudean — Alba Iu­­­­lia. Sentimentul iubirii de frate I a născut la dv. versuri comune, * ușoare, afară doar poate de o­­ aplecare asupra unei stări nos­­­­talgice, de regret exprimate ce- * pilărește In: „Și îi port dorul­­ prin sat“. Dacă poezia, la cei­­ optsprezece ani pe care ii a­­­­veți, înseamnă rostire prozaică * în ritmuri aproximativ popu­­l­­are, e cam puțin. Mai încet­ „ câți și trimiteți-ne. Mană Mărginean. — Alba Iu­ *­lia. Credem că ar fi mult mai­­ bine dacă ați scrie mult, ați­­ rupe fără milă, iar ați scrie și , tot așa, necruțător și exigent cu­­ ceea ce trimiteți (în dorință) * spre publicare. Vă mulțumim­­ pentru știre, dar versurile pe­­ care ni le-ați dăruit, ocazionate­­ de culegerea porumbului, nu se­­ ridică la înălțimea sentimentu­­­­lui de iubire pentru momentul­­ acesta al toamnei. 1 D. Conțu — Vurpăr, nr. III j (corn. Vințu de Jos). Batetism,­­ retorism, gesturi mari și gratu­­­­ite pentru prea puțină substan­­­­ță poetică. Este ceva fals, ceva­­ strident în: „Meleagul Albei îmi s grăbește pasul/ Spre țelul râie! s-a deschis Comuna/.../ Pășind­­ cu mine și strunindu-mi glasul * / Dau bucuriei, se-nțelege, mi­­­­na­". Reveniți.­ Gheorghe Jula — Vinerea (Cu- I gir). Vă mulțumim pentru reia­ , țările și compunerea trimise și s vă invităm la redacție pentru­­ clarificări suplimentare. Dody Rădulescu Mara - Săi- * cina. Cu fiecare scrisoare e­­­ >­pediată pe adresa redacției ne­­ convingem o dată în plus de­­ drumul ascendent pe care-1­­ parcurgeți. Drept care vă trans-­­­criem poezia (care n-a scăpat­­ nici ea de cîteva stângăcii) ! „Unde rodi-vor merii“: „Ză­­­­resc viața dorului ce-1 port­a­ * cum/ prin pleoape strînse in­­ tremurul serii./ Descind din lut, I din, șoapte și cununi de fum/ * din cerul destrămat de norii­­ verii.../ Și-n bolta nopții, mu- a gurii de stele/ și-apleacă lacrimi în apele tăcerii/ Chemînd iubiri,­­ ca-n somnul de izvoare,/ să­­ murmure lin unde rodi­ vor I merii.../“. " * Adelina Damian — Roșia de­­ Secaș, T.T. Furcitureanu — Ba­­­­ia de Arieș, Mircea Moldovan — J Tiur și D. Cârstian - Cugir. 1 încercările dv. dovedesc o a­­­­tracție nu lipsită de satisfacții­­ în ordinea primilor pași. Mai­­ scrieți și mai trimiteți. j i. D. * B A­BRUD A doua­ ședință a cercului lite­rar „Iulia Hașdeu“ din Abrud s-a desfășurat în condițiile unei deo­sebite afluențe a tinerilor din școli. Aceasta dovedește o dată mai mult dragostea de frumos, pentru artă, tendința certă a tinerilor creatori de a da acestui cerc un profil distinct, în climatul spiritual actual. Alături de tineri elevi ca Sorin Oproiu, Liana Voica, Nicu­­lina Nistor, Adina Clipii, Cornel Băbuț, Aurora Cioflica, au parti­cipat profesorii Voica Virgil și Romulus Felea. In deschiderea ședinței, sub di­recta îndrumare a profesorului Romulus Felea, a fost prezentată tema „Alexandru Ciura, colabora­tor la revista Luceafărul“. Eve­nimentul coincide cu 95 de ani de la nașterea cărturarului și scriito­rului născut in orașul Abrud. Personalitate de o mare auto­ritate intre cărturarii din Transil­vania începutului de veac, Alexan­dru Ciura este și unul din cei mai fecunzi scriitori ai epocii. Pe lângă colaborarea la o serie de reviste și publicații ale vremii, ca Familia, Blaj, Lupta, Viața ro­mânească, etc., el este unul din întemeietorii revistei „Luceafărul“, în anul 1902, fixindu-i in linii mari programul, îndrumîndu-i și coordonîndu-i primii pași și princi­pal colaborator cu schițe, povestiri, cronici. De fapt, partea cea mai intere­santă a activității scriitorului este legată de această revistă, aici pu­­blicîndu-și principalele lucrări atit despre viața moților, despre mi­nerit, cit și cele legate de diverse teme sociale, pe care și le va a­­duna mai tîrziu în volum : „Visuri trecute" („Schițe și nuvele“), Blaj, 1903 ; „Icoane", 1906, „Amintiri“, Orăștie, 1912. In continuare, Sorin Oproiu a prezentat versuri și proză. Pe marginea prozei „Amintiri uitate“ au discutat Niculina Nistor, Liana Voica, Cornel Băbuț, Aurora Cioflica, care au remarcat origi­nalitatea ei, precum și bogatul conținut de idei, lucrarea fiind străbătută de o puternică influ­ență folclorică. Poeziile citite „Cristofor“ și „A doua oară“, deși au cîteva meta­fore împlinite nu sînt realizate în întregime. Totuși, și în scrisă de Sorin Oproiu, se poezia pot sesiza lucruri la fel de promiță­toare ca și în proză. In ședința viitoare vor citi Ni­culina Nistor — poezie și Liana Voica — proză. C. IOAN Abrud

Next