Universul Literar, 1923 (Anul 41, nr. 1-51)
1923-06-10 / nr. 22
2. — Nr. 22. UNIVERSUL LITERAR Duminică 10 Iunie 192 lindiene sunt visetorii?__ In zilele tulburi de astăzi, când oamenii sunt ca pirații ce se folosesc de furtuna mărci ca să prade pe naufragiați, inclinările spre bine și frumos, aproape absente, ne conving că într'adevăr criza vremii a pătruns și în domeniul creațiunilor estetice... Nici pe vremea dogilor Veneției sau în timpul papalitaței borgiene, care au înscria capitole de sânge in istoria lamei, nu era atâta neomenie ca azi. Pe acele vremuri a înflorit Renașterea artistică și capodopere de marmoră și un ulei împrăștiază oase de soare peste civilisația barbară de Litanei, întocmind contrastul cel mai bizar între arta dumnezeească și desfrâul păgân. Păgân este și astăzi desfrâul Iurnei, dar operele de arta nu mai strălucesc prin contrast ca și atunci. Obștească moliciune, universala nepăsare de cele sfinte, cascadă de petreceri sgomotoane, ușarnice, iată psihologia urmei. Cel puțin odată la noi, nimic cugetat, logic, nu simți în tiparul slovei, în svârlitura de penel sau în cioplitura daltei. Mai moia, culoarea, avântul poetic, care odinioară cântau euritmic baladele firii, plâng astăzi pe epigonii marilor inițiați și profeților mir’ aripați. Se citește puțin, se cercetează și mai puțin, să aleargă din snobism după formule îndrăsnețe, fără să se ia seama că sonoritățile verbale se aseamănă mai adeseori pustiului de idei. Speranțele nu sunt moarte însă, căci undeva, în desimea brazilor sau pe lângă trivalele dinspre munți, tre- Binefăcătorul -Schiță umoristici de Max și Atexis F,siter— I La șapte ani pe plaja din Yangbot, Toto Puteaux se juca în tovărășia unui băiețaș blond. Băiețașul acesta se numea Prosper Isidor și era fiul unui mare industriaș. Intimul jocului, de Puteaux tatăl—probabil fiindcă era foarte optimist, — prezise fiului său un viitor strălucit. Cunoștea doar viața și utilitatea relațiunilor. De la șapte la doisprezece ani băieții nu au de obicei altă distracție decât să se joace de-a calul și vizitiul. Prosper Isidor și Toto Puteau se conformară și ei uzului. Mai târziu relațiunile lor nu se stricară așa că Toto rămăsese tot prietenul fiului d-lui Isidor. Titlul acesta rezuma de altfel toate ocupațiile și peocupările lui. Mai târziu trebuia să-i țină chiar loc de carieră. Trecură câțiva ani bne să fie într’un sat neînsemnat» acel Crist- așteptat al renunerei noastre artistice. O epopee va fi viața oamenilor pentru ei: gânduri de foc vor picură slovele lui pe hârtie, sufletul său în ritmul daltei sau de penel. E printre noi și nu-l cunoaștem, iar, dacă l-am văzut, nu-l înțelegem încă sau poate încă nu ni sa destăinuit. Și trecem astfel printr’o firească dar dureroasă crizei artistică și literară. Scriem lucruri ieftine și ușoare, cu valoare numai comercială, scriem cu grabă iluzii de gânduri, și ne nchipu iui că suntem mari. Unde e răbdarea și mucenicia celor cari au însemnat pagini de lumină în biblia muzelor? Unde ne sunt visătorii și cântăreții de altă dată, în fața cărora tremuri de fiori neînțeleși? Cuvântul ca și culoarea, sunetul melodic ca și marmora, poartă în ele un suflet de foc care și așteaptă vrăjitorii. Când se va naște undeva, — dacă încă nu s’a născut — pe cerul zilelor noastre un Luceafăr se va aprinde. M va însemna începutul regenerărei sufletești și iertarea lui Dumnezeu. Să fim vrednici însă de gloria lui și să nu l dăm pe mâna zarafilor cari au neguțătorii templele.L-ar sui pe crucea răstignirii ca pe unul ce nu e dintre ai Lor. Pregătiți-vă sufletele ca să-l întâmpinați cu fiori. Oboseala de astăzi el va s’o alunge, pentru ca zorile primăverii să-și despletească peste noi iarăși cosițele trandafirii. L. L Toto deveni Hector. Prosper lsidor deveni avocatul Isidore. Cu toate astea relația aceasta, ni-i procurase lui Hector nici un beneficiu pană in prezent. De altfel dorea să ni-și disportuneze prietenul, așa că aștepta un moment mai proprice. " Prosper Isidor veni într’o zi la Hector PuteaM". — De vre-o zece ani sunt prietenul Matildei Jolliot cu care am, după cum știi am un băiat, îi zise el. — Știu... știu. — Ei reluă Prosper, în interesul carierei mele pe care am neglijat-o, socotesc că a venit timpul să pun capăt acestei situații. — Te aprob. Hector Puteaux, aproba de altfel întotdeauna pe Prosper Isidor. — De aceea fiindcă mi-ești cel mai vechi prieten vreau să-ți cer un serviciu și anume să te căsătorești cu Matilda. O! nu vreau să te hotărăști așa dîntr’odată! Gândește-te. Dacă ași avea darul vorbirei al lui Cicerone aș, încerca să-ți explic avantagiile multiple ale acestei afaceri excelente De altfel Matilda te simpatisează mult. Baiațelul e și el drăguț și bine crescut. Are un singur defect, e foarte lacom și îî plac stafidele. Nenorocirea lui a fost că nu a găsit până în prezent un tată care să-l recunoască. Totuși cred că am remediat răul, mulțumită ție care vei poseda astfel un cămin, fără să-ți fiî dat osteneala să țî-l creiezi. E ceva, nici vorbă. N’așî voi însă să te influențez; de aceia îți spun să te mai gândești vie”. Puteaux fiindcă avea obiceiul să asculte pe prietenul său, se gândi multă vreme și,primi în cele din urmă, întrucât socoti ca nar avea dreptul să-și jignească prietenul printr-un refuz. III După ce-și consultase familia Heitor Puteaux se căsători cu Matilda Joliot și recunoscu pe micul Mihail. Existența uneei perechi nu se modifică aproape de loc. Hector continuă să-și vadă câtva timp prietenul care îl lăsase să înțeleagă însă că i-ar fi greu să-l primească în familia lui, în tovărășia Marildei. Aceasta era și logic în definitiv. Hector nu se opuse; cu toate astea avea știri de La Isidor prin Lucea care în fiecare Merenni avea obiceiul să colinde magazinele și care nu se știe cum întâlnea regulat atunci pe fostul ei amant. — Dragă, spunea Matilda lui Hector când se întorcea acasă, ni am cumpărat nimic, fiindcă nu am, găsit ceva mai efuor, dar în schimb Tara întâlnit pe Isidor care m-a însărcinat să-ți trimit complimente. IV Hector citea ziarul Patria unde dadu de urmatoarele rânduri: „Azi după amiază, la ora două fără un sfert, băcanul Safran din strada Amsterdam, a dus de urechi la comisariatul respectiv, pe un tânăr Mihail Puteaux pe care îl va surprins pe când îi fura niște stafide. Tatăl hoțului nu s’a prezentat încă la circumscripție. Puteaux se pregăti să plece, dar în clipa aceia se pomeni cu un domn care îi se prezintă astfel: — Domnule, eu sunt domnul Șafran. D-ta ești tatăl tânărului Mihail Puteaux. Ei bine de cinci ani îmi dispăreau din prăvălie, o sumedenie de stafide. Unul din băieții mei de prăvălie a demascat în sfârșit pe vinovat care nu era altul decât fiul d-tale. Puteaux era incapabil de a articula o vorbă. D-l. Safran reluă: — Deoarece nu vreau să-ți fac, rău și fiindcă iubesc copii cred că am putea să ne înțelegem— Bine.