Universul Literar, 1923 (Anul 41, nr. 1-51)

1923-06-10 / nr. 22

2. — Nr. 22. UNIVERSUL LITERAR Duminică 10 Iunie 192­­ lin­die­ne sunt vise­torii?__ In zilele tulburi de astăzi, când oa­menii sunt ca pirații ce se folosesc de furtuna mărci ca să prade pe nau­fragiați, inclinările spre bine și fru­mos, aproape absente, ne conving că într'adevăr criza vrem­ii a pătruns și în domeniul creațiunilor estetice... Nici pe vremea dogilor Veneției sau în timpul papali­taței borgiene, care au înscria capitole de sânge in istoria lamei, nu era atâta neomenie ca azi. Pe acele vremuri a înflorit Renaș­terea artistică și capodopere de mar­moră și un ulei îm­prăștiază oase de soare peste civilisația barbară de Li­tanei, întocmind contrastul cel mai bizar între arta dumnezeească și des­frâul păgân. Păgân este și astăzi desfrâul I­urnei, dar operele de arta nu mai strălu­cesc prin contrast ca și atunci. Obștească moliciune, universala ne­păsare de cele sfinte, cascadă de pe­treceri sgom­oto­ane, ușarnice, iată psihologia urmei. Cel puțin odată la noi, nimic cu­getat, logic, nu simți în tiparul slo­vei, în svârlitura de penel sau în cio­plitura daltei. Mai moi­a, culoarea, avântul poetic, care odinioară cântau euritmic bala­dele firii, plâng astăzi pe epigonii marilor inițiați și profeților mir’ ari­pați. Se citește puțin, se cercetează și mai puțin, s­ă aleargă din snobism du­pă formule îndrăsnețe, fără să se ia seama că sonoritățile verbale se asea­­mănă mai adese­ori pustiului de idei. Speranțele nu sunt moarte însă, căci undeva, în desimea brazilor sau pe lângă trivalele dinspre munți, tre- Binefăcătorul -Schiță umoristici de Max și Atexis F,s­iter— I La șapte ani pe plaja din Yangbot, Toto Puteaux se juca în tovărășia u­­nui băiețaș blond. Băiețașul acesta se numea Prosper Isidor și era fiul unui mare industriaș. Intimul jocului, d­e Puteaux tatăl—probabil fiind­că era foarte optimist, — prezise fiului său un viitor strălucit. Cunoștea doar via­ța și utilitatea relațiunilor. De la șapte la doisprezece ani bă­ieții nu au de obicei altă distracție de­cât să se joace de-a calul și vizitiul. Prosper Isidor și Toto Puteau­ se conformară și ei uzului. Mai târziu relațiunile lor nu se stri­cară așa că Toto rămăsese tot prie­tenul fiului d-lui Isidor. Titlul acesta rezuma de alt­fel toate ocupațiile și peocupările lui. Mai târziu trebuia să-i țină chiar loc de carieră. Trecură câți­va ani bne să fie­ într’un sat neînsemnat» a­­cel Crist- așteptat al renunerei noas­tre artistice. O epopee va fi viața oamenilor pen­tru ei: gânduri de foc vor picură slo­vele lui pe hârtie, sufletul său în­ rit­mul daltei sau de penel. E printre noi și nu-l cunoaștem, iar, dacă l-am văzut, nu-l înțelegem încă sau poate încă nu ni sa destăinuit. Și trecem astfel printr’o firească dar dureroasă crizei artistică și lite­rară. Scriem lucruri ieftine și ușoare, cu valoare numai comercială, scriem cu grabă iluzii de gânduri, și ne­­ nchi­­pu iui că suntem mari. U­nde e răbdarea și mucenicia ce­lor cari au însemnat pagini de lumi­nă în biblia muzelor? Unde ne sunt visătorii și cântăreții de altă dată, în fața cărora tremuri de fiori neînțeleși? Cuvântul ca și culoarea, sunetul melodic ca și marmora, poartă în ele un suflet de foc care și­ așteaptă vră­jitorii. Când se va naște undeva, — dacă încă nu s’a născut­ — pe cerul zile­lor noastre un Luceafăr se va aprinde. M va însemna începutul regeneră­­rei sufletești și iertarea lui Dumnezeu. Să fim vrednici însă de gloria lui și să nu l dăm pe mâna zarafilor cari au neguțătorii templele.­­L-ar sui pe crucea răstignirii ca pe unul ce nu e dintre ai Lor. Pregătiți-vă sufletele ca să-l întâm­pinați cu fiori. Oboseala de astăzi el va s’o alunge, pentru ca zorile primă­verii să-și despletească peste noi ia­răși cosițele trandafirii. L. L Toto deveni Hector. Prosper lsi­­dor deveni avocatul Isidore. Cu toa­te astea relația aceasta, ni-i procura­se lui Hector nici un beneficiu pană in prezent. De altfel dorea să ni-și disportuneze prietenul, așa că aștepta un moment mai pro­price. " Prosper Isidor veni într’o zi la Hec­tor Putea­M". — De vre-o zece ani sunt prietenul Matildei Jolliot cu care am, după cum știi am un băiat, îi zise el. — Știu... știu. — Ei reluă Prosper, în interesul ca­rierei mele pe care am neglijat-o, so­cotesc că a venit timpul să pun capăt acestei situații. — Te aprob. Hector Puteaux, aproba de altfel în­totdeauna pe Prosper Isidor. — De­ aceea fiindcă mi-ești cel mai vechi prieten vreau să-ți cer un servi­ciu și anume să te căsătorești cu Ma­tilda. O! nu vreau să te hotărăști așa dîntr’odată! Gândește-te. Dacă ași avea darul vorbirei al lui Cicerone aș, încerca să-ți explic avantagiile mul­tiple ale acestei afaceri excelente De altfel Matilda te sim­patisează mult. Baiațelul e și el drăguț și bine cres­cut. Are un singur defect, e foarte la­com și îî plac stafidele. Nenorocirea lui a fost că nu a găsit până în prezent un tată care să-l recunoască. Totuși cred că am remediat răul, mulțumită ție care vei poseda astfel un cămin, fără­ să-ți fiî dat osteneala să țî-l creiezi. E ceva, nici vorbă. N’așî voi însă să te influențez; de­ aceia îți spun să te mai gândești vie”. Puteaux fiind­că avea obiceiul să asculte pe prietenul său, se gândi multă vreme și,primi în cele din ur­mă, întru­cât socoti ca nar avea d­rep­tul să-și jignească prietenul printr-un refuz. III După ce-și consultase familia Hei­tor Puteaux se căsători cu Matilda Joliot și recunoscu pe micul Mihail. Existența u­neei perechi nu se mo­difică aproape de loc. Hector continuă să-și vadă cât­va timp prietenul care îl lăsase­ să înțe­leagă însă că­ i­­-ar fi greu să-l pri­mească în familia lui, în tovărășia Marildei. Aceasta era și logic în de­finitiv. Hector nu se opuse; cu toate astea avea știri de La Isidor prin Lucea care în fiecare Merenni avea obiceiul să colinde magazinele și care nu se știe cum­ întâlnea regulat atunci pe fos­tul ei amant. — Dragă, spunea Matilda lui Hec­tor când se întorcea acasă, ni am cum­părat nimic, fiind­că nu am, găsit ceva mai efu­or, dar­ în schimb Tara întâl­nit pe Isidor care m-a însărcinat să-ți trimit complimente. IV Hector citea ziarul Patria unde da­­du de urmatoarele rânduri: „Azi după amiază, la ora două fără un sfert, băcanul Safran din strada Amsterdam, a dus de urechi la comi­sariatul respectiv, pe un tânăr Mihail Puteaux pe care îl va surprins pe când îi fura niște stafide. Tatăl hoțului nu s’a prezentat încă la circumscripție. Puteaux se pregăti să plece, dar în clipa aceia se pomeni cu un domn care îi se prezintă astfel: — Domnule, eu sunt domnul Șa­fran. D-ta ești tatăl tânărului Mihail Puteaux. Ei bine de cinci ani îmi dis­păreau din prăvălie, o sumedenie de stafide. Unul din băieții mei de pră­vălie a­ demascat în sfârșit pe vino­vat care nu era altul decât fiul d-tale. Puteaux era incapabil de a articu­la o vorbă. D-l. Safran reluă: — De­oare­ce nu vreau să-ți fac, rău și fiindcă iubesc copii cred că am putea să ne înțelegem­— Bine.

Next