Universul Literar, 1940 (Anul 58, nr. 2-27)
1940-03-23 / nr. 13
UNIVERSUL LITERAR 23 Martie 1940 . Literatură, artă, idei... VICTOR POPESCU După volumul de proză „Biserica neagră“ tipărit anul trecut în colecția „Universul literar“, d. Victor Popescu va publica la începutul lunei viitoare, în editura „Cartea Românească“, o culegere de nuvele inedite al cărei titlu vom fi în măsură să-l anunțăm în curând. Această continuitate în preocupările tânărului prozator este dovada unei sigure înzestrări pentru genul nuvelisticei, care presupune pe lângă o experiență a vieții și una mai adâncită a lucrului literar. Adaptarea puterilor de expresie ale d-lui Victor Popescu la constrângerile impuse de tehnica specială a nuvelei, constitue un aspect din cele mai puțin banale, sub unghiul căruia interesul cu care este așteptată cartea se legitimează deplin. TIMOCUL, revistă de luptă național-culturală, (an. VII, 1—2, Ianuarie, Februarie 1946). Produce totdeauna o bună impresie publicația aceasta, care mărturisește preocupările felurite de ordin cultural, ale Românilor „din valea Timocului și dreapta Dunării“. In ultimul număr, trebue citit un articol al d-lui Emanoil Bucuța, despre „Granițele românești“, ca și articolul intitulat „Scrieri despre Românii de peste hotare“, al d-lui Florea Florescu, redactonul revistei. Mai iscălesc d-nnii: Gh. Reteganul, A. Andrei, G. Florescu, G. Brauțiu, Schamotârneamu, ș. a FAMILIA, revistă lunară de cultură, (seria III, an VII, no. 1—2, Ianuarie, Februarie 1940). In ultimul număr al revistei pe care o conduce la Oradea, d. M. G. Samarineanu, colaborează d-nii: Ion Minulescu, Victor Papilian, M. G. Samarineanu, Radu Gyr, G. Murnu, Octav Șuluțiu, Iosif E. Naghiu, Tiberiu Moșoiu, Al. Negură, N. Steinhardt, G. Bota, G. Sfârlea, Arșavir Acterian, Ion Geparu, Titus L. Roșu, ș. a. TÂRGOVIȘTEA, revistă pentru literatură, artă, știință, director Grigore I. Constantinescu. In n-rul pe Martie citim articolul interesant „Al. Vlahuță avocat la Târgoviște“, de I. Negoescu, apoi „Mitropoliții Târgoviștei“, de pr. Dr. C. Nițescu-Zlatian. Mai colaborează : Al. Vasilescu, Iordache Răducu, Paula Tălăngescu, Subit. Em Constantinescu, Tantzi Iliescu-Mihăilescu, Aurel Vasilescu, Toma Pătru, Gr. Tollea, Em. Voinescu, ș. a. PAGINI LITERARE, (an. VII, 1—2, Ianuarie Februarie 1940) Colaborează : Grigore Popa, Aurel Marin, V. Bemeș, Ionel Neamtzu, V. I. Rusu, Teodor Murășanu, Nicolae Mocanu, Lucia Apolzan, Romulus Demetrescu, ș. a. ■ CONVORBIRI LITERARE, (an. LXXIII, a rul 1, Ianuarie 1940). După bogatele numere închinate lui Eminescu, lui Creangă și Veronicăi Micle, revista „Convorbiri literare“ sub conducerea însufletită a d-lui I. E. Torouițiu, pare a fi intrat într’un ritm de amplă cercetare a istoriei literare. Ultimul număr aduce, în acest sens, antidotul „Centenarul lui Theodor Șerbănescu“. Din cuprinsul bogat, mai desprindem colaborările d-lor : G. Murnu, Radu Gyr, D. Iov, George Voevidea, Gh. Taleș, Teodor Al. Munteanu, Alexandru Marcu, Șerban Rascovici, (tr. din Charles Baudelaire) , A. P. Todor (trad. din Andrei Ady) , Virginia Daria, Aurel Chirescu, Teodor Scarlat, C. Șt. Cazacu, Ștefan Stănescu, Teofil Lianu, Horia Nițulescu, Ovid Caledoniu, Teohari Antonescu, M. Beniuc, V. Hondrilă, Ileana Busuioceanu, Elvira Zamfirescu, Lucian Dumitrescu, Bogdan Istru. Revista se încheie cu articolul esențial al d-lui I. E. Toranțiu, despre „Theodor Șerbă- ARISTOTEL, POETICA Anunțăm apariția in traducere românească, a celebrei opere a lui Aristotel, Poetica. Traducerea se datorește d-lui D. M. Pippidi, și s’a publicat în cadrul de activitate al „Institutului de studii latine“, înființat și condus de d. N. I. Herescu, profesor la facultatea de litere din București. Ne vom ocupa în curând, într’o cronică desvoltată, despre importanta tălmăcire a d-lui Pippidi. SERGIU STAVAR D. Sergiu Stavăr a publicat de curând o plachetă de versuri cu titlul „Miez de noapte“. Culegerea numără 26 de poezii, isvorîte dintr’un sentimentalism neutru, încât așteptăm și apariția cărților anunțate pe coperta ultimă a plachetei actuale, spre a ne pronunța asupra chemării literare a autorului. LUMINA, revista liceului român din Grebena-Grecia, (an. III, anul 1—4). Ne facem o bucurie să anunțăm revista „Lumina“, a liceului român din Grebena-Grecia. Din bogatul număr de peste 150 de pagini, subliniem deocamdată, în nădejdea că vom reveni, colaborările, cu articole despre aromâni și producții în dialectul macedo-român, ale d-lor: Theodor Captean, Nuși Tuliu, Valeriu Papahagi, Demostene Noica, Ion Gosdim, Theodor Zuca, Nic. Popescu-Vaidomir, Ion Ciotei, G. Cotaibiui, M. Papleanu, I. Gima, Gh. Tori, Șt. Anagnostu, Cr. Ruva, Gh. Armenu, Niculaie Papahagi, Gh. Perdichi, Ștefanu Daifue, Cristea Ruva, Hristea Forfote, C. Catofer, Theodor Sahroni, Zisi Ciuciumi, Anton Ciumetti, Gh. Murnu, ș. a. VOLBURA POIANA NASTURAȘ In editura „Astra Bănățeană”, s’a tipărit la Timișoara volumul de poezii, „Țara noastră”, al d-lui Volbură Poiană Năsturaș. Culegerea constitue o impresionantă carte de 324 de pagini, în care s’a strâns întraga producție a autorului desfășurată într’un timp de treizeci de ani. (1910—1940). Opera lirică a d-lui Volbură Poiană Năsturaș va trebui remarcată cum se cuvine, ea reprezentând un anumit aspect al tradiționalismului. FANTANA DARURILOR In numărul pe Februarie al revistei „Fântâna Darurilor” (an. XII, 2), sicriu articole de cultură creștină: pr. prof. T. Chiricuță, loan Gh. Savin, pr. Vasile Ionescu, prof. c. Calimuschi, C. Goran, pr. Gh. Butnariu, I. Gr. Oprișan, Al. Lascarov Moldoveanu, etc.) ENCICLOPEDIA ROMÂNIEI Până acum ,el puțin, accentul principal în actualul război european cade pe economic. Războiul economic e regizat cu surprinzătoare abilitate de puterile beligerante din Occident. La lupta aceasta economică participă direct sau indirect toate țările interesate și în deosebi cele vizate de ciocnirea imperialismelor dintre marile puteri în conflict. Războiul economic se desfășoară cu egală intenstate în Marea Nordului, în Sud-Estul european ca și în Orient, sau Extremul Orient. In această conjunctură nu e, poate, nimic mai necesar decât să se organizeze economia țărilor în conformitate cu interesele tradiționale și vitale, distincte, ale popoarelor. Pentru o bună organizare însă, o cunoaștere temeinică a sectoarelor vieții economice este indispensabilă. Cel de al treilea volum al „Enciclopediei României“ — elaborat ca și celelalte, sub auspiciile Minjestății Sale Regelui — prezintă o amplă sinteză a economiei românești concepută și scrisă de cele mai recunoscute autorități în materie. Pentru întâia oară se cercetează, după un plan unitar și armonic, cele mai variate probleme ale economiei naționale și toate domeniile de activitate materială. In acest volum de 1200 pagini, ilustrat cu stampe vechi și reproduceri de artă, cu planșe în cuior, fotografii documentare, cu diagrame și cartograme de cel mai înalt interes, aflăm studii semnate de somități ale științei și activități economice, membri ai Academiei, profesori universitari, tehnicieni de toate nuanțele, dala miniștrii de resort, cari concep politica și legislația unei întregi ramuri de activitate economică, până la șefii de laboratoare cari studiază condițiile germenilor vegetali sau ale produselor minerale. BIBLIOGRAFIE Am primit la redacție: Liviu Deleanu, Glob Alb, poeme și balade, ed. „Cultura Poporului“. Neculai V Coban, Casa de pe Prut, versuri, „Cuget Moldovenesc“, 1940. P. Selegean, Calea cunoașterii, 1940. Gabriel Bălănescu, Cartea Intinerecului, 1940. Florin Iordăchescu, Cânta un greer într’o vară, stihuri pentru furnici, editura „Viața forestieră“, Bucovina, 1940. Vasile Netea, Sub stindardul „Astrei“, două decenii de activitate culturală în despărțământul Reghinului (1919—1939), cu prefață de prof. dr. Iuliu Hațieoganu, tribunul „Șoimilor Carpaților“, Florian Christescu, La săniuș, carte pentru copii, versuri de Coșbuc, Dulfu, Vulcovici și alții, desenuri de Stoica, ediția VI-a, ed. Cartea Românească. I. Simionescu, Bucovina, colecția „Cunoștințe folositoare“, ed „Cartea Românească“, Sanda Marin, Bucătăria Satului, coleția „Cunoștințe folositoare“, ed. „Cartea Românească“. Teodor Cerbuleț, Antim Ivireanu (1650—1716), colecția „Cunoștințe folositoare“, ed. „Cartea Românească“. Profesorul Nae lonescu (Urmare din pag. Iar iubirea adulce după sine rodnicia. Și puțini români au fost mai rodnici ca Nae lonescu. Puțini oameni se puteau mândri, ca el, cu atâția fii spirituali. Știu că voia, iar ultima vreme, să țină un curs universitar asupra Sfântului Pavel, stăruind mai ales asupra capacității — promovată de creștinism pe întâiul plan — de a naște fii spirituali, de a îmbogăți Firea cu creații vii. Taina creației l-a obsedat pe Nae Ionescu de totdeauna,, iar în cursul său asupra lui Faust și problema mântuirii, a cercetat îndeosebi problema omului modern de a creia direct în viața spirituală a aproapelui — iar nu a creia, mijlocit, prin forme de cultură. Nu vrui un om cu o forță uriașă de iubire, își putea pune asemenea probleme, în centrul cărora mujește nu un „sistem” oarecare — așa cum sunt câteva zeci de mii, până acum — ci nădejdea că, prin creștinism, s’ar putea schimba însăși poziția omului în Cosmos. ...Pentru noi, cei care am rămas, Nae Ionescu a murit mult înainte de vreme. Și asta spune mai mult decât tot ce s’ar putea spune. MIRCEA ELIADE = y DEJUN Un diner sans fagon et sans cérémonie, On l’a dit avant moi, n’est qu’une [perfidie. (L’-art de diner en viille-Colnet 1768—1832) Poate nu m’așa fi dus direct de la gară la prietenii mei tocmai la ora prânzului, dacă ași fi știut că au musafiri. Dar acum un regret de loc, de loc... Au fost câteva ore plăcute, într’o atmosferă caldă, familiară. Mam simțit atât de bine între acești oameni eleganți, manierați, pentru care educația lor și a copiilor lor, este primordială. Puțin cam stânjenit desigur și cu o umbră de vag regret în suflet, când mă gândeam la copilăria și adolescența mea nesupravegheate atât de atent, ca aceea a copiilor prieteniilor mei. Aproape oameni mari acum, copiii aceștia... Dina șaisprezece, Dina șaptesprezece ani... Mi-am amintit în gară de dojana lui Florin, a prietenului meu : — Dacă și tu mai aștepți invitație ca să vii oricând la noi... nu știu ce să mai zic! Am hoinărit împreună în tinerețe, ne-am pustiit viața prin război tot împreună, ba încă mai ești și rudă cu nevastă-mea și tot te codești. Ce dracu ai ? Fii și tu mai altfel, cel puțin cu noi. Mă, să-ți spun eu una: păcatul tău a fost că nu te-ai băgat, că ai stat departe, că ai tânjit în tine și ai... da ce să-ți mai spun acuma.... Acuma e târziu ! Vino, mă, la noi când vrei, vino ca la tine. Altfel, mă faci să cred că mă disprețuiești și pe mine c’am ajuns mare. Păi, eu am pritos momentul, mă ! Nu cu cartea, nu cu mintea cu care te fudulești tu fără s’o spui... Ce crezi că eu nu simt?... Cu relațiile, cu politica, cu una, cu alta... Și vezi și tu acum! E rău? Casă, avere, copii, legături mari... ce, ca tine? Viața e altceva, dragă, nu e poezie cum crezi tu. Trebue s’o iei de coarne și să-i pui jugul de gât, cum făcea bletu’ taica cu boii lui... M’am dus deci la prietenii mei la ora prânzului. La prietenii mei, la rudele mele. Nu-mi pierd niciodată și nicăizi cumpătul. Dar mă impresionează rigiditatea consilierului care este socrul lui Florin, a lui „Moș Vivi“, cum îi spun eu. Cu barba albă, frumos rotunjită, mi a primit zâmbitor, ca și cum știa că trebue să vin și mi-a spus, scandând cuvintele : de MIRCEA PETALA —îmi pare bine că te văd, dragul meu ! Și după ce nu am îmbrățișat cu toți ai casei, m’a prezentat musafirilor, gata să treacă în sufragerie. Am vorbit repede, am râs, i-am bătut pe umeri pe Dina, pe Dina, am ridicat-o în brațe pe vară-mea care s’a speriat întâi, dar pe urmă m’a sărutat de trei ori și mi-am ascuns toată timiditatea, printe d exuberanță aproape deplasată. Le-am stricat toată solemnitatea așezării la masă, care este mai ales al ei, ritmul lent al unei intrări în altar. Dar a fost mai multă vioiciune, copiii au trecut de partea mea, iar Florin m’a scuzat așa ca să audă toată lumea : — Bată-ție să te bată, mă ! Tot așa ai rămas... O, dar ce masă elegantă, ce frumoasă masă ! Paharele de cristal sclipesc pe napajul imaculat, ca niște jucării de ghiață transparentă, simetric aranjate pe zăpada proaspătă. Au ceva de dimineață pură de iarnă. Lumina ce filtrează prin ferestre le dă reflexe roșii, violete albastre... Totul strălucește, tacâmurile, farfuriile, vasele de flori. Parcă și oamenii împrumută ceva din această strălucire. Arunc o privire discretă asupra mea... Nu, nu fac notă discordantă. Și apoi, oricum ași fi, ce-mi pasă? Trebue să mă privească și musafirii cu îngăduință, trebue să fi înțeles din felul cum am fost prezentat: — Ăsta-i Radu ! ce, nu-l știți pe Radu ? — Bată-te să te bată, mă! Nu te-ai schimbat deloc... Nu m’am schimbat de loc ? Cum adică ? Nu m’am făcut mai serios, nu am împrumutat nimic din solemnitatea voastră, sunt tot atât de neconformist ca și altă dată, cu aceeași exasperament de simplă viață? Ei și? E ceva rău în asta? Privesc musafirii: cei mari mă interesează mai puțin, dar sunt și musafirii copiilor, pe semne colegi de ai lor. Fetița blondă care stă lângă Dina, băiatul acesta care s-a așezat lângă Dina, cu părul lins și cu coșuri pe obr^. Chibotasc în șoaptă urmând o discuție începută înainte de masă. Dina are gesturile măsurate. In putogenul ei de lână de Angora, cu părul frumos întors pe creștetul capului, parcă-i un pui de găină care de-abiia a eșut din ou. Mănâncă încet, cu gesturi mici, cu coatele aproape lipite de corp. Dinu... Cum a crescut Dinu! Ce alură sportivă și cu tubele astea sub nas, rău parcă l-am mai văzut pe afișul unui cinematograf! Mănâncă larg, se întinde peste masă, mai vrea, mai cere (luați, mă, și mâncați!), se face că nu observă încruntările disperate ale consilierului și intervențiile dese ale mamei. — Mais voyorns! Dina... — Nene Radule, te luăm după masă wolley cu noi. Ne faci galerie, strigi, ne însacurajezi, sum noi ,ce poți d-ia ! Dina sare și ea . — Mergi nene Radule, nu te lăsăm ! — Nu pot mai trecue să plec înapoi, ce crezi că n ași merge ? — Impasibil, amâni pe mâine. — Așa! Nu se poate. In direapua m.a, Fiorin e angajat într’o discuție serioasa. Din când în cana, aruncă asupra copiilor o privire demontoare Ar vrea să spună: — Vorbim noi, oamenii mari! Mai tauep, aveți un om de raspatic... Dar eu ii șopunse la ureicne, oprindu-i inervența : —uea-i araga, rasa-i sa toarde... Și ei zburau. — Okolo ! Ce mai budincă ! Gurjuiuuie lua Luiu au mgnețat toată lumea. UUOJ.O!.... un moim-cui, ae tânere peniuri, pe lețuie gaza-emr, o suferință adanca, ce expresie: o mono !... Budinca era purtată pe o tavă de argint, ca o cantdrana m momadră. — Ce-o fi având maumru? întrebai cu compuisuiace. Cu Dudon cu e astea, nu știi nici DiCicli,ci... — E foarte bun, îmi zise Dina distins. Are jambon, „cadux de Bruxelles", de- avea — cum se zicci — „dispealus poaS" — mazare... sa vezi, e m_numaiâ... — E splendidă, complectă Dina. Cei mari vorbeau de altceva. Dar simțeam ca și oausulerud și vara mea i—iy, urmăreau pe Duiu cu privirea, sa-i faca semn sa faca udata, sa isprăvească... Dar Dunu, constiant de această manevră, se uita m aine pai p, a evita. Nu știu acce, am simțit atunci că el se comporta așa, pentru muie. Credea el oare ca-a prețuiase mai mult așa? Un moment de tăcere. Se auzea numai plin cnema lar-a muritor, literaleșar, pudinea era deflicioasă. Mai vream și am mai cerut. — Fă-ne au bucuriaa ’mooa! exageră Dinu, adresâmdu-se fectorului. Dar mama sa, prinzându-i privirea, în timp ce eu ma serveam a doua oara, ni apuse serios pentru al, cu un sui al ínga uuitor adresaic noua omor mari : — Dinu! tu te comporte aujourd’bui comma un bérgar, comme un bérger ! Li răspunse prompt, cu vervă : Nu-i mante mama! Grand-papa était aussi bergar. Il jouarc da la suie. Taiuiuuu !... Și-și flutura degazare in fața gurii, pe un teuer imaginar. — Ce zice dragă, bezmeticul ăsta? mă întrebă Florian, care nu știa franțuzește. Mă aplecai către urechea lui, să mă audă numai ei. — Masa îl face cioban, zice că se poartă ca un cioban. Da’ ei cică și babac’tău era cioban, că-i trăgea din fluor. Fleacuri ! Vezi mă, — observ eu împăciuitor — băiatul ăsta are caracter. Nu e tantaron! Dacă e mândru de originea lui, dacă e sincer mândru, e frumos! Lasă-l în pace! Zburdă! Florin zâmbea, mi se părea că zâmbește cu satisfacție. Simțeam însă furtuna în aer. Consilierul își reținu explozia, ocupându-se de vecina din dreapta: — „îmi aduc aminte, când eram la universitatea din Padua... Eu însumi spusei : — Era o zăpadă azi dimineață la Sinaia, splendidă! Și un soare... un soare nemaipomenit ! Cafeaua am luat-o în salon, desigur. Dar cum Florin rămăsese încă în sufragerie cu Dinu, mă spunai ca să previn scandalul, sau să-l înăbuș. Prinsei numai ultimele cuvinte ale lui Florin : — In primul rând nu a fost cioban. Și în al doilea rând, să nu fii măgar, asta-i ! Strigai pe Dina, îl apucai de umeri pe Dinu și spusei ca să audă toată lumea . — Merg cu voi la wolley, vă fac galerie! Dar să poftiți să nu jucați ca lumea... Și pe când ne îmbrăcam în grabă să plecăm, după ce îmi luai rămas bun da la toți, Florin mai spuse distrat: Bată-te să te bată, mă! Tot așa ai rămas... tot în mintea lor ! Canti, e cosi trapassi Dea amw e di tua vita il piu bel fiore. Lnme,qnanto somiglia AL tuo costume u mio! Sollazzo e riso, Della novelta etâ dolce }amiglia, E te german di giovmezza, amore, Sospiro acerbo de' prevelli giorni, Nou curo, io non so come; anzi da loro Quasi Juggo lontano; Quasi 1 o mito, e strano AL mio, loco națio, Passo del viver mio la primavera. Questo gwrno ch omat cede alia sera, Fosieggiar si costuma al nostro borgo. Odi per lo sereno un suon di squilla, Odi spesso un tonar di ferree canne, Che nmbomba Ionian di villa in villa. Tut ta vesnta a Jesta La gioventu del loco LascM ie case, e per le vie si spande; E mira ed é mirata, e in cor s’aUegra. Io solitario in questa Rimota parte alia campagna uscendo, Ogni ailetto e gioco Indugio in altro tempo: e intanto il guardo Steso nea ana aprica Mi țere il Sol che tra lontani monti, Dopo il giorno sereno, Caaendo si dilegua, e par che dica Che la beata gioventu vien meno. Tu, solingo augellin, venuto a sera Del viver che daranno a te le stelle, Certo del tuo costume Non ti aorrai; che di natura e frutto Ogni vostru vaghezza. A me, se di vecchiezza La detestata soglia Evitar non impetro, Quando muți questi occhi all’altrui core, E lor fia voto il rrwnao, e il di ]uturo Del di presente piu noioso e tetro. Che párrá di tai vogha ? Che ai quesVanni miei? che di me stesso? Ahi permrommi, e spesso, Ma sconsolato, volgerommi indietro. Iar acum, iată versiunea românească a acestei „idile", însoțită de explicațiile necesare urmăririi textului în original: PASĂREA SOLITARĂ De pe culmea străvechiului turn 1)1 Pasare solitară, de câmp 1 2) Tot cânți pan’ ce nu moare ziua; Și rătăcește armonia prin astă vale, Primăvara în preajmă Scântee în aer și pe câmpii tresaltă 3 4). Astfel că privind-o se ’nduioșează inima. Auzi turme zbierând, mugind cirezi; Celelalte păsării bucuroase, pe ’ntrecute l’mpreună Prin liberul cer( 6) fac toate o mie, Tot sărbătorindu-și timpul lor cel mai [bun c) : Tu gânditoare la o parte totul privești; Nu tovarăși, nu zboruri, Nu-ți pasă de voioșie, fugi de petreceri, Cânți și așa tu îți treci A anului și a vieții tale floarea cea mai frumoasă 7). O, vai, cât seamănă Cu-a ta deprindere a mea! Joaca, și râsul, A noii vîrste 8) familie plăcută 9), Și frate tu al tinereții, Amor 10 1), Suspin, vai, crud, al zilelor de încercare. Reci mă lăsați, eu nu știu cum li); ba chiar de ele Aproape fug departe . Aproape solitar, străin De locul meu de naștere, îmi trec a vieții mele primăvară 12 13 14). Această zi1( 16 17 18) ce de-acuma îi cedează [seriile). A fi sărbătorită se obișnuește în tirg la noi. Auzi prin cel senin sunînd un clopotis), Auzi adeseaori un tunet de țevi de fier ie), Ce bubuc ’n departe £ in casă ’n casele de [țară ]). Tot îmbrăcat ca pentru sărbătoare Tineretul locului Părăsește casele, pe străzi se răsfiră. Și privește și e privit ls), în inimă se sbucură. Eu solitar în această Retrasă parte a cîmpului ieșind 19), Orice plăcere și joc 6 amin pe altă dată10 21); și ’ntr’aceasta [privirea întinsă în văzduhul sorit Mi-o rănește Soarele ce’ntre munți [depărtați 1). După ziua senină, Căzînd dispare și pare a spune Că fericita tinerețe 22) se pierde. Tu, păsărică stingheră, ajunsă în seara Vieții 23 24 25 26) pe care ți-o vor da stelele te), Sigur de a ta deprindere ts) N’ai să te plîngi; căci al naturii e fruct Orice dorință a voastră 20). Mie, dacă al bătrîneții 27 28) Detestabil prag Nu obțin să-l evit, Cînd muți acești ochi pentru inimiss), Și lumea fi-va le goală 29 30), iar ziua viitoare sa) Decit ziua prezentă 31 32) mai plicticoasă și [sumbră, Ce o să-mi pară de-o atare dorință? S2) Ce de acești ani ai mei ? ce despre mine [însumi ? Regreta-voi, oh, și adesea. Dar neconsolat, întoarce-voi privirea în urmă. AL. MARCU 1) Al unei biserici din Rocanati, orășelul din Italia de Mijloc, în care s’a născut Giacomo Leopardi. 2) Spre care se deschid zările largi, pentru zborul acelei păsări, din înaltul turnului. 3) Se notează valoarea poetică a dispoziției în vers și a semnificației deosebite, pe care o au cele două verbe (brilla și esalta), redate prin scîntec și tresaltă, căutând să reprezinte în context aceleași funcții poetice. 4) Toate păsările cerului, afară de pasărea solitară. 5) Deschis zborului și fără obstacolul vreunui nor, în albăstrimea clară a văzduhului. 6) Oare este primăvara. 7) Primăvara, ,cel mai frumos anotimp al vieții unei păsări. 8) A tinereții. 9) Tovarăși dragi. Cu alte cuvinte : Petrecerea și voioșia sunt tovarăși buni ai anilor tinereții. Dar Poetul se simte indiferent față de asemenea tovarăși, fără a-și da singur seama de ce (v. 22). 10) Alături de petreceri și de voioșie, iată iubirea, desemnată de poet ca una din cele mai firești tovarășe ale anilor tinereții. Dar poetul se simte înstrăinat și de aceasta, întocmai ca un om pe care L ar împrejura grijile de tot felul ale maturității premature (v. 21). 11) Să se noteze toată valoarea poetică a acestei naive, dar adorabile mărturisiri. Este un moment de autentică regăsire de sine în expresia poeziei. 12) Tinerețea. 13) De primăvară. 14) Locul. 15) In semn de sărbătoare. 16) Paștile, cu care se trage la țară, în acelaș semn de bucurie. 17) De vale, sub cele din urmă case ale tîrgușorului Recanati, așezat pe o culme de deal, printre colinele peste care se întinde privirea melancolică a soarelui la apus și ale poetului. 18) Să se noteze puterea de sugestie a acestei imagini, de-o rară plasticitate in concizia și naturalețea ei. 19) Și unde ajung pînă la el doar ecourile veseliei generale, a celorlalți oameni. 20) Iată starea sufletească ce domină inspirația acestei poezii, ridicindu-se pînă la valoarea de idee fundamentală a ei. 21) Spre care „s’a întins“, încordîndu-se, privirea înduioșată a Poetului. 22) A întregii lumi. 23) Pe pragul morții, după ce ți-ai trăit tinerețea în acel chip nefiresc, față de restul semenilor tăi. 24) Destinul. 25) De a-ți duce viața în singurătate și izolare. 26) „Este un fapt natural, un instinct nevinovat, care nu poate fi urmat de durerea de-a fi procedat într’un fel și nu în altul“ (Flora). Regrete nu pot deci încăpea. 27) Sensul versurilor următoare este: Ce-mi va părea mie despre această dorință(dacă nu reușesc să obțin moartea înainte de bătrânețe), atunci cînd acești ochi ai mei vor fi muți pentru inima oricui și goală le va fi tot lumea ; iar viitorul îmi va apare mai nesuferit decât însuș prezentul ? 28) „Ochii Poetului nu mai au nici o putere asupra inimilor celorlalți“. 29) Acelorași ochi. „Goală de orice farmec, care să înfrumusețeze viața“. 30) Viitorul, în general. 31) Prezentul, tot în general. 32) De izolare , voluptatea de a trăi solitar, acum, în anil tinereții, pe care atunci o va regreta. Zădarnțțe. Pentru a-l cunoaște pe Leopardi (Urmare ,Un pag. I) , 1 T TLPUDRAFIA SLABULUI „UNIVERSUL“ BUCUREȘTI, STR. BREZOIANU 23 Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării dir. ele PT. T Nr. 24464938. Gândire fără suferință (Urmare din mod e sigur pe front [UNK] O, nu vă îndoiți nicio clipă că se află undeva, pe front. Iar dacă omul acesta gândește la fel ca’n 1934, mai are cineva dreptul să spună, cum ar fi putut spune atunci, că-i o gândire fără suferință ? Și nu-i vorba de suferința fizică a războiului, firește. E suferința de-a lupta stări, la fel de împotriva unor proaste, după el, cum sunt cele pe cari le apără. E suferința de-a nu fi prezent, nici într’o parte nici într’alta. E suferința de-a fi, cu neamul său, într’altă lume decât e neamul său. Tineretul acesta francez nu poate să nu fie respectat. Nicio invidie și nicio înstrăinare de problemele sale nu va autoriza pe cineva să-l lovească. Cel care mai poate nesocoti suferința, în ceasul de față, dovedește că el însuși n’a gândit vreodată în plină suferință. In mijlocul unei lumi în care toți se luptă apărând ce le e dat, iată câțiva oameni bătându-se și apărând a ceea ce nu le e dat încă. E mai mult decât o suferință. E o beatitudine. CONSTANTIN NOICA condusă, încât tinerii aceștia, găndindu-se la perspectiva unui viitor războiu, se întrebau dacă au pentru ce să se bată. „Nous sommes Id : — scria unul dintre ei — n’y pouvant plus tenir longtemps; ne pouvant accepter de nous battre pour un „ordre“ et des „idéaux“ criminels. II y a la guerre proche. La ferons-nous? pour qui?“ Citești, acum în 1940, rândurile acestea apărute prin 1934 și te întrebi: unde va fi fiind tânărul care le scria atunci ? El . j ''f . ■* y