Universul Sport, august 1938 (Anul 1, nr. 135-165)

1938-08-01 / nr. 135

2 Luni 1 August 1938 In miezul acesta de vară, când soarele se’ntrece cu glu­ma, pârjolind totul în cale-i, o evadare din asfaltul și block­­haus-urile încinse, e tot ce poate fi mai plăcut și pentru trup și pentru suflet. Căldura asta agasantă și im­becilă, sâcâitoare, te indispune. Mereu văpaie, mereu oameni transpirând, chelii șterse ne­contenit de batiste leoarcă, în­tocmai ca și cămașa, tocuri des­­lipindu-se anevoe, enervant, din asfaltul cleios, taxico-uri și scramine ticsite, unde înduri supliciul tuturor.... aromelor, o îmbinare curioasă și deseori, disgrațioasă, de toate apele de Colonia de pe fața pământului, rouge-uri și farduri topite, completate de miros de cau­ciucuri încinse și benzină arsă, — sfârșesc prin a te scoate din sărite. Evadezi într’un reconfortant „­week-end“, din care se’ntâm­­plă câteodată să dispară „en­­d“-ul și să rămână „week”-ul, săptămână completă de recrea­ție și răcoreală. Dar când sbngheata aceasta se transformă intr’o lună împli­nită, petrecută în munți, fără să știi de ora sculatului, de ora plecării la serviciu, dacă e sau nu materie pentru a doua zi, chestiunea se schimbă cu totul. Să uiți de oră, de zi, de timp, de calendar, de tot, te reîn­­torci o clipă spre primitivism, să fugi de angaralele deseori obositoare ale civilizației, să te regăsești la om, așa cum ești, fără etichetă și conveniențe, în mijlocul naturii... Să faci sport pentru sport, poate cel mai frumos dintre sporturi, dintre lucrurile fru­moase care există... Drumeție...­­ m Tar E atât de albastru cerul și a­­tât de verde decorul de brazi, încât ți se pare că trăești in­fer’un cadru neverosimil și ireal. Și liniștea asta care te’ncon­­joară, e atât de completă, încât ,ți-e teamă să scoți o vorbă ca să nu se sperie, — să fugă. Privești în sus, așa culcat pe spate cum ești și nu vezi decât o mare albastră imortalizată Undeva pe un perete, sau pânză a vreunui ilustru penel,­­ care a trasat, cu sgârcenie, pe­­ valurile imperceptibile, câteva Șuvițe, voalate, de nouri. Și minutele, infime fracțiuni din cronos, trec pe lângă tine, prin tine, mai departe... ★ Involuntar, îți vine în gând că există oameni care pornesc în exod spre țări străine (ar fi ele frumoase, nu zici ba) necu­­noscându-și din țara lor, decât rata până la graniță. Și pe asta , parcurg cu ifose de blazați, subestimându-și propriile lor bunuri. Iți vine nu știu cum, când ii auzi întitulându-se „turiști““. ★ ) Iți vorbesc „turiștii“ aceștia, cu atâta țâină și ambalare, de lucruri văzute pe aiurea, dar­­ toți rămân perplexi, când Vorbești sau îi întrebi de sălba­te­tica și totuși atât de minunata­­ voie a Jiului, de pitorescul văii Prahovei, de panorama ce ți-o oferă Branul, Omul, Piatra­­ Craiului, sau altele. 1 Nu e în toată această igno­­­­ranță, ceva revoltător și în ace­­l­aș timp trist? I _ * Pe zăpușeala aista și în noa­pte acestea din basme arabe, există totuși oameni care se’n­­ghesuie în jurul unei moriști ce-i zice ruletă, convinși sau crezând că au făcut vilegia­tură. I-ați văzut, desigur. Transpirați, cu gulerul lăsat lejer, învăluiți în fum și’n căl­­dura^ pe care ventilatoarele­­ se căznesc degeaba s’o alun­ge, pironiți în scaun, ore în­tregi cu ochii tulburați de ne­șansă, sau scânteind de senza­ția ascuțita a hainului câștigat orbește, fără muncă, nedormiți. — cu o hârtie de calcule dina­inte „turiștii“, „vilegiaturiștii“ (?) aceștia, își pierd ore, nopți și zile întregi, lângă moxișca diabolică, colorată cu dungi ro­șii și negre, marcată cu și plantată în mijlocul cifre unui dreptunghiu de postav verde, cu niște cifre misterioase, cu­prinse în lăuntrul unor sectoa­re, unele purtând numiri străine. Din când în când, un glas nasal, prohodește cuvinte... „teh­nice“, care uluesc, întris­tează și luminează fețe în timp ce o lopățică mânuită cu mae­ștrii, intră în funcție, adunând maldăre de discuri mici, sau mai mari, de ebonit, suite, mii, zeci de mii de lei... Și oamenii aceștia pretind că-și petrec vacanța în munți, în regiuni răcoroase, de... o­­dihnă... Dar mai interesanți decât a­­ceștia, sunt alții. Se îmbracă după ultimul jur­nal de sport, cu haine confec­ționate din cele mai superioa­re și scumpe stofe englezești, cu bocanci „clasa întâi“, tot scumpi și tot străini (altfel n’au... șic) și „fac turism“, prin hall-ul hotelurilor sau pensiu­nilor de munte, pe peronul gă­­rii, prin localitate în care au descins, snobi și cu alură de... conți cinematografici. Se ’ntorc apoi, după o lună de poker și table, de chefuri și „five—o’clock“-uri“, de ruletă și nesomn, în Capitală, pe la casele lor, cu hainele intacte, cu colțarii bocancilor tot noui. Și venind la slujbă, respirat, cu o satisfacție supremă și plină­ de snobism, ce minunat am­ petrecut. Am fost „în“ minuți. ★ Se întâmplă să ’ntâlnești în miez de zi, sau sub seară, pe o i potecă lăturalnică, prin desi­mea și umbra brazilor, pe un pisc arid, sau prin locuri pu­stii, unul, doi sau mai mulți inși. Cu capul descoperit, cu fața și brațele arse de soare, cu cos­tumul învechit, îmbâcsit chiar­, cu pantalonii foioși, cu bocan—i­cii avariați, jupuiți, știrbi de­ câțiva colțari și cu sănătate« în ochi și în plămâni. Și cu un „film“ intrat în ei prin retina ochilor, un „film“, cu scene de un farmec de neui­tat, închise în ei, cu prețul u­­nor eforturi lungi, dar cu atât mai savurate. Și acești oameni își spun, fă­ră emfază, turiști sau și mai simplu drumeți Câtă diferență... ★ E atât de greu să înțelegi frumusețea sporturilor acesto­ra de vară, anonime și practi­cate pentru altceva, decât pen­tru reclamă și rețete, încât mulți le numesc „aberații“. E greu, pentru foarte mulți« să priceapă ,nebunia“ de a cu­­treera văile, piscurile și văgău­nile, cățărându-te pe colțuri primejdioase, pe arșiță, ploaie­, viscol, sau ger, nevăzut de ni­meni și riscâmdu-ți viața în ori­­ce moment. Firește că înfrățirea aceasta dintre om și natură și apoi, din ce în ce mai sus, sau in adân­cul ei, tainic, se transformă in lupta dintre ea și minuscul« ființă umană, care în entuzias­mul ei nu cunoaște limite. Localitățile noastre gem de vizitatori și drumeția totuși nu progresează­­ aici o cauză ce se datorea­ză în mare parte dorinței de a­­fișaj, — dincolo de care se as­cunde o totală și tristă igno­ranță, pentru splendorile me­leagurilor noastre, cu care Dumnezeu a fost atât de dar­nic și pentru a căror ilustrare posibilitățile de exprimare sunt mult prea minime. Insă te mâng pe gândul căi, de câtăva vreme, un for în alta întruchipând o lăudabilă ini­țiativă, a purces cu nădejde și mult suflet, la propășirea gus­tului de drumeție. Fie ca această sănătoasă pornire la drum, să dea un rod cât mai mănos . ★ Dar așteptând ca vremea sa aducă schimbării pe placar­ți, renunți la toate aceste consta­tări și reflexii dintre care le­­servi că sunt mai multe acele« care te indispun și nu te mai gândești la nimic și la nimeni) Sau, intr’o doară, Iți arunci ochii jos, în umbra văilor. Un șir de cutii de chibrituri — trenul, — gonește alături de o panglică argintie, — apa. Cineva, un copil par’că, s’a jucat „Baukasten” și a presă­rat în fund niște pătrățele ro­și albe, — oasele, — și, sbur­­dailnic, a mai împrăștiat câ­teva pe coline,și plaiuri, — vi­lele, — pe fondul sumbru de verde întunecat al acestei­ mi­nunate văi a Prahovei. Pe înălțimile acestea, tai simți liber și deasupra tutu­ror. Te ridici spre supraomenesc­ și te unifici, tu vietate micros­­­coscopică, cu Universul Alături de uriașa natură îți dai sea­­­ma cât ești de mic și de neîn­semnat. Și cât de departe sunt unii oameni de frumusețea adevă­­­rată, de adevăratul sport.] Fără toalete extravagante, fără s­ mofturi sezoniere, fără cock-]­tail-uri și rulete, reclamă și re­­­țete grase și fără întreg corte­giul de snobisme și taine, inu­tile și nepractice... ;­ ­si­' EMIL­IENOBO ' In miez de vară DRUMEȚIE ȘI SNOBISM Gânduri de pe culmi de munți ★

Next