Universul, iulie 1885 (Anul 2, nr. 258-281)
1885-07-24 / nr. 275
ANUL I. Nr—27# ABONAMENTE: Pe an. In toată România leî 18.— 11 luni : „ * „ 9— 8 luni: „ „ „ 4.50 Apare în tote dilele de lucru la 7 ore dimineta. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA : CALEA DOROBANȚILOR. No. a. BUCURESCI. 2^ ideit Inserțiunî și reclame 2 leî linia Anunciurî pe pagina 4-a 60 bani linia. Scrisori nefrancate se refusa. Articole nepublicate nu ee ína poczi. Bucuresti, 23 iulie 1885. Represalii La cea mai mică neînțelegere între mica țară românescă și una din marile puteri, care ne face andrea de a sta în relații de afaceri cu noi, audim repetându-se cu emfază din partea celor tari și mari, caiiau—nu ftrm cum—întotdeauna dreptate, cuvântul îngrozitor de „represalii“. Ce ? România nu vrea să desființeze cutare lege, să voteze cutare altă lege care ne ar conveni nouă ? Facem represalii ! O vom sili noi să ’și vadă greșelile și să și le îndrepte, ne mai lipsindu-ne de respectul ce ni’o datoresce pentru puterea nostrl și pentru mărinimia cu care întotdeauna am ajutat-o ! Așa țicea Turcia, așa țlice Austria, Germania, Rusia, Francia, Represalii? Ca să căutăm a ne da sema de acest pretențios cuvânt. Puterile mari, care „ne-au făcut întotdeauna atâta bine“, vor, spre pildă, acuma, să schimbe situația evreilor din România. Noi nu voim să ascultăm. Atunci vin represaliile. In ce constau aceste represalii ? Un agent al marei puteri, care vrea să ne „silescă a ne îndrepta greșelile“, vine la primul ministru și ’i spune că va trebui numai decât să dea drepturi tuturor evreilor, ba chiar să declare de cetățeni români pe toți evreii din lume. Dacă nu vom face acesta, același agent declară că marea putere pe care o represintă se va simți jignită. Atâta ? Să-i fie de bine. De atâta n’are să se temă un popor întreg, care a dovedit că, la nevoie, s de a aduce și pe Turci—spaima Europei,— și pe Unguri, și pe Cazaci, ci pe Leși, la mai bune purtări față cu noi! Cât despre binele ce vre una din puteri ni l’a făcut, slavă Domnului! nu ni l’a făcut decât tot în vederea unui interes al lor, și să fim siguri că dacă leam fi stat în cale ca o piedică, iar nu ca un auxiliar la planurile lor, ne-ar fi lovit în loc de a ne protege. Trebue să ne viem bine în minte că de situația la care am ajuns nu suntem datori decât valorii nostre și numai a nostre, și că, de ar fi putut, de mult și Rușii și Nemții și Ungurii ne-ar fi înghițit. Le a fost frică numai să nu se înnece cu noi. Trăsura în care se afla consulul nostru, comandorul Scorasso, se opri înaintea pavilionului regal, în care ambasadorii erau acceptați de tote autoritățile civile și militare în frunte cu comandorul Basile cu uniforma de prefect. Scovasio primi omagiile autorităților și le conduse spre trăsura în care sta ambasada care, mai înnainte de a se coborî, accepta invitarea consulului. Cel d’intâi care se coborî fu Sid Bushta-El-Bagdadi, capul ambasadei. Sid Bushta și secretarul său de ambasadă, Sid Laro Meinoni, sunt doi mare-Mulțime a curioșilor se opun până la unu înaintea otelului, curiosa de a asista la vreun spectacol umoristic ca cel de la sosirea slugilor ambasadei. Erau dece și sosiră în două trăsuri mari de ale otelului. Coborîrea lor a pricinuit o mare ilaritate, când un privitor observă că în loc de geamantane aveau cu ei boccele, strigă tare . Sus boccelele spălătoreset. Ani dimineță comandorul Basile făcu o visită ambasadei. Fu primit de ministrul Scovasso și de secretarul scd.na stângă pe brațul drept al ministrului Scovasso, iar secretarul său lângă cavalerul Gentili, secretarul lui Scovasso. Ceilalți șase se opriră în antrex, nesciind dacă trebuiau să mergă înainte ori nu. Cavalerul Gentili veni să -l ia. Când aflară că și el se puteau, lui, câștigară timpul pierdut, suind câte patru cinci trepte o dată. Ambasadorul Marocului și suita lui erau îmbrăcați cu haine forte fine. Aveau toți ciorapi fini și câte o pereche de pantofi de piele galbenă. Audiența cu miniștrii Depretis și Brin dură 30 de minute. Când eșiră, aceeași mulțime care -i însoțise urmă pe marocani spre galeria Victor Emanuel. In timpul prezenței lor la Palatul Regal sosi din partea stradei Larga regele Umbert conducând un faeton. El se sui în apartamentul său fără să fi fost reglat de mulțimea curioșilor. Cu puțin mai înainte de două ore Depretis și Brin, cu secretarii lor, în două trăsuri de la Curte, se duseră de la Palatul regal la otelul unde stau marocanii ca să le dea visită și să ’i informeze că regele ’i va primi solemn peste o oră. Deși soiau că era să ajungă la acesta, marocanii nu mai puteau de bucurie gândindu-se că peste un ceas erau să fie admiși în fața sultanului Italiei. Intr’adever, la trei ore plecau de la oțel patru trăsuri de ale Curței cu ambasadorii forte veseli. Primiți de contele Giametti, ceremonierul Curței, fură introduși în sala tronului. La recepțiunea regală nu luară parte nici cei patru căpitani al ambasadorului, nici aghiotantul. Se duseră numai ambasadorul cu secretarul său, consulul nostru cu secretarul și un mare demnitar al Marocului. La patru, Palatul regal era liniștit ca în tote celelalte zile de peste săptămână. Peste două ore regele pleca cu un tren special la Veneția, însoțit de ministrul Brin și de Curte. La 11.25 plecară la Veneția și Marocanii. Ei vor asista la punerea pe apă a cuirasatei Morosini. Cum se vede, ambasadorii Marocului, de trei zile de când sunt pe pământul Italiei, n’au avut nici un moment de pace, și nu vor avea desigur nici mâine la Veneția; bineînțeles că au avut o mulțime de momente de bucurie. Ugolino. DIN MILAN (Corespondența „Universului“) 17 Iulie. Telegraful vă va fi anunțat sosirea ambasadei marocane la Milan. Trebuia să sosască la 13, apoi la 14 și apoi la 15; în cele din urmă fiarele de sora anunțaseră: „va sosi mâine de diminață“; însă sosi tocmai ieri sară la 11 ore 10 m. Când sosi trenul direct de la Genova, care aducea ambasada, primul lucru care se anglija un șuerat solemn, repetat de două ori... gueratul mașinei, după care urmară notele melodiose ale marșului nostru regal, când vrednici d’a fi văduțî. Au într ’ânșii ceva maiestos. Se uită pretutindeni și salută cu o grație deosebită. Ceî-lalțî din ambasadă au produs mai mult rîsul decât admirația. Doul din ei aveau fesul fără turban, unul avea umbra unei perechi de ciorapi, altul n’avea nici umbra, era desculț cum se cade; toți apoi aveau pe stomaci câte o pernă, ascunsă de haina lor albă. Patru trăsuri ale curtelor duseră de la gară la Hotel de la viile, unde marocanii au fost stabiliți într’un apartament de la etajul întâi. La 12 ore precis ambasadorii marocani plecară în patru trăsuri de la oțel și se duseră la Palatul Regal. La intrarea lor fură salutați de fanfara regimentului 23, din care un pichet cu bandiera le făcu onorurile militare. In întâia trăsură se aflau consulul nostru și capul ambasadei cu secretarii lor. In celelalte trei trăsuri se aflau ceilalți ambasadori, câte doi în trăsură. Cei d’întâi patru au fost însoțiți în apartamentul unde ’l accepta Depretis și Brin, de un camerier. Sid Bushta lui scara rezemându-șî mă Cartea Vieței Omul Byron a zis : „O om, creatură slabă de oui, înjosit de apăsare sau corupt de putere, grămadă mârșavă de tină însuflețită, oricine te cunosce trebue să te parasescä cu desgust. In amorul tău e numai sete de voluptate, în prietenia ta numai impostură ! Miciunos îți este zîmbetul, minciunosc cuvintele. Scârbos prin natură, neavând nimic nobil afară de nume, nu zăresc nici un animal înaintea căruia să nu trebuesci a te roși.“