Universul, august 1886 (Anul 3, nr. 580-601)

1886-08-02 / nr. 580

si Universul No. 580.— 2 — ape a corpului din care faceau parte) au alergat din tote colțurile Germaniei și din străinătate ca să sărbătorască al cincelea centenar al Universitatei din Heidelberg. Și întru acesta și stă marea însemnă­tate a acestei serbări. Legăturile de prieteșug din copilărie se reînoiesc acum din nou. După acesta urmă ceremonia civilă. Primarul din Heidelberg, dr. Wilkens, se sui pe tribună și spusa pe scurt însem­nătatea istorică a Universităței din Hei­delberg. „In timpuri de adormire gene­rală a simțimintelor politice, Universitatea fu aceea care a ținut viu focul amorului de patrie. Azi Germania e mare și temu­tă, și acesta sală e o explicare și un simp­tom. Flarea inteligenețî adunată aici ne dovedește ce puternic e simțimîntul de unire și de frăție însuflețește pe nația germană.“ Și avea dreptate. Sfioși cu un toast pentru împărat și pentru marele duce de Baden, repetat de 6000 guri. Partea muzicală consta dintr’un marș, dintr’un imn pentru cor și orchestră după cuvintele lui Scheffel, și dintr’un imn pen­tru cor și orchestră după cuvintele lui Iu­­lius Wolff, tote compoziții ale veteranului Vincenz Lachner. Intr’acest timp în sală se mâncă și se bea. Nu trebue să mai spun că lâțimea e­­normă de solide și lichide introdusă în cele 6000 de stomahuri. E sigur că antreprenorul restaurantului a făcut tre­buri minunate, de óre­ce 150 chelneri ce păreau că se înmulțesc în fenome­nala lor activitate, abea puteau să mul­­țumescă pe toți. Marți dimineață, 22 iulie, a fost în sala Universitatei primirea solemnă a depută­țiilor trimise de Universitățile germane și de cele streine. După discursul marelui duce și al prin­țului imperial, deschise seria spenchurilor ministrul badez Nolle. Trimisul papei, pro­fesorul Stevenson, însoți discursul său ți­nut în italienește, de darul unui catalog al diferitelor opere furate din bibloteca de la Heidelberg și duse la Vatican. Era cam ironică acesta restituire nu a cărților furate, ci a.... unui catalog al acestora. Directorul universităței, prof.Bekkor, răs­punse însă mulțumindu’î. Cu cel mai mare interes se ascultă trimisul institutului fran­cez, prof. Zeller, care, cu mare dibăcie, ferinduse de ori­ce aluzie politică, ba chiar zicând că știința n’are patrie, fu procla­mat de toți ca orator desăvârșit, și a re­purtat chiar onorurile zilei. El a vorbit și în numele celor­ l’a­ți co­legi de la universitățile străine din Bru­xelles, Londra, Petersburg, Roma, Stoc­­kolm, Baltimore, Boston, Cristiania, Edim­­burg, H­ lsinforgs, Kopenhaga, Moscva, Oxford, Turin, Upsala, Utrecht, Amster­dam, Atena, Bologna, Cambridge și al­tele, cari s’au mulțumit cu simple cuvinte de urare să dea darurile lor de serbare Universităței din Heidelberg. Séra avu loc în ruinele castelului ma­rea serbare pe care marele duce o da ospeților din Heidelberg. Efectul produs de focurile bengale, de lampionele vene­­țiene și de lumina electrică fu minunat, dar nu așa cum se aștepta. Pe urmă și era mulțimea prea mare. Au luat parte la serbare marele duce și prințul imperial cărora li­ s-au prezen­tat profesorii și alte persone distinse, a­supra cărora, cu acest prilej, cade o dulce plaie de decorații, promoții și titluri o­nori­fi­ce. Miercuri, 23 iulie diminața, deputățiile și studenții s’au dus cu mare pompă la biserica Sf. Spirit, unde a fost mare sluj­bă cu muzică și prof. Fischer a ținut un prea frumos discurs. Sera a fost serenadă cu facle. De­o­cam­dată sfîrșesc aici: ----- ----— —. . .. --^3^ " ■ — Edelman. Iată căldura cea mare de ieri, publicul se adunase încă de la ora 12 pentru a sa­luta plecarea împăratului. Prințul Bismarck s-a aflat de la ora 11 în salonul de pri­mire a castelului, spre a ura drum bun suveranului său. La amiazi, Imperatesa Elisabeta a Austriei veni să facă împă­ratului vizita de adio; acesta la despăr­țire o reconduse până în vestibul unde, când imperatesa se întorse ca să plece, împăratul Wilhelm îi sărută mâna. Principesa de Bismarck adusese împă­ratului Wilhelm un mare buchet de flori de Alpi. La 3 ore și un sfert împăratul Austriei veni însoțit de prințul Wilhelm de Prusia să și ia ziua bună de la îm­păratul german; întâlnirea acesta din urmă a durat mai mult decât se prevăzuse și numai când un mareșal s-a apropiat și a spus că minutul plecărei a trecut de mult, atunci împărații s’au scoborît din castel. La apariția lor pe scară, muz­ea a in­tonat imnul prusian iar publicul a strigat ura de nenumărate ori: împăratul Wil­helm era sprijinit la scoborîrea scărei de un adjutant la drepta, la stânga era Franz Josef iar în urmă veneau prințul Wilhelm, prințul Bismarck cu soția sa și contele Kalnocky. Pe cea din urmă trepta a scărei, împăratul german se opri, întinse mâna drepta împăratului Austriei, îl îm­brățișa și-l sărută de 4 ori în șir. Monar­hul austriac însoți pe cel german până la trăsură, unde ’l ajută să se urce. După acesta, se întorse puțin la drepta, îmbră­țișă și sărută pe prințul Wilhelm căruia ’i zise . Saluta din parte mi pe femeea ta și spu­nea că ’i trimit complimentele mele cele mai frumose; împăratul Wilhelm, de­și era o mare căldură, stătea în trăsură cu capul gol. Când caii porniră, el se ridică și trimise din mână lui Franz Iosef cel din urmă sa­lut. Acesta ’și luă ziua bună de la suita ger­mană prin câte o strîngere de mână. Prin­țului Bismarck și soției lui le zise: la revede­re! Intorcându­se la oțel împăratul austriac a fost zgomotos aclamat de public, care a demonstrat în același timp și prințului Bismarck și lui Kalnocky cele mai adânci simpatii. Ieri împăratul Austriei s-a dus la vila Meran unde se afla împărătesa și a stat acolo tota ziua. Tot ieri, prințul Bismarck a făcut o lungă preumblare în trăsură cu contele Kalnocky, ministrul de externe al Austro- Ungariei. 2 (14) August 1886 ^pice din țara Prădăciuni.— In noptea de 24 spre 25, necunoscuți făcători de rele introdu­­cându se în casele d-lui proprietar Iorgu Voinescu din Plopana jud. Tutova la un atac unde erau depuse hainele, și spărgând încuietorele de la garderepe, a furat tote hainele, bărbătești, femeiești și copilărești, precum și o pușcă Peabody. Hoții, de­și se urmăresc de autoritățile locale, nu s’au putut descoperi până acum. Tot în acea napte hoții au mai cercat la evreul Haim Hașu, dar nu au izbutit, grație unei tărăbi care căzând și făcând vițet, hoții au dispărut. Asemena prădă­ciuni s’au mai comis la d-l Marcopulo, pro­prietarul din Pungești, și la un evreu din târgușorul Plopana. Hoț­i se presupun a fi în bandă, care cu­­triera pădurile. Șase­spre­zece au fost în­tâlniți de un aprod numit Pavel, în pă­durea Cordeștilor, îmbrăcați parte din el în haine de căciulari.­­ Emigrarea evreilor.—Duminică în 27 a. c. cu trenul de dimineță au mai plecat 44 evrei din Iași pentru America prin Hamburg. Tot cu acel tren au ple­cat și din T.­Frumos numai 6 evrei. A­tât la gara din Iași cât și la cea din T­­Frumos, emigranții au fost conduși de mai mulți din rudele și amicii lor. La pleca­rea emigranților din Iași, la gara din Po­dul Il­ea, au fost întîmpinați de mai mulți coreligionari, cari le-au urat drum bun. © Morte grabnică.— Iosef Goldstein din disp. IV din Iași, în vârstă abia de 24 ani, sâmbătă în 26 iulie, pe la orele 3, stând la masă și se vede având tabietul d’a dormi câte­va minute după masă, s’a dus și s’a pus pe o canapea pentru a ’și îndeplini obiceiul unde a rămas fără sim­țire. Cadavrul s’a transportat imediat la spitalul Sf. Spiridon. Autopsia s’a făcut de către doctorul din disp. IV, d. dr Buicli în prezența d-lui procuror Chirilo­­vici. După autopsie s’a constatat că mor­tea numitului a venit din cauză de con­­gestiune cerebrală. -------------------------------------------------­pe tate căile în China contra Rusiei. Se crede însă că amiralul rus Sebestacov, care a sosit la Vladivostok va determina gu­vernul să ia măsuri eficace de apărare a ținuturilor amenințate de chinezi. Corespondența Telegrafică (Serviciul partiadon al „ Universului“) Intîlnirea împăraților Germaniei și Austriei Gastein, 30 iulie, împăratul Wilhelm pare acum mai să­nătos și vesel; mica indispoziție de care a suferit la sosire a pierit cu totul. Cu Relațiile între Rusia și Turcia Petersburg, 30 iulie. D. de Nelidor la întorcerea sa la Con­­stantinopol n’a fost însărcinat de țar cu nici o misiune politică deosebită pe lîngă sultan. Trimiterea unei deputațiuni și a unor daruri de la Livadia la Constanti­nopol n’au avut de scop decât împlinirea unui act de curtoazie iar nici de cum urmărirea vre-unei alianțe, cum s’a dat a se înțelege de unele ziare.— Din pro­vinciile Amur și Ussuri vin iarăși știri în­­grijitore. Trupele chineze concentrate aci se urcă la 150.000 omeni iar soldații ruși sunt forte puțini, astfel că izbucnind ostilită­țile nici nu pote fi vorba de a se putea apăra aceste provincii. Englezii lucrază CRONICA BUCURESTEANA Vineri, 1 August Cutia săracilor.— Pentru nefericitul bărbier Alexandrescu, căruia ’i lipsesc mijlocele d’a se curarisi de bóla ce suferă și care ’i pune în neputință d’a-șî agonisi pânea pentru sine și familia lui, au mai trimis bani urmatorele persone din jude­țul Vlașca, subscrise în lista trimisă nouă de d. Em. I. Cartojan, ajutorul sub-pre­­fecturei plasei Călm­ntea, acel județ : D­nil St. Pasculeanu, 1 leu; Marin Preda, 1­1.; C. Ogrăzeanu, 3 1.; Preotul Stanescu, 50 b.; T. Constantin, 70 b. ; Carol Schwarz, 1­1. ; Constantin Ciobanu, 1­1. ; Paradhe Dumitrache, 1­1. ; Stanciu Constantin, 1­1.; N. Săvulescu, 1­1.; Teo­­logu Emanoil, 2­1. ; Mihai Cămineșteanu, 50 b.; I. Seredeanu, 50 b. ; Panait An­dreni, 1­1. ; Mihai Radu, 50 b.; Constan­tin Dobrescu, 50 b.; G. Simionescu, 1­1.; Hristache C. Naum, 2 1.; P. G. Pisanis, 50 b.; Theodor Nicolae, 1­1. și Neagu Zamfir, 2 lei. — Pentru primăria capitalei.— Am vorbit deunăzi de starea mizerabilă în care se află strada Cosul­gărel­ de nord; un cititor ne scrie că acesta nu e nimic pe lângă starea mult mai îngrozitore a str. Belisarie (câmpul Rosetti). Pe acesta str. nu e chip de mers cu căruța și forte rar se póte umbla cu piciorul adecă în caz de vr’o mare secetă, alt­fel bălțile sunt permanente și d’o mare adâncime. Un om de la țară dând p’acolo într’o zi cu căruța gata a rămas păgubaș de cal care, tragend pănă a amețit, a căzut și s’a înecat. Un copil era asemene să se înece de nu sareau trecătorii să ’i tragă la mal. Sfătuim pe părinții orașului ca, mai înainte d’a face lăptarii în Cișmigiu, să paveze stradele mărginașe cu bolovani. i­ Prevederea.­­ Acționarii societăței „Prevederea“ vor avea duminecă o întru­nire în care vor discuta lichidarea socie­­tățe­­­i­ Scandal și duel. Relativ la scanda­lul din calea Moșilor unde un funcționar a insultat un om cinstit și pe nevasta a­­cestuia, fapt raportat de noi deunăzi, pre­cizăm că acel domn funcționar, I. G. Io­­nescu, nu este la vreun minister, cum s’a zis, ci este agent de urmărire la percep­ția goircumscripției I din capitală; mai adăogăm că persona insultată l’a găsit nedemn d’a se bate cu densul și duelul nu se va face, rămâind ca satisfacția să se opereze pe altă cale. Tot­ d’odată rectificăm ceea ce s’a scă­pat a se zice la urma știrei de deunăzi și care ar fi dat să se înțelagă că toți funcționarii ar fi ca d. I. G. Ionescu. Din contra, sunt mulți d­oi funcționari, cari purtându-se bine cu publicul în func­țiile lor, se arată forte modești în so­cietate. _________________­________________ Foița „Ti’n.invers­ a­ l'ai“ Min­onele Domnului Jeramie PARTEA A DOUA XXII Stefan Renaudin. — Așa­dar, iată, reluă ea cu un glas puțin cam plângător, când nu mai aveai pe nimeni în care să nudăjduiești, când toți vechii tăi prieteni te oropsiseră, Ște­fan Renaudin a venit să -ți dea mână de ajutor. Și pe el, pe acest om așa de mare, așa de generos, cu o inimă așa de nobilă, altă dată l’ai dat afară din casa ta! Ah, tată, tată! cum își răzbună el! Domna Durosoy izbucni în suspine și constructorul­ mecanic plecă în jos capul. — Julia, dar tu iubești așa­dar pe d. Ștefan Renaudin­­ exclamă domna Cla­­mergeat. — N’am încetat nici o dată d’a-l iubi, mamă. — Nenorocită copilă, de ce ai luat pe d. Durasoy? — Ah! nu știh, mamă, eram nebună ! Dómna Clamergent ne uită la fiică-sa cu un fel de uimire, căci ea pricepea în cele din urmă tóte chinurile pe care ne­norocita le suferise da la căsătoria sa. — Biata mea copilă! gemu ea. Mecanicul se ridică iute, cu o flacără în ochi și sări spre șnurul clopoțelului, strigând : — Bendigota și pălăria! — Pentru ce, tată ? întrebă Julia, a­­pucându-l de braț. — Nu vreau să mai pierd nici un mo­ment, alerg.... — Unde, tată? — La Ștefan Renaudin. Tînăra femeie dete din cap. Apoi scu­­lându-se, mândră și falnică, cu figura ra­dicse, superbă, ea zise : — Rămâi, tată, Ștefan Renaudin nu vrea ca să cunoști numele bine-făcetoru­­lui meu ; fiica ta, eu, me voiü duce să -î duc mulțumirile nóstre. — Ce, Julie, tu vrei ? — Da vreau, trebue ca să ’i văd. — Dar... —N’am numai să ’I mulțumesc, tată, am trebuință asemenea ca să ’I cer iertare ! Dejunul era gata. Se puseră la masă. Domna Durosov abia mâncă. După ce bău puțină cafea, ea se sculă și ’și puse pălăria. Atunci, zise d. Clamergent, tu te duci la Stefan Renaudin ? — Numai­decât, tată... — Știi unde stă ? — Da. — Bine, te las să te duci, de ore­ce vrei. — Julie. Pai mai văzut de atunci ? în­trebă domna Clamergent. — Nici o dată, mamă. — Ce are să cugete el ? Ochii tinerei femei străluciră, și un zîm­bet se arătă pe buzele ei. — Julio, reluă d. Clamergent, ai să te întorci curînd ? — Da, tată. — E bine înțeles că nu te vei mai în­­turna la d. Durasov, mumă-ta și eu, ne reluăm fata. — Da, tată, da. Scăpându-te, Ștefan Renaudin a rupt tot de o dată grozavul meu lanț; di sără, plângând de bucurie, voi­ reintra în odaia mea de fată. — Val ! ar fi fo­st mai bine să n’o pă­răsești nici o dată, zise domna Clamer­gent. — Să nu mai vorbim de trecut, mamă, și cum a zis tata să ne întorcem ochii spre viitor. Tînăra femeie ’I înbrățișă pe amândoi și plecă. Pieptul i­ se umfla; ea se simția mai u­­șoră, întinerită; i se părea că o rouă ce risca o reînfrăgezise. Uita că era mări­tată. Ore mai exista pentru dânsa d. Du­rosoy ? Lanțul ei era rupt, liberă !... Bu­curia ’i umplea inima! Ce dulci senzații! Era o beție nespusă! — Oh ! își zicea Julia simțind cum pal­pita totul într’easa, am să ’1 revăd ! Am să ’i revăd! ce de lucruri erau numai într’aceste cuvinte. * * * După ce destnase la ameză după obi­ceiul său, căci, la el, în lucru și in afa­ceri ca și în purtarea sa și în modul său de trai erau tote cu regulă, cu punctualitate, Stefan Renaudin se întorse în odaia sa de lucru. El lucra. Cine­va sună la ușa apartamentului. Servitorea, având treba, domna Renaudin se duse să deschidă și se afla în fața unei femei tinere pe care n’o cunoștea. — Cu domna Renaudin, fără îndoială, am cinstea să vorbesc ? zise vizitatorea. — Da, domna. — Aș dori să vorbesc cu d. Ștefan Renaudin. — Aml meu te cunoște pe d-ta? — M’a cunoscut altă dată; poți să ’i spui că domna Durasoy vrea să ’i vor­­bescá. Bătrâna femeie făcu un pas înapoi și învălui pe tînăra femeie într’o privire unde admirația se amestecă cu mirarea. — Ce frumosa este­­ cugetă dânsa, ah! acum pricep că bietul meu Ștefan... Ea reluă cu glas tare, cu un accent dulce, plin de bunătate : — Poftim, domna. (Va urma). .....18“ A

Next