Universul, octombrie 1886 (Anul 3, nr. 630-657)

1886-10-24 / nr. 650

Universul No. 650. Ines Moștenitorul tronului, care suferea de o bolă de gât, e ceva mai bine. Doc­torii sfâtuiseră pe țarul să­u l trimita la Nizza dar s’a renunțat la acest proect din causa amintirei durerose a morței fiului celui mai mare al lui Alexandru II în acel oraș.—Prințul a fost trimes în Crimea. Iarăși amenințări rusești Sofia, 21 Octombre. Ministrul de externe al Bulgariei a răs­puns la cea din urmă notă a lui Kaul­bars, că după cercetările făcute s’a dove­dit cu siguranță că nici un supus rus n’a fost maltratat. Un singur agent provocă­tor a fost arestat la Varna.­Kaulbars a declarat la rândul său că nu e mulțumit de acest răspuns și că va părăsi Sofia zi­lele acestea. In cas când bulgarii ar opri vaporele rusești de la Varna să debarce, generalul a amenințat că rușii vor bom­barda cazar­mele și zidirile publice din acel oraș. Situație desperată Berlin, 21 Octombre. Ziarul oficios al prințului Bismarck, re­producând nota din urmă a lui Kaulbars, zice că situația e forte gravă, dacă și guvernul din Petersburg aprobă cele cu­prinse în acea notă. INTEMPLARI 3XXXT TTX DEXXE: Frigul.—Pe la unele gcele din Galați copilele s’au îmbolnăvit de frig. Li s’a spus că, dacă voesc, să aducă cu rândul lemne de acasă, căci primăria n’a trimis lemne. Expoziția județiană agricolă și indus­trială din Iași este forte mult vizitată. Duminică cu deosebire afluența publicu­lui a fost forte mare.K­ Tzurik.—O mădărniță se urcă în tren la gara Chitila. Trenul pornește spre Bu­curești. Un câine al acesteia se ia fuga dupe stăpână-sa, el se ținea alături cu trenul. Stăpână-sa, ’1 certa să se înapoieze strigându’i. tzurik Hektor ! tzurik ! — Hektor însă nu asculta. Acesteia, tot aple­­căndu-se se certe pe Hektor, ’i scăpă pă­lăria. Fidelul animal o luă, și’șî continuă drumul.—El sosi în București, asigură ,,Dorința Argeșului“, cu pălăria stăpânei sale, 3 ore mai târziu de­cât tronul. „­ Arsă de vie.—In ziua de 16 Septem­­bre expirat, copila Rada, fica locuitorului i­ D. Stănciulescu, din comuna Stănilești, ju­­dețu Argeș, în etate de 5 ani, pe când voia se se încălzască la foc, i s’a aprins cămașa. Cu tote ajutorele date, a doua zi a încetat din viață. XOIXIT Nenorocire.—Un soldat de tren, fiind trântit ieri pe stradă de un cal, a fost u­­cis de furgonul care a trecut peste densul. Inspecție.—D. ministru de resboi și d. prim­-ministru au inspectat ieri arsena­lul armatei. b­ Consiliul comunal s’a întrunit asera. b­­iu mizerabil.—Nu credem că e ci­ne­va în stare să susție că Costică Câr­­paciu nu e o canalie. Acest individ a bă­tut alaltă­ierî crunt pe m­amă-sa, fiind cam cu chief. El a fost arestat. Sfințirea bisericei catedrale DE LA CURTEA DE ARGEȘ Iată conținutul Chrisovului de funda­­țiune care s’a așezat în zidurile mânăs­­tirii : „Sfințitu-s’a acest Dumnezeesc locaș „cu hramul Adormirea Maicei Domnului, „de către prea Sfințitul Episcop de Ar­­­geș Ghenadie, în al 20-lea an al dom­­­niei Regelui Carol I, față fiind Regele „Carol, Regina Elisaveta și o adunare nu­­merosă de creștini din tote părțile Re­gatului, întru lauda și mărirea lui Dum­­nezeu A-Tot­ Puternicului, apărător al „țerei acesteia. „Curtea de­ Argeș, în 12 Octombre „1886.“ CAROL ELISAVETA Un alt exemplar, păstrat în altarul bi­sericei, purta pe lângă semnăturile Majes­­tăților Lor, încă și pe cele urmatore: Iosif, Mitropolitul Moldovei; Ghenadie, Episcopul Argeșului; Inocentie Buz­SU ; Io­sif, Episcopul Dunărei-de-Jos; I. C. Bră­­tianu ; Dimitrie Sturdza, Ministru de culte și de instrucțiune publică; Eugenie Stă­­tescu, Ministru justiției ; Mihail Pherekyde, Ministru afacerilor streine ; Anastasie Sto­lojan, Ministru domentilor ; Constantin Nacu, Ministru financelor ; Radu Mihaili, Ministru lucrărilor publice ; General Alex. Anghelescu, Ministru de resbel; C. E. Schina, Președintele Curții de casațiune ; G. Filitis, Procurorul general al Curții de casațiune­ ; General Gh. Anghelescu, Comandantul corpului I de armată; Ge­­ n­e­e­ neral Vladescu, Comandantul divisiei II Pitești; V. Alexandri ; M. N. Negulescu, Prefectul județului Argeș ; Daniil Ste­­rescu, Primarul urbei Argeș; A. Leconte de Nouy, General adjutant Barozzi, Șeful Casei militare a M. S. Regelui ACTE OFICIALE * Oficiantul superior gradul III, Dumi­­trescu Ion I, s’a destituit din corpul tele­­grafo-poștal. * D. Stoicescu Petre, oficiant superior gradul I, s’a confirmat în postul de șef al divisiei administrative tehhnice din di­recția telegrafelor și poștelor, în locul d-lui Vardala Dimitrie, care s’a trecut o­­ficiant superior clasa I. Vineri, 24 Octombre (5 Noembre) 1886 Știri prin poșta Exploratorii spanioli Iuliu Corvera și Rizo, reîntorși de curînd din pustiul Sa­harei, au ținut zilele trecute la Madrid o conferință despre cele văzute pe unde au umblat. Au­ anunțat între altele că au­ le­gat în numele Spaniei relații politice și comerciale cu sultanul din Adrar și cu șefii indigeni din alte localități. In pri­vința populațiunilor întîlnite în Sahara au comunicat amănunte curiose. Cele mai multe populații sunt mahomedane și poli­­gam­e ; caracterul indianilor e puțin prie­tenesc. Negoțul cu sclavii se practică pe o scară întinsă; clima e destul de sănă­tosă, dar lipsa apei e pretutindeni simțită. * * * O victimă a științei.—Un doctor forte cunoscut la Paris, Auguste Fontaine, des­coperise abia de câte­va zile o mașină i­­draulică perfecționată. Voind să o încer­ce și nefiind póte cu destulă băgare de somn, rata mașinei pusă în mișcare îl lovi atât de tare în­cât îi sdrobi pieptul. Martea a fost instantaneu. * * * Măsuri forte aspre continuă a se lua în Germania în contra socialiștilor. Curtea din Lipsca a condamnat zilele trecute la trei ani închisore pe un lucrător tipograf, anume Brobner, numai pentru că a re­dactat și a tipărit un agș anarh­ist cu intenția de a ’l răspândi în public. * * * In America tribunalele sunt și mai as­pre cu anarhiștii. Cei 7 anarh­iști con­damnați la marte de tribunalul din Chi­cago au făcut apel, dar li s’a respins și s’a fixat ziua esecutărei la 3 Decembre orele 10 — 12. Mai rămâne condamnaților dreptul de a face un ultim recurs. Consiliu practic Budincă de ciocolată.—Se piseza 40 dra­muri zahar, se pune în întru 8 gălbenu­șuri și se amestecă o oră, se adaogă 20 dramuri ciocolată rasă, puțină vanilie pi­sată bine, se amestecă de ajuns, se face spumă cu trei albușuri, se amestecă îm­preună, se unge forma cu unt, se tornă totul în ea și se pune la cuptor cu foc fin. De tóte și de pretutindeni Impăratul Austriei nu m­ai fumeza.­­Din cercuri bine informate se anunță următorele : Pete va fi de interes a ști că Franz Iosef nu mai fumeza. Precum se știe, el a fost un fumător forte mare, și în fabrica de tutun din Hamburg se lucrau țigări forte tari, care au avut o influență rea asupra sănătății monarh­u­­lui, și medicii au pretins, ca el în in­teresul sănătății, să se lase de fumat, împăratul s’a hotărît a lăsa fumatul de țigări, și acum de trei luni nu mai fu­meza. De atunci s’a îmbunătățit starea lui sanitară. Numeroșii fumători, cari cred că nu se póte cine­ va lăsa de fumat, vor fi convinși prin acesta de contrarii. —Y— Un nebun.—Se scrie din Madrid că o manifestație de două sute de femei și de copii s’a făcut în orașul Plasencia, în Estramadura, în strigăte de: „Trăiască Eustach­iu Campo! Se i se dea ce i se cuvine !“ Acest Eustachiu Campo, care a făcut studii de drept, înebunise—și fusese în­chis în casa de nebuni de la San-Ban­­dillo, în Catalonia, pentru că umpluse o pălărie cu apă și oferta trecătorilor să bea. Tatăl său murise, lăsând o avere de 58,700 fr. Acesta sumă fusese împărțită între cei­l­alțî­ membri ai familii, fiind-că casa de sănătate de la San-Bandillo anun­țase mortea nebunului. Se adăugia că Eustachiu fusese chiar înmormântat de multă vreme. Pretinsul mort însă scăpă din închisore și se duse la rudele sale cerându­și averea. Tribunalul a dat dreptate lui Eustachiu Campo. ——— Un cerșetor milionar.—De­sigur pro­fesia de cerșetor aduce mai mult câștig de­cât multe altele. Nu trece un an fără ca, într’o țară s’au în alta, se a u­móra câte un cerșetor, lăsând moștenitorilor c­âte-o sumuliță bunicică. Știrea urmatore însă, care se comunică din Rio de Janei­ro întrece pe tote cele l’arte de acest fel Forța: „"Cunivers­al vLi“ ................................ ...... '...........“251"'“ Milionele Domnului Jeramie PARTEA. A TREIA Moștenitor ea. XI Pentru ce doctorul Maugars n'a dejunat la ora obicinuită. Dar, abia după câte­va momente, se în­­torse speriat și deto nărală ca un nebun în sala de mâncare în care bătrânul doc­tor intrase ca să se pună la masă. — Ei ! ce e ? întrebă doctorul vezend re­zervitor galben, speriat și tremurând. I­a, domnule ! strigă Francisc ■ r­ânul. ..­te și spune vii , ce r zice cine­va frică rajnică. ț e frica, dar daca a, gii . — O să știu, daca vei spune. — Vin din pivniță, domnule. — Pete n’am mai găsit vin, zise d. Mau­gars zîmbind. — Am găsit... Nu știu ce am găsit , nu, nu știu ce e în pivniță. — Esplică te o dată, Francisc, nu în­țeleg nimic din ce ’mi spui. — Ei bine, domnule, am auzit în piv­niță țipete, oftăzi. — Și de asta te-ai speriat aga? — A, domnule, dacă le-ai fi auzit și d ta... — M’aș fi dus să văz ce e și nu m’aș fi speriat ca d-ta; oi‘I­ c- ai zice, ești spe­riat, sărmane Francisc, adaose doctorul rîzend, ți-a fost fiică de vr’o pisică.... — Nu, domnule,nu, era un glas de om și părea că ese de sub pământ. — Nu știi d-ta că pisicile imitezá câte o dată, când miorlăiesc, glasul omului ? — Da, d-le, dar pisica nu vorbește și eu am auzit forte deslușit vorbele, aju­tor! ajutori — Aide, Francisc ! ești sigur de ceea ce spui ? — Da, domnule. — Eî bine, o să me cobor cu d­ ta în pivniță. Ai luminare ? — Mi s’a stins. Servitorul, care se mai liniștise puțin, își aprinse luminarea și plecă urmat de stăpânul său. Ajunși în pivniță se opriră și amândoi ascultară. — N’aud și nu văd nimic, zise doc­torul. — Nici eu, domnule ; cu tote acestea ve asigur.... — Ți a’a părut, prietene, îți mai spun odată că n’a putut să fie decât o­ pisică. In acest moment un gemet surd se auzi. — Domnule, domnule, zise încet ser­vitorul. D. Maugars tresări. — Am auzit, răspunse el, vorbind tot încet. Un nou gemăt se auzi, urmat de stri­gătele : — Ajutor! ajutor! La rândul seu, doctorul îngălbeni. — Ei bine, domnule, mă înșelasem ? întrebă servitorul. — Nu, nu te-ai înșela­ , e în apropie­rea nostră un nenorocit în primejdie de marte. — S’ar părea că e în pământ, sub pi­ciorele nóstre. — Așa s’ar parea dacă sub pivnița asta ar mai fi una, dar se pare ca strigătele să vină de dincolo de zid. — Atunci trebue să fie unde­va o cră­pătură în zid. — Se pare să fie. Stăpânul și servi­to­rii începură să ins­pecteze zidurile. D. Maugars descoperi curând crăpătura; în locul acela se ve­dea a fi fost o gaură, astupată cu altfel de piatră prinsă numai cu tencuială în loc de ciment. El nu se îndoi că strigă­tele se auzeau din acea parte. Trimise numai de­cât pe Francisc să aducă tăr­­nacepe. Rămas singur, d. Maugars își lipi ure­­chia de locul unde crepătura era mai largă. Auzi încă un gemat, dar cu mult mai slab de­cât cele de mai nainte. — Curaj, strigă el, curaj, o să ’ți ve­nim în ajutor. Auzi un răspuns ; dar pe urmă nu mai auzi nici gemete nici strigăte. Francisc sosi cu instrumentele și nu­mai­de­cât cei doi omeni începură să spargă zidul cu tărnăcopele. D na Eglantina, care nu’și putea da samă de ce se petrecea și se temea să nu i se arză friptura, începu se se neli­­niștască. — Domnule Francisc ! Domnule Fran­cisc! strigă ea din capul scărei de la pivniță. — Ce vrei? răspunse doctorul. — A! d-ta ești în pivniță, domnule doctor ? — Da, și ea și Francisc. — Domnul nu vrea se detuneze ? — Nu încă, am altceva de făcut acum. — O se se­artă bucatele. — Lasă, lasă, nu face nimic. Intorce­­te în bucătărie și nu te îngriji de mine. Bucataresa se depărta murmurând : — Ce dracu fac ei acolo ? După un sfert de ceas de muncă, d. Maugars și Francisc isbutiră se facă în zid o gaură măricioă. Doctorul întinse luminarea și văzu că îndărătul zidului se afla o suzerană. Nu se miră, căci de la cele d’intâiu lovituri de târnăcop obser­vase că zidul suna a gol. Nu se mai auzea nimic și doctorul se întreba cu neliniște dacă n’a sosit cumva prea târziu în ajutorul nenorocitului. Fransisc se puse din nou pe lucru lăr­gind deschizătura la fie­care lovire nouă. Doctorul dădea la o parte pietrile și zi­dul căzut. In sfârșit, deschizătura se lărgi destul ca se puta trece un om. Francisc întinse, la rândul seu, luminarea. — Domnule, e un om! strigă el; îl ved,­e întins pe pământ și nu se mișcă de loc. — Repede, Francisc, răspunse d. Mau­gars, treci dincolo cu lumânarea, te urmez. Francisc trecu. Și, când, după un mo­ment trecu și bătrânul, văzu pe servitor plecat asupra unui corp inert, întins pe spate. — A, d-le, zise Francisc cu lacrămile în ochi, e prea târziu, s'a sfârșit... Pe când noi spărgeam zidul­­ și a dat sufle­tul. Ce nenorocire, Domne, ce nenorocire! Și e un om tînăr de tot!... Uite domnule doctor, uite ce palide ; suferințele ago­niei sunt încă întipărite pe fața lui și o­­chii pare că ’i sunt eșiți din cap. Fără să zică nimic, dar cu o emoțiune lesne de priceput, bătrânul doctor înge­­nunchiă lângă nenorocitul Lucian, și ’i pri­­păi multă vreme. — E rece deja, zise Francisc. — Da, dar nu s­ăceala morții. — Nu ?! — Trăește încă , îi simt bătăile slabe ale inimei. Pierzându-și tóte puterile, ne­norocitul tiner a leșinat. Cine știe dacă n’a stat aci zile și nopți întregi fără să mănânce nimic. Aide, Francisc, să ne grăbim să ’l scotem din gaura asta. (Va urma)

Next