Universul, ianuarie 1887 (Anul 4, nr. 1-28)

1887-01-28 / nr. 25

fa Universul No. 25 ting chestii interiore bulgare, a căror re­­solvare nu sunt de competința Porții. Paris, 25 Ianuare. După „le Temps", situația ar fi astă­zi următorea : Dacă Rusia ar încerca să des­chidă iar chestia orientală, ar găsi în fa­ța sa pe Austria, Englitera și Italia. Daca Francia ar vrea să sprijinască pe Rusia, ar fi oprită de Germania. Bismarck a găsit acesta coaliție între patru puteri, ca să paralizeze pe de o parte acțiunea Rusiei și să împedice, pe de alta, inter­­venirea Franciei în chestia orientală. Infrîngerea de la Saati, toți ofițerii o­­morîți „Corriere de Roma“ crede a ști că toți ofițerii, în număr de vr’o 20, cari comandau trupa italiană în lupta de la Saati, au fost omorîți în luptă ; ceea ce e sigur, e că nici unul din ei nu se gă­sește printre răniți. Situația Roma 25 Ianuare. INTEMPLARI DHT UT­DETE Flirt cu spargere.—Mercuri noptea spre joi 12 curent, s’a spart prin partea din față magazinul de pescărie al d-lui Tache M­nculescu, din Piața Mare a Obo­rului, în Ploești, furându’î-se vr’o 550 lei dintr’o ladă pe care făcătorii de rele au spart’o. & Accident.— Sâmbătă o copilă în etate de 9 ani a evreului Aizig Șapira, pecetar din str­ada Nemțescă, în Iași, în lipsa pă­rinților voind să facă foc cu gaz și surcele, par a s’a apropiat de haine cari au luat foc, cauzând­­ copilei arsuri pe corp. Există speranță de scăpare. 1Dxzf c. Nenorocire.—Un lucrător strungar la arsenalul armatei, Niță Vanghelescu, pe când lucra cu o mașină, nebăgând de samă o rota , a apucat mâna și-­ a rupt trei degete. i­ Un nebun primejdios.—Un anume Gh. Ion Popa, nebun, locuia cu mama sa în calea Griviței No. 701. Sâmbătă folo­­sindu-se de un moment când nu era bă­gat în stimă, nenorocitul luă un topor și lovi de cinci ori în cap pe mamă-sa. Ne­bunul a fost dus la Mărcuța, iar victima, de­și greu­ rănită, se speră că va putea fi scăpată cu viață. — 3 — Buletin Judiciar Argintăria nebunului D. Delcasse, negustor bogat din Lyon (Francia), era atât de înamorat de o fe­meie de moravuri ușoire, Maria Vaderot, încât înebuni. Acesta se folosi de pri­lej ca să fure argintăria și banii pe cari îi găsi și, silită să se despărțască de Del­casse, care fu închis într’o casă de nebuni, se duse la Paris cu cele furate de la ne­bun. Ea făcu cunoștință cu un individ, Fette, cu­­ care lega relații intime și povestindu-i istoria furtului, și pretinse să nu spue nimănui nimic. Fette tăcu. Dar, acum câte­va săptămâni, Maria Vaderot trebui să plece din Paris. In lip­să-­, Fette aduse în casăt de mai multe ori pe un prieten al său, Dangeaud, care forte curios de felul lui, scotoci în tote părțile și dădu peste argintăria și valorile Măriei Vaderot. Dar își promise să facă „afacerea“ mai târziu. Când Maria se întorse din călătorie, văzu că cine­va îi scotocise prin comorț; ea se supără și, înfuriată, începu a o cărî pe amantul ei, pe care o făcu vinovat. Dar el îi spuse că un prieten al lui era vinovat. Femeia se temu să nu fie pîrîtă și în­tr’o sară aruncă toți banii—cari erau în titluri de rentă—pe stradă. Aceste titluri reprezintau o valore de 40.000 fr. Ele fură găsite și poliția cer­cetând cu activitate descoperi că Maria Vaderot era proprietara lor. Ea fu chemată și erau să i se dea în­dărăt toți banii, când familia nebunului jefuit, aflând, nu se știe cum, ceru banii. Se deschise o anchetă și se descoperi că Maria Vaderot îl furase. Ea a fost arestată și tribunalul a osen­­dit-o la doi ani de închisore. Consiliu practic Șerbet de ananas.­Se taie un ananas mai micșor bucățele și necurățat de caje. Se fierbe cu 3 litre de apă și, cu acea apă, după ce se strecoră, se maie o­oca zahăr și se face șerbetul ca tote cele­l­alte. Miercuri, 28 Ianuarie (9 Februarie) 1887. Știri prin poștă Ni se scrie din Milan cu data de 23 Ianuare. O demonstrație impunetare s’a făcut a­­ci cu ocazia plecarei trudelor destinate a răstuna înfrângerea de la Santi. O mul­țime numerosă s’a adunat în fața casarmei di Santa Prassa de. Strigătele de: „Tră­iască armata! trăiască soldații noștri! Jos Depretis ! Jos Robilant! Jos ministerul,“ nu mai voiau să înceteze. De la cazarmă mulțimea a trecut pe dinaintea casei de­putatului opoziționist Cavalotti, care a ți­nut un admirabil discurs ori în cameră, și l’a aclamat. Demonstrația s-a sfîrșit la ziarul „Secolo“, care de la început a de­­saprobat expediția în Africa. Séras’au oferit două banchete ofițerilor. * * * Corespondentul unui ziar italian asigură că soldații italieni au fost uciși cu arme italiene, vândute abisinienilor cu știrea și învoirea guvernului italian. Acastă afirmare mai sporește înverșu­narea, deja destul de mare, a opiniei pu­blice în contra guvernului. * Ziarul „Schwaebische Merkur“, publică un tablou comparativ al forțelor armate germane, franceze și rusești. Proporția după acel ziar, ar fi urmatorea : Armatele a­­cestor trei state se compune din bat. inf. : Germania 503 ; Francia 649 ; Rusia 864. Escadrone de cavalerie : G. 466 ; F. 395 ; R. 610. Baterii: G. 340 cu 1404 tunuri; F. 446 cu 1856 ; R. 395 cu 1736. Nu­mărul total al armatelor pe picior de pace: G. 427 mii; F. 523 mii ; Rusia 990 mii. Vase de resbel : G. 98 dintre care 27 cuirasate ; F. 410 cu 53 cuira­­sate; R. 391 cu 31 cuirasate. Pentru armată, Germania cheltuește 26% din buget, Francia 40Y2 °/C, Rusia 40%. * * * La Paris s’a inaugurat, în str. Jean Jacques Rousseau, o Bursă a muncii. * * * Se scrie din Marsilia cu data de 22 Ianuare . In naptea trecută locuitorii a două case de pe bulevardul Național auzind niște trosnituri semnificative și-au exprimat bă­nuelile proprietăresei; acesta însă, de­și prevenită de mai nainte de poliție, a asi­gurat pe locatari că nu e nici o primejdie. Ieri diminață, în momentul în care lo­catarii eșiseră aprope toți, o trosnitură groznica se auzi de o dată și cele două case se dărâmară în mijlocul unui sgomot asurzitor. Știrea se răspândi ca fulgerul în tot orașul;­­pompierii sosiră­­ numai­decât și începură lucrările de scăpare, conduși de strigătele înăbușite ale victimelor. Opt persone au fost scose de sub ruine, dintre cari trei cadavre. Parchetul caută să stabilesca asupra cui cade răspunderea acestei catastrofe. * * * Curtea de casație din Belgia a osândit orașul Bruxelles se platesca 1% milione de franci despăgubiri la 1400 persone rănite la 4 Septembre 1881 cu prilejul manifestațiilor clericale. Starea­ DiTrită Mișcarea populației capitalei pe ziua de 26 Ianuare Născuți 28. Căsătorii nici una. Morți 18 adică: Maria Al Calvocorescu, 2 ani; Maria Scări S­­tescu, 21 anî; Vasilichide Emilian, 67 anî; Sma­­randa ■— 1t, 80 ani; Ghiță Dumitrescu, 35 ani; Du­mitru Niculae Posa, 2 anî; Veliceu Alexandru, 8 zile; Apostol Kim, 45 ani; Ion Stroea, 32 ani; George Tinea Georgescu, născută mortă ; Dumitru Dumitru Radu, născut mort; Ion Niță Dumitru, 1 an; Sul­an Tereza, 11 luni; Gheorghe Petrache, 7 anî; Ion Constantin, 6 ani; Grigore Tănăsescu, 67 ani; Gheorg­h­e Preda Sandu, 2 ani; Ion Stan, 40 ani. De tate și de pretutindeni Sinucidere curiosa. — Niște marinari au pescuit zilele trecute în Sena un ca­davru care părea a fi stat m­ai multe zi­le în apă. Piciorele-i erau legate cu o fu­nie grasa. Transportat la Morgue, medicii nu ști­au să se pronunțe dacă era o crimă sau o sinucidere. Familia mortului, recunos­­cându­l, îi scose din nedumerire. Cadavrul era al unui funcționar de la calea ferată. De mai mulți ani, suferea de o bolâ incurabilă și durerosă. Ca să scape de suferințe își propuse să se si­nucidă , dar știind să înote forte bine și temându­se că curajul de a muri îl va pă­­si în apă, își legă mai întâiu piciorele și mâinele cât putu mai strâns și se a­­runcă ast­fel în Sena, alt­ceva decât să fie ucis, dar în așa chip ca să nu se sperie fiarele din cușeile vecine. Pentru acest scop se întrebuința cloro­formul. Se legară puternic labele din na­inte ale leului de grilaj, și cu un tub de cauciuc i se turnară pe gât trei sferturi de litru de cloroform. Peste două minute leul era mort. Pilea și scheletul lui Kennedy, au­ fost dăruite muzeului di­n Boston. Inima l-o cumpăra un medic din Bridgeport. Noutăți Hazlii . Medicină forte practică. — w T..., care e forte vorbăreț, fiind la ma­să cu mai mulți cunoscuți, își frige limba cu supa prea ferbinte. — Te dore ? îl întreba Păcală. — M’am fript rău de tot. — Ei știr, dacă ai vrea să mă asculți, eu ți ași da un loc : țineți-o în gură cât poți mai mult! m­oița, „Universului“ 27 DRAMELE GELOSIEI PARTEA TREIA jy Ca­inele II ... Fosta amantă —- In sfîrșit, zise el îndreptându se spre odaia sa, vom­ afla cine e. Când îl văzu, demna care sta jos se ri­dică repede și-l salută plecânduși capul. Era îmbrăcată în negru și pe ochi a ca un văl gros. — D-nă, zise el, v’am făcut să așteptați un moment, mă ertați. Dar tremurați, d-nă, ne rog... — Nu e nimic d-le, emoțiunea... Apoi îi arătă ușa întredeschisă. — Să nu ne audă cine­va, zise ea. Sunetul vocii necunoscutei făcu pe d-na de Carmeille să tresară. Cu tote astea închise ușa asupra căreia lăsă să cadă un covor greu. Când se întorse, femeia își luase vălul. — Leontina­ esclamă el. Cu tóte că se schimbase mult, că n’o văzuse de 19 ani, își cunoscu îndată fosta amantă. Ii luă mâinile și învălind’o cu privirea îi zise : — D ta, d-ta aici la mine ? — Văd, d-le, cu multă emoție, că nu m’ai uitat. k — Nu, te am uitat. Puteam să te uit? Ah ! Leontino, sunt lucruri în viață ce nu se șterg nici o dată ! După ce am căutat atât să aflu ce te ai făcut, după atâția ani trecuți, te văd iar, te văd iar ! — Ești mulțumit într’adever, Armand? — Nu vezi după primirea ce ’ți fac ? — Așa e. — De când ai plecat din America ? — De zece anî. — Și ești în Franța de zece anî ? — Da. — De ce nu m’am înștiințat că te ai întors ? De ce ? — —Mi jurasem mie însu’mi să nu mai auzi vorbindu­se de mine. — De ce juraseși ? — In interesul liniștii d-tale, al fericirii d tale , nu vream să ’ți tulbur bucuriile de familie. Dacă me vezi azi, e pentru că sunt nenorocită și am trebuință de d-ta. — Leontino, or-ce ai vrea să ’mi ceri, ți-e dat dinainte. Dar înainte de or-ce, vorbește’mî, spune’mî ce face... fiul d-tale? La aceste cuvinte, biata mumă începu să plângă. — Ah ! a murit ! strigă d-nu de Car­meille îngălbenindu-se grozav. — Nu, nu, n’a murit, zise repede d na Lincoln. — Dar atunci de ce plângi? — Nenorocitul e într’o stare înspăimân­­tătore. — Dar ce a făcut ? A săvârșit vr’un fapt urît? Muma se ridică în totă înălțimea sa, cu ochii se înteietorî. — Ce spui d-le, fiul meu să fie în sta­re să săvârșască vr’o faptă rea, defăimă­­tare! Ah!... Uiți că ’l-am crescut eu și că d-ta îi ești tată ! — Iartă mă, Leontino, iartă mă , și spu­ne’mî, ce este, ce pot face pentru el? E învățat, unde e­? — NI cunoști, d-le. . — NI cunosc ? — I-ai strâns mâna ți ’i ai făcut prieten. — Leontino, ce spui ? — I-ai deschis casa și n’ai cunoscut în el sângele d tale... Și nimic, nimic nu ți-a spus că tinerul acela care avea un nume străin, era fiul d-tale! — Domne ! James Lincoln ! — James Lincoln e fiul d-luî de Car meille. Nenoro­itul căzu pe un scaun grămadă. — Domne! domne! gemu el, strângen­du’și capul în mâini. — Acum Armand, nu mai trebue să -ți spui pentru ce am venit. — Fiul meu ! e fiul meu! Dar de ce îl chiamă James Lincoln ? — Numele acesta e al bărbatului meu, care adoptând băiatul i a dat și numele și prenumele lui. — Nenorocire ! Nenorocire! — M’am măritat în America în intere­sul fiului meu. Oh! îți jur Armand, cre­dem­ că fac bine. ’Mi zicem : Dacă mai târziu întâmplarea pune pe fiul în fața tatălui, tatăl nu va vedea în fiul meu de­cât un străin, și nu va încerca nici sfială nici urît... Cum m’am înșelat, Domne ! Dar atunci, Armand, nu mă gândeam că fiica - tale va crește și se va face o fată frumosă, adorabilă. Sunt lucruri ce par atât de puțin putinciose în­cât nu te poți gândi la ele. Puteam eu ghici ce a făcut fatalitatea ? Puteam eu bănui că un demon îngro­zitor va împinge pe frate și pe soră unul către altul și că cei doi copii nenorociți se vor iubi ? — E grozav... șopti d-na de Carmeille. — Din ziua în care fiul meu mi-a spus că­­ ai primit la d-ta, de când a petrecut 15 zile la castelul Cormiers, am trăit în­tr’o îngrijire de marte. Vai­­ aveam presimțirea nenorocirii care ne izbește pe toți. I­­na Lincoln spuse apoi ce crezuse că trebuie să spue fiu­ul meu spre a-l păzi­m­­potriva primejdiei. — Din nenorocire, el n’a socotit cu­vintele mele, urmă ea. Temerile mele îi par copilărești... Nu am vrut să i spui că d. de Carmeille îi e tată. Ca să nu intre în luptă cu mine, și ca să nu mai am să ’mi arăt temerile pe care el le judeca neîntemeiate, nu ’mî mai vorbi de d-ta, nici de d-ra de Car­­meile și ’mi ascunse cu grije călătoriile dese ce făcea la Troyes și la Maisos- Blanche. Nenorocitul ajunse chiar să me liniș­­tescă. Iți spun, Armand, cu tote că me gândeam, nu vream să cred că James s’ar putea amoreza de sora sa. Ah! dacă din cele d’intâi zile mi-ar fi spus: — „Iu­besc pe d-ra Valentina de Carmeille“ nu m’aș fi codit un moment să­­ ți spui că James e fiul d tale. — Reul era făcut, Leontino, căci se și iubeau. — Tocmai luni sera nenorocitul mi-a spus adevărul. Judecă ce spaimă și ce durere m’a cuprins. Am crezut că îne­­bunesc. — înțeleg ce simți căci și eu simt același lucru. Ca și tine, Leontino, sunt spâimân­­tat... Oh ! da, e o fatalitate infernală !. Ce situație grozavă! dar nu trebue să ne perdem capetele. Ai spus lui James că ’i sunt tată? — Nu. — Pentru ce ? — Mi a fost frică să nu fie leacul mai reu de­cât bula. — Și reul e mare... Fiica mea, fiul meu!... Pentru acești doi copii mi aș da viața și nu -i pot apăra contra nenorocirii! Și va trebui să rămân surd la strigatele lor de deznădejde. Ce se fac?... Ce să fac? —­ James nu trebue să mai vază pe d­ra de Carmeille. — Da, trebue... Trebue să -mi gonesc fiul din casă! (Va urma)

Next