Universul, martie 1887 (Anul 4, nr. 54-82)

1887-03-01 / nr. 54

Universul No. 54. 40 ectare din frumosa pădure care aco­perea muntele, erau în flăcări. Autorul incendiului e arestat. Daraiare—Se scrie din Terni că mai alastăieri un tren care transporta pe lu­crătorii de la turnătoria din apropierea a­­celui oraș, a deraiat, nu se spune prin ce întâmplare. Un lucrător a rămas mort pe loc, alți șapte, între cari și trei ingi­neri, gretx răniți. Lombard. Corespondența Telegrafică (Serviciul particular al „ Universului“) Sultanul și regența bulgară Sultanul a felicitat, prin telegraf, pe re­gență, pentru grabnica înăbușire a revol­telor de la Silistra și Rusciuk. Sofia, 26 Fevruara. Condițiile alianței ltalo-germane-austriaoe „Temps“ desminte într-o telegramă din Roma zgomotul că Italia ar fi consimțit să intre în alianța germano-austriacă cu condiția ca să i­ se dea ajutor să reiși­ Nin­­­za și Savoia , chiar regele Humbe­rgSI a declarat că e dator memoriei părintelui său să nu caute a urmări astfel de planuri. „Tribuna“ asigură că alianța s-a în­­cheiat între Germania, Austria și Italia pe cinci ani. Condițiile principale ale alianței sunt: Garantarea reciprocă a te­­ritoriilor între puteri. Italia se obligă să dea ajutor Austriei, în caz de războiu cu Rusia, primind în schimb, după victo­rie, Trentinul­ se obligă de asemenea se dea ajutor Germaniei în contra Franciei, primind în schimb Tunisul, tot după vic­torie. Se zice că „Tribuna“ are aceste informații de la d. Cappelli, fost secre­tar general al ministerului de externe. Convocarea Sobraniei, liga patriotică Sofia, 26 Fayruara. Sobrania va fi convocată cu vechiul program, sau se prelungesc­ puterile regenței sau să alegă un prinț. Se zice că Alexandru de Battenberg ar fi decla­rat din nou, într’o scrisore particulară, că nu sfătuește pe bulgari să ’i realegă. Astăzi s’a constituit liga patriotică bul­gară cu deviza: „Bulgaria za sebe­si !“ (Bulgaria prin sine și pentru sine !) Paris, 26 Februare, Roma, 26 Fevruare Pentru armata rusescă Petersburg, 26 Fevruarș. Guvernul rusesc a luat­otărîrea să introducă mitrailleusele în armată ; noile tunuri se vor împărți pe la diferitele re­gimente de infanterie. INTEMPLARI Omorul din Pitești. — Iată amănun­tele pe care le dă „Dorința Argeșului“ asupra acestei crime, de care am pome­nit și noi. Femeea Lenea, servitore­­a d. P. Pop din orașul Pitești, trăia de mai mult timp IDISSI TXTIDIETH — 2 în concubinaj cu un soldat din reg. 4 de dorobanți anume Constantin Ursovici. Da la o vreme încoce, amantul observă că iubita îl înșală, și ia hotărîrea de a-și res­­buna. Duminica trecută, pe la orele 8 sara, se duce la casa stăpânului amantei sale și, după ce o scote în curte sub un protest óre­ care, pe când sta cu densa la vorbă, îl împlântă un cuțit de bucă­tărie în spate, care îi străpunge plăm­â­nul stâng, inima, și iese în partea cea­­l­altă prin țîță. Nefericita a căzut jos, n’a scos decât un țipet și a expirat. A­­sasinul prins, într’un moment a tăgă­duit comiterea crimei, dar mai pe urmă a mărturisit și asasinatul și mobilul care l a împins să-l comită. Parchetul, după ce a anchetat faptul, a trimis pe asasin au­­torităței militare, care este în drept de a-1 judeca. X5N­T Contrabande.—Ieri napte s’au prins cinci contrabande de gaz, în cantitate de 106 litri. Cu ocazia prinderii uneia din­­tre aceste contrabande, s’a constatat că mai mulți soldați s’au înrolat între con­trabandiști. Intr’adevăr, o mare cantitate ,de gaz de contrabandă confiscat ieri napte i-a găsit într’o cotigă ce intra pe la podul Grozăvești și în care se aflau un ca­poral și un soldat din escadronul de tren. S’a mai prins asemenea și o contrabanda de spirt, în cantitate de 7 litri. Vasul în care se introducea spirtul avea forma unui cașcaval. ....... miTM ii.. ■ Duminecă, 1 (13) Marte 1887 Buletin Juch­iar Crima de la Nicolina *) In dimineța zilei de 22 Noembre anul expirat 1886, o femee din vecinătate, mergând la crâșma lui Buium Leibovici din târgușorul Nicolina lângă orașul Iași pentru a cumpăra vin, a găsit crâșma închisă, dară fiind sâmbătă, când evreii au obiceiu a ține ușile închise, nu a bă­nuit nimica și a început a bate în ușă pentru a i se deschide. După mai multe lovituri aplicate cu putere, auzi că cine­va din năuntru se nevoește cu multă greutate­a des­­­chide. Femeea de din afară strigă: „dan ce este, cum ați încuiat, de trebue atâta timp ca să deschideți ?“ Iasă la strigătul său nu se auzi nici un răspuns, de­cât necazul de a deschide. Ușa în sine fiind deschisă, femeea voind a intra, se văzu în fața unei copile ca de 9 ani, care o întrebă cu o voce tre­­murândă, că ce vrea ? Femeea i-a zis că vrea să cumpere vin, copila i-a răspuns : că nu are cine-i vinde, fiind-că bunica­­săi Buium Leibovici și bunică-sa Hana Leibovici sunt omorîți în casă de către niște tâlhari, și, fără a putea vorbi mai mult, luă pe femee de mână, o duse în odae și-i arătă cadavrele. Femeea, speriată de ceea­ ce a văzut, e și repede afară, dădu de veste la ve­cini și ast­fel atât poliția cât și parchetul au fost încunoștiințați la moment și în­cepură cercetările și urmăririle pentru descoperirea autorilor, înainte de a descrie ceea­ ce comisarul și procurorul au constatat la fața locului, credem necesar a arăta cine erau victi­mele și locuința lor. Buium Leibovici era de statură mică și constituție debilă, avea vârsta de peste 60 de ani, murindu-i soția din întâia că­sătorie, cu care a avut mai mulți copii, se recăsători pentru a doua oră cu Hana Leibovici, femee cu mult mai tânără de­cât densul, de statură mijlocie, robustă și bine nutrită. Ne­având copil din a doua căsătorie, au luat să crască pe o nepotă de fiu rămasă orfană de părinți, numită Rubla. Aprope tota viața și a petrecut-o ca cârciumar pe la țară, strămutându se în diferite comune din județul Roman, Iași și­­ Vaslui, în care timp a fost de mai multe ori bătut și prădat. Interzicându-se evreilor de a ține câr­­ciume la țară, el s’a retras la Iași, și pentru a nu se înstrăina de locuitorii mai multor comune, pe cari ’l cunoștea, luă o dughiană în târgușorul Nicolina pe dru­mul ce duce spre Voinești, două k­ilo­­metri afară de barieră, unde deschise cârciumă. Casa pe care o locuia, după cum am zis, era la drum, se compunea din patru camere și o ogradă mare, unde tră­geau de obicei­ mai mulți omeni cu ca­rele și căruțele la reîntorcere din oraș, unii pentru a poposi și a mai bea, alții pentru a dormi în timpul nopței. El afară de femee și nepătă nu mai avea nici un om în serviciu, cu tote că i ar fi fost necesar. Trecea în fața omenilor de bogat, pe când în realitate era sărac. Odaia în care dormea era în fund spre ogradă, avea înăuntru trei paturi, unul în fundul odăiei față cu ușa, altul la drepta și altul la stânga, pe care dormea de obiceiu Buium, la capătul că­rui pat era o ladă mare de Brașov pe care dormea soția lui Hana, și un mic păzișor așezat de-a lungul sobei de formă nemțească, pe care dormea nepota lui. ..Procurorul însoțit de comisar transpor­­tanduse la fața locului, au constatat ur­mătorele: Tóte încuitorile de la lăzi, du­lapuri și tejghea stricate, albiturile și hainele aruncate în mijlocul casei, argin­tăriile și cele­l­alte obiecte casnice în cea mai mare desordine. Față cu ginerele victimei s’a constatat că nu lipsește ni­mic din albituri, haine, argintărie și cele­alte obiecte, de­cât două ceasornice vechi de buzunar, probabil puse amanet de cine­va, o curea ruptă de la­­ cornul cu care se închina cârciumarul și care s’a găsit aruncat în mijlocul casei, și în fine banii, fără a se putea ști ce sumă. In odaia de culcare totul era răscolit și aruncat în mijlocul casei, plăpănul, sal­tele, perne și altele. Lada pe care dor­mea Hana era luată de la locul ei și pusă în mijlocul odăiei, cele mai multe din o­biecte ce se conservau în ea, scóse și îm­prăștiate prin casă. In câte­va locuri pe sub paturi s’au găsit mai multe săpături, ceea­ ce denotă că criminalii au căutat, dacă nu cum­va vor gasi bani îngropați. In partea din stânga odăel aprope de pat, sta întins jos cadavrul lui Buium Leibovici acoperit mai tot cu perine și plapume, cu fața în sus, mâinile aduse mai mult spre gură, ochii puțin deschiși. Pe cadavru nu s’a găsit nici o lesiune, decât în jurul gâtului o echimoză care arată urmele unei sfori strânsă cu putere, ase­menea la gură semne de violență pen­tru a împiedica respirația. Victima a murit prin înăbușire și fără a fi fost în stare a opune cea mai mică resistență. Pe păzișorul de lângă sobă, unde de obicei, dormea nepata, s-a găsit cadavrul femeei Hana Leibovici în următorea po­ziție: Trunchiul corpului pe păzișor, par­tea dreptă spre sobă și partea stângă spre casă, îmbrăcată cu cămașă, fustă de fknea și îmbrobodită cu un sălișor negru de lână, pieiorele lăsate în jos pe pământ și dezgolite până la brâu. Jos la capătul păzișorului o bălțigă de sânge, pe perete stropituri și urme de degete ale unei mâni pline de sânge. Pe cadavru s’au observat urmatorele sesiuni: pe palmele mânei drepte și mai cu samă ale mânei stânge și pe buricele degetelor s’au găsit mai multe tăeturi de cuțit. Pe față și mai cu samă pe obrazul stâng și la partea parietală, lovituri de cuțit, mai mult sau mai puțin profunda tăind chiar o arteră. Pe sin d’asupra țețe­­lor mai multe împunsături dar care n’au pr­odus decât echimoze. Pe sub bărbie o echimoză liniară, arătând urmele unei sfori grase strânse cu putere. Martea a provenit în urma unei mari hemoragii cauzată prin tăerea unei artere. Cadavrul, în genere privit, prezintă un aspect îngrozitor. (Va urma). 1) Acesta dare de semn o reproducem după „Liberalul“ din Iași. ACTE­­ OFICIALE * S’a acordat medalia Bene merenti cla­sa I. P. S. S. Părintelui Ghenadie Enă­­ceanu, episcopul eparh­iei Râmnicului și al Noului Severin, pentru scrierile sale literare. * Archiereul Dositeiu Botoșeneanu s’a numit archimandrit de scaun la S-ta Mi­tropolie din Iași, în locul archimandritu­­lui Ieroteiu Maximescu, trecut în alt post. * D. G. Panaitescu-Cremineanu, licen­țiat, actual procuror la tribunalul Putna, s’a numit procuror la tribunalul Brăila, în locul d-lui Dimitrie Moisescu, înaintat. D. Dionisie Popescu, doctor în drept, actual substitut la tribunalul Putna, s’a numit procuror la același tribunal, în lo­cul d-lui Gr. Panaitescu-Cremineanu, per­mutat. * D. Dimitrie A. M. Cantacuzino, li­cențiat, s’a numit judecător al ocolului Stavnic, județul Iași, în locul d-lui Șer­­ban C. Negel. D. Dimitrie I. Băbeanu, licențiat al fa­­cultăței juridice din București, actual ju­decător al ocolului Buzeu, s’a numit pro­curor la tribunalul Romanațî, în locul d-lui T. Canari. SFcIța: „XXniversul tăi,, 66 DRAMELE GELOSIEI PARTEA TREIA Mamele XVIII Mór tăi Elena rămase încremenită de spaimă. — Dar eu nu vreau să moră, strigă ea cu glas sugrumat. — încă o dată, d-nă, zise Armand schimbându-și de o dată tonul și ținuta, vorbește încet or taci. Nu cum­va ai avea de gând să te duci să mă denunți, vrei să vie magistrații aici mâine ? Vrei să mă tîrască jandar­mii prin stradele orașului și să mă ducă în închisore ? De vrei așa, strigă, chiamă’țl­emenii și spune­le tuturor : — D. de Carmeille, stăpânul vostru, a otrăvit pe Valentina. Dacă nu vrei, păstrază taina celor ce ai văzut, și pentru că vreau să te ascult și să-ți răspunz, vorbește încet și fără zgomot ca să nu deșteptăm pe nimeni. Ceea­ ce am făcut, d-nă, am vrut s’o fac, și am avut câte­va momente de codire când mă gândeam la urmările faptei mele. Iți mai spun odată, Valentina de Car­meille nu mai pute trăi. Lasă-me pe mine să fac ce știu. D-ta n’ai aface. D-na Carmeille plângea. Bărbatul urmă: — Nu, nu m’am oprit în fața urmă­rilor faptei mele, cum nu te ai oprit nici d-ta în planul de a te depărta de mine acum 19 ani. Elena se ridică în sus și ochii săi spe­riați se uitară la soțul său. El urmă: — Și cu tote astea, d-nă, ai avut nouă luni de gândit. — Ah ! știe tot! murmură Elena per­­dută. — Da, știă tot... Ce -ți pasă ce am făcut eu, dacă nu ești d-ta muma Valen­tinei ! Nenorocita își frîngea mâinele. — Oh ! reluă bărbatu', ți-ași fi înțeles durerea și nu m’aș fi mirat să te văd frângându ți mâinile cu o deznădejde de mumă de ai fi f­ost muma Valentinei. — O iubesc, Armand, o iubesc ! — Ei, o iubeam și eu, pe biata neno­rocită pe care m’ai făcut d-ta s’o iu­besc ! Elena căzu în genuchi înaintea bărba­tului său. —• Ertare, ertare Armand, zise ea ru­gându-se cu mâinele împreunate. Să tră­iască Valentina și să mor eu! Da, eu trebue să mor, căci sunt vino­vată, singură vinovată. Iartă o pe Valen­tina ! In numele lui D zeu, în numele fiu­lui tău, iartă pe fata nevinovată ! Pedep­sește pe femeia nenorocită care te-a în­șelat... Sunt o ticăldsă, o infamă ! Pedepsește pe soția nelegiuită... Rezbună-te Armand, omora me, da, omora-me, sunt vrednică să mor ! Bărbatul era cuprins de o emoțiune mare. — Am eu înfățișarea așa de cumplită, zise el întristat; am eu înfățișarea unui judecător fără milă ! — Ah! iartă, iartă ! — Nu, Elena, nu iert încă. Nu aș­tepta iertarea mea până în ziua când -ți voi putea-o da, facă pedepsa vinei tale. Vezi că nu zic că ce ai făcut e o crimă. — Ah ! Armand, de a­ ști cât am su­ferit ! — îmi închipuesc. — Câte lacrămi am versat ! — Le-am ghicit. — Te înșelasem pe tine, pe care te iubiam, pe care te adoram. Eram nebună, Armand, nebună eram ! Gelozia ’mi zăpăcise judecata... Iubirea ce aveam pentru tine, Armand, aceasta m’a împins să greșesc. De când am săvârșit faptul, nu am mai avut un minut de odihnă. Trăiam chi­nuită de părere de reü, rósa de remuș­­cări. Oh ! să mint într’una !... Să te mint pe tine în tóte zilele, în fie­care mi­nut, ce chin cumplit ! Am suferit acest chin , era o resburare ! — Dacă ești vinovată, Elena, tare vi­novată, ești și vrednică de ertare. Aide, scula­ te! — Nu, vreau să stați în genuchi înain­tea ta ca să te mai rog. Dacă îți par vrednică de ertare, a­­tunci ai tot sentimentele tale mărinimase... Armand, Valentina, Valentina nevinovată e vrednică de ertare. — Nu’mi mai vorbi de dânsa, răspunse Armand încruntându-ți sprîncenile. — Am făgăduit, am jurat să o iubesc, să o fac fericită. — Nu -ți poți ține întreaga făgăduială pentru că e nenorocită, ai făcut un jură­mânt nesocotit. — Nu e greșala mea, dacă e nenorocită. — Oare e a mea ? — Nu, Armand, nu. Dar de ce vrei să moră ? Nu e vino­vată ! N’a făcut nimic... Te iubește cum o iubești și tu, e copila ta !... — Copila mea ! zise Armand cu a­­mărăciune. — Armand, în numele amintirii res­pectate a tatălui și mamei tale, lasă-ți planul grozav, scapă pe Valentina ! — D nă, nu mă mai ruga. (Va urma) Citiți urmarea romanului „Vrăjitoreau, pe pag. 4 a. A, V

Next