Universul, decembrie 1888 (Anul 5, nr. 299-321)

1888-12-01 / nr. 299

30 Universal No. 29­9 Moarte grabnică D-na Natalia Calmuschi, domiciliată în strada Albă, în Iași, a murit alal­­tă era grabnic. Pe când sta la vorbă cu vre-o­ câte­va prietine ce veniseră să o viziteze a căzut jos spre a nu se mai scula. Arși de vi! In naptea de 24 Noembre curent, în comuna Șerbănești, comuna Liești, jude­țul Tecuci, aprinzându-se un bordeiü și dărămându-se în acelaș timp peste opt paznici de vite, cari dormiau înăuntru, 7 din ei au scăpat cu viață, iar al 8 lea, numit Gheorghe Manea, s’a găsit mort, în stare de carbonizare. — In str. Moțoc, din Iași copilul unui coti garagiu lăsat singur acasă de pă­rinți și jucându-se cu focul, s’au aprins hainele de pe dânsul și cănd părinții s’au întors acasă n’au găsit de­cât un cadavru aproape carbonizat. l­ Doui copil lepădați Alaltă erî nópte sergenții de nopte au dus la orfanotrofie din Iași, doui prunci lepădați de mumele lor denaturate, unul în strada Primăriei și altul în strada Alexandri. U­n împărat care dorme cu feresta deschisă Se știe că împăratul Wilhelm II a fost bolnav și nici acum nu s’a îndrep­tat bine de o răceală pe care o do­bândise într’o vânatore la Letzlingen. Ii dureau grozav mușchii spetelor și avea un fel de tușă măgărăscă. Acum primim veste din Berlin des­pre chipul în care a recit. Servitorii castelului de Letzlingen, auzind că vine împăratul și ca să-și arate vrednicia, făcuseră o groză de foc în sobe, așa că erau să se a­­prindă vreo două coșuri. Pe la mezul nopții, împăratul simți o căldură așa de mare încât credea că are să se zăpăcescă și să ia câmpii. Se sculă și deschise feresta ca să mai ia puțin aer. Se puse pe pat și fu cuprins de un somn dulce, așa că adormi cu ferestra deschisă. Despre ziuă a început să bată un vânt puternic, însoțit de plaie. Picăturile fură isbite până în mijlocul odăei. Când împăratul se deșteptă, în­chise numai­decât ferestra însă era prea târziu căci gâtul îl înțepenise și glasul îi răgușise. Cu tote astea el se laudă mereu că la un zesbolü are să dormă cu soldații pe câmp, învelindu-se în manta. Procesul Irina de Vladaia Asupra diverginței ce s’a făcut în procesul d-nei Irina Vlădoianu (Irina Vladaia), au pledat din partea artistei de avocat George Vlădoianu, din par­tea d-nei Alexandrina Peucescu d. C. Boerescu. Cinci experți: Stăncescu, Ștefănescu, Dendrino, Tătărăscu, Petre Ionescu declarau testamentul artistei fals. D. Zamfirol a arătat veracitatea testamentului. D. Vlădoianu, prin un act fotografiat după un dosar de la primăria capita­lei, cu autorizarea primarului, a des­­mințit pe cei cinci experți sus arătați și a cerut și darea în judecată. Curtea a dat dreptate d­nei Irina Vlă­doianu, condamnând pe d­na Alexan­drina Peucescu, tutricea. uui jutaâtor căpitan ie­tiari Din Lugoj, în Ungaria, se sc­rie că, în comuna Magyar Szokos, a fost ucisă o familie unguresca, acum câte­va zile. Cercetările începute pentru descoperirea autorilor acestei crime au dat la ivelă o mulțime de alte crime infioratare co­mise de una și aceeași bandă de tâl­hari, care se află sub direcția și co­manda judecătorului ungur din Magyar- Szacos. Judecătorul a fost prins și a­­restat cu un mare număr din bandiții lui. S’a constatat că tot dânșii au ucis nu de mult în Boldur o întragă fami­lie română, compusă din tată, mamă, doi fii și o fată, și au prădat casa. Știrea acesta o luăm dintr’un ziar unguresc. De ce vrea să se despartă d-na Boulanger de soțul ei. Se zice că din causa căpitanului Driant, căruia î-a dat fără de voie fata de nevastă. Driant e un om fals și șiret, mai și­ret chiar decât Boulanger. Când d-na generală l’a văzut pen­tru ânteia oră, n’a putut sa ’i sufere și a plecat să se preumble. Din contră, Boulanger ține la Driant ca la ochii lui, fiind­că ar fi găsit în el stofă de om de stat, ceea ce o să ’l servesca de minune în isprăvile lui viitóre. Deci din causa acestui căpitan, care s’a amorezat de d ș0ra Marcela mai înainte ca densa să fi eșit din școlă, și a cerut-o în căsătorie, Boulanger s’a certat cu nevasta și acum au să se despartă. STXAXPRIN POSTA Mișcarea lucrătorilor în Belgia ia din ce în ce proporții mai primejdióse. O mulțime de bande înarmate cu revol­vere au comis acte de violență. Se scrie din Suakim : Insurgenții cari asediază locul con­tinuă de a împușca și bombarda. Un glonte, pornit de la tranșeele a­­sediatorilor, a atins pe d. Wake, de­­sinatorul ziarului „Graphic“ din Londra. D. Wake a murit în urma rănei ce i-a cauzat împușcătura. * * In Petersburg circulă vestea că prin­țul Ferdinand al Bulgariei ar fi cerut de la sultan o audiență, care i s-ar fi refuzat. * * Ministrul de rasboin francez a pe­depsit cu o lună închisore pe căpitanul Driant (ginerele lui Boulanger) pentru că a publicat o carte fără autoritare. El va fi adus sub escorta din Algeria, unde se află acum, și va fi pus în car­ceră. Boulanger a adresat o scrisore că­tre alegătorii din cele trei departamente cari l’au ales deputat, spuindu-le moti­vele cari l’au făcut să opteze pentru departamentul Nord și anunțându’i că ceasul respunderei pentru cârmuitorii de azi nu e departe. „Ce vom fi unit», a adăugat el, resultatul va fi precum îl dorim. Tráescá Francia ! Tráescá Republica!“* * * Tóte ziarele rusești declară de nea­­devărate svonurile împrăștiate de ga­zetele germane, cum că împrumutul ce face acum guvernul țarului va servi la întărirea Varșoviei sau la facerea unui pod peste Dunăre în dreptul Renilor. Rusia nu se gândește decât la pace. * * * In ultimul său număr, marele ziar ilustrat german „Ueber Land und Meer“ a început se publice un roman , „Io­nel Fortunatu“, în care se descriu moravurile române. Interesul acestei scrieri, care va alcătui două volume mari, stă în fap­tul că se descriu ultimele răzvrătiri ale țăranilor. * * * * * * Autor e­d. M. Brociner, fost redac­tor la „Bukarester Tagblatt“ și acum redactor la „Wiener Tagblatt“. Din „Ionel Fortunatu“ se va face și o dramă, cu colaboreția celebrului dra­m­­aturg german Ganghoffer. Piesa se va juca în Fevruare viitor, pe una din scenele mari din Berlin. * * * * * * Ni se scrie din Londra că acolo temperatura e de tot excepțională. Alaltăieri erau în acest oraș, în­de­obște friguros, 5 grade mai mult decât în Napoli, 14 decât în Marsilia și 19 decât în Paris. E mai cald decât, la noi, în luna lui Cupier, Curier judiciar Judecătorul, (către prevenit). Cred că știi pentru ce ești adus aici ? — Cum nu­ am pus și eu de mi s’a citit hârtia; doar nu sunt de ieri de alaltăeri. Judecătorul. S’ascultăm acum pe re­clamant. Reclamantul se apropie de bază. Declară că se numește Coroescu, și este de 56 de ani. — Ce meserie al ? — Vend pui, găini și cocoși de sol pentru făcut oue. — Ce ai de imputat lui Sfredelik­? — Să vedeți, omeni buni, cum a fost întâmplarea. Era într’o s­oi ba nu, într’o vineri, dacă n’o fi fost chiar sâmbătă, trăgeam căruciorul cu pui prin dosu Olarilor și strigam ca tot­d’a­una (în­cepe să răcnescă) Pu... u... u... u... i! Coco... o... o... o... și! — Ce strigi așa, că nu ești pe drum. — Ca să vedeți cum a fost, omeni buni. De-o dată numai ei văd că ’mi scote dracu înainte pe Sfredelik­. Ei, am pățit’o, zic eu. Se clătina așa în­tr’o parte și în alta de parcă era o frunză; se vede că se tămâiase de di­­mineață. Dau să întorc cărucio­rul ca să apuc în altă parte dar ce să vezi, unde mă trezesc cu dumnealui în spate și începe să mă cârpească de’mi­eșină scântei verzi. — Așa de­geaba ? — Pâî! chiar de pomană, iute așa cum m’aș da eu acuma pe lângă d-ta, hrașt ! hrașt! să’ți dau câte­va palme. (Rîsete în sală). — Ei, și pe urmă? — Pe urmă mă întorc la d-lul și’I zic : Bine, nene, de ăștia ai fost? Apoi ce te legi de mineTu­tam nisam, ce ți am făcut? — Lasă, măi, zice, că suntem prieteni, asta în loc de bună diminuță.—Ba așa bună diminuță să ți-o lași acasă. — In sfîrșit, îmi zise iar, ce ’ți mai fac leii? —Care lei ?— Leii ăștia din colivie.— Cocoșii?—Păi!—Bine, dar nu se prea vend.—Știi ce ’mî zice?—Ce?—Iți dau 50 de bani să te bagi în colivia leilor, știi cum se băga ăla la moși. — Ce, glumești ?— Ba nici de cum. Na-ți pa­ralele, îmi asvârli o băncuță în sân și pe urmă mă luă de cap și începu să mă împingă în colivie.—Măi atăt, măi în­­coa, mai încolo, îi ziceam. Ds­geaba. Atunci numai nu știu­ cum îmi vini bine, întorseî mâna și îl cârpii la cofa numai așa, ca să’l speriu. Ce să ve­deți, unde a început atunci să mă cro­­ascu cu bățul, m’a apucat de păr și m’a isbit cu capul de gratiile coliviei, până ce s’au rupt și’m­î striga mereu : —Bagă-te înăuntru! Ca să mă potă băga mai lesne, s’a pus dracu de-a deschis ușa și cocoșii cari n’așteptați de cât atâta au plecat care pe ici care pe colo. Erau 17 de toți. Judecătorul. Ce ai de spus, Sfre­delik­? — Am de spus că e o minciună gala tóta istoria. Nu erau 17 cocoși, nu erau cei 10, dacă o fi fost cinci cel mult. Cât pentru băgarea în coli­vie, e adevărat că am voit să-l fac să înțelegă că trebue să dea de băut la cocoși. — Vrea să zică, recunoști faptele ? — Vreți să zic că nu erau nici cinci cocoși, era pâte unul singur și acesta murea de sete. Mie nu’mi place să su­fere nimeni de sete. — Adevărat este că erai beat ? — Da, ce să zic! d­os tot ameni îți fi. Pentru cine să lăsăm vinul? Judecătorul condamnă pe Sfredelik­ la 5 lei amendă pentru beție și la 50 lei despăgubire către reclamant. Auzind așa, condamnatul băgă mâna în buzunar, scose zece bucăți a câte cinci lei și adresându-se reclamantului, îi zise : — Na, măi Coroescule, prinde’! ! Coroescu întinse pălăria și prinse banii. Se numără și rămase mulțămit. Prietenii își dădură mâna și sa săru­tară în fața judecătorului, pe urmă e­­șiră de gât._______________ Lupi tin­*luați In partea de miazi zi a comitatului ungureac Nrasso-Szoremier umblă o mulțime de cete de lupi turbați, pă­trunzând ziua în sate, mușcând femei și copi și chiar pe ómenii trimiși îna­intea lor ca sa ’I împuște. In fie­care sat a acelui comitat sunt de la 5 până la 20 de omeni care zac de turbare. Unii din ei au să fie tri­miși la Pesta în stabilimentul rabic, alții sunt lăsați să moră ca niște căni. Guvernul unguresc e forte îngrijat căci de nu vor fi uciși căt de curând lupii turbați, pot să turbeze toți lupii din țară, mușcăndu-se unii pe alții, și pe urmă și alta vite d’împreună cu un­gurii. ______ HSTo­u,to­ți DEZa­zlii La birt. — Băete, ia supa îndărăt, cu ’s rece. — Ce rece­ n’am băgat eu degetul într’ânsa și era caldă ? * * * Un prieten zicea lui Păcală: — De ce dracu te scoli așa târziu? — Să vezi, am de judecat în fie­care dimineță două femei care se certă la căpătâiul meu. — Ce femei ? — Hărnicia și Lenea, una ’mi zice: scolă! scală! cealaltă îl dă brânci și ’mi zice: Mai stal nițel! Mai stal ni­țel! Și așa se certă și ne înjură câte două trei goluri. Eu aștept până se li­niștesc, le împac și pe urmă mă­­ scoli. JOJES țOATE Boulanger luat în vis —La Paris se vând pe tate stradele două statui mici, de lux, represintând una pe ge­neralul Boulanger, cealaltă pe d. H. Rochefort cari să țin de pântece de rîs, uităndu-se unul la cellalt. Pe piciorul statuelor a scris, cu li­tere mari, un singur cuvînt: „ Augures“. # % * La cal SCUm­p.—Iapa Glumă, a ră­posatului Bouy, s’a vîndut prin licita­ție la Chantilly, lângă Paris. Ea fusese pusă la preț pe 5,000 franci și urcată la 30,000 de către niște proprietari francezi. Dar un englez sir Tatton Sy­kes, a dat pentru densa 60.000 de franci. „Glumă“ câștigase din 18 curse mari la 16, ceva neauzit. Iapa fusese cumpărată mai întăi și întâi cu 800 de lei. . * Nenorociri pe omeni.—Deunăzi la Civezza în Italia a fost o furtună cu plaie așa spăimântătore, încât vă­ile se prefăcuseră în niște fluvii uriașe. Casele locuitorilor s’au dărîmat, s’au * * Joux 1 (13) Decembre 1888 înecat vite și 20 de mii de măslini au fost desradăcinați. Pagubele sunt co­­losate. Locuitorii au rămas pe drumuri. In alte părți ale Italiei recolta mă­slinelor este amenințată de o insectă forte rea. La administrația ziarului „Univer­sul“ strada Brezoianu No. 19 Bucu­rești se află spre vânzare scr­isori de expediție pentru mesagerie după no­ul model prescris de către direcțiunea poștei. 100 bucăți lei 1.20. 1000 „ „ 9. „ ȘTIRI Monitorul de ieri publică decretele pentru disolvarea mai multor consilii de comune rurale din țară. X S’a aprobat clasarea, între căile vi­­cinale ale județului Iași, mai multor drumuri. De vr’o 15 zile vaporul local dintre Galați și Ismail nu mai acosteză la Reni. Comunicațiunea între Reni și Galați se face pe uscat. Anghina , scarlatina și meningita bănuie cu furie populația orașului Iași și seceră printre copii o mulțime de victime. La ministerul de externe câte­va nu­miri și schimbări se vor face în per­sonalul secretarilor de legațiune.­­ D. colonel Merișescu, prefectul j­u­­dețuli­i Covurluiu, își va da în curând demisiunea. Adunarea generală a Creditului fun­ciar urban se va face anul acesta la 15 Ianuarie. Noul nostru ministru de resboiu ela­­boreza un proect de lege prin care propune înființarea, de la 1 Aprilie vii­tor, a câtor­va escadrone de călărași permanenți. Ministrul vrea să transforme treptat tote regimentele de călărași cu schimbul în regimente permanente. έn 3Lt Marcuri. S’a judecat de Curtea de Casație re­cursul fostului primar din Tulcea, Iva­­­novici, contra sentinței Curtea _ da apel din Galați, care­­ 1 condamnase, pentru abuzuri comise în exercițiul funcțiunei, la șase luni închisore și la perderea dreptului"1 de a ocupa în totă viața func­țiuni publice. El a fost apărat de d. Kornea. Curtea după o lungă deliberare, a casat decisiunea Curtei de apel în ceea ce privește perderea dreptului sus zis, menținând condamnarea la închisore. % La 16 Decemvrie se va ține licita­­țiune la ministerul lucrărilor publice, pentru darea în întreprindere a lucră­rilor podului de peste Olt. T . * Deputații și senatorii focșeneni, pri­mind o cerere acoperită de numerose iscălituri ale alegătorilor, în privința strămutărei Curței de apel din Galați la Focșani, vor veni cu o propunere în acest sens.­­­ In sesiunea aceasta a Curței cu ju­rați din capitală, se vor judeca 6 pro­cese de presă, între care și al „Uni­versului.“ Astăzi, la ora 1 după amiazi, se va vinde, în str. Labirint No. 37, biblioteca Foița, „0­33.invers-OLivil-‘ 133 Tainele Poliției PARTEA A DOUA Prin urmare, liniștește-te, frumosă amorezată, vei fi ducesă, într’o zi. Ea ’­i ascunse fața în măini ca să ascundă roșeța ce-i acoperise fruntea la cuvântul de „amorezată“. Până atunci cuvântul acela i se pă­rea că însemnază o slăbiciune mon­­struosă, nedemnă. — Cunoști h­otărîrea mea, tată, în­cepu ea cu o voce abia înțelesă, tre­buie să ne grăbim. Marchizul crezu că nu auzise bine. — Să ne grăbim ? repetă el. — Da, tată, mi-e frică. — Și de ce ți-e frică? — Iți voi spune cănd voi fi mai si­gură, răspunse ea eșind din cabinet. Nu se îndoia dar voia să vază cu ochii, fiind una din acele ființe care simt o plăcere îngrozitore, să să sco­­bore până în fundul nenorocire­­lor. De aceea, cum părăsi pe tatăl ei, sili pe mătușa Media să se îmbrace în grabă și fără să-i dea vre-o expli­cație o tîrî în pădurea de la Roche, într’un loc de unde se zărea casa lui Lacheneur. Era în ziua în care D. d’Escorval venise să câră explicație vechiului său prieten. Ea­’l văzu sosind mai întâiu pe dânsul,­­apoi peste puțin, veni și Marțial. Nu fusese înșelată... putea să plece. Dar nu... Ea se osîndea să numere secundele ce Marțial petrecea lângă Marie-Anna D. d’Escorval­e și, ea vezu pe Mar­țial alergând după dânsul și vorbin­­du-I. Respiră... Visita lui nu ținuse nici o jumătate de ceas și eraj, să plece, fără îndoială. Nici de cum. După ce salută pe baron, urcă co3ta și intră iar la Lacheneuf. — Ce facem noi aci ? întrebă mă­tuși ca Media. — Ah! lasă-me !... respunse cu as­prime d­ra Blanche, tari !... Auzea în depărtare un fel de zgo­­mot de rate, tropăit de cal, plesnituri de biciu și înjurături. Soseau­ căruțele anunțate de Marțial aducând haine și mobile Zgomotul fu auzit de Marțial fiind­că eși din casă și după dânsul veniră de Lacheneur, fiul său, Chalourneau și Marie Ana. Toți se apucară să descarce căruțele și după mișcările tânărului marchis de Salemeuse, s’ar fi jurat că el dedea poruncele , venea, se ducea, vorbea cu totă lumea și câte­odată bine­ voia să pue și el mâna ea să ajute. — E ca la el acasă, își zicea d­ra Blanche.... ce grozăvie!.. un gentilom... Ah! acestă ființă e în stare să facă din el or ce ar voi. Asta nu era nimic.... sosi o a treia căruță, trasă de un singur cal și în­cărcată cu ghivece de flori și cu ar­borași. Vederea asta smulse d­rei de Cour­tonneu un strigăt de tur­bare care îns­păimântă pe mătuși ca Media. — Fior!!.. zise ea cu o voce înă­bușită, flori ca și mie! Numai mie îmi trimete un buchet și pentru ea des­­paie grădina castelului. — Ce tot spui de flori ? întrebă ruda cea săracă. D-ra Blanche chiar daca ar fi voit să răspundă, n’ar fi putut. Se înăbușea. Cu tate astea rănase acolo încă trei ceasuri, timpul cât trebuia să se bage tóte lucrurile în casă. Căruțele plecaseră de mult, când Marțial se arătă în sfîrșit pe prag. Marie-Anna il însoțise și vorbeau amândouî. El părea că nu­­ venea să plece... Cu tote astea se hotărî și se depărta încet, cu părere de rău­.. Marie-Anna, care remăsese la ușe îi făcea un gest prietinesc. — Vreau să vorbesc acelei creaturi! strigă d ra Blanche,... Vino, mătuși ca Medio... trebue.... Dacă Marie Ana ar fi fost destul de aprope ca s’o auză, d-ra de Courto­­mieu ar fi lăsat să’i scape secretul su­ferințelor ce îndurase. Dar de la locul unde se afla d-ra Blanche până la sărmana casă a lui Lacheneur, se întindeau vre­o sută de metri de pământ, un fel de suiș nisipos, greu de umblat și întretăiat de bălării și de mărăcini. (Va urma). V Y r

Next