Universul, ianuarie 1890 (Anul 7, nr. 4-24)

1890-01-14 / nr. 10

Universul No. 10­ zile, din cari­ 90 doliu strict, 45 doliu sim­plu și 45 semi-doliu. Văduva princesa Letiția va ține doliu un an, din care : șase luni doliu strict, trei luni doliu simplu și trei luni sem­i doliu. Iar poporul italian va purta încă multă vreme doliul în inima sa. Depeșa d-lui Crispi Telegraful v’a adus știrea că regele, în­dată după încetarea din viață a ducelui A­­medeu­, a telegrafiat primului-ministru, d. Crispi. Iată textul răspunsului ce a trimes d. Crispi: „Cunosc marea inimă a Majestății voa­stre, o apreciez, o admir și înțeleg palpi­­tațiunile ei. Mi-ași da viața ca să vă scap de via durere ce ați simțit în urma morții premature a augustului vostru frate. „Tot­d’auna la ordinele M. V. „Forte devotat servitor F. Crispi“. Actul de morte In ziua de 8 ianuar, la 9 ore diminea­ță, s’a făcut actul de morte al ducelui d’A­­osta, de câtră d. Farini, în prezența rege­lui și a martorilor, d-nii Balbo și colonel Radicati. Regele, ducându-se apoi în camera de ală­­turi, a adus pe prințesa Letiția, care, îm­preună cu fiii săi, a asistat la citirea ac­tului. Emoțiunea tuturor era profundă. Medicii, martorii, d. Farini și d. Crispi au­ semnat actul. Antigon. întâmplări din țara Mort din Mine Primarul comunei Rușavățu a bătut pe locuitorul Ion Lazăr atât de crunt, încât pa­cientul a murit. Un oraș fără pâine Orașul Mizil a suferit câte­va zile de lipsa pâinei, din cauza grevei brutarilor, provenită din cauza primăriei locale, care a vrut ca brutarii să scată prețul vânzărei. u' Incendiu S’au incendiat casele situate de pe moșia Statului Tihulești-Cozieni, din comuna Bă­­lănești, județul Buzău, în care era și o pră­vălie cu mai multă marfă a d-lui arendaș Nae Dumitrescu, arzând de asemenea parte din marfă și din mobila ce se afla în case. După cercetările făcute, se bănuește că focul a fost pus de către făcători de rele, pentru urmărirea și prinderea cărora s’au luat măsurile cuvenite. Curier judiciar TRIBUNALELE ROMANE In prima sesiune a anului acesta, Curtea cu jurați din Buzeu a judecat procesele ur­mătoare : La 2 Ianuarie, Curtea a judecat­ procesul lui Ioniță Andrei Bădescu, acuzat că a o­­morît pe Ion Tobcilași, primarul comunei Mărgineni. Acest proces fusese judecat de Curtea ju­raților din Prahova și acuzatul a fost con­damnat la munca silnică, dar decisiunea a fost casată. Curtea juraților din Buzea l’a condamnat la 9 ani de recluziune și la 3000 lei des­păgubiri civile. La 3 Ianuarie Curtea a judecat două pro­cese : I­ itl. S’a achitat Gheorghe Colgiu, din co­muna Merei, care era acuzat că a omorît pe Nicolae Ionescu tot din acea comună. Ju­rații au avut în vedere că acest omor s’a petrecut pe când Ionescu furase niște cai și fugea cu el, iar Colgiu a tras asupra lui pe când îl urmăria în calitate de gardă. II-lea. S’au achitat asemenea Ion Dumitru și Stan Vremeșî, acuzați pentru tâlhăria co­misă asupra lui Ion Nicolescu, cârciumar din comuna Gândești, nefiind probe sufici­ente de culpabilitate. La 4 Ianuarie Curtea a fost sesizată ase­menea de două procese. Primul a fost amânat, din lipsa martorilor. Al doilea s-a judecat. Dumitru Tudorache Popa, Panca Antemir (minor de 15 ani) și Constantin Mateiu­ Zidaru (minor de 11 ani) erau acuzați că au omorît pe Dincă Pațarea, din comuna Chiojdiu. Pe cel d’înteiat Curtea l’a condamnat la 15 ani de muncă silnică, pe cel d’al do­ilea, care a mărturisit faptul și susținea cu curagiu că l’a comis numai el. Fa con­damnat să fie închis într’o casă de co­recție până la vîrstă de 20 de ani, iar pe cel al treilea Fa achitat. (TRIBUNALELE STREINE) Viol și omor ,cu vre-o patru săptămâni, satul Pouzols (Aude) din Franța, era viu emoționat de dis­pariția subită a unei fete din localitate, — o copilă foarte frumoasă de 14 ani,—și prin găsirea cadavrului ei, după trei zile, într-un puț la o depărtare mică de sat. O anchetă se deschise imediat de parche­tul din Narbonne ; din constatările medicale, rezultă că fata, Maria Tarbon, fusese violată și apoi omorâtă. Nenorocita copilă făcea parte dintr-o fa­milie foarte onorată din localitate și era un model de virtute. Imediat, un anume Sidobre, măcelar, fu arestat, dar mulțămită unui alibi pe care putea să-l stabilească ușor, fu liberat. Acțiunea justiției se purtă în altă parte. Autopsia cadavrului dovedise mai întâi că fata, înainte de a fi fost ucisă, fusese vic­tima unui atentat care nu izbutise. Apoi, după o nouă cercetare, se dovedi că nici în­cercare de atentat nu fusese. Se crede că mobilul crimei e răzbunarea. Tatăl Măriei avuse multă vreme relații cu o femee și fie­ sa, prin rugămințile ei, îl făcuse să înceteze aceste relații. Femeea părăsită prinse o ură grozavă pe Maria. Ea ar fi pus să o arunce în fântână. O doctoriță fără diplomă Citim în „Gazeta Tulcea.“ In strada L-ții împărați a murit Maria Dănilă Poroinicul, în etate de 27 ani. A­­ceastă femee, tânără și voinică ca un trunchi, șî-a închipuit că nu e sănătosă cum trebue, și de aceea s’a dus la femeea Ioana Enache, din str. Fetițelor, care este doctoriță. Acesta numai­decât a înduplecat pe presupusa su­ferindă ca să’șî facă fumuri și s’a și oferit densa a i le face. Pe când Maria Dănilă Poroinicu absorbia în pieptul său­ al 7-lea fum, a căzut mortă. Fumurile se practicezu aici în județul Tulcea de către mulți em­pirici și empirice, la cele mai mici indis­poziții cronice, dar mai mult sa fi mai pu­țin pe ascuns. Parchetul s’a pus îndată în urmărirea fap­tului , dar ar trebui a se da exemple seriose în acest sens, pentru a se stârpi cât mai în grabă empirismul acesta oriental, atât de primejdios. Sunt în acest județ secte care nu se caută ca medic, care nu se îngroapă ca oamenii cu vre-o ceremonie religioasă, care nu se vaccinează, care, în fine, nu se înscriu la ofițerul de stare civilă, nici când se nasc, nici când mor. Dacă am trăi în stepele ghirghizilor, de­sigur n’am fi față la atâta dispreț al legilor celor mai drepte ale țărei noastre. Cerem car ca legea să fie lege în tot cuprinsul Regatului Român. Din dramele copiilor o curioasă dramă s’a întâmplat zilele a­­stea pe una din stradele Vienei. Un copil de 12 ani, Fritz Slavic, prinse­se ură pe un alt băiat, în vârstă de 14 ani, anume Wilhelm Panuș. Voia să’și răs­­bune cu ori­ce preț, dar, știindu-se mai slab, el adună în jurul său câțî­va băieți, toți în vârstă de la 10 la 15 anî, și îm­preună cu denșii hotărî să-și răsbune. Fritz știa că Panuș se duce în fiecare se­ră să ia lapte, aprope de locuința sa; se puse dar de pândă cu tovarășii săi. 2 — Panuș eși, la vremea obicinuită, cu o ca­nă în mână. Nici nu prinse de veste când fu înconjurat de întreaga bandă. Fritz îi trase două palme și, imediat, băiatul Carl Catlet, cel mai mare din toți, îi înfipse de două ori cuțitașul în brațul stâng. Apoi banda dispăru. Catlet, fiind arestat și dus la poliție, a declarat că cele două lovituri de cuțit le-a dat, însărcinat fiind cu acesta de câtre Fritz Slavic. O reclamă inteligentă­ ­ modistă din cartierul Operei, din Pa­ris, căreia afacerile nu’i prea mergeau stră­lucit, a isbutit să’șî adune o clientelă bu­nă, cu un mijloc forte ingenios. Să știe că cea mai mare plăcere pe care poți să i-o faci unei femei­e să-i spui că e frumoșii. Ea a învățat pe un papagal să repete mereu, când vre-o coconă intra în prăvălie: — O ! Cât e de frumoasă ! Coconele se îngrămădiră și modista are azi o avere bunicică. Acte Oficiale Sunt numiți definitiv la catedrele lor: * D. dr. Atanasescu, profesor de igienă la școla centrală de fete din Craiova; * D. dr. Gabriel Socor, profesor de fisio­­logie la facultatea de medicină de la Uni­versitatea din Iași; * Preotul Constantin Popescu, profesor de religie la gimnaziul clasic din Târgoviște; * D. Marin Iliescu, profesor de muzica vocală la liceul Matei­ Basarab în capitală și * D-na Eugenia Rășianu, institutore cla­sei 1 divisionară a școalei de fete No. 3 din culorea de galben în București. * D. N. C. Bratu, fost director de pre­fectură, este numit în funcțiunea­ de prefect al județului Tulcea, în locul vacant. * S’a acordat d-lui Ghica (Dimitrie Ion) consilier de legațiune, înalta autorisațiune de a primi și purta însemnele ordinului Vul­­turul­ Roșu, cl. 3 (Prusia). Un accident oribil la mahalaua Ottakring, din Viena, s’a în­tâmplat acum trei zile un accident cu ade­vărat oribil. Femeia Ana Milacek ducea în mână un vas mare cu apă clocotită; alături cu ea, mergea fiul ei, un copil de 9 ani. La un moment, mama scăpă vasul dintr-o mână, și toată apa clocotită se vărsă peste capul co­pilului, opărindu­ de sus pănă jos. Rănile copilului sunt groaznice. REVOLUȚIE Se anunță din Amsterdam: > # In Batavia, colonie olandeză, a isbucnit acum în urmă o mișcare revoluționară. A fost o ciocnire destul de violentă între trupele olandeze și indigeni. Din acești din urmă, 25 au fost uciși, 70 răniți. Liniștea s’a restabilit. Un omor odios La Arpajon (Franța) s’a comis un omor în împrejurări deosebit de odioase. De curând, fata Coucaud, în vârstă de 22 de ani, a născut la Arpajon la d-na Lecom­­te, unde era servitoare, un copil. Fusese trimeasă la spital ca să se lecu­iască de facere și, la ieșirea sa, declară că se duce la Bruyeres-de-Châtel, ca să-șî dea copilul la soră-sa, care tocmai atunci născu­se și ea un copil. Această declarație păru îndoielnică, de­ore­ce fata Coucaud nu vorbise, până atunci, nici o dată de soră-sa. Gendarmeria făcu o anchetă, prin care se hotărî că fata Coucaud­­ se dusese mai întăî la Bruyeres, la un anume­­..., unde închi­nase o odae. Acolo, după propria sa decla­rație, vedendu-se, zise ea, fără de ale mân­cării, lovi de mai multe ori copilul cu pum­nul în cap. Neizbutind să-l omoare, ea îl luă cu densa la câmp, îl acoperi cu țărînă, și cu o sălbă­­tăcie neînțeleasă, j­ucă pe pământul cu care îl acoperise până ce îl ucise. Fata Caucaud are antecedente rele. Ea zise însăși că nu știe cine e tatăl fiului ei, de­oare­ce avea mai mulți amanți. CRONICA CAPITALEI Lucru ciudat S'a găsit pe stradă un sac mare, în care se aflau două traiste de păr și un chilogram de porumb. Ce o fi având a face părul cu porumbul? — Nu înțelegem. Cum sa piardă cine­va, fără să simtă, așa greutate de materie ? — Iarăși nu pricepem. Destul că originalul păgubaș își póte găsi odoarele la cancelaria batalionului de ser­­gențî. m Cal retacit S’a condus secției 32 un cal murg cu pe­te albe pe spinare, găsit rătăcind pe strade. un Accident S’a condus spitalului Colțea Nae Spires­­cu, din strada Olimpu No. 66, care, trecând pe podul Șerban-Vodă, a căzut jos, rupen­­dușî piciorul drept. Ulumul celor ÎS La Londra s’a înființat de curând un club din cele mai nostime; el se numește „Clu­bul celor 13“; are în adevăr 13 membri și scopul ce urmărește e desrădăcinarea preju­­dețelor populare. In consecință, membrii clu­bului fac tocmai ceea ce prejudețele opresc. Ei sunt trei­spre­zece, fiind­că acest număr e—după credința populară—nenorocit. Stau toți la aceeiași masă, fiind­că se crede că nu e bine; dacă vreun membru e împedecat să vie, tocmesc pe cine­va, numai și numai ca să fie trei­spre­zece. Membrii clubului se bucură dacă o pisică le taie drumul sau dacă le iesă un porc în cale — semne rele după credința poporană. Urletul câinilor și țipătul cucuvaieî îi înveselește, în loc să-l posomorască. Ast­fel, prin fapte de fie­care minut, ei au de gând să ducă o propagandă energică contra superstițiilor și să contribue la dezră­dăcinarea lor. Lumea serioasă din Londra privește cu ochi buni această întreprindere folositoare, încă un punct al programei clubului ce­lor 13 e că la masă vorbesc mult de dra­­cu­l lucru care se consideră ca forte peri­culos în Anglia. In sfârșit, fiind­că după credința popular­ă dacă stau 13 la masă unul trebue să moră în cursul anului, cei 13 s’au legat pe cinste și dându’și mâna, să nu moară nici unul în cursul acestui an — măcar de ar cădea 70 de influenza pe capitala Angliei. Ca curiozitate, merită să se știe că, cu cinci­zeci de ani în urmă, s’a fi mai făcut în Anglia asemeni încercări practice d’a combate superstițiile. Un bogat proprietar de corăbii își pusese în minte să dezrădăci­neze spaima pe care o au marinarii de ziua de Vineri. Iei și-a comandat o corabie a că­rei construcțiune s’a început „Vineri“ , a dat corabia pe apă într’o zi de „Vineri“, și a botezat-o „Vinerea“. Apoi s’a îmbarcat pe noua corabie și a plecat spre insula Juan Fernandez, unde, după legendă, faimosul Ro­binson Crusoe a descoperit pe sălbatecul pe care l-a botezat „Vineri“. Din întîmplare, acestă întreprindere n’a reușit și a contribuit să întărescă și mai mult superstiția. Vasul a dispărut și nu s’a mai auzit nimic despre iei. Pare că mate­­loții, speriați de îndrăzneala stăpânului lor, i-au aruncat în mare și apoi au debarcat unde­va, părăsind corabia în voia valurilor. Consiliul practic Pom­adă pentru lipirea părului. — Freacă 4.0 bismut subazotic cu 10.0 glice­­rină, adaugă soluțiunea de 3.0 acid citric. Duminecă, 14 (26) ianuare 1890 apă destilată 8.0 apoi adaogă unt de nuci moschate, molina câte 20.0 și parfumează cu pleu de bergamot — flori de portocale— rose—petigram­ câte 10 gute, vanilină 0.10. Știm­ prin p«iște Ni se scrie că lordul Salisbury, primul­­ministru al Angliei, e foarte greu­ bolnav. Grupurile republicane din Roma s-au în­trunit în conferință privată ca să celebreze aniversarea bătăliei de la Dijon. Ele au tri­mes câte o depeșă președintelui republicei franceze și primarului din Dijon. * * Ni se scrie din Roma. Locotenentul imperial din Triest (Austria) aflând că oare­care religuii ale generalului Garibaldi se părăsiseră Triestelui și prevă­zând că partida italiană va profita de trans­ferarea cenușei generalului Revere, ca sa facă demonstrații anti-austriace, a interzis transportarea și intrarea rămășițelor lui Ro­vere în imperiu. Consiliul comunal din Triest a dat un vot de protestare în contra guvernului, luând inițiativa rădicării unei statui generalului Rovere. Ni se scrie din Berlin că în Silesia dă sus să semnalează o reluare a grevelor. In Saxonia, de asemenea, agitația e foarte mare. * îndată ce vestea morții ducelui d’Aosta s’a aflat, regele Umberto și-a trimis condo­­leanțele prințului Jerome Napoleon, tatăl ducesei. La Turin, prințul Victor s’a întâlnit de întâia oară, de multă vreme, cu tatăl său. * * * Laboratorul de bactereologie din Paris a pus la încercare un microscop de o putere nepomenită până acum. Acest instrument realizează o mărire a obiectelor de 1500 de ori de­cât în reali­tate. Până acum cel mai bun microscop nu măria mai mult de 750 de ori. * * # Societatea oamenilor de litere din Paris a fost informată că, cu ocazia aniversării a patru veacuri de la descoperirea Americei, ducele de Veragna, descendentul lui Cristof Columb, oferă un premiu de 30000 fr. pen­tru cea mai bună istorie a faptelor marelui descoperitor. Academia din Madrid, însărcinată să exa­­mineze aceste scrieri, primește manuscrise în ori­și­ce limbă. * * * In Austro-Ungaria, de câte­va zile, se ivesc furtuni ca în mijlocul verei, cu tunete, fulgere și ploaie. La Iglan a căzut chiar grindină. * * Clubul din Pesta, al profesorilor învăță­mântului secundar, a discutat zilele astea cestiunea dacă trebue sau nu să se desfiin­țeze studiul limbei grecești din licee și gimnasiu. După mai multe discursuri, cestiunea a fost pusă la vot și rezultatul a fost : 13 pentru desființarea studiului limbei grecești. 11 pentru menținerea lui. * Pentru cititorii noștri Prevenim pe cititori ca să nu dea creze­­mânt promisiunilor înșelătoare făcute prin anunciuri în diferite ziare din țară de către administrația ziarului „ Moniteur Autrichten“ din Viena,­ și de către niște pretinși ban­cheri din Constantinopole, în privința­­ unor bilete de participare la tragerea a diferite losuri. Toate aceste combinațiuni sunt niște sim­ple șarlatanii, menite a scoate din buzuna­rele oamenilor banii câștigați prin muncă onestă și grea. Acele „bilete de participare sau promese” nu oferă nici un fel de ga­ranție publicului nostru. De altfel, ele sunt și oprite de legea asupra loteriilor. Numai losurî „originale, definitive“ și garantate de vre­un Stat, se recomandă ca plasare de fon­duri persoanelor doritoare de a-și „încerca norocul“ în același timp, iar nu niște „pro­­cese“ de o valore nula și emise cu scop de a frustra pe cei naivi și lesne-crezători. I DUEL cu slur6 SAU O CĂSĂTORIE DE PORUNCEALA Mare ROMARI de sensație. V Numai el putea să’mî răspunză la cererea ce aveam de gând să’i adresez. Numai lui, prin urmare, d-le, trebue să’î vorbesc. — Tata așteptă, într’adevăr, vizita d-tale, d-le Remoudet, și mama, așa după cum ai ghicit, a vestit pe fata de motivul care te aduce la Malpalu. Și Julien, facând un gest : — Dar interese grabnice au chemat pe tata departe de Malpalu. Va sta mai multe zile lipsă,—și m’a însărcinat în lipsă’î să ’ți transmit răspunsul la cererea la care se așteaptă. — Și acel răspuns, d-le ? zise Julien cu inima bătăndu-i tare și cu gura căscată. — Tata e foarte onorat, d-le, că ai bine­voit să te gândești la fiică-sa. Și e încredin­țat, mă grăbesc să -ți spui, că Margareta ar fi prea fericită lângă d-ta; tata te cunoaște, a cunoscut mult pe tatăl d-tale... In vocea lui Pontales se simtia insulta. El urmă . — A cunoscut pe tata Rémondez. Era un om forte cinstit și glumeț în­tot­deauna. De câte ori nu mi-a vorbit de dânsul ? Când tata vina în pădurea de la Bussy, îi plăcea să aibă lângă el pe Rémondez. Tatăl d-tale îi ducea geanta. Și adesea în zilele lui Sep­­tembre, îi da voie să vie până la Malpalu, unde Rémondet se încălzia la bucătărie. Ta­tăl d-tale era de­sigur modelul pădurarilor și ași fi încântat, ofi personal, să te am de cumnat... Din nenorocire... Se opri, ca și cum ar fi vrut să se joce cu teribila emoțiune pe care o vedea pe o­­brazul ofițerului. De­sigur, Julien înțelesese ironia insul­­tătore a aluziunilor lui Antoine. Aceasta nu-l atingea. Era pe de­asupra unor aseme­nea nimicuri, dar adorase pe tatăl său, om simplu, drept și forte bun. Il plângea. A­­ceasta deștepta în el amintiri triste. — D-le, zise el, tata era sărac într’ade­văr, dar se pare că uiți că cei mai aristo­crați și cei mai bogați dau mâna gărzilor lor; că mulți îi consideră ca prieteni bă­trâni și credincioși; că unii îi primesc la masa lor și că nici umil nu-i consideră ca servitori. Iți mai amintesc afară de acesta că tata era în serviciul statului, iar nu în al d-vistră. In sfârșit, d-le, tata purta bluza țăranului, intr’adevăr, dar n’ai văzut, de­si­gur, că la cheotoarea acestei bluze, se afla o panglică câștigată pe câmpurile de bătie din Africa... Această amintire, d-le, să-ți in­spire respect... și dacă în viață, ne vom în­tâlni adesea, nu uita că port o sabie, d-le, și că știți să mă servesc bine de ea... Antoine își trosnea degetele, plimbându­­se prin salon. Se prefăcea indiferent. Aștepta cu răbdare ca­­ să sfîrșescă Julien. — D-le, n’am avut de gând să te su­păr. Nu e o desonoare pentru că a purtat geanta tatii și sunt de părea d-tale că găr­zii trebue să fie considerați ca servitori a­­leși pe d’asupra celor­ l’alți. E erarhie la servitori ca și în altele, d-le. Dar crez­­ că nu e vorba de erarhia servitorilor aci. Ai venit să ceri mâna Margaretei. Nu crez că te-am insultat spuindu’țî că cererea ne ono­­reză mult, spuindu’țî că suntem siguri de fericirea Margaretei cu d-ta... Din nenoro­cire, adaog, acestă căsătorie e cu nepu­tință... De la începutul acestei convorbiri, Julien nu se mai îndoia. Se aștepta la acesta. Nu fu mirat, dar plecă capul și mâinile i se închiseră cu convulsiune, degetele îi sfîșia­ră mănușile cele albe ale uniformei. — Cu neputință, d-le? îngână el. — Da, zise Antoine cu racelă. — Acesta e răspunsul tatălui d-tale ? — Sincer și fără apel. — Cel puțin ați consultat pe d-na de Pontales ? Ați întrebat inima Margaretei? Antoine ridică fruntea cu mândrie. — Vrei să zici d-șura de Pontales ? Sora mea se va supune voința tatălui meu. Cât despre mama, are în mine ca și în fata cea mai mare încredere. Și ne-a lăsat pe noi ca sa îngrijim de fericirea Margaretei. — D-le, sunt sărac, e adevărat, și iată pentru ce, de­sigur, acestă căsătorie e cu neputință. D-ra de Pontalăs e bogată. De aci vin tote dificultățile. Cu tote astea, d-le, iubesc pe sora d-tale și am fericirea să fiu iubit de dânsa. Crede-mă, d-le, că nu m’am gândit nici­odată că e bogată ca să mă fo­losesc de bogăția sa. Nu voesc acestă avere, care ar fi pentru mine o umilire. Viața de ofițer, plină de muncă, e simplă. Margareta mă iubește. O să se învețe cu viața asta. Păstrați dar averea. V’o las. Faceți cu ea ce vreți. Mie nu-mi trebuie. Margareta mi-a­ajunge. Te rog, d-le, gândește-te; cine știe dacă refuzul d-tale n’o să fie preludiul unor nenorociri mari ? Antoine dete din umeri. — Exagerezi, d-le. Totul se va petrece, o să vezi, nu se pare mai bine. Margareta se va mărita după alegerea tatălui său, iar nu după capriciul ei. Și o să fie fericită după cum e cineva când își împlinește da­toria. — Acesta e ultimul d-tale cuvânt, d-le ? — Da. — îmi iei orice speranță ? — De­sigur, Julien suspină de durere. Rămase câteva clipe nemișcat și tăcut. S’ar fi zis că nu vrea să crează într’o asemenea nenorocire. Apoi salută, cu un gest repede, și plecă. Cu un pas înțepenit, automatic, mergând drept, străbătu curtea și ajunse în parc. Nu se întoarse — ca întâia oară după în­trevederea cu d-ra de Pontales, — dar de astă dată Margareta nu iera acolo ca să o întărească și să­ zică : Ju­lee Mary (Va urm)

Next