Universul, decembrie 1890 (Anul 7, nr. 279-301)

1890-12-04 / nr. 281

Antii TIL—No. 281 WBKmmmBZKSB HABm CALENDAR PE 1890 Ortodox Luni 3 Decembre.—■ Prof. Sofronie­ Catolic Duminecă 15 Decembre.—Valeriu: Soarele răsare la 7.31; apune la 4.20. Efemeride 3 Decembre 1877.—Țarul părăsește câm­pul de luptă spre a se întoarce in Rusia. Turcia cere intervenirea Europei pentru pace. 5 Bani in Capitală,—10 Bani in Județe București, 3 Decembre. HALTA BREAZA Una din multele considerațiuni cari au împins pe stat să răscumpere, cu atâtea sacrificii, liniile ferate, a fost desvoltarea producției naționale. iar Acest factor important e lesne de înțeles c­a companiile streine nu aveau­ interes să-l fie în sumă. Urmărind rentarea imediată și cât mai mare a capitalurilor ce angajaseră, companiile erau firește rău dispuse pentru ori­ce jertfe momentane, ori­cât de mare ar fi fost folosul ce l-ar fi dat în viitor aceste jertfe. Nu tot așa e cu statul , acesta, fiind ve­cinic proprietar al linielor și având sar­cina să îmbrățișeze cu solicitudinea sa în­tregul complex al intereselor naționale, tre­buie să fie ori­când gata a face asemene jertfe. De aceea răscumpărarea, în principiu cel puțin, n’a întîmpinat nici o piedecă din partea opiniunei publice ; țara a plătit ma­rile sume ce i se cereau, fără să murmure. * * * sek Se pare însă că, de multe ori, aceste con­­selerațiuni se pierd din vedere. Adminis­trația căilor noastre ferate, ca ori­ce ad­ministrație de esploatare, se arată mai mult preocupată de interesul momentan, care pentru densa îmbracă forma de încasări cât mai mari și cheltueli cât mai mici. Am avut dese prilejuri să constatăm la direcția căilor ferate—independent de per­soanele cari au fost în capul iei, acest spirit strict. Din cauza acestui spirit, traficul liniilor noastre nu poate lua dezvoltarea de care ie susceptibil; tot din cauza lui, o mulți­me de interese mari nu pot fi satisfăcute. Un exemplu va lămuri mai bine acesta. Intre stațiunile Câmpina și Comarnic, linia Ploești-Predeal, pe o întindere de trei­sprezece kilometri, nu există nici cea mai mică haltă. Lucrul n’ar fi anormal dacă în acea re­giune populația ar fi i­ ară­și n’ar exista izvoare de bogăție. Dar tocmai aci se găsesc o mulțime de sate foarte mari: — Breaza de sus, Breaza de jos, Cornii, Șotrile, Ocina, Petrașița, Bezdeadu, Talea, etc. însumând o popurație de peste 12.000 locuitori. Aceasta ca poporație. Ca izvoare de bogăție, regiunea aceasta oferă, în afară de cereale, cariere de pia­­trăș( var hidraulic, lemne de cherestea și dogărie, țuică etc. Cu bune mijloace de comunicațiune, re­punea aceasta ar ajunge din cele mai­­ospețe. Din nefericire, cu linia de azi,­­mai aceasta îi lipsește. Pentru transportul produselor lor, lo­cuitorii trebuie să facă cu carul drum de 7—8 kk­ilometri până la Câmpina sau până la Comarnic, pentru ca abia acolo să ia calea ferată. Inconvenientul­­ acesta, care oprește bo­gata regiune de care vorbim în dezvolta­­ra iei, s’ar putea lesne înlătura, creându­­se o hartă intermediară. Natural că ar fi o mică cheltuială. Dar nu s’ar răsplăti, și încă în scurtă vreme, această jertfă neînsemnată ? Traficul ar spori, prin urmare direcția căilor ferate și-ar scoate cheltuiala și și-ar crea un venit însemnat. Producțiunea acelei regiuni ar spori, și prin urmare economia națională ar câștiga și ea. Locuitorii acelei regiuni a­i cerut de mult deja înființarea unei asemeni halte, care s-ar putea instala provizoriu­ la cantonul 31. Dar nu s’a dat pân’acum nici o satis­facere cererii lor. Noi credem că direcția face reă, de a­­ceea apelăm la d. ministru al lucrărilor publice, rugându-i să ia chestia în cerce­tare și s’o rezolve. școală, dar popa zise că mai bună ar fi o bătaie și tînărul Leon fu luat de urechi, îi dete jos pantalonii și-i trase o bătaie fru­moasă cu biciul în fața tuturor revoluțio­narilor. „Mai mult. Voi răm se’l silim să’șî ceară iertare, dar Leon Gambeta răspunse ritos: — „Mai bine primesc a doua bătaie. Să trăiască republica! „Furăm nevoiți să cădem la învoială,— sfârșește preotul. O vînzare importantă S’au vîndut, Sâmbătă, la otelul Drouot, 161 de scrisori autografe de la persoane celebre, cari au produs un total de 6873 de franci, plus 5 la sută pentru cheltueli. Câteva cifre merită să fie citate. Ast­fel o scrisoare a lui Saint-Vincent de Paul, datată din Paris pe ziua de 1659, s’a vîn­dut cu 150 de fr. O scrisoare a papei Clement VIII s’a vîndut cu 226 fr. In această scrisoare papa cere lui Henric IV să nu ajute mișcarea protestantă printr’o alianță prea apropiată cu Anglia. O scrisoare a Papei Pavel XI n’a ajuns de­cât la prețul de 15 fr. Ea e adresată ducelui de Milan. O scrisoare a lui Wilhelm I, bunicul actualului împărat al Germaniei, s’a vân­dut cu 40 fr.; alta a lui Napoleon I cu 37, iar una a lui Napoleon III cu 20 fr. Regii Franței s’au cotat așa: Carol X, 10 fr.; Francisc II, 60 fr. ; Ludovic XIV, 176 fr.; Ludovic XV, 105 fr.; Ludovic XVI, 126 fr. DIN FRANȚA Corespondența part. a ziarului „ Universul“ Paris, 30 Noembre Despre Gambetta Moartea lui Gambetta-tatăl, despre care v’am scris, a avut drept consecință ca zia­rele să publice o serie de anecdote asupra ilustrului seu fiu­. Iată una, foarte intere­santă, povestită de un preot, fost profe­sor al marelui patriot francez. — Nici o­dată, zice profesorul, n’am­ a­­vut un elev mai gălăgios, dar m­ai gene­ros. Era extrem. Intr’una din zile veni cu o întîrziere de zece minute, cu scuzarea, scrisă (falsificat) de tatăl­ său. Era un e­­veniment straniu, suspect — avînd în ve­dere rigiditatea tatălui său. Să începuse lecția, mustrarea o amână profesorul la isprăvit, dar nu fu nevoie de mustrare, căci, d’abia sunase clopoțelul și toți elevii alergară după Leon Gambetta și’l aclamară... căpitan. Se puseră pe două rânduri, răpede, ca prin minune. Șefii, instruiți mai dinainte, scot dintr’un colț o întreagă provizie de bastoane, introduse de Leon la ora neobi­cinuită a sosirii lui. — La semnalul : „Unu, doue, înainte,“ băiatul intonă cu un glas care numai glas nu era Marieileza și iată toată școala proclamă solemn republica, înainte ca noi, profesorii, să putem face ceva pentru împiedicarea revoluției. „Ne supărarăm, adaogă părintele, pe copil. Fu vorba ca să fie dat afară Ilin Marți, 4 (ro) Decembre 1890 O scenă sălbatică Intr’adevăr oribilă a fost scena petrecu­tă deunăzi la un birt din Dunkerque, ți­nut de unul Fassaert. Un măcelar, din Spycher, anume Halia­­mue, fiind beat, a sfărâmat mobilierul bir­tului și apoi a lovit pe birtășiță cu un sca­un. Houvenaghel, ginerile cârciumăresei, a­­lergă. O luptă eroică cu scaunele se începu între măcelar și Heuvenaghel. Cel dintâi rămase cu capul zdrobit. El a fost aflat mort, degerat, la ușa prăvăliei, pe stradă. Cârciumăreasa, și ea, e pe moarte. Brutus CRONICĂ Inelul verișoarei I l’am luat din deget. Era un inel de aur, cu o piatră de briliant cât nuca de­­ mare. (Nu mă trageți de mânecă, rău, nu mă trageți, că pe urmă spui că era mare cât pepenele). L’am pus in degetul meu­,—am un deget așa de delicat par’ c’ar fi de damă, — și, și, gătindu-me „â la derniăre mode,“ am pornit’o la teatru. La teatru, bî ? Marion la teatru! ? Și încă în stalul I, No. 152! — întrebare și mirare tot­ de-odată!... Ei, da, la teatru. Nici nu vă mirați, nici nu întrebați. Am lăsat „complecturi,“ am lăsat... câr­ciumile de mahala ca să: Intru prin saloane. Să me urc mai sus ceva! cum m’a povățuit prietenul și mult admi­ratul poet Carol Scrob. Natural că debutul meu în lumea mare trebuia făcut la teatru.

Next