Universul, iulie 1893 (Anul 11, nr. 153-179)

1893-07-22 / nr. 171

ANUL XI. — No.­­7\ JouL 22 Iulie (3 August) 18­­3 TfflISE TUSI VINDECATĂ HAFImiLE a ® DATÎLE MÎNA ale docto­rului A. Bertel] i, se întrebuințează cu mare succes în contra a ori­ce fel de tuse, astmă, laringită, stingerea vocii, durere de gât, răceală, bronc­ită, catar, inflamații intestinale. Aceste capuri sunt bre­vetate de guvernul italian, premiate la 6 congrese­­ medicale și aprobate de Consiliul Sanitar Superior din România și din Italia. Sutimi de scrisori de mulțumire din partea bolnavilor vindecați în Româ­nia sunt la dispoziția publiculu­­­i$S&­­O c­u­ d­e costă lei 3.75. “Via ® Depozitar principal pentru toată România al ade­văratelor hapuri de catramină este la Drogheria Centrală MIhaIL STOENESCU, farmacist No. 2, — Strada Academiei, — No 2 (Casa Stainer) București. Se trimet in ori­ce parte a țereî du­pă primirea costului lor. A SE PĂZI DE CONTRA­FACERI înștiințez publicul din România că adevăratele mele caruri de Catramină trebue să poartă în interiorul ambalagiului o instrucție în limba română cu pecetea administrațiunei ziarului „Uni­versul“; aceeași ștampilă o va purta fie­care cutie asupra ei pe din afară.—Toate acele cutii cari nu vor conține această instrucție, precum și ștampila administrației ziarului „Universul“ pe din afară , se vor considera ca falsificate. Un bolnav mi s’a plâns că, întrebuințând 4 cu­tii de capuri de catramină cumpărate da la o far­macie din București (și cari nu conțineau această instrucție) nu i-au făcut nici un efect. Am cerut să mi se trimită acele cutii și am constatat că nu erau­ fabricate de mine. Cum se vede, se vând în România Hap-uri de Catramină falsificate; prin urmare, rog publicul pentru a fi sigur de a cumpăra adevăratele mele hapuri, să se adreseze la depozitul general pen­tru toată România, Drogheria M- Stocmșaou, Farmacist, Strada Academiei No. 2, București. _ Rog publicul de a mă înștiința când va găsi că vre­un­ farmacist vinde aceste hapuri fără instruc­ția de mai sus, pentru a putea da în judecată pe acel farmacist care vinde hapuri falsificate sub n­uma mea. Dar­ CALENDAR PE 1893 Ortodox Mercuri, 21 Iulie — Păr. Straion și Ion. Catolic Mercuri, 2 Iulie — Portiuncula. liei, soarelui 4.49. Ap. soarelui 7.22. București, 11 Iulie. G­­REVELE De o bucată de vreme încoace, gre­vele nu mai contenesc. Azi­ în Galați, mâine în București, poimâine în Ploiești, ba brutarii, ba măcelarii, ba cismarii refuză să lucreze. Intervenția administrației întru poto­lirea acestor greve e fără de folos. Nu poate sa aibă efect, în adevăr, presiunea­, administrației asupra unor tulburări care au cauze naturale. * * * Raporturile între patroni și lucrători nu au, pentru fixarea lor, întru ce pri­vește drepturile și datoriile, o busolă. Patronii, pe de o parte, sunt expuși nedreptei concurențe a altor patroni, mai bine văzuți de cei de la cârma sta­tului, câte o dată, — cari îndată se a­­plică ca un genitiv »beneficiile legii pentru protegerea industriei naționale cum și vexațiunile mici, dar dese ale administrației; pe de altă parte, lucră­torii sunt supuși arbitrariului unor oa­meni cari, pe lângă că nu’și pricep meseria, vor să se îmbogățească prea repede». ❖ .­ Aceste sunt, după părerea noastră, ca­uzele grevelor. Nu că sunt prea multe brațe de muncă, așa că lucrătorii nu găsesc de lucru. Nu că salariile s’ar plăti prea nere­gulat. Ci, mere­u­ sunt în ceartă patronii cu muncitorii, pentru că nu vor să se în­țeleagă. Patronul nu pricepe că e de folosul lui ca să dea ceva mai mult lucrăto­rului,­­iar muncitorul nu înțelege că e de interesul lui ca să aibă relații bune cu patronul. Dar, din cauza acestor greve, suferă lumea nevinovată. Ba azi n’ai pâine, mâine n’ai carne, și în altă parte trebuie să umbli cu ghe­­­rele rupte... De sigur că trebuie să se ia măsuri ca să nu se întâmple aseme­nea lucruri. Cu drept cuvânt sau nu, măcelarii din București s’au pus în grevă deună­zi, nu în contra comunei care voia să le perceapă o taxă mare,­ci în contra cetățenilor, care n’ar fi mai cuminte ca să se facă protestare în contra unor taxe sau­ împotriva salariilor prea mici, cu un a­­nume termen ? Avizezi pe patron cu două săptămâni înainte că n’o să mai lucrezi, dacă nu ți se va plăti atâta,—faci asociații d’in­­­re muncitorii cu mai multă dare de mână ca să întreprinză deschiderea de fabrici și de ateliere și, firește, se va­­ce o reacțiune și natronii vor ceda. # * # Sinuciderea din Ploești. —­­Vezi explicații, Făcând grevele, lucrătorii, păgubind publicul, rămân dezarmați,—căci capi­talul învinge tot­dea­una munca. De părerea nostră e că, chiar cei care suferă, să se gândească că oamenii au nevoie de pâine, de carne și că... a tre­cut vremea când umblam desculți. D­IN ANOXIA (Corespondența particulară a ziarului „Universul“) Londra 16 Iulie. Ta­cl­ Otrăvitor­u.­ In două nopți consecutive, au­ fost gă­site în niște odăi din cartierul Wite­­chapel, 4 femei publice moarte. Docto­rii au constatat că ele muriseră otră­vite. Iată ce a declarat femeia care le dăduse odaia cu chirie : — Deună zi seara, a venit un indi­vid la cele două femei. El­ a adus la subțioară o sticlă plină cu lichid și un pachet plin cu prăjituri. Tuspatru am mâncat și am băut. In dimineața urmă­toare fetele le-am găsit moarte , erau o­­trăvite. Nu știu cum și de ce. Omul care venise cu ele era înalt, blond, roșu la față și foarte vesel, de felul lui ; glumea în­tot­dea­una și noi ne-am­ minunat de ce are haz așa de mare. Purta pălărie largă și haine ief­tine. Se vedea însă, că are parale multe. In sfîrșit fetelor li s’a făcut autopsia și s’a dovedit că muriseră otrăvite. Asasinul a dispărut și de urma lui, nu s’a dat pînă acum. Poliția-1 urmărește pretutindenea. O esc­alozie d­e­­ a.iK.a.iM.ita. Intr’una din serile trecute, o bombă, cu dinamită a exploadat înaintea comi­sariatului din Ramsgate. 3 sergenți au­ fost omorîțî. Geamurile au fost sparte. Cauza dezastrului e ur­mătoarea : Un mic funcționar de la comisariat, fusese dat afară din cauză că șefii l’au­ prins făcând escrocherii. El­ furase de la mai mulți funcționari și chiar de la casaet peste 10000 fr. De necaz că l’a dat afară, el a pus bomba aceia înaintea comisariatului. Explozia a fost puternică. Toate geamu­rile din împrejurimi au fost sparte. 3 agenți postați sub trepte au fost omo­­rîți pe loc. Corpurile lor erau mutilate oribil. Sfărîmăturile de scânduri și de gea­muri au rănit pe alți 7 oameni, parte funcționari parte trecători. Atentatorul a fost arestat. El se chiamă Wiliam Lehring și cam dă semne de alienație mintală T­a.'toXo-u­ri celeboro Administrația marelui muzeu Brita­nic a cumpărat 3 tablouri foarte scumpe unul întitulat «Madona» de Raphael cu 50000 de fr. al doilea «Reverie» de Tiz­­zian tatăl cu 10000 fr. și al treilea «Jo­cul cu satirii» de Rubens cu 100000 fr. Aceste tablouri sunt foarte rari. Ele s’au găsit la un anticar din Londra, s­unt singurele exemplare în felul lor. Tablourile sunt clasice și de aceia ad­ministrația muzeului se fălește de ach­i­ziția făcută. In fie­care zi o mulțime enormă de oameni merge să vază aceste tablouri frumoase. 0­a.f­ia.m.­a.a.rea. ti­tl­u­l vapor.— 17 morți Intr’una din zilele trecute, s’a cufun­dat în portul Liverpool vaporul «Ram­mer». Cauza nenorocirei a fost o fur­tună violentă în urma căreia vaporul venind din spre New­ York n a putut să intre în port. Dezastrul s’a întîmplat la 3 kk­ilome­­tril departe de radă și ori­ce ajutor a fost de prisos. 26 marinari s’au înecat; căpitanul împreună cu cei­lalți 12 ma­trozi au scăpat pe bărci. Vaporul era încărcat cu bumbac. Pa­gubele se urcă la lOOüOO fr. West. 5 bani în capitală—10 bani în județe Redacția și Administrația: STRADA B3EZ0IAMU 11, BUCURESCI CRONICA Cugetările unuia de la Marcuța (a­leg­orie) Câte dorințe nu are omul în viață și ce n’ar da spre a le satisface, îl chema Orfan Încă înainte de a se naște, viața sa fu un șir de neno­rociri. Persecutat și de rudele sale cele mai apropiate, natura se asocia și ea spre a mări nenorocirea acestui sărman proscris. Lupta pe calea puțin spinoasă a școalei. De­și era între cei d’ântei, dar la clasificare eșra între cel din urmă. Premiu­mu ’I­ se da, fiind-că nimeni nu punea un cuvânt pentru el și fiind­că era proscris. In liceu căzu de trei ori, trei ani de­­arândul. Nenorocitul... Descuragiarea îl apucă. Idea sinuci­derii îl cuprinsese și nu’l părăsia cu nici un chip ; dar în momentul când era să’și pună întunecosul plan în exe­cutare, de­odată îi apărea înaintea ochi­lor chipul mamei sale leșinată. Ai! mama sa, acest cuvânt era de ajuns pentru a’l face să sufere cu curaj. Pentru dânsa trăia. Pentru el viața era o povară, dar suferise destul­­ de ce n’ar duce și a­­ceastă povară pentru mama lui, a cărei singură speranță era numai el ? El, proscrisul, părăsitul pentru dînsa era un geniu; era cel mai deștept, cel mai învățat; dânsa visa pentru el un viitor strălucit, că era fiul ei. Trebuia deci să sufere pentru mama lui. De zece­ ori a voit a se sinucide și de zece ori mama sa i-a apărut înaintea ochilor și ast­fel.... a scăpat. In toate discuțiunile tinerilor bogă­tași, el se vedea superior lor; o vorbă ar fi putut zice spre a le închide gura; o singură vorbă a lui ar fi resolvat discuții de ore întregi. Când era să zică acea vorbă, se uita la el însuși și’și aducea aminte că este sărac și tăcea ; ast­fel se întâmpla tot­dea­una. De altmintrelea, ar fi putut avea loc ori și unde, s’ar fi putut strecura unde ar fi voit prin știința lui, dar nu o făcea..... era prea mândru. Da, acest sărman, acest proscris, își avea mândria lui, se credea, se simția el bine că e superior tuturor cu care vorbia, și tăcea mai bine, de­cât să fie strivit sub privirile desprețuitoare ale bogătașilor. Indura, suferia totul, dar spera într’un viitor prezis de mama sa. Ce spera el ? Pe ce se baza speranța lui ? Pe nimic. Era un fel de nebunie, un fel de vis. Oh, speranță, puternică ești ! Trimite razele tale bine-făcătoare asupra tuturor nefericiților, și atunci nu vom mai avea de înregistrat atâtea sinucideri. Bine­cuvântată să fii tu speranță, că tu ții pe om, pe acest mizerabil pă­mânt. Tu, pe care religia te-a numit cea d’Intéiü virtute, vino în ajutorul ome­nirii. Da, speranța intrase în sufletul a­­cestui nefericit și-l mai susținea spre a lupta în contra mizeriilor vieții. De nu ar fi fost speranța, poate că mamă sa și azi ar plânge pe mormântul lui, dar poate mai bine ar fi fost așa. Îl vedeai galben, slab, abătut, în­tot­­dea­una trist; când speranța reintra în el, ochii îi straluciau, talia ’I­ se în­drepta și devenia de o veselie copilă­rească. Atunci cel care ar fi trebuit să’l încuragieze, aceia îl atribuiau­ astă ve­selie la fel de fel de cause, la care el nici nu se gândia ; ca obiect al vese­liei îi da tendințe josnice. Atunci totul se schimba într’ânsul , devenia de o răutate nec­o­mp­arabilă și vorbele îl scapau din gură, dar imediat își revenia în fire, își vedea neputința și se căia ceea ca fire­­se; atunci reintra iarăși în apatia de mai înainte, și aștepta din oră în oră moartea, fă­când posibilul și punându-se înaintea morții, care îl ocolia. El visa, visa deștept bogății imense, lumea întreagă îngenunch­iată înaintea lui și el blând ajutând în dreapta și în stânga pe nenorociți. Da, cum ar fi voit el să fie bogat spre a ajuta pe săraci și nenorociți, frații lui ? v y ’ Lra seară, capul ei era plin de visuri. Se culcă. Nu trecu mult, fu chemat ca moștenitorul unei averi imense , îi ră ninseseră 600 milioane de franci, 30 mi­lioane franci pe an. I se păru jucărie. Acum putea ajuta pe cei nenorociți. I se plăti datoriile de recunoștință. Ajută pe nenorociți, întreaga Românie îl bine­cuvânta ; fu numit părintele orașului cară nu era mulțumit. Doria să tacă mai mult. Doria să’și scape frații cei subjugați. Această idee nu-’l părăsea. Nu putea mânca, nu putea dormi; în fine nimic nu­­ putea mulțămi. întreaga Românie îi era la picioare Avea credincioși ce ’și-ar fi depus via­ța la un mic semn al lui. Dar el nu voia a sacrifica pe Ro­mâni. Scăpase de la moarte în călătoriile ce tăcuse pe niște Negri; aceștia îi erau­ devotați, împreună cu el plecă în România. De atunci împăratul acestei țări nu a mai avut liniște, unde se întorcea îi apărea, fie la masă, fie în somn, un tip palid, care cerea liberarea Basara­biei , îi acordă 300 milioane de franci, dar împăratul nu se îndură. Cu toate aceste vedenia nu dispărea, împăratul fu socotit ca nebun și toți îl părăsiră. Omul palid, cum îî ieșise numele, era provedința Rusiei. In scurt timp Basarabia deveni liberă. Omul palid dispăru și împăratul se liniști. Francisc îoses­e tare bolnav. Nu doarme, toți îl cred nebun. Vorbește m­ereu, cere iertare Românilor. Urgia lui d-zeu căzu și pe Unguri Pe când toți magnații și nobilii sără­cesc, nenorocirile se țin șir. Aici moare o mamă adevărată, din­coace fiul răsfățat, o soție iubită fuge cu un altul, un castel arde. Românii se revoltă. Un însemnat doctor se prezentă la­­împăratul. In schimbul Bucovinei și al suveranității Transilvaniei și a celor­l­alte țări românești, vindecă pe împă­ratul. Unde este trufia ungurească ? A dis­părut. Ungurii au devenit cerșetori. Mândrii magnați nu se rușinează ca să cerșească de la cel pe care odată îi asupriazi. * * * Tabloul se schimbă. Harta Europei nu mai este aceeași. In centrul ei s’a format un nou stat, un imperiu puter­nic: ,,Imperiul Românilor, Dacia”. Fie­care cap încoronat se grăbește ca să trimită felicitări tînărului suveran. Ziua încoronării se apropie. București este înțesat de suverani, între cari se disting împărații Rusiei și Austriei vin­decați. Iată și ziua . . . .... Iată și ora a sosit. Mitropolitul se apropie de tînărul îm­părat spre a­-i pune în cap coroana, tî­nărul împărat plecă capul, dar odată ..............se deșteaptă. Totul dispăru. In locul acestei glorii el se pomeni într’o odaie mică, egrasi­oasă, dar ce e mai grozav­e, că nefe­ricitul s’a deșteptat într’o noapte, într un întuneric al minții, care îl apără de a mai auzi insultele și a mai simți ne­norocirile . I nebunire. Intr’o chilie din spitalul Măreața un sărman tânăr palid și slab, dar de o blândețe care te face să nu crezi că nu este în toate mințile lui, se plimbă in­coace și în colo ; din gura lui iese niște cuvinte neînțelese din care se poate distinge : Libertate Românilor.... C. Domide. ZDTist cri^.ic.7uÂ. Sim­acicLere Locuitorul Ion N. Popescu, bănuise de multă vreme că femeia sa are un amant. Bănuiala lui nu era greșită, căci într’una din zilele trecute a și prins'o cu un tânăr frumos și cu mustața ră­sucită ca un fluture. Amanții steteau­ pe o bancă în gră­­dina Bibescu, sub un arbore stufos. — Mă iubești. — Ca dragă... Ion Popescu se uita la el cu ochi mari. Era gelos peste măsură. Ce ar fi făcut alt om în locul lui. Și-ar fi bătut nevasta, ar fi ochi elfânit pe amorez, iar în cazul cel mai­ rău­ i-ar fi omorât pe amândoi ca în romane. Pificul om însă mai «practic». gisî

Next