Universul, octombrie 1893 (Anul 11, nr. 232-258)
1893-10-28 / nr. 255
Universul No. 255. Blanșa și Leon n’au nici un respect pentru tatăl lor, cunoscut, de altfel, în toată partea locului ca bețiv și violent. In familie, pe fiecare zi era câte o bătaie teribilă. Deună zi, dimineața, se bătu Joly și mai reu cu copiii săi. După amiază, cearta luă deodată o înfățișare tragică. Tatăl insultat, lovit, strigă: — Trebuie să isprăvim odată și, luând repede o pușcă de vânătoare încărcată, trase în fiică-sa. Sărmana Blanșa, izbită în obrazul stâng, căzu deodată scăldată în sângele său, cu falca sfărâmată și cu limba în bucățele. Ucigașul, izbindu-și victima cu picioarele, era să tragă și al douilea glonț din pușcă ; dar tânărul Leon apucă arma din mâna tatălui său și făcu ca să devieze glonțul într-o oglindă. Zgomotul detunăturilor atrase pe vecini cari au alergat și au dezarmat pe Joly, care-și încărca din nou arma, «dispus, zicea, să omoare și pe băiat și să se sinucidă apoi». Judecătorul de pace din Greu s-a transportat la fața locului. Blanșa nu putea vorbi. Joly a fost legat și zace în pușcărie. O întâmplare tragică în comuna Șoricariu Nicolae Ilie din comuna Șoricariu, jud. Ialomița, avea un băiețel mic în vîrstă de 5 luni și 15 zile cu numele Vasile. Băiatul era sănătos și frumos și Niculae, tatăl sa, fudul de tot. — Ce mai dorobanț o să iasă din el! zicea Nicolae, punându-și palăria pe ceafă. — Săi dea d-zeu sănătate și noroc! respundeau prietenii. Intr’una din zilele trecute nevasta lui Nicolae având de lucru și-a pus copilul în leagăn și a început să-i cânte. Nani, nani, puiul mamii. Nani, nani puișor Să-mi ajungi un scump odor. Și cu minte și frumos. Să fii neică drăgăstos... Copilul se uita la mă-sa cu ochii lui rotunzi și albaștrii. Ochii îî se ínchideau tot mai mult. In leagăn, alăturea de el sforăia o pisică. In sfârșit a adormit. Mamă-sa a ieșit afară ca să-și vază de lucru. Trece un ceas trec două. Băiețelul dormia liniștit ca un înger. Intră în târziu se deșteaptă. In odaie alăturea de leagăn, era o grămadă de merit. Băiatul începe să se miște în leagăn și tot svîrcolindu-se încoace și încolo, cade din leagăn. Băiețelul a căzut cu capul în grămada de merit și acolo, înăbușindu-se a murit. Intr’un târziu iată că vine femeia, își poate oricine închipui desperarea sărmanei femei, când și-a văzut copilul mort DESCOPERIREA ZILEI c4 a doilea război al Troei. — Cine ar fi presupus că faimoasa cetate, a cărei memoriabilă asediare a fost cântată așa de frumos de Omer, să fie, după atâtea secole, cauza unei noui bătălii ? Și așa este. O înflăcărată luptă a izbucnit între doni erudiți, asupra chestiei de a se ști dacă descoperirile făcute la Hissarlik, revelează locul unde se înălța odinioară mândra Troie. Schliemann, un învățat german, se laudă că a găsit ruinele Troiei, iar altul Battucher, tot cu probe în mână, susține că acele ruine sunt resturile unei necropole arsă. Din partea lui Battucher ca și din partea lui Schliemann s’au ridicat sumedenii de învățați, cari se războesc prin lovituri de argumente istorice... dar până acum nici unul din ei nu se declară învins, astfel că acest al douilea războiu al Troiei amenință să dureze mult mai mult decât cel d’intâiă. X.opIicxi sate «Gazeta Țăranilor» primește o plângere din partea locuitorilor din comuna Brădet, că ilarele sălbatice din cauza legei asupra vânatului înmulțindu-se peste măsură, în urma scoborîrei vitelor din munte, năvălesc în sat ucizând cu sutele vitele locuitorilor. In două nopți lupii și urșii au năvălit în două turme de oi prăpădind peste o sută din ele. S’a cerut voea se face vânătoare din oficiu, dar sunt trei săptămâni de când locuitorii așteaptă rezultatul în zadar. In timpul nopței este imposibil locuitorilor a mai umbla pe uliță, căci fiarele sălbatice se plimbă cârduri prin sat. ÎNTÂMPLĂRI DIN [CAPITALA Pungășoaică Maria Ion de și cotată la poliție ca pungașiță scăpă cu câteva zile de dubă și ceva nu îngrâierî cu bățul , dar nu se lasă de meșteșug". E statornică in obiceiurile ei..... Ieri se furișă in locuința d-nei Ana Moise, din calea Victoriei și fură 5 fiorini. Apoi o zbughi tocmai la secția 2-a «acompaniată» cu politeță de un gentil sergent de stradă. Romanizat de buniVvoe Tot se discută chestia romanizării ungurilor și a ungarizării românilor. Ianoș Covaci deși ungur vrea să fie strănepot al lui Tata Noe cel Mtrân, care Fost a fost put de român Deci ca să se facă român se apucă să fure o sticlă de vin de la cârciumarul Gheorghe Georgescu din calea Moșilor no. 62. Pe când desfundase butoiul și vinul curgea gâlgâind în sticlă îl prinse cârciumarul. — Cine e acolo ? — Eu. — Cine..... eu ? Era întuneric beznă. — Băiatul de prăvălie! In vremea asta la noș aruncă sticla lăsă butoiul desfundat și o rupse de fugă. Dar se întâlni cu sergentul de stradă. Se naturalizează acum la arestul secției 49. monahe și de la pioșii creștini; data însă a fundațiunei nu se știe. Se găsesc acolo portretele fundatorului Hatmanul Gavril și al fratelui său Vasile V. V. Lupu. Se mai află și o mulțime de odoare. In arhiva acestei mănăstiri se păstrează două acte foarte importante pentru istorie și pentru reformarea mănăstirilor de maice, pentru adunarea lor din mănăstirile cele mici la două mari, pentru înființarea de școale, pe la mănăstirile de maice și pentru înființarea seminarului din Socola. In această mănăstire sunt 330 de călugărițe. Ea se administrează de o staniță ajutată în partea administrativă de un consiliu economic și în partea duhovnicească de un consiliu spiritual. Aci se mai află și zece orfane, aduse de asilul Elena Doamna. O cugetare pe zi Cine trece prin nenorocire ține minte. ILUSTRAȚIA MOASTRĂ Pe pag. 1 a numărului nostru de azi dăm ilustrația mănăstirei Agapia din județul Neamțu. Această mănăstire are trei biserici și anume : Agapia veche situată pe un deal între munți fundată de Petru Șchiopul V, la anul 1585 , refăcută din temelie de Atanasia Doamna, soția lui Duca VV, la 1683 după moartea soțului său și rezidită în o mică bisericuță de piatră la 1825. Agapia Mare a fost fundată de hatmanul Gavril și soția sa Liliena la anul 1644. Mănăstirea aceasta a fost la început de călugări. Pe urmă a fost transformată în mănăstire de călugărițe. Intre Agapia mare și Agapia veche pe deal în marginea drumului se găsește o stâncă numită «Piatra lui Aron Vodă» în vârful căreia se află săpat un Aghiazmatar. Acea stâncă este colosală, situată în o pozițiune frumoasă, demnă de toată admirațiunea și merită să fie menționată pentru legenda ce o vom povesti mai la vide. Această piatră numită: «Aron Vodă», mai mulți secoli a servit de Aghiazmatar soborului M-rei Agapia Veche. Tradiția spune că Aron Vodă în finețea sa, învăța carte la moșul său Stavițul Siklani și într’o noapte e și pe ascuns din M-re, și pe când se înturna pe la miezul nopței fu surprins de moșul său la acest loc și pedepsit. Junele rușinat fugi de la M-re, și nu mai reveni acolo, decât după ce deveni Domn al Iorei, când milui M-rea și reînoi daniele ce le avea de la Domnii predecesori. La anul 1867 Iunie în 26, Majestatea Sa Regele Carol I vizitând mănăstirea Agapia, a vizitat și acest monument. La anul 1858, biserica de la Agapia mare s-a reparat din fondurile M-rei de Starița Tavista Ursachi. Se mai află aci și o bisericuță mică cu hramul: „Adormirea Maicei Domnului“, făcută din contribuțiuni de la LUCRURI DIN TOAUTlUMII Fuga unei călugărițe. De vreo câteva zile în Buda Pesta nu se vorbește decât de fuga unei surioare Viola de Mathey, fugită din mânăstirea Sf. Vincențiu de Paul, unde ea intrase de bună voe. De șase ani sora Viola, sau «frumoasa Viola», după cum toți o numiau în Pesta din cauza extraordinarei ei frumuseți, intrase în mânăstire și purtarea ei ireproșabilă nu făcea pe nimeni să bănuiască că ea vroia să părăsească retragerea ce cu dragă inimă și-o alesese. Dar iacă cămai zilele trecute, în timpul slujbei religioase care se făcea într’o biserică afară din incinta monăstirei, sora Viola fu apucată de o indispoziție neprevăzută și ceru stariței voia să se reîntoarcă la mânăstire. Starița se învoi și îi dete ca însoțitoare pe o tânără novice. In stradă, sora Viola îmbrățișă pe novicie, apoi sări într’o trăsură, unde o aștepta un tonor frumos și trăsura plecă în galopul cailor. In aceiași zi starița mânăstirei primi o scrisoare în care frumoasa Viola de Mathey ’s zicea că dezertase de la călugărie din cauză că găsise în altă parte fericirea visată. Moartea în căutarea fericirei. Din timpuri immemorabile se asigură că fericirea constă în bogăție; ei bine, la Gramuricheie, un sătuleț aproape de Caltagirone, un țăran visă într’o noapte că în puțul din curtea sa se află un adeverat tesaur. Sub impresia visului țăranul a doua zi chiar se grăbi să golească puțul, apoi descinse în el înarmat cu o lopată spre a săpa în fundul lui. Dar abia începuse lucrarea și căzu ca trăsnit la pământ fără să poată scoate nici cel mai mic gomet. Din cauza săpării în sol, izbucnise o cantitate enormă de gaz, acid carbonic. Femeea, care aștepta la marginea puțului, ca să fie înștiințată spre a lăsa înăuntru o găleată in care bărbatul ei să încarce comoara ce va găsi, nemaiauzind nici un zgomot, începu să’l strige. Neprimind nici un răspuns începu să cheme într'ajutor. Alergară toți sătenii. Un tânăr îndrăzneț, agățându-se de frînghie se lăsă în puț dar... nu se mai întoarse; altul de asemenea.M-l’alți numai avură curaghii să mai deschidă. facă comoara din fundul puțului. Ultragist adus dracului lancu Ganciu era inculpat de injurii la adresa consiliului comunei sale natale, Filipești, jud. Tecuciu. La înfățișare un consilier declară că el n’a fost față când a înjurat inculpatul, ci că notarul i-a spus: Se ia apoi interogatoriul inculpatului. I.—De ce ai înjurat consiliul comunal? R.—Să vă spun istoria. Mă dusesem la primărie ca să întreb de ce m- a scris cu doui cai la rechiziție când ea n'ara decât unul. I.—Și cine era la primărie ? R.—Numai notarul. I—Și ce ți-a spus notarul? R.—Mi-a spus doui cai. I.—Și d-ta ce ai spus ? R.—I-am zis: Mei... aci o înjurătură țigănească... cum dracu aui văzut ei doui cai când eu n’am decât unul (mare ilaritate). Procurorul.—Va sa zică ai înjurat? Președintele.—Pe cine ai înjurat? R.—Pe dracu (mare ilaritate). Președintele. Considerând că inculpatul a înjurat pe dracu, considerând însă că dracu nu face parte din consiliul comunei, tribunalul achită pe inculpat, că așa se știe că am UN PROVERB PE ZI Gemi’I Tanda, ce mii Manda. (Românesc). ȘTIRI PRIN POSTA Franța.—Sindicatul presei pariziene a decis să intervie între patroni și greviști pentru ca să înceteze grevele continue, care fac rou și unora și altora. D. Clemenceau, șeful radicalilor, s’a pus în capul mișcării. * La Unieux credincioșii care asistau la liturghie, eșind din biserică, auziră deodată o pârâitură mare. O parte din boltă se dărîmă peste credincioși. Cinci oameni au fost răniți. Pagubele materiale sunt foarte mari. a Italia .—Papa Leon al XIII, voind să dea o dovadă de mare respect către țar—aliatul Franței—i-a trimis un exemplar al Bibliei, în limba slavă, tipărit pe pergament. In urma alianței formale francofuse e chestia ca Italia să-și arate pretențiile pentru posesiunea Tunisului. O mișcare a opiniei publice ar schimba pe cei ce sunt la guvern, ca să pue în locul lor oameni cari să realizeze acest scop. În Germania. Un caz foarte interesant se semnalează din Berlin. O tineră femee, cu numele Margareta, soția amploiatului Marker de la ministerul de războiu, a născut într’una din nopțile trecute 6 copii unul după altul. Toți sunt băeți și sunt sănătoși. Mama lor e voinică și sănătoasă. Primăria a dat lui Marker un premiu de 1000 de fr. La Weimar au fost arestați 4 anarhiști. In domiciliul unuia, s’au găsit scrieri revoluționare și 4 bombe mari cu dinamită. Se asigură, ca ei planuiau un atentat mare anarhist.a Austro-Ungaria.Se dă ca sigură știrea că Taaffe nu va mai lua parte la luptele politice. Se va revoca starea de asediu decretată în Bohemia. Se vor acorda drepuri Tirolezilor, etc. Noul cabinet va fi compus numai din elemente reacționare. * In portul Fiume, s’a întâmplat o mare nenorocire. Vaporul «Albrecht», care venea din Italia s’a cufundat. ■ 5 pasageri s’au înecat. Vaporul era încărcat cu mătăsării. Dezastrul s’a întîmplat în timpul unei furtuni mariîn Anglia. —In cercurile politice, se vorbește că d. Gladstone, președintele consiliului de miniștri, va demisiona în curând. Cauza ar fi teama să nu se respingă proectul pentru autonomia administrativă a Irlandei. Se știe că Scoțienii ca și Irlandezii cer autonomia țarei lor. Conservatorii se tem de o prea mare descentralizare. Ei zic că din Anglia va deveni un stat federativ. * O explozie grozavă de dinamită s’a întâmplat la Northampton. 3 oameni au fost omorîțî. Explozia s’a întâmplat înaintea casei proprietarului de mine Keneriht. Joui, 28 Octombre 1, moembrei 1893 Ü Rusia.Ministrul de războiu al Rusiei va pleca în curând în străinătate. La Paris, e însărcinat cu o misiune specială față cu președintele republicei. * Guvernul rusesc a despărțit serviciul departamentului vămilor de guarzii de fruntarii, cari vor constitui un corp special, sub ordinele generalului Svinin. Turcia. — Sultanul a invitat pe Osman-Pașa, eroul de la Plevna, ca să ia puterea, redactând și un proect de constituție. Se crede că prestigiul pe care-l are celebrul pașă va face să se liniștească intrigile de la Poartă. Un mort viu în București Un proces foarte curios s’a presentat deunăzi înaintea secției II a tribunalului Ilfov. Acum câtva timp, un soldat, Radu Stan, se îmbolnăvi și fu dus la spitalul militar, unde încetă din viață. Compania sa fu înștiințată și însoți corpul decedatului până la cimitirul Șerban-Vodă, unde fu îngropat. Cincisprezece zile după această ceremonie, sermentul major al companiei fu surprins văzând înaintea sa pe Radu, care se prezintă spre a-și relua serviciul. Sergentul spăimentat îi spuse : «dar ești mort și îngropat, cum vrei să te primesc ?» Bietul Radu rămase înmărmurit la această știre, pe care nu voia s-o creadă. Soldații alergară spre a se încredința, dacă nu cumva este o stafie ? j In urma cercetărilor făcute se descoperi, că pe când Radu Stan era la spital, murise un alt soldat, Radu Dumiitru, și că din greșală se schimbase placa de la pat, pe care sta scris numele bolnavului, astfel că a lui Radu Dumitrul se pusese la Radu Stan. Când muri cel d’intuizi, ofițerul de administrație însărcinat a constata decesul său, privi placa și vézu scris pe ea: Radu Stan. Făcu deci declarația de deces pe numele acestuia și înștiință compania sa, spre a’i face onorurile cuvenite. Radu Stan, spre a dovedi, că trăește, fu nevoit a se adresa tribunalului însoțit de ofițerul de administrație spre a cere rectificarea actului de deces. Unul din cei cinci martori chhemațî spre a constata identitatea lui Radu Stan, lipsind, procesul a fost amânat pentru 2 Noembre. UN SFAT PE ZI Leac pentru panglică.— Fierbe, în 300 grame de apă de fântână, 30 grame semințe de dovleac, 30 grame semințe de rodie (mere de Grenada), și 10 grame foi de siminichi pe care, strecurându-le și îndulcindu-l cu zahăr se dă oamenilor atinși de panglică a le bea dintr’o dată. Insă trebue să le bea dimineața pe nemâncate, repetându-le în timp de 3 zile, după prescripțiunea de mai sus. O execuție capitală Acum câteva luni—după cum am anunțat deja— proprietarul Keller din Elveția și-a omorît servitoarea, cu care întreținuse relații amoroase și ca să-și ascundă crima, a dat foc casei. Din fericire, cadavrul a fost scos din foc pe jumătate ars și doctorii au constatat, că e la mijloc o crimă. Keller a fost arestat. El a tăgăduit la început cu încăpățînare că ar fi săvîrșit crima, dar pe urmă, chinuit de remușcare, a mărturisit totul. Tribunalul cantonat la condamnat la moarte. Keller a înaintat marelui consiliu o cerere de grațiere, care însă i-a respins-o cu 70 de voturi, contra 47. La votare, se aflau o mulțime de curioși. De față era și mama lui Keller și 4 frați mai mici ai lui, cari au isbucnit în hohote de plâns când s’a proclamat resultatul votului. • * Keller, când a auzit că i-a fost respinsă cererea a început să plângă și a căzut jos leșinat. In ultima noapte, a dormit liniștit. Pe 213 ONOAREA RĂPITĂ Roman de mare sensație PARTEA A DOUA XVI Pașaportul «Fabian avu destulă energie pentru a rămânea imobil și mut. El pricepu proectul abatelui Pascal și se lăsă să cază întins la pământ. Niște sclavi îl luară și o purtară la câțiva pași afară din lagăr, ceva mai departe de locul unde Tuaregii puneau noptea o santinelă pentru a veghea asupra somnului tuturor. El fu culcat pe o saltea zdrențuită, și, cu toții coprinși de frică cum că boala sclavului ar putea fi într’ adevăr contagioasă, se grăbiră să se întorcă repede în lagăr. Abatele Pascal, din prudență, nu rămase acolo mai întâiu. El avu de asemenea destul cumgiti să se stăpânească și se întoarse lângă tovarășii săi. Un cort mare adăpostia pe toți membrii caravanei. Abatele, intrând, șopti pe franțuzește . — Pacea Domnului asupra voastră, fraților. — Amin, răspunseră aceștia. Cei doisprezece bărbați erau doisprezece misionari cari se duceau să predice prin oazele Saharei. Pascal făcu cu dânșii rugăciunea, sperând să capete astfel forța necesară pentru a suferi emoțiunile ce credea că-l așteaptă. — Un mare eveniment se pregătește în viața mea, fraților, zise el încet. E posibil să fim siliți a rămânea aci câteva zile, dar se poate de asemenea să fim siliți a fugi iute. Fiți gata la toate. Am întâlnit pe cineva. — Vorbești de sclavul, care odinioară a căzut bolnav ? — Da. Nu numai că e un european, dar e o persoană care mi-e scumpă. «Intenția mea e să’l scap din mâinile Tuaregilor și a’l lua poate cu noi. Contez pe devotamentul d-voastră pentru a mă ajuta în această sarcină. Până atunci, rugați-vă neutru densul, rugați-vă pentru mine ! Liniștit în aparență de și mișcat până în adâncul sufletului, preotul se depărtă, străbătu lagărul, în mijlocul lătrăturilor furioase ale câinilor și se duse să găsească pe bolnavul cu totul abandonat. Din prudență, Fabian nu făcuse nici o mișcare și rămăsese întins pe pămînt. Pascal îngenunchiă lângă densul și cei doi bărbați se îmbrățișară în tăcere. Apoi încet își șoptiră la ureche evenimentele prin care trecuseră de la despărțirea lor. Repede, Fabian comunică preotului rezultatele călătoriei sale și informațiunile ce putuse strînge în privința străbaterea continentului cu balonul său dirigeabil... El povesti apoi, cum fusese atacat de Tuaregi și devenise sclavul lui Mohamed el Meslemani, suferințele ce îndurase în ultimii doi ani și hotărârea ce luase de a fugi după ce prin calculele sale constatase că nu mai poate fi prea departe de posesiunile algeriane. — într’adevărr în câteva zile ai putea ajunge la Ouargla, primul sat când eși din Sahara algeriană. Dar e sigur că Tuaregii te vor urmări în fuga ta. Cum vei scăpa de dânșii în urarea asta de nisip, unde nici un adăpost nu te poate ascunde de privirile lor. — Vom pune mâna pe calul lui Mahomed el Meslemani. E cel mai iute și mai robust dintre toți și nimeni nu m’ar mai ajunge. — Atunci ce te oprește ? — Pericolul nu e de a scăpa de oamenii acestui trib trimiși în urmărirea mea ci că o să cad în mâinile celor l’alțî Tuaregi cari furnică prin pustie. — Intr’adevĕr, răspunse Pascal, de când am intrat în Sahara ne-am întâlnit deja cu vre-o cinci-șase bande. El se opri gânditor, apoi cu un glas liniștit adăogă : — Dar acest pericol, reluă el, e ușor de înconjurat. — Ușor... Cum așa?... — Am un pașaport iscălit de unul din șefii lor cei mai puternici și a cărei prezentare nu numai că ne-a scăpat de orice jigniri, dar a făcut chiar să fim primiți cu o"oare cum ai văzut singur. Iți vom da acest pașaport... — Mi’l vei da... Dar d-ta și tovarășii d-tale ce veți face pentru a continua drumul vostru în siguranță? — Ah! răspunse abatele Pascal, avem un altul... — Un altul?... — Da! și iscălit de un șef tot atât de temut ca și cel d’intâiu... Glasul său nu avea nici o tremurătură și totuși minția. Dar în sufletul său creștin, simția că era datoria sa de preot, demisionar să se devoteze atât el cât și tovarășii săi. Negreșit că D-zeu n’o să-i părăsească. — Ai un alt pașaport, repetă Fabini, dar atunci acesta însemnează pentru mine mântuirea sigură, asigurată... — Așa e? — O ! îți mulțumesc, tatăl meu ! La această vorbă, Pascal făcu o mișcare pe care tânărul n’o pricepea. — Oh !... reluă el, lasă-mă să’ți daui acest nume d-tale care m’ai iubit și protegiat în tot d-a’una și care astăzi mă scapi de o sclavie de o sută de ori mai rea decât moartea.