Universul, octombrie 1893 (Anul 11, nr. 232-258)

1893-10-28 / nr. 255

Universul No. 255. Blanșa și Leon n’au nici un respect pentru tatăl lor, cunoscut, de alt­fel, în toată partea locului ca bețiv și violent. In familie, pe fie­care zi era câte o bătaie teribilă. Deună­ zi, dimineața, se bătu Joly și mai reu cu copiii săi. După amiază, cearta luă de­odată o înfățișare tragică. Tatăl insultat, lovit, strigă: — Trebuie să isprăvim odată­ și, luând repede o pușcă de vânătoare în­cărcată, trase în fiică-sa. Sărmana Blanșa, izbită în obrazul stâng, căzu de­odată scăldată în sângele său, cu falca sfărâmată și cu limba în bucățele. Ucigașul, izbindu-și victima cu picioa­rele, era să tragă și al douilea glonț din pușcă ; dar tânărul Leon apucă arma din mâna tatălui său și făcu ca să de­vieze glonțul într-o oglindă. Zgomotul detunăturilor atrase pe vecini cari au­ alergat și au dezarmat pe Joly, care-și încărca din nou­ arma, «dispus, zicea, să omoare și pe băiat și să se sinucidă apoi». Judecătorul de pace din Greu­ s-a transportat la fața locului. Blanșa nu putea vorbi. Joly a fost legat și zace în pușcărie. O întâmplare tragică în comuna Șoricariu Nicolae Ilie din comuna Șoricariu­, jud. Ialomița, avea un băiețel mic în vîrstă de 5 luni și 15 zile cu numele Vasile. Băiatul era sănătos și frumos și Ni­­culae, tatăl sa, fudul de tot. — Ce mai dorobanț o să iasă din el! zicea Nicolae, punându-și palăria pe ceafă. — Săi dea d-zeu sănătate și noroc! respundeau prietenii. Intr’una din zilele trecute nevasta lui Nicolae având de lucru și-a pus copi­lul în leagăn și a început să-i cânte. Nani, nani, puiul mamii. Nani, nani puișor Să-mi ajungi un scump odor. Și cu minte și frumos. Să fii neică drăgăstos... Copilul se uita la mă-sa cu ochii lui rotunzi și albaștrii. Ochii îî se ínchideau tot mai mult. In leagăn, alăturea de el sforăia o pisică. In sfârșit a adormit. Mamă-sa a ieșit afară ca să-și vază de lucru. Trece un ceas trec două. Băiețelul dormia liniștit ca un înger. Intră în târ­ziu­ se deșteaptă. In odaie alăturea de leagăn, era o grămadă de merit. Băia­tul începe să se miște în leagăn și tot svîrcolindu-se în­coace și în­colo, cade din leagăn. Băiețelul a căzut cu capul în grămada de merit și acolo, înăbușin­­du-se a murit. Intr’un târziu­ iată că vine femeia, își poate ori­cine închipui desperarea săr­manei femei, când și-a văzut copilul mort DESCOPERIREA ZILEI c4 a doilea război­ al Troei. — Cine ar fi presupus că faimoasa cetate, a cărei memoriabilă asediare a fost cântată așa de frumos de Omer, să fie, după atâtea secole, cauza unei noui bătălii ? Și așa este. O înflăcărată luptă a iz­bucnit între doni erudiți, asupra ches­tiei de a se ști dacă descoperirile fă­cute la Hissarlik, revelează locul unde se înălța odinioară mândra Troie. Schliemann, un învățat german, se laudă că a găsit ruinele Troiei, iar al­tul Battucher, tot cu probe în mână, susține că acele ruine sunt resturile u­­nei necropole arsă. Din partea lui Battucher ca și din partea lui Schliemann s’au ridicat su­medenii de învățați, cari se războesc prin lovituri de argumente istorice... dar până acum nici unul din ei nu se declară învins, ast­fel că acest al doui­lea războiu­ al Troiei amenință să dureze mult mai mult de­cât cel d’intâiă. X­.­o­pIi­cxi sate «Gazeta Țăranilor» primește o plân­gere din partea locuitorilor din comuna Brădet, că ilarele sălbatice din cauza legei asupra vânatului înmulțindu-se peste măsură, în urma scoborîrei vitelor din munte, năvălesc în sat ucizând cu sutele vitele locuitorilor. In două nopți lupii și urșii au năvălit în două turme de oi prăpădind peste o sută din ele. S’a cerut voe­a se face vânătoare din oficiu, dar sunt trei săptămâni de când locuitorii așteaptă rezultatul în zadar. In timpul nopței este imposibil locuito­rilor a mai umbla pe uliță, căci fiarele sălbatice se plimbă cârduri prin sat. ÎNTÂMPLĂRI DIN [CAPITALA Pungășoaică Maria Ion de și cotată la poliție ca punga­și­ță scăpă cu câte­va zile de dubă și ceva nu­ în­­grâierî cu bățul , dar nu se lasă de meșteșug". E statornică in obiceiurile ei..... Ieri se furișă in locuința d-nei Ana Moise, din calea Victoriei și fură 5 fiorini. Apoi o zbughi tocmai la secția 2-a «acompa­niată» cu politeță de un gentil sergent de stradă. Romanizat de buniVvoe Tot se discută chestia romanizării ungurilor și a ungarizării românilor. Ianoș Covaci deși ung­ur vrea să fie străne­pot al lui­ Tata Noe cel Mtrân, care­ Fost­ a fost put de român Deci ca să se facă român se apucă să fure o sticlă de vin de la cârciumarul Gheorghe Georgescu din calea Moșilor no. 62. Pe când desfundase butoiul și vinul curgea g­âlgâind în sticlă îl prinse cârciumarul. — Cine e acolo ? — Eu. — Cine..... eu­ ? Era întuneric beznă. — Băiatul de prăvălie! In vremea asta la noș aruncă sticla lăsă bu­toiul desfundat și o rupse de fugă. Dar se întâlni cu sergentul de stradă. Se naturalizează acum la arestul secției 49. monahe și de la pioșii creștini; data însă a fundațiunei nu se știe. Se găsesc acolo portretele fundatoru­lui Hatmanul Gavril și al fratelui său Vasile V. V. Lupu. Se mai află și o mulțime de odoare. In arh­iva acestei mănăstiri se păs­trează două acte foarte importante pen­tru istorie și pentru reformarea mănăs­tirilor de maice, pentru adunarea lor din mănăstirile cele mici la două mari, pentru înființarea de școale, pe la mă­năstiril­e de maice și pentru înființarea seminarului din Socola. In această mănăstire sunt 330 de că­lugărițe. Ea se administrează de o sta­­niță ajutată în partea administrativă de un consiliu economic și în partea du­hovnicească de un consiliu spiritual. Aci se mai află și zece orfane, aduse de asilul Elena Doamna. O cugetare pe zi Cine trece prin nenorocire ține minte. ILUSTRAȚIA MOASTRĂ Pe pag. 1 a numărului nostru de azi dăm ilustrația mănăstirei Agapia din județul Neamțu. Această mănăstire are trei biserici și anume : Agapia veche situată pe un deal în­tre munți fundată de Petru Șchiopul V, la anul 1585 , refăcută din temelie de Atanasia Doamna, soția lui Duca VV, la 1683 după moartea soțului său­ și rezidită în o mică bisericuță de pia­tră la 1825. Agapia Mare a­­ fost fundată de hat­manul Gavril și soția sa Liliena la a­­nul 1644. Mănăstirea aceasta a fost la început de călugări. Pe urmă a fost transfor­mată în mănăstire de călugărițe. Intre Agapia mare și Agapia veche pe deal în marginea drumului se gă­sește o stâncă numită «Piatra lui Aron Vodă» în vârful căreia se află săpat un Aghiazmatar. Acea stâncă este colosală, situată în o pozițiune frumoasă, demnă de toată admirațiunea și merită să fie menționată pentru legenda ce o vom povesti mai la vide. Această piatră numită: «Aron Vodă», mai mulți secoli a servit de Aghiazma­tar soborului M-rei Agapia Veche. Tra­diția spune că Aron Vodă în f­inețea sa, învăța carte la moșul său Stavițul Si­klani și într’o noapte e și pe ascuns din M-re, și pe când se înturna pe la mie­zul nopței fu surprins de moșul său la acest loc și pedepsit. Junele rușinat fugi de la M-re, și nu mai reveni acolo, de­cât după ce deveni Domn al Iorei, când milui M-rea și reînoi daniele ce le avea de la Domnii predecesori. La anul 1867 Iunie în 26, Majestatea Sa Regele Carol I vizitând mănăstirea Agapia, a vizitat și acest monument. La anul 1858, biserica de la Agapia mare s-a reparat din fondurile M-rei de Starița Tavista Ursachi. Se mai află aci și o bisericuță mică cu hramul: „Adormirea Maicei Dom­nului“, făcută din contribuțiuni de la LUCRURI DIN TOAUTlUMII Fuga unei călugărițe.­­ De vre­o câte­va zile în Buda­ Pesta nu se vor­bește de­cât de fuga unei surioare Viola de Mathey, fugită din mânăstirea Sf. Vincențiu de Paul, unde ea intrase de bună voe. De ș­ase ani sora Viola, sau «fru­moasa Viola», după cum toți o numiau în Pesta din cauza extra­ordinarei ei frumuseți, intrase în mânăstire și pur­tarea ei ireproșabilă nu făcea pe ni­meni să bănuiască că ea vroia să pără­sească retragerea ce cu dragă inimă și-o alesese. Dar iacă că­mai zilele trecute, în timpul slujbei religioase care se făcea într’o biserică afară din incinta monăs­­tirei, sora Viola fu apucată de o indis­poziție neprevăzută și ceru stariței voia să se reîntoarcă la mânăstire. Starița se învoi și îi dete ca însoțitoare pe o tâ­­nără novice. In stradă, sora Viola îmbrățișă pe novicie, apoi sări într’o trăsură, unde o aștepta un tonor frumos și trăsura plecă în galopul cailor. In aceiași zi starița mânăstirei primi o scrisoare în care frumoasa Viola de Mathey ’s zicea că dezertase de la că­lugărie din cauză că găsise în altă parte fericirea visată. Moartea în căutarea fericirei.­­ Din timpuri immemorabile se asigură că fericirea constă în bogăție; ei bine, la Gramuricheie, un sătuleț aproape de Caltagirone, un țăran visă într’o noapte că în puțul din curtea sa se află un a­­deverat tesaur. Sub impresia visului țăranul a doua zi chiar se grăbi să golească puțul, a­­poi descinse în el înarmat cu o lopată spre a săpa în fundul lui. Dar abia începuse lucrarea și căzu ca trăsnit la pământ fără să poată scoate nici cel mai mic gomet. Din cauza săpării în sol, izbucnise o cantitate enormă de gaz, acid car­bonic. Femeea, care aștepta la marginea puțului, ca să fie înștiințată spre a lăsa înăuntru o găleată in care bărbatul ei să încarce comoara ce va găsi, nemai­auzind nici un zgomot, începu să’l strige. Neprimind nici un răspuns începu să cheme într'ajutor. Alergară toți sătenii. Un tânăr în­drăzneț, agățându-se de frînghie se lăsă în puț dar... nu se mai întoarse; altul de asemenea.­­M-l’alți numai avură cu­­raghii să mai deschidă. facă comoara din fundul puțului. Ultra­gist adus dracului lancu Ganciu era inculpat de injurii la adresa consiliului comunei sale natale, Filipești, jud. Tecuciu. La înfățișare un consilier declară că el n’a fost față când a înjurat inculpa­tul, ci că notarul i-a spus: Se ia apoi interogatoriul inculpatului. I.—De ce ai înjurat consiliul comunal? R.­—Să vă spun istoria. Mă dusesem la primărie ca să întreb de ce m- a scris cu doui cai la rech­iziție când ea n'ara de­cât unul. I.—Și cine era la primărie ? R.—Numai notarul. I—Și ce ți-a spus notarul? R.—Mi-a spus doui cai. I.—Și d-ta ce ai spus ? R.—I-am zis: Mei... aci o înjurătură țigănească... cum dracu aui văzut ei doui cai când eu n’am de­cât unul (mare ilaritate). Procurorul.—Va sa zică ai înjurat? Președintele.—Pe cine ai înjurat? R.—Pe dracu (mare ilaritate). Președintele.­­­ Considerând că incul­patul a înjurat pe dracu, considerând însă că dracu nu face parte din consi­liul comunei, tribunalul achită pe in­culpat, că așa se știe că am UN PROVERB PE ZI Ge­mi’I Tanda, ce mii Manda. (Românesc). ȘTIRI PRIN POSTA Franța.—Sindicatul presei pariziene a decis să intervie între patroni și gre­viști pentru ca să înceteze grevele con­tinue, care fac rou și unora și altora. D. Clemenceau, șeful radicalilor, s’a pus în capul mișcării. * La Unieux credincioșii care asistau la liturghie, eșind din biserică, auziră de­odată o pârâitură mare. O parte din boltă se dărîmă peste credincioși. Cinci oameni au fost răniți. Pagubele mate­riale sunt foarte mari. a Italia .—Papa Leon al XIII, voind să dea o dovadă de mare respect către țar—aliatul Franței—i-a trimis un exem­plar al Bibliei, în limba slavă, tipărit pe pergament.­­ In urma alianței formale franco­­fuse e chestia ca Italia să-și arate pre­tențiile pentru posesiunea Tunisului. O mișcare a opiniei publice ar schimba pe cei ce sunt la guvern, ca să pue în locul lor oameni cari să realizeze acest scop. În Germania.­­ Un caz foarte intere­sant se semnalează din Berlin. O ti­neră femee, cu numele Margareta, soția am­ploiatului Marker de la ministerul de războiu, a născut într’una din nopțile trecute 6 copii unul după altul. Toți sunt băeți și sunt sănătoși. Mama lor e voinică și sănătoasă. Primăria a dat lui Marker un premiu­ de 1000 de fr.­­ La Weimar au fost arestați 4 anar­­h­­iști. In domiciliul unuia, s’au găsit scrieri revoluționare și 4 bombe mari cu dinamită. Se asigură, ca ei planuiau un atentat mare anarh­ist.­a Austro-Ungaria.­Se dă ca sigură știrea că Taaffe nu va mai lua parte la luptele politice. Se va revoca starea de asediu decretată în Bohemia. Se vor acorda drepuri Tirolezilor, etc. Noul ca­binet va fi compus numai din elemente reacționare. * In portul Fiume, s’a întâmplat o mare nenorocire. Vaporul «Albrecht», care venea din Italia s’a cufundat. ■ 5 pasageri s’au înecat. Vaporul era în­cărcat cu mătăsării. Dezastrul s’a în­­tîmplat în timpul unei furtuni mari­în Anglia. —In cercurile politice, se vorbește că d. Gladstone, președintele consiliului de miniștri, va demisiona în curând. Cauza ar fi teama să nu se res­pingă proectul pentru autonomia admi­nistrativă a Irlandei. Se știe că Sco­țienii ca și Irlandezii cer autonomia ța­rei lor. Conservatorii se tem de o prea mare descentralizare. Ei zic că din Anglia va deveni un stat federativ. * O explozie grozavă de dinamită s’a întâmplat la Northampton. 3 oameni au fost omorîțî. Explozia s’a întâmplat îna­intea casei proprietarului de mine Ke­­neriht. Joui, 28 Octombre­­ 1, m­oembrei 1893 Ü Rusia.­Ministrul de războiu al Ru­siei va pleca în curând în străinătate. La Paris, e însărcinat cu o misiune specială față cu președintele republicei. * Guvernul rusesc a despărțit servi­ciul departamentului vămilor de guar­zii de fruntarii, cari vor constitui un corp special, sub ordinele generalului Svinin.­­ Turcia. — Sultanul a invitat pe Osman-Pașa, eroul de la Plevna, ca să ia puterea, redactând și un proect de constituție. Se crede că prestigiul pe care-l are celebrul pașă va face să se liniștească intrigile de la Poartă. Un mort viu în București Un proces foarte curios s’a presentat deună­zi înaintea secției II a tribunalu­lui Ilfov. Acum cât­va timp, un soldat, Radu Stan, se îmbolnăvi și fu dus la spitalul militar, unde încetă din viață.­ Compania sa fu înștiințată și însoți cor­­­­pul decedatului până la cimitirul Șer­­­ban-Vodă, unde fu îngropat. Cinci­spre­­­­zece zile după această ceremonie, ser­­­­mentul major al companiei fu surprins­­ văzând înaintea sa pe Radu, care se­­ prezintă spre a-și relua serviciul. Ser­­­­gentul spăimentat îi spuse : «dar ești­­ mort și îngropat, cum vrei să te pri­mesc ?» Bietul Radu rămase înmărmurit­­ la această știre, pe care nu voia s-o­ creadă. Soldații alergară spre a se în­­­­credința, dacă nu cum­va este o stafie ? j In urma cercetărilor făcute se desco­­­peri, că pe când Radu Stan era la spi­­­­tal, murise un alt soldat, Radu Dumi­i­tru, și că din greșală se schimbase placa­­ de la pat, pe care sta scris numele bol­­­navului, ast­fel că a lui Radu Dumitrul se pusese la Radu Stan. Când muri cel d’intuizi, ofițerul de administrație însăr­­cinat a constata decesul său, privi placa și vézu scris pe ea: Radu Stan. Făcu deci declarația de deces pe numele a­­cestuia și înștiință compania sa, spre a’i face onorurile cuvenite. Radu Stan, spre a dovedi, că trăește, fu nevoit a se adresa tribunalului însoțit de ofițerul de administrație spre a cere rectificarea actului de deces. Unul din cei cinci martori chhemațî spre a constata iden­titatea lui Radu Stan, lipsind, procesul a fost amânat pentru 2 Noembre. UN SFAT PE ZI Leac pentru panglică.— Fierbe, în 300 grame de apă de fântână, 30 grame se­mințe de dovleac, 30 grame semințe de rodie (mere de Grenada), și 10 grame foi de siminichi pe care, strecurându-le și îndulcindu-l cu zahăr se dă oameni­lor atinși de panglică a le bea dintr’o dată. Insă trebue să le bea dimineața pe nemâncate, repetându-le în timp de 3 zile, după prescripțiunea de mai sus. O execuție capitală Acum câte­va luni—după­ cum am a­­nunțat deja— proprietarul Keller din Elveția și-a omorît servitoarea, cu care întreținuse relații amoroase și ca să-și ascundă crima, a dat foc casei. Din fericire, cadavrul a fost scos din foc pe jumătate ars și doctorii au con­­­statat, că e la mijloc o crimă. Keller a fost arestat. El a tăgăduit la început cu­ încăpățînare că ar fi săvîrșit crima, dar pe urmă, chinuit de remușcare, a măr­­­turisit totul. Tribunalul cantonat la con­damnat la moarte. Keller a înaintat marelui consiliu o cerere de grațiere, care însă i-a respin­s-o cu 70 de voturi, contra 47. La votare, se aflau o mulțime de curio­și. De față era și mama lui Keller și 4 frați mai mici ai lui, cari au isbucnit în hohote de plâns când s’a proclamat resultatul votului. • * Keller, când a auzit că i-a fost respinsă cererea a început să plângă și a căzut jos leșinat. In ultima­ noapte, a dormit liniștit. Pe 213 ONOAREA RĂPITĂ Roman de mare sensație PARTEA A DOUA XVI Pașaportul «Fabian avu destulă energie pentru a rămânea imobil și mut. El pricepu proectul abatelui Pascal și se lăsă să cază întins la pământ. Niște sclavi îl luară și o purtară la câți­va pași afară din lagăr, ceva mai de­parte de locul unde Tuaregii puneau­ nop­­tea o santinelă pentru a veghea asupra somnului tuturor. El fu culcat pe o saltea zdrențuită, și, cu toții coprinși de frică cum că boala sclavului ar putea fi într’ adevăr contagioasă, se grăbiră să se întorcă re­pede în lagăr. Abatele Pascal, din prudență, nu ră­mase acolo mai întâiu­.­­ El avu de asemenea destul cumgiti să se stăpânească și se întoarse lângă tovarășii săi. Un cort mare adăpostia pe toți mem­brii caravanei. Abatele, intrând, șopti pe franțuzește . — Pacea Domnului asupra voastră, fraților. — Amin, răspunseră aceștia. Cei doi­spre­zece bărbați erau doi­spre­­zece misionari cari se duceau să pre­dice prin oazele Saharei. Pascal făcu cu dânșii rugăciunea, spe­rând să capete ast­fel forța necesară pentru a suferi emoțiunile ce credea că-l așteaptă. — Un mare eveniment se pregătește în viața mea, fraților, zise el încet. E posibil să fim siliți a rămânea aci câte­va zile, dar se poate de asemenea să fim siliți a fugi iute. Fiți gata la toate. Am întâlnit pe cine­va. — Vorbești de sclavul, care odinioară a căzut bolnav ? — Da. Nu numai că e un european, dar e o persoană care mi-e scumpă. «Intenția mea e să’l scap din mâinile Tuaregilor și a’l lua poate cu noi. Con­tez pe devotamentul d-voastră pentru a mă ajuta în această sarcină. Până a­­tunci, rugați-vă neutru densul, rugați-vă pentru mine ! Liniștit în­­ aparență de și mișcat până în adâncul sufletului, preotul se depăr­­tă, străbătu lagărul, în mijlocul lătră­turilor furioase ale câinilor și se duse să găsească pe bolnavul cu totul aban­donat. Din prudență, Fabian nu făcuse nici o mișcare și rămăsese întins pe pămînt. Pascal îngenunchiă lângă densul și cei doi bărbați se îmbrățișară în tă­cere. Apoi încet își șoptiră la ureche eve­nimentele prin care trecuseră de la des­părțirea lor. Repede, Fabian comunică preotului rezultatele călătoriei sale și informațiu­­nile ce putuse strînge în privința stră­­baterea continentului cu balonul său di­­rigeabil... El povesti apoi, cum fusese atacat de Tuaregi și devenise sclavul lui Moha­med el Meslemani, suferințele ce îndu­rase în ultimii doi ani și hotărârea ce luase de a fugi după ce prin calculele sale constatase că nu mai poate fi prea departe de posesiunile algeriane. — într’adevărr în câte­va zile ai pu­tea ajunge la Ouargla, primul sat când eși din Sahara algeriană. Dar e sigur că Tuaregii te vor urmări în fuga ta. Cum vei scăpa de dânșii în urarea asta de nisip, unde nici un adăpost nu te poate ascunde de privirile lor. — Vom­ pune mâna pe calul lui Ma­homed el Meslemani. E cel mai iute și mai robust dintre toți și nimeni nu m’ar mai ajunge. — Atunci ce te oprește ? — Pericolul nu e de a scăpa de oa­menii acestui trib trimiși în urmărirea mea ci că o să cad în mâinile celor­­ l’alțî Tuaregi cari furnică prin pustie. — Intr’adevĕr, răspunse Pascal, de când am intrat în Sahara ne-am întâl­nit deja cu vre-o cinci-șase bande. El se opri gânditor, apoi cu un glas liniștit adăogă : — Dar acest pericol, reluă el, e ușor de înconjurat. —­ Ușor... Cum așa?... — Am un pașaport iscălit de unul din șefii lor cei mai puternici și a cărei prezentare nu numai că ne-a scăpat de ori­ce jigniri, dar a făcut chiar să fim primiți cu o"oare cum ai văzut singur. Iți vom­ da acest pașaport... — Mi’l vei da... Dar d-ta și tovarășii d-tale ce veți face pentru a continua drumul vostru în siguranță? — Ah! răspunse abatele Pascal, avem un altul... — Un altul?... — Da! și iscălit de un șef tot atât de temut ca și cel d’intâiu... Glasul său nu avea nici o tremură­­tură și totuși minția. Dar în sufletul său creștin, sim­ția că era datoria sa de preot, de­misionar să se devoteze atât el cât și tovarășii săi. Negreșit că D-zeu n’o să-i părăsească. — Ai un alt pașaport, repetă Fabini, dar atunci acesta însemnează pentru mine mântuirea sigură, asigurată... — Așa e? — O ! îți mulțumesc, tatăl meu ! La această vorbă, Pascal făcu o miș­care pe care tânărul n’o pricepea. — Oh !... reluă el, lasă-mă să’ți daui acest nume d-tale care m’ai iubit și pro­­tegiat în tot­ d-a’una și care astă­zi mă scapi de o sclavie de o sută de ori m­ai rea de­cât moartea.

Next