Universul, ianuarie 1896 (Anul 14, nr. 1-25)

1896-01-24 / nr. 19

niversul No. 19. Ghiarele leului au făcut destul de seri­­cioase răni gimnasticului care a fost atins la braț, gât și cap. După un pansament făcut într-o farmacie din vecinătate, rănitul a fost transportat la spitalul Lariboisiero­­ in contra Influenței­ și a ori­ ce fel de tuse Dacă sunteți bolnavi de influență, între­buințați renumitele hapuri de catramină ale dr. Bortelli din Milan și vă veți vindica sigur și repede. Cei mai mari doctori din Italia întrebuințează aceste hapuri în contra influenței. Cum se știe aceste hapuri sunt premiate la 6 congrese medicale și apro­bate de Consiliul superior sanitar din Ro­mânia și Italia, vindecă sigur și repede ori­ce fel de tuse. O cutie costă numai 2.95, iar patru cutii, cari sunt destule pentru o cură complectă, lei 10.95. Toate cutiile ce nu vor avea în interior o instrucție în limba română cu pecesia Ad­ministrației ziarului «Universul», se vor re­fuza ca falsificate. De vînzare în provincie la toate farma­ciile și în București la Drogheria centrală M. Stoenescu, strada Academiei No. 2, la drogheria Ilie Zamfirescu, Str. Academiei 4, la farmacia« Ochiul lui Dumnezeu», Victor Türinger, Calea Victoriei No. 154 și la Drogheria Fabini, calea Văcărești. Ilustrația noastră Dăm portretul lui Carol Fischer. D-sa, după cum am spus în numerele noastre precedente, era presupus ca unul din autorii atentatului di­n strada Fortunei. D. Fischer, israelit de origină, fost func­ționar al lui Brakcoff, a devenit, mai târziu, asociatul acestuia în exploatarea unor pă­duri. D. Brak­off, nemulțumit fiind de d. Fischer, s’a despărțit din tovărășie și l’a chemat în judecată cerându-i restituirea unor sume de bani. Imediat când s’a săvîrșit atentatul din str. Fortunei, bă­­nuelile d-lui Moldoveanu, omul de afaceri al d lui Brak­off, au căzut asupra d-lui Fis­cher, de­oare­ce d-sa credea că în modul acesta Carol Fischer voia să distrugă niște documente cu privire la procesul de mai sus. Imediat s’au dat cuvenitele ordine pen­tru aresterea lui Fischer, dar în capi­tală a fost imposibil de a fi găsit. Atunci au fost înștiințate autoritățile din s.-Severin, unde Fischer își are locuința, și acolo a și fost arestat sâmbătă seara. Du­minecă a sosit în București și a fost predat poliției și numai de­cât d. prim-procuror Lilovici și d. judecător de instrucție Sără­­țeanu i-au luat interogatoriul. Carol Fischer fiind bolnav, i s’a permis șederea la otel «Metropol», păzit fiind de un agent al poliției. In urma cercetărilor făcute, s’a stabilit pe deplin că d. Fischer n’a luat parte la atentat, intr’adevăr, s’a constatat că în ziua când s’a săvârșit atentatul, d-sa se afla la Severin. Acum, cu toate că nu există nici o do­vadă, se bănuește că autorul atentatului e Gustav Porteur, iar nu Poorter cum s’a publicat, fiu natural, dar nerecunoscut, al d-lui Brak­off, însă până azi nu s’a putut da de urma lui. Mâine îi vom da portretul. Situația în Bulgaria Sofia 21 Ianuarie. Prințul a primit ieri după amiază pe mi­nistrul de resbel Petrov, care i-a prezentat raportul său și a conferit câte­va ore cu din sul. Se asigură că în timpul serii miniștrii Stoilow, Naciovici și Petrov au fost îm­preună la Palat. Prințul a primit în timpul dimineței pe președintele Sinodului mitropolitan, Monse­nior Gregoriu. D. Stoilow va fi primit din nou la amiază. Nimic nu s’a decis încă, dar se așteaptă o demisiune. Sofia 21 ianuarie După audiența sa la prințul, d. Stoilow a declarat la clubul partidului național că criza s-a terminat. Prințul consimte la conversiunea prințu­lui la ortodoxie. Mâine va apare o proclamație în această privință. A apărut fascicula 1 și 11 di­n celebrul roman JIDOVUL RĂTĂCITOR. 5 bani fascicula în toată țara. 26 UN SFAT PE ZI Busolă economică.— De multe ori are o­­mul nevoie de busolă și neputându-și pro­cura din diferite cauze, se află în încurcă­turi. Iată un mijloc ușor de a-și improviza ori­cine o busolă. Ia un amnar magnetizat și un ac de cusut cât se poate de supțire. Pune acu pe masă și trage de două trei ori peste el cu capetele amnarului tot­­deuna în aceeași direcțiune. Prin acest procedeu acul devine magnetic. Pe urmă, după ce s’am șters bine, ca să fie cât de us­cat, îl pui încet pe suprafața apei dintr’un vas. Acul se va mișca pe suprafața apei și se va opri într’o direcțiune care va forma un unghiu drept cu linia equatorială. El va indica cu capătul ascuțit ori cu cel cu u­­rechi—după sensul frecărei sale cu amnarul —nordul, iar cu cel­ la alt sudul. Cu modul acesta avem o busolă pe cât de simțitoare pe atât de exactă. AAAAA/SAAA/VVAAAA HSSP“ Citiți pe pag. I-a anunc­ut Pre­mii în valoare de 3000 lei ce se a­­cordă abonaților «Universului», cu în­cepere de la 15 Decembrie curent. LUCRURI DIN TOATA LUMEA Sfîrșitul unei monarh­ii—Distrugerea vechei monarh­ii a Achanților a fost emo­­ționătoare. Ca și Behanzin, Prempeth este în mâinile învingătorului , dar cel puțin regele Dahomerului rezistase până în cele din urmă francezilor, pe când acel al Achan­ților, foarte fricos, a așteptat pe englezi să vie să-l ia din palatul său. Englezii l-au scos afară din palat fără cea mai mică considerație pentru persoana sa regală. Cum el nu voia sa vină înaintea ma­relui consiliu­ spre a auzi detronarea sa, s’a trimis un căpitan și un interpret înarmat cu un baston spre a ’l soma ca să compare de bună voe, lăsându’l timp de 5 minute spre a cugeta, căci altmintrerea va fi tîrît cu forța înaintea consiliului de războiu. Prempeth s-a executat. Guvernatorul Coastei de Aur, d. Maxwell, i-a rostit sentința cu voce tare, amintindu-i toate greșelile sale față de Anglia, și a con­chis declarându-se gata a -i primi supune­rea și plata unei indemnități de 50,000 de uncii de aur. Regele s-a supus atunci ceremonialului de supunere. Scoțându-șî coroana și san­dalele, el înainta spre d. Maxwell așezat pe un tron în mijlocul ofițerilor statului său major și ’și puse capul între picioarele gu­vernatorului, ținendu-și amândouă mâinele pe cap. Aceasta a fost prima dată când monar­h­ia Ash­anților a fost supusă la o așa de mare umilire . Apoi a început discuția asupra chestiei indemnităței. Regele s-a văitat spunând că nu pvea să plătească imediat 50.000 uncii și a tuferit numai 680, tot ce poseda. Guvernatorul i-a spus că asta e prea puțin pentru un suveran și a arestat imediat în mijlocul unui concert de plângeri, pe regele, pe rudele sale, pe unchii săi, pe șefii săi de războiu și cei mai mari vasali spre a-i duce la Cape­ Coast Castle. Englezii sunt în acest moment ocupați să distrugă câmpul pe care Achanțiî faceau execuțiile. Acest câmp este plin de cranii ca odinioară cel de lîngă Abomey. Achanțiî rivalizează într’adevăr, cu Daho­­meeniî în obiceiurile lor sălbatice, caracte­ristică regatelor fetișiste din Coasta­quinea. O istorie nostima. — De cât­va timp, trăsurile automobile sunt mult căutate în Odessa și locuitorii manifestă un gust par­ticular pentru acest fel de vehicule, care costă foarte puțin. Toată lumea știe că angrenagiile trăsuri­lor cu petrol și motorii lor se ung cu uleiu mineral rusesc. Acesta e numele care se dă la Paris a­­cestei unsori fiind-că ea vine din Caucaz. In realitate ea este naftalină rectificată. Dar consumarea ce se face din acest pre­țios corp gras în Franța, Anglia și Germa­nia, absoarbe atâtea cantități în­cât cei din Caucaz nu s’au gândit să păstreze puțin și pentru Ruși, ast­fel că nu se găsește în O­­desa cu ce să se ungă automobilii și că cei din Odesa sunt nevoiți de a ad­uce din Paris «uleiul mineral rusesc». Ori­cât am presupune că istoria este pu­­țin cam exagerată, totuși ea e nostimă. UN PROVERB PE ZI Până nu încalece calul nu’î poți cunoaște năravul. (Românesc) Dușmănia dintre două mame ș­ Mai presus de bani erau morții culcați în cimitirele de la Panama și de la Colon, cu numărul de matricolă săpat pe peatra mormântală și dintre cari mulți, fiind réți îngropați, fuseseră scoși și sfâșiați de fiare sau de vulturi. Frigurile galbene au făcut victime nume­roase ; frigurile pestilențiale și «vomito ne­gro» iartă une­ori, însă țin pe bolnav mult în pat; dar frigurile galbene nu iartă nici o dată ; și dînsele nu lovesc pe ori­cine, la întâmplare, ci aleg pe cei mai tineri, mai voinici. Europenii perită cu sutele în câte­va zile și fură înlocuiți cu negri. Când negrii mu­riați, erau aruncați din viitul unui morman de pământ, se arunca după dînșie câte un vagonet de pământ și treaba era isprăvită. Cu­rind nu se mai ținură în șantiere euro­peni de­cât ca conductori, șefi de ateliere și mecanici. Francisc­ Le Gonec fusese dintre aceștia, p­în­sul căpătase brevetul pe un bastiment al statului și, după eșirea din serviciu, gă­sise slujbă bine plătită la construirea cana­lului Panama. Dînsul avusese încredere în voinicia lui de uriaș. Biruise toate boalele în curs de aproape un an; acum însă era sdrobit. In cancelaria companiei, unde Yvona și Pascalina se prezintară, li se spuse că Fran­cisc Le Gonec era bolnav în spitalul de Sud ; dînsul căzuse bolnav la Culebra și stătuse câte­va zile la infirmerie ; la înce­put se crezuse că o să moară. Când doc­torii văzuseră însă că dînsul se împotrivea morței și că era destul de voinic ca să re­ziste cât­va timp, îl trimeseseră la Panama. De aici, dacă avea să se constate că are sorți de scăpare, avea să fie transportat in sanatoriul din insula Taboga. La spital unde femeile se duseră îndată, o soră de caritate auzind pronunțându-se numele de Francisc Le Gonec, le conduse lângâ un pat în care zăcea un fel de sche­let însuflețit, cu oasele eșite pe sub pete care era neagră, cu barba neîngrijită, sbur­­lită care'­ acoperia aproape toată fața. Omul zăcea acolo de multă vreme, ne­­venindu’șî aproape nici­odată în conștiință, nemaî­știind numele acelora cari ’1 încon­jurat­ aflându-se în prada unor friguri pes­tilențiale cari cruță foarte rar pe acei ce'î atacă. Le Gonec era așa schimbat în cât Yvona — 2 CURIER JUDICIAR (TRIBUNALELE STRĂINE) O Întâmplare romantică Curtea cu jurați din Paris a judecat de­­ună­zi procesul unui desenator în etate de 19 ani, un tânăr talentat și cu o înfățișare foarte simpatică, acuzat de omor. El legase astă-vară relații amoroase cu o fată în etate de 17 ani, cu numele Jeanne Manin, a cărei mamă ține un stabiliment de spălătorie chimică. Mama Jeannei plecase pentru 2 săptămâni în provincie la o rudă și în timpul acesta se întâlneau cei doi amo­rezi. Tânărul se chiema Henri Herard. Ve­cinii observaseră relațiile amoroase și fata era sigură că dinșii au să spună tot mamei sale, când aceasta se va întoarce acasă. Ea a convins pe amantul ei că lor nu le remâne alt­ceva de­cât să moară împreună. Intr’o seară de Iulie au băut o soluțiune de opium dar în loc să moară au dormit 2 zile de a rândul. Când s’au deșteptat, fata a curățit un ve­chi si revolver rămas de la tatăl ei (care murise cu câte­va luni înainte) și Fa în­cărcat. Pe la mezul nopții l’a dat amantului ru­­gându-i s’o împuște și apoi să se omoare și el. Herald­ i-a tras în dreptul inimei 2 gloanțe. Fata a murit imediat. Amorezul și-a tras și lui 2 gloanțe, dar rănile pe cari și le-a făcut nu erau de loc mortale. Drama aceasta a fost descoperită în di­mineața următoare. Comisarul a găsit pe Janne moartă în pat iar pe Herard întins pe jos, leșinat. Amândoui au lăsat scrisori de adio adre­sate părinților. In aceste scrisori ei spuneau cauza sinucidere­. Herard a fost transportat la spital, unde s’a vindecat. El a trimes d-nei Manin o scrisoare prin care o ruga să’l­erte. După ce s’a vindecat s’a dus la d-na Manin unde cu lacrămi în ochii și-a repetat rugămintea. El a fost dat, însă, în judecată pentru omor. In timpul desbaterilor sărmanul Herard a plâns în continuu. Densul a spus că a voit cu tot dinadisul să se sinucidă, dar din ne­fericire—zicea el—n’a reușit. Tribunalul l’a achitat. Inaintări la ministerul dome­niilor Următoarele înaintări s’au făcut în perso­nalul central al ministerului de domenii, pe ziua de 19 curent. — D. I. Georgescu, licențiat în drept, a fost avansat la gradul de șef de biurou al ordonanțărilor. — D. D. Șerbănescu, ajutor cl. II s-a a­­vansat ca sub­-șef de biurou cl. I în locul d-lui I. Georgescu, avansat. — D-nu D. Fratoștițeanu, a fost avansat sub-șef de birou cl. II în locul d-lui D. Șer­bănescu înaintat. — D-nu I. Clinceanu,­­ajutor cl. III, a fost avansat calculator în locul d-lui Fra­toștițeanu, înaintat. — D-nu G. Oromulo, a fost înaintat aju­tor cl. III în locul d-lui Clinceanu, avansat. Prinderea hoțului de la Banca Agricolă Acum cât­va timp parchetul de Ilfov, după o cerere a Băncei agricole, a pus în urmă­rire pe autorul unor falsificări de mandate, a căror sumă se ridicase până la data des­coperirei furtului la 4000 de lei. După toate cercetările făcute, bănuelile toate cădeau asupra unui funcționar inferior, dispărut imediat ce s-a denunțat faptul. Autorul falsului nu fusese descoperit cu adevărat până alaltă­ ori. Funcționarul dispărut se numește Jean Popescu și era plătit cu salarul de 150 lei lunar. Disparițiunea acestuia a zădărnicit cercetările justiției; cu toate acestea bănu­elile în contra lui Jean Popescu se confir­­mau pe fie­care moment și autoritățile că­­utau pretutindeni pe funcționarul dispărut. Jean Popescu falsificase nu numai man­date de plată dar și actele de împrumut, precum și autentificarea tribunalului. Sem­năturile și autentificările erau perfecte ca asemănare și justiția a trebuit să facă multe cercetări pentru constatarea falsurilor. D. judecător de instrucție Sărățeanu a is­­butit să descopere localitatea unde se află ascuns Jean Popescu și să-l pună în stare de arestare. D-sa a făcut o perchizițiune la o femee anume Caterina Altenburg, care a­­vea relațiuni intime cu Jean Popescu. Perchizițiunea a dat rezultate neașteptate. La Caterina Altenburg s’au descoperit mai multe scrisori de-ale lui Jean Popescu din care reiese că acesta se află în Bucovina, la Suceava, și că nu putea intra în țară pen­tru că cei d’aci vor să’l prindă și să ’l ares­teze, după cum zicea dînsul. D. Sărățeanu a mai constatat din aceste scrisori că Jean Popescu avea părinți în sa­tul Broscăuți, județul Dorohoi. Parchetul de Dorohoi a fost înștiințat să orînduiască o supraveghere în localitate, și alaltăieri d. Sărățeanu a fost înștiințat că Jean Popescu a fost arestat în satul Broscăuți, pe când în ascuns se ducea la părinții săi. Jean Popescu va fi adus în capitală, unde se va relua firul instrucțiunei. COAFURILE LEGIUITOARE Ședința de la 22 Ianuarie 1­896 Ședința se deschide la orele 1. 50 sub președenția d-lui P. S. Aurelian, președinte. Present! 102 deputați. Se fac formalitățile obicinuite. D. Gîrboviceanu depune o petiție sem­nată de preoți și învățători. Ei cer să li se permită să cumpere pămînturi pe domeniile Statului. D. Poenaru-Bordea depune un proect de lege din inițiativă parlamentară pentru in­terpelarea legei patentelor profesiunilor li­bere,­cerând urgența, care se admite. D. Stătescu (Buzau) întreabă ce se face cu legea licențelor? D. ministru de finanțe, George Cantacu­­zino, răspunde că la toamnă va veni cu proectul de lege. D. Pâcleanu se asociază și d-sa la între­bare și cere să se aducă negreșit în sesiu­nea viitoare proiectul de lege asupra li­cențelor. D. ministru de finanțe, George Cantacu­­zino, declară că va prezenta un proiect de lege asupra patentelor, căci recunoaște că actuala lege nu mai răspunde stărei actuale. D. Dobrescu-Argeș se asociază la inter­pelarea d-lui Villacres asupra racordărei la Turnul Roș a liniilor ferate române cu cele ungurești. D-sa mai întreabă dacă se va discuta a­­supra întregei legi a clerului cu ocaziunea discuțiunei legei pentru desființarea taxei de 4 lei. D. prim-ministru Sturdza răspunde că nimic nu se va schimba în lege, de­cât taxa de 4 lei care apasă greu pe țăran. D. Dobrescu-Argeș.­Dar lofurile preoților vor fi schimbate ? D. prim-ministru răspunde că nimic nu se va schimba. D. Villacres depune o cerere a unor locuitori din Vâlcea, cari vor să cumpere lemne din pădurile Statului. D. Politimos convine să se amâne inter­pelarea sa fixată pe astăzi. Camera la 2.10 trece în secții. Ședința publică mâine.­ ­EUSTIdJJ­ XyJL. Ședința de la 22 Ianuarie 1896 Ședința se deschide la orele 2 și un sfert sub președenția d-lui G. Mârzescu, vice­președinte. Prezenți 73 d-nn senatori. Se fac formalitățile obicinuite. Pe banca ministerială sunt d-ni: general Budișteanu, G. Paladi, G. Cantacuzino, D. Sturdza. Se votează recunoașterea d-lui Petru Stoica Belu, comerciant din București, îm­pământenirea d-lui Carol Craus, alămar din București, recunoașterea d-lui George Cer­­nețu, silvicultor din jud. Dolj, împământe­nirea d-lui Victor Stocker, comerciant din Iași, recunoașterea d-lui Al. Gosmuția, func­ționar la C. F. R. din București. Se dă citire proiectului de lege, prin care se cere acordarea împământărirei cu dispensa de stagiu d-lui Alexandru Cobi­­lovici, de religie mosaică, de profesiune doc­tor în medicină din București. Ne­luând nimenea cuvîntul, legea pusă la vot a fost respinsă. Ședința se ridică la 3jum. H­AZ O boală îngrijitoare. Doctorul (către șeful de biuron): «Ei bine, d-le șef, ce ai, ce te doare, ești bolnav ? Șeful de biuron : «Da, d-le doctor, sunt reți, am început să am insomnie, în orele de serviciu. ȘTIRI PRIN POSTA Anglia.— In cercurile politice din Londra se asigură că guvernul englez a invitat din nou pe cel turcesc să despăgubească pe armeni ale căror case au fost incendiate sau jefuite. Sultanul ar fi declarat că va da despăgubiri. O comisiune Miercuri, 24 Ianuarie (5) Februare 1896 ................................. compusă din englezi, f­rancezi și turci va stabili valoarea pagubei locuitorilor. Austro-Ungaria.­ Aproape de Tarnopol s’a ciocnit intr’una din nopțile trecute un tren de persoane cu unul de marfă. Mai multe vagoane s’au sfărîmat. 3 persoane au fost omo­­rîte iar­­ mai mult sau mai puțin grav rănite. Franța.— O bombă cu dinamită a fost anun­­­cată înaintea edificiului administrației docurilor din Marsilia. Un servitor a fost rănit de moarte. 3 anar­­h­iști au fost arestați. Germania.— «Gazeta de Colonia» publică o scrisoare privată a episcopului armenilor cato­lici din Maraș. Episcopul spune că numai în Maraș au fost omorîți 900 de creștini iar 15 case, 3 biserici și 3 seminare incendiate și 1600 de case jefuite. In împrejurimi bântue o foa­mete grozavă. 8000 de creștini sunt fără adă­post.. Italia.­In Mede, lângă Pavia, s’a săvârșit o crimă îngrozitoare. Panzone, proprietarul­­ unei fabrici mari de țesătorie, era în proces cu nepo­tul lor Bigliani,­cu nevasta acestuia și cu o rudă a lui pentru daraveri bănești. Ei au omorît pe Panzone cu un drug de fier și apoi au aruncat cadavrul înaintea trenului ca să simuleze o si­nucidere. Crima a fost, însă, descoperită iar a­­sasinii arestați. Rusia.— «Novoie Vremja» anunță că minis­trul de finanțe a pregătit un interesant proect de lege pentru înființarea unei mari societăți co­merciale ruso-asiatice. Sediul socetății destinate pentru daraverile comerciale cu Asia centrală, va fi la Rostov, pe Don. Spania.—3 batalioane de soldați au fost por­nite spre Cuba. Insurgenții sunt cam descura­jați. Ei au distrus recoltele și acum nu prea au provizii. Se crede că peste o lună­ do pă, revolta va fi potolită. Turcia.—Câte­va trupe nou­ă de soldați au fost trimise în Creta. Situația de acolo e foarte ne­liniștitoare. In Asia mică agitația s’a mai po­tolit, dar e temere să nu isbucnească din nou cu o mai mare furie. DIN ITALIA Coresp, particulară a ziarului «Universul» Roma, 20 Ianuarie. Amănunte asupra întoarcerea lui Galliano Pe la 3 ore d. a. în ziua de 18 ianuarie, s-a răspândit vestea în tabăra italiană des­pre întoarcerea lui Galliano. Toți au fost mișcați, fiind­că se îndoiau mereu despre aceasta. Numai Baratieri, suferind și el de îndoiala ce domnia asupra tuturor, se ținea liniștit și încrezător. La acea veste, toți săriră pe cai, ofițerii de diferite arme alergară din toate părțile taberei și prin tot felul de obstacole, fu­giră spre a se duce lângă general care era deja mișcat de întâlnirea cu acei glorioși. Galopând întrebau cu nerăbdare drumul care li se desfășura înainte, încoronat de departe cu înălțimile din Aussen și zărin­du-se nori de fum, ca niște locuri incen­diate. Nimic. Erau în drum de un ceas când întâlniră pe primul uscar al coloanei. — Unde e batalionul ? întrebară ei. — Mai la vale ! Și o porniră mai la vale dând jos lin­gă un torent de apă, peste un grup de fe­mei cari se odihneau. Și ele veneau din fortul fatal. In partea opusă a rîpei se vedeau primii răniți ai batalionului, duși pe târgi de as­cari de ai italienilor, cari erau ușor de re­cunoscut după banda roșie ce o purtau în jurul capului. Răniții ridicau capul, salutând cu un su­râș. Un soldat alb ședea aproape pe un fel de fotei improvizat, era palid, dar avea ochii plini de speranță. — Unde ești rănit? îl întrebară. — La piept, dar acum merg spre bine. După ce trecu acest trist convoiü, de­o­dată ei se găsiră în fața batalionului, oprit lângă apă, și sub umbra unui mare arbor, într-un cort dat de șicani, sta colonelul Gal­liano. Companiile erau bivuacate la dreapta și la stânga drumului. Nu se poate descrie emoțiunea acestei în­tâlniri. Cum puteai să treci prin fața acelui grup de soldați albi, în dezordine, murdari, cu hainele sfișiate, obosiți dar mândri, întor­­cându-se de la Odiseu așa de glorioasă, fă­ră să -ți simți lacrimile în ochi ? In fața acelor sărmani ascarî, așa de cu­­ragioși, așa de credincioși, așa de gata să înceapă mâine sacrificiul­ acelor tunuri glo­rioase, urcate pe cămile ? S’au repezit unul după altul în brațele a­­celor ofițeri, toți vechi prieteni, pe cari i plânseseră socotindu’î ca perduțî, cel puțin de zece ori. Generalul îmbrățișează și sărută pe Gal­liano, zicându’l cu o voce foarte mișcată: — Primește sărutarea regelui Italiei ! E greu de a da impresiile din acel rap­și Pascalina, după ce se uitară lung la dân­sul, se priviră spăimântate una pe alta. Era oare dânsul ? Era cu neputință să fie dânsul ! Sora de caritate se înșelase. Dînsa pornise spre un alt bolnav care o chema. Yvona alergă după dânsa. — Sora, noi te-am întrebat despre Fran­cisc Le Gonec. Călugărița păru mirată. — Dar e! este, sărmana mea copilă, nu cunosc altul. Atunci Yvona isbucni într’un plâns cu hohot și căzu în brațele Pascalinei. — Sărmanul meu Francisc !­a­r sărma­nul meu Francisc ! Pascalina era tot așa de turburată ca și Yvona, căci și dânsa adora pe Francisc. Se întoarseră lângă pat, se plecară asu­pra bolnavului și’î vorbiră încetișor, atât una cât și cea ’laltă. Toate cuvintele inspirate de dragostea cea mai adâncă, dînsele le găsiră și se spuseră și le repetară. Bolnavul rămase surd și nesimțitor la toate astea. Femeile dobândiră lesne învoirea să stea zi și noapte lângă bolnav și să’l îngrijească. Noaptea dormeau pe rînd. Și poate că ab­ioifera asta de iubire res­pândită în jurul lui, vindecă pe bolnav mai repede de­cât toate medicamentele. Intr’o zi, pe când Yvona și Pascalina stă­­teau cu ochii ațintiți asupra figurei lui, în­­trebându-se cu groază dacă conștiința avea să se mai întoarcă în acel corp slăbit scân­dură, observară că Francisc le privia lung, pe rând. O lucrare chinuitoare, obositoare se făcea în creerul lui. Și ca și cum ar fi voit să cu­gete, să-șî adune gândurile, închise ochii de mai multe ori. Atunci femeile își simțiră inimile svâc­­nind de o nespusă grijă și de bucurie în același timp. Bolnavul deschise gura. Dânsele se plecară ca să asculte. Francisc vorbia în șoaptă cu sine însuși, îndoindu-se de­sigur de fericirea sa : — D-zeule I visez oare? Ce grozăvie ar fi, D-zeule I­evona ’1 înlănțui cu brațele ’i mângâ­­ioase. — Nu, bunul meu Francisc, nu visezi... Eu sunt cu adevărat, nevasta ta, și asta e cu adevărat sora ta. Am venit pentru ca să te îngrijim, să te vindecăm, să te luăm din această țară de friguri și de moarte, să te ducem departe de aceste locuri blestemate. —Yvona ! murmură dânsul, Pascalina!... Cu adevărat voi sunteți ! Nu îndrăznesc să cred... Ar fi ceva teribil dacă n’ar fi ade­vărat, dacă n’ațî fi voi !... Pascalina luase locul Yvoneî lângă fra­tele său. — Uite-te bine la mine, frate , te-asigur că nu visezi. Atunci ochii lui se umplură de lacrimi și din pept în eși un oftat lung. — Dumnezeu tot a avut milă mine. Insă era așa de slab în­cât sforțarea asta de a vorbi îl sdrobise. Leșină și leșinul ținu mult. Când își veni în cunoștință, întâile sale cuvinte fură astea : — Nu cum­va îmi aduceți vr’o știre rea? copilul meu, Yanic al meu ce face ? — E sănătos, sdravăn, și curând o să’l vezi. Respunsul acesta ’l dete Yvona. Viața de minciună începuse ast­fel: Cu toate că Yvona se aștepta la această între­bare a bărbatului seu, totuși dînsa simți ca un fer roșiu trecându’l prin inimă , spunând această primă minciună, roși foarte tare la față. Pascalina, din contra, plecase capul și se făcuse galbenă ca ceara. Intr’un moment îi venia parcă să se a­­runce în genuchi la picioarele patului și să mărturisească tot.­ ­Va urmai.

Next