Universul, iunie 1896 (Anul 14, nr. 128-153)

1896-06-01 / nr. 128

Universul No. 128 mi UBm­LiA JBB-am* mam se știe pentru ce motiv, poate din lipsa de lucru, atunci începu jena, certurile. Petrescu amenința cu ruperea relațiunilor, dacă fata nu va întrebuința economiile mă­­sel pentru îmbunătățirea traiului tinerilor amorezați. Joița, care iubea la nebunie pe Adonisul ei, făcea totul pentru a complace iubitului ei, ciupind din când în când câte o hârtie ipotecară prin deschiderea cufărului unde mama sa ’șî ținea banii. Mama fetei, Lita, observând apucăturile rele ale copilei sale,­’și părăsește serviciul și rămâne acasă. In curând se convinge, că nu numai capitalul fetei a fost atins, dar și al ei, (adică banii). In urma reclamațiunea ce s’a făcut la par­chet, nu pentru­ cinstea fetei ci pentru ba­nii, George Petrescu a fost dat judecății pentru complicitate la furt. Fata Joița a fost chemată la instrucție numai ca informa­toare, de­oare­ce o fată care fură de la mă-sa nu comite un furt in sensul legei penale. Ea declară că a comis faptul de­oare­ce era a­­menințată de a fi părăsită de iubitul ei. Procesul s-a înfățișat alaltă­ ori înaintea tribunalului Ilfov secția 3-a. Era prezinte numai inculpatul Petrescu, lipsiau reclamanta Sița și fata Joița. D. procuror Săvescu pune în vederea tribunalului spre examinare două chestiuni de­ drept. Antem. După legea noastră penală faptu­l că o fată ia de la mama sa parale nu cons­­titue un furt. Dacă nu e furt, nu poate fi nici complicitate la furt, mai cu seamă că în codul nostru penal s’a șters din articolul referitor un alineat ce există în codul fran­cez, și în care alineat se zice că complicele se va pedepsi. Al douilea. Trebue examinat dacă există în cazul de față elementele cerute pentru a fi complicitate. Articolul din codul penal relativ la complicitate zice că cel ce prin da­ruri, promisiuni etc, va determina pe cine­va să comită un delict se consideră ca complice. Or, inculpatul Petrescu n’a făcut nici daruri nici promisiuni spre a determina pe Joița să fure, ci i-a spus că o va părăsi. Cazul lui Petrescu nu intră dar in prevederile co­dului penal așa în­cât acesta va trebui să beneficieze de o sentință de achitare. Tribunalul pronunță achitarea. De­sigur că Gheorghiță va alerga iar la Joița spre a continua romanul, întrerupt prin depunerea lui la Văcărești.­ ­ ¥ Bătaie gravă Intr’o cârciumă din mahalaua Dracului, pe câmpul Cucoanei în Capitală, trei băeți tineri, în vârstă de 18—19 ani, au făcut chef în Dumineca Floriilor. Un lăutar anu­me Gheorghe Stoica, le ținea isonul prin vioară. Acest lăutar, repezindu-se până la casa lui de vis-a-vis spre a mai mânca ceva, tinerii se iau după dînsul spre a’l în­toarce înapoi cu sila. Stoica se baricadează în casă, închizând ușile și ferestrele.Tinerii în chestiune, cu niște prăjini­­ în mână, sparg ferestrele și încep a lovi. Toți dinții ținei surori a lui Stoica, cad la pă­mânt. La alarma dată, vin niște sergenți, cari sunt alungați cu cărămizi. In fine, ser­genții venind în mai mare număr, agresorii sunt duși la secție, arestați și dați judecă­­ței. înfățișarea procesului a avut loc alaltă­ ori. Inculpații se numesc : Cristache Gheorghe Dinu, Marin Crăciunescu și Ilie Dumitru Ciufu. D. procuror Săvescu cere o pedeapsă se­veră, de­oare­ce aceștia au speriat mahala­lele. Tribunalul condamnă pe Crăciunescu la 3 luni închisoare, iar pe cel două la câte un an închisoare. Incendiul din Focșani Se scrie din Focșani că într’una din se­rile trecute, pe la orele 8, s’a aprins în des­părțirea de la ocol, casa unui locuitor, a­­nume Ștefan Jugănaru. Casa era construită din paianta, acope­rită cu șindrilă și se compunea dintr’o odae de locuit și o sală. Această casă era singura avere a sărma­nului locuitor, și într’însa își adăpostia fa­milia sa. In ziua aceea, locuitorul Ștefan Jugănaru lipsea de acasă fiind dus la muncă. Sărmana femee, care aprinsese focul pe vatră, ca să gătească mâncare, se văzu în­dată înconjurată de flăcări. La țipetele sale vecinii se adunară, dar nu ’i putură da nici un ajutor, fiind-că acea mahala este lipsită de apă. In timp de o oră întreaga casă cu toată gospodăria a ars cu desăvârșire. Uf­tin! Uf­tin! CEL MAI MARE DEPOZIT DIN ȚARA de Umbreluțe de soare — PENTRU DAME — Frumoase și elegante umbreluțe de mătase negre și colorate, pentru dame, se vând la ad­ministrația ziarului «Universul», Str. Brezoianu No. 11, și la sucursală, calea Victoriei No. 102, în fața palatului Regal, cu prețurile de lei 6.50, 7.90, 11.50, 18, 18.50 și 25. Soliditate, eleganță și eftrietate. N.B. Nici un magazin,și chiar nici o fabrici din țară nu poate vinde umbreluțe mai ieftine de­cât noi, de­oare­ce noi am cumpărat cu bani gata o mare cantitate de­­ umbreluțe. Nu avem cheltueli mari și­­ ne mulțumim cu un mic câștig de 5 la sută, spre a mulțumi pe numeroasele noastre cititoare. Drama sângeroasă de la Chiperești Vasile Petrescu, de loc din Țuțora, jud. Iași, se afla acum câte­va zile cu mai mulți flăcăi la hora din Chiperești. Aci se tot lua la ceartă cu Iftimie al Marandei, care făcea ochi dulci unei fete, cu numele Profira Luca, pe care Vasile o iubia la nebunie. Mai în urmă, Vasile, văzând pe Iftimie că joacă cu Profira Luca, se duse la dînsul și’î spuse ca să’î dea lui pe fată căci vrea să joace el cu dînsa. Iftimie­­ însă se împo­trivește, de asemenea și fata. Vasile Petrescu, înfuriat din cauza aceasta, trage o palmă lui Iftimie, acesta îi răspunde și se începe ast­fel o bătae în toată regula; intervin însă cei­ l’alți flăcăi ca să’î despartă și, în învălmășeală, Vasile e trintit la pomânt. Cum se scoală de jos, se înarmează cu un cuțit și pornește spre Iftimie care apu­case deja spre cârciumă. Ceî­ l’alțî flăcăi văzându’l că vine atât de furios și cu cuți­tul în mână, strigă lui Iftimie să se ferească, dar era prea târziu, căci Vasile îl ajunsese deja și fără ca Iftimie să­ opite resistență, el îi înfipse cuțitul în piept. Cuțitul i-a pătruns haina, pielea și s’a oprit în os. După ce săvîrși această faptă, Vasile fugi, însă după câte­va zile a fost prins și acum va fi judecat de curtea cu juri din Iași. UN SFAT PE ZI Sparanghel vienez Curățim sparanghelul de coaja cea groasă, îl spălăm bine și 1 punem într’o cratiță să fiarbă cu sare și puțin piper; după ce s’a mutat sparanghe­lul, îl scoatem într’o farfurie și turnări d’a­­supra pe zmet prăjit în unt și îl servim la masă. Crima din Horlești Camera de punere sub acuzare din Iași a trimis în judecata curței cu furi din acest oraș, pe Ștefan Budac și pe Anton Alber pentru faptul de loviri cauzatoare de moarte. Faptul s’a petrecut ast­fel: Gheorghe Bu­jor, păzitorul suhatului de pe moșia Hor­­lești, a prins pe câmp 2 perechi de boi/ una a lui Ștefan Budac, iar cea­l­altă a lui Anton Albert și le-a dus la primărie. Cum aceștia au aflat că boii­ lor au fost duși la primă­rie și că Bujor a făcut aceasta, s-au sfătuit să-și răzbune. Pentru acest scop, zice «Evenimentul», ei apucă spre primărie și prin dreptul locu­lui coșarilor, zise la Ghiosca, ei se întâlnesc cu Bujor și încep a-l lovi cu ciomegele până ce acesta căzu la pământ fără simțire; atunci ei, crezând că l’au omorît, îl trag din drum la o distanță ca de trei metri și îl lasă a­­colo. A doua zi victima a fost găsită de către primarul din Horlești care a dispus trimi­terea lui imediată la spitalul din Voinești, dar cu toate îngrijirile date, Bujor a încetat din viață. ID’ale Tuistiției Sunt numiți : D. Victor Savovici-Baranga, ac­tual substitut la tribunalul Dâmbovița, în ace­eași calitate la tribunalul Olt în locul d-lui Mi­hail A. Curți care se permută la tribunalul Te­leorman ; d. Vasile I. Protopopescu, actual sub­stitut la tribunalul Teleorman, în aceeași calitate la tribunalul Dâmbovița în locul d-lui Victor Savogici-Baranga ; d. Victor Vestemeanu, actual ajutor la judecătoria de pace Urziceni, județul Ialomița, în aceeași calitate la Câmpina, județul Prahova, în locul d-lui Haralambie Vernescu care trece în postul ocupat de d. Victor Vestemeanu; d. Ștefan Vlădoianu, actual registrator la tribu­­nalu­l Constanța, ajutor de grefă la același tri­bunal; d. Oscar State, actual judecător de pace la Dumitrești, județul Rîmnicu-Sărat, este nu­mit șef de biuron clasa II în administrațiunea centrală a ministerului justiției, în locul d-lui Nicolae Steriad. — 2 — încercarea de sinucidere din Iași Marț! pe la orele 4 după amiază, femeea Catinca, servitoare la d-na Maria Ionescu din strada Școala de arte, No.­i, a încer­cat să-și curme zilele. Catinca s’a dus la cimitirul bisericei sf. loan Botezătorul, și aci a voit să se spân­zure cu o frânghie de craca unui copac. Amantul ei o urmărise de aproape și, când a dat Catinca să-și pue lațul în gât, a sărit numai de­cât și i-a smuls frânghia din mâini. Nu se știe pozitiv pricina care a împins pe Catinca la acest pas disperat. Unii zic că traiul rău pe care l-ar fi avut de o vreme încoace cu amantul ei ar fi hotărit-o să-și pue capăt vieții. O CUGETARE PE ZI Se zice că copilăria e cea mai frumoasă parte a vieții; pagubă însă, că trebue să îmbătrânim ca să știm aceasta. Focul din Drînceni Intr’una din serile trecute—zice «Eveni­mentul» din Iași—s’a dat foc feredeului co­­munităței istrailite din Drîncenî. Din cercetările făcute s-a constatat că fo­cul a fost pus înadins, din cauză că mem­brii acelei comunități sunt desbinațî în două tabere din cauza ceaușului care locuește chiar în localul băei și din cauza a două rabini. Până acum presupunerile cad asupra lui Nuham Rachstein și a mamei lui, iar parte chiar asupra ceaușului. Cercetările continuă. ȘTIRI PRIN POSTA Anglia. — De­ună-tî, s’a ținut la Loods o mare adunare fn contra expediției din Sudan. După un discurs foarte viu a­ l d-lui John Mor­­ley, s’a votat următoarea ordine de zi: «Politica agresivă făcută cu scopul de a cuceri Sudanul, este contrarie adevăratelor interese ale Egiptului. «Ea vatămă politica pacinică urmărită de Ita­lia, pe țărmul mărci Roșii și e periculoasă pen­tru buna înțelegere care ar trebui să fie menți­nută între Anglia și Franța. Austro-Ungaria.­ împrejurimile Grațului au fost bântuite de­ m­ă­zi de o furtună mare înso­țită de trăsnete și fulgere. Fulgerul a trăsnit la Engelsdorf, casa locuitorului Espande. 5 oameni au­ fost omorîțî. Casa s’a aprins și a ars până la pământ. Proprietarul murise cu o zi mai na­­inte și cadavrul lui era întins pe catafalc. Lo­cuitorii au reușit să scape cadavrul. Franța.— «Republique franțaise» organ­­ al președintelui consiliului, desm­inte că ministerul ar fi decis de a nu combate diferitele propuneri prezintate Camerei, pentru revizuirea legilor constituținonale. Se asigură însă, că el nu se va opune la pro­punerea făcu­ta de Goblet, adică să se restabileas­că scrutinul pe listă. Germania.—1600 de lucrători mineri din regiunea minieră a Dortmuntului s’au pus în grevă. Greviștii cer sporirea salariului și mic­șorarea zilei de lucru. E temere ca greva să nu se întindă în tot basmul. Italia.—Și azi încă, cu toate desmințirile date de toate ziarele din regat, circulă cu insistență svonul că papa a primit o telegramă concepută în următorii termeni: «Iți restituesc ție, cel mai mare Abuna al creș­­tinizm­ului, pe acei prizonierî soldați, cari au­ năvălit în teritoriile mele după cum într’o zi au năvălit și în regatul tüü». Rusia.— Poliția din Petersburg a arestat 14 studenți și 9 slujbași inferiori, bănuiți ca nihi­­liști. Se crede că ei au ațîțat poporul împotriva polițiștilor și soldaților, în ziua încoronărei Ța­rului. Ei vor fi dați în judecată. Spania.­­ La auzul unor zvonuri cum că guvernul ar fi decis interzicerea luptelor cu taurii, populația din Madrid a ținut o întrunire cu mari excese. Intervenind poliția, ordinea a fost restabilită după ce două persoane au fost omorîte și vre’o­5 rănite. Turcia.­ In cercurile politice turcești a pri­cinuit o vie indignare atitudinea Greciei în chestia creteană. Cretenii mai cu dare de mână sunt supraveghiați de poliția secretă turcească. UN PROVERB PE ZI Intr’o pustie, o colibă e munte mare. (arab) REVOLTA DIN CRETA .­ Prin fir telegrafic — Constantinopol, 29 Maiü Creștinii au tras asupra a trei batalioane turcești cari debarcau lângă Cancea, pre­cum și asupra satului mahometan Polemachî, ceea­ ce a produs o serbere mare. Niște tru­pe cari mergeau în interiorul insulei, au trebuit să susțină lupte cari le-au cauzat perderi simțitoare. Pe de altă parte, situația s’a îmbunătățit, de­oare­ce două sate blocate de creștini, au fost liberate. Ambasadorii s’au întrunit alaltă­ ori pen­BggJgl­gSBgBIäülIII ■—­­MBMUl­­ li­­tru a delibera asupra situațiunei din Zeitun și din Creta. Roma, 29 Mai. Escadra englezească, comandată de ami­ralul Seymour, a staționat la Civita­ Vechia. Amiralul Seymour va sosi diseară la Roma și va fi primit mâine de Regele. — (Camera deputaților.) Răspunzând la o interpelare a d-lui Imbriani asupra afaceri­lor din Creta, d. di Sermonetta zice că gu­vernul și-a propus două obiecte: protegia­­rea naționalilor sei și restabilirea ordinei. Pentru a atinge pe cel d’ntâia, a trimes corabia «Piemonice» în apele Cretei ; în ceea ce privește al douilea scop, s’a unit cu cele­­l­alte puteri în sfaturile lor de moderațiune. Speră că Poartă va lua măsuri cari să asi­gure Cretei o liniște durabilă. D. Imbriani replică, sperând că guvernul și-a reservat sfaturile sale de moderațiune pentru Poarta, căci Italia trebue să susție dreapta resvrătire a Cretenilor în contra omnipotenții turcești. Constantinopol, 29 Maiu. Se anunță din sorginte oficială turcească că informațiuni autentice din Creta constată progresele constante ale operei de pacificare. Atena. 29 Maiu. Azi s’a ținut un meeting mare. S’au vo­tat măsuri energice în favoarea creștinilor creteni și «s’a aclamat unirea Cretei cu Grecia». Nu s’a întâmplat nici un accident, de­oare­ce guvernul luase toate măsurile necesare pentru menținerea ordinei. Turcii au profanat două biserici lângă Codonias. ILUSTRAȚIA NOASTRĂ In două numere consecutive ale Univer­sului politic, am dat pe larg amănunte des­pre teribila catastrofă întâmplată pe câmpia Chodynsky de lângă Moscova, în dimineața zilei serbării populare și a distribuirea cu­pelor comemorative. încă din ajun, o mulțime enormă staționa pe câmpia Ghodynsky venind nu numai din Moscova ci și din localitățile din împrejurimi, îndată ce a început să mujească de zi, noul mase de oameni sosiră. Impunsăturile au început să se producă spre barăcile construite pe marginile câm­piei și în care se aflau darurile destinate poporului. Mulțimea a început chiar să ia cu asalt aceste barăci. Inghesuele teribile s’au produs în mulțime care era de mai multe sute de mii de in­divizi și care se strîngea din ce în ce mai mult. Din această mare îmbulzeală, nu se mai auzeau de­cât strigătele sfâșietoare ale victimelor călcate în picioare. Catastrofa a luat proporțiuni enorme prin faptul că barăcile conținând darurile desti­nate poporului erau înconjurate de un șanț larg de vre-o 20 metri și adânc de 5 metri. In timp de 15 minute, șanțul fu umplut de sute de corpuri, și, împinsă din urmă de o forță irezistibilă, mulțimea a trecut peste aceste corpuri fără să știe că trecuse cu picioarele peste corpuri omenești. Imensa majoritate a victimelor aparține claselor rurale și lucrătoare. O mie două sute opt­zeci și două de ca­davre, acoperite cu pânză, au fost expuse la cimitirul Wagankow. Era un spectacol în adevăr sfâșietor. Fața și membrele multor victimei erau așa de mutilate că nu se puteau recunoaște de­cât după veștmintele lor. O mulțime enormă staționa pe margini, menținută de numeroși soldați. Poliția lăsa lumea să­­ pătrundă în mici grupuri. Cimitirul are o întindere de un kilometru pătrat aproape. O jumătate este ocupat de morminte înconjurate de arbuști și de ver­deață. Pe cea­laltă jumătate, încă neocupată, au fost așezate pe iarbă, unul lângă altul, coș­­ciugurile cu victimele catastrofei. Puțin mai departe, din lipsă de coșciu­­guri, cadavrele au fost depuse pe pământ. S’au găsit într’un vechin și mare puț, să­pat prin anul 1889, cu ocazia Expoziției franceze și care de atunci nu mai era în­trebuințat și fusese acoperit cu scânduri, un mare număr de cadavre. Se crede că numărul morților ar trece de 2 mii. Numărul total al răniților e de vre’o 2000 Victimele au fost Înmormântate pe ch­el­­tuiala țarului. Tot țarul a dat câte 1000 de ruble familiilor victimelor. Ilustrația de pe pag­i a numărului nos­tru de azi reprezintă scena din cimitirul Wagankow. Sâmbătă 1 (13) iunie 1396 LUCRURI DIN TOATA LUMEA Prietenia animalelor. — O pasăre cu­rioasă e pasărea așa numită «Yakamik» care trăește solitar în imensele și desele păduri din nordul Americei meridionale, în părțile fertile ale fluviului Amazonul. Aceste păsări nu părăsesc nici o­dată a­­ceste păduri, afară de cazul când sunt prinse, și, în acest caz, ele se împrietenesc foarte lesne cu găinile, câinii și curcanii; pe aceștia îi conduc la toate diminețile la câmp și prin pădurile seculare. Seara, ele se întorc cu toate pasările la fermă, având însă grija de a se găsi pe cele rătăcite prin tufișurile pădure­. Pasărea Yakamik recunoaște foarte bine vocea «protejatelor» sale și, condusă­ de vo­­cea­ lor, le regăsește foarte lesne. Ele sunt de o gelozie feroce față de alte animale domestice, cari ar putea «supăra» pe vre-una din protegiatele lor. Ele se reped cu furie pe crăcile din ve­cinătatea pământului și atacă pe câinii străini și pe pisicile cari ar veni să mănânce puii de carn­ele atât de mult se îngrijesc. După mai multe lovituri de cioc, ele în­tot­dea­­una reușesc a pune dușmani pe goana. Când pierd din vedere pe protegia­tele lor, și până când le regăsesc, ele sunt de o tristeță nespusă, și țipă plângă­tor, strigându-le ; imediat după regăsire, ele manifestă o bucurie nemărginită. Locuitorii din acele ținuturi se căznesc să prindă pasele de acest fel, pe cari le dre­sează foarte lesne, căci e destul ca ele să stea o săptămână la un loc cu pasările do­mestice pentru ca să capete imediat sim­patie pentru ele și să se facă apărătoarele lor cele mai «înfocate».­ ­A­cte oficistle * D. doctor Dimitrie C. Macovei, actual me­dic al spitalului județian și urbei Văleni, din ju­dețul Prahova, este permutat medic al spitalului rural Drăgoesci, din județul Olt.­ * D. Iosef Gorciu s’a numit director clasa II în serviciul închisorilor centrale. * D. licențiat în farmacie Aron N. Enescu este numit farmacist-preparator la depositul și labo­ratorul de medicamente al eforiei spitatelor ci­vile din Bucuresci. ” D. Tache Gheorghiu este numit intendent la spitalul rural Bailescu din județul Dolj- PARIS (Schițe cu creionul) Notre Dame. Mitropolia Parisului, fondată în anul 1163, este așezată nu departe de pa­latul justiției, într’o insulă din mijlocul Se­nei. Această biserică, care are un stil cu totul vechi­ și original, în timpul revoluțiu­­nei celei mari a fost transformată în cazarmă și cântecele religioase se prefăcură în cân­tece patriotice ale gardei naționale. Bustu­­rile lui Rousseau și al lui Voltaire se așezară în locul icoanelor , statuia înțelepciune! în locul Maicei Domnului. Se zice că acest chip cioplit era făcut după al unei dănțui­toare de pe atunci, domnișoara Maillard. In sfârșit câte nu se făcură în Pa­ris și în toată Franța în timpul acelei re­­voluțiuni și despre a căror amintire această scăpăiată națiune ar trebui să roșească. Atât fațada, cât și coperișul acestei bise­rici, sunt un tesaur de artă. Peste tot nu­mai capete, numai stâlpi, numai flori și în­­florări­ de ți-ar trebui ani ca să fie lai sea­ma la toate. Fațada are două turnuri­­ pă­trate, foarte frumos colțurate și ornamen­tate. Ele sunt înalte de 68 metri. E grau a te sui într’visele căci ascensiunea nu mai e permisă din causa mulțimelor de nenoro­ciri întâmplate; s’au aruncat de acolo o su­mă de oameni cărora li se urîse cu un trai amărît. In interior biserica e un colos; ți se taie picioarele până să’î faci ocolul,1 sa’î vezi altarele, scările, baptisteriele, statuele și tesaurul ; cu toate acestea, Notre Dame nu este nici un sfert de bo­găție și de mărime din ceea­ ce este Sf. Pietro di Roma. Pentru 50 b. se poate vi­zita tesaurul acestei biserici, în care se in­troduce un călugăr, parc’ar fi de lemn. A­­cest ventriloc îți dă explicații cu ace­leași cuvinte, se mișcă cu aceleași apucă­turi, trage sertarul cu acelaș mecanism la toți visitatorii, în­cât pare că din naștere a fost croit mașină și Aghiuță l’a făcut popă. N’am putut înțelege mai nimic de la a­­ceastă satană cu fălci încleștate, dar am vă­zut aurării, scumpeturi de haine preoțești, răsării dăruite de regi și de regine cu os­easiuni diferite și cum e capul meu, gân­deam, văzându-le la câtă mizerie se ascunde între zidurile Parisului și ce bogată e Franța. Sinara. 10 Martirii Căsătoriei Roman de Emile Richebourg PROL­O O­IV Dacă n’ar fi fost așa de preocupat, ce fe­ricit ar fi fost el de călătoria asta care se făcea în condițiunî așa de minunate, de în­toarcerea asta în Franța la «copilul său». Insă ca toți de pe vapor și mai mult de cât toți, dînsul era biruit de această impre­sie chinuitoare pe care nimic n’o putea risipi. Vaporul eșise din marea Chinei și trecu­se fără nici un accident strâ­toarea de Ma­lacca. E în obiceiul marinarilor francezi, cari se întorc de la posesiunile lor din Indo-China, să salute prin esclamări vesele și patrioti­ce intrarea bastimentului în oceanul Indian. Insă de astă dată nici esclamărî nici un ura nu se mai auzi pe vasul Dauphin, și tot tăcerea asta domni pe punte când va­­sul ajunse în dreptul acelui pisc, numit al lui Adam, care arată marinarilor îngrijațî d’așî revedea țara că au făcut o bună bu­cată de cale. Malouet așteptase până aci pentru a se duce se vorbească cu prizonierul. Deci într’o seară, după mâncare, când santinela fusese schimbată și mateloții se retrăseseră la culcare, căpitanul porni spre camera de siguranță a cărei ușă o deschise fără de veste. La zgomotul ce se făcu, prizonierul, care stătea pe scăunel, sări de o­dată în picioare. La lumina felinarului cu care venise că­pitanul și cu care umbla în toate serile prin tot vaporul făcând inspecții, sergentul re­cunoscu pe omul care o apucase de guler c­a să-l despartă de comandant. Și repede, prin obicinuința disciplinei, își duse mâna dreaptă la chipiu. — De ce nu le-ai culcat? De ce pătura nu e desfăcută ? întrebă Malouet cu as­prime. — Nu nue culc, răspunse prizonierul; de când sunt închis în această cameră, pătura n’a fost desfăcută. — Hm 1 hm ! mormăi bătrânul marinar. Ridică felinarul și văzu că prizonierul se îngălbenise și slăbise foarte tare. Afară de semnele oboselei și insomniei, figura lui exprima cu deosebire suferințe teribile. — înțeleg, zise Malouet, ți-a perit som­nul , știi bine ce te-așteaptă și ’ți e frică. Tinerul tresări și din ochii lui stinși, ro­șiți, țîșni un fulger. Nu, respinse dânsul, nu’mî e frică; da, știu ce mă așteaptă, însă nu voiu tre­mura de loc, nici nu voiu clipi înaintea plu­tonului de execuțiune. Și, ducându’șî mâna la medalia militară pe care o avea prinsă la pept, adăogă cu un glas ferm: — Am câștigat-o în fața dușmanului, un dușman care nu iartă, am câștigat-o urcân­­du-mă la asaltul unui retranșament, cu câți­va oameni, eu înainte, de vreme ce eram șeful lor. Asta e dovadă îndestulătoare că mi-am făcut datoria de soldat și de francez și că nu cunosc ce este frica. Malouet lăsă felinarul în jos și-l puse pe planșeta ce servia de masă. Dînsul fusese adânc mișcat de răspunsul sergentului, atât de simplu și energic în simplicitatea lui. Acesta e un viteaz, se gândi dînsul un a­­devărat viteaz. In curs de câte­va momente, fu cam în­curcat în reluarea cuvîntului. Apoi d’o dată, ca și cum judecata ce’șî făcuse despre sergent era o greutate s’o țină ascunsă, zise: — D-ta ești un viteaz și cu toate astea ai comis o mișelie. O încrețitură amară se sapă pe buzele prizonierului. — Căci e o mișelie, urmă Malouet însu­­flețindu-se, să ofensezi un om pe cari toți de pe vapor, și eu mai mult de­cât toți, îl iubesc tot atât de mult pe cât îl respec­­tează. D. de Lostange e un părinte pentru marinarii săi; cu asta am spus tot. Dar mii și milioane de bombe ! d-ta trebue să fi fost nebun în momentul acela! Sau că comandantul ți-a spus ceva de tot greu... te-a scuipat în față... Dar nu, asta e cu ne­putință , comandantul poartă pe pept steaua de onoare. El știe care ’i e datoria și drep­tul; datoria nu și-o calcă nici o dată și nici o dată nu iese din dreptul sau. Acum să te aud, ce ai a’mi răspunde? — Am a răspunde că... eram nebun, d-l­ le căpitan, nebun într’atât că nu mai vedeam, că tot sângele ’mi ardea in cap și’mi frigea creerii. — Dar din ce cauză?.. — Nu’mî e permis să spun. — Dar dacă eu vreau să știfi ! exlamă că­pitanul de arme, lovind peretele cu pum­nul. — N’o să spun. — Ah ! dar înaintea consiliului de răz­­boiu o să fii nevoit să vorbești. — N’o să spun nimic, nici la consiliul de războiu. Malouet rămase ca împietrit. Era uimit de tonul liniștit și ferm al ser­gentului. Cu toate astea, după un moment, își veni puțin în fire și cu un glas mai blând zise iar: — Cu toate astea, dacă prin expunerea cauzei ai putea să-ți atragi indulgența jude­cătorilor, ai face foarte rău să taci. — Intâmple-se ori­ce, cele căpitan, eu n’o să spun nimic.­­ — Dar o să spună comandantul. — Sunt convins că n’o să spună nici­ dânsul nimic. — Ac­i­asta e prea mult, esclamă căpi­tanul de arme. De unde ’țî­ vine d-tale con­vingerea asta? — Din ceea ce s’a petrecut în camera­ comandantului, vorbele ce ne-am spus tre­­bue să rămână un secret între mine și s dânsul. — Dar, nenorocitule, d-ta o să fii de­sigur condamnat, poate chiar la moarte. — Atunci am să duc cu mine secretul in mormânt. Bătrânul marinar își încrucișă brațele și se uită cu mai mare fixitate încă la acel­ tînăr care’șî înfățișa cu o liniște desăvârșită, teribila condamnare atârnată d’asupra ca­pului meu. — Cel puțin, reluă dînsul, simți vre-o căință ? — Da, respinse sergentul cu tristeță. (Va urma)

Next