Universul, noiembrie 1898 (Anul 16, nr. 291-320)

1898-11-25 / nr. 315

tn copacălcat de tramvai. — (Vezi explicația) UNIVERSUL de azi s’a tipărit în 53.000 exemplare. CALENDARUs ANUL 1898 Ortodox Marți 24 Noembrie.—M. Climent și Petru. Catolic Marți, 6 Decembrie.—Nicolae. Soarele răsare 7.24 ; apune 4.19. București, 24 Noembrie. SITUAȚIUNEA Politica stagnează de câteva zile; înțelegem prin aceasta că lucrările guvernului și Parlamentului stau pe loc, căci altfel politică se face destulă, ba chiar prea multă. In zilele din urmă, până și indiferenții au început să facă «politică», încercând să se fie în curent cu cele ce se petrec în culise și discută combinațiunile puse în circulație Pricina e că situațiunea cu adevărat e gravă. Lucrurile au ajuns acolo că guvernul nu poate merge mai departe dacă nu se limpezește starea de lucruri din partidul liberal. înainte de deschiderea oamenilor se începuseră tratative în scopul de a se înlătura diviziunile din partid. Aceste negocieri, pornite și conduse de fruntași între ei, nu au dat nici un rezultat. Atunci s’a pus la mijloc majoritatea parlamentară, alegând o delegațiune care să mijlocească între căpetenii. Până în momentul când scrim aceste rînduri—facem rezerva aceasta pentru că în câteva ore multe se pot întâmpla—nu s’a ajuns încă la nici un rezultat. Ce constituie neînțelegerea dintre grupurile partidului liberal ? Acesta e singurul punct asupra căruia avem astăzi oarecare lumină. Ziarul «Drapelul», organul grupului din jurul fostului prim-ministru d. Aurelian, spune în numărul său de Marți 24 curent că «punctele principale care formează fondul opiniunii tuturor amicilor săi asupra modului cum s’ar putea îndrepta situațiunea politică de astăzi», sunt: «1) Reîntregirea partidului întrunindu-se la un loc absolut toate forțele liberale cari format partidul In momentul venirei sale la putere, acum trei ani trecuți. 2) Conlucrarea tuturor acestor forțe la aplicarea imediată a programului și la conducerea generală a guvernului, astfel ca sistemul unei turme cu un păstor, contrarie tradițiilor și naturei partidului, să înceteze cu desăvîrșire și pentru totdeauna. Chestiile de persoane au fost înlăturate de amicii noștri, considerând că o schimbare de persoane, înlocuirea unuia sau mai mulți miniștri fără a se realiza punctele de mai sus, e o cârpeală nedemnă de un partid și de niște oameni cari se respectă. Credem, zice «Drapelul», că în jurul acestor desiderate se pot întruni toți bunii liberali, toți cei cari sunt de bună credință, căci ele conțin pe scurt esența ideilor pe cari se rezimă partidul național-liberal și caracterizează perfect relele și neajunsurile de cari suferim în prezent». Aceste sunt condițiunile, pe baza cărora gruparea aurelianistă — și cea flevistă—e dispusă a negocia, și la a cărora primire ține cu orice preț. In adevăr, Drapelul își încheie astfel articolul : «Dacă in privința ideilor, a principiilor, a construirei și funcționarei intime a forțelor liberale nu noi suntem disidenți ci alții, dacă ne arătăm așa de concilianți încât ne declarăm satisfăcuți cu reîntoarcerea la bunele vremuri ala trecutului, să se știe că asupra acestui minimum suntem absolut intrasigenți, că nu vom primi să se știrbească o iotă dintr’însul, și că nu prin simple cârpeli ministeriale credem că el se poate realisa. «Intrasigența noastră în această privință decurge din convingerea pe care o avem că salvarea partidului stă în imediata și complecta realizare a acestui minimum». Dacă cumpănim bine aceste declarațiuni, atunci puțină speranță poate fi într’o împăcare, amândouă condițiunile fiind foarte grele de îndeplinit pentru gruparea actualmente la guvern. In ochii tuturor guvernamentali, reintrarea d-lui Fleva în guvern e ceva cu totul peste putință. In ochii tuturor guvernamentalilor, înlăturarea d-lui Dimitrie Sturdza de la șefia partidului și de la președinția guvernului e un lucru și nedrept și imposibil. Există deci o prăpastie între liberalii opozanți și liberalii de l-a gurț și-va cu putință să se astupe această prăpastie și cine va fi meșterul în stare să facă aceasta ? Se credea că d. Stătescu ar fi omul acela, și unii liberali mai cred încă. Până acum însă nu se cunoaște încă lămurit atitudinea d-lui Stătescu. Nimeni nu știe ce are să se întâmple. Dar e limpede pentru toată lumea, că situațiunea nu poate să urmeze multă vreme așa. Mini Stella. Corespondență particulară a UNIVERSULUI Roma, 20 Noembrie «Cartea Verde» asupra Candiei La Cameră erl s’a împărțit anunțata «Carte verde» asupra Cretei. Ea nu e prea voluminoasă; are 127 pagini, conține 269 documente cari au data de la 17 Octombrie 1897 până la 15 Noembrie trecut. Dintr-o repede examinare a acestei cărți, rezultă că fostul ministrul Visconti- Venosta a luat inițiativa pentru un acord definitiv cu privire la Creta, luând ca bază propunerile formulate deja de guvernul francez. E foarte însemnat în acel timp raportul lui Canevaro, ca amiral, trimes din Creta lui Venosta, în care el demonstrează necesitatea soluțiunei prin plecarea trupelor turcești și prin numirea unui guvernator strein. Totuși tratativele nu au ajuns la nici un rezultat din cauza greutății alegerei unui guvernator, fiind-că Germania și Austria se opuneau la numirea prințului George și un alt prinț nu fu cu putință să se găsească și nici nu fu primită propunerea de a se încredința pacificarea insulei celor trei Puteri protectoare ale Greciei, (Rusia, Franța și Anglia). In această stare de lucruri, Rusia insistând pentru prințul George, Germania s’a dezinteresat și Austria s’a retras, căci, după aceste două Puteri, un prinț grec în Creta ar fi fost o amenințare și un continuu pericol de gelozie, de rivalități și de conflicte în Orient. ■ Astfel lucrurile s’au prelungit, s’au petrecut nouă conflicte în Candia și în alte părți ale insulei și amiralul italian Bettolo înștiințează despre pericole și mai grave. In urma acestora, actualul ministru de externe Canevaro, în ziua de 13 Septembrie stil nou, face formala propunere a unui pas energic colectiv pe lângă Poartă pentru retragerea trupelor. Propunerea fu primită și fu tradusă în ultimatumul care și-a avut efectul cunoscut de toți. Conferința anti-anarhistă Cu toate desmințirile date prin comunicatul oficios asupra celor scrise de ziare cu privire la conferința anti-anarhistă, ziarul «Avanti», apărut azi, continuă să facă dări de seamă a ședințelor conferinței. El spune că pentru chestiunea extrădărei s’au numit două comisiuni. Cea dintăi fi se compune dintr’un delegat italian, un elvețian și un englez, a doua dintr’un austriac, un german și un belgian. Ziarul adaogă că crede că relațiunea va fi contrarie. Delegatul italian ar fi prezintat o propunere tinzând ca să se considere anarhistul ca criminal ordinar. Și această propunere a fost supusă examenului celor două subcomisiuni. Poliția în localurile de joc de cărți “neenJ^ness’-’ ibut. UÍ IGSptî U*** tor Rinan’i cu polițistul Tarsia și mai mulți U *.nț., afi surprins cercul zis al Societăței «dei Tarocchi». Agenția a pătruns, cu o scară, spărgând geamurile de la ferestrele ce dădeau în curte, și au surprins aproape 15 sau 20 persoane cari jucau la o ruletă pe suma de 50 bani. De la crupieri s’a sechestrat suma de 3800 lei. Toți au fost perchiziționați și conduși la poliție spre a’și da numele. Cum însă în buzunarul unuia, din cei perchizionațî inspectorul găsi un bilet de invitație la un alt cerc așezat în piața Rosa No. 13, s’a dus imediat acolo, unde fu primit cu multe complimente, cum se primesc în tot d’avea nouiî clienți intr’o casă de joc. El nefiind cunoscut, ’I s’a oferit și un pahar de marsala. Inspectoril găsi în sală pe câțiva cari jucau* maca. Desigur el a sechestrat cărțile și a făcut un proces-verbal de contravențiune. Spre a’și complecta opera, inspectorul de poliție se duse, cu toate că nu era invitat, la un Cerc zis al «Unirea», pe strada Muratte. Dar cum se pare că cei dinăuntru fuseseră înștiințați, ei se baricadaseră. Inspectorul atunci deschise ușa cu forța. Aci nu putu însă sechestra decât o masă verde, căci, se vede că jucătorii luaseră precauțiuni. La acest din urmă cerc au fost găsite multe personalități cunoscute, cari însă stäteau la o masă și omnaü. O crimă oribilă O fată tînără anume Maria Antonia Lupino, din Torrenso, auzind că o femee din acel sat vorbise pe socoteala ei multe lucruri nelaudabile, se decise să se răzbune. Spre a face aceasta, ea găsi ajutor la amantul ei, care acum a fugit în America. Ei chemară acasă la dînșie pe nenorocita femee și îndată ce ea intră, acești două mizerabili se repeziră la ea și o strânseră de gât. Apoi îi tăiară cadavrul în bucăți și punându’l într’un coș, îl asvîrliră într’un puț din apropiere. In timpul drumului ei întâlniră pe fiica victimei, acești mizerabili o făcură să ducă coșul care conținea bucățile cadavrului mamei ei. Ea fu arestată, pe când complicele ei fugise. Ea fu judecată de Curtea cu jurați și condamnată la muncă silnică pe viață. Pe când era dusă la închisoare, fiul victimei se repezi la ea spre a o strânge de gât, dar carabinierii putură cu multă greutate să o scape din mâinile fiului răzbunător, Antigon. Carnetul meu !e-am împăcat! Ca o bombă eclatantă Intră’n club Năstase Zor, Care e primar... acasă ! Și mai e și senator... r Senatorul este vesel, Ba chiar pare fericit, Că din mâini și din picioare Dă într’una ca sărit. Și în graba cea mai mare Zică unui deputat: — Măi, diurnă, bucurie ! «Chiar acum ne-am împăcat!» — Zeu ? răspunde deputatul, Foarte tare bucuros, Că se vede tot la cârmă, La ciolanul bun do jos... «S’a ’mpăcat, măi, drapeliștii ? El adaogă apoi «Și acuma și Fleviștii «Vor fi mâini în mâini cu noi? — Ce Fleviști și d’aî de eilanți ? «Eu ’țî vorbesc de... Ziua mea!» Și sfîrșește ’n mulțumire : — Mă ’mpăcat acuși cu ea !» Marion. Botezul unei straie Exista în anii trecuți la primărie o comisiune care era însărcinată cu nomenclatura stradelor Capitalei. Din ce împrejurări, nu ne dăm seama, dar acea comisiune, din care aveam onoarea de a face parte și ea, n’a mai fost convocată de primar. Dacă o regulare generală a numirei stradelor nu se mai face, deoarece vedem că s’au tot botezat cu nume nouî unele strade și fără comisiune, vin a propune d-lui primar botezarea cu un nume scump a unei strade ciudat numită până azi, strada Franklin. Ce relațiune poate să aibă această stradă cu americanul Franklin ? Propun ca această stradă să poarte pe viitor numele de Constantin Exarcu. Aș fi propus numele lui Exarcu pentru strada unde au fost casele lui părintești, pentru str. Pensionatului, dar cu tăerea noului bulevard această stradă aproape a dispărut. Și apoi opera cea mai mare a nemuritorului C. Exarcu este Ateneul Român, lângă care se termină actuala stradă Franklin. Primăria galeriei lui Exarcu asemeni onoare. Ateneul a una din cele mai mari podoabe ale Bucureștilor. A nu conserva memoria lui Exarcu ar fi un semn de neagră ingratitudine din partea comunei. Nu se îndoiesc că bărbații de inimă cari se află sau se vor afla în fruntea comunei, se vor grăbi de a face ceea ce eu cuteza le propune. V. A. Urechiă. DIN BULGARIA Corespondență pârtie, a UNIVERSULUI Sofia, 20 Noembrie 1898. Fierbere în popor Un deputat al opozițiunei, d. Kraeff, radoslavist, cu ooaziunea discuțiunei răspunsului la discursul tronului, a spus de la tribuna parămentară că poporul nu mai poate răbda situațiunea actuală a lucrurilor și că în curând va începe a-șî arăta nemulțumirile lui. Acum două săptămâni a apărut un manifest de la «Comitetul Revoluționar» în contra prințului și guvernului său. Termenii în cari a fost redactat acest manifest nu puteau fi decât în dauna scopului care să urmărea, căci conținea frase și cuvinte atât de aspre, încât nu puteau decât să repugneze pe puțini favorizați de întâmplare, cari l’au citit. Spun că puțini au fost aceia cari l’au citit, deși acest manifest a fost lipit la câteva colțuri de stradă, depus pe mesele unei cafenele «Cerveni-Rak», și aruncat prin curțile redacțiunilor câtorva ziare ale opozițiunei și case particulare, fiind-că poliția capitalei, prinzând de veste la timp, le-a confiscat. S’au găsit din aceste manifeste aruncate și pe canapelele vagoanelor trenurilor. Acest manifest nu a făcut decât o mică senzațiune, fără a ’i se da o mai mare importanță. Insă, ca de obiceiu, opoziția a exploatat cazul, clădind mulțime de supozițiuni și teorii, relevând simnificațiunea acestui eveniment, dar fără a ajunge la un mai mare efect. Tot în sensul acesta a apărut și un jurnal «Otmaștenie» (Răzbunarea), împrăștiat tot în modul de mai sus, dar și aceasta fără o mai bună soartă și mai mare isbândă în felul ce urmărește acest comitet. Un lucru însă rămâne vădit : că se găsesc oameni cari încep, deși pe sub ascuns, a-și arăta colții, și aceasta nu poate decât să îngrijească pe capii actualei administrații, căci, cu toate că au trecut aceste publicațiuni ca neremarcate, ele sunt antemergătorii altor mișcări mai importante ce pot da de lucru guvernului, în contra căruia sunt îndreptate. Ca urmare a acestor pamflete a fost arestarea mai multor tipografi și redactori, între care și un colaborator al ziarului anti-dinastic «Otziv», căci nu trebue uitat un lucru, că, deși suntem sub regimul constituțional, libertatea cuvîntului e restrânsă printr’o lege pentru presă, propusă și votată de partidul actual acum 2 ani, din cauza căreia nu puțini redactori responsabili au fost condamnați la amendă și închisoare. Aniversare Cu ocazia aniversarei triumfalei intrări a armatei bulgare în Pirot (oraș în Serbia) la 1885, Duminica trecută la orele 10 și un sfert a. m., s’a oficiat o panahidă pentru odihna sufletelor acelora cari au căzut pe câmpul de luptă în resbelul sârbo-bulgar; după aceasta s’a servit de mai mulți Mitropoliți un Te- Deum în memoria zilei. In biserica «St. Kral» au asistat toți miniștrii, președinții și vicepreședinții Sobraniei, suitele civile și militare ale Prințului,—care era la Vama,—primarul, ofițerii și înalții funcționari, precum mulți deputați și un numeros public. Pe «Piața Clementina», în mijlocul căreia se găsește catedrala, trupele garnizoanei erau înșirate, și au defilat pe dinaintea ministrului de resbel. Orașul a fost frumos paroasat și străzile erau pline de lume. Un requem La 16 c. a decedat la Constantinopole, unde trăia, unul din puținii noștri bărbați cu vază. El e Gavril Chresteritch, un bătrân de merit și bun patriot. . El a luptat pentru renașterea noastră în contra fanarioților, a scris o istorie de oarecare valoare despre origina bulgarilor. El a fost guvernator general al Rumeliei orientale în timpul când a fost proclamată unirea ei cu patria mamă, Bulgaria. Până la ultima sa suflare a fost bun patriot, și aceasta a probat-o mai ales când cu proclamarea unirea. Era pe atunci la putere în provincia aceasta, sub stăpânirea Sultanului, partidul unionist, la putere și azi. Membrii acestui partid l-au sfătuit să împedice unirea prin chemarea oștirilor turcești. El a răspuns: «Niciodată, eu sunt bulgar.» Și după câteva ore a și fost detronat, dar respectat. Din inițiativa primăriei s-a servit o panahidă de întregul Sinod, în prezența miniștrilor, deputaților și înalților demnitari. Cir ocaziunea aceasta președintele Sinodului a ținut o cuvîntare în biserică, iar după prânz pe la școalele publice s’au ținut discursuri de profesori, în cari se arätau meritele acestui valoros bărbat și bun bulgar. Jubileul Franț-Iosef in Sofia Și aicea, ca și pretutindeni unde este o colonie sau consulat austroungar, ziua aniversărei a fost serbată în modul cel mai solemn și plăcut. Serbarea a început Duminecă la consulat, unde au fost distribuite suveniruri la copii austro-ungari. Primii sosiți au fost băețîi de la școala evangelică, și cu douî profesori ; după dânșii au sosit elevele de la școala catolică în număr de 120 cu profesoarele lor călugărițe, și la urmă elevii au la aceeași școală cu directorul și profesorii. Așa numita tinerime studioasă a misiunilor străine a intonat imnul național, după care a primit fiecare câte o cupă jubiliară cu bomboane. Azi la orele 10 in biserica catolică, care a fost decorată cu mare gust cu draperii roșii și ghirlande de verdeață, s-a oficiat un Te-Deum. La acest serviciu au asistat, pe lângă personalul întreg al consulatului agenției Diplomatice al Austro-Ungariei, toată colonia Austro- Ungară. Prințul și Principesa cari veniseră cu o zi mai înainte de la Euxinograd cu suitele lor, corpul diplomatic în ținută de gală, miniștrii, secretarii generali de la ministere, biuroul Sobraniei și încă uluiți ofițeri și funcționari. După asta a fost recepțiune la Consulat unde s’au ținut discursuri de ocaziune în nemțește, ungurește, în limba boemă și croată, la care a răspuns Baronul de Cali în termenii cei mai frumoși, mulțumind pentru simpatiile arătate și pentru bunele urări făcute pentru Suveranul său. Seara, în onoarea zilei, a fost prânz de gală la palat, la care a asistat ministrul Austro-Ungariei și toți miniștrii, precum și suitele. Balanola. Doamna G. Brizesi Doamna C. Bruzzesi, profesoară de limba italiană la școala normală de institutoare din Capitală, a venit în țară din cea mai fragedă copilărie și este eleva școalei centrale din Craiova. Și-a început cariera profesorală la una din școalele M. S. Doamnei Elisabeta Știrbei în anul 1852. Putem zice că această venerabilă doamnă, decana și fata coloniei italiane, face onoare amândoror patrielor sale, căci în adevăr are două patrii, este italiană prin naștere, iar română prin adopțiune. Aici a crescut, aici și-a făcut studiile, aici și-a exercitat, cu dragă inimă, cariera profesională și a fost decorată pentru lucrările sale de Majestățile Lor Regele României și al Italiei. Doamna C. Bruzzesi Doamna Bruzzesi începând acum 46 de ani cariera sa, pe când femeile noastre nici că se gândeau la luarea vre-unei profesiuni, a fost de bun exemplu pentru ele. Un profesor ne spunea mai deunăzi că, întâlnind-o acum 25 de ani, pe un viscol îngrozitor mergând la lecțiile de la școală, i-a zis, scoțându-șî pălăria : «Doamnă, eu salut în d-voastră viitorul femeilor noastre». Și așa a și fost. Unim dar și noi felicitările noastre la acelea ce i-au fost adresate, cu atâta căldură și dragoste, de către colegi și eleve cu ocazia frumosului jubileu de 30 de ani de slujbă, ce s’a sărbătorit mai zilele trecute la școala Normală, și urăm bătrânei profesoare să se poată bucura în liniște timp îndelungat de recompensa meritată prin sârguință și devotament. CRONICI FE1ENÎND Azil pentru copil Ca mame sau viitoare mame, trebue să ne preocupăm mai mult de copii decât de orice. Ai noștri, bine înțeles, atât cât trăim, punem cea mai mare grijă să nu ducă lipsă de nimic. Lucrul este lesne când suntem cu dare de mână. Dar sunt și părinți săraci cari ar avea aceeași dorință de dragoste, de grijă pentru micuții lor ; și sufer neînchipuit de mult, fiind-că nu pot face nimic pentru dînșii. Și copiii suferă rabd de foame, de frig, de lipsă de hăinuțe, mai târziu și de lipsă de cărți și cele trebuincioase, dacă sunt deja în școală. Ne înduioșează destul când vedem sau auzim de un om versiune că duce lipsă, cu cât mai mult trebue să ne miște mizeria micilor nevinovați, pe cari soarta îi nedreptățește așa de nemilos, când ei nu am făcut să nu fac ră nimănui ? **■ Desigur, e greă a se ajuta toți săracii ; lucrul e chiar cu neputință, căci a împiedica sărăcia cu desăvârșire, trebue nu numai a da fiecăruia, dar a’l învăța și cum să se folosească de generositatea ta. Cel puțin îi putem înlesni, cel puțin să sustragem pe micuții lor neajunsurilor omorîtoare. Se fac atâtea donațiuni pentru o sumă de lucruri nefolositoare, monumente, busturi, biserici, etc. Cred că mai mult am bucura pe Dumnezeu, dacă ne-am gândi mai de grabă la nenorociți decât a-l slăvi pe el. Un azil pentru copil, în care să găsească hrană, căldură, îmbrăcăminte, creștere și instrucție, ară cea mai mare dovadă de evlavie și milostenie. Un azil pentru copil, în care orice părinte amenințat de mizerie să poată găsi un loc copilului său. In care părinții muncitori să poată lăsa fără grije copilul lor în timpul lucrului, chiar în schimbul unei mici plăți, In care apoi să se găsească mijlocul de a deveni oameni cum se cade, copiii de pungași, degenerați, bandiți, pe cari societatea să intervină a’î scoate de sub tutela părinților nemernici. ■* Iată cum înțeleg un azil pentru copii l Laura Vampa. N. Bibiri, Bac.äv.— Trimiteți-mi deocamdată vr’o 50 de bilete, vi le vom desface. L. V. încercarea de evadare din închisoare a împăratului Chinei Ziarele englezești au primit din Peking știrea că acum vreo câteva zile împăratul a reușit să fugă din mica insulă situată pe locul Palatului proibit, în care a fost închis de împărăteasa, și a încercat să iasă din palat. Eununcii și guarzii nu îndrăzneau să ’i se opute cu violența, dar înconjurându-l s’au aruncat în genunchi în fața lui, rugându-l să nu fugă, căci ei vor fi făcuți responsabili și condamnați la moarte. Atunci împăratul s’a reîntors de bună voe în închisoarea lui. I GKIS UT ^ Când aveți o cursă mai lungă de făcut, luați tramvaiul și adesea veți Vedea pe conductor ținând între dinți moneda de argint la care trebue să dea restul. Banii trec printr-o infinitate de mâini, merg prin toate țările, în toate mediile sociale și se acoperă cu un strat de producte grase care cuprind o infinitate de microorganisme. Cercetări au fost întreprinse, care au arătat că suprafața monedelor au un mare număr de microbi patogeni ; printre aceștia cel mai adesea sunt microbii supurați unei. Observația făcu să se vadă că într-un timp destul de scurt microbii mor, piesa de bani jucând un rol antiseptic foarte puternic. Microorganismele sunt astfel distruse îndată ce sunt în contact cu ■«darul pieselor de bani. Iuțeala distrucțiuneî e cu atât mai mare, cu cât temperatura e mai ridicată. Puterea antiseptică a aurului e slabă, a aramei, bronzului și argintului mult mai mare. Deci mânuirea banilor nu e fără pericol, și cu toate astea cum s’o evităm ? Br. Prevător. Un copil omorît de tramway — Vezi ilustrația — Ilustrația noastră de pe pag. 1 reprezintă marea nenorocire, care s’a întâmplat Sâmbăta trecută în strada Lânăriei, când vagonul unui tramway a călcat pe un copil Ionel, al cârciumarului Nicolae, din acea stradă. Sărmanul copil, în vârstă numai de 1 an și jumătate, a murit la moment. Naufragia expediției suedeze Ia cântarea lui Andrea .Telegramele sosite din Yenisei Stockului anunța naufragiul vaporului care ducea expediția suedeză în căutarea lui Andree. Corpul expedițiunei s-a salvat, rămânând timp de șeaptesprezece zile pe o insulă deșartă a oceanului Arclic. Ajutați apoi, nu se știe cum, sărmanii au debarcat pe coastele Siberiei, unde au străbătut 1.800 mile prin peninsula Tainyer până la Yenisey, întrebând peste tot locul despre Andree, dar fără nici un rezultat.