Universul, august 1899 (Anul 17, nr. 208-237)

1899-08-05 / nr. 212

Usina Centrala ELECTRICITATE din IAȘI contând a angaja Konteurl electrician­ din țară pentru serviciul ei de exploatare, roagă pe acei ce ar reflecta să ocupe ast­fel de posturi pe un timp mai îndelungat, să bine-voiască a-i trimite ofertele lor, în care să se arate vârsta, po­ziția actuală, certificate de lucrările ce au executat și condițiunele de angajament. Se vor da preferințe acelor ce au lucrat deja în stațiuni electrice cu curenți alterna­tivi. DIRECȚIUNEA. 1831 de 1­8­12 noi nu puteam fi responsabili de hârtiile ce ni se aduceau­, dar că era d­e ajuns de a se găsi într’o am­basadă streină un document care se credea că emana de la un ofițer francez, spre a stabili culpabili­ta­ta acelui ofițer. «Am­basadorul stărui pentru o notă foarte categorică dega­jând ambasada. T am observat că această nu trebuia să vizeze numai ambasada Germaniei, dar toate cele­l’alte ambasade și ne­­gațiuni din Paris, cari puteau să se găsească cu atât mai mult vizate, cu cât nu se degaja de cât o putere, că această notă, care nu ’mi aparținea, a că­rei redigiare aparținea președin­telui de consiliu, nu trebuia, după mine, să difere mult de notele anterioare deja publicate în acest sens, căci se va căuta atunci divergințele în formă, și asta ar fi un nou motiv de dis­cuție. «Am arătat ambasadorului o notă apărută cu câte­va zile îna­­inte la «Agenția Havas» și în care se exprima părerea că dacă pre­ședintele consiliului primea în principiul o notă, termenii trebu­­iau să fie aproape apel din nota «Havas». In urma cererea ambasadoru­lui, i-am asigurat o nouă între­vedere cu președintele Consiliu­lui, și câte­va zile mai târziu ambasadorul mi-a spus că inci­dentul era terminat. D. Casimir Perier relevează apoi unele fapte sau incidente. El socoate că înaintea Curței de casație, nu putuse răspunde de­cât la chestiunile ce­ i se pu­­neau, nefiind nici advocat, nici acuzator public. — Dar, domnule președinte— spuse el adresându-se colonelu­lui Jouaust— termenii în cari mi-au pus chestiunea, îmi impun da­toria de a nu ascunde nimic. (Mișcări prelungite). «Am primit o dată la Eliseu pe d. colonel Picquart. N’am re­ținut din comunicarea lui de­cât­ că demonstrația d-lui Bertilon nu făcuse mare impresie asupra con­siliului de războiu. Numai după patru­spre­zece zile de la condamnarea lui Drey­fus am avut cunoștință de un dosar, nu știă dacă pot spune că de un dosar (mișcări). L’am răs­foit repede. «S’a spus, s’a scris că au fost întrevederi cu privire la Dreyfus intre familia lui și mine; asta nu e adevărat. «La 13 Decembrie d-iîi, Wal­­deck-Rousseau și Reinach au venit să’mî vorbească despre do­rința aperărea ca ședința să nu fie ’secreta și despre angajamen­tul pe care’l lua apărătorul să nu divulge documentele diploma­tice. «Am spus că voi fi supune do­rința lor celor în drept, dar că nu puteam face nimic e­l perso­nal, spre a le da satisfacție. «N’am vezut nici­odată vre­un membru al familiei Dreyfus. N’am vezut de­cât pe d. avocat Demange, care venise să me roage pentru grațierea unui con­damnat al cărui apă­rător fusese el. «D-niî Waldeck-Rousseau și Reinach sunt deci singurii cari, la un moment dat, mi-au cerut, din partea apărărei, ca dezbate­rile să fie publice. D. Casimir Perier adaogă, ri­dicând vocea și în prada unei vii emoțiuni, împărtășite de în­treg auditorul: — Pentru onoarea funcției pe care am ocupat-o, pentru onoa­rea Republicei, nu voi­ lăsa să se spună că Președintele Repu­blicei a dat făgăd­ui­ala sa unui căpitan francez acuzat de trădare. (Aplauze zgomotoase). «Când a făcut apel la realita­tea mea personală, am răspuns fără înconjur ambasadorului Ger­­maniei. Nimic din acest incident nu putea hotărî demisi­unea mea. Aici nu-i nici locul, nici ceasul de a spune, că președinția Re­publicei e lipsită de mijloace de acțiune. «Incidentul diplomatic n’a con­tribuit întru nimic la hotărîrea mea. Această afirmare, exclamă fostul Președinte al Republicei, eram dator s’o fac înaintea unui Tribunal de soldați, căci sunt aici oare­cum emanațiunea cea mai mare a demnităței naționale ! «Am jurat să spui tot adevă­rul și l’am spus: «Șef de Stat sau simplu cetă­țean, am crezut tot­d­a­una că Franța e liberă în hotărîrile sale, că ea nu depinde de cât de sine însăși. «Generalul Mercier, o afirm­ iar, nu mi-a vorbit de mărturi­sirile căpitanului Dreyfus de­cât după întrevederea mea cu d. că­pitan Lebrun-Renaud. «El n’a vorbit consiliului de miniștri despre ele de­cât 4—5 zile după asta.» Deposiția fostului Președinte al Republicei pare a fi făcut o foarte mare impresie asupra au­ditorului. Un incident Vorbind de scrisorile lui Drey­fus în care spunea că i s-a făgă­duit că desbaterile nu vor fi se­crete, Casimir Perier declară că a primit o scrisoare în care i se cerea ca ședințele să nu fie se­crete. Demange explică că, necunos­­când pe d. Casimir Perier, a rugat pe d. Waldeck-Rousseau să adreseze cererea sa asupra ședințelor secrete d-lui Perier. Apărătorul aduce omagiile sale realităția d-lui Casimir Perier. Fostul președinte mulțumește d-lui Demange de cuvintele sale, dar, adaugă el, satisfacția mea nu ’î deplină. «Cer ca acest incident să fie lămurit. «S’a zis că am luat angajamen­tul ca ședințele secrete să nu fie pronunțate. Am citit asta sub is­călitura lui Dreyfus, și dând cu violență un pumn în bară, cu vocea înecată, d. Casimir Perier strigă: «Cer să nu ei din a­­ceastă incintă înainte de a se ști cine a mințit!» (Vie sensație. Mișcări în public). Căpitanul Dreyfus, sculându-se și privind drept în față pe fo­stul președinte al Republicei, e­­sclamă: —Nici o dată nur a avut acest gând, înțeleg indignarea d-lui Casimir Perier. Afirm că n’am avut un asemenea gând. Colonelul Jouaust.—Vedeți clar că aluziunea făcută de d-voastră e falsă. R. — Gândirea mea a fost de­natura­tă. D. Casimir Perier. — Rog să se caute scrisoarea. Aceasta n’o cer atât pentru mine, căci am fost destul târît în noroi , spre a mă mai sinchisi de injurii, dar nu vreau să las a fi murdărită demnitatea Franței. (Vie emo­­țiune In auditor). D. Demange.—Unde ai văzut această scrisoare ? R.—In ziare. Colonelul Jouaust.—Se va căuta această scrisoare. Generalul Mercier Se ascultă apoi generalul Mer­cier. Acesta depune alături de el un voluminos pachet. El explică în ce împrejurări s’a aflat că se pro­­duceau indiscrețiuni la statul­­major ; el arată atunci mai multe documente pe cari grefierul Cou­pois le citește. In aceste scrisori emanând din străinătate, se cerea ofițerului care trăda unele documente pro­mise, planuri, descrieri de nouă materialuri de războiu, etc. Vorbind de piesa cu cuvin­­tele: «Această canalie de D.», martorul spune că această piesă releva mai ales că se comunica­seră planurile din Nizza. Se făcură cercetări spre a se cunoaște autorul, dar nu se des­coperi nimic. Se știa printr’o co­municare verbală a lui X. către agentul Guenée : «Schwartzkoppen și Paniz­­zardi sunt în rela­țiu­ni continue cu un ofițer de stat-major care trădează. Aveți, se zicea, unul sau mai mulți lupi în stâna voastră. Căutați un ofițer de la al douilea biuron, care informează pe Pa­­nizzardi și pe Schwartzkoppen. Nu îl cunosc. De alt­mintrelea, chiar de l’aș cunoaște, nu ți-aș spune numele». — In luna Septembrie—spune generalul Mercier, — sosi piesa borderoului, care permise, gra­ție naturii pieselor și documen­telor a căror trimitere o anunța, de a face cercetări mai folosi­toare și de a ști care era ofițe­rul care putuse furnisa acele do­cumente. Martorul explică în ce chip a procedat când era ministru de război ș­, față de colegii săi din cabinet. El le coraufliss ce se petrecea și le făcu cunoscut bă­­nuelile asupra lui Dreyfus. S’a decis să se facă o anchetă preliminară, care a fost încre­dințată comandantului du Paty de Clam. Acest ofițer a fost aju­tat în cercetările lui de d. Co­chefert, șeful siguranței. Se și făcuse o expertiză de către d. Gobert, care depusese un raport neutru , apoi o a doua de d. Bertillon, care a fost foarte categoric în aprecierile sale și a acuzat formal pe căpi­tanul Dreyfus de a fi autorul borderoului. Generalul Mercier, făcând aci o digresiune, zise: «Vreau să distrug o legenda, care pretinde că am fost înverșunat contra lui Dreyfus ». Generalul scoate o scrisoare a d-lui Charles Dupuy, cu data de 20 Octombrie 1897, în care fostul președinte al consiliului recu­noaște, nu numai că nu s’a îm­potrivit la sarcina generalului Mercier, dar că T-a și ușurat’o Apoi se dă citire la 2 scrisori, cari ar fi fost adresate de către Dreyfus, directorului penitencia­rului din insula Salutului. Intr’una, el ’și insultă rudele și le blamează că cheltuesc atâția bani pentru reabilitarea sa; în cea­l’altă, el face aluzie la făgă­duiala făcută în 1894 de către d. Casimir Perier apărătorului său de a opri ca ședințele să fie secrete. D. Casimir Perier ridicându se, zice : — La această scrisoare făceam aluzie adineauri și în privința asta cer o lămurire. Generalul Mercier, urmându-și depoziția sa, face alusiune la co­municarea actelor în 1894. — In disprețul siguranței mele personale, zice el, nu voi­ pre­geta a vĕ spune tot ce s’a in­tem­ p’at. «Trebue ca cine­va să-șî dea seamă de situația acelui moment ea era periculoasă. D. Casimir Perier v’a vorbit despre vizita d-lui de Münster, ambasadorul Germaniei, dar nu v’a povestit totul. «El nu v’a spus că în seara a­­celeiași zile, d. Dupuy, ministrul de interne și eu, am­ așteptat în cabinetul séu rezultatul comuni­cărilor repezi cari au fost schim­bate între împăratul Germaniei și d. de Münster. «Aceasta era pacea sau răs­­boiul, căci ambasadorul avea or­din de a părăsi imediat Franța, în caz când nu va avea satisfacție. «Războiul ar fi fost periculos pentru noi; eram la această e­­pocă în o perioadă de complectă transformare a armatei noastre ; nu puteam să riscăm un pericol așa de mare. «Dacă documentele au fost date în secret consiliului, lucru pe care nu’l știu încă, aceasta e în virtutea siguranței Statului.» Asupra chestiunei mărturisiri­lor, d. general Mercier afirmă că le-a aflat a doua zi chiar după degradare de la căpitanul Le­­brun-Renault. — Am trimis—spune el—pe ofițer la d. Casimir Perier, nu spre a’l dojeni, după cum afirmă d-sa, dar pentru ca Lebrun-Re­­nault să repete cele ce ’mi spusese mie:­­«L’am trimes și la d. Dupuy tot pentru același motiv. In a­­cest moment nu se vorbea des­pre revizuire. D. Jaurès și d. Millerand, actualmente ministru, acuzau chiar pe guvern că nu făcuse ceea ce trebuia, socotind că pedeapsa dată lui Dreyfus era prea ușoară și că acesta me­rita moartea. Vorbind apoi de campania fă­cută în favoarea lui Dreyfus, d. general Mercier spune că d. Frey­­ciich ar fi afirmat d-lui general Jamont că 35 milioane fuseseră depuse pentru această campanie și că banii veneau mai ales din Anglia și Germania. Ședința e suspendată la ora 10. La redeschiderea ședinței, ge­neralul Mercier discută borde­­roul; el pune consiliul în curent cu funcționarea biurourilor de la Statul-Major. Martorul explică apoi de unde puteau proveni documentele po­menite în borderou : nota Ma­dagascarului, mai ales, emana din biuroul III , aceea a planului de concentrare, din al IV-lea. Aceste documente nu puteau veni de la alt ofițer de­cât de la acela care, trecând prin acele biurouri, avea cunoștință de ele. Dar Dreyfus fusese tocmai in a­­cele biurori. In chipul cum sunt înșirate do­cumentele, generalul Mercier vede în greșelile gramaticale ale borderoului o nouă dovadă des­pre vinovăția lui Dreyfus. — Vinovatul, zice el, nu tre­buia să fie la începutul trădării sale. In 1894, înaintea consiliu­lui de resboiu din Paris, Drey­fus a tăgăduit că ar fi avut cu­noștință despre nota asupra Ma­dagascarului; că a ignorat firul hydro-pneumatic modelul 120 scurt; că n’a avut nici o dată ma­nualul de tir; că n’a știut nimic de trupele de ajutor. «El a urmat un sistem de tă­găduiri generale. «Ei bine, Dreyfus nu spunea adevărul; e un fapt sigur, nu numai că se ținea în curent cu ce se făcea în biuroul lui, dar știa tot­dea­una ce se petrecea în biurourile vecine ; colegii lui l’au surprins în flagrant delict de sco­tocire, și asta de mai multe ori. Generalul, spre a arăta extre­mul spirit de investigare al lui Dreyfus, citează incidentul Wan­­son. Acest general, fiind însăr­cinat cu o călătorie de stat-ma­jor, a ținut la minister o confe­rință la care asista și Dreyfus, dar cu recomandata formală de a nu lua note. Întorcând­u-se din întâmplare, generalul vâzu pe Dreyfus scriind pe un mic car­net ; el a 1 sili să rupă imediat filele cu notele pe care le luase. Grefierul Goupois citește a­­tunci o lungă scrisoare a gene­ralului Wanson către generalul Gonse, scrisoare în care acest ofițer superior povestește ede de mai sus, mai adăugând și alte fapte năzuind să dovedească că Dreyfus căuta într’una să-șî pro­cure fie informațiuni, fie docu­­mmente, ce nu se atingeau de ser­viciul său. Totuși, în acea scri­soare, generalul VansCR­ISPfi.­c& Dreyfus era un ofițer inteligent și că i-ar fi părut bine să-l aibă iar sub ordinele sale. Altă scrisoare, ea emană de la căpitanul Pleuragain. Nimic interesant, de­cât faptul că într’o zi Dreyfus a criticat organizația armatei franceze și desemnase, pe harta drumului de fier, po­ziția generală a armatei franceze. Căpitanul Pleuragain a crezut nemerit să facă cunoscut aceste lucruri, dare ’i se păreau primej­dioase. «Cu toate acestea — urmează generalul Mercier — borderoul conține diferite documente cari permit de a’î da o dată : ast­fel e nota: asupra nouilor formații a­­doptate în urma legei, care a fă­cut să treacă pe pontonierii ar­tileriei la geniu. Această lege a fost promulgată la 29 iunie 1894, deci borderoul ’i­ e posterior cel puțin cu 15 zile. «Mențiunea notei asupra Ma­dagascarului permite de a’î da o dată și mai precisă. O comi­­siune, formată de membrii de­legați de patru ministere, fusese însărcinată de a studia această chestiune. Raportul ei n’a fost terminat de­cât la 20 August. După asta borderoul ar fi fost făcut la sfârșitul lunii August. «Lucrarea comisiunei asupra Madagascarului nu putea fi cu­noscută la acea epocă de­cât la statul-major. «Asupra chestiunei frînei hi­draulice de 120, tunul de 120 și frîna hidro-pneumatică au fost încercate cu doar-trei ani înainte la Bourges, și Dreyfus se afla în acea vreme în garnizoană in acel oraș, deci trebuia să aibă cunoș­tință despre ele. «Frîna fusese adoptată în 1894 și era interes pentru acela care trăda de a’l face cunoscut în străinătate. «Esterhazy a asistat în 1894, la o școală de focuri la Châlons, dar ceea ce ne pot afirma în chip absolut e că aceste expe­riențe s’au făcut fără tunul 120. D. Mercier spune că Germa­nia avea cel mai mare interes de a cunoaște în 1893 și în 1894, pe lângă ceea ce voiam să fa­cem la Madagascar, și în ce chip era să fie modificată artileria. Relativ la nota asupra Mada­gascarului, martorul declară că Dreyfus a putut să auză vorbin­­du-se de asta pe colegii lui și să o cunoască tot așa de bine ca și dînșii, de­și asta nu depindea de serviciul său. Se aduc la cunoștința consi­liului 2 scrisori ale d-lui Rieu, unul din creditorii maiorului Es­terhazy. Nimic interesant, afară de faptul că d. Rieu nu urăște pe datornicul lui. Apoi generalul Mercier critică atitudinea d-lui Charavay, ex­­pert-caligraf, fiind-că a fost tot așa de categoric în 1898 ca și în 1894, deși emitea 2 păreri cu totul contradictorii. El zice că Curtea de casație a comis, la rîndul ei, o neregularitate de­semnând, pentru o nouă exper­tiză, trei bărbați cari se și pro­nunțaseră cu câți­va ani mai înainte. Borderoul are puțină însemnă­tate , ori­care ar fi acela care l-a scris: fie Mathieu Dreyfus, fie Esterhazy, fie căpitanul Dreyfus, după el și după documentele a căror trimitere o semnalează, re­­zu­ltă că el nu poate fi scris de Esterhazy; el e scris clar de Dreyfus, și generalul aprobă ex­plicația geometrică dată de Ber­tillon. Martorul impută acum căpita­nului Dreyfu­s diversele sale frase anti-patriotice, mai ales urmă­toarea : «Alsacienii sunt mult mai fericiți sub stăpânirea ger­mană de­cât cum ar fi sub cea franceză». Aceste cuvinte arată lipsa de patriotism, care contrastează ciu­dat cu unele scrisori scrise de Dreyfus la Cherche-Midi. O scenă mișcătoare Iată sfîrșitul stenografiat al de­poziției lui Mercier: — Vom­ adăuga încă un cu­­vînt. N’am putut ajunge la vârsta mea fără a fi făcut trista expe­riență că tot ce e omenesc e su­pus la greșeală. «De altmintrelea,dacă sunt slab de spirit, cum a spus d. Zola, sunt însă om cinstit și fiul unui om onest. Prin urmare, când am văzut începându-se campania pentru revizuire,am urmărit toate desbaterile și toate polemicele. Dacă cea mai mică îndouială mi-ar fi pătruns în suflet, dom­nilor, aș fi cel d’inteiű a va de­clara și a spune înaintea dv. că­pitanului : «M’am îșelat de bună credință». Dreyfus. — Ar trebui sfi Spus asta. Mercier.—I-ași spune : «M’am înșelat de bună credință și vin a recunoaște greșeala și a face tot ce e cu putință spre a repara o eroare îngrozitoare. Dreyfus.—E datoria d-tale. Mercier.—Ei bine ! Nu ! Con­vingerea mea de la 1894 nu s’a clintit de loc; ea s’a întărit prin studiarea dosarului și prin rezul­tatele obținute spre a dovedi i­­nocența condamnatului din 1894, cu toată enormitatea milioanelor cheltuite nebunește. Președintele.—Ați terminat? R.—Da. Ședința se ridică, anunțându­­se cea viitoare pe Luni. UN SFAT I. E­­. I Fasole verde salată. — Curăță fasolea de coade, pune-o să fiarbă in apă in clocote cu sare, strecoar’o prin sită, pune-o in farfurie, adaogă'i puțin ustu­roi pisat, oțet, sare si unt­de­­lemn bun. Consiliul de rézboiű din Rennes — Vezi ilustrația — Dam azi ca ilustrație o vedere a salei liceului din Rennes, în care se judecă actualmente pro­cesul Dreyfus. Sus pe o estradă se află cei 7 judecători militari, în frunte cu colonelul Jouaust. La dreapta se află acuzatul Dreyfus, la spa­tele căruia se află amândoui a­­părătorii sei, Demange și Labori.­­ Ea stâîjga se află comandan­tul Carriére, reprezitantul­ mi­nisterului public, cu grefiertu Coupois. Craiova Sinucidere.—Pelagra s’a Întins foarte mult pe la sate,­ și e mirare că cel în drept nu iau măsurî ca a­­ceastă boală care bântue foarte mult populațiunea țărănească, să nu se mai întindă. In ziua de 31 Iulie, locuitorul Flo­­rea Cârnaru din comuna Podari, jud. Dobnia, s’a găsit spânzurat sub so­­firul casei, din cauza acestei boale de care suferea de mult. Tot din această cauză s’a sinucis și săteanul Ilie Ma­rina din comuna Gogoșu. Foc.—In noaptea de 28 spre 29 Iulie, făcătorii de rele au pus foc la 4 șire mari de pae de pe proprieta­tea d-lui Hagi Daniel. Cu tot ajutorul dat de săteni, câte­ și 4 șirele s’au făcut cenușe. Trei din ele erau asigurate la so­cietatea «Naționala». Până în prezent, autoritățile lo­cale n’au putut descoperi pe autori. Omor.­In ziua de 29 Iulie, lo­cuitorul Dumitru Iacob, din comuna Goeșt­i, jud. Doljin, a încetat din viață în urma loviturilor grave ce a primit de la consăteanul său Dinu I. Pașalega. Parchetul local fiind încunoștiin­țat, d. procuror Vlădescu a fost au­torizat să ancheteze cazul. In urma autopsiei făcute, consta­­tându-se gravele lovituri din a că­ror pricină săteanul Dumitru Iacob a Încetat din viață, Pașalega, dat ju­­decăței și Înaintat judelui de instruc­ție, a fost depus în arestul central. Accident. — Eri birjarul I. Mo­gul, din cauză că mâna prea tare, a lovit în cap cu oiștea trăsurei în strada Lipscani, pe comersantul Uie M. Davidescu. Rana fiind gravă, pacientul a fost trimes în cura spitalului Central, iar birjarul contravenient, a fost dat judecăței. Io vis. Boalele secrete Neputința Bărbătească Se vindecă repedicăm durere șiîra­­viedicare, după experiență de 29 ani e apectaritate­­ n boli lumești (de la 1870). Dr. TIMHI No. 1, STR. KMIGR­ATU, No. 1 Intrarea numai prin str.str. Voevoz Consultații de la 10-1 dimineața și de la 5—-8 seara Loc separat de așteptare p­­rin­ care­­ recomandat Cabinetul Medical și Dentar AL D-rnlalL BRAUNSTEIN Specialist pentru boalele organelor Capului Boalele de Gât, Gură, Nas, Urechi și Ochi Extragerea Dinților fără durere prin amorțire locală, sau prin adormire cu „DORMUȘOR“ (Invenție nouă) Plumbuirea și punerea Dinților Consultații de la 9—12 și 2—5 STRADA COLȚEI 14 •1766 POCTORUN­­E­L­I­A­S Fost intern pr. al spitalelor din Paris Roale interne și de copii — CONSULTAȚII 2—4 — No. 7.—Strada Radu-Vodă.—No. 1719 307 DE FIR­M­ARE sau de în­chiriat I­mobilul din calea Victoriei No. 175, cu două fațade, m.p. 6033.62 cu case spațioase, grădină, de­pendințe, etc. A se adresa la proprietar, iar în lipsă la d. in­giner Nicolae Andronescu, str. Romană No. 229. 1759 Cel mai mare și cel mai ieftin Magazin de Bijuterie si Argintărie Trp. RAJXLVON Bulevardul Elisabeta No. 9 bis Mare asortiment de cadouri pentru zile onomastice, logodne, nunți și botezuri. Unicul maga­zin care posedă lucruri frumoase, multe, bune și ieftine. 1768 PAUL MARCOVICI Inteiul DOCTOR in MEDICINĂ — ZI E IV T 1ST — Estracțiunea nedureroasă a­ dinților prin anestesie generală (adormire cu Gas Hilab­ant) sau locală Obturația dinților și punerea de dinți ar­tificiali după sistemele cele mai moderne Calea Victoriei 42. intrare bul. Acad 1785 Biuroul Teh­nic din Bulevardul Elisabeta No. 68 ia în întreprindere și execuție ori­ce lucrări și construcții particulare și­­ iublice, ca: clădiri de case, viile, abrici, etc. în condițiunele cele mai avantagioase și cu înlesnire de plată. D-lor proprietari de locuri și tere­nuri virane, cari posed acte în re­gulă și bune pentru credit, iîiu­­roul se mai angajează să le construiască case fără avansuri de lată, obligându-se a le depune la cred­it. Moroni se angajează și cu executarea de planuri pentru con­­strucțiuni cu prețurile cele mai convenabile. Pentru ori­ce information­ a se adresa la Biiroul Teelmic din Bulevardul Elisabeta No. 68. 1791 Grâu­ c­e se aîiță zis grâu bătrân, frumos, ab­solut curat, de vînzare la Puli- Beni­,Vlașca.A se adresa la admi­nistrația proprietăților d-lui Al. Marghiloman, strada Mercur No. 14. București. 1796 15 Dr. I. POENARU Cu o practică in spitale ii experi­ență proprie de 10 ani.—Strada Ho­rian­a No. 22.—Consultați­uni pentru ori­ce boale de la 1—3 p. m. Cei fără mijloace au o reducere de ju­mătate din prețurile obicinuite, adică 2­1.50 b. vizita la domiciliul bolnavilor, 1­1.50b. consultația, de asemenea an­ scăză­mânt Însemnat la mai multe farmacii din Capitală.Numeroase certificate de mulțu­mire din partea celor greu bolnavi vin­decați. Tratament al boațelor de stoma­c metode­le ce e mai noi. Dr. Cristeanu Cosi chirurg la spitalul Colțea MAMOȘ la Maternitatea 78, Bulevardul Colțea Consultativ 1—8 p. m. 1815 30 DOCTORPT RÎRMAN de la facult. de medicină din Paris s’a stabilit provizoriu HOTEL BRISTOL Consultațiuni de la 3—5 p. m. 1816 FIN DE­MINTE DE VÎNZARE din recolta anului 1898 și 1899, de pe moșia Cosmina de Jos, județul Prahova. Pentru informațiune a se adresa la d. S. Cămărășescu, la mo­șia Ciolinu-Panenl, județul Vlașca, sau la d. C. Demetrescu, strada Știrb­ei-Vodă 69. 1826.—12 PiCi După cum se vede, hoțiile sunt foarte mari și nici nu sunt încă toa­te descoperite. Parchetul, sesizat de această­­ co­losală fraudă, a Început deja cer­cetările. Vi vom­ ține în curent. Sotir. I­n anul acesta, ca și în anii tre­cuți, Administrația ziarului U­­niversul, pentru a face un adevă­rat serviciu cititorilor săi, a pus sub tipar, în 60.000 exemplare Almanacul ziarului Universul — PE ANUL NOOO — [£ 1111 RETAUT al ziarului „ Universul “ în 120.000 exemplare. De­oare­ce în aceste volume am rezervat și câte­va pagini pentru anunciuri, înștiințăm pe cititorii noștri, și în special pe fabricanți, industriași și comer­cianți, etc. etc., că am dat ex­­clusivitatea publicităței cunoscu­tei Agenții de publicitate D. Adania, str. Carol No. 59, Bu­curești. A APARUT Biblioteca Economică a ziarului Universul, care con­ține frumosul și senzaționalul roman, de Adolph d’Enery. HORȚA DE COPII Biblioteca Economică se vinde cu 35 bani volumul. Cu 45 bani se trimite franco în toată țara. Quiîersol In provincie (De la coresp. noștri particulari) — Pe ziua de 3 August — Brăila O încercare de sinucidere. —Încă un act de disperare avem de înregistrat pe ziua de azi. Tinera Paulina Schwartz, in etate de vr’o 24 de ani, trăia de anal mutt tim­p in concubinagiu cu un tiner anume Iorgu Marinescu, fiul cunos­cutului comerciant de pe strada Că­lărașilor, Marin Spănochi. Traiul acestor doul amanți era fo­arte fericit și ei chiar proiectau a se cununa. D. Marin Spănochi insă, aflând de­spre aceasta, se hotărî a rupe cu ori­­ce preț legăturile ce avea fiul său cu acea tînără. In acest scop el se duse la comi­sarul secției I, dl. P. Stegărescu, și interveni pe lângă acesta ca să facă pe amanta fiului său sa-i părăsească. Acesta se întâmplă într’adevăr, căci chiar în acea zi acest domn comisar chemă la secție pe Paulina Schwartz și-l puse în vedere să părăsească pe amantul ei. Se vorbește prin oraș că comi­sarul ar fi intimidat pe ’ nenorocita fată cu argumente puțin cam vio­lente, ceea ce a hotărit’o a’șî pune capăt zilelor. Fără ca cine­va să aibă timpul de a o opri, Paulina Schwartz se aruncă jos de pe o fereastră deschisă a secției polițienești, la o adâncime de vr’o 10 metri. Nenorocita și-a fracturat grav toate membrele corpului și mai ales pi­cioarele, iar capul ’s­ e plin de răni. Din ordinul autorităților a fost dusă la spitalul comunal, în căuta­rea medicilor. Parchetul a deschis o anchetă. Hoțiile de la legea maxi­mului.—Știrea telegrafică pe care v’am­ comunicat’o astă­zi relativ la hoțiile de la legea maximului se a­­deveresc. Am căutat a afla oare­care amă­­nunte în această privință și iată ce va pot comunica, grație amabilită­­ței d­lui Haralambie Antinescu, a­­jutor de primar, pe care l’am În­trebat . In primul rând hoțiile au fost co­mise In timpul guvernului liberal de un oare­care Petre Nicorescu, perceptor la bariera Călărașilor, de la venirea liberalilor la putere și până la 1 iulie trecut, când a fost înlocuit prin d. Iorgu Dumitrescu. Hoțiile s’au descoperit în urma deselor inspecțiuni făcute de pri­mărie. Petre Nicorescu opera în modul următor : Când vre-un particular introducea în oraș vre-o cantitate, de exemplu de 70 metri cub­ nisip, el trecea în registrul cotor al oficiului că a încasat numai pentru 7, pe când în realitate el Încasa pentru 70, elibe­rând pentru aceasta chitanțe în re­gulă celui ce a introdus materialul. La cercetarea registrelor, s’a ob­servat că societatea «Helios» a in­trodus în oraș 20,000 kilograme fer, pământ, nisip, lemne, etc., pe când în registrele respective ale societă­­ții se constată că s’a introdus și s’a ratit taxa cuvenită pentru 200,000 "ad­ams. pia­ki! Iași O crimă fioroasă.—De astă­­data nu mai e vorbă de o crimă ca toate cele­l­ alte. Sălbătăcia ei în­trece ori­ ce margine, mobilul e de o bestialitate uimitoare, și execuția de o grozăvenie cutremurătoare. Mai jos nu fac de­cât nararea faptelor așa cum s’au întâmplat, re­nunțând la ori-ce comentarii, pen­tru ca cititorii să cunoască lucrurile în toată realitatea, pe cât de simplă pe­ atâ­t de odioasă. Soții Varzare.­­ In comuna Cot­nari,’ la o mică depărtare de Târgul Frumos din județul nostru, trăiau de foarte mulți ani soții Grigore Varzare și Catinca Varzare. El, în vârstă de aproape 40 ani, era un om cinstit, harnic, blând și foarte împăcuitor. Ea de 38 ani, de­și urîtă foc, e o fire hârțăgoasă, crudă, leneșă și cu... veleități de femeie tinură. Din ca săii-­r­a for, s’a născut o fată, care astă­zi are vârstă di? *­9 ani, și care trăia în casa părinților săi. Pentru bietul Grigore Varzare, viața era un adevărat chin, din cauza caracterului femeiei sale și din cauza deselor sferi și bătăi ce provoca ea. O faptă monstruoasă.—Dar femeia Catinca nu se mulțumea numai cu atât. Mai făcea dese­ori noaptea, pe când bărbatul el dormea, înconjurul satului, dându-se în dragoste cu o mulțime de flăcăi și locuitori de acolo. Bărbatul său bănuia așa­ ceva, dar nu i-a spus nimic, nefiind cu totul sigur. Intr’una din lunile trecute, de­pravata femeie zărește pe un cuitir­nat al séu, numit Ioan D. Varzare, un băiat,—aproape copil,—în vârstă numai de 17 ani. « A fost de ajuns atât, pentru ca să’l farmece, în fine să-l aducă în lațul ei. Copilul,din bun și frumos ce­ era înainte, acum a devenit hidos și foarte violent. Legăturile între acești nenorociți au devenit foarte strânse, și fără nici o jenă, în chiar casa bietului Grigore Varzare. A­­cesta nu știa nimic, dar fata Ca­tinca i-a spus tot, și într’una din zile punându-se la pândă, s’a con­vins de tristul adevăr. Atunci, disperat peste măsură, a gonit din casă pe nelegiuita femee, dând și o corecțiune meritată mu­cosului său de frate. Proiectarea crimei.­Mizerabila fe­meie, îndată ce s’a văzut alungată, a fost cuprinsă de un gând infernal să se colorosească cu ori­ce preț de soțul legitim, și să trăiască cu fra­tele acestuia, copilul Ioan. It trebuia insă ajutorul cui­va, și acest ajutor nu putea fi de­cât tî­­nărul ei amant. In acest scop s’a servit de o mul­țime de mijloace, printre cari și de farmece, cald sigur, c’au avut o pu­ternică putere de sugestie, până in cele din urmă a înduplecat pe mica bestie să comită crima. Preparațiunile au început imediat, căci chiar în acea zi băiatul a luat un scaun, l’a spart făcând din el niște sburături, și cu praf de pușcă și alice, a Încărcat arma pe care o avea. Ast­fel înarmat, aștepta numai ocazia pentru a comite crima. Inc’un complice Comiterea crimei. — Dar pentru a fi mai siguri de reușită, mizera­bilii se duseră la un individ numit Ilie Rusu, vestit scandalagiu și be­țiv din acea localitate. Acesta a fost dispus să accepte propunerea criminală ce i s’a făcut, dacă i­ se va da două pul fripți și o mămăligă de făină. Femeia Catinca, după multă târ­­guială, a convenit să-i dea un sin­gur puț fript, o mămăligă și o oală cu chișleag, numai condiționat, el să împuște înteiă. Odată tîrgul făcut, ei porniră lus­trei, pe când era noaptea întune­cată, în ziua de 28 Iulie, la livada unde Grigore păștea boii. Ajunși acolo, Ilie, cu cea mai mare nepăsare, pune pușca la ochi, și cu un singur foc, culcă la pă­mânt pe Grigore, care se afla la o oare­care depărtare. Ioan atunci, vrând să vază dacă și el poate să ochiască așa bine, luă pușca din mâna lui lisa Rusu, și trage odată. Se aude a doua oară un țipăt, și nenorocitul Grigore Varzare cade victima soției sale Catinca, fratelui său­ loan, și argatului stă Ilie. Tustrei se duc apoi pe lângă ca­davru, pentru a-l pune în șanțul din apropiere. De­odată, femeia scoate un stri­găt, și se năzărea, că bărbatul ei încă n’a murit. Atunci loan pune mâna pe un zadarag de râșniță, și cu o furie nebună, a început să tragă în cadavrul fratelui său, deja rece. .Lărau momente sguduitoare. Bucăți din craniu, din membre sburau în toate părțile, iar­ sângele curs com­plect, formase un lac Închegat. Petrecere­a.­După ce infamia a fost complect săvârșită, toți, bucuroși de cele făcute, s’au îndrumat spre casă. Imediat o masă a fost întinsă, și Într’o veselie și urgie nebună au petrecut toată noaptea. A doua zi, primarul comunei tre­când pe lângă locul unde s’a comis crima, a găsit urmele. A dat de veste jandarmeriei lo­cale, care, punându-se pe cercetare, au aflat cele povestite mai sus. Toți criminalii au fost arestați, iar azi dimineață au fost aduși peni­tenciarului ieșan. Crima povestită a produs o emo­ție de nedescris printre cei cari au aflat-o, iar printre judecătorii ieșeni o senzație enormă. Miereanu, Sinaia Furt.—In seara de 1 August, două hoți au intrat In casa administrato­rului principelui J. Bibescu, din că­tunul Isvor, prin o fereastră, și au furat 3 revolvere. D. Aronovici, ad­ministratorul, dând alarma, hoții au fugit, lăsând pe un cufer dintr’o o­­daie, un cuțit, cu care de­sigur voiau să ne apere în caz de nevoie. Acest cuțit a fost recunoscut a fi al unui cârciumar, Boiangiu, căruia i-a fost furat acum două ani de zile. Până în prezent poliția nu a putut prinde pe hoți. Timpul. — Vremea p­aci e fru­moasă,­dimineața și seara însă foarte riScoare. Lumea multă. Grădina e foarte frecventată de public, care as­cultă muzică ce cântă în toate serile. Ven­îurîni Știri din străinl­ate — Prin poștă — Se anunță din Madras, că prin­tre indigenii de prin împrejuri­mile lui Tinnevelli au isbucnit desordine.£ « e La Cordova s’a format un co­mitet pentru ridicarea unui mo­­nument Ivțî Emilio Castelar. .Din acest com­­itet fac parte toate autoritățile religioase, oai­­litare și cluburile din provincie Marconi se va îmbarca­ pe iah­­­tul «Savoia» și va dirigia el în­suși experiențele cu telegraful fără sîrmă, ce se vor face în I­­talia cu prilejul apropiatelor ma­nevre navale.* * * Vaporul de răsboiu american «Olimpia», având pe bord pe a­­miralul Dewey, a plecat Luni din Neapole la Livorno. 150 delegați*al figei patrioților au convocat ieri un meeting la Paris, în care s’a protestat îm­potriva arestărei lui Dérouléde. ts Tâmplarii și’dulgherii din Ber­lin au hotărât, într’o întrunire ținută Duminecă, să proclame greva generală. Procesul intentat deputaților italieni Prampolini, Morgani, Bis­­solati și De Felice a intrat în­tr’o nouă fașă. După interogatoriul acuzaților, procurorul a părăsit articolele 187 și 188 din codul penal, după care ar fi fost pedepsiți cu re­­clusiunea de la 13 până la 30 luni. Acuzații vor fi urmăriți con­form articolului 118, care pe­depsește cu o pedeapsă de cel puțin 12 ani pe ori­cine comite un act menit să împedice Sena­tul sau Camera de la exercițiul funcțiunilor lor. Dar ceremonia Săbiei rupte este cea mai curioasă. Archidruidul, cu fruntea în­coronată de frunze de stejar, cu haina sa albă peste tot, cu piep­tul acoperit de o platoșă de aur masiv, înaintează pe o estradă, prezintă asistenților două bucăți de sabie ruptă în două, și strigă : «Asta e pacea?» Strigătul său se repetă de trei ori și după a treia oară, el apropie bucățile, și -- - -------------------------------o sabia se face la loc, iar el afir­mă : Asta este pacea ! Apoi arahidruidul o înfășoară în panglice cu culorile druidice. Mark Twain despre de­zarmare.—Eminentul umorist Mark Twain scrie următoarele despre dezarmare într’o revistă engleză, redactată de William Stead : Nana putea oare să reducem —In chip d­e am­or fi sare în rate— urmările­ cu ajutorul unui con­cert european ? N’am putea oare să înrîurim asupra a patru Pu­teri, ca să-șî reducă anual cu 10 la sută armata, iar cele­l’alte să le urmeze? Nu se poate presu­pune, că vom putea să nu câștigăm pe toți, fără de excepțiune, pen­tru cauza păcii. Sunt convins, că statul de a­­d­am al armatei este prea mare, atât pentru timpuri de pace, ca și de răsboiü. Să presupunem că ar trebui încă odată să suportăm lupta de la Waterloo și că acea­sta ar avea același rezultat, ade­că pacea pentru o lungă durată de timp. Să zicem, că în lupta de la Waterloo au luat parte 400 mii de oameni. In timp de Bore au devenit incapabili de luptă 50.000. De acest timp de 5 ore era lipsă atunci, de­oare­ce cu armele de pe acele vremi, nu puteai să faci pe minută de­cât 2—3 pușcături. Munca aceasta s’ar săvârși azi, ca la Ondum­an, unde s’au dat pe minut 600 de pușcături. Pa­tru oameni trebuesc la un tun, așa­dar 150 de pușcături. In chi­pul acesta, fie­care soldat mo­dern valorează cât 147 de la Wa­terloo. Dintre 150 oameni așa­dar putem să ținem câte unul, iar pe 149 să­ î­liberăm din ser­viciul militar, și totuși ar trebui să ne așteptăm la efectele luptei de la Waterloo. In loc de 400 mii soldați de atunci ne-ar fi de ajuns azi 2800 .—1400 am putea da aliaților, iar 1400 lui Napo­leon, și totuși ne-am putea isbi strașnic în capete. Insă cum stau azi lucrurile în cazul unui războiu dintre Ger­mania, Rusia și Francia ? La d­­la­ta acestea trei Puteri pot tri­­mite în luptă 3 milioane de sol­dați. Fie­care dintre aceștia plă­tesc, sub raportul întrebuințare­ și capacitatei de a pușca, cât 149 soldați de la Waterloo, — va să zică armatele celor trei Puteri re­prezintă 350 milioane. Ei bine, a­tâți bărbați făcuți gata nu există pe întreg rotogolul pământului. Ștam prin urmare în fața st."* m­î. nebune, că trei țări își jert­fesc ÎTiîîdl Și bună­starea numai pentru ca să (ÎH) sub arme 345 milioane 982,000 soldați de Waterloo, cărora nu le pot da in­cî o aplicatiune. Cu 20,000 de oameni bine înarmați s’ar pute susține pacea Europei, iar ds­­cine­ va voește războiul, facă-l. O CUGFI­ARE PE ZI Viața femeilor se poate împărți in trei epoce : în prima, se gân­desc la amor ; in a doua, iu­besc , in a treia, regretă. Lucruri din toată lumea Tradiția celtică.—La Car­diff, orășelul Angliei de unde se importă cărbunii cu acest nume, a avut loc și în acest an, ca în­tot­deauna între 18-22 iulie o serbare a popoarelor celtice, cari se mai găsesc încă în această parte a Angliei. Ceea ce este interesant, e că de astă dată au fost invitați și bretonii francezi, cari au trimis o delegațiune de două­zeci de inși sub conducerea d-lor Ana­­tole le Braz și Charles le Gorîic. Serbarea a ținut 4 zile și au luat parte la ea peste 40.000 de persoane. A fost o desfășurare de talente din toate ramurile de activitate socială. Premium­ s-au acordat concu­renților în sume considerabile. Minieri, marinari, feluriți me­seriași au recitat cântece și poe­­sii compuse de dânșii. S’au expus și odoarele gaelice sau celtice, cu tot ceremonialul obicinuit de mii de ani la dânșii. Ceea ce este mai interesant, este că la aceste popoare există și astă­zi instituțiunea druizilor, sau preoților celtici. Marele preot, adică archidrui­­dul actual numit Hula-Mon, este preotul protestant numit Row­land Williams. El a presidat a­­ceastă serbare și a conferit in­­signin­e druidice unui preot ca­tolic englez. S-au adunat barzi, sau cântă­reți din Scoția, Irlanda și Bre­tanda franceză. 20 .A. 121 Ecouri de la băi de mare. — Da, dragă, tocmai eșeam din bac, căni ușa de la cabina mea se deschise pe negâindite și A­lecu se ivi. — Ce obraznic­­ — Eu, mă fac cu sunt ofen­sată. A­lecu se roșește, băm­ba­­naște o scuză și se retrage ime­diat. — Ce dobitoc ! mmmmsm 0 notița ca scandal LA HIGO «Veselia» care va apare. Sâm­bătă, 6 August, va cuprinde pe lângă o materie bogată, hazlie și interesantă, un prea frumos tablou în 6 culori și adică: «O nuntă cu scandal la Hugo». «Veselia» se vinde cu 10 bani în toată țara. ÎNTÂMPLĂRI Vin­d­ lipiții!« Escrocheria ilim strada Buzești. Acum câte­va zile, un individ necunoscut Se prezintă la d-na Bertha Giurcovici, din strada Buze­ști No. 58 și-i ceru 15 tei, pentru cari depunea ca amanet o țigaretă de chihlibar. După mai multe stăruințe ale necunoscutului, d-na Giurcovici primi amanetul și dădu cei 15 lei. Câte­va zile mai trecură după aceea și necunoscutul se pre­zintă din nou, oferind de asta­­dată un lanț de aur, contra unui împrumut de 20 lei. Necunoscutul spunea că i-a murit un copil și că n’are cu ce să-l îngroape. D-na Bertha Giurcovici nu voi însă să creadă pe necunoscut și chemă pe sergentul de stradă postat în apropiere. Acesta înhăță de guler pe ne­cunoscut și-l duse la secția res­pectivă, unde s’a constatat că e un vechi­ escroc, cunoscut de poliție, anume Nicolae Mumuia­­nu. Un lucru însă e curios de tot. Atât țigareta, cât și lanțul s’au constatat că sunt furate da la ceasornicarul Semo, din calea Griviței, cu ocazia spargerei de la 15 Mai trecut. Pe de altă parte, se știe că acea spargere a fost săvârșită de Ion Pipa. Acum se naște între­barea: Cum se face că acele două obiecte se găsesc la escrocul Ni­colae Mumuianu ? E un mister, pe care poliția caută sa-1 pătrundă. încercarea de sinucidere din str. Isvor O femee cu moravuri ușoare, anume Vela, a încercat era să se sinucidă, dând o soluțiune de.

Next