Universul, septembrie 1899 (Anul 17, nr. 239-268)
1899-09-15 / nr. 253
m XVII Ko. 252 = MI. II-Septembiie 1889, acesta încă trebue să deschidă ochii și celor mai orbiți asupra stării economice a țarei noastre. E neapărată nevoe să ne încercăm toate puterile spre a da cea mai mare dezvoltare industriei naționale. Dacă am fi avut o industrie puternică, desigur că n’am fi suferit atât de mult din cauza relei recolte și n’am fi fost avizați să așteptăm scăparea de la economiile capitalizate ale străinătății. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom trece și prin această grea încercare. Dar să învățăm minte și pe viitor să ne îndreptăm mai mult munca pe terenul industrial. Nenorocirea din anul acesta ne mai arată și cât e de defectuos regimul nostru fiscal. In anii de belșug, nu dăm îndestul Statului ceea ce are dreptul să reclame, iar apoi în anii de restriște suntem siliți să alergăm la streini și sa primim condițiunile lor. Experiența dureroasă pe care o facem acum să ne fie cel puțin de învățătură pentru viitor. Monumentul fusese de pe piața Alexandrovska din Plevna. — (Vezi explicația) București, 14 Septembrie, Criza financiară Urmările anului agricol ron, prin care trecem încep sa se simtă. E adevărat că ploile au îndreptat porumbul și finul, așa că, din punctul de vedere al hranei oamenilor și vitelor, nu mai suntem așa de amenințați cum eram până la jumătatea verei E de asemenea un noroc că viile dau o recoltă din cele mai frumoase. Totuși, începem a trece printr’o gravă criză financiară, care apasă comerțul, industria și toată mișcarea economică. N’am avut cereale, n‘am avut ce vinde străinătății și n'au intrat bani în țară. Aceasta e pricina crizei. E destul să-și arunce cineva privirile asupra pieței, pentru ca să vadă numai decât ce mare e suferința. Creditul s’a restrâns atât de mult, încât a ajuns aproape nul. Casele de bancă, începând de la marea noastră Bancă națională și terminând cu cea mai mică zărăfie, fac sforțări enorme ca să incaseze ce au de incasat, dar nu „ UNIVERSUL ” de Serî s-a tipărit in 06.340 exemplare. Calendar pe anul 1899 Ortodox Marii, 14 Septembrie. —fi înălțarea Sf*. Cruet (post) Catolic Marii, 26 Septembrie.— Ciprian •Soarele resare 5.53 , apune 6.46 dati bani. Comercial stagnează. Diferitele întreprinderi industriale și-au redus afacerile la mai puțin de jumătate. Lucrările publice abia dacă mai mișcă. Într’un cuvînt toată lumea e jenată, toți își restrâng cheltuelile, încetările de plăți, protestările de poliți și falimentele s’au înmulțit în chip foarte îngrijitor. Și suntem abia la început, căci criza, după natura condițiilor economice ale țării noastre, trebue să dureze până la viitoarea recoltă de cereale, adică până la vara viitoare. Numai atunci vom scăpa definitiv de criză, dacă, bineînțeles, vom avea recoltă bună. Și încă și atunci tot se va simți lipsa enormă de anul acesta. Toată lumea își pune pentru moment nădejdea în contractarea de către Stat a unui mare împrumut. Vor intra în țară vre-o 150 milioane de lei, cari din lăzile fiscului se vor răspândi ca o zouă bine-făcătoare asupra pieței și o vor înviora. Neapărat că contractarea împrumutului va avea oarecare înrîurire asupra crizei. Dar sa nu ne facem prea mari iluziuni. Chiar dacă am fi avut o recoltă bună de cereale, Statul tot ar fi trebuit să contracteze un împrumut pentru trebuințele sale extraordinare. Lipsa enormă care a fost în producțiunea noastră agricolă tot neacoperită rămâne deci și urmările ei se vor resimți. O înlesnire momentană se va face totuși cu împrumutul. Grelele încercări de anul 54 8 ) Din ITALIA (Coresp. part. a « Universului» Roma, 10 Septembrie. Cruzimile unui pojsă. Un copil italian de 8 ani, anume Erasm Vio, a fost supus la niște chinuri groaznice de către directorul asilului copiilor orbi din Budapesta, anume Ignatz Pivar. Copilul, cu desăvârșire orb, era urît de acest sălbatec institutor, și era de ajuns să nu-și găsească drumul orbăoăind, pentru ca Pivar să-l bată cu o cruzime fără seamen. Copilul, neștiind nici o boabă ungurește, nu se putea plânge. Pivar a născocit chiar o schingiuire înfiorătoare. El legă mâinile bietului copil cu o frânghie și-l trimise în grădină. Bineînțeles că micul orb se lovia de toate zidurile și de toți arborii și se ruga de popă,— căci Pivar e preot,—să se îndure de el. Pivar răspundea: — Astfel trebuesc tratați toți acești câini de italieni, cari chinuesc pe Papa. Ei ațâța pe ceilalți copii împotriva nefericitului italian, care era prigonit și bătut de toți tovarășii săi. In sfârșit, călugărițele comunicară gazetelor amănuntele acestui martir sălbatec și toată presa din Budapesta a protestat cu atâta indignare, încât schingiuitorul a fost supus unei cercetări disciplinare. Primăria din Fiume, de unde e originar miopi Vio, a fost informată telegrafic de aceste fapte revoltătoare. Omorit pentru o umbrelă Ieri soară fata Arduini Annunziata, din Frosinone, se ducea la biserica Madona della Neve, din apropiere. Dar fiind că ploua și ea avea o umbrelă, un tîner băiat de 20 ani, anume Gestra Filippo,i ceru umbrela, spunând că nu vrea să fie udat de ploaie. Fata refuză și-și vezi de drum, dar Gestra alergă după ea ca să-i ia umbrela cu d’a sila. Intre, acestea a venit Filippo Arduini, fratele Armunziatei, care lua apărarea sorei sale. Atunci Cestra scoase un cuțit și lovi cu atâta furie pe nefericitul Filippo în gât, că acesta căzu într’un sac de sânge și muri pe loc. Ucigașul a fost arestat. O Statuia fără apă. Insula Lipari, cea mai mare din insulele grupate împrejurul Sicilei, la o depărtare de 45 kilometri, și în care orașul cu același nume numera el singur aproape totalitatea locuitorilor insulei,—vre-o 20 de mii,—suferă nespus de sete de aproape 4 luni, și situația ajunge din ce în ce mai desperată. In rîuri nu curge nici un pic de apă. Abia în câteva puțuri se poate găsi nițică apă pentru facerea bucatelor, și acei cari au puțuri, luptă necontenit că să alunge pe năvălitorii însetați. Primăria a cerut intervenția guvernului, dar acesta a răspuns în mod evasiv, trimițându-i un mic ponton,—pe cheltuiala orașului—încărcat cu 10 tone de apă, câtime dei’ișoare și neîndestulătoare spre a adăpa 20 mii locuitori ca un sufăr de sete. Populația nici nu poate protesta în contra nepăsării guvernului, fiind-că setea o face înneșă și bolnavă. Și la țară se simte lipsa apei, mai ales la Cavigne, care e principalul izvor de avuție al insulelor Lipari. Singura nădejde a locuitorilor e ploaia. istoria unui an ei Acum câteva zile giuvaergiul Casare Simboletti din Roma, care își are magazinul pe strada Monte Bianzo, se prezintă la frații Poli, comisionari de bijuterie de pe strada Fontanella di Borghese și cere unuia din asociați un inel cu diamant, declarând că un client al lui vrea să-l cumpere. Asociatul Corradini îi dere un inel în valoare de 1325 lire. Simboletti îl luă spunând că vrea să-l arate clientului. Câteva minute mai târziu el se întoarse, inelul plăcuse și giuvaergiul soldă valoarea lui printr-un cec asupra Bancei Tiberine, purtând iscălitura Luigi Damilano. Dar a doua zi d. Corradini prezintându-se la numita Bancă spre a ridica suma, ’I se răspunse,—spre marea lui uimire,— că numele de Damilano era necunoscut și că persoana aceea n’avea cont—curent deschis la Bancă! Atunci Corradini, fără a pierde o clipă, se duse numai decât la Simboletti,—pe care ’1 cunoștea de altfel bine, spre a-i cere lămuriri. El îi spuse că nu dăduse inelul în chestie clientului imaginar, ci unei oarecafe Elvira Caroli, din strada Frattina 78, care dăduse la rîndul ei inelul așa-zisului Camilano. Acest talmeș-balmeș nu mulțumi de loc pe Corradini, care denunță cazul poliției. Faimosul inel fusese amanetat la Montino din strada della Panetteria pentru 900 lire, și în urma acestei constatări, poliția a arestat pe Limbonetti, pe Camilano, care e funcționar la ospiciul nebunilor, și pe Elvira Caroli, împușcat pentru o smochină Alaltă-ieri, pe la ceasurile 8 seara, un oarecare Francesco Piana, din Genova, trecând pe lângă o vila din Staglieno, vezu un smochin încărcat de roadele sale plăcute ; el întinse mâna ca să rupă o smochină, dar în aceeașî clipă se auzi o detunătură, și o descărcătură de alice ’î făcu mai multe răni pe corp. Mai multe persoane au alergat la zgomotul detunăturei, și Francesco a fost dus la Paramatone, unde doctorii au declarat că va trebui să stea o lună de zile în pat. Piana n’a putut da nici un amănunț asupra agresorului seri. Procesele politice Zilele, acestea s-a judecat procesul deputatului socialist Nofri. Iată cum stau faptele: Anul trecut, Nofri făcuse o interpelare la Cameră asupra relațiilor secrete ale guvernului și ale companiilor drumurilor de fier. Deputatul socialist citise documente secrete, semnate de ministru de interne, și cari cereau permutarea unor agenți, din cauza opiniilor lor politice. Ministrul a răspuns că a procedat astfel în interesul serviciului... Câteva zile în urmă, ziarele publicară noul documente confidențiale, copleșitoare pentru guvern. Ministrul ordonă o percheziție care implică în acuzație pe Frisciotti și Picchetto, funcțoonari la drumul de fier. ’ IFi’isciotti recunoscu că transmisese lui Nofri documentele pe că i le comunicase Picchetto. Acesta din urmă pretinse că documentele i-au fost furate. Ministerul public acuză deci pe Nofri că a furat documente oficiale. Cu câteva zile înainte de judecarea procesului, Picchetto a "dispărut... Procesul a dovedit că nu se poate pune temeiii pe declarațiile lui Picchetto , căci el ceruse 5000 franci, ca să-și schimbe mărturia în favoarea lui Nofri. Enrico Ferri, celebrul sociolog și avocat, care a pledat pentru Nofri, a declarat că deputatul socialist nu și-a făcut decât datoria, și că la o ocazie bine venită se va proceda tot așa. Cu toate bazele fragile ale acuzării, preveniții au fost condamnați la 11 luni și 10 zile închisoare. Ei au făcut apel. Antigon. Ordinul generalilat de Gallifat Generalul de Gallifet, ministrul de războiu al Franței, a adresat guvernatorilor militari ai Parisului și Lyonului și comandanților corpurilor de armată ordinul următor : Armatei. Incidentul e închis! Judecătorii militari, înconjurați de respectul tuturor, s’au pronunțat în toată independența. Ne-am înclinat, fără nici un gând ascuns, înaintea sentinței lor. Ne vom înclina tot așa înaintea actului pe care un simțămînt de adâncă pietate l’a dictat d-lui Președinte al Republicei. Acum nu mai poate fi vorba de represalii, de orice fel ar fi ele. Deci, e repet, incidentul e închis. Vă cer și, dacă va fi necesar, v-aș ordona să uitați trecutul spre a nu vă gândi decât la viitor, împreună cu voi toți, camarazi, strig din toată inima: «Trăiască armata!», aceea care n'aparține nici unui partid, ci numai Franței. Semnat: De Gallifet. Acest ordin s’a dat, cu prilejul grațierea lui Dreyfus. CRONICI FEMEMNE Economia casască Scumpa cititoare, cari sunteți deja în căsnicie, sau cari aveți să intrați, vroiă să vă dați un sfat, de care, vă rog, sâ țineți seamă printre miile ocupațiuni ale gospodăriei voastre. Țineți socoteală de tot ce va aparține. Pentru aceasta luați-vă un caet, și însemnați toate lucrurile cari compun casa voastră. Consacrați câte o filă fiecărei camere, pe care dacă nu o umpleți de la început, o lăsați spre complectare pe mai tîrziu. Astfel scrieți obiectele din camera de culcare, din sală, din biuron, din salon. Treceți la sala de mâncare, însemnați tacâmurile, porțelanurile, sticlăriile, diferitele servicii, adăugați chiar amănunte, dacă, vreun obiect e singuratic, nu face parte dintr'un grup la fel. Apoi bucătăria și spălătoria. Nu uitați nici un lucrușor oricât de nimic ar fi, căci înfățișează o samă de parale, cari nu-l totdeauna ușor s’o scoți din buzunar, și precum e în salon, deși ar trece neobservat în amănunt, slujește însă la aspectul general. Același procedeu pentru rufărie. Chiar această ramură cere o rubrică specială, căreia trebue consacrate mai multe file. Rufaria doamnei, cu diferite despărțiminte pentru fiecare fel de rufă : a bărbatului, a copiilor, rufăria de pat, de masă, de bucătărie, etc. Oricât ar fi de restrânsă căsnicia d-voastră, ar trebui să posedați un astfel de cact. Numai cu modul acesta, puteți să controlați foarte ușor, să vedeți ce va lipsește, ca să căutați sau să înlocuiți. Altfel, nu se poate ține minte toate lucrurile dintr’o casă, sunt obiecte al căror rînd de întrebuințare nu vine decât după trecere de luni întregi. Și nimic mai neplăcut de a nu găsi un lucru, când ai nevoe de el. Afară de aceasta, prin acest caez se poate exersa un control veșnic asupra servitoarei. Mai inteiü când se primește în serviciu o servitoare, datoriei stăpânei e de a’i da lucrurile după listă, fâcând-o răspunzătoare de ele, numai astfel poți să'l ceri socoteală. Tot așa se procedează cu spălătoreasă. Amândouă trebue să fie băgătoare de seamă, sub pedeapsă de a înlocui tot ce strică, dacă aceasta e rezultatul neglijenței și nepăsărea lor , ceea ce se întâmplă mai totd’auna când servitoarea observă, că stăpâna nu prea bagă în seamă ce se petrece în căsnicia ei. Sunt unde slujnici, cari foarte bune la anumiți stăpâni, sunt leneșe și hoațe la alții. Am văzut de multe ori servitoare, cari furai, din casă lucruri din trusoul doamnei, și le vindeau pe nimic. De aceea e bine ca rufele să fie totdeauna marcate cu numele posesorului și numerotate. Dezordinea, doamnele mele, conduce de-a dreptul la ruină, căci dacă nu știm să păstrăm ce avem, ușor putem pierde, dar greu e de făcut din nou. Linia Vampa Hommentud rusesc «De pe piața Alexandrovska din Plevna — Vezi ilustrația — Dăm azi ca ilustrație pe pag. 1 o vedere a monumentului rusesc de pe piața Alexandrovska din Plevna, ridicat în memoria soldaților ruși cari au căzut la asaltul de la Plevna (1877)... CARNETUL MED Acatiste, SOI*® O îna* Coana Manda din Obor Pe fisa divorțează, Că și’n popor, ca și'n bosm Divorțul se uzează... Motivul: Hoțul e bețiv, Și ea o biată fată , Un ticălos, un cartofor, Și ea nevinovată... Dar hoțul spune neîncetat La oricare 7 întreabă Cum că motivul serios Cu totu’i altă treabă... Ș’anume că nevasta lui, A Mandii noastre fată, C’un tînăr a zburat în cer, Ca o... nevinovată... In fine, soro, ce maî ce, E în desvorț fetița, La trebonar, cu apucați Ce ’ncurcă mai rân ița... Și pă limenturî fu procest Chiar Vineri dimineața, Și Manda, fata ’n zori de zi, Pe când începe piața... S’au dus d’a dreptul la Olari Grăbite și ’ngrijate La Maica Domnului Isus Să dea acatist, frate Și s’aă rugătără, plângând Făcând batista leoarcă, Ca pe... bețivul lor napoi Cu milă să’l... întoarcă... La trebonar cu mini apoi ’L-au uns pă hoț pă haină. Și hoțu uns s’a și întors Și le-a... znopit în taină... Și-acuma ele la Olari Să jur’ că nu mai mere, Ci merg acatiste să dea La Sfântul ELeftere. Marion. UN PR« V EUII PE.I Calomniatorul tot ajunge odată în noroi. (German). 5 Saul ioaia in România —10 Bani în sîre mâtâra Scrisoarea lui Zala către d na Dreyfus Corespondentul nostru particular de la Paris, d. Bandi, ne-a semnalat telegrafic noua scrisoare a lui Zola, pe care acesta a adresat-o d-nei Dreyfus, cu ocazia grațierii soțului ei. în această scrisoare celebrul romancier ,și exprimă bucuria pentru faptul că i s’a redat soțul. «La masa familiară plăcută, zice Zola, copiii vor cere de la tatăl lor raportul despre lunga călătorie pe care pretinde că a făcut-o, pe când soția va veghia plină de grijă, pe lângă răstignitul, care i-a fost redat. «La început, nice Zola, opera mea nu era decât o operă de solidaritate umană, o operă de caritate și de iubire. Un nevinovat suferea cele mai rele chinuri și ei am întreprins să’l liberez. Îndată ce nevinovăția lui mi-a fost dovedită, eu n’am avut nici liniște nici odihna. Politicianii numesc aceasta sentimentalizm. Se poate, căci numai inima îmi era mișcată. Credeam la început că e vorba de o simplă eroare judiciară și nu cunoșteam mărimea crimei ce ținea prizonier pe acel om. La început voiam să servesc ca simplu scriitor numai umanitatea, dar cu cât bătălia se desfășura mai mult, cu atât mai mult am simțit ce sforțări supraomenești vor fi necesare pentru a salva pe nevinovat, deoarece aveam ca aliată numai puterea adevărului pentru noi. «De câte ori nu m’am temut în ultimii doui ani că n’o să smulgem pe martir de vin din mormîntul lui. Astăzi este liberat de suferințele sale fizice, și de aceea toate inimele amice serbează împreună cu femeița soția victoria câștigată. E adevărat că grațiarea e amară. «Ce indignare când capeți abia puțină indulgență, când voiai numai dreptate, și totuși, totul a fost pus la cale pentru a lovi din nou pe nevinovatul căruia cei interesați nu voiau să’i redea onoarea, ci să’i dea numai pomana libertățea. Asta întrece ori și ce, și face pe om să se îndouiască de bunătatea dumnezeiască. «Și ce jare pentru o țară când guvernul este numai milos în loc să fie drept. Cum poate un guvern să tremure de obrăznicia unei fracțiuni în credința că se va putea ajunge la o împăciuire prin nedreptate ? A se gândi la o reconciliare generală este suprema orbire voluntară Care nu era de datoria guvernului să dea afacerea pe mâna Guriei de casație îndată după sentința consiliului de războiu din Rennes,—pe mâna Guriei de casație pe care unii o batjocuresc într’un chip așa de mișelesc? O împăciuire definitivă constă numai în dreptate. Noi am căzut așa de jos, încât trebue să ne felicităm că guvernul s’a arătat milos. Am bun când nu poți fi tare, e deja un merit, și Dreyfus poate aștepta cu fruntea sus x reabilitarea, care trebue să se facă imediat, căci în ochii tuturor popoarelor de pe fața pământului el este nevinovat. «Noi vom continua lupta și ne vom bate mâine cu aceeași înverșunare pentru dreptate. Trebue să reușim în lupta noastră pentru reabilitarea inocentului, nu atât pentru densul, cât pentru Franța, care e expusă la o perie sigură în urma acestui exces de nedreptate. A reabilita pe Franța în ochii lumei, va fi silința noastră neîncetată. «O țară mare nu poate să trăiască fără dreptate, și țara noastră ar rămânea cufundată în doliu cât timp pata de noroi, nu va fi spălată și nu se va repara tăgada de dreptate ce s’a făcut și prin care a fost lovit fiecare cetățean. Legăturile sociale sunt slăbite și totul se prăbușește odată ce nu mai există garanția legilor, și la această înlăturare a dreptăței s’a manifestat o așa mare nerușinare și o sfidare așa de obraznică încât nici un pirjitom păstra măcar tăcerea în privința acestei rușini și nu putem măcar să ascundem cadavrul pe furiș pentru ca să nu roșim dinaintea vecinilor. Toată lumea a vezut, a auzit, și în fața lumii întregi trebue să se facă expiarea, cu un răsunet tot așa de puternic în lume ca și vina. A voi « Franță desonorată, izolată, disprețuită, este o idee criminală. Poate oare să fie de ajuns pentru mândria noastră ca streinii să vin anul viitor la Expoziția noastră ca la un bâlcin. «Nu trebue oare să ținem tot așa de mult la stima streinilor cari vor veni la noi din toate părțile lumei, nu trebue oare să ținem la stima ca și la băniilor? Indrăzni-vom oare ca, pe lângă industria noastră, științele și ar*tera noastre, să expunem și justiția noastră"? Rușinea me disperează. Nu înțeleg ca Expoziția să se poată deschide fără ca Franța să-și fi reocupat rangul ca națiune justă. Abia după ce nevinovatul va fi fost reabilitat, va fi și Franța reabilitată. «Incredeți-ve, doamnă, în bărbații cari au procurat, soțului dv. din nou libertatea și cari îi vor redobândi și onoarea. Nici unul nu va renunța la luptă. Ei știu că luptă pentru țară când apără justiția. Admirabilul frate al nevinovatului ne va servi cu eufragiu și inteligență. «Noi avem admirațiune pentru soțul dv., care fără motiv a suferit, atât de mult de prostia și răutatea omenească și căruia ce am dori să-i pansăm rănile. Simțim prea mult că societatea nu va putea niciodată să se achite, îndeajuns de datoria ce o are către martir și nu putem da nimic mai curat, nimic mai prețios decât acest cult de emoționată fraternitate. El a devenit eroul mai mare decât cei l’alții pentru că a suferit mai mult.Suferința nedreaptă l’a sfințit. «El a devenit sublimul purificat, și ca și cum călăii ar fi voit să-l facă și mai mare, i-au impus portura supremă : procesul dat» Rennes. Au trecut pe dinaintea acelui martir scos de pe cruce, sălbatici și mârșavi, scuipându-l, presărându-I corpul cu înțepături de cuțite și împroșcându-i rănile cu fiere și oțet. Și el, stoicul, a răbdat aceasta. Priveliștea erta așa de mișcătoare, încât sentința cea nedreaptă a revoltat popoarele. Convingerea despre nevinovăția lui Dreyfus, despre care nici măcar un singur om cinstit pe lume nu se îndoiește—a devenit simbolul solidarităței între oameni de la un capăt al pământului până la celalt. Caut în istorie o asemenea mișcare de frățietate universală și nu o găsesc. Condamnatul pe nedrept a făcut, mai mult pentru frățietatea popoarelor, pentru ideia solidarităței și dreptăței decât o sută de ani de discuțiuni filozofice și de teorii umanitare. Pentru în»leiașa dată omenirea întreagă a avut un țipăt de revoltă, o revoltă a dreptăței și a mărinimie!, ca și când ar fi formând poporul unic, înfrățit, visat de poeți.’ «Noi poeții aceștia vom glorifica pe erou pentru generațiile viitoare. Martirul lui a inspirat deja numeroși poeți. Pe când amicii adevărului și ai dreptățeii pregătesc neîncetat contribuțiuni pentru istorie, pentru verdictul de mâine, pentru achitarea triumfătoare, pentru satisfacția strălucită și țintuesc numele criminalilor la stâlpul rușinei, sufletele josnice se mulțumesc ori, nerușinatul triumf de’ o zi, fără să le pese de judecata istoriei, de care scoborîtorii lor vor trebui să roșească. Ei singuri au ridicat stâlpul rușinei, în mod vădit inconștient. Judecătorii din Rennes credeau că salvează armata, pe când o compromiteau. Pentru a scăpa pe câțiva șefi vinovați, ei au savîrșit o sinucidere. «Sperăm că copiii d-voastră nu vor trebui să spele mult, pentru a-și vedea numele liberal după lege de ori-ce pată. Gândurile Diavonul pe pământ Reman de Carolina Invernizio PROLOG PARTEA A TREIA 6 alianță. — Primele foămieți.— Amor fals. V — Ți-au întins o cursă, zise d-șoara Auprando cu brutalitate. Dînși a trebui să te fi urmărit, te-au văzut intrând acolo. Ce trebuință aveai să pleci așa îndată după vizita contelui? O să mă faci să dau afară și pe Mara. Ceva tremura. — Ar fi mai bine, esclamă densa, ca să remar tu singură, cu buna ta socotință. Tu însă-țî dai naștere la bănueiî, cu amorul zeii orb pentru acel bătrân. Gabella o privi de sus în jos, cu dispreț, ca și cum ar fi voit s’o calce, în picioare. — Nenorocire ție, dacă mai adaogi un cuvînt asupra contelui sau dacă te amesteci în ceea ce nu te privește. «Am trebuință să mă răcoresc, înțelegi, și tu aî fi cea d’intel asupra căreia s’ar revărsa mânia mea. — Asta ca resplată pentru că te-am servit în tot d’a uita bine și te-am ajutat în toate. Gilberta se cîuse spre dînsa cu pumnii în dreptul feței. — Din cauza ta am ajuns așa rea, urlă dînsa. Sfaturile tale perfide m’au perdut. Genza dete din umeri în mod ironic. — Zi mai bine că viciul era în oasele rele de la naștere. Tocmai acum arunci vina pe mine, pentru că vezi primejdia apropiindu-se. — Taci I răcni dinsa ca înebunită. Taci sau te strivesc. Mânia o înăbușia. Insă îndată ce Genza eși din cameră, își redobândi cumpătul. — Sunt nebună, murmură dînsa. Mai la urmă o să m0nifci&dez că însămi. O tulburare ciudată o cuprinse. Nici o dată nu se simțise așa obosită și nefericită. — Așadar și Ceiesta trebue să dispară ca și Berta, murmură ea. «Atunci ce -mi rămâne ? «Asupra contelui nu am nici o putere, d. Gorzano me irită, n'aș vrea să 'l mai reved, viața de sacrificii, de muncă, pe care o duc, mi se pare prea grea. «Trebuia oare să ajung la acest rezultat ? «Renzo m’a mințit oare sau că era deja în intimitate cu Carmen, când aceasta se prefăcea amorezată de Oscar ? «Carmen... ea triumfează acum, pe când eu credeam că am doborît-o pentru totdeauna. «Și dânsa are bănuieli asupra mea, asta e sigur, și contele e amantul și aliatul ei. «Se îndouește oare dînsul de mine ? «Ah ! aș vrea să știu ce i-a spus tatăl meu în sine când a rămas singur cu el. «Renzo a mințit cu mine întotd’auna. Dînsu î se preface că me crede nevinovată, în vreme ce ’mi supraveghiază orî ce pas: înțeleg. Insă eu voiu ști să ’i restorn toate bănuielile până în ziua când voiu putea să 'i lovesc în Carmen a lui. «Pe dinsa trebue să pun mâna, înainte de ceî-l’alțî. Stătu puțin pe gânduri, apoi se așeză la masă, luă o foae de hârtie și scrise d-lui Gorzano : «Nobilul meu amic. «Am necesitate urgentă de a’ți vorbi. Ai putea să vii azi la mine ? Azi nu me duc la atelier. «Scuză-mi îndrăzneala și consideră-me întotdeauna ca pe upatla și recunoscătoarea d-tale servitoare: «Gilberta». Puse scrisoarea aceasta într’un plic, scrise pe ei numele și adresa d-lui Gorzano, apoi chemă pe Genza și-i zise : — Să fie dusă îndată. Genza se uită pe furiș la stăpâna sa și văzând’o cu ochii fixi, cu sprîncenile încruntate, nu zise nici o vorbă și plecă. D. Gorzano, primind această scrisoare, se grăbi să vie, și încă în fugă. Părea în prada unei mari emoțiuni. I J exp. contra, Gilberta ’și redoifânjuie toată liniștea. Și arăta uimitor ,de frumoasă, în haina ei simplă de casă, de lină neagră, care ’i modela elasticitatea și eleganța minunatelor sale forme. Frumosul ei păr negru, ușor modulat, îi încorona fruntea albă, lipsită de cea mai ușoară încrețitură, frunte de virgină. Zîmbia cu tristeță în vreme ce îi întindea mâna. — Scuză-mi dacă te-am deranjat, zise dînsa cu acea voce suavă care se cobora la inimă, aș fi voit să scriu contelui Altena, însă nu’i știu adresa. — Sunt fericit, d-șoară, să mă pun la odinele d-raie, răspunse Valente înveluind’o cu o privire de dragoste. Deja de două ori am venit ca să ved ce mai faceți, însă n’am avut fericirea să te găsesc. Intăia oară erai deja culcată, a doua oară erai la lucru. — Mi-a spus Genza, zise Gilberts, și tot de la ea am aflat că contele Aliena a fost la mine, dorind să-mi vorbească. «In seara aceleiași zile a venit aci majordomul acelei doamne streine căreia i-am închiriat casa și mi-a spus că doui domni, cari au zis că sunt contele Altena și d. Gorzano, s’au dus la casa și au cerut să vorbească mele meu cu stăpâna lui. «Respunzându-ne că stăpâna sa nu e acasă, contele l’a invitat, tot în numele meu, să spună stăpânei lui când s’o întoarce, că acum, după ce s’au luat toate informațiile asupra ei, dânsa nu mai poate să stea în acea casă și că trebue să-și caute o altă locuință. «Acel servitor obraznic a cerut să plătesc pagubele ce eu pricinuesc stăpânei sale, deoarece i-am răspuns că acei două domni erau interpreții voinței mele, și a plecat amenințându-ne aproape. «Iată de ce ți-am cerut ajutorul d-tale după cum ași fi cerut pe acela al contelui, dacă ași fi știut unde șcade. — Ai făcut foarte bine că te-ai adresat mie, zise d. Gorzano, deoarece contele e foarte ocupat zilele astea. «Și apoi sunt și eu amestecat în această afacere și o să-ți spun în sinceritate ceea ce s’a petrecut. «M’am întâlnit cu contele tocmai când oșia de la d-ta, unde era să intru și eu. «Contele’mi spuse că nu ești acasă și atunci pornirăm amândoi spre dealul Va! Salice. D’odată văzurăm pe Genza, mergând pe stradă și apoi intrând în casa d-tale. Giberta dete o esclamare de surpriză. — Genza s’a dus acolo ? esclamă dînsa. Dar eu n’am știut nimic. Și, mai înainte ca d. Gorzano să răspundă, sună clopoțelul. Genza nu veni. — Scuză-me un moment, zise Guiberta. Eși din cameră, însă nu lipsi decât câteva minute. Gând se întoac’se părea agitată. — Genza nu e acasă, zise dinsa șezând lângă Valente. Bătrâna asta comite uneori niște ciudățenii pe cari nu le pot înțelege Și cu toate astea nu am curagiul de a-i face mustrări, căci îmi dă dovezi de mare dragoste, a fost pentru mine o a doua mamă: «Uite, eu mă prind că și dînsa, mirată de misterul de care se încunjură acea streină, va fi voit s’o cunoască d'aproape. — Se poate foarte bine să fie așa,nu fii îngrijată,d-șoară. Ți-am vorbit de incidentul cu Genza, pentru că numai vederea era inspirat coplelui ideia pe care amândoul am pus’o în practică. «De mult timp deja contele avea bănuiî asupra acelei streine, însă n’a voit să-ți vorbească, pentru ca să nu te turbure; eu din parte-mi însă îțî spun drept, m’am apropiat de acea streină pentru că ea-m’ amintea de aventura ce ți-am povestit. Gilberta a țin f ia asupră î o privire așa nevinovată, încât emoționă pe d. Gorzano. — Ce aventură? întrebă ea. — Nu ’ți aduci aminte că atunci când ne-am destăinuit trecutul, ți-am vorbit de o necunoscută care semăna perfect cu d-ta și care a venit să ’mi ceară ajutor într’o noapte de iarnă? — Ada, mi-aduc aminte. Dar ce are a face srremna căreia ’i-am închiriat casa, cu acea necunoscută? — E chiar dînsa. — Dinsa ? Și seamănă cu mine? O, Dumnezeule ! Și eu i-am închiriat casa fără măcar să mă gândesc s’o văd, s’o cunosc. — Dar dînsa te cunoaște. Gilbert a îngălbeni. — Mă cunoște ? Ți-a spus ea ? Da, a îndrăznit să mărturisească că asemănarea ei cu d-ta îi este de folos, și tocmai pentru asta a luat cu chirie acea casă, pentru ca să facă să cadă asupra-ța o parte din răspunderea faptelor ei. — O ! dar asta e grozăvie l esclamă Gilberta ascunzându-și fata în mâini. (Va urma)