Universul, octombrie 1899 (Anul 17, nr. 269-299)
1899-10-26 / nr. 294
St. O stradă din orașul Mafeking. — (Vezi explicația) Calendar pe anul 1899 Ortodox Luni, 25 Octombrie.—Mucenicul Marcian. Catolic Luni, 6 Noembrie. — Leonhart Soarele răsare 5.46, apune 4.41 București, 25 Octombrie. „ UNIVERSUL de ieri s’a tipărit în 96.340 exemplare. Carteluri Se știe câte sacrificii s’au făcut și se fac, și din partea Statului și din partea particularilor, pentru încurajarea industriilor naționale născânde. Prin punerea de taxe vamale care împiedică aproape cu totul importul unor produse din străinătate, Statul renunță la beneficii însemnate, numai pentru a lăsa liber terenul produselor similare din țară ; consumatorul român plătește și el astfel de produse mai scump, mult mai scump decât le plătește orice consumator în țara lui,dar plătește bucuros în credința și în speranța că ajută astfel la ridicarea și consolidarea întreprinderilor industriale naționale. In raport cu toate aceste sacrificii, industria națională se desvoltă, neapărat,—și rezultatul firesc al acestei desvoltări n’ar putea fi altul decât, pe lângă producere de marfă mai bună, și ieftinirea ei treptată. Așa ar fi, dacă în afară de încurajarea, în afară de protejarea ei față de concurenta străină, ar veni apoi și libera concurentă internă ca să-i dea tot imboldul necesar spre un progres solid, sănătos, — spre deplina și armonica mulțumire și a producătorului și a consumatorului. Există, însă, din nenorocire, un mijloc de a se suprima acest indispensabil imbold spre stabilirea unei stări de lucruri mulțămitoare pentru toți, un mijloc de a se desființa și libera concurență internă, și acest mijloc, această pacoste și superfetație a industrialismului, este Cartelul. Și iată că de-abia se încropi și la noi un început de industrie și avem deja pacostea ei. Și o avem, ca început din partea industriei celei mai favorisate la noi, și de oameni și de noroc, din partea industriei petroliului. Tocmai când se anunță descoperirea de noi isvoare cari dau asigurarea unui viitor strălucit și îndelung acestei producțiuni în țara noastră, — tocmai atunci, deci, când toată lumea cu drept cuvînt se aștepta la o eftinire a acestui produs, tocmai atunci... el se scumpește! Causa? Cartelul producătorilor de materie primă, urcarea artificială, arbitrară, strângătoare de gât a prețurilor! Iată recompensa atâtor sacrificii ! Iată folosul ce a resultat din ele pentru țară! Și spre a se vedea mai bine acest folos pentru țară, va fi de ajuns să spunem că acești carteliști, cari nu vînd vagonul de țiței și la noi decât cu prețul de 290 franci, acești producători ai noștri, acești esploatatori ai solului nostru, vînd acelaș vagon la Brașov cu 150 franci! Iată frumusețile cartelului! Iată cum el zădărnicește tot efectul atâtor sacrificii, al căror rost și înțeles nu era desigur acesta, de a se da, fără remediu și fără milă, chica consumatorului român pe mâna producătorului, fie el chiar național . O lege contra cartelului se impune dar, o lege riguroasă, care să oprească de la început întinderea acestei cangrene și asupra celorlalte industrii, cari de odată cu înălțarea lor ar putea fi tentate a imita și ele acest exemplu. Și sperăm că chiar în sesiunea ce se va deschide peste câteva zile, un astfel de proiect de lege se va prezinta, fie din partea guvernului, fie din inițiativă parlamentară. In același timp mai credem de asemenea că ar fi bine, în interesul populațiunii cu mai puțină dare de mână— căci cei mai bogați nu mai întrebuințează azi pentru iluminat aproape deloc petrolul— ca să se scadă și taxele actuale de acciz asupra acestui produs, taxe care sunt aproape echivalente cu chiar prețul lui,—așadar de sută la sută. Din Anglia (Coresp part. a «Universului») Londra, 22 Octombrie. Consternația englezilor De 120 ani imperiul britanic n’a mai suferit o astfel de înfrângere ca cea a armatei engleze în lupta de la Ladysmith. Vestea acestei dureroase lupte a produs o mare consternație în toată țara, dar mai ales în Capitală. Unii compară acest dezastru cu acela suferit de englezi la 1854 la Balaclava, în războiul Crimeei. Toate ziarele, cu toate că orgoliul britanic e umilit, îndeamnă publicul să remâne liniștit și să arate că poporul englez știe să sufere loviturile sparte, cu demnitate și curaj. Dar pe de altă parte, ele critică cu asprime pe șefii armatei, în special pe ministerele de marină și de războiu. Ele afirmă că mari greșeli a făcut secția de transport cu ducerea trupelor în Anglia, iar nenorocirile din Natal se datoresc faptului că ministerul de războiu din Londra,—fără a cunoaște împrejurările locale și fără a ține seamă de ele,—dirijează operațiunile de pe teatrul războiului. Cercurile militare critică cu asprime faptul căderea ca prizonieri a 2000 de soldați și 142 ofițeri în același timp. Toată lumea de la noi se teme că, în urma luptei de la Ladysmith, olandezii din țara Capului se vor rescula spre a da ajutor fraților lor din Orange și din Transvaal. In aula ministerului de război și, unde se afișează lista morților și răniților din Africa de Sud, e în fiecare zi o îmbulzeală primejdioasă. Părerea câtorva ziare mai însemnate Ziarul radical« Daily Chronicle». ..reprezintând aspirațiile adversarilor războiului, publică un articol plin de plângeri, în loc să isbucnească cu furie împotriva acelora cari au cerut războiul. El zice : Dacă ne-am alege cu ceva mai bun decât cu «patriotismul din music-halls» de pe urma acestei catastrofe, încă ar fi ceva, și am putea să o considerăm ca o lecție ce ne-ar putea fi tot spre folosul nostru.» Tot așa vorbește și «Daily News». Marele ziar «Times» spune : «Nenorocirea de la Ladysmith, orîcât de mare ar fi ea și orîcât de mare ar putea fi înrîurirea ei asupra populației africane, nu va slăbi de loc curajul poporului englez. «Cele mai însemnate trăsături ale caracterului nostru național sunt sângele rece în înfrângere și cumpătarea în biruință.» «Standard» publică un articol foarte mândru, care sfârșește cu afirmarea «că nu mai încape îndouială că victoria finală va fi a englezilor. Cele două republici cari ne-au provocat la luptă vor plăti scump purtarea lor față de Anglia.» «Daily Telegraph» se exprimă tot ca și «Times», și, prevăzând exclamația de bucurie a Europei, zice: «Marea Britanie nu depinde nici de blamul nici de land . streinătăței. «Infrîngerea de la Ladysmith n’o să ne facă nici un rău. Anglia va păși neturburată pe calea ce și-a croit’o, ca să’șî atingă ținta, de la care nimic n’o va putea îndepărta». Nouile întăriri engleze Șoviniștii noștri aplaudă mai toți hotărîrea guvernului de a răspunde la înfrângerea generalului White prin trimiterea unui nou supliment de trupe de 5,000 soldați în Africa, ceea ce va ridica efectivul total la 80 mii de oameni. Dar patrioții cu judecată și luminați încep să se miște și să se întrebe unde se vor opri aceste jertfe de oameni și de bani. Ei se tem mai ales ca Anglia să nu fie victima vreunei lovituri «laterale», adică a vreunei diversiuni de temut a dușmanilor Angliei în India sau în China. Interview ca Chamberlain Mai mulți ziariști conservatori s’au încercat să intervieveze pe Chamberlain spre a obține vr’un cuvînt asigurător. El a refuzat să-l primească, cu toate că prietenii săi declară că ’și păstrează tot sângele său rece și încrederea-i nesdruncinată în resultatul final al luptei. Dramă italo-belgiană Un belgian, anume Host, a încercat, să ucidă, ieri, în Earl’s Court road, din Londra, pe o tineră harpistă italiană, d-ra Pia Carozzi, în vârstă de 16 ani, și care nu răspundea la dragostea lui. Greu rănită de un glonte de revolver, d-ra Carozzi a fost dusă la spital, pe când trecătorii ridicau cadavrul lui Host, care, după crima sa, înghițise o otravă puternică. iaufragiul mini vapor.—18 victime S’a primit adi vestea unui dezastru maritim. Steamerul englez «Zürich», care a plecat din Arhangel spre Londra cu o încărcătură de lemne, a naufragiat la 18 octombrie stil nou, la 20 mile de Vigten, la Nordul Norvegiei. Vaporul fusese apucat de o furtună năpraznică și a fost spart la proră. In fața primejdiei, echipagiul, compus din 18 marinari, dintre care 9 negri, și din căpitan, a făcut două plute pe care au luat loc în momentul când «Zürich» se cufunda. Cele două plute au fost duse câtva timp de curentul apei. Pe întăia plută se afla căpitanul, al douilea locotenent, cei patru mecanici, patru negri și 2 câini. Pe cealaltă, se afla primul locotenent, maestrul de echipagiu, un fochist, un marinar alb și cinci negri. Patru zile în urmă, prima plută a fost întâlnită de un vapor comercial, pe ea se mai afla numai căpitanul încă; toți tovarășii lui pieriseră. A doua plută a fost asvârlită pe coasta insulei Wigten, a doua zi după naufragiu, și pe ea nu se mai afla decât cadavrul unui negru. Vaporul «Zürich» fusese construit în 1883, și era un bastiment solid, construit numai din fier. El aparținea armatorului Brightman, din orașul nostru. Căpitanul, care a scăpat ca prin minune, va debarca zilele acestea în Londra. O grevă de orbi O grevă puțin obicinuită e aceea care a isbucnit api printre orbii întrebuințați de către o societate filantropică la fabricarea periilor. Bieții orbi se plâng de micimea salariilor lor, cari, spun ei, abia abia le ajung ca să-i împiedice de a muri de foame, și a căror mărire făgăduită o așteaptă în zadar de mai mulți ani de zile. Multe societăți de binefacere din Londra au luat partea orbilor. S-a deschis o campanie de presă, se fac subscripțiuni, se organizează meelinguri la Trafalgar Square. Nu se spune însă, dacă greviștii se vor duce să «vadă» meetingurile. West. Opozițiunea! Opozițiunea e «Mama soacra» guvernelor. In contra cicăliturelor, ba chiar a mușcăturilor acestei soacre, ce n’au făcut, ce nu fac guvernele de pretutindeni ! Nu de procedeurile guvernelor moderne pentru a astupa gura bârfitoare a opozițiune, am de scop să vorbesc aci. Cred că ar putea interesa mai mult pe lectorii Universului informațiuni de mijloacele la cari se recurgea acum 70—80 de ani, la București, ca să se facă a tăcea «Opozițiunea». Domnia lui Gr. Ghica Vodă, de la 1822 la 1828, a fost agitată de grea opozițiune, atât din partea boerilor emigrați în Ardeal în timpul revoluțiunei de la 1821, cât și din aceea a țăranimei. Mijloacele ordinare — aceleași și până astăzi— de a molcăni gurile rele ale prolivnicilor, sunt cunoscute: — Chemare în slujbă, un colțișor de ciupit din sfântul budget; — Acordare de favoruri la «opozanți» și la rudele lor ; — Cinstire cu ranguri ori decorați cmî ; — Cu titluri diverse, dăruiri de bani... Dacă cu de aceste nu se potolește opozițiunea,—care sunt și opozițiuni de principii !—apoi intervin alte mijloace ; — Asprimea legilor (?) — Procesele de tot felul ; — închisorile preventive ; — Lovituri date rudelor și amicilor opozanților ; — Retevetul, adică aplicarea pe spete a constituțiunei... — Asmuțirea maniacilor și epilepticilor, ca să deaiuruș prin opozanți cu bâta... fie și cu condee din cari curg bale veninoase zise: «opiniuni sincere». * * ¥ Pe la 1822—1828 lupta Domniei contra opozițiunea e mare. Boerimea conspiră: «Perraque blonde et collemoir». Și în adevăr conspiratorii contra lui Grigore Vodă Chica își iau ca semn de raliare modul cum își faceau tunsoarea perului. Intr’o bună dimineață Vodă observă prin ulițele Bucureștilor umblând feciorii de boeri cu altfel de tundere de per de cât era moda. Pricepe Vodă că așa ceva nu poate fi fără de explicațiune și deci dă pe dată următoarea poruncă : «Io. Grigorie Dim. Ghica Voevod.» «Cinstite și credincios boerule al Domniei mele, D-ta biv-vel ducere Costache Ralet, ispravnice al streinilor, fiind-că între feciorii de boieri am văzut pe unia cu asemănare ca și când ar fi Ungureni, cu parul capului lăsat dindărăt, de aceea perierghie (curiozitate) având Domnia mea, ca să aflăm din ce țară sunt veniți cine și cum îl chiamă pe fiecare, cu numele și cinul său Í poruncim D-tale ca pe câți vei găsi întru acest felin de asemănare, precum mai sus zicem, pe toți aceia făcăndu-i catagrafie cu numele și cinul lor, să-i arăți Domniei mele...—(1826 febr. 7). Balet făcu mai mult decât o catagrafie : pre mai mulți din acei conspiratori, îi aduse «la pror,kimen» cu promisiuni de tot feliul și într’o zi isbuti să ducă lui Grigore Vodă Ghica șuvițele tunse de «bună voe» de la 28 de opozanțî. Ba mai tinse pre unia și făr’ de voia lor, cu cinste și alaiii, prin Barbier-Baș al Curței Gospod. Intr’astă zi Vodă zice lui Ralet : «Arhonducere, prea s’au îmulțit răsvrătitorii. Dinșiî poartă haine a la franca. Ia-n desbracă î și fă-le rost cu anteree părintești». Vodă nu se mărgini la atâta, ci dete pitac (poruncă) domnesc oprind portul, care începuse a se introduce, de haine europenești. Dar oposițiunea pârdalnica răsfia acum și între slujbașii domniei. Așa Dumitrache Ciocârdie, al 11-lea vistier, era unul din cei mai aprigi cârtitori asupra domniei. De cât Grigorie Vodă Ghica dispunea de un mijloc pe care desigur guvernele moderne regretă că nu-l mai au surghiunul la mănăstiri. Iată pitacul domnesc prin care domnitorul «regularise-le» pe boerul Dumitrache Ciocârdie : «Fiindcă Dumitrache Ciocârdie, al 2-lea vistier, din urmările sale se vede că nu înțelege nici cele ce se socotește, nici cele ce vorbește; de aceea spre a se mîntui de această uimire întru care se află și a’și veni în cunoștință, volnicim pe sluga domniei mele... Ciohodar, ca luându’l de aici să’l ducă surgun la mănăstirea Gernica din județul Ilfov, unde poruncim cuvioșiei tale starițe de la numita monăstire să’l ții acolo în bună pază, de unde slobod să nu fie arși fără a doua poruncă a domniei mele, iar orînduitului mumbașir (executor) să i se dea adeverință de primirea lui. Pecetea gospod. contrasemnat vel. Logofet. 1826 Aprilie 15 Mănăstirile erau Bastilia domnilor noștri, dar câte odată Domnitorul se mărginea de a exila pe oposant la moșia acestuia. Așa trimete în 1826 Octombrie pe Nicolae Holteiu de la moșia Vadastra (Romanațî), pentru că «se încungiură de atâta vreme aici în poliția Bucureștilor, superând cu felurimi de pâri neadevărate și mincinoase... ca un obrasnic neînțelegător și supărător linișteî...» Mare păcat ! Constituțiunea a lipsit pe guvernanții noștri moderni de asemenea mijloace eficace de astuparea gurei oposanților ! Dar încă ce înlesnitor mijloc mai avea la îndemână Grigorie Vodă Ghica de a face să tacă oposițiunea țărănească , suprima pe țărani trimițându-i la groapa Ocniî. V. A. Urechii. Petele de pe covoare se curăță cu un amestec de magneziu cu benzină. Seara acoperim cu aceasta pata și o lăsăm până a doua zi când o curățim frumos. Oglinzile și cadrele aurite le ungem cu albuș de ofi amestecat cu sare de bucătărie și după aceea le frecăm cu peria, până când strălucesc. Petele de pe mobilele lăcuite le depărtăm ungându-le cu o soluțiune egală de ulei de in, spirt de vin și terpentin. Tablourile murdare le curățim cu vată înmuiată în ulei de mac. Candelabrele de bronz le încălzim intenn la o lampă de spirt și după aceea le frecăm cu o bucată de postav. Plăcile de marmoră le curățim mai repede, dacă turnăm petrol peste ele, lăsându-i mai multă vreme, și apoi le frecăm cu o bucată de pânză fină. După ce s’a uscat placa, o spălăm și apoi o frecăm uscată, până când marmora strălucește ca o oglindă. Covoarele de Persia și de Smyrna le periam cu o perie moale, udată cu apă săpunată și cu salmiac. Obiectele de tinichea se curăță cu emaillak. Olympia. CRONICI FEMENINE Arangiarea locuințelor noastre Toamna este epoca avanglărilor și schimbărilor locuințelor, și cu zilele reci și nopțile lungi o bonă gospodăreasă, înarmată cu energia dobândită în aer curat, se apucă să facă lumină în întunericul locuinței din oraș, care a stat în somnul de vară. Mai intéiu începe curățirea tuturor obiectelor, cari bagă în toate spaimele pe bărbați, după aceea arangiarea lor. Albiturile de masă curate, serviciul de porcelan și sticlăriile frumoase împodobesc sufrageria. Fiecare gospodăreasă harnică trebue să conceadă—deși în mod tacit—că sunt lucruri, care prin o deasă curățire se ruinează. Cred nemerit deci a da unele sfaturi. PARTEA LITERARĂ Si tu veux étre aim<5 d’uoe femme, 6 jeune ami, ne lui dis pas que tu la veus. Dilit is De muriți după vre-o fată, Crede-mă-ți, amicii mei, Nu îi spuneți nici o dată Dragostea întreagă, el. Nu i-o spuneți, mai cu seamă, In genunchi și lăcrămind, O iubită nu’i o mamă, Să vă poarte dor oricând. Ea curând se plictisește De oftaturi de copil Și o fată nu iubește, Dintre voi, pe cel umil. Faceți-o să vă ’nțeleagă Că gândiți la ea, apoi Nu-i vorbiți decât în șagă ! Moare din ea după voi... Vis-^aî’Iia IV- CSȘBWÎth --------- ... ■ [UNK] ■ [UNK] [UNK]—■ O cri ziarul german «Kreuzzeitung» află că conducătorii armatei engleze caută acum să arunce unul asupra altuia vina desastrelor de până acum. Lord Wolseley, șeful suprem al armatei engleze, zice: «L’am conjurat încă din iulie pe ministrul de rezbel să trimită un corp de armată în Africa sudică. Dacă s’ar fi întâmplat aceasta, Anglia n’ar fi acum în situația aceasta atât de rușinoasă, ca să fim bătuți de Boem în colonii». Ministrul de resbel lord Laodsdowne răspunde cu oarecare dreptate: «M’am bizuit pe asigurarea ta, că două corpuri de armată stau gata ca să fie îmbarcate în 24 de ore. La 8 Septembrie am cerut numai un corp de armată și ți-a trebuit 7 săptămâni ca să mobiliseze o jumătate de corp de armată. Chiar și pentru aceasta a fost nevoie ca să se convoace rezervele». «N'am avut bani ca să cumpăr catâri și alt material de rezboiu», răspunde Wolseley. «Nici eu, răspunde ministrul de rezbel; «cancelarul tesaurului (ministru de finanțe) avea un escedent atât de mare, încât nu a voit să dea nici un ban, pentru ca să nu-și piardă popularitatea». Un colaborator militar al numitului ziar face următoarea critică organizației armatei engleze: «Este lucru uimitor, aceasta trebue să conceadă orîcine, cât de greu s’a mișcat în cazul acesta mașina britanică de războiu. Aceasta ne aduce aminte de vorbele unui ofițer german de stat-major, după o luptă aparentă de la"Aldfilhosf" «"Escelent material, dar fără nici o instrucție». Câte greșeli capitale nu s’au sevîrșit ! Cine poate înțelege ușurința de minte, ca intr’un feritor uriaș, ca coloniile din Africa sudică, să se țină o garnizoană numai de 3500 soldați și când primejdia era mare, să se întărească numai cu 4500 soldați ? Guvernul răspunde : «N’am voit să provocăm pe Boerî prin pregătirile noastre militare». Cine poate însă tăgădui că lordul Chamberlain n’a provocat pe Boeri prin discursurile sale brutale ? Nu este deci lucru de mirare, că poporul Boerilor, sistematic agițat, a început să nutrească speranța, ca să bată pe englezi, și apoi, ca odinioară, să închee pace în bune condițiuni !» O CUGETARE pe zi Mare adevăr este a zice că exstremele se lovesc , că nu e de ajuns ca să strigi: «foc !»—pentru ca din toate părțile să ți se aducă apă?... O stradă din orașul Mafeking — Vezi ilustrația — Corespondentul nostru particular de la Paris, d. Bandi, ne-a telegrafiat alaltă ori noapte, că orașul Mafeking, înconjurat de Boeri, ar fi fost luat de aceștia cu asalt. Orașul Mafeking se află situat, la granița Republicei Transvaal, în țara Besaanilor și este împreunat prin o linie ferată cu orașul Vryburg, despre care s’a vorbit în acest războiu de mai multe ori. Ilustrația noastră de pe pag. 1 reprezintă vederea unei strada din orașul Mafeking: «s-«r ------------"7* OrasiM științificii TELEOPTIA Edison bătut de un lucrător polonez Lucrătorul Jan Szezhanik (pronunță Ștepanik) va arătă la anul, la Exposiția din Paris, o invenție uimitoare. Jan s-a născut la 12 iunie, 1872. El e fiul unui țesător sărac, și a avut aceeași meserie până la versta de 18 ani. Azi, el șcade la Viena, și poate să se ocupe numai cu invenția lui, căci și-a vîndut brevetul pentru 1 milion de franci în Germania, și pentru 1 milion și jumătate în Anglia. E vorba numai de... teleoptia, s’ar putea spune de vederea lucrurilor, a peisagiilor, la orice depărtare, prin ajutorul firelor electrice. Astfel s’a împlinit unul din visurile cele mai fantastice ala lumii moderne . Edison, Tesla, și ceilalțî vrăjitori moderni, au fost lăsați cu totul în urmă de săracul proletar polonez. Acesta din urmă, ca cultură, știe doar să scrie, să citească și să socotească. Dar, din copilăria lui încă, a fost pasionat după optică și electricitate. Prin niște adevărate minuni de voință, economie și de surmenaj, el se iniția așa de bine în aceste două științe, câștigând în sudoarea frunței pâinea lui zilnică, încât a putut căpăta diploma de profesor. In iarna anului 1894 făcu descoperirea sa. El o propuse ministerului de resboiui. ’I se spuse să vie la Viena... spre a asista la schimbarea guvernului. Două luni de zile, fără mijloace și fără cunoștințe, el bătu la toate ușile, fără să primească altceva decât refuzuri și mai ales batjocuri și zeflemele. A fost chiar vorba să fie dus la balamuc ca nebun. Ar fi cunoscut astfel calvarul tuturor inventatorilor. El fu retrimis la școala lui, când un om de afaceri, anume Ludwig Kleinberg, mirosind ceva nu totmai obicinuit, îi dădu mijloacele de a părăsi pro 9 94 Diavolul pe pământ Roman de Carolina Invernizio PARTEA A CINCEA Perdu!».— Calea rănirii.— Chinul nevinovaților VII Baronul a prezintat-o ca pe nevasta «a, și terenul trebue să fie o persoană foarte cunoscută. — Văzu L ai actul lor de căsătorie? — Oricum nu e o altă feroce, care să fie mai frumoasă decât dinsa. Cuvintele astea și altele se auziu din toate profile. Gilbert, căci dinsa era, părea a nu observa admirația ce stăruia. Ea se uita la femeile, la fetele can patinau și cari, după primul moment de curiosite, începuseră să lunece pe ghiață In acel moment o voce copilărească făcu pe falsa baroneasă să se cutremure. — Dar e mama, e mama. Și Renzeto, smucindu-se din mâinile guvernantei sale și ale Dinei, se repezi spre Gilberta cu brațele întinse. — Mamă, mamă, tu ești, te ai întors ? Gilberta fu cuprinsă de spaimă. Dacă ar fi ridicat copilul în brațe și ar fi răspuns : — Da, eu ,nni mama ta. Totul s’ar fi dărâmat în jurul ei , ar fi fost perdută. Trebuia prin urmare, cu orice preț, să se întărească ,contra emoțiunei. Se uită cu mirare la copil și într’o italienească stricată amestecal, cu cuvinte rusești, zise: — Nu înțeleg... drăguță... pe cine cauți... Renzeto o privi uimit și ochii i se umplură de lacrimi. Dina se apropiase și ea, cu Elsa și cu Marieta. — Vino încoace, scumpul meu, zise Elsa ; te-ai înșelat; nu e mama ta. Copilul se apucă îndată de hainele guvernantei, însă fără să -și ia ochii de la Gilberta. — Scuză, d-nă, zise fiica lui Oscar cu o voce încântătoare care avea timbrul vocea tatălui său. Copilul a perdut pe mama sa, care semăna mult cu d-na și pentru asta și-a permis să -ți vorbească astfel. Gilberta era foarte galbenă, pentru că interzise privirea fermă și severă a Marietei. Acea privire îi făcea efectul unui fer roșu în inimă. Părea a ’i zice : — Nu, copilul nu se înșeală ; eu te recunosc bine: tu ești mama lui Renzeto, după cum ai fost și mama copilei încredințată mie și care din fericire a murit. Insă Gilberta ’și redobândi îndată cumpătul. — Sărmanul mititel, zise dînsa cu același accent străin pe care ’l imita de minune, îmi pare rău că ți-am răscolit o amintire așa tristă, însă dacă semen cu sărmana ta mamă, dă’mi o sărutare. — Nu, răspunse copilul cu un accent ilat retragă »du se spre Elsa și Dina, căci tu spui o minciună pentru care Dumnezeu o să te pedepseacă, fiindcă tu ești mama mea. Insă eu nu vreau să te mai văd, n’o să mă mai rog pentru tine, pentru că ești rea, ne-am făcut să plângem, pe mine și pe tata. Ai fugit. Du-te, du-te... In zadar Dina căuta să i facă să tacă, să’i liniștească ; copilul nu voia s’isculte. Gilberta fusese cuprinsă de o nespusă frică și, cu o voce înceată, înecată de emoțiune zise : — Sărmanul copil ! Îmi este milă de dînsul și nu vreau să’i tulbur mai mult cu prezența mea. Mu’ți asistaseră la acea scenă și, indusă după plecarea Gilbertei, se formă îndată un cerc în jurul Elsei și al Marietei. ’— Dar cu adevărat, întrebă o frumoasă domnișoară, că acea doamnă rusă seamănă cu mama acestui copil frumos ? — Foarte adevărat, răspunse Elsa, și chiar eu, în primul moment, am luat-o drept dinsa. Insă observând’o d’aproape, am văzut că e mult mai grasă și are un alt accent de voce. Și apoi, din nenorocire, mama acestui mititel a murit și era italiană, pe când aceasta e o streină. — E o baroneasă rusă, ziseră câțîva inși. — Eu m’aș prinde pe capul meu că e acea aventurieră, care se numia Celesta la Turin și care nu se arăta decât noaptea, zise un fiier elegant care avea monoclu la ochiul drept. — Celesta era blondă, esclamă un altul. — O fi avut o perucă, adăogă cel dintâi. Pe când vorbiau astfel, Gilberta se urcase în trăsura ei rusească. Era foarte galbenă și tremura. Un moment îi venise în gând să ridice în brațe pe fiul său și să ’î strige în fața tuturor : — Da, eu sunt mama sa. Și apoi ? Pe lângă enormul scandal ce s’ar fi petrecut, ar fi dat și peste alte rele. N’ar fi recâștigat cu aceasta dragostea bărbatului său și n’ar fi scăpat de pedeapsă. [tisă fratele copilului îi răsunau la urechi. — Spui o minciună și Dumnezei o să te pedepsească. Dar nu începuse pedeapsa ei din ziua când bărbatul său pronunțase acea trasă, pe care nu putea s’o uite ? O sudoare rece îi curgea pe frunte. Ah! de ce o scăpase Ivan de la moarte, de ce făcuse să’șî recapete rațiunea ? Mai bine nebună sau moartă decât să se sbată în chinuri așa teribile, cari n’aveau să înceteze niciodată. Nechibzuită ce fusese ! Sperase că, întorcându-se la Turiu și meditând resbunare contra Carmenei, avea să găsească o ușurare la torturele sale ; și când colo torturele, se, înăspriseră. N’avea să mai fie nimic d’noi înainte pentru fiul său. 11 Juan ce îl-arî pentru că era mamă nedemnă. Eî bine, avea să sfîșie și inima Gilberteî, luându’l fiica. Aceasta avea să fie ultima sa resbunare și apoi avea să moară. li veni atunci un gând infernal. De ce nu s’ar ucide cu acea copilă, prefacându-se că o crede fiica sa și a lui Oscar ? Avea să se descopere Dinei ca mamă a ei, avea să ’i povestească istoria trecutului ei, să-î spună că ucisese pe Oscar din gelosie către Carmen,care i-l luase, către Carmen, rivala sa, care avea toate triumfurile. Aceste idei fură d’ajuns ,s’o facă a-șî redobândi stăpânirea asupra ființei sale. Când ajunse acasă, Ivan nu se întorsese încă. in acea dimineață dînsul se dusese la Martin Pravcbia. Dar, lucru ciudat, după ce se dusese la consulul rusesc, baronul părea a se fi schimbat. Nu mai făcu scene de gelozie, de violență. Eșea des de acasă, lăsând-o liberă și nu mai vorbea de duelul seu cu Martin. Cu toate astea, în unele momente, Gilberta surprinsese așa expresie în privirea baronului, încât se înfiorase. In acea dimineață, înainte de a pleca, dinsul îi zisese: — Mă duc să provoc pe omul pe care’l urăști. — In sfârșit, răspunse Gilberta. Credeam că ai uitat de asta. Dînsul zîmbi într’un mod crud. — Eu nu uit nicîodată nimic și-mi țin jurămintele. Spune, urăști cu adevărat pe omul acela? — O». — Nu cunoști alții la Turin ? — Nu. — Și îndată ce resbunarea va fi săvârșită, te vei întoace cu mine în Rusia ? — Ți-am promis. — Imi juri pe viața ta că mă iubești numai pe mine singur? — Jur. — Bine, o să fii răsbunată. Și plecă, fără să mai adauge nici un cuvînt. Remănănd singură, Gilberta simți o mare ușurare. —. Da, da, du-te și mă răsbună, murmură dînsa. Aș fi nebună apoi să mai merg cu tine , o să știi cum să me curăț de tine, te-asigur. Și se îmbrăcă pentru a se duce la patinagiu. Insă ce schimbată era fisionomia ei la întoarcere. Kilda observă asta: — Ai dat peste ceva neplăcut, frumoasa mea? o întrebă dînsa în limba rusă. — Nu, răspunse dînsa, însă m’am plictisit, își schimbă îmbrăcămintea și așteptă cu o mare nerăbdare pe Ivan. Acum părea că ar fi fost, mai bine ca dînsul să nu se bată cu Martin. Prefera noua resburare ce’i venise în minte contra rivalei sale Carmen, adică să-l ia pe Dina, făcend pe aceasta să creadă că- era fiică. Și se temea că o să scape răsbunarea aceasta, dacă ceal’altă isbutia. Ivan nu veni la masă. Gilberta era îngrijată. Nu mai putea să stea într’un loc, cuprinsă cum era de o nerăbdare nebună de a ști ce se petrecuse Pe la două ore, un factor poștal îi aduse un bilet de la rus. Ivan îi scria: «Am isbutit în planul meu