Universul, noiembrie 1899 (Anul 17, nr. 300-329)

1899-11-25 / nr. 324

■*­i ri VSI UN TREN FARA ȘINI. — (Vezi explicația) „ UNIVERSUL “ de icri s’a tipărit în 96.340 exem­plare. Calendar pe anul 1899 Ortodox Miercuri, 24 Noembrie. — Muc. Gliment și Petru. ■s' Catolic ’: " V Miercuri, 6 Decembrie.—Nicolae Soarele răsare 7.24, apune 4.19 București, 24 Noembrie. Tramvaiele și școlarii Acum trei ani s’a făcut pu­blicului bucureștean, de către administrațiunile celor două societăți de tramvaie, prima nedreptate, suprimându-se a­­bonamentele. Pretextul invo­cat atunci — că sunt oameni cari abuzează de biletele de abonament dându-le și alto­ra—se putea de­sigur înlătu­ra și pe altă cale. Cum însă administrațiunea comunală n’a găsit de cu­viință să intervie, publicul, de­și murmurând contra ne­­dreptăței, s'a supus. Rămăsese totuși o favoare (?): școlarilor li se permitea să se aboneze la tramvai­i. Astă­zi vedem că acest a­­vantagist făcut copiilor nu e­­ra pornit din solicitudine pen­tru instrucțiunea publică, a cărei răspândire suntem cu toții datori s’o înlesnim pe toate căile, ci din simplul «mi­cul de a nu îndîrji publicul dintr’o dată. In adevăr, prin afișe lipite, pe strade, Societatea română a tramvaielor reunite anun­ță că, de la 1 Decembrie acolo, numai școlarii până la 15 ani neîmpliniți vor putea să obție «carta de abonament pentru școlari». Școlarii de la 15 ani în sus nu se vor mai bucura de a­­cest avantaj. Iată car o nouă lovitură dată publicului. Intern s’au­ suprimat abo­namentele, afară de cele pen­tru școlari; acum se suprimă și abonamentele pentru o bună parte din aceștia; peste un an sa­u­ două se vor suprima cu desăvârșire abonamentele Școlarilor. Nu se pune oare nimeni în calea acestei tendinți? Noi cel puțimi nu putem lăsa să treacă lucrul fără o protestare din partea noastră, cu atât mai mult că de astă dată e în joc și un interes cultural. «Prin această măsură — ne scrie un cititor al ziarului nostru — atât de contrară in­teresului de cultură obștesc, mai toți școlarii liceali de la clasa a 5-a în bas sunt ex­cluși de la favoarea unui tran­sport lesnicios în mijlocul er­­nei, căci cei mai puțini domi­ciliază în apropierea școalei la care sunt înscriși, și părinții lor sunt siliți a plăti 15 lei pe lună de fie­care, spre a nu-i expune ca să sosească, mai a­­les dimineața, prea târziu la școală, întârziere care i-ar o­­bliga a perde toate secțiunile dinainte de amiază, de­oare­ce porțile liceelor rămân în­chise de la 8—12 ore. Cei mai mulți părinți nu vor putea însă plăti o așa sumă. «Ceea­ ce străinii n’afi făcut nici­odată, actuala adminis­­trațiune română a tramvaelor reunite o face fără sfială, de­oare­ce, lucru firesc, vrea să câștige mai mult ca până a­­cuma, căci acțiunile acestei întreprinderi n’au atins de cât de cinci ori valoarea lor nominală. • «Toate concesiunile de ase­menea natură ar trebui silite de la început, prin castele de sarcini, ca față de instituțiu­­nile publice: școli, poliție, poș­tă și telegraf, să acorde toate înlesnirile posibile, spre a con­tribui cel puțin cu atâta la binele comun, pe care-l ex­ploatează prin concesiunea de trafic public ce aui dobândit. «Comerciul este liber, dar precum agitația în contra car­telului de petroliști a avut un efect domoli­tor asupra vânză­torilor cari doreau să se îm­bogățească de­odată, un cu­­vînt la timp va deștepta și pe administrațiunea tramvaiului de a lăsa școlarilor un avan­­tagiu, care să le înlesnească îndeplinirea datoriei lor de viitori cetățeni». Sperăm că administrațiunea tramvaielor reunite, ținând seamă de interesul școalei, va revoca măsura ce a luat și va lăsa neștirbit avantagiul șco­larilor de a se abona. 23 Din Franța i fioresp­ part. a ziarului «Universul»­ Paris, 20 Noembrie. Situația politică Procesul complotului monar­hist merge foarte încet și pro­voacă mereu incidente, cari nu s-au comunicat la timp prin depeși. Acuzații caută să prelungească ast­fel desbaterile până la re­­înouirea unei treimi a senatori­lor, sperând că Senatul ast­fel reinzuit le va fi mai favorabil. Cercurile bine informate afir­mă însă că așteptările monar­hiștilor vor fi înșelate. La Cameră se votează mereu guvernului creditele cari au fost șterse de comisia budgetari, însă votarea se face cu o mică ma­joritate. Intre altele, e și resta­bilirea creditului pentru repre­­zintantul Republicei pe lângă Vaticanul din Roma. Se comentează foarte mult re­centul discurs al lui Chamber­lain. Dar ziarele se îndouiesc de adevărul spuselor ministrului englez despre încheierea unei ali­an­țe anglo-germană-americană. Situația e însă foarte încor­dată între Franța și Anglia din cauza atitudinei presei ambelor țări. Ziarele naționaliste de la noi atacă cu furie pe englezi, cele umoristice cancaturisează pe Su­verana Angliei. Presa engleză, furioasă de a­­ceste atacuri, nu se lasă nici ea mai pe jos și răspunde cu ve­hemență francezilor. Nu se știe ce fapte grave pot rezulta din această stare de lu­cruri. Moartă de zece zile Portăreasa Treyaroritz, din strada St.-Antoine No. 200, nu mai văzuse de câte­va zile pe una din chiriașele ei, d-na Char­lotte Rolland, rentieră, în vîr­­stă de 35 ani, și văduvă de cât­va timp. Atunci, ea înștiință era dimineață, pe comisarul de po­liție Cartier, care se duse la fața locului. D’abia fu deschisă ușa d-nei Rolland și un miros de nesufe­rit făcu pe cei de față să se dea înapoi. Comisarul intră și găsi întins pe pat cadavrul chiriașei, acoperit de pete negre. Doctorul Laroche, chemat în­dată, constată că femeea trebue să fi murit de vr’o zece zile și că nefericita s’a otrăvit cu clo­­ridrat de morfină. Pe masa de noapte, s’a găsit o scrisoare adresată comisarului, și în care ea spunea că moartea bărbatului spü­e pricina setului ei de disperare. O tragedie sfâșietoare O dramă mișcătoare s’a pe­trecut alaltă­ieri, în strada St.­­Pierre, din Lille. Acolo locuește, în două man­sarde, familia Hieble, alcătuită din tată, mamă și patru fii. Fa­milia e bolnavă, și într'o mire­re groaznică. Luni, unul din fii era în agonie, muncit de feb­ [UNK]st mucoasă; un altul, Julien, fu apucat de o dată de o criză e­­pileptică. Pe când mă-sa se ducea du­pă ajutor, el î și reveni în fire ;­ar, disperat, voi să se spân­zure. " * • Frânghia se rupse însă... Nenorocitul se aruncă atunci pe fereastră, și moartea i-a fost instantanee. O dramă misterioasă Intr’un hotel pari­zi­an, de pe strada St.-Denis 185, s’a desfă­șurat Vineri o dramă sângeroasă în niște împrejurări ciudat de misterioase. Locatarii, întorcându-se pe la miezul nopții, auziră ieșind ge­mete din odaia ocupată de d-ra Libert, în vârstă de 21 ani. In­­grijați, ei bătură în ușe fără ca să li se răspundă, și, în cele din urmă, se hotărîrâ să înștiințeze pe patron, care, cu ajutorul unei chei, pătrunse în cameră. Acolo li se înfățișă o pri­veliște sângeroasă: tînera, îm­brăcată, zăcea întinsă pe nat în­­tr-un sac de sânge, având la cap o rană îngrozitoare. Din când în când, rănita ’și mișca brațul ca și cum­ ar fi voit să îndepărteze pe cine­va, gemând și rostind vorbe făr’de înțeles. Fără a pierde o clipă, hote­lierul puse pe servitori ca să ducă pe rănită într’o farmacie învecinată, unde i se dădură toate îngrijirile de nevoie, și înștiință pe comisarul de poliție Bureau. Comisarul, văzând starea gravă a tinerei, ceru o trăsură de am­bulanță­­ urbană de a primăriei, și un intern constată că rănita primise un glonte de revolver. Comisarul Bureau se întoarse la hotel și începu o anchetă a­­mănunțită. El observă că, în o­­dae, toate mobilele erau în dez­­ordine, și că se vedea că a fost o luptă între victimă și ucigașul ei. El Întrebă pe patron, și în cele din urmă află că în fie­care zi, pe seară, un oare­care Paul Vialette, în vârstă de 85 ani, vizita pe d-ra Libert, și că ei se certau adesea cu vio­lență. Amantul a fost adus, dar el refuză să răspundă la întrebările ce i îe-a pus comisarul. In cele din urmă el se hotărî și povesti niște minciuni așa de mari, în­cât comisarul l-a arestat. Starea Victimei e gravă. Brutus. 1 Istoria felinului I noi Am spus, în alt articol, că în­tâia revistă feministă a fost «Fe­meea Română». Sigur că teoriile susținute în revistă erau­ necom­plecte și nebuloase, așa cum putea fi și ele acum două­zeci de ani, când feminismul, chiar în țările civilizate, era foarte puțin deslușit. Dar au fost de-ajuns ca să dea sfoară între bărbați ții, ca majoritatea acestora, să ia în bătâe de joc tendințele de eman­cipare ale femeilor; iar cei mai savanți, bazându-se pe istorie și fiziologie, ceroau să dovedească inferioritatea intelectuală a fe­meii, față cu bărbatul, și că nazuințile de emancipare ale fe­meilor sunt adevărate nebunii. Spre a dovedi, ce pre zise cu argumente științifice, alergară la cifre. Fiind­ ei din cântărirea creerului eșea că bărbații au de la 130 până la 155 de grame mai mult creer de­cât femeile, scoa­seră repede încheierea, că ele tre­buie să fie intelectual inferioare bărbaților. De aici argumentul la modă și nediscutabil era grep­­tatea creerului. Auzi, femeile doctori, farma­ciste, matematice, juriste ori magistrate, femeile mandatare, femeile cetățene, când au creerul cu 10 la sută mai ușor de­cât bărbatul ! Și argumentul trecea din gură în gură, avea o putere magică ; toate cele­l­alte argu­menta erau doborîte la pămînt de magistrala frază : «Mă rog, v­oi;I nu creerul organul inteligen­ței, voinței și al puternicei cu­­getărî ? D-voastră, femeile, aveți creerul mai puțin greu cu aproa­pe 155 de grame? Urmează logic că sunteți mai inferioare ca in­teligență, voință și cugetare ? Se cade ori nu ca ființele mai in­teligente să conducă soarta ome­nirei, și deci și a femeilor? A­­tunci să ne scutiți cu toate pa­lavrele de emancipare bune să a­­mețească femeile,dar care n’au ra­țiune de a fi». Bine­înțeles, asemenea logică bărbătească orbea pe mulți băr­bați și femei, de­oare­ce asemenea argument era susținut de oameni de știință ca dr. Gustave Je. Bon în «Revue Scientifique» și de alți protivnici ai feminismului. E curios cum oamenii de ști­ință nu vedeau, ori se faceau că r*u ved, absurditatea acestui ra­ționament. Doar sunt animale ca elefantul, balena, cari, absolut vorbind, au creerul mult mai greu de­cât al omului. Un e­­xemplu și mai zdrobitor pentru cei cari aduceau argumentul celor 155 de grame de creer mai mult la bărbat, era și următorul: Ma­rele naturalist Broca a găsit niș­te cranii din vîrsta de piatră : cele bărbătești aveau o încăpere de 1606 centimetri cubici, cele femeești de 1507, pe când cra­niile parizienilor de azi au 1558 la bărbați și 1337 la femei. Dar noi știm că la încăperi mai mari trebui să corespundă și o greutate mai mare a materiei ce­rebrale , deci, după logica băr­baților, oamenii vârstei de piatră erau mai inteligenți de­cât civi­lizații parizieni de azi. Pe scurt vom spune că a fost o vreme în istoria feminismu­lui român, când s’a dus o ade­vărată campanie împotriva aces­tui argument de inferioritate a femeei, bazat pa greutatea cree­­rului. In revista «Contempora­nul», care ieșea în lașî, n’au pu­blicat mai multe articole, în cari s’a dovedit netemeinicia a­­cestui argument și chiar răstur­narea lui cu cifre. Tot cam în acel timp d-rul Manouvrier a publicat un articol în «Revue Scientifique», unde dovedea pe altă cale tot același lucru; De asemenea și alți oameni de știin­ță dovediră, că argumentul grau­­tăței creerului luat în mod ab­solut e neștiințific. Qeva mai târziu, Belfort Box, într’un Jurnal german, cercă sa dovedească, tot capi cu vechile argumente, inferioritatea femeei; din România s’a trimes un ar­ticol tot la același jurnal, iar d. Box neavend ce răspunde­a la­gărul câto-va argumente, azi nu dovedea nimic, huttînd în re­tragere". Această chestie s’a tratat ani de-a rîndul prin revista cum e bunioară «Gazeta Săteanului», prin conferințe și broșuri. Ast­fel că azi nimeni nu mai are au­­ragiul să atace feminismul, ser­­vindu'Se de argumentul grău­nței creerului, după cum n’ar avea curajul sâ se slujească de fenomenul răsiunei și a punerei soarelui Spre a dovedi că soa­rele nu învârtește în jurul pă­­mîntului. Sofia Nădejde. Cu deosebire se accentuiaza fap­tul că Said-Bey este incapabi da a face intrigi, da­oare­ce el este un om superior. «In palatul de la Ildiz Kioso se formează acum un curent, în urma atitudinei presei din străi­nătate, ca să se ceară la o oca­­ziune potrivită grațiarea lui Said Bey și a două tovarăși ai soi, dintre cei fruntași.» O altă telegramă din Constan­tinopol, mai puțin optimistă, spu­ne : «încă nu s’a potolit agitația cauzată de aceste arestări. Cir­culă svonuri ciudate asupra u­­nor evenimente întâmplate la pa­latul Sultanului. Dintre aceste, u­­nul pare mai adevărat și adică faptul că Sultanul a început să au mai aibă încredere în bunii săi amici, beii albanezi și curzi dintre care mai mulți au fost a­­restați, ca fiind bănuiți că sunt amestecați în complotul tinerilor turci. Sultanul și cei din jurul său sunt foarte îngrijați, de­oa­rece într-un articol publicat la Paris sa destăinuesc unele lu­cruri întâmplate la Ildiz Kiose, lucruri cari se credeau a fi se­crete. Cu deosebire au fost des­tăinuite niște ordine secrete date de Sultan guvernatorului din Tripolis, unde se află arestați foarte mulți tineri turci». Complotu­l contra Sulisoan­ Populațiunea din Constantino­­pol este însă sub im­presiunea arestărilor făcute zilele trecute în pretinsul c­omplot contra Sul­tanului, cu scop ca să-l detro­neze pe acesta. O telegramă din Constantino­­pol caracterizează un chipul ur­­mâtor situația : »Ăgilația provocată de aresta­­rea î­n­ Said-bey și a tovarășilor SE continuă încă. Se afirmă că nu­ s’a putut nimic compromiță­tor dovedi în sarcina acestora. setea noastră trecătoare, de aceea pictori și sculptori, dați-ne ne­murirea! Mare este numărul fetelor din familii bune, cari posedate de demonul teatrului, părăsesc casa părintească. In America este ușor să dobândești succese pe scenă, când ești frumoasă și au avere. Multe însă din ele î și jert­fesc tinerețea, frumusețea și a­­verea. Americanul este foarte pa­sionat după actrițe, pe cari le adorează ca pe zeități. Ziarele le fac o enormă reclamă, portre­tele lor se află pe toate obiec­tele : sticle de lichior, săpunuri, țigări, etc. Ast­fel femeile americane se bucură de cea mai mare liber­tate, și de cel mai desăvârșit cult din partea bărbaților. Olimpia. CROMIM FEIENIME Femeile americane La nici o națiune pozițiunea femeei nu e mai da invidiat ca în America. Americanul are un adevărat cult față de femei Cauza este lesne de explicat. Cu încetul sexul mai slab a urmat pe cei dintâiü aventurieri cari căutau dincolo de Oceanul Atlantic bogății. Fie­care ființă femeească era privită de eî ca un dar ceresc și era sărbătorită ca o regină. Această tradițiune s’a păstrat până acum. Ast­fel astă­zi și cel mai să­rac lucrător vede în femeea sa, nu pe servitoarea, care se în­grijește de bună­starea sa ma­terială, ci pe «lady» a sa. Cel bogat o face stăpână a sa. După cum el este domn în cariera sa, ast­fel și dânsa este stăpână ab­solută în casă, unde toți se plea­că înaintea voinței ei nestrămu­tate. Poate cine­va­ să califice de plicticoasă această stare, dar exis­tă o trăsătură cavalerească în modul de viață al acestor oa­meni, cari muncesc de dimi­neață și până seara, c­a să adu­ne averi, pe cari apoi le depun la picioarele femeilor și fiicelor lor, pentru ca să le cheltuiască. Firește că această stare n’a ră­mas fără influență asupra des­­voltării rasei. Femeea americană, chiar și fata tînără este conștie de pozițiunea și de grațiile ei pe cari știe să la îngrijească, cit­­etă liber și spune bărbatului rupt în față ,c­eea ce are pe inimă. Prin influența ei asupra lui predominează, atât viața pu­blică, cât și pe cea socială. In­existența ei privată urmează fără nici o considerațiime înclinațiu­­ni de al. Acestea însă sunt aceleași în toate din sexul ei. Sunt urîte și frumoase, dar cine cunoaște e una, le cunoaște pe toate v viața spirituală, care o duc fe­meile europene, le lipsește cu totul. Interesante nu sunt de loc, ci ele fac efect numai prin ex­teriorul lor, pe care știe să-l fo­losească. Fie regină a societății, fie că aparține în acea clasă care trans­formă în aur grațiile lor, toate au același rîs comun, care pare că spune : Tinerețea aste scurtă, de aceea voesc să o gust pe deplin. Mă bucur de frumusețea mea, sunt mândră de ea, și voesc să o arăt tuturor! Dorința fie­carei femei este ca să provoace admirațiune, dar dorința americanelor este să fa­că aceasta cu ori­ce preț. Femei din clasa cea mai bună a societății servesc ca modale artiștilor, în costumele cele mai Îndrăznețe. Este același rîs frivol. Tinerețea este scurtă și frumu­­ ­­sil dintre Eß și Iraza Publicăm azi a doua scrisoare a triestinului Eduard Rosseger, locotenent în armata boerilor . Glincoe.—Miercuri 13 Octom­brie, ora 6 d. a.—Am putut să am următorul raport exact asu­pra luptei de la Craigside. Ai noștri erau sub comanda gene­ralului Lucas Meyer; englezii erau comandați de generalul Penn-Symons. Lupta începu vineri dimineața (8 octombrie) la ora 6 și a du­rat până la ora 3 d. a. Forțele noastre, în care se aflau și ace­lea ce nu putură apoi să ia parte la acțiune, erau de aproape 3000 de oameni; acelea ale englezi­lor, după datele aflate după luptă, se uvcau exact la 5600 de oameni. Englezii aveau 18 tu­nuri de munte, ai noștri nu­mai 8­ Generalul Meyer a ocupat în­dată colina de asupra de Smith’s Farm, la Est de Dundee, o po­ziție excelentă. Generalul Eras­mus a trebuit să stea afară din luptă din cauza cetei foarte dese ; el a luat însă pozițiune pe Plat­­berg, în Nord de Dundee, și asta pentru motive, rămase pentru noi neexplicabile. Așa numai 500 din ai noștri luară parte activă la luptă. La amiazi generalul englez Si­mons era rânit de moarte. S-a luptat cu înverșunare până la ora 3 d. a. La acea oră, sfârșindu­­se munițiunile noastre și lipsin­­du-ne ajutorul generalului Eras­mus, generalul Meyer ordonă retragerea. Noi aveam 42 de morți și 60 răniți. Aceste per­­deri ne fură cauzate, în mare parte, de focul cu mitraliere a trei tunuri engleze. Intre morți a fost un field-cornet; locote­nentul de artilerie Mike di Toit și-a pedat un picior. Intre ofițerii englezi morți sau răniți se află maiorul Hammerley, maiorul Dawison, colonelul Sac­­kett, căpitanii Ungent, Pike și Adams, locotenenții Perramp și Grun și mai mulți alții, ale că­ror nume nu se cunosc. In spi­talele noastre sunt peste 200 de răniți englezi. Noi am luat de la Inamici al 18-lea și al 26-lea spital de câmp. Generalul Penn Symons a mu­rit Luni, în urma rimei căpătate în lupta de Vineri. Generalul Erasmus, după ce a dat onorurile militare cadavrului generalului Symons ’I predă trupelor engleze: "Sâmbătă comandantul Friehard oin forțele­ englezilor, din undee, dacă am­­ avut aju­toare, am fi putut face prizoniere toate trupele engleze tăbărîte a­­fară din Dundee. Beoî Dundee e în mâna noastră în mod com­plect cu depozite de proviziuni și munițiuni pentru 23.000 de oameni pentru două luni; între altele, noi am cucerit patru tre­nuri și locomotive. Contele Zeppelin, fiul celebru­lui general german, a căzut ră­nit de moarte în mâna inamicu­­li. El a dat dovezi de mult e­­roism­, de trei ori a trebuit să schimbe calul, căci granatele engleze i-l ucisese. Un glonț îl lovi la cap, el căzu și fu făcut prizonier. Comandantul Schiel a de asemenea prizonier, rana lui nu e gravă. Ieri fură înmormîntațî 250 d­e soldați englezi; mulți simt încă risipiți pe câmp ;­e o căldură înăbușitoare, cu toate că plouă într’una ; numeroasele cadavre de cai neîngropate infectează aerul. Corpul medical englez, ca și răniții, spun că sunt tratați de noi în modul cel mai uman. Insă noi nu putem să spunem același lucru despre englezi, față de răniții noștri. Ei tratează pe ai noștri ca și cum ar fi sălbateci. Intre ax noștri domnește o mare agitație, provocată de barbariile­­englezilor; toți spun de a se­ răscana pe englezi la prima o­­caziune. Trupele engleze sunt foarte demoralizate de mărimea dezas­­trului ce le-a fost produs de 500 din ai noștri; răniții englezi bles­temă pe capitaliștii britanici și pe Chamberlain, din cauza tu­turor stricăciunilor. Acum trupele noastre, sub co­­manda generalului Joubert, se concentrează pentru o acțiune­ definitivă contra Ladysmithului; sperăm de a da englezilor o lec­ție așa precum nu le-a mai dat-o nimeni. Corpurile noastre olan­deze și germane se reorgani­­zează ; eî avură numai 40 morți, 60 răniți și 100 prizonieri. Un tren fără șine — Vezi ilustrația — O mare parte din drumurile ținutului pe cari se dau acum sângeroasele lupte din Africa de Sud fiind foarte bine șoseluite și foarte bine întreținute. En­­glezi î își transportă pe ele mu­­nițiunile și previziunile cu un fa­de trenuri făr­ă șine, cari sunt foarte practice și economice. Ilustrația noastră de azi repre­zintă un ast­fel de tren. »»«»< Revolta mm scia și Un gardian-­șef răpit Corespondentul nostru parti­­­ular din Viena ne-a telegrafiat această știre, însă dăm acum a­­mănuntele ce ne sosesc în această privință. In ziua de 5 Noembrie, în insula Nakra, în fața portului african Massalab, două­spre­zece ocnași abisinieni s’au "dus sâ facă previziune de apă. Pe neașteptate ei săriră asu­­pra celor cinci ascarî carî’î în­­­soțeaux, dezarmându-l și legân­­du-i. Eî se întoarseră apoi la ocnă și uciseră pe ascarul ce era de sentinelă și pe guardul ita­lian Trevisan. Repezindu-se apoi la corpul de gardă, puseră trinș pe 15 puști, deschiseră celulele și puseră în libertate pe ceX­ l’a­ ü opnașî. Pe când apoi în număr de 30, ei se duceau la cheie, se întâlniri­ cu gardianul-șef Cor­­tesi, care împreună cu un ascat se întorcea aiptr’o revizie făcuta în insulă. Cortesi era aproape să tragă foc, dar rebelii săriră asupra lui, ’l legară și’l târâri'­' la oheia, unde puseră mâna pe o mare barcă, în care după ce intrară ei, îmbarcară și pe Cor­tesi împreună cu alți patru gar­dieni indigeni. Pe când barca evadaților por­ni la larg, un anume ’ Naoudu, înduioșat de soarta ascarilor r­ă­­niți, îi îmbarcă pe o altă luntre și-i conduse la Massauab unde povești cele întâmplate. Nefiind s port nici o navă de războiu, autorității i se serviră de vapo­rașul «San Giusto­», aparținând unei societăți. Vaporașul an­coră în punctul Bury și a­­flă la ocnă numai patru remași cari, bolnavi, refuzară de a urma pe tovarășii lor. Nu se știe încă nimic despre soarta­­ gardianului șef Gortesi și a ocnașilor fugiți. Mai multe companii de ascazt au fost trimise în căutarea eva­daților și a ocupa posturile de apă cele mai importante, punct în care trebue să se abată ori­cine călătorește prin această zonă de H­ improfile Blestemate Roman de Carolina Invernizio PARTEA INTEIA Pttepțlle infame. - Hoții de onoare XII rî- i '1 ' D. Damiani era om tăcut, însă foarte afabil și mai cu samă ca­ritabil. Dădea de pomană la săraci tot la atâta generozitate cât și sim­plitate. Toți din vecinătate vorbeau de­s cu respect și admirațiune. Totuși, în trecutul acestui om tribuia să fi fost ceva foarte grraznic și durer’os. Adese­ori noaptea, în loc să toarmă, se preumbla încoace și acolo prin camera sa, în fața schimbată, cu ochii holbați, bol­­înroșind la tot momentul: —- Nre să ajung oare și uit dată? Asta ținea până în revărsatul fief. Alunei nervii lui întinși se destindeau și bătrânul, sleit de oboseală, se arunca pe pat și dormia liniștit câte­va ore. In acea noapte, d. Damiani fu mai agitat de­cât ori­când. Erau cinci ore de dimineață și nu izbutise încă să se liniș­tească. — Trebue să mă întâlnesc cu dînsul; nu mai poate dura asta, murmură dînsul d’odată; sunt sigur că n’o să mă recunoască. Rămase tăcut câte­va momen­te, apoi ideile lui părură a lua un alt curs. — Tot dînsa, mereu dînsa e înaintea mea. Dar trebue să fie umbra ei care mă urmărește, căci ea trebue să fie moartă ; în zadar am căutat-o pretutindeni. Se întinse pe un divan și păru a ațipi, însă de-odată se ridică galben, cu fața descompusă, cu ochii rătăciți. — Și dînsul î și dînsul acum ! Pe el îl uitasem aproape ! Ia cu­rând n’o să mai pot închide o­­chii fără sä i revăd pe toți. Deschise fereastra pentru ea să respire. Aerul era umed, blând. Ceața nu se risipise încă. Bătrânul stătu la fereastră pâ­nă ce fu cuprins de un fior. Atunci se retrase, închise gea­murile și se hotărî să se culce. După câte­va ore când, cu fața liniștită, sorbia o ceașcă de ca­fea, zicea servitorului care stă­tea înaintea lui: — Așa­dar te-ai informat des­pre locuința d-lui Roberti ? — Da, d-le. — Ei bine, să se pună caii la trăsură, căci trebue să t­e duc la dînsul. Fabio era singur în cabinetul său când i se anunță d. Dami­ani. De­și auzia pentru prima oară acest nume, ordonă ca visitato­­rul să fie poftit îndată. Bătrânul, intrând, era galben ca un mort, însă văzind pe fi­ner, făcu un gest de uimire. — Scuză-mă, zise dînsul încli­­nându-se, însă cred că me înșel­— De ce ? — D. Roberts pe care­ caut și pe care Fam cunoscut acum mai mulți ani, nu mai era așa finer ca d-ta... Cuvintele astea fură o trăsă­tură de lumină pentru Fabio. — Atunci d-la ai cunoscut pe tatăl m­em zise dînsul cu un ac­cent emoțional. —­ Pe George !­­— Da, <î-îe. Vocea schimbată a t­norului, fața lui desodlorită, impresiona­tă pe bătrân. — D-zeule! I s’a întâmplat oare vr’o nenorocire ? — Nu știi ce i s’a întâmplat ? — Nu, te-asigur, am sosit la Turin numai de câte­va luni și lipsesc de mulți ani d’aci. Tatăl d-tale era intimul meu amic și îmi aduc aminte că în vremea când am plecat era în stare bu­nă, era vesel... — Sărmanul tata­ zise Fabio cu un accent sfâșietor. Dar șezi, d­­e, te rog... Bătrânul se’nvoi, pentru că de alt­fel se ținea cu greu în pi­cioare. Dînsul nu’și mai lua ochii de la Fabio. 1l găsia frumos, drăgălaș, ar fi voit să-i spună asta, să-l îmbră­țișeze. Dar nu îndrăznea. — Așa­dar a murit ? murmu­ră dînsul. — A fost ucis. Bătrânul își ascunse un mo­ment fața între mâini. Apoi, ridicându’și mâin «Ie în mi, esclasnă. —­­Nu, nu « an putință ! — Și totuși f> ii­șa. — Insă ucigașul a fost »­­restat ? — Nu, și *n zadar s’au făcut cercetări. Auzind aceste cuvinte, bă­trânul fu sguduit de un fior pe care numai de cât și ’1 stăpâni. — E oribil 1 oribil 1 bolbo­rosi dînsul. Dar cum și unde s’a întâmplat ? Fabio, cu o voce înecată, po­vesti amănuntele faptului și a­­dăogă: — Sărmanul tată ! Nu i-a fost d’ajuns că și-a terminat zilele într’un mod așa groaznic. A tre­buit să fie și calomniat. Spu­ne-mi d-ta, care erai amicul lui, nu era cel mai bun dintre toți oamenii ? Bătrânul făcu din cap un semn afirmativ, ne­putând să vor­bească. — Voiau unii să ’î facă o vi­novăție din cheltuelile lui prea mari, din risipele lui. Dar nu e asta o dovadă că inima lui era generoasă ? Și vezi bine că »’a gândit și la mine lăsându’mî o asigurare pe viață prin care am putut să ’m­i urmez studiile. Bătrânul se îngălbenise foarte tare , ochii îi erau plini de la­­«rănii. — O, da, dînsul te iubia, lu­fi «rupse­tît cu glas­ schimbat; adese­ori îmi vorbia de d ta și sfinția o nespusă fericire să se vadă cum ești ■­­ .jpggt. bun, generos. George avea de­fecte, dar cine nu are ? Acestea nu-1 impedica de a avea o sim­țire mult mai mare de­cât ori­care altul. Fabia apucă o mână a bătrâ­nului și o strînse cu energie. — Ah­i ce bine ’mi fac cu­vintele d-tale, exclamă dînsul. Iți mulțumesc de bucuria ce ’mi procuri. Dă’mi voie să te îmbră­țișez. — Tocmai asta voiam să iți cer și eu, copilul meu. Strînse pe tiner la pept, dar când să își pună buzele pe frun­tea lui, fu cuprins de așa tre­mur, de așa emoțiune, în­cât se răsturnă pe scaun aproape le­șinat. — Ce ai ? întrebă Fabio spe­riat. Ludovic plecă papul. — Amintirea despre tată! ci­­taîe... Mă gândiam ce bucurie ar fi avut dînsul să te stringă așa la brațe... — Sărmanul tată , murmură Fabio apucând, emoționat, roâi­­nele bătrânului. Apoi continuară conversația. Tînărul vorbi de studiile, de speranțele sale, exprimându’și in mod simplu ideile curate, no­­i Mu­ stey? «St­area bătrânului speria, că dîn­sul era cuprins de adevărate friguri. Pe când Fabio se tot înfer­­bînta, se auziră bătăi în rușă. Bătrânul se ridică puțin tur­burat. — Gine-o fi ? întrebă el. — Vr’un amic al meu. Poți să stai pe foc. Și adăogă mai tare . — Intră! Apăru Mauro foarte galben la față. Fabia observă îndată că nu era în stare normală și ducân­­du-se înaintea lui, întrebă: — Ce este? Tânărul marchiz, înainte d’a răspunde, întoarse ochiî spre d. Damiani. Fabio se folosi de aceasta pentru a­­ i-l prezintă. — D. Ludovico Damiani, un amic al sărmanului meu tată. Mauro se înclină pu politeță. Fabio adăogi intervându-se spre băstrân . . —. Acesta e cel mai scump camarad al me`l de studii, sare, mă onorează la amiciția sa, marchizul Mauro Pratti. Bătrânul tresări, totuși, res­­­puns« cu un zîmbet drăgălaș: fiBBt ferigist.cl â s Ștringe mâna. " Í Apoi adăogă liniștit: — D-voastră aveți de vorbit împreună și că îmi aduc aminte acum că trebue să mă duc la o întrunire de bine-facere. Sper, d-le Fabio, că îmi vei permite să vin din când în când în biu­­roul d-tale și îndrăznesc a spera că vei veni sa mă vizitezi cu amicul d-tale în modestul meu apartament din calea Rocca No. 18. — Cu toată plăcerea, Tinerii strînseră cu căldură mânile bătrânului care se re­trase. Remânend singuri, Mauro de­veni din nou așa de trist, în­cât Fabio ’1 întrebă: — Dar în sfîrșit, ce ți s’a întâmplat? Mauro scoase un jurnal di­n buzunar și dându-i amicului sau­^ îi arătă un articol zicând : r— Citește: Sub titlul­: O dramă intimă misterioasă, ziar’tu­ povești.:­ ră­nirea contesei Arsena de către Flora. Nu se întindea asupra amanorfrelor, însă, spunea că vî­­•novațs, se constituise de­ bună­voie prizonieră la poliție și că, deși nu tăgăduia fapta, nu voia sa­­ spună motivul.­­Va urma

Next