Universul, noiembrie 1899 (Anul 17, nr. 300-329)
1899-11-25 / nr. 324
■*i ri VSI UN TREN FARA ȘINI. — (Vezi explicația) „ UNIVERSUL “ de icri s’a tipărit în 96.340 exemplare. Calendar pe anul 1899 Ortodox Miercuri, 24 Noembrie. — Muc. Gliment și Petru. ■s' Catolic ’: " V Miercuri, 6 Decembrie.—Nicolae Soarele răsare 7.24, apune 4.19 București, 24 Noembrie. Tramvaiele și școlarii Acum trei ani s’a făcut publicului bucureștean, de către administrațiunile celor două societăți de tramvaie, prima nedreptate, suprimându-se abonamentele. Pretextul invocat atunci — că sunt oameni cari abuzează de biletele de abonament dându-le și altora—se putea desigur înlătura și pe altă cale. Cum însă administrațiunea comunală n’a găsit de cuviință să intervie, publicul, deși murmurând contra nedreptăței, s'a supus. Rămăsese totuși o favoare (?): școlarilor li se permitea să se aboneze la tramvaii. Astăzi vedem că acest avantagist făcut copiilor nu era pornit din solicitudine pentru instrucțiunea publică, a cărei răspândire suntem cu toții datori s’o înlesnim pe toate căile, ci din simplul «micul de a nu îndîrji publicul dintr’o dată. In adevăr, prin afișe lipite, pe strade, Societatea română a tramvaielor reunite anunță că, de la 1 Decembrie acolo, numai școlarii până la 15 ani neîmpliniți vor putea să obție «carta de abonament pentru școlari». Școlarii de la 15 ani în sus nu se vor mai bucura de acest avantaj. Iată car o nouă lovitură dată publicului. Intern s’au suprimat abonamentele, afară de cele pentru școlari; acum se suprimă și abonamentele pentru o bună parte din aceștia; peste un an sau două se vor suprima cu desăvârșire abonamentele Școlarilor. Nu se pune oare nimeni în calea acestei tendinți? Noi cel puțimi nu putem lăsa să treacă lucrul fără o protestare din partea noastră, cu atât mai mult că de astă dată e în joc și un interes cultural. «Prin această măsură — ne scrie un cititor al ziarului nostru — atât de contrară interesului de cultură obștesc, mai toți școlarii liceali de la clasa a 5-a în bas sunt excluși de la favoarea unui transport lesnicios în mijlocul ernei, căci cei mai puțini domiciliază în apropierea școalei la care sunt înscriși, și părinții lor sunt siliți a plăti 15 lei pe lună de fiecare, spre a nu-i expune ca să sosească, mai ales dimineața, prea târziu la școală, întârziere care i-ar obliga a perde toate secțiunile dinainte de amiază, deoarece porțile liceelor rămân închise de la 8—12 ore. Cei mai mulți părinți nu vor putea însă plăti o așa sumă. «Ceea ce străinii n’afi făcut niciodată, actuala administrațiune română a tramvaelor reunite o face fără sfială, deoarece, lucru firesc, vrea să câștige mai mult ca până acuma, căci acțiunile acestei întreprinderi n’au atins de cât de cinci ori valoarea lor nominală. • «Toate concesiunile de asemenea natură ar trebui silite de la început, prin castele de sarcini, ca față de instituțiunile publice: școli, poliție, poștă și telegraf, să acorde toate înlesnirile posibile, spre a contribui cel puțin cu atâta la binele comun, pe care-l exploatează prin concesiunea de trafic public ce aui dobândit. «Comerciul este liber, dar precum agitația în contra cartelului de petroliști a avut un efect domolitor asupra vânzătorilor cari doreau să se îmbogățească deodată, un cuvînt la timp va deștepta și pe administrațiunea tramvaiului de a lăsa școlarilor un avantagiu, care să le înlesnească îndeplinirea datoriei lor de viitori cetățeni». Sperăm că administrațiunea tramvaielor reunite, ținând seamă de interesul școalei, va revoca măsura ce a luat și va lăsa neștirbit avantagiul școlarilor de a se abona. 23 Din Franța i fioresp part. a ziarului «Universul» Paris, 20 Noembrie. Situația politică Procesul complotului monarhist merge foarte încet și provoacă mereu incidente, cari nu s-au comunicat la timp prin depeși. Acuzații caută să prelungească astfel desbaterile până la reînouirea unei treimi a senatorilor, sperând că Senatul astfel reinzuit le va fi mai favorabil. Cercurile bine informate afirmă însă că așteptările monarhiștilor vor fi înșelate. La Cameră se votează mereu guvernului creditele cari au fost șterse de comisia budgetari, însă votarea se face cu o mică majoritate. Intre altele, e și restabilirea creditului pentru reprezintantul Republicei pe lângă Vaticanul din Roma. Se comentează foarte mult recentul discurs al lui Chamberlain. Dar ziarele se îndouiesc de adevărul spuselor ministrului englez despre încheierea unei alianțe anglo-germană-americană. Situația e însă foarte încordată între Franța și Anglia din cauza atitudinei presei ambelor țări. Ziarele naționaliste de la noi atacă cu furie pe englezi, cele umoristice cancaturisează pe Suverana Angliei. Presa engleză, furioasă de aceste atacuri, nu se lasă nici ea mai pe jos și răspunde cu vehemență francezilor. Nu se știe ce fapte grave pot rezulta din această stare de lucruri. Moartă de zece zile Portăreasa Treyaroritz, din strada St.-Antoine No. 200, nu mai văzuse de câteva zile pe una din chiriașele ei, d-na Charlotte Rolland, rentieră, în vîrstă de 35 ani, și văduvă de câtva timp. Atunci, ea înștiință era dimineață, pe comisarul de poliție Cartier, care se duse la fața locului. D’abia fu deschisă ușa d-nei Rolland și un miros de nesuferit făcu pe cei de față să se dea înapoi. Comisarul intră și găsi întins pe pat cadavrul chiriașei, acoperit de pete negre. Doctorul Laroche, chemat îndată, constată că femeea trebue să fi murit de vr’o zece zile și că nefericita s’a otrăvit cu cloridrat de morfină. Pe masa de noapte, s’a găsit o scrisoare adresată comisarului, și în care ea spunea că moartea bărbatului spüe pricina setului ei de disperare. O tragedie sfâșietoare O dramă mișcătoare s’a petrecut alaltăieri, în strada St.Pierre, din Lille. Acolo locuește, în două mansarde, familia Hieble, alcătuită din tată, mamă și patru fii. Familia e bolnavă, și într'o mirere groaznică. Luni, unul din fii era în agonie, muncit de feb [UNK]st mucoasă; un altul, Julien, fu apucat de o dată de o criză epileptică. Pe când mă-sa se ducea după ajutor, el î și reveni în fire ;ar, disperat, voi să se spânzure. " * • Frânghia se rupse însă... Nenorocitul se aruncă atunci pe fereastră, și moartea i-a fost instantanee. O dramă misterioasă Intr’un hotel parizian, de pe strada St.-Denis 185, s’a desfășurat Vineri o dramă sângeroasă în niște împrejurări ciudat de misterioase. Locatarii, întorcându-se pe la miezul nopții, auziră ieșind gemete din odaia ocupată de d-ra Libert, în vârstă de 21 ani. Ingrijați, ei bătură în ușe fără ca să li se răspundă, și, în cele din urmă, se hotărîrâ să înștiințeze pe patron, care, cu ajutorul unei chei, pătrunse în cameră. Acolo li se înfățișă o priveliște sângeroasă: tînera, îmbrăcată, zăcea întinsă pe nat într-un sac de sânge, având la cap o rană îngrozitoare. Din când în când, rănita ’și mișca brațul ca și cum ar fi voit să îndepărteze pe cineva, gemând și rostind vorbe făr’de înțeles. Fără a pierde o clipă, hotelierul puse pe servitori ca să ducă pe rănită într’o farmacie învecinată, unde i se dădură toate îngrijirile de nevoie, și înștiință pe comisarul de poliție Bureau. Comisarul, văzând starea gravă a tinerei, ceru o trăsură de ambulanță urbană de a primăriei, și un intern constată că rănita primise un glonte de revolver. Comisarul Bureau se întoarse la hotel și începu o anchetă amănunțită. El observă că, în odae, toate mobilele erau în dezordine, și că se vedea că a fost o luptă între victimă și ucigașul ei. El Întrebă pe patron, și în cele din urmă află că în fiecare zi, pe seară, un oarecare Paul Vialette, în vârstă de 85 ani, vizita pe d-ra Libert, și că ei se certau adesea cu violență. Amantul a fost adus, dar el refuză să răspundă la întrebările ce i îe-a pus comisarul. In cele din urmă el se hotărî și povesti niște minciuni așa de mari, încât comisarul l-a arestat. Starea Victimei e gravă. Brutus. 1 Istoria felinului I noi Am spus, în alt articol, că întâia revistă feministă a fost «Femeea Română». Sigur că teoriile susținute în revistă erau necomplecte și nebuloase, așa cum putea fi și ele acum douăzeci de ani, când feminismul, chiar în țările civilizate, era foarte puțin deslușit. Dar au fost de-ajuns ca să dea sfoară între bărbați ții, ca majoritatea acestora, să ia în bătâe de joc tendințele de emancipare ale femeilor; iar cei mai savanți, bazându-se pe istorie și fiziologie, ceroau să dovedească inferioritatea intelectuală a femeii, față cu bărbatul, și că nazuințile de emancipare ale femeilor sunt adevărate nebunii. Spre a dovedi, ce pre zise cu argumente științifice, alergară la cifre. Fiind ei din cântărirea creerului eșea că bărbații au de la 130 până la 155 de grame mai mult creer decât femeile, scoaseră repede încheierea, că ele trebuie să fie intelectual inferioare bărbaților. De aici argumentul la modă și nediscutabil era greptatea creerului. Auzi, femeile doctori, farmaciste, matematice, juriste ori magistrate, femeile mandatare, femeile cetățene, când au creerul cu 10 la sută mai ușor decât bărbatul ! Și argumentul trecea din gură în gură, avea o putere magică ; toate celelalte argumenta erau doborîte la pămînt de magistrala frază : «Mă rog, voi;I nu creerul organul inteligenței, voinței și al puternicei cugetărî ? D-voastră, femeile, aveți creerul mai puțin greu cu aproape 155 de grame? Urmează logic că sunteți mai inferioare ca inteligență, voință și cugetare ? Se cade ori nu ca ființele mai inteligente să conducă soarta omenirei, și deci și a femeilor? Atunci să ne scutiți cu toate palavrele de emancipare bune să amețească femeile,dar care n’au rațiune de a fi». Bineînțeles, asemenea logică bărbătească orbea pe mulți bărbați și femei, deoarece asemenea argument era susținut de oameni de știință ca dr. Gustave Je. Bon în «Revue Scientifique» și de alți protivnici ai feminismului. E curios cum oamenii de știință nu vedeau, ori se faceau că r*u ved, absurditatea acestui raționament. Doar sunt animale ca elefantul, balena, cari, absolut vorbind, au creerul mult mai greu decât al omului. Un exemplu și mai zdrobitor pentru cei cari aduceau argumentul celor 155 de grame de creer mai mult la bărbat, era și următorul: Marele naturalist Broca a găsit niște cranii din vîrsta de piatră : cele bărbătești aveau o încăpere de 1606 centimetri cubici, cele femeești de 1507, pe când craniile parizienilor de azi au 1558 la bărbați și 1337 la femei. Dar noi știm că la încăperi mai mari trebui să corespundă și o greutate mai mare a materiei cerebrale , deci, după logica bărbaților, oamenii vârstei de piatră erau mai inteligenți decât civilizații parizieni de azi. Pe scurt vom spune că a fost o vreme în istoria feminismului român, când s’a dus o adevărată campanie împotriva acestui argument de inferioritate a femeei, bazat pa greutatea creerului. In revista «Contemporanul», care ieșea în lașî, n’au publicat mai multe articole, în cari s’a dovedit netemeinicia acestui argument și chiar răsturnarea lui cu cifre. Tot cam în acel timp d-rul Manouvrier a publicat un articol în «Revue Scientifique», unde dovedea pe altă cale tot același lucru; De asemenea și alți oameni de știință dovediră, că argumentul grautăței creerului luat în mod absolut e neștiințific. Qeva mai târziu, Belfort Box, într’un Jurnal german, cercă sa dovedească, tot capi cu vechile argumente, inferioritatea femeei; din România s’a trimes un articol tot la același jurnal, iar d. Box neavend ce răspundea lagărul câto-va argumente, azi nu dovedea nimic, huttînd în retragere". Această chestie s’a tratat ani de-a rîndul prin revista cum e bunioară «Gazeta Săteanului», prin conferințe și broșuri. Astfel că azi nimeni nu mai are auragiul să atace feminismul, servindu'Se de argumentul grăunței creerului, după cum n’ar avea curajul sâ se slujească de fenomenul răsiunei și a punerei soarelui Spre a dovedi că soarele nu învârtește în jurul pămîntului. Sofia Nădejde. Cu deosebire se accentuiaza faptul că Said-Bey este incapabi da a face intrigi, daoarece el este un om superior. «In palatul de la Ildiz Kioso se formează acum un curent, în urma atitudinei presei din străinătate, ca să se ceară la o ocaziune potrivită grațiarea lui Said Bey și a două tovarăși ai soi, dintre cei fruntași.» O altă telegramă din Constantinopol, mai puțin optimistă, spune : «încă nu s’a potolit agitația cauzată de aceste arestări. Circulă svonuri ciudate asupra unor evenimente întâmplate la palatul Sultanului. Dintre aceste, unul pare mai adevărat și adică faptul că Sultanul a început să au mai aibă încredere în bunii săi amici, beii albanezi și curzi dintre care mai mulți au fost arestați, ca fiind bănuiți că sunt amestecați în complotul tinerilor turci. Sultanul și cei din jurul său sunt foarte îngrijați, deoarece într-un articol publicat la Paris sa destăinuesc unele lucruri întâmplate la Ildiz Kiose, lucruri cari se credeau a fi secrete. Cu deosebire au fost destăinuite niște ordine secrete date de Sultan guvernatorului din Tripolis, unde se află arestați foarte mulți tineri turci». Complotul contra Sulisoan Populațiunea din Constantinopol este însă sub impresiunea arestărilor făcute zilele trecute în pretinsul complot contra Sultanului, cu scop ca să-l detroneze pe acesta. O telegramă din Constantinopol caracterizează un chipul urmâtor situația : »Ăgilația provocată de arestarea în Said-bey și a tovarășilor SE continuă încă. Se afirmă că nu s’a putut nimic compromițător dovedi în sarcina acestora. setea noastră trecătoare, de aceea pictori și sculptori, dați-ne nemurirea! Mare este numărul fetelor din familii bune, cari posedate de demonul teatrului, părăsesc casa părintească. In America este ușor să dobândești succese pe scenă, când ești frumoasă și au avere. Multe însă din ele î și jertfesc tinerețea, frumusețea și averea. Americanul este foarte pasionat după actrițe, pe cari le adorează ca pe zeități. Ziarele le fac o enormă reclamă, portretele lor se află pe toate obiectele : sticle de lichior, săpunuri, țigări, etc. Astfel femeile americane se bucură de cea mai mare libertate, și de cel mai desăvârșit cult din partea bărbaților. Olimpia. CROMIM FEIENIME Femeile americane La nici o națiune pozițiunea femeei nu e mai da invidiat ca în America. Americanul are un adevărat cult față de femei Cauza este lesne de explicat. Cu încetul sexul mai slab a urmat pe cei dintâiü aventurieri cari căutau dincolo de Oceanul Atlantic bogății. Fiecare ființă femeească era privită de eî ca un dar ceresc și era sărbătorită ca o regină. Această tradițiune s’a păstrat până acum. Astfel astăzi și cel mai sărac lucrător vede în femeea sa, nu pe servitoarea, care se îngrijește de bunăstarea sa materială, ci pe «lady» a sa. Cel bogat o face stăpână a sa. După cum el este domn în cariera sa, astfel și dânsa este stăpână absolută în casă, unde toți se pleacă înaintea voinței ei nestrămutate. Poate cineva să califice de plicticoasă această stare, dar există o trăsătură cavalerească în modul de viață al acestor oameni, cari muncesc de dimineață și până seara, ca să adune averi, pe cari apoi le depun la picioarele femeilor și fiicelor lor, pentru ca să le cheltuiască. Firește că această stare n’a rămas fără influență asupra desvoltării rasei. Femeea americană, chiar și fata tînără este conștie de pozițiunea și de grațiile ei pe cari știe să la îngrijească, citetă liber și spune bărbatului rupt în față ,ceea ce are pe inimă. Prin influența ei asupra lui predominează, atât viața publică, cât și pe cea socială. Inexistența ei privată urmează fără nici o considerațiime înclinațiuni de al. Acestea însă sunt aceleași în toate din sexul ei. Sunt urîte și frumoase, dar cine cunoaște e una, le cunoaște pe toate v viața spirituală, care o duc femeile europene, le lipsește cu totul. Interesante nu sunt de loc, ci ele fac efect numai prin exteriorul lor, pe care știe să-l folosească. Fie regină a societății, fie că aparține în acea clasă care transformă în aur grațiile lor, toate au același rîs comun, care pare că spune : Tinerețea aste scurtă, de aceea voesc să o gust pe deplin. Mă bucur de frumusețea mea, sunt mândră de ea, și voesc să o arăt tuturor! Dorința fiecarei femei este ca să provoace admirațiune, dar dorința americanelor este să facă aceasta cu orice preț. Femei din clasa cea mai bună a societății servesc ca modale artiștilor, în costumele cele mai Îndrăznețe. Este același rîs frivol. Tinerețea este scurtă și frumu sil dintre Eß și Iraza Publicăm azi a doua scrisoare a triestinului Eduard Rosseger, locotenent în armata boerilor . Glincoe.—Miercuri 13 Octombrie, ora 6 d. a.—Am putut să am următorul raport exact asupra luptei de la Craigside. Ai noștri erau sub comanda generalului Lucas Meyer; englezii erau comandați de generalul Penn-Symons. Lupta începu vineri dimineața (8 octombrie) la ora 6 și a durat până la ora 3 d. a. Forțele noastre, în care se aflau și acelea ce nu putură apoi să ia parte la acțiune, erau de aproape 3000 de oameni; acelea ale englezilor, după datele aflate după luptă, se uvcau exact la 5600 de oameni. Englezii aveau 18 tunuri de munte, ai noștri numai 8 Generalul Meyer a ocupat îndată colina de asupra de Smith’s Farm, la Est de Dundee, o poziție excelentă. Generalul Erasmus a trebuit să stea afară din luptă din cauza cetei foarte dese ; el a luat însă pozițiune pe Platberg, în Nord de Dundee, și asta pentru motive, rămase pentru noi neexplicabile. Așa numai 500 din ai noștri luară parte activă la luptă. La amiazi generalul englez Simons era rânit de moarte. S-a luptat cu înverșunare până la ora 3 d. a. La acea oră, sfârșinduse munițiunile noastre și lipsindu-ne ajutorul generalului Erasmus, generalul Meyer ordonă retragerea. Noi aveam 42 de morți și 60 răniți. Aceste perderi ne fură cauzate, în mare parte, de focul cu mitraliere a trei tunuri engleze. Intre morți a fost un field-cornet; locotenentul de artilerie Mike di Toit și-a pedat un picior. Intre ofițerii englezi morți sau răniți se află maiorul Hammerley, maiorul Dawison, colonelul Sackett, căpitanii Ungent, Pike și Adams, locotenenții Perramp și Grun și mai mulți alții, ale căror nume nu se cunosc. In spitalele noastre sunt peste 200 de răniți englezi. Noi am luat de la Inamici al 18-lea și al 26-lea spital de câmp. Generalul Penn Symons a murit Luni, în urma rimei căpătate în lupta de Vineri. Generalul Erasmus, după ce a dat onorurile militare cadavrului generalului Symons ’I predă trupelor engleze: "Sâmbătă comandantul Friehard oin forțele englezilor, din undee, dacă am avut ajutoare, am fi putut face prizoniere toate trupele engleze tăbărîte afară din Dundee. Beoî Dundee e în mâna noastră în mod complect cu depozite de proviziuni și munițiuni pentru 23.000 de oameni pentru două luni; între altele, noi am cucerit patru trenuri și locomotive. Contele Zeppelin, fiul celebrului general german, a căzut rănit de moarte în mâna inamiculi. El a dat dovezi de mult eroism, de trei ori a trebuit să schimbe calul, căci granatele engleze i-l ucisese. Un glonț îl lovi la cap, el căzu și fu făcut prizonier. Comandantul Schiel a de asemenea prizonier, rana lui nu e gravă. Ieri fură înmormîntațî 250 de soldați englezi; mulți simt încă risipiți pe câmp ;e o căldură înăbușitoare, cu toate că plouă într’una ; numeroasele cadavre de cai neîngropate infectează aerul. Corpul medical englez, ca și răniții, spun că sunt tratați de noi în modul cel mai uman. Insă noi nu putem să spunem același lucru despre englezi, față de răniții noștri. Ei tratează pe ai noștri ca și cum ar fi sălbateci. Intre ax noștri domnește o mare agitație, provocată de barbariileenglezilor; toți spun de a se răscana pe englezi la prima ocaziune. Trupele engleze sunt foarte demoralizate de mărimea dezastrului ce le-a fost produs de 500 din ai noștri; răniții englezi blestemă pe capitaliștii britanici și pe Chamberlain, din cauza tuturor stricăciunilor. Acum trupele noastre, sub comanda generalului Joubert, se concentrează pentru o acțiune definitivă contra Ladysmithului; sperăm de a da englezilor o lecție așa precum nu le-a mai dat-o nimeni. Corpurile noastre olandeze și germane se reorganizează ; eî avură numai 40 morți, 60 răniți și 100 prizonieri. Un tren fără șine — Vezi ilustrația — O mare parte din drumurile ținutului pe cari se dau acum sângeroasele lupte din Africa de Sud fiind foarte bine șoseluite și foarte bine întreținute. Englezi î își transportă pe ele munițiunile și previziunile cu un fade trenuri fără șine, cari sunt foarte practice și economice. Ilustrația noastră de azi reprezintă un astfel de tren. »»«»< Revolta mm scia și Un gardian-șef răpit Corespondentul nostru partiular din Viena ne-a telegrafiat această știre, însă dăm acum amănuntele ce ne sosesc în această privință. In ziua de 5 Noembrie, în insula Nakra, în fața portului african Massalab, douăsprezece ocnași abisinieni s’au "dus sâ facă previziune de apă. Pe neașteptate ei săriră asupra celor cinci ascarî carî’î însoțeaux, dezarmându-l și legându-i. Eî se întoarseră apoi la ocnă și uciseră pe ascarul ce era de sentinelă și pe guardul italian Trevisan. Repezindu-se apoi la corpul de gardă, puseră trinș pe 15 puști, deschiseră celulele și puseră în libertate pe ceX l’a ü opnașî. Pe când apoi în număr de 30, ei se duceau la cheie, se întâlniri cu gardianul-șef Cortesi, care împreună cu un ascat se întorcea aiptr’o revizie făcuta în insulă. Cortesi era aproape să tragă foc, dar rebelii săriră asupra lui, ’l legară și’l târâri'' la oheia, unde puseră mâna pe o mare barcă, în care după ce intrară ei, îmbarcară și pe Cortesi împreună cu alți patru gardieni indigeni. Pe când barca evadaților porni la larg, un anume ’ Naoudu, înduioșat de soarta ascarilor răniți, îi îmbarcă pe o altă luntre și-i conduse la Massauab unde povești cele întâmplate. Nefiind s port nici o navă de războiu, autorității i se serviră de vaporașul «San Giusto», aparținând unei societăți. Vaporașul ancoră în punctul Bury și află la ocnă numai patru remași cari, bolnavi, refuzară de a urma pe tovarășii lor. Nu se știe încă nimic despre soarta gardianului șef Gortesi și a ocnașilor fugiți. Mai multe companii de ascazt au fost trimise în căutarea evadaților și a ocupa posturile de apă cele mai importante, punct în care trebue să se abată oricine călătorește prin această zonă de H improfile Blestemate Roman de Carolina Invernizio PARTEA INTEIA Pttepțlle infame. - Hoții de onoare XII rî- i '1 ' D. Damiani era om tăcut, însă foarte afabil și mai cu samă caritabil. Dădea de pomană la săraci tot la atâta generozitate cât și simplitate. Toți din vecinătate vorbeau des cu respect și admirațiune. Totuși, în trecutul acestui om tribuia să fi fost ceva foarte grraznic și durer’os. Adeseori noaptea, în loc să toarmă, se preumbla încoace și acolo prin camera sa, în fața schimbată, cu ochii holbați, bolînroșind la tot momentul: —- Nre să ajung oare și uit dată? Asta ținea până în revărsatul fief. Alunei nervii lui întinși se destindeau și bătrânul, sleit de oboseală, se arunca pe pat și dormia liniștit câteva ore. In acea noapte, d. Damiani fu mai agitat decât oricând. Erau cinci ore de dimineață și nu izbutise încă să se liniștească. — Trebue să mă întâlnesc cu dînsul; nu mai poate dura asta, murmură dînsul d’odată; sunt sigur că n’o să mă recunoască. Rămase tăcut câteva momente, apoi ideile lui părură a lua un alt curs. — Tot dînsa, mereu dînsa e înaintea mea. Dar trebue să fie umbra ei care mă urmărește, căci ea trebue să fie moartă ; în zadar am căutat-o pretutindeni. Se întinse pe un divan și păru a ațipi, însă de-odată se ridică galben, cu fața descompusă, cu ochii rătăciți. — Și dînsul î și dînsul acum ! Pe el îl uitasem aproape ! Ia curând n’o să mai pot închide ochii fără sä i revăd pe toți. Deschise fereastra pentru ea să respire. Aerul era umed, blând. Ceața nu se risipise încă. Bătrânul stătu la fereastră până ce fu cuprins de un fior. Atunci se retrase, închise geamurile și se hotărî să se culce. După câteva ore când, cu fața liniștită, sorbia o ceașcă de cafea, zicea servitorului care stătea înaintea lui: — Așadar te-ai informat despre locuința d-lui Roberti ? — Da, d-le. — Ei bine, să se pună caii la trăsură, căci trebue să te duc la dînsul. Fabio era singur în cabinetul său când i se anunță d. Damiani. Deși auzia pentru prima oară acest nume, ordonă ca visitatorul să fie poftit îndată. Bătrânul, intrând, era galben ca un mort, însă văzind pe finer, făcu un gest de uimire. — Scuză-mă, zise dînsul înclinându-se, însă cred că me înșel— De ce ? — D. Roberts pe care caut și pe care Fam cunoscut acum mai mulți ani, nu mai era așa finer ca d-ta... Cuvintele astea fură o trăsătură de lumină pentru Fabio. — Atunci d-la ai cunoscut pe tatăl mem zise dînsul cu un accent emoțional. — Pe George !— Da, <î-îe. Vocea schimbată a tnorului, fața lui desodlorită, impresionată pe bătrân. — D-zeule! I s’a întâmplat oare vr’o nenorocire ? — Nu știi ce i s’a întâmplat ? — Nu, te-asigur, am sosit la Turin numai de câteva luni și lipsesc de mulți ani d’aci. Tatăl d-tale era intimul meu amic și îmi aduc aminte că în vremea când am plecat era în stare bună, era vesel... — Sărmanul tata zise Fabio cu un accent sfâșietor. Dar șezi, de, te rog... Bătrânul se’nvoi, pentru că de altfel se ținea cu greu în picioare. Dînsul nu’și mai lua ochii de la Fabio. 1l găsia frumos, drăgălaș, ar fi voit să-i spună asta, să-l îmbrățișeze. Dar nu îndrăznea. — Așadar a murit ? murmură dînsul. — A fost ucis. Bătrânul își ascunse un moment fața între mâini. Apoi, ridicându’și mâin «Ie în mi, esclasnă. —Nu, nu « an putință ! — Și totuși f> iișa. — Insă ucigașul a fost »restat ? — Nu, și *n zadar s’au făcut cercetări. Auzind aceste cuvinte, bătrânul fu sguduit de un fior pe care numai de cât și ’1 stăpâni. — E oribil 1 oribil 1 bolborosi dînsul. Dar cum și unde s’a întâmplat ? Fabio, cu o voce înecată, povesti amănuntele faptului și adăogă: — Sărmanul tată ! Nu i-a fost d’ajuns că și-a terminat zilele într’un mod așa groaznic. A trebuit să fie și calomniat. Spune-mi d-ta, care erai amicul lui, nu era cel mai bun dintre toți oamenii ? Bătrânul făcu din cap un semn afirmativ, neputând să vorbească. — Voiau unii să ’î facă o vinovăție din cheltuelile lui prea mari, din risipele lui. Dar nu e asta o dovadă că inima lui era generoasă ? Și vezi bine că »’a gândit și la mine lăsându’mî o asigurare pe viață prin care am putut să ’mi urmez studiile. Bătrânul se îngălbenise foarte tare , ochii îi erau plini de la«rănii. — O, da, dînsul te iubia, lufi «rupsetît cu glas schimbat; adeseori îmi vorbia de d ta și sfinția o nespusă fericire să se vadă cum ești ■ .jpggt. bun, generos. George avea defecte, dar cine nu are ? Acestea nu-1 impedica de a avea o simțire mult mai mare decât oricare altul. Fabia apucă o mână a bătrânului și o strînse cu energie. — Ahi ce bine ’mi fac cuvintele d-tale, exclamă dînsul. Iți mulțumesc de bucuria ce ’mi procuri. Dă’mi voie să te îmbrățișez. — Tocmai asta voiam să iți cer și eu, copilul meu. Strînse pe tiner la pept, dar când să își pună buzele pe fruntea lui, fu cuprins de așa tremur, de așa emoțiune, încât se răsturnă pe scaun aproape leșinat. — Ce ai ? întrebă Fabio speriat. Ludovic plecă papul. — Amintirea despre tată! citaîe... Mă gândiam ce bucurie ar fi avut dînsul să te stringă așa la brațe... — Sărmanul tată , murmură Fabio apucând, emoționat, roâinele bătrânului. Apoi continuară conversația. Tînărul vorbi de studiile, de speranțele sale, exprimându’și in mod simplu ideile curate, noi Mu stey? «Starea bătrânului speria, că dînsul era cuprins de adevărate friguri. Pe când Fabio se tot înferbînta, se auziră bătăi în rușă. Bătrânul se ridică puțin turburat. — Gine-o fi ? întrebă el. — Vr’un amic al meu. Poți să stai pe foc. Și adăogă mai tare . — Intră! Apăru Mauro foarte galben la față. Fabia observă îndată că nu era în stare normală și ducându-se înaintea lui, întrebă: — Ce este? Tânărul marchiz, înainte d’a răspunde, întoarse ochiî spre d. Damiani. Fabio se folosi de aceasta pentru a i-l prezintă. — D. Ludovico Damiani, un amic al sărmanului meu tată. Mauro se înclină pu politeță. Fabio adăogi intervându-se spre băstrân . . —. Acesta e cel mai scump camarad al me`l de studii, sare, mă onorează la amiciția sa, marchizul Mauro Pratti. Bătrânul tresări, totuși, respuns« cu un zîmbet drăgălaș: fiBBt ferigist.cl â s Ștringe mâna. " Í Apoi adăogă liniștit: — D-voastră aveți de vorbit împreună și că îmi aduc aminte acum că trebue să mă duc la o întrunire de bine-facere. Sper, d-le Fabio, că îmi vei permite să vin din când în când în biuroul d-tale și îndrăznesc a spera că vei veni sa mă vizitezi cu amicul d-tale în modestul meu apartament din calea Rocca No. 18. — Cu toată plăcerea, Tinerii strînseră cu căldură mânile bătrânului care se retrase. Remânend singuri, Mauro deveni din nou așa de trist, încât Fabio ’1 întrebă: — Dar în sfîrșit, ce ți s’a întâmplat? Mauro scoase un jurnal din buzunar și dându-i amicului sau^ îi arătă un articol zicând : r— Citește: Sub titlul: O dramă intimă misterioasă, ziar’tu povești.: rănirea contesei Arsena de către Flora. Nu se întindea asupra amanorfrelor, însă, spunea că vî•novațs, se constituise de bunăvoie prizonieră la poliție și că, deși nu tăgăduia fapta, nu voia sa spună motivul.Va urma