Universul, decembrie 1899 (Anul 17, nr. 330-357)

1899-12-04 / nr. 333

Așezarea unui tan Maxim. — (Vezi explicația'­ „ UNIVERSUL­­ de ieri s'a tipărit în 96.340 exem­plare. ---------——* * *-------—— Calendar pe anul 1899 Or­tod­ox Vineri, 3 Decembrie.—Profetul Sofronie, Catolic Vineri, 15 Decembrie.—Maxim. Soarele răsare 7.31, aprne 4.20 București, 3 Decembrie, vindem publicului Universul cu prețul exorbitant și jefui­tor de 5 bani numărul ! Dar n’avem noi vreme să stăm de vorbă într’o ast­fel de... polemică. Ceea ce regretăm, o mai re­petăm, este numai faptul că, cu toată alarma dată, cu toată a­­rătarea argumentată a primej­diei ce poate să rezulte pen­tru însăși industria noastră născândă din plaga cartelu­rilor, totuși, până în acest moment, nu vedem din par­tea celor chemați și autori­zați nici o măsură, nici un început de măsură. Numai să n’avem a regreta mai târziu cu toții această prea îndelungă eșu­are­ încurajarea cartelurilor Se pare, așa­dar, că exem­plul e dat, și că tuturor in­dustriilor noastre nu le mai p 4or rămâne de­cât să-l urmeze , prin nepăsarea, prin neinter­­venirea celor în drept, carte­lul petrolist pare a fi pe cale de a rămânea bine stabilit,— • spoliarea se tolerează,—ce zi­­­­ce ni se tolerează ? ea se încu­rajază, se sancționează... Din timizi la început, pe­troliștii au devenit trufași și au­ revenit la parte ch­iar­ și asupra unicei reduceri la care i se înduplecaseră în urma cam­paniei ce începuse—dar n’a urmat—prin toată presa fără deosebire. Se știe anume, că în urma­­ acestui început de campanie, Steaua anunțase că a redus prețul petrolului de la 20 lei suta de kilograme la 16 lei. Unii confrați s’au și grăbit să se declare mulțumiți cu această ridicolă reducere... Dar iată că chiar și aceasta n’a fost de­cât praf în ochii hunei! ^ In adevăr, din diferite orașe­­ ale Moldovei ni se scrie că pe acolo nici nu e vorbă de o a­­semenea reducere. Petrolul se vinde de către cartoliștî tot cu 20 lei suta de kgr. Re­ducția e făcută numai pentru București și Ploești, unde opi­nia publică s’a mișcat mai viu­. In­ cele­l­alte părți, și în special în orașele Moldovei, prețurile cele mai urcate se mențin neschimbate. In această privință, pose­dăm între alte scrisori una. .. care arată în acelaș timp și sfidarea arogantă la care cred că se pot deda onorabilii pe­­­troliști. Reproducem un pa­saj din această scrisoare: «Am văzut în ziare că pe­troliștii­ au­ avut bună-voința­­ f . să lase din prețul cartelist 4 lei, adică din 20 la 16... Cre­­deți-mă că ei minte azi am vorbit cu... din Moinești, care cumpără cu butoae gaz de la­­ societatea Steaua română, a­­­­­­rătându-mi și factura de cum­părătură : 800 kilo 20 lei su­­­­ta, cari bani i-a și plătit. Pro­testând numitul că «Universul» a anunțat reducerea prețului la 16 lei suta, casierul l-a trimis să cumpere gaz de la «Uni­versul» cu acel preț, adăugând că nu de reducere e vorba, ci de urcare și mai mare... Iată, domnule redactor, că acești oameni au cutezat să vă mință și pe d-voastră.» etc. și. Din altă scrisoare : «Aci, în Bacău, și în toate părțile Moldovei se menține cu stricteță prețul dinainte, fără nici o reducție...» Și altele și altele, pentru reproducerea cărora spațiul ne lipsește , dar ajunge, credem, „ și atâta. Și când ne gândim că toc­mai în Moldova, la Iași,­ s’a­­ găsit un ziar care, după ce a început și el prin a protesta contra cartelului, acum, după un interview, s’a apucat să ia în mână, cam pe departe ce e drept, cauza petrolistă și să caute a lovi în cine credeți ? —in noi, cari n’am fi de­cât niște spoliatori ai publicului, prin fapt iți în inițială, că Din Austro-Ungaria [Coresp­­oart. a ziarului «Universul») Viena, 30 Noembrie. Situația politică Din causa ruperei tratativelor între germani și cehi, situația politică s’a agravat și mai mult. Cehii din Parlamentul austriac au și început a pune pedicî gu­vernului contelui Clary, prin aceea că au inaugurat o eră de strajnic obstrucționism. Ișî poate ori și cine închipui că sub ase­menea auspicii Parlamentul nu poate lucra de loc, dat fiind faptul că cehii dispun de peste 60 scaune de deputați, cari sunt ocupate de cei mai fruntași bărbați ai neamului lor. Afară de aceea, ceh­ii sunt sprijiniți și de alte grupuri par­lamentare, cari se tem ca nu cum­va să se inaugureze o eră a hegemoniei germane. Prin cer­curile politice se crede că zilele cabinetului Clary sunt numerate și că deja este și desemnat ur­mașul seu în persoana baronu­lui d’Aehrental, actualmente am­basador la Petersburg, și fost ministru plenipotențiar la Bu­curești. Mort în tren Conductorul trenului No. 913 când ajunse la stația Villach, făcu o groaznică descoperire. Intr’un cupeu de clasa II zăcea scăldat în sânge cadavrul unui finer, lângă care se afla un revolver. Conduc­torul alarmă îndată pe șeful sta­ției, care anunță autoritățile. Acesta a constatat că mortul este identic cu Josef Hell din Feldkirchen. La început se cre­dea că este vorba de o sinuci­dere, dar din cercetările ce s’au făcut s’a ajuns la resultatul că s’a sevîrșit o crimă. Josef Hell, după moartea ta­tălui său, continua meseria aces­tuia de negustor de vite. Tîne­­rul cumpărase de curând niște vite de la un proprietar din Steyr, le adusese la Viena și le vîndu pe preț de 2000 fl. La întoarce­rea spre casă, Hell se întâlni cu negustorul de la care cumpărase vilele și amândouă își continuară drumul spre casă într’un vagon de clasa II. Vânzătorul s’a co­­borît în stația Feldkirchen, pe când Hell își continuă călătoria spre Vilach, unde a fost găsit mort în cuplul de clasa II. Mama­ tînărului asasinat a de­clarat că fiul ei nu umblase nici­odată cu revolverul. Cadavrului i s-a făcut autopsia legală și după aceea a fost în­mormântat. Rudele mortului sunt convinse pe deplin că aici nu poate fi vorba despre o sinucidere. Autoritățile cercetează faptul. Bandă de tâlhari In ținutul din jurul orașului Pressburg bântue de cât­va timp o primejdioasă bandă de tâlhari, care a făcut până acum mai multe victime. Făptuitorii nu au putut să fie prinși până acum. Acum câte­va zile au fost gă­siți asasinați, într’un șanț, nu departe de comuna Pered, pro­prietarul Fischer și vizitiul său. Trăsura s’a găsit la o distanță oare­care cu caii împușcați. Ne­norocitul proprietar a fost cu totul jefuit. Alaltă­ieri tâlharii au atacat pe comerciantul Steiner și pe soția sa cari se intorceau de la un târg din Tirnau. Aceștia au fost maltratați în mod atât de crân­cen de teribilii bandiți, în­cât încetat din viață în Uj’nia ra­nelor primite. Autoritățile ’și dau cea mai mare osteneală ca să pună mâna pe primejdioșii ban­diți, cari au răspândit cea mai mare groază prin ținuturile din prejur. Halos. In zile de iarnă Uniformitatea aceasta albă de zăpadă, care cade mereu, mereu de patru zile, bogaților le pro­cură atâtea plăceri, însă cine știe câte victime și cât amar aduce ea săracilor. Cine știe câte mame nenoro­cite nu au cu ce să-șî mai aco­pere pruncii rebegiți, goi și po­­câltiți de foame, iar plânsul lor disperat cu ce să-l mai poto­lească? Cine știe câți bătrâni și câte văduve nu s’au închinat în zilele astea de viscol și de cri­văț, pentru ultima oară? Cine știe la câtă suflare omeneasca nemetul acesta n’a slujit drept lințoliu și, care se ’nvălue neș­tiută, necunoscută, neplânsă de­cât de jelitorul țipăt al corbilor și al cucuvaelor ! Cine știe la câți școlari nu le lipsesc hăinuțele și cismulițele , iar la școală vin tremurând, în­ghețați și cu stomacul gol. Ah!... Doamne, de ce nu mi-am dat pu­terea să fiu cu mama tuturor copiilor săraci și orfani, ca pe toți să-i îngrijesc, să-î ajut, să-î sfătuesc, să-î călăuzesc, ca să pot să nu maî văd, nici odată, piciorușe înghețate și mânuțe tremurânde și încremenite de ger ! Nu vă ’nchipuițî mila ce am d’aceste mici ființe cari, de timpuriu, cunosc lipsa și sunt nevoite a lupta cu intemperiile vremei și­ ale vieței. Socotesc că cea mai mare milostenie ce ar putea face mamele bogate ar fi : «ajutorul copiilor săraci și or­fani.» Strigătul meu vine de a­­colo că am ocazia de a fi aproape de acești nenorociți a căror sufe­rință este și mai mărită acum de asprimea timpului. Am făcut zilele acestea clasă cu câte 10—12 eleve, din 30 câ­te aveam, și mai toate motivele de scuză ce am primit de la ne­norociții lor părinți, a fost lipsa de cele trebuincioase pe timpul acesta greu de iarnă. Se strâng bani lesne la noi în țară pentru orî­ce inițiativă luată cu chibzuială, însă eu cred că a­­verea, capitalul cel mai mare ce trebue să-l avem strîns, noi fe­meile, ar trebui să fie acela al copiilor săraci și acela al canti­nelor școlare. S’a zis : Adesea orî dintr’un mărăcine iese un trandafir, co­piii fiind temeliile pe cari se va sprijini odată viitorul țărei a­­cesteia, trebue să fie în grija tu­turor acelora cari o iubesc și țin la propășirea ei. Peste câte­va săptămâni se va serba nașterea Mântuitorului nos­tru Isus Cristos. In numele Leu, în aceste zile grele de iarnă, să ajutăm pe acești desmoștenițî ai soarte­, atât pentru iubirea lui, cât și pentru pacea și mângâerea sufletului nostru. Sinara. 1 Decembrie 1899. Notă. — După­ cum cititorii au putut vedea în numărul de erî, Universul va face un pom de Crăciun și în ajunul sfintelor sărbători va­ împăr­ți haine în elevii cei mai si­litori și săraci din clasele primare din Capitală. Universul posedă deja pen­tru acest scop suma de lei 447 bani 65, din fondul să­racilor și 300 lei oferiți de d-na și d. Luigi Cazzavillan. Numele celor cari vor bi­­ne-voi să contribue cu ori­cât la sporirea acestui fond, vor fi publicate in ziar. CRONICI FEIEI ÎNE Femeile în războiu­lI La 1813, când Prusia declară războiu Franței, și femeile se entusiasm­ază. Ast­fel o femee simplă din popor, Eleonora Pro­haska, fiica unui sub­ofițer, se înrolă sub numele de August Renz între vânătorii lui Lver­­gow. Ea a fost ucisă în lupta de la Ghoriie. Eroicei femei­i s’a ridicat la giulfig — ■ — t » ■ ■..............— DESPRE LAPTE Laptele consumat la noi în țară provine de la oaie, de la capră, de la vacă sau de la bivoliță. Primele două animale dau lapte numai în timpul ve­rii, pe când vaca și bivolița, dar atât în timpul verei cât și iarna, după cum ele au fătat toamna sau primăvara. Ne vom ocupa numai de lap­tele produs de aceste din urmă femele, știut fiind că laptele lor îl găsim mai în toate sezoanele și este cel mai mult întrebuin­țat ca aliment și ca tratament în oare­care boale, de­oare­ce pot propaga omului maladiile de care vaca și bivolița sunt lovite în timpul lactațiunea lor. Vaca și bivolița dau un lapte foarte bogat în substanțe nutri­tive, cum : lactoză, caseina, unt, materii minerale, albumină, uree, creatinină, tacloproteină, etc., materii ce variază în cantita­tea lor, după starea fiziologică a femelei, după momentul în care a fost mulsă, rasă, exercițiu, ali­mentare, etc. Toți acești principii nutritori ai laptelui sunt asimilați cu cea mai mare ușurință de către or­ganismul omului și al animalelor ce’l ingeră. Copiilor, animalelor tinere și bolnavilor, nici un ali­ment nu le este mai folositor ca laptele, știindu-se marea sa di­­gestibilitate și composițiunea sa, ce se apropie foarte mult de a cărnea. Oameni ce suferă de stomac și de intestine, nutrindu-se mai mult cu acest lichid, se vindecă în cel mai scurt timp, căci cele­­l­alte alimente, ori­cât ar fi ele de nutritive, sunt aspre, și de o mai grea mistuire, făcând ca mucoasa gastro-intestinală să fie într’o perpetuă iritație și prin urmare inflamațiunea întreținută mult timp. Laptele, care se poate numi încă și carnea liquidă, din contră nu supără câtuși de puțin funcționarea aparatului digestiv. Constipările și în fine toate de­­zordi­nele acestui aparat, se vin­decă cu ușurință, dacă pacientul continuă regulat regimul lacteu. Millie chiar din boMsli nument în cimitirul orașului ei natal Potsdam. Exemplul ei fu imitat de o altă fată, Ana Buhring, care de asemenea s’a înrolat între vână­torii lui Luetzow, sub nume băr­bătesc. După ce s’a încheiat pa­cea, secretul a fost descoperit și curagioasa femee a fost mult sărbătorită. Ea se căsători la 1821 și trăi până la 1804. Dacă citim istoria fraților noș­tri de peste munți, găsim nenu­mărate pilde frumoase de iubire de neam și de țară, între femeile de acolo. In timpul marei revo­­luțiuni a lui Horea, Cloșca și Crișan la 1784, femeile Moților se luptau cu ungurii dovedind o mare vitejie. In revoluția de la 1848, sub marele erou Avram Iancu,dea­­semenea s’au distins femeile. Vestita Pelagia, soția protopo­pului Roșu din Abrud, s'a luptat în fruntea unei cete de femei călărețe cu Maghiarii, cauzân­­du-le mari perderi.­ Și astă­zi Româncele din acele ținuturi sunt niște ființe vân­­joase, cari mânuesc bine topo­rul. Mai superioare de­cât fap­tele acestor femei curagioase, cărora istoria neamului lor le păstrează o amintire recunoscă­toare, sunt operile filantropice săvârșite de femei, în cursul a­­cestui veac. Contesa engleză Florence Ni­­thingale, a organizat în timpul războiului crimeic un spital, îm­preună cu alte 40 de femei, și au adus ast­fel un mare serviciu răniților. In anul 1864 se formă o or­ganizație internațională pentru îngrijirea bolnavilor în război și. Ea dete viața «Grucei roșii», ale cărei ramificațiunî se întind peste 38 de State. In războaiele de la 1866 și 1870, femeile s’au distins foarte mult în îngrijirea răniților. Cine nu știe sacrificiile ce le-a făcut Augusta noastră re­gina Elisabeta, care s’a coborît din sfera ei majestoasă până la paturile răniților, mângâindu-i cu vorbe și cu fapte, alinând ast­fel suferințele bravilor noștri oșteni, cari și-a fi versat sângele pentru independența României. Exemplul Augustei Suverane a fost urmat și de alte doamne, cari s’au devotat cu totul aces­tei cauze sfinte. Reuniunile femenine ale «Cru­cei Roșii», și în timp de pace nu stau cu mâinile în sîn. Zilele trecute femeile din Ger­mania, cari fac parte din această societate, au alergat la apelul președintei lor, împărăteasa Vic­toria Augusta, în ajutorul po­­pulațiunei din Bavaria, bântuită de inundații. Luptele sângeroase din Africa sudică între boemi și englezi, o­­feră o frumoasă ocasiune femei­lor societăților de caritate, ca să săvârșească fapte umanitare. Chemarea cea mai nobilă și mai sublimă a femeilor în răz­boiu este ca să aline cu mâna lor delicată durerile răniților, fără considerație de simpatie perso­nală . Dușman ori amic,—cu toții sunt creaturile A­tot-puternicu­­lui D-Zeu 1 Olimpia, râtului respirator și genito-uri­nar se vindecă prin lapte. Per­soanele nervoase se calmează ; corpul anemicilor se întărește. Câinilor bolnavi de jigodie, dându-li-se lapte bine fiert și bine zaharat, se înlătură repede loca­lizările acestei boale pe aparatul digestiv (vărsături, colici, cons­­tipări, diaree, etc). Nu numai oamenii bolnavi trag foloase din utilizarea laptelui, dar și cei sănătoși. Nu-și poate cine­ va imagina folosul ce poate obține o persoană, care obișnuește în fie­care dimineață un pahar cu lapte cald. Persoanele ce consumă o can­titate mare de lapte, capătă o cu­loare delicată a feței și o frăge­zime a pielei remarcabilă; ea devine catifelată și moale. Văzurăm toate foloasele ce lap­tele poate aduce, însă putem avea și inconveniente prin de­fectuozitatea întrebuințarea sale Sunt multe persoane cari pre­feră laptele, ba încă în popor este foarte mult înrădăcinată ideea, că un om bolnav de piept să bea laptele imediat după muls, adică nefiert. Și cum vaca și bi­volița sunt foarte des bolnave de tuberculoză sai­­aftică, lesne se poate înțelege că laptele lor va fi infectat de germenul acestei boale, și în loc de a vindeca pe suferind, îl duce mai repede la perie. Exemple de felul acesta sunt o mulțime: la 1893 docto­rul Gosse din Geneva, fiu și ne­pot de medici, a perdut o fiică de 17 ani. Până la finele anului 1892 ea se bucura de o perfectă sănătate, fără a fi prezintat vre­ o­dată vre­un­ simptom al tuber­culozei dar, către primele luni ale anului 1893, tînăra fată în­cepu să slăbească îngrozitor. După zece luni, cu toate consul­­tele și îngrijirile medicale, fără a se cunoaște boala, ea muri. Tatăl său, doctorul Gosse, avu curajul de a-i face autopsie, unde găsi o tuberculoză mezenterică și intestinală. Nimeni din fami­lia sa nu fusese bolnav de of­tică , de unde dar căpătase a­­ceastă boală ? in toate Duminecele­­ familia doctorului Gosse se ducea în munți la o fermă a sa și singura plăcere ce avea fata, era de a bea laptele imediat după muls Examinându-se toate vacile fer­mei, s’au găsit patru dintre ele bolnave de tuberculoza ugerului. Iată efectul dezastruos al bău­tului laptelui crud. De aceea ma­mele, ce’șî iubesc copiii lor, nu trebue nici­odată să le dea lap­tele de vacă sau de bivoliță crud, ci trebue a’l fierbe cât se poate de bine. De multe ori în urma mân­­cărei laptelui nefiert, copiilor le es împrejurul gurei bășici și chiar pot muri, când laptele pro­vine de la vacile și bivolițele bol­nave de febră aftoasă (durere de gură și de picioare). Profesorul Chauneau a observat o epide­mie de febră aftoasă într-un pen­sionat din Lyon unde se con­suma lapte de la vaci afectate de febră aftoasă, incomplect fiert. In­ Englitera au fost observate mai multe epidemii la om, de febră aftoasă, care coincideau cu ingestiunea de lapte crud luat de la animale bolnave. La Da­­ves în 1884, peste 250 de per­soane prezintară­bășici pe buze, în gură și în gât pentru că au mâncat lapte nefiert provenit de la o fermă unde toate vacile erau bolnave de febră aftoasă. In rezumat, laptele este cel mai bun aliment, însă trebue a se lua măsuri ca el să provină de la animale sănătoase și spre o mai mare siguranță, să se fiarbă mult și bine. Isopescu-Daia Medic-veterinar că, Camera este pătrunsă de do­rința de a lucra cu cea mai mare rîvnă spre a se preîntîmpina a­­ceste greutăți ce apasă asupra Noastră și a Guvernului Meu și de a da un nețărmurit și patrio­tic sprijin pentru a’l ajuta să răs­pundă la chemarea sa și la aș­teptările Țării. «Nu mă îndoesc că prin mă­suri bine cumpănite și înțelepte, domniile­ voastre veți ajunge a ușura nevoile prezentului și a asigura treptata și neîntrerupta desvoltare și întărire a scumpei noastre Românii în viitor. «Vă mulțumesc din suflet pen­tru călduroasele urări ce ne a­­duceți și pentru sentimentele de dragoste ce rostiți pentru­­ Re­gina, pentru Mine și familia Mea». UNS­E­R­T­I*­E­ZI Pentru copiii racîn­tici. Fă praf și amestecă : fosfat de calciu 4 grame, carbonat de so­dă 8 gr., zahăr de lapte 12 gr., câte­ 0 jarietate de gram înainte de fie­care masă. Se mai recomandă : untura de pește nedistilată, băi sărate, fric­­ții pe piele­ cu o flanelă. --------, ,n. m .»» RESPUNSOL M. S. REGELUI la Adresa Camerei Era membrii biroului Camerei, împreună cu comisia aleasă, s’au întrunit la Cameră, de unde s’au dus la palat, escortați de două plutoane de jandarmi călări. Comisiunea a prezintat Suve­ranului răspunsul Camerei la Mesagiul Tronului, după care M. S. Regele a răspuns prin urmă­toarele cuvinte: Domnule Președinte, Domnilor Deputați: «Primesc cu o vie recunoș­tință sentimentele de bucurie ce Mi se arată prin adresa Came­rei cu prilejul însănătoșirea iubi­tului meu strănepot, și sunt fe­ricit de a putea, împreună cu reprezentanții țărei, mulțumi Cerului, care și de astă-dată, a ocrotit Dinastia Română înlătu­rând marea primejdie ce o ame­nința. «Adânc mișcat de această du­reroasă mărturisire, privesc ca o sfîntă datorie să veghez ne­curmat împreună cu Moștenitorul Coroanei, ca în tînăra inimă a strănepotului Meu să se sădească simțiri nobile, aspirațiuni înalte și mai presus de toate dragostea de țară. «In împrejurările anevoioase prin care treffemr -jikJiSHi a unei recolte neîndestulătoare ale cărei nemiloase consecințe se resfrâng și asupra comerțului nostru, da­toria noastră de căpetenie este astă­zi de a inaugura un sistem riguros de economie în toate ramurile administrației Statului. «Igggill cp vie Cronica științifică ALCOOLISMUL (Urmare și sfîrșit-Vezi II.331 și 332) Alcoolismul e ereditar ori­cât de teribilă ar fi ac­țiunea alcoolului asupra indivi­zilor, nu în acest lucru e îngro­zitoare. Odată ce a intrat în con­­stituțiunea unui om, alcoolismul condamnă la boli, pe toți cei ce se vor naște din acest individ intoxicat, alcoolismul e ereditar. Ga fatalitatea anticilor, care ur­mărea un neam până la cei din urmă urmași, alcoolismul atacă generațiunile succesive,care merg din decadență în decadență, până la o complectă disparițiune. Aci alcoolicul are responsabilitate mo­­rală, căci ne mai putând invoca scuza, ori­cât de mediocră ar fi ea: «Nu’mî fac rău­ de­cât mie», el, prin viitul său, nenorocește un șir întreg de nevinovați. A­­ceastă chestiune face ca alcoo­lismul să aibă o importanță so­cială atât de mare: el e cel mai îngrozitor flagel, care poate com­promite conservarea unui neam și viitorul unei națiuni. Copiii alcoolicilor sunt radhi­­tivi, degenerați sau idioți. Copiii băuturilor de aperitive, sau mai cu seamă a celor de absint, sunt foarte adesea epileptici. Această ereditate a alcoolici­lor e învederată de o mulțime de exemple. Ast­fel a fost cazul celebrului scriitor american Ed­gar Poe, care, născut dintr’o fa­milie unde băutura peste măsură era o tradițiune, căpătă încă din tinerețe gust pentru băutură. Când deveni bărbat, el se dădu cu totul pasiunei sale, contra că­reia îl împiedica să lupte un fel de maladie a voinței. Halucina­­țiunile, a căror pradă el era, fă­cură ca poveștile sale să capete un caracter bolnăvicios. Nebunia, urmă, și apoi veni delirium tre­mens, în timpul cărora el se lupta contra unor dușmani invi­­sibili, și se sinucia ca printre fantome. In fine un ultim acces de delirium tremens îl ucise : în­tr’o dimineață, el fu găsit mort pe stradă, după ce petrecuse toată noaptea într’o cârciumă. Iată sfirșitul ce i l’a dat acest crud tiran, numit alcoolul. Dar nimic nu e mai elocvent de­cât statisticele. Iată ce ne spune Alvede Bariie, în cartea mai sus citată: «Un vechiu alcoolic avusese ș­apte copii. Cei două mai mari muriră foarte curând de convul­­siune. Al treilea înebuni la două­zeci de ani, al patrulea căzu în imbecilitate. Al cincilea e un stricat, al ș­aselea e un nervos, și se crede că va înebuni. El are și o fiică care e nevropată și a avut accese de nebunie. «Altă familie. Bunicul era be­țiv, tatăl alcoolic. Două­spre­zece copii. Opt muriră de mici con­­vulsiuni. Mai au rămas douî băeți, unul e epileptic și vagabond, celTalt alcoolic, și două fiice, una iste­rică, iar cea­l­altă cam nebună și stricată. «Ar putea zice cine­va însă că medicii aleg exemplele. Să lăr­gim observațiunile. Un doctor elvețian a luat două­zeci de fa­milii, zece de oameni cumpătați, și zece în care se alcoolisau de mai multe generațiuni. Cei cum­pătați avuseseră șai­zeci și unu de copii ; cinci muriseră de mici; din cei ce träiau douî erau diformi, douî nedesvoltațî și douî nebuni; ceî-l’alțî cincî-zecî erau sănătoși și voinici. Bețivii avu­seseră cincî-zecî și șeapte de copii , douî­spre-zece muriseră de mici și numai none erau să­nătoși. Toți ceî-l’alțî nu erau de­cât idioți, cocoșați, surdo-muțî, epileptici, etc. «Din opt-zeci și trei de epi­leptici observați la Salpêtriere, șeaî-zecî avuseseră părinți alcoo­lici. «S'au clocit oue de găină, în­­tr’o atmosferă plină de vapori de alcool, și n’au eșit din ouă de­cât monștri sau pui bolnavi. «S’a dat de băut unor câini alcool, și puii lor au murit de mici, sau au devenit epilep­tici.» Ce este ele făcut ? La noi răul a început să în­colțească, dar n’a prins încă, din fericire, rădăcini adânci. Să nu rămânem însă liniștiți de acest lucru, căci alcoolismul se întinde cu iuțeala fulgerului. Ca probă putem vedea Franța, care a con­sumat în 1898, două milioane de hectolitri de spirt de 100%, ceea­­ce vine că fie­care individ a con­sumat 14 litri și 19 centilitri de pe «St­elion», căci cu 43 de ani mai nainte, în­ 1855, cantitatea de alcool consu­­­mată de fie­care om, era de 1, 5 pe an. Și ce groaznice efecte simte Franța din acest lucru ! S’a cal­culat că numai în departamen­tele Orne, la Manche și la Cal­vados, populați­unea s’a micșorat cu 46000 oameni în cinci ani. Au ajuns unele cantoane în care nu se mai găsește, nici un om bun de recrutat, pentru armată. Micșorarea nașterilor, mărirea mortalității, decadență fizică și intelectuală, ruină materială și morală, acestea sunt efectele al­coolismului. Cu cât flagelul se stabilește și se întinde, vedem cu repeziciune dispărând activi­tatea, energia și moralitatea; în același timp sănătatea se sdrun­­cină, mintea se tulbură și dă naștere nebuniei furioase. Alcoo­licul e pedepsit în posteritatea sa și această posteritate nu ține mult, căci o rasă de alcoolici se stinge cu repeziciune. Neamul se distruge. Acest lucru e princi­pal, și iată în ce termeni ni se pune problema. Dacă alcoolismul va merge crescând la noi, atunci suntem perduți. Nu putem deci alerga la subterfugii și la alte lucruri. N’avem nici o zi, nici o oră de perdut. Inamicul nu e numai la ușă, el e chiar în noi. Dacă nu vom căuta să-l gonim îndată printr’o comună opintire, acum când îl putem goni cu mai multă ușurință, ne va învinge el pe noi. Acum din două lucruri trebue să alegem unul: sau vom căuta îndată să oprim lățirea alcoolis­mului și să-l stîrpim cu totul, câtă vreme mai e în germeni mici la noi, sau îl vom lăsa să se întindă și atunci ca neam, România va dispare. Rhein. ASASINUL CÂRCIUMARILOR I03ST FIPA — ACT DE ACUZARE — Urmare. — Vezi N-rele. 327, 328, 329, 330, 331 și 332 Tâlhăria asupra lui Spirea V­­asiliu După un nou repaus de a­­proape 2 septemâni, Pipa reîn­cepe întreprinderile sale noc­turne, și în noaptea de 12 Mai, ducându-se în strada Clopotariî- Veche, la cârciuma lui Spirea Vasiliu, sări în curte și forță ușa de din dos a prăvăliei. Văzut din întâmplare de băiatul din prăvălie, care era cam bolnav și eșise afară, crezu fie o cam­dată că era stăpânul său. Când se în­toarse în casă, întrebându-l dacă el umblase pe acolo, Spirea mi­rat, răspunse că nu, și ordonă băiatului să se uite încă o­ dată dacă nu va fi cine­va. Dinsul abia apucă să deschidă ușa și se văzu amenințat, cu o pușcă, de omul care era în câr­ciumă, așa că, trântind repede ușa și țipând, intră în odae la stăpânul său. Pipa se repezi după el și începu să împingă în ușă. Cârciumarul, ajutat de alți două inși ce dormeau în aceiași ca­meră, ținută cu spatele ușai, a­­poi se înțeleseră ca unul din ei să treacă prin fața prăvăliei, ca ast­fel hoțul să fie prins de 2 părți. Conversația aceasta fiind auzită de Pipa, dînsul scoase și luă tejgheaua cu totul, și eșind pe stradă, începu a fugi cu dînsa Urmărit de cârciumar, de băia­tul din prăvălie, de sergentul de noapte și de alți oameni, fuga­rul nu se intimida, nicî’șî perdu cumpătul, și oblicând la dreapta, intra în prima curte care’î era în cale și sărind peste uluci, a­­vând încă tejgheaua asupra­ și, de pe creasta lor descarcă un foc de pușcă asupra acelora ce alergau după el și intrau tocmai pe poartă, fără însă ca, din ne­norocire, să fi rănit pe cine­va; apoi in curtea vecină, culegând banii din Leșghea și cei cari se risipiră pe jos, mai luă 2 cea­­soarnice aflate tot în ea­ în urmă, dând un al douilea foc de pușcă sări și peste ulucile acestei pro­prietăți, și se făcu nevăzut cu sumă de 60 lei găsită și care-i asigura cheltuiala pentru ziua ur­mătoare. Spargerile din strada Isvor La No. 61 al zisei strade, Pipa, prin procedeurile sale obicinuite, sparse prăvălia lui Eraclie Da­niil într’una din nopțile lui A­­prilie și fură 8 lei, cât găsi în tejghea, luând în plus o sticlă cu limonada și una cu țuică, pe urmă trecând câte­va case mai departe, se opri la No. 13, unde identic comise altă spargere la cârciuma lui Bella Pop, unde se introduse tăind unul din gea­murile ferestrelor, cu bani însă nu reuși să găsească de­cât 25 lei în aramă, pe care­e î­și luă. La ambele aceste spargeri, pe care le recunoaște, nu fu simțit de nimeni. Spargerea din strada Clopotaril­ r­oul Cârciuma aflată în această lo­calitate la No... era ținută de Zaharia Forse, care pe lângă ea mai avea câte­va odăi pe care le da cu chirie, și în una din ele ședea vizitiul Alecu Ganea. De rîndul acesta Pipa, introducân­­du-se în curte, în loc de a ataca ca de obiceiu cârciuma, se duse drept la una din odăile din curte, și cu impertinenta-i îndrăzneală, scoase mănuchiul de chei, din buzunar și, potrivind una pe ușă, o deschise fără a țșgie, că sgomotul chei­ în broască ar fi putut atrage atențiunea ci­i­va care ar fi fost înăuntru. Negă­sind însă­­ pe nimeni în odaie, avi­ tot timpul a răscoli în li­niște, dar de rîndul acesta dă­duse peste casa unui om sărac la care nu găsi bani, deci se mulțumi, ca un borfaș ordinar, să ia o jiletcă neagră, 12 ba­tiste și un revolver cu mâne­rul negru, pus înt’un toc pe pat. Aceste obiecte se și găsiră după prinderea lui, parte la gazda sa, care avea batistele și jiletca, iar revolverul se găsi în apa Dâmboviței, unde, după cum am arătat, fusese aruncat de Costică Plăpumaru, care ’1 primise de la Antca Popescu spre a ’1 as­cunde. Spargerea di­n str. 11 iunie Tot în curentul lunei Maiü, acuzatul Pipa comise altă spar­gere la David Davidescu, câr­­ciumar din strada 11 Iunie, unde, prin efracție introducându-se în prăvălie, fură din teșghea­bani în sumă de 170 lei, în hârtii și gologani, în plus un revolver nichelat cu 6 focuri și cu coada de os, pe care cârciumarul îl a­­vea dat în păstrare de unul din clienții sei Moneti Giulio, revol­ver care mai târziu, când Pipa fu prins, se găsi asupra sa, u­­­zând de el în expedițiunile sale. De aci înainte dînsul comise o altă serie de crimi noul asu­pra persoanelor care cu risicul viețea lor cercau­ a prinde pe a­­cest neomenos bandit. Omorul săvîrșit, d­ar neizbu­tit, asupra sergentului Dră­guță Vasile In noaptea de 29 Maiü, Pipa plecă iar să mai sărăcească vre­un cârciumar, dar fie că nu se putuse atinge de nici o prăvă­lie, fie că se ducea la vre-una mai depărtată oc­ită de cu ziua, un fapt constant este că pe drum, în urma lui, i se păru că aude dându-se de sergenții de noapte semnale de oprire. Lucrul era adevărat, căci, po­liția îngrijată cu drept cuvînt de nenumeroatele crime comise în București, de unul și același autor, poliția, care până atunci fusese în neputință de a-l prinde, luase măsurile cele mai sigure,­ cari nu puteau lipsi a da rezul­tatul fericit pe care-l aștepta toată lumea. Patrule de noapte cutreerau cartierele exentrice ale Bucureștiului­ — comisarii, sub­comisarii, inspectorii și nume­roși agenți făceau continue in­­specțiuni în suburbiile pe unde se bănuia că umblă tâlharul;—■ cârciumarii și toți prăvăliașii în­ general fuseseră ‘ înștiințați a fi cu luare aminte asupra clienților care li s’ar părea suspecți, și în special asupra persoanelor carî ar fi prezintat cea mai mică­­n­­semănare cu semnalmentele ca, li se dase pe cât mai exact po­sibil asupra lui Pipa, și, în fine, toți sergenții de noapte aveau ordin categoric a cerceta identi­tatea trecătorilor solitari, cari la ore târzii din noapte ar fi fost văzuți umblând pe strade. Pipa, în noaptea de 29 Maiü, pe la orele 3 spre ziuă, trecea pe cheiul Dâmboviței, venind probabil de la burlanul care-i servea de ascunzătoare și unde ținea pistoalele și uneltele de spart, și prin atitudinea sa, a­­trăgând atenția unuia din ser­genții de noapte, dînsul de pe semnal de oprire către sergen­tul din postul vecin. Acesta, cu numele de Drogotă Vasile, ’î­eși înainte, voind a’l cerceta cine, este și unde merge. Nu avu însă’ timp a’î pune nici o chestiune, căci Pipa scoase din buzunar, pușca sa retezată, și înainte ca sergentul să poată face uz de, revolverul său, după cum se gătise, descarcă asupra lui un foc. Rănit la mâna dreaptă, și în special la degetul care-l avea pe trăgaciü, bravul sergent ne mai putându-se servi de revol­ver, se mulțumi a alerga după tâlharul ce fugea,­dând continuă semnale de alarmă. Din cheia­ Dâmboviței, de lângă podul Ko­­gălniceanu, Pipa o luă în spre Bulevardul Elisabeta, pierzând pe drum unul din cartușele cu care ’șî încărca pușca și, când ajunse în dreptul farmaciei Vâr­­lănescu, avu norocul a scăpa ne­atins de glonțul ce un geandarm trecător descărcase asupra lui. (Va urma) ............ .....«IBI»-------­’ î Ion Pipa

Next