Universul, ianuarie 1900 (Anul 18, nr. 1-29)
1900-01-01 / nr. 1
ieri s*a tipurit iu » > .480 «exempl. -, *— • »:# * i. ■ ■ ■ [UNK] [UNK] ■ Calmăm pe anul 1899 Vi uv. Me Catolic Vi. i [UNK]. 1 . rcadiv. St mo 4.40 Haart ii, mărie. IU AFA ii .‘O privre asupra < ■ - olor poli . intern, a tirpului ce e .pirk astăzi. Sa fajera acest... lucru pentru ceniment politip *ire. o îo. I J’te amer ; apa, anul ] ' .-'a *- - .ară vre-o t • .’.nare seriu pentru b» * trînele State în Cotinentul niostru ; furtuna V a descărcat aiurea, tocmai in [frica de ! Totts], amil expus nu poate fi privit ca bun dl punctului. -’ecei intermi o soJă de chesîn cuiul lui' nu vzolvat niciina din ele, astăzi, în ajunul anului I ,"i, sta ii în piovee: ches j • .: tea dag’ons'űilui anglo-j tu chestiund franco-ger Mjri, chestiuni egipteană ; I afară de nește chestiuni 1ordi, cari apasă a relațiunii dintre toate e, au rdus deschise și oile secadare. Jicdrop însă să susț ■ma că nu s’a făcut ehimbao în starea re- 1 " înteraționale. s . a. fiert schimburi, dacă ni apte, cil puțin în Mg. 1 a fiiicteasca, de o târle, am avut necontenite încercări, și din partea Germaniei și din partea Franciei, de o apropiere între aceste două mari State. Tot deschis e antagonismul dintre ele, dar nu mai e înăsprirea de mai înainte. Chipul cum s’a terminat faimoasa afacere Dreyfus și faptul că soluțiunea ce i s’a dat n'a provocat nici o turburară, e semnul vedit al potolirii ci s’a făcut. Pe de altei- paria arista, ia neîntrerupte încercări a~le Angliei de a ajunge la o alianță cu Germania. Toate ofertele, chiar cele mai înflăcărate, au fost primite cu o extremă rezervă de către Germania, așa că nici vorbă nu poate fi de o alianță încheiată. Nu e mai puțin adevărat, însă, că atitudinea Angliei față de Germania, ca și potolirea produsă în relațiunile franco-germane, au exercitat o înrîurire puternică asupra situațiunei internaționale, și poate nu e riscat să spunem că acestor fapte se datorește că anul 1899—cu tot începutul său amenințător—a rămas scutit de un conflict european. Furtuna s-a descărcat aiurea. Anglia a găsit momentul potrivit ca să-și răfuiască socotelile cu cele două mici State din Africa de Sud, cam de mult stat în calea planurilor sale. E drept că, în trei luni de zile de când durează războiul, englezii n'au putut face un pas măcar spre atingerea scopurilor lor , dar nimeni nu poate prevedea ce va aduce viitorul. Rezultatul cel mai clar al politicei internaționale în cursul anului 1899 c că toate Puterile mari europene și-au întins domeniile lor coloniale. China a plătit în acest an cheltuiala expanziunii europene. In același timp, o potolire s’a produs în toate diferendele locale europene; chiar și chestiunea orientală, atât de arzătoare, a căzut în desăvârșită părăsire. Dacă judecăm după chipul cum s’a încheiat anul și dacă ne gândim la sforțările pe cari le fac Puterile de mâna înteia de a’și spori flotele, putem să bănuim că tot aceasta va fi și caracteristica anului viitor.yDi. Gând’ paterilor europene par a fi îndreptate acum spre Persia și Asia mică. Fie pe cale economică, fie pe carea ocupa Galiei, acesta e terenul care într’un viitor foarte apropiat, pare a fi menit să intre în sfera de acțiune a marilor Puteri. Dar, ce va fi, vom vedea. Constatăm că anul 1899, an greu din punct de vedere financiar și economic, a trecut fără zguduiri europene. Și aceasta e desigur cea mai bună laudă ce i se poate aduce. Fie ca anul viitor să-i semene din acest punct de vedere. Din Germania (Coresp. part. a «Universului») Berlin, 27 Decembrie. Situația politică Presa întreagă se ocupă cu discursul împăratului Wilhelm în care a accentuat că Germania trebue să dispună de o puternică flotă, pentru ca să -și apere interesele ei comerciale în colonii. Se crede că noul proiect asupra sporirei flotei va veni in discuția Reichstagului chiar în sesiunea aceasta. El va fi desigur votat, cu toată opoziția ce va intamipna din partea diferitelor grupuri politice. In cazul cel mai extrem, adică când proiectul flotei va fi respins, Reichstagul va fi disolvat și se vor face alegeri noul. O altă chestiune care preocupă presa de aici, este incidentul cu sechestrarea de către autoritățile engleze a mai multor vapoare bănuite că ar avea contrabandă de războiu. Ultimele telegrame spun că aceste vapoare au fost eliberate ; cu toate acestea, ziarele atacă în termeni violenți Anglia. înfrățire germano-franceză Un ziar de aici anunță următorul caz de înfrățire între francezi și germani și adică pe teatrul războiului din Africa de Sud : Comanda corpului de armată german, care se luptă în rîndurile boerilor contra englezilor,primește aproape zilnic de la colona franceză din Pretoria dovezi simpatie in formă de daruri și compacte. Numeroși P ai intrat în corpul acela luptă umor la umăr cu Și maghiarii și slav lele lor de partid se luptă în rîndul Avertisment^^de Ioare „juria englez Osi ocazia •* (Aichifibii deleî implessam h. ,â«ă, cu 0 Ca.rezimil . ,, „ații nouî urs. după ohimmi prin ofteva civitateij .. ., duce ajunse? ha deputați:' anti-semit ‘'CVoii marelui duce cu’ ,re duce», și-a făcuia să vină mai des,; oia noastră,» pentru ca a iubit. La răspunsuri ou petrece de mai multe, <la Mainz, Worms, etc. gulticul deputat, răspunse că ducie trebue să viziteze cu trăsura mai multe localități din acea provincie și astfel să se facă popular. Marele duce nu răspunse nimic, ci plecă mai departe. O întâmplare nostimă intr’una din serile trecute s’si întâmplat o scenă nostimă într’o berărie din Taubengasse. Ambele camere ale restaurantului erau ocupate de oaspeți numeroși, când de o dată se stinseră toate lămpile. Se făcuse o întunecime complectă. Birtașul, fost actor, umbla zăî păcii încoace și încolo. Ei aiei aspectul unuia, care jucând în cea mai frumoasă scenă dintră comedie, cade de o dată cortina. Oaspeții însă priveau incidentul cu veselie. Ici colea pe la mesț se aprindeau chibrituri a intini, dării».» în gc.-litic localului plin de fum de tutun. Birtășița speriată, porunci servitoarei să aducă câteva lămpi zicând din când în când : «Nu ștm ce este, deoarece găzarul a fost chiar acum aici» ! Patru oaspeți arătară cu această ocaziune, cât sânge rece are adevăratul berlinez. Acești patru eroi șede a și la o masă dintr-un colț și jucau skat, tocmai când se stinseră lămpile. Unul dintre ei tocmai «turnase». Fără ca să se gândească mult, el și încă unul dintre jucători scoaseră câte o cutie cu chibrituri de ceară, le aprinseră și le fixară pe masă. La această iluminație, care a fost reînoită de mai multe ori, eî jucară mai departe în cea mai mare liniște. Când mai târziu lămpile fură aprinse, după ce se umplură tăvile cu apă, cei patru jucători strânseră chibriturile și continuării jocul, neperzând nici un minut. Unul dintre oaspeți, un venerabil consumator de bere, esclamă plin de admirațiune : «Așa că pe acești patru mi-am închipuit eu pe toți vechii eroi în lupte, car! totd’auna se aruncai!1 pe alt cal, când calul lor propriu cădea sub el. Ore skat, ori Marathon, prezența de spirit, rămâne prezență de spirit !» Meyer merga ca să-î ceară sfaturi. Intr’o seară de Anul Nou veshiră la ea done femei, fiecare a câte ' un copilaș în brațe, își cerură să le dea câte un sfat bun de începutul Anului. Bătrâna zîmbi și le dădu două saci, zicând : —Iată' aici două saci, pentru fiecare din voi unul. Creștețicopiii în frica lui D- zefi și în T... și când vor înțelege ce criță, dați-le câte un sac. mir vor fi în calea vieței lor buni tovarăși, atât în ■fi în nefericire. Cele -n iele, cele triste și a le bage fie care care să-l poarteh,bri !« vioai aceia, fi»p sil . . . z mc va fi plin de fericivoie să se despartă de ■>-i, viá, iar sacul cu nenorociri ju e purtat până la sfîrșitul .eț eî. v zeü să ve binecuvinteze pe voi și pe copiii voștri ! ** * Anii trecură. Părinții și copiii de mult nu mai trăiau în acea localitate. Eî plecaseră, unii într’o parte, alții într’alta. Eî nu știau nimic unul despre altul. Fiecare credea că poseda talismanul fericirei și ei plecară ca să încerce sacul cu fericirea. Când copiii se făcură mari, plecară în lumea largă, fiecare cu câte un sac. Tinerul era harnic și temător de D-zeu, voințe și sănătos. Pe drum îl încântau, atât verdeața bogată, cât și cântecul fermecător al păsărilor. Sacul lui începu a se umple de fericire, care ajunse la culme, după ce ’și făcu o avere frumoasă. El însă purta sacul cu ușurință și atunci când fu plin de tot, însuflețit de cuprinsul sacului, nu-î simțea greutatea. Intr’o zi văzu însă două ființe braț la braț, un tîner și o fată preumblându-se prin pădure și sărutându-se din când în când. Tînerul nostru îi privi cu uimire, și prin corpul său treceau când fiori reci, când ferbinți. Pentru prima oară în viața sa depuse sacul fericire și începu să se dea gândurilor. Aci vedea totul cuprins de veselie, aci totul plin de tristețe. Dumnezeule ! Ge era ? Tînerul se ridică și luând sacul în spinare plecă la drum. După câtva timp trebui din nou să '0T5-oC*. j_-î ga cu amar. Deodată tresări, zărind pe drum o fată frumoasă, care venea încet, cu un sac mare pe umor, care apăsa greu asupra corpului ei mlădios. El o privi cu milă și o invită să șcadă și să se mai odihnească. Cum o privea așa i se urcă sângele în cap și inima începu să-o bată repede. Atunci simți o nouă viață, o nouă putere și vedea că, nu se va mai putea desnărți de acea lîncră și frumoasă copilă. De aceea o întrebă că de unde vine și cine e. Ea povesti că acel sac este [plin de nefericiri și că trebue să’l poarte până la sfârșitul vieții. Pe drum nimenea n’a voit să’l ajute să ducă sacul. Pe când biata fată povestea, acestea, lacrămî fierbinți și limpezi ca cristalul îi inundau fața. Tînerul se repezi la ea și sorbindu-l prin sărutări înfocate lacrămile de pe față, îi zise: — îngeraș trimis din cer . Să mergem împreună, îți voi a duce eu sacul. Zicând aceasta, aruncă cu ușurință sacul pe spate și simți o putere nouă, când privi în ochii copilei, în care străluceau razele recunoștinței. Plecară braț la braț pe drum înainte, el cu amândouă sacii pe umeri. Nu peste multă vreme simți că obosește sub povara îndouită Sacii se umpluseră. La marginea unuríii, tînerul căzu sub povara sacilor. Ea se aruncă tânguindu-se asupra lui și între sărutări udate de lacrămî, îî insuflă noul puteri, nouă viață. Tînerul se ridică ca să ia sacii, dar ea nu voi, ci șî luă sacul, zicând că nu voește ca el să sufere pentru ea. Deodată o rază de lumină trecu prin capul tînerului, fața i se lumină și dele un strigăt de bucurie, care nu arăta de loc iubire pentru frumosul coprins al sacului său, apoi apucă acest sac și-l aruncă în rân. Peste o clipă sacul fericire dispăru în valurile spumegânde. Frumoasa fată privea uimită toate acestea, dar când el o strânse cu înfocare la pieptul seui și când simți sărutările fierbinți, corespuns la sărutările sale, el se simți tare ca un uriaș. Cu o mână luă sacul iubitei sale, iar cu cealaltă îî strânse mijlocul și plecară mai departe. Când simțea el că sacul strângere lină a brațului eî, o privire de dragoste din ochii eî ,mai negri ca noaptea, pentru ca cu o nouă forță să strângă sacul și să plece mai departe vesel și—fericit! Cornel Darr , ,is» il în grădina zoologică din Viomi.— (Vezi explicația) Din Di i . ... POVESTE DE ANUL 100 Fericirea și nefericirea A fost o dată o femee bătrână, care trăia în pădure, strângând burueni și îngrijind de unica ei vacă. Nu era femee rea, nici vrăjitoare, ci cu inima bună, ca a unui înger. Lume multă a CRONICI FEMENINE Și Educalia morală Alături de datoriile despre cari am vorbit în cronica mea trecută și cari sunt comune celor două sexe, sunt altele cari sunt speciale femeei, sau, cel puțin, a căror uitare are lo ea consecințe mai grave. Castitatea, pudoarea la fete cer un respect mai adânc, ași zice aproape religios decât la băeții de aceiași virată. Fură îndouială, ar fi de dorit ca aceștia să păstreze mai mult timp,această inocență : cunoștința vioiului e întotdeauna prematură ; dar nu e cu putință de a-i prezerva, căci atunci ei ar trebui izolați de lumea întreagă. Nu e tot așa cu fetele. Trebue să se facă un fel de gol în jurul lor și să le ținem la adăpost de orice ar putea să ofenseze pudoarea lor, sau să le inițieze la vicii pe cari nu trebui să le cunoască niciodată. Unele convorbiri cu două înțelesuri, o citire imprudentă, vederea unuia din acele desemnuri decoltate, cari azi se găsesc peste tot locul, sunt de ajuns uneori de a deștepta într’insâie curiozități nesănătoase, pentru cari vor căuta apoi în mod instinctiv ocaziunea să se satisfacă. Trebue să le scutim de aceste periculoase aiatase, wui, cu aceeași grijă cu care căutăm să le scăpăm de febra tifoidă sau de altă boală gravă. Trebue înteiit de toate să le ferim de prietenia cu servitoarele. Pudoarea fetelor cere de asemenea ca ele să fie menagiate, când e vorba, de îmbrăcăminte. In această privință,unele mame sunt într’adever culpabile. Ele nu se gândesc poate la urîta impresie ce încearcă bărbații serioși văzând intrând într’un salon fete tinere îmbrăcate sau exagerat sau prea mult decoltate. Desigur că o să se găsească aceste sfaturi prea aspre; dar ele sunt necesare, căci curentul de idei ce bântue în epoca noastră, e un disolvant contra căruia e greu de a feri pe femei. Relele exemple, relele citiri, scepticismul și ironia cu care se primesc frumoasele acțiuni, indiferența pentru bine și pentru roți, indulgența pentru defecte și pentru vicii, acest soio de toleranță banală, care lasă să treacă totul, sapă puțin câte puțin bazele educației materne și distruge efectul celor mai bune învățăminte. De aceea mamele au datoria de a-și îndoui sforțările lor spre a-și apăra fetele de această contagiune, spre a le fortifica printr’o educație aspră, în contra relelor principii și deplorabilelor exemple ce le așteaptă în viață. Spre a termina, trebue să ve mai spun că baza educației morale trebue să o formeze religia. Ziua. tuv PNOVl.ll» S*E ZI Unde e pămîntul bun, nu e ritm de loc. (Francez). In secolul viitor Cronică hazlie Secolul viilor ? Va fi al vaporilor și al electricităței și poate al descoperirea celui d’al șeaselea simț spre a înțelege limbagiul și voințele răposaților, dar nu va fi al sentimentelor sincere și drepte, așa precum le-am simțit noi odinioară, o scumpe și bune prieten. Secolul viitor ? YíLIL^Sfere? degmmi^gft^ggc"d eja prea încercată și prea veche, pe această sărmană planetă și zadarnic se vor mai căuta războinicii greci și romani, căci ei nu vor mai fi aflați nici măcar în circuri. Plăpânzi și delicați ca florile crescute sub sticlă vor fi tinerii noștri feciori, iar fiicele noastre (domoasele) libelule mareii între vapori și valuri... mereu cu capul în nouri și cu picioarele pe ghiață. Poate femenismul, împins prin cine știe ce invențiune, va schimba rolurile sexelor vechi cu lumea, tații vor ședea acasă, mamele la tribunal. Ce perturbație! ? dar ce dulce farmec va avea această nouă viață ! Nu vor mai fi drumuri rele, nici trăsuri proaste la Neapoli, caii, catârii și măgarii vor fi liberi și, orice cursă de la un prieten la altul, se va face cu balonul. Lumile chiar între ele vor putea comunica. Prin scîntei electric e cine știe dacă nu vom auzi jucându-se tarantela în Mercur sau Venera, hora și ceardașul în Jupiter sau în Neptun ? Verdi, Mascagni, Loncavallo, Perosi, vor edita noul opere pentru celel’alte planete, și, poate că tu, dragă prietene, cu patriotismul teu, cine știe dacă nu vei descoperi revendicări în Saturn, așa încât scumpa ta patrie să se gândească și la tine care ești atât de bun, de inteligent, de mare admirator al florilor, al valurilor, al azurului... dar care au câteodată nevoe și de mâncare, nu este așa ? Dar ce voește să știe despre aceasta țara ta ? A mea ? E și mai drăguță, pe oamenii de merit îî lasă să moară de foame și dă cozonac mastodonților. In locul liliecilor albi, al salcâmului roșu și al portocalilor, sub cari amanții ș’au jurat credință și s’au încoronat cu flori, vor răsări codri Libanului, prea colosali pentru sărmanul Gupidon. Catacombele vor fi locul de întâlnire al amorezaților (oameni de litere) spre a putea găsi farmecul necunoscutului, iar morgele vor deveni săli ale ofițerilor civili și camere nupțiale... Cu atâtea sinucideri se va înlătura transportul cadavrelor , un nou sistem spre a se economisi fondurile și timpul, apoi se vor menajea și oamenii primăriei, de ordinar foarte harnici. Prin intervenirea președinților cabinetelor din fiecare țară, orice oraș va fi prevăzut cu un vulcan spre a încălzi sufletele și camorile alegătorilor, cu o stropitoare spre a recori pe înflăcărat și pe neurastenici, cu un hamac în care să fie legănați leneșii, și cu o ghilotină cu cuțite la discreție, pentru oricare cetățean sătul de viață. Socialism, anarhism, nihilism, nu vor mai avea nici un sens comun, deoarece toate stările vor fi egale, ca și religiile, orașele și calendarele, după chiar voința lui Menelik, regele universal al acestei delicate planete, Menelik, care, după spusele unei cărturărese, își va întinde regatul seu până in blonda satelită, ce atâția secole a suspinat după amantul seu soarele, fără a fi simțit căldura razelor cuceritorului seu. Secolul viitor? Va fi plin de minuni, dar noi, unde vom fi ? Cenușa noastră în ce se va preface ? Darwin a tresărit: Ia seama, ascultă, tu vei fi o ruină, iar ea o șopârlă mică, dar și tund, stăpânitoare a ta. Smava ALCOOLISMUL (Urmare.—Vezi :Universul, anile 331 332, 333 și 345, anul XVII) Ce pot face particular^ Am arătat, tnjtsig' face* statul articol, istopirea alcoolismului ; dar precum am văzut, singur, el nu’l poate stîrpi cu desăvîrșire, ci trebue să fie ajutat și de particulari. Careimne pe acțiuni ! O măsură, care dacă ar fi imitată, ar aduce mari foloase, e aceia luată în Suedia. Ea e cunoscută sub numele de sistemul Gottenburgic, căci prima oară a fost luată în orașul Gottenburg. Acolo, s-a format o societate pe acțiuni, care are de scop micșorarea numărului cârciumelor, și oprirea vînzării alcoolului de cârciumari, lacomi, cari, spre a câștiga mai mult, vînd niște alcooluri foarte proaste, vătămând astfel sănătatea în mod îngrozitor. Acționarii au cumpărat toate cârciumele, au închis mai mult de jumătate din ele, iar în celelalte nu vînd descât băuturi alcoolice de o calitate foarte bună, cari sunt scumpe, și fac astfel pe oameni să fie mai cumpătați. Americanii au fost mult mai practici (ca în toate ocaziunile). Ei socotesc pe cârciumar răspunzător de toate cazurile de beție produse în localul Leii. Când, unul din consumatorii săi, simte grozavele efecte ale alcoolului, cârciumarul e silit, printr’un decret judecătoresc, de a plăti o mare despăgubire familiei, și a pedepsit chiar cu închisoare când mușteriul ser, în stare de beție, a comis vre-o crimă. Asile pentru alcoolic. O foarte mare importanță au însă asilele pentru alcoolici. In ele, deși nu e regimul strict și aspru al închisorilor, nu găsim, cu toate acestea, toleranța și blândețea unui spital. Amploiații acestor instituțiunî au dreptul de a opri, chiar cu sila, pe toate persoanele, cari din cauza beutureî nu se mai pot stăpâni, cari zui,ne a luat datoriile față de dînșii și de familiile lor, și cari pot fi periculoși semenilor lor. Tot în aceste asile sunt închise persoanele, cari în timpul beției au comis o faptă, din causa căreia au fost condamnate la închisoare ; astfel, în loc de a fi ținute într’un penitenciar, în care s’ar înrăutăți, alcoolicii, în aceste asile se desbară de viitul lor. Primul asil a fost făcut la Boston în anul 1857. Frumosul exemplu, dat de acest oraș, fu numai de cât imitat de toate Statele uniune americane, și chiar azi, după 50 de ani, vedem creându-se mereu noul asile. Ele sunt întreținute sau prin donațiuni date de particulari și prin subvenții date de Stat, sau sunt întreținute numai pe cheltuiala Statului. Un astfel de asii, întreținut numai de Stat, e «Washington Home» din Boston. Acest institut înființat la 1857, a fost cel dintâia din astfel. Susținut la început numai din bunăvoința particularilor, dădu niște resultate atât de bune, încât Statul îî acordă o subvenție anuală de 5000 de dolari (25.000 lei) și în anul 1869, fii recunoscut ca instituțiune orășenească. Pentru ca cititorii să-și poată face o idee de bunele efecte ce a produs, voi arăta statistica primilor 15 ani, ai acestui institut . De la 1857 până la 1872, au fost îngrijațî în acest anii 3811 alcoolici, dintre cari mai mult de jumătate au venit de bună voie, iar ceî-l’alțî au fost aduși prin sentințe judecătorești. In anul 1875 au fost puși la cură aO0 de bolnavi . 189 din eî erai oameni foarte avuți. Principiul după care sunt tratați bolnavii consistă într’o comeî, l“ " • ' . în pI de altă lege In dimata zilei de 30 Aprie 1828 plinirî-pîlcuri de prăbreslele, în haine nii domnesc, se îndreptau iizeti,imiene,si spre strada Po;îrghi-de-afara, în Bucu-Și -A dascăle, că astăzî, ‘^»să intră Muscalii în ?întreba starostele de g- pe -dascălul Onofrei, la Vopolie. — La, ai bună seamă, astăzi I primit Prea osfințitul dtropolitul Grigorie carte’ pe di., franțuzească de la mai maii gom rir Gheismar, că astă- să intre, oastea împărătească în București... l-a citit’o bruscat arhilctonul, cu nepuflorind-o pe româinițele* toți ceî de I itn , fu elacui Inait P. j ♦.lipau starlște ? Păi , oa intiü Muscalii jitî, mai curînd, până rin iurăș pe aci Turcii!, de prin serhaturile Dunărei? Și toi, grăind așa, dascălul Cifrei și cu Mamuilă, starostele e șalvaragii, era de are prăvăli peste drum de Bărație, ajunți la Foișorul de foc... Aci lupe multă era adunată în jurul unuia din cei 4 stâlpi mari pe care era durat foișorul. Ce o fi acolo ? întreabă dascălii pe unul care după haina lui se vedea că este din breasla de foc (pompierii). -- Ce să fie ? Citește psaltul Gîfăilă de la sf. Gheorghe, cartea domnească lipită de stâlp ca sa audă breslele, cari aci se adură ca să înjghebe alaiul de primire al Muscalilor. Era în adevăr lipit pe foișor un exemplar din proclemaațiunea ce cu 3 zile numai înainte,o adresase către țară M. S. Vodă Gregore D. Ghica. Acesta cât oblica «& Tv.g' rî tjv-oiti Prutul pe 3 locuri, in Moldova, pe dată porunci să i se tragă la scară cea mai mare batcă cu 12 cai de poștă și încărcându-se cu ce putu lua mai repede din curtea lui domnească, plecă spre munții Ardealului iaind pe miUul poliței Grigor.e . acantárei, ocină la întoarcerea lui în scauul Domniei. Adică vorba, vine si exclamă starostele de șalvaragii, că pe tronul țarei românești M S. Gr. D. Ghica Vodă nu se mai urcă dacă odată au apucat să intre Muscalii în București ! Acum alaiul se întocmi pe două lături ale uliței, iar la mijlocul lui se țin șir butcile boerești, ciuruind cu roțile lor aurite pe grinzile lor încheiate ale pavilei. Gând zic că butcele țin șir, greșesc, că dimpotrivă, care de care din boerî caută să apuce cu butca lui mai înaintea celorl alte. Arnăuțit în fustanele crețe și albe și pe spete cu fiice muiate în aur, cu turbane de șaluri de India, legați la cap, cu iatagane și pistoale cu plăsețele bătute în ținte de argint, atârnând la șalul care le strîngea șelele, abia se țineau pe capră din dosul trăsurilor, ținând strîns cu o mână de canafurile de mătase și cu cealaltă chiseaua cu tutun și iubucul de lemn de cireș ori de ■somié împodobit cu cuiuf de icuri și țeava încoronată cu mamele rotogoale de echihlibar de diverse metalurî colorate iute cu scînteetoare diamante. Lumea, înghesuită pe la uși și la tărăbile prăvăliilor, între sticlele cu rachiuri și vutce varia colorate, ori printre copăele pline cu făină, cu roșcove, cu mistopide, cu cremeni și amnare, cu lulele turcești, pe sub cercuri atârnate ca niște policandre, de cari spânzurați luminările de seu și colăcei întortochiați de cositor, privea la butcile cari sburau prin nouri de praf... — Asta-i Banu Barbu Văcărescu... — Uite- me... Mihalache și Alecu Ghica în butea cea dăruită de ruda lor M. S. Grigorie D. Ghica Vodă. — S’a dus Vodă, s’a dus chilipirul ! — la priviți podoabe de argint la caii boerului Grigore Brâncoveanu. Da san vedeți arnăutul lui, e muiat în aur! Și trec în revizie pe toți, aninând la fie care vre-o observațiune, care bine-voitoare, care de fimbărea... Așa trecură în butcele lor Alecu Grețulescu, Alecu Nenciulescu, Grigore Baleanu, Gh. Filipescu, Manele Arghiropole, Ștefan Bălăceanu,Nicu Ghica, Romanitis... Mai băgate în seamă decât toate butcele fură acele cari duceau întru întâmpinarea muscalilor pe mitropolitui Grigore, pe episcopul Chesarie de Buzeu și pe Neofit de Râmnic. — De e roata lumei, jupân dascăle Onofrei, exclamă starostele Mănăilă, privind la procesiunea bubelor boerești; nu mai departe de cât acum 3 zile se înghesuiau tot boerii ăștia să sărute poala anteriului lui Vodă și azi se întrec cari de cari să ajungă mai ínlenü în fața muscalului... — Păi ce, jupân Mănăilă ? boerul nu poate făr’de stăpân !... * * In ajunul zilei în care intrau muscalii pe podul Târgului deafară, într’o casă din mahalaua Sf. Elefterie se petrecea o scenă care poate interesa pe lectorii «Universului». Dar să facem mai întâi cunoștință cu stăpâna casei. E Medelnicereasa Zoița... o femeie din lumea mare bucureșteană, văduvă, în vârstă de 20 ani și frumoasă, de-i mersese vestea până departe. Neavând destulă averea să poată trăi în huzur, Zoița închiria pe la unii și alții camere în cuprinsul casei sale. Unul din chiriașii ce Zoița ținea acum în casă, era un tîner albanez, de lege mahomedană, servind în ceata bestiilor turci, lăsați de poarta otomană, sau mai drept grăind, impuși de dînsa Domnitorilor români. Naima-Efendi se chiema acest june oștean turc. Frumos, cu tipul lui corect orientul, nu întârzie de a face să bată inima tinerei văduve. In scurt, timp el se iubiră, cu toată puterea sufletului lor. Creștina își uitase de lege, de lege își uitase mahometanul... In dimineața zilei de 29 Aprilie, junele arnăut primise porunca de la Beșii-aga, căpetenia beșbilor, ca imediat să-și ia toate armele și să apuce în goana calului calea Giurgiului, căci mâine intră muscalii în București. Dar cum să abandone Naima pe Zoița? Atârnată de grumajii lui, Zoița plângea și-l ruga să nu plece. — Te iubesc Zoița, dar dacă muscalii me prind în București, sunt om pierdut! Me împușcă. — Nu, nu pleca! Părintele Evloghie de la biserica Sf. Elefterie ,mi este bun prieten. In casă la el ascuns, nimeni nu te poate urmări... Nu pleca ! te iubesc ! Te iubesc ! Făr’de Sine nu pot trăi !... Și într'un lung sărutat înlănțuia brațul de grumaji a lui Naima. * * Peste drum de casa cucoanei Zoițeî, în curtea bisericei Sf. Evafterie, locuia părintele Evloghie. Era un preot cuvios, cu barba albă ca zăpada. Cunoscut de toate cucoanele mari, cărora li era duhovnic, la zi de păs și în fiece Sâmbătă se țineau drone cale scele lcurește la Sf. Elefterie; că nici un preot ca părintele Evloghie nu putea ceti cucoanelor mai cu râvnă, un acatist la Maica Domnului. Avea părintele Evloghie de la răposata lui preoteasă o fată frumoasă pe care o măritase, dar după 2 ani de căsnicie rămasă văduvă, se întoarse la casa părintească, unde se ocupa cu gospodăria. Mărioara, — așa se numea fata părintelui Evloghie,— era bună prietenă cu cucoana Zoița de peste drum. Veduvioare amândouă, ele se înțelegeau minunat și-și povesteau adesea durerile sufletești... Zoița nu-i ascunsese dorul inimei sale, dar Mărioara, ca una nu putea să se împace : cum să iubească Zoița pe un păgân ? — Păcat! păcat! coană Zoița, zicea Mărioara, fară să-și poată stăpâni ochii de a îndrepta o căutătură galeșă spre frumosul Naima. Părintele Evloghie nu simțise de dragostea Zoiței pentru Naima. Când Zoița merse cu Naima la casa preotului să-l roage să dea adăpost tainic tînerului oștean mahometan, bătrânul preot nu bănui nimic și se învoi, suflet generos, să-l scape de la petre, după îndemnul cucoanei Zoița. Schimbat în haine bisericești, de dascăl, Naima rămase imediat în casa preotului. Zoița era fericită că putuse, astfel, asigura viața iubitului ei. Zoița se juca cu focul!... Mărioara o asigura, ca bună prietenă cum îi era, că va îngriji ea mai bine decât părintele Evloghie de tăinuitul discălaș, care, ca să nu se dea de gol înaintea streinilor,se prefăcea că este mut. Trecuseră acum mai multe zile de la intrarea rușilor în București și nimeni nu băgase de seamă că în casa părintelui Evloghie mai era un tîner palamar, bietul om mut, de numai prin semne puteai grăi cu el. Nimeni nu pricepea cum stătea de vorbă Mărioara pope! cu bietul mut ! Că stătea de vorbă Mărioara și încă adeseori cu Naima, băgase de seamă și cucoana Zoița. De aci se stârni părdalnica de gelozie, care avea să strice toată treaba. ‘ ■ f ’‘r