Universul, iunie 1900 (Anul 18, nr. 148-176)

1900-06-15 / nr. 162

Templul cerului, din Peking.—(Vezi explicația) Calendar pe anul 1900 Ortodox Miercuri 14 Iunie. — Sf. Proroc Eliseu Catolic Miercuri 27 Iunie — Ladislau Soarele răsare 4.18 , apune 7.47 București, 14 Iunie. Relațiile cu Turcia Servindu-ne de datele cuprinse într’un articol ce d. inginer B. G. Assan ne-a trimis și nouă, ca și altor ziare, cu privire la relațiile noastre comerciale cu Turcia, am făcut sa reiasă avantagiile mari ce au rezultat pentru acea țară din regimul convențional, reluat abia acum trei ani între noi și ea, și întrerupt din nou astăzi, într’un chip atât de regretabil. Autorul acelui articol mergea mult mai departe și susținea că convenția de la 1897 a fost favorabilă numai Turciei, iar pentru noi ar fi fost chiar dezastruoasă. Aceasta a provocat din partea dlui T. Djuvara, ministru plenipotențiar, un răspuns, pe care a sa ni l trimite și nouă, cerând de la imparțialitatea noastră să luăm notă și de cele coprinse într’însul, după cum ne-am folosit și de unele din datele cuprinse în articolul d-lui B. G. Assan. Facem acest lucru cu atât mai bucuros, cu cât noi chiar de la început nu ne-am angajat așa departe și n’am susținut niciodată că rezultatul convenției României cu Turcia, din 1897, ar fi fost pentru noi dezastruos. Noi am susținut numai," și ne menținem și azi această părere, care de altfel nu este contrazisă nici în răspunsul d-lui T. G. Djuvara, că acea convenție era :"Îndeajuns de favorabilă Turciei, pentru ca să ne mirăm și să luăm drept un act de ostilitate neînțeleasă procedarea guvernului acelei țări, care refuza și se pare că refuză încă și azi de a admite cel puțin o prelungire provizorie a convenției până la reînvirea ei sau până la încheiarea unei alteia. Pe de altă parte însă, n’am contestat și nici nu puteam contesta că,—după cum spune și d. T. G. Djuvara în scrisoarea ce ne adresează trimițându-ne răspunsurii sale,— regimul convențional stabilit în 1897 a asigurat și produselor noastre și în special făinei și cerealelor, un prețios debușeu în Turcia. Nu puteam contesta aceasta, pentru că Ine ar fi desmințit cifrele,cari ne arată că exportul nostru în Turcia a mers crescând sub regimul convențional, mai ales în ce privește griul și făina; pentru acest din urmă articol, până azi nici n’am avut, așa zicând, alt debușeu decât Turcia, și în anul din urmă exportul acestui produs al nostru se urcase în chip foarte însemnat. Am ținut însă, iarăși, să rectificăm, după datele d-lui B. G. Assan, aserțiunea ziarului oficios turcesc «Șervet», care prezintă însemnătatea exportului nostru în Turcia ca fiind de 5 ori mai mare decât aceea a exportului Turciei la noi. Adevărul, și după datele d-lui T. G. Djuvara, e ca interesele comerciale ale celor două țări sunt aproape egale. Astfel dar, nu poate fi indiferentă nici pentru Turcia reluarea relațiilor pe baza regimului convențional, profitail ambelor părți. Lucrurile acestea constatate încă odată, cu înlăturarea oricărei polemici nefolositoare, nu ne mai rămâne decât să urăm din nou guvernului nostru să reușească a convinge cât mai curând guvernul otoman că e în interesul ambelor țări menținerea regimului convențional, fie de-ocamdată și numai provizoriu, până la încheiarea unei noui convenții. Repetăm cuvintele cât mai curend, deoarece ar fi, fără doar și poate, o însemnată pierdere pentru noi, dacă s'ar lăsa să treacă campania de esportațiune a verei acesteia cu taxele probative ! Din Franța (Corespoart. a «Universului») Paris, 10 iunie. Franța și chestia chineză E remarcabil că, afară de câteva cercuri dirigiuitoare, evenimentele din China nu pasionează de loc pe francezi. Cauzele acestei desinteresăre residă în faptul că țara crede că orice intervenție a guvernului francez ar fi inoportună și apoi fiindcă,—de când cu Fașoda— i-a cam trecut pofta de aventuri exotice. De altfel, trebue să amintim că evenimentele cari s’au desfășurat pe țărmurile Oceanului Pacific, după războiul chino-japonez și după tractatul din Simonosaki, n’au produs la Paris așa multă erocțiune. Rusia luase Port-Arthur, Anglia Wei-Hai- Wei, Germania Kiao-Tsu. Franța, spre a nu rămânea cu totul imobilă, s’a stabilit și ea nu departe de Hainan. Cabinetul actual nu ține de loc să sporească patrimoniul colonial al Franței: expediția din Tual s’a făcut mai mult fără voia lui. Această politică de expectativă și de abținere e aprobată de majoritatea țarei. Corpul electoral spune că s’a cheltuit prea destul pentru campaniile îndepărtate și pentru colonizare. El crede că face jertfe destul de mari, dând pe tot anul 100 milioane franci pentru progresarea imperiului francez de peste ocean. Când va afla în curând că cucerirea lui In-Salah și In-Khar a costat 15 milioane, când i se vor face cunoscut unele greșeli extraordinare de organizare—13 mii de cămile au murit într’o singură zi prin nepriceperea unui intendent general, —negreșit că ele ’l vor întări și mai mult în această credință. De aceea guvernul dorește ca pacea să se restabilească repede la Peking și Tien-Tsin. Solii diavolului In foburgul St. Martin locuește un bătrân rentier anume Leroy, un zelos spiritist și adept al științelor oculte. De câtva timp el primea scrisori de amenințare, cari se sfîrșeau toate cu formule latinești, ca : Vade retro Satanas! (înapoi, Satana) sau Requiescat in pace ! (Odihnească-se în pace). Hârtia, pe care erau scrise aceste scrisori misterioase, era plină de tot felul de semne cabalistice. Foarte îngrijat, Leroy întrebă pe prieteni ce să facă. Ei î 1 sfătuiră să înștiințeze pe un comisar. Leroy pregetă puțin, apoi predeze scrisorile comisarului respectiv. Alaltă era noapte, tocmai pe când Leroy—care trăește singur —voia să se culce, se pomenește pe neașteptate cu 2 inși, cu fel oe, y- • -A4- o - -ț- — roșii pe cap. Rentierul auzi îngrozit următoarele cuvinte, rostite cu voce mormîntală : «Noi suntem diavoli, Satana ne-a trimis către tine. Noi ți-am trimis acel lung șir de scrisori. Dacă nu ești gata să ne dai pe loc întreaga ta avere, atunci te vom tîri după noi în iad.» Aproape mort de spaimă, Leroy se sculă din pat, declară solilor diavolului că e gata să le împlinească cererea și le dădu 10 mii de franci, pe cari -i avea acasă. Solii se declarară mulțumiți, și a doua zi rentierul povesti prietenilor săi curioasa lui aventură. El denunță cazul și autorităților cari reușiră să prindă pe cei două escroci, cari știuseră să exploateze așa de bine naivitatea și superstițiile bătrânului spiritist. Recepția studenților strălul Se știe că, între 5 și 12 August se va ține la Paris un congres internațional studențesc. Asociața generală a studenților a și întocmit programul serbărilor pe care le va da oaspeților ei. Delegațiile studențești din străinătate vor fi primite la gară de membrii comitetului asociației, în frunte cu președintele Revenland. Ședința de deschidere se va ține chiar în ziua sosirei lor, Duminică 5 August st. n., la Sorbona, și ceremonia aceasta va fi presidată de d. Georges Leygues, ministru al instrucțiunei publice. Zilele următoare vor fi divizate în 3 părți, diminețele fiind menite pentru lucrările congresului, după amiazele vizitelor in grupe la Expoziție, iar serile reprezentațiilor de gală la operă, la Comedia franceză și la opera comică, unei recepțiuni la Primărie și unei recepțiuni la ministrul instrucțiunei publice. In sfârșit, Duminecă 12 August, ultima zi de ședere a studenților, va fi consacrată unei mari excursiuni la St. Germain, cu un banchet de 1500 tacâmuri, și întoarcerea pe Sena cu vaporașe parisiene, de unde vor avea priveliștea iluminărei Expoziției. In timpul șederei lor la Paris, străinii vor fi găzduiți la Școala Politehnică, ale cărei localuri au fost cerute în acest scop de la ministerul de războiul Brutus, băeția de la strană, la serbarea sfințirea bisericei de către mitropolitul Sofronie. La solemnitate asista domnitorul Grigorie Ghica cu tot guvernul. Am ascultat cu mult interes, predica ținută la această ocaziune, de părintele Ioan Silvan, predicatorul mitropoliei. El a amintit pe vechiul fundator, a vorbit de măreția bisericei, de școala fundată pe lângă dînsa. La finea serbărei, domnitorul Grigorie Ghica s’a informat mai de aproape de restaurațiune. După cererea lui mult înțeleaptă, părintele Nieu n’a atins zugrăvitura internă, ci i-a redat numai o nouă strălucire prin curățirea, spălarea și lustruirea ei. Dacă icoanele din catapeteazmă au rămas neatinse, nu așa și partea sculpturelor dintre icoane , acestea toate s’au auzit din nou. O mare nemulțumire se manifestă imediat, pentru faptul că egumenul Nieu desființase țîrealamul cel mare care înconjura policandrul de care atârnau, în găitanuri de mătase, mai multe ouă mari de struț. Acel țîrcalam era constituit din numeroase capete de bou, în argint cu coroana domnească între coarne, adică reproducând plastic armele Moldovei. Călugărul Nieu își permisese să desființeze această minunată operă de artă, întrebuințând argintul la alte lucrări. Parada se termină. La Academie, în cursul său de retorică, mult iubitul profesor Dimitrie Gusti, într’una din lecțiunile sale, vorbindu-ne de profanațiunea părintelui Nieu, ne înflăcără într’atâta încât, după ce dînsul eși din clasă, vre-o patruzeci de școlari din clasele superioare se hotărîră să meargă imediat la Trei-Erarhhî și să ceară egumenului grec, punerea la loc la policandru a cercului istoric. Ce deosebire de timpi ! Astăzi școlarii fac revoluțiunî ca să câștige note nemeritate. Noi, la 1851, ne revoltam în contra acelora cari profanau bisericile și monumentele străbune... Ne-am dus butuc la casa egumenului, și eram gata pe bătie, dacă el nu ne-ar fi declarat că, vestitul cerc istoric există și că’l va pune la loc. Tocmai așa nu fu realizată promisiunea. Pe lângă policandrul cel mare, mai existau gjî sitele două mici, cari și ele aveau țîrcalamuri cu marca țărei. Grație mișcărei noastre, cel puțin acele mici țîrcalamuri au scăpat de a fi topite. Amintesc toate acestea cu scop de a întreba: 1) Când va fi definitiv gata restaurațiunea începută acum 19 ani ? 2) Ce s’a făcut cu vechia catapeteazmă restaurată în parte la 1851? 3) Reface-se-vor marele policandru și cele două mai mici cu minunatele cercuri istorice ? Am vizitat în mai multe rîndurî lucrările de restaurare. Am auzit vorbă pro și contra. Eu sunt mai mult pro decât contra, dar, îmbătrânit cu 19 ani mai mult de cum eram când am avut fericirea să regulez restaurarea, aștept cu nerăbdare ziua resfințirea acestui templu istoric. In vedere cu acea solemnitate mult dorită, eu mai prevăzusem și restaurarea sălii gotice din fața bisericei, pentru ca în ea să se conserve toate odoarele mânăstirilor din Iași, începând cu a lui Vasile Lupu. Sunt cu desăvîrșire în contra concentrărei tuturor odăjdiilor și odoarelor ecleziastice în muzeul din București, care nu are nici până astăzi un local propriu, și care este expus să fie prada flăcărilor la primul foc de coș la Senat orî la Universitate. In sala gotică îmi era gîndul să fie așezată vechia catapeteazmă din monăstire. Ce s’a făcut în vedere cu restaurarea acestei săli gotice? Maî deunăzi primăria din Iași cerea s’o dărîme din temelie ! Am propus în maî multe rînduri mult stimatului conte Dunovy, să me însărcinez cu facerea unei monografii, din punct de vedere istoric al monăstirei Trei-Erarchî, în vedere cu ziua sfințirea ei. Sute de documente stau gata pentru aceasta, dar până astăzi n’am primit nici un îndemn de lucru și mi-am zis că poate de arhitect a găsit om mai vrednic decât mine. Cu atât mai bine, dacă așa este. Așteptăm. Mai avem încă o întrebare : Realizatu-s’a în tinda bisericei acele două tablouri istorice cerute de Academia română? Era vorba să se fixeze pentru eternitate, pe marii bisericei lui Vasile Lupu, memoria celor două mari evenimente acolo petrecute: Soborul mitropolitului Varlam și desființarea vecinătăței (iobăgiei). Din Iași mi se scrie că restaurarea internă e terminată și că este speranță să nu mai întârzie încă un număr de ani resfințirea marei biserici, podoaba lașilor și monumentul neîntrecut al acelui domn care și el aspira la unirea principatelor. V. A. Urechiă Sinaia, 14 Iunie 1900. O CUGETARE PE ZI Omul nu trăește decât pentru amintirile ce lasă în urmă. Din Viata regelui Carol AL ROMÂNIEI NOTELE UNUI MARTOR OCULAR 1878 VIII Ocuparea Dobrogei.— Votul Camerei și al Senatului pentru convocarea unei constituante 13 Noembrie.—Prințul se duce de dimineață la palatul din oraș unde ’1 așteaptă Brătianu și ia d’impreună cu dînsul ultimele dispozițiuni pentru intrarea trupelor în Dobrogea. Brătianu pleacă înainte la Brăila. După asta prințul, d’impreună cu Cogâlniceanu redigează proclamațiunea și ordinul de zi cari trebue să fie publicate mâine. După amiază, prințul lucrează cu ministrul de interne, care ’î prezintă spre iscălire decretele pentru numirea funcționarilor administrativi în noua provincie, care e împărțită în trei districte. In calitate de comisar e numit tot Nicu Catargiu care a supraveghiat descurcarea afacerilor din Basarabia, iar ca prefecți în Tulcea și Constanța sunt numiți Opran și G. Ghica. Mai târziu, Gogălniceanu prezintă prințului proiectul notei sale către baronul Stuart, pe care prințul îl aprobă. Prin această notă se regulează trecerea trupelor rusești prin Dobrogea. Conform învoerei, notele trebue să fie schimbate îndată după ocuparea Dobrogei. Proclamațiunea către locuitorii Dobrogea asigură pe nouiî supuși, de ori-ce naționalitate și religiune ar fi dînșii,despre apărarea vieții, onoarei și averea pe care le-o garantează Constituția. Justiția românească nu cunoaște nici o deosebire de neam sau de religiune. Autoritățile se vor sili să vindece ranele războiului și să apere bunurile tuturor. Armata are numai o misiune, aceea de a menține ordinea. Prin urmare, locuitorii Dobrogei pot sâ salute cu încredere steagul României ca pe un steag al dreptăței și al păcei . Noua provincie va primi în curând o organizație definitivă care să corespundă obiceiurilor și necesităților ei. Până atunci, îngrijirea "sa pârintedscât’o scutește de orice soia de zeciuială (dijmă) pentru anul 1880. De la 1 ianuarie 1880, dijma va fi înlocuită printr’o dare în bani. Celelalte biruri, pe pamânt, pe muncă, etc., vor fi în parte desființate, în parte modificate. Proclamațiunea se încheie apoi cu urări de prosperitate pentru această parte a României. Generalul Gernat, ministru de războiu, și-a dat demisiunea. După o zi noroasă și umedă, urmează o noapte plină de ceață. La miezul nopței, prințul se duce la mica gară de la Gotroceni și se urcă într’un tren special gata de plecare ; el ia cu sine numai suita militară. 14 nombrie.—După o călătotorie de toată noaptea, în cursul căreia n’a închis ochii, prințul ajunge dimineața la 9 ore la Brăila, unde i s’a pregătit în grabă o mare primire. Ministrul-președinte și G. Anghelescu, comandantul diviziunei care va ocupa Dobrogea, toți ofițeri superiori și funcționarii administrativi ai județului, precum și un public numeros, așteaptă entusiasmațî pe prinț. Acesta trece mai inténü pe dinaintea companiei de onoare (o companie de vînători cu steag și muzică) și apoi ascultă lunga și calda cuvîntarea primarului Brăilei : «Orașul Brăila urează de două ori bună-venire prințului și mai intein pentru el însuși, apoi pentru scopul înalt care l’a adus acolo. Steagul României, care deja a fost purtat victorios dincolo de Dunăre, pe câmpiile de bătălie ale Bulgariei, va fâlfâi acum asupra nouei provincii, spre a o cuceri și moralicește prin cele două principii ale civilizațiunei, pe cari le reprezintă : libertate și justiție ! Să fâlfâe dar mândru pe malurile Mărei Negre, anunțând tuturor naționalităților Dobrogei o nouă eră de libertate și de prosperitate !» Prințul mulțumește și-și exprimă speranța că anexarea Dobrogei va deschide țărei un nou isvor de bunăstare și mai cu seamă va da comercialui Brăilei un nou avent. După asta, președintele consiliului județian ține de asemenea o cuvintare însuflețită de entusiasm patriotic, la care prințul răspunde : «Prima bombă, aruncată asupra Brăilei, a fost semnalul de războiu ; bateriile de la Calafat au răspuns la ea în aceiași zi ! Prin luptele de dincolo de Dunăre s’a întărit neatârnarea și mărirea României; azi trecem a doua oară peste Dunăre, însă în pace și liniște, pentru a lua în stăpânire o țară pe care armata noastră a câștigat’o prin eroismul său !» Lungi urale, urmată după acest discurs. Prințul încălcă și se duse cu statul-major la locul unde era înșirată divisiunea de ocupațiune. Din nenorocire timpul e turbure, umed și rece și stradele noroioase nu se potrivesc cu dispoziția de sărbătoare a imensei mulțimi care urmează pe prinț. Prințul călărește dinaintea frontului trupelor (regimentele 4, 5 și 7 de infanterie, un regiment de artilerie și regimentul 2 de roșiori) apoi se trece în revistă și se citește ordinul de zi: «Soldați ! «Puterile mari europene, prin tractatul din Berlin, au unit cu România Dobrogea, această veche posesiune a prinților noștri de mai înainte. «Azi veți pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc ! Insă acum veți merge în Dobrogea nu în calitate de cuceritori ci ca amici, ca frați ai locuitorilor, cari de azi înainte sunt concetățenii noștrii. «Soldați ! In această nouă Românie veți găsi o populațiune care, în cea mai mare parte este deja românească. Insă veți găsi și locuitori de alt neam și alte credinți. Toți aceștia cari devin membrii ai statului român, au același drept la protecțiunea și la dragostea voastră ! «Intre ei veți găsi mahomedani, ale căror obiceiuri se deosebesc de ale noastre. Vă recomand cu deosebire ca să respectați credința lor: «Fiți în mijlocul nouilor voștri concetățeni, ceea ce ați fost atât în timp de pace cât și pe câmpul de onoare, model de bravură și de disciplină, apărători ai drepturilor României și anteruptători ai legalităței și ai civilisației Europei; astfel vă cunoaște acum întreaga Europa, și cu mândrie confirmăm aceasta: «Așa dar drum bun soldați și Dumnezeu să vă apere. «Gândul meu vă însoțește neîntrerupt. «Trăiască România ! «Dat în Brăila la 14 Noembrie anul 1878». Pe o movilă din apropiere și în fața unui altar de câmp, episcopul Dunării de jos, Melhisedec, înconjurat de clerul său, celebrează un Tedeum. După asta prințul ia loc în capul trupelor sale și trece prin oraș, unde i se aruncă o mare cantitate de flori și coroane. Se pare că întreaga populație a eșit de prin case, așa de tixite sunt stradele. In mijlocul orașului, prințul se oprește și primește defilarea trupelor, cari se îndreaptă spre port. Aci s’au făcut cele mai mari lor peste Dunăre. De asemeni, portul e împodobit în chipul cel mai frumos . S’a rădicat un arc de triumf și toate bastimentele diferitelor naționalități, sunt acoperite de steaguri și stegulețe, spre a se sărbători în modul acesta trecerea armatei române pe malul drept al Dunărei. Prințul se duce de asemenea călare în port. La 12 ore se urcă pe bordul yachtului său, «Ștefan cel Mare», însoțit de ministrul președinte, de episcopul Melchisedec, de autoritățile civile și de notabilitățile orașului, precum și de representanții societății austriace de navigație pe Dunăre, care a pus la dispoziția guvernului mai multe vapoare pentru a se efectua trecerea mai repede. Deja de dimineață se înălțase steagul român pe malul drept al Dunărei. Se instalase acolo și o stațiune telegrafică, și un mare immer de dobrogeni, mahomedani, bulgari și români, așteptați spectacolul trecerea peste Dunăre a trupelor române. La ora 1, un detașament de roșiori, o companie de vînători, o baterie și regimentul 5 de infanterie de linie, se află pe cellalt mal. Atunci rădică și «Ștefan cel Mare» ancora și curând în urmă, prințul debarcă la Ghecet, în uralele nouilor săi supuși, călcând astfel pentru prima oară pe o bucată de țară transdanubiană care e a sa . El urează drum bun trupelor sale care pornesc spre Măcin cu steagurile fâlfăind și în sunetul imnului național, în vreme ce episcopul Melchisedec le dă binecuvântarea. De pe malul drept al Dunărei, prințul trimite soției sale o telegramă în care o anunță despre bunul început al ocupațiunei și se întoarce apoi la Brăila. Orașul i-a pregătit o masă de sărbătoare, însă dînsul n’o poate primi, deoarece a doua zi trebuia să se afle în București, la deschiderea Camerelor. Disposițiunile pentru trecerea trupelor peste Dunăre n’au corespuns întru totul așteptărilor prințului; diviziunea de ocupațiune a ajuns pe malul drept cu câteva ore mai târziu de cum se așteptase. La 5 ore în Buzău, la 6 ore în Ploești, prințul a trebuit să treacă printr’o primire solemnă; la 8 ore și un sfert trenul său intră în gara București. Aci e întâmpinat de mitropolitul primat, de miniștrii și de un număr de personagii marcante, cari ’i aduc omagii și felicitări pentru actul ce a săvârșit și care deschide o nouă eră în istoria țărei. Principesa s’a mutat azi de la Cotroceni în palatul din oraș, deoarece frigul a devenit simțitor. Pe la 10 ore vine Kogălniceanu la prinț pentru ca să-i dea discursul tronului. Dînsul a adresat azi baronului Stuart o notă în acest sens: «Rusia și-a exprimat dorința, prin nota de la 29 Octombrie, de a se înțelege cu guvernul princiar, asupra drumurilor de comunicație Mănăstirea lui Vasile Lupu sunt 19 ani în capăt de când, aflându-mă ministru al instrucțiunei publice și al cultelor, am dobândit de la cameră un prim credit, pentru începerea restaurațiunei minunatei mănăstiri a Trei Erarhilor din Iași, cea construită de Vasile Lupu din temelie, în cu mult, foarte mult mai puțini ani, decât puserăm noi modernii în restaurarea ei. O anterioară restaurare lăuntrică a fost făcută, acum 49 de ani, în timpul egumenului Nieu. In 2 Septembrie anul 1851, am asistat, furigându-mă pe lângă a armatei ruse mai înainte de ocuparea acestei provincii de trupele române. Acum el e împuternicit să declare că presscripțiile convențiunei pentru trecerea armatelor ruse prin România, aflătoare încă în vigoare, se vor aplica și pentru Dobrogea, conform art. 22 din tractatul de Berlin. Dînsul speră că guvernul rusesc va fi pe deplin mulțumit în chipul acesta». Baronul Stuart a răspuns că guvernul se consimte la aceasta și a adăugat că, în conformitate cu ordinul primit din Petersburg, a comunicat guvernatorului Turiel, Belozeskowitz că trebue să predea imediat administrația Dobrogei autorităților princiare. I Va urma) Din Istoria Secolului XIX 14 Iunie (1830) Moartea regelui Angliei George IV, care, în lipsă de moștenitori direcți, lasă coroana fratelui său Guillaume IV. Templul cerului din Peking — Vezi ilustrația — Ilustrația noastră de azi reprezintă o vedere a marelui Templu din Peking numit «Templul ceresc». In partea sudică a Chinei se află două tâmpluri mari, care rivalizează în mărime cu palatul imperial. Unul dintre ele «Templul cerului» este situat pe o terasă de marmoră și este lucrat în faianță albastră, roșie, verde și galbenă. Deasupra se află o imposantă rotondă artistic lucrată. Jos, la scara care duce la templu, arde pe un vas mare de metal focul sacru. Vice-regee Egiptului O știre telegrafică ne-a anunțat că vice-regele Egiptului, Abbas-pașa, se află grav bolnav la Port Victoria în Anglia în drumul spre Londra, unde va face o vizită reginei Victoria. Se știe că Egiptul constitue un Stat pus sub suveranitatea Angliei și a Turciei. Vice-regele acestui stat african este Abbaspașa. El și-a făcut studiile militare la academia teresiană din Viena. E om cult, afară de aceasta bun militar. Zilele trecute el a întreprins o călătorie în Anglia, ca să facă o vizită Curții reginei Victoria. Era vorba ca să facă o vizită și Sultanului, dar a revenit asupra acestei hotărîri din motive politice. Actualmente Kedivul Egiptului Abbas-pașa, se află bolnav suferind de o inflamație acută a gâtului. CRONICI FEMENINE Un obicei și la fetele chineze Un călător englez, care a cutreerat partea de sud a marelui imperiu ceresc, povestește despre un obiceiu plăcut al fetelor chineze. Frumoasele din satele de acolo simt o mare plăcere să arunce cu niște globulețe din sămînță de bumbac. Acestea le numesc «mingi de amor». Călătorul acesta englez spune că trecând prin sate a fost lovit de multe globulețe aruncate de mâini delicate chineze. In timpul marilor serbări, cari se arangiază în China când sosește noul an, aceste globulețe joacă un rol foarte important. Cu această ocazie aruncarea «mingiilor de amor» are o explicație. Fiecare fată chineză, care voește să se mărite, bagă de seamă când trece vre un tînăr, care-i place, asupra căruia aruncă globulețe. In chipul acesta fata dă să înțeleagă tînărului, că-1 preferă între toți ceil’alțî. Dacă tînărul aleargă ca să prindă mingea, atunci acesta este cel mai sigur semn că iubește pe fata aceea care a aruncat asupra lui. Dacă tînărul lasă globulețul să cadă, atunci fata știe că nu trebue să mai aibă nici o speranță, deaceea caută un alt tînăr, care să știe să aprecieze favorul acesta. In celel’alte epoci ale anului aruncarea cu aceste mingii e mai mult un joc de petrecere, un fel de «flirt» la care regulă principală este, că acela care nu prinde mingea, dă un amanet aceleia care a aruncat’o. Olimpi». + Nicolae Caragiale-Costache Nicolae Caragiale - Costache, unul din fiii marelui artist Costache Carageale, s’a născut în anul 1860, luna lui Septembrie. Scriitor talentat, și-a făcut debutul ca satirist în ziarul «Ciulinul», la care a colaborat limf de trei ani. A fost redactor la ziarele «Tărăbăceala», «Trăznetul», și ani îndelungați la un ziar din Turnu- Măgurele. A colaborat în cele din urmă la ziarele «Curierul Serei» și «Epoca». Timp de aproape zece ani a îndeplinit funcțiunea de corector la «Monitorul Oficial», post pe care l-a ocupat până la moarte. Defunctul a scris și pentru teatru mai multe piese, între care «Gocoșatul», «Doctorul milos», etc., drame în versuri. Plâns de toți confrații, colegii, prietenii săi, ca bun, voios și cinstit camarad, Nicolae Carageale-Costache, — mângâiat de prieteni cu hazliul supranume de Tighilină,—lasă în jale și lacrămi o soție și trei copii. Inmormîntarea s’a făcut eriamioșă, de către «Sindir».ȘiUr.ri. » In eimitimil Nicolae Carageale-Costache Situația disperată din Tien-Tsin Știrile din Tien-Tsin sunt tot foarte grave. Și totuși ele sunt faptele întâmplate numai in trei zile, adică de la 2—4. O telegramă a ziarului «Daily Express» spune că concesiunile străine, adică edificiile puse pe suprafața concedată europenilor, a fost atacată, nu de ordele chineze, dar de cele soldățești, cari dispun de tunuri puternice. Ele sunt comandate de generalii Tung-fujiang, Kang-su, Nihi, Yuan-sin. Bombardarea chinezilor asupra cartierului streinilor a început Duminecă, 2 Iunie, și a continuat cu o vigoare crescândă în zilele următoare. E imposibil de a se calcula numărul chinezilor, dar puterea artileriei lor a fost o adevărată surprindere. Trupele internaționale, ce apără orașul, dispun de aproape 4000 de oameni. Intre ei predomină rușii și japonezii. Telegrama conchide prin a spune că nu se știe rezultatul luptelor, dar că situația era foarte periculoasă. Tien-Tsin e plin de refugiați europeni. Aceștia în cea mai mare parte sunt femei și copii, ce se îngrămădesc în puținele edificii ce sunt mai puține expuse. Lipsesc previziunile de mâncare și apa. Amiralul american Kempff a telegrafiat la Washington că consulatul Statelor Unite e distrus, consulul american Bagadale a fost ucis și 40 de misionari angloamericani au fost măcelăriți. Gravitatea excepțională a situației e confirmată și printr-o telegramă de Mercuri 5 Iunie, adusă de un curier din Shangai. Consulul englez cere de urgență ajutoare însemnate. Pierderile suferite de trupele internaționale, în timpul celor 3 zile de luptă, sunt foarte grave. Lipsesc munițiunile și e nevoie de tunuri. Telegrama cere să se uzeze de cea mai mare prudență în trimiterea ajutoarelor, căci chinezii au pregătit curse în împrejurimile orașului Tien-Tsin. Luptele continuă cu mare înverșunare de ambele părți. Din Shangai vine știrea că trupele chineze au bombardat din nou la 8 iunie orașul Tien- Tsin. Generalul Tuan, ce comanda trupele, dispunea de 45 de tunuri mari Krupp. ■ NI MI » HUN SFAT FE ZI Arsenicul (acid). — Numit popular« Moartea șoarecilor», e o otravă violentă. Amestecat cu brânză sau făină, se întrebuințează cu folos ca să se otrăvească șoarecii și șobolanii. Să nu se uite că e o otravă violentă, care nu trebue pusă la îndemâna copiilor și animalelor domestice.