Universul, iunie 1900 (Anul 18, nr. 148-176)

1900-06-25 / nr. 172

I­V­A Gordon Hall din Tien-Tsin.— (Vezi explicația) Calendar pe anul 1900 Ortodox Sâmbătă 24 Iunie. — ft .Iași. Sf. Ioan Botezătorul. Catolic Sâmbătă 7 Iulie. — Willabald Soarele răsare 4.24 ; apune 7.45 București, 24 Iunie. Mica proprietate O problemă și mai grea încă de­cât aceea a ridicării maréi­ agriculturi, este problema îm­bunătățirii sistemului de cul­tură a micei proprietăți. După socoteala făcută în «Gazeta Săteanului» de d. Al. Ciurcu, sunt în România peste șapte sute de mii de mici pro­p­rietari, cari posedă în total vreo trei milioane două sute de mii de hectare de pământ, ceea ce însemnează aproape o pătrime din întreaga întin­dere a țării. Nu se știe în chip cert cât produc aceste 3 milioane de hectare, se poate evalua însă valoarea producțiunii lor la vr’o 250 până la 300 de milioane ma­ximum. Cultura acestui pamânt se face însă într’un chip aproape primitiv și este absolut neîn­doios că­ s’ar putea scoate dintr’însul îndoit, chiar fără să se atingă perfecțiunea în exploatarea agricolă. Ce este însă de făcut ? Orcm­e va răspunde, negre­șit, și am răspuns și noi în atâtea rînduri : trebue să se facă școală țăranului nostru, și anume școală practică, iar nici de­cum teoretică, învățătorii rurali ar îi, fi­rește, cei mai indicați pentru propaganda prin exemplu în această privință ; dar d. Al. Ciurcu constată că încercă­rile făcute până acum cu în­vățătorii n’au­ dat de loc re­zultatele așteptate, ba dimpo­trivă, în loc să folosească ati stricat, căci ați însemnat o mare cheltuială zadarnică. «N'are cine­va,— zice d-sa, — de­cât să viziteze terenu­­rile cu cari au­ fost înzestrate școalele rurale pentru demon­­strațiuni practice și, când va vedea halul în care sunt, își va putea face o idee despre rezultatul la care ne putem aștepta de la sistemul acesta de propagandă». In consecință, d. Al. Ciurcu ar propune ca ceea ce nu s’a putut face prin învățători, să se facă prin colonî. Câte o fa­milie de plugari experimen­tați, români din Austro-Un­­garia sunt și de alte naționa­lități, precum olandezi, ger­mani, italieni, francezi, etc., să fie așezate în fie­care sat. Gospodăria acestei familii de plugari, căreia i-ar da loc de casă în vatra satului și un număr de pogoane spre ex­ploatare, ar constitui un fel de mică fermă model săte­­nească, de la care sătenii noș­tri n’ar avea de­cât să ia pil­dă cu toții. Noi am întreba însă , îna­inte de a ajunge la o aseme­nea propunere, care Dumne­zeu­ știe dacă ar fi realizabilă și dacă n’ar da naștere la ne­­prevăzuire nemulțumiri și ad­gitații,—n’ar fi oare cu cale să nu se părăsească atât de curând, ca nepracticabilă, sis­tema cu propaganda prin în­vățători, și chiar prin preoți, am mai adăuga noi.—Nesuc­­cesele de până acum să fie oare de natură a provoca o descurajare absolută și ireme­diabilă ? Totul este ca învățătorii și preoții să fie bine pregătiți pentru misiunea de agricul­tură model,—lucru ce lipsin­­du-le, firește că înzestrarea școlilor rurale cu terenuri nu poate să rămână de­cât pla­tonică. Lucrul nu s’a pornit cu des­tulă chibzuială, socotim noi. Dar acesta să fie oare un mo­tiv ca el să se părăsească cu desăvîrșire și să nu se mai încerce a se porni din nou­, mai temeinic și cu adevărați sorți de roade bune? Se pune întrebarea: Din Germania (Goresp. part. a a iar. UNIVERSUL) Berlin, 20 Iunie. Situația politică Veștile triste sosite din Extre­mul orient preocupă ai­ci toate spiritele. Discursul energic și vio­lent rostit de împăratul Wilhelm este viu comentat în toate stra­turile populațiunei. Se vorbește că se va trimite o divizie în­treagă în China. Cercurile ofi­cioase des­int însă știrea că Ger­mania ar voi­­ să declare în mod separat războiu imperiului cu­­mare patrulă militară, a pus ca­păt luptei. Morții și răniții au fost trans­portați la spital, iar cei­l’alți la arest. S’a deschis o anchetă. Meyer Din istoria Secolului XIX 24 Iunie (1882) Moartea generalului rus Sko­­beleff. Din viața regelui Carol AL ROMÂNIEI nez, ci că ea va merge mână în mână cu cele­llalte puteri. Ori­ce interese speciale ale Germa­niei sunt excluse. Atât e însă sigur că Germania va cere Chinei deplină satisfac­ție, atât morală, cât și materia­lă, din cauza asasinărei ambasa­dorului din Peking. Bafonul contelui Zeppelin Alalt­ ăerî s’a înălțat la Frie­­drich­shafen uriașul balon al con­telui Zeppelin. Iată relațiunea o­­ficioasă asupra călătoriei acestui balon : Balonul a funcționat cu exac­titate. Efectul șurupurilor a fost foarte mare, stabilitatea escelen­­tă, tot asemenea și capabilitatea cârmei. In prima parte a călătoriei balonul se conformă în totul e­­fectelor cârmei și al șurupurilor, ast­fel în­cât­ se putea merge co­mod și în direcția vântului și în direcția contrară acestuia. Ba­lonul descrise mai intâiu o cur­bă m­are închisă. Tut­upouivuvu uu u«t ’au sauu rezultat și încercările de a se schimba axa longitudinală în sens orizontal și prin aceasta să se opereze o mișcare verticală. In a doua parte a călătoriei un aparat al cârmei a ajuns în neorânduială,­­ așa în­cât a fost posibilă numai o cârmuire par­țială. In urma acesteia, contele Zeppelin, pentru ca să poată rămânea la suprafața lacului, fiind un veni tare, a trebuit să ope­reze o mișcare înainte și înapoi a balonului, cari impedicau, fa­cerea unei curse regulate. Acesta a și fost motivul pen­tru care s’a luat hotărîrea de de­barcare, care în ori­ce caz tre­buia să se facă pe suprafața la­cului. Debarcarea s’a făcut în mod perfect. Gondolele balonului se așezară orizontal pe suprafața la­cului, fără ca să intre apa în ele. Conducătorii au stat în aceste luntre până când a sosit pluta, pe care s’a așezat apoi balonul. Acesta a fost dus la hala cea mare aproape nevătămat. Bătae între civili și soldați O bătaie sângeroasă a avut loc în orașul Sovinnemünde, între mai mulți măcelari și soldați de artilerie. Lupta a avut loc pe la orele 4 dimineața, într-un­ local de foc și a­­ fost provocată din cauza unei certe. Soldații au tras săbiile, iar măcelarii cuțitele. Lupta a continuat și pe stradă, cu cea mai mare înverșunare. Do­ui soldați au fost uciși, unul se află în agonie, iar mai mulți sunt parte grav, parte ușor ră­niți. Dintre măcelari au murit două, iar cei­l­alți sunt plini de răni adînci, cauzate de loviturile săbiilor. Poliția, în unire cu o NOTELE UNUI MARTOR OCULAR — X­Q­I S — IX Ocuparea și evacuarea ho­tarului româ­no-bulgar (Arad-Tabia) 20 Ianuarie.—De la Bălăceanu, din Viena, sosesc pe rând două depeși. In cea dintâi raportează despre o întrevedere pe care a­ avut-o cu Andrassy ; acesta i-a zis : «Ați făcut bine de ați ocupat linia». In a doua anunță că Andrassy a declarat într-un mod foarte energic ambasadorului rusesc cum că purtarea Rusiei către România este ne-nobilă. Amba­sadorul german a propus să se supună chestiunea la o nouă exa­minare, însă Andrassy n'a pri­mit. Prințul de Rattemberg pare a avea mulți sorți d’a fi urcat pe tronul Bulgariei. Liteanu raportează din Berlin că Bu­low i-a dat puține speranțe pentru România d’a remânea în hotarul ocupat. La congres s’au făcut toate pe calea compromi­surilor ; așa o să fie și cu ches­tiunea aceasta. Camera a votat un credit de 500.000 de franci pentru înființa­rea unei carantine contra ciumei asiatice. Generalul prinț Ghica anunță din Petersburg că guvernul ru­sesc e foarte iritat de purtarea ministerului român și consideră ca o procedare nelegală luarea în stăpânire a unei linii de hotar ne-fixate încă, guvernul rusesc propune să se stabilească de­o camdată un hotar provizoriu­ și la obiecțiunile sale a replicat: mân să stăruiască în pretențiile sale, căci Rusia va remânea ne­înduplecată în chestiunea Silis­­trei și nu se va învoi nici­odată ca să se răpească împrejurimile orașului. Bălăceanu întreabă dacă România a primit comunicare despre linia de hotar de la vr’o mare putere sau de la c omisiu­nea oficială. Dacă n’a primit co­municare nici de la una nici de la alta, atunci aci e cusurul pro­­cedărei României. Ministrul plenipotențiar român din Roma anunță că, după pare­rea guvernului italian, România nu a avut drept să ocupe o linie de hotar aflătoare în litigiu ; țara nu are să conteze pe sprijinul Rusiei. Gallimaki-Gatargiu raportează din Paris că, din cauza crizei ministeriale, i-a fost greu să se întâlnească­­ cu d. Waddington. A aflat de la dînsul că Orlov, ambasadorul rusesc, i-a înmânat un memoriu în care se contestă României dreptul numai în pri­vința ocupărei Arab-Tabiei, iar nu și a celor­l­alte puncte ale hotarului. Waddington vrea ca chestiunea aceasta să fie rezol­vată de oameni speciali. Bălăceanu raportează asupra unei întrevorbiri cu Andrassy în care, acesta l’a avertisat că mo­tivul dat de România, pentru o­­cuparea liniei de hotar, anume acela de a înființa un cordon sa­nitar, îndârjește pe ruși cari véd in aceasta o intriga, montată. Cabinetul austriac va demisio­na probabil și contele Taafé va veni la­­ cârmă. G. Chica anunță din Tulcea că generalul Feldmann a tele­grafiat încă odată, în mod îm­păciuitor, generalului Vainovski și guvernatorului Varnei. 22 ianuarie.—Câmpineanu dă o nouă depeșă circulară repre­zentanților României, în care zice că ocuparea liniei de hotar nu este un act agresiv; trupele române sunt aci, ca și în toată Dobrogea, amestecate cu cele rusești. De aceea dînsul a între­bat și pe baronul Stuart de ce trupele românești nu sunt sufe­rite tocmai la Arad-Tabia și răs­punsul ce a primit a fost că A­­rab-Tabia este o anexă a fortă­reței Silistra ; la aceasta dînsul a replicat însă că tractatul de Berlin a hotărît desființarea tu­turor fortărețelor de pe Dunăre, prin urmare acesta nu poate să fie un motiv serios. Bălăceanu cere inform­ț­i dacă Arab-Tabia este ocupată de ro­mâni și de ruși. Se zice că An­gli­a este pentru România. 23 Ianuarie.—Generalul prinț Ghica anunță din Petersburg că nota prințului Gorciacov, al cărei conținut i s’a comunicat, e redi­­giată pe un ton aspru: guvernul român și-a permis să tranșeze printr’un act de forță o chestiune pendinte încă și în care el nu avea nici o competință! Prin a­­ceasta, guvernul rusesc a do­bândit dreptul de a proceda la aceeași execuțiune sumară pen­tru a restabili situația de mai înainte. Cu toate astea, în do­rința unei rezolvări palinice, face propunerea ca trupele române să ocupe provizoriu o linie care, începând de la Dunăre, din fața pichetului Dernet, să treacă, prin satele Galisoha, Gârlița și Esen­­kioi, așa ca între linia aceasta și Silistra să rămână o zonă ne­ocupată de 20 de k­ilometri. In modul acesta, interesele comer­ciale ale României, până ce Eu­ropa își va da verdictul defini­tiv, vor fi apărate. La urmă, Gor­ciacov regretă, în nota sa, că România face o întrebuințare a­­tât de rea de situațiunea pe care o datorează numai Rusiei. Bălăceanu raportează că lordul Salisbury a telegrafiat la Viena că Anglia aprobă atitudinea Ro­mâniei. Insă Andrassy a dat sfatul d’a se evita ori­ce provo­care, d’a nu se vorbi de cordon sanitar, ci d’a se accentua simplu că România are nevoe de o linie tare de hotar, fără de care ocu­parea Dobrogei ar fi cu nepu­tință.Corpul diplomatic din Viena probă curagioasa procedare a Germania și Austria ar fi în­cheiat un tractat asupra Schles­­wigȚ Holsteinului (art. V al păcei de la Praga). Torniel­­ a declarat ori, la Roma, că Europa nu a autorizat pe România să ocupe linia de hotar dintre Dobrogea și Bul­garia. 24 ianuarie. — Bălăceanu a­­nunță din Viena că Rusia face toate sforțările pentru ca Arab- Tabia să nu rămână a României. Contele Taaffe este ocupat cu formarea cabinetului său. Liteanu telegrafiază din Berlin că s’a făcut învoială ca înalta comisiune europeană de delimi­tare să ia hotărîrile, nu cu ma­joritate, ci cu unanimitate de vo­turi, pentru ca ele să aibă putere. La Paris s’a format un minis­ter sub președinția lui Wad­dington. La Roma, primul-ministru De­­pretis a declarat în Cameră: In privința României, dînsul a moș­tenit situațiunea de la predece­sorul seu care nu s’a putut des­părți, în această privință, de Francia, Germania și Anglia ; dînsul speră însă că Italia va putea să recunoască în curând independența României. (Va urma). De la copilita care pentru pri­ma oară începe să’și încrețească perul și până la venerabila ma­troană, care ’și face zulufi din părul alb, toate se vor supăra pe mine și din acest mare caz al resbunării nu vor lipsi nici băr­batul «tîner și bătrân», căci și aceștia ’și fresează mustața cu ferul. Ah, acești bărbați vanitoși, cari îșî bat joc de micile noastre va­nități, ca și când ei ar fi fără defecte. Dar, onorabilelor cititoare, maî prudenți sunt întru cât­va repre­zentanții sexului tare față de noi. Și ei se lasă a fi ademeniți ușor de farmecele unei mode noui, o urmează, dar într’o zi se gân­desc asupra eî și când află că are desavantajiî, se hotărăsc mai repede de­cât noi s’o modifice. Nu voesc să jur că aceasta e lucru general, dar așa este în pri­vința felului de frezat. Acest a­­parat se găsește pe puține mese de toaletă ale bărbaților și mi s’a spus că există frizeri cari re­fuză să atingă cu ferul de călcat mustățile clienților, recomandân­­du-le cosmeticuri de tot fel și legătura. Ei știu foarte bine pentru ce și adică : Frezarea regulată și deasă face mustața aspră și se frânge, ca și când ar consta din fire țesute de sticlă. E un merit la bărbaților că au recunoscut aceasta, de­oare­ce însemnează o victorie a rațiunei asupra va­nității. Noi însă — vorbesc de femei și de fete—încă nu ne-am gândit că am ajuns pe calea «cea mai bună», să sacrificăm de dragul modei podoaba capului nostru, și aceasta este perul în înțelesul cel mai adevărat al cuvîntului. Era o vreme când femeile­­ și sacrificai­ părul pe altarul patriei, dar acest per era pe vremea aceea o comoară prețioasă și bine îngrijită. Atunci poeții pu­­teau cânta parfumul perului mă­tăsos. Ge e drept și azi poeții fac tot ast­fel, dar mi se pare că e mai mult o frasă convențio­nală, dacă nu o ironie malițioasă. In sălile de concert, de teatru, etc., peste tot locul se răspân­dește mirosul fatal de per ars, pe care nu’l poate delătura nici un parfum. Olimpia. _ cronica'fehenine Jos ferul <fie frezat î ! Un nou strigăt de luptă ! Oare nu va fi auzit de aceia, la cari se adresează ? Fie vorba între noi, așteptă­­rile mele nu prea sunt optimiste, și mă tem că voia fi taxată cu re­voluționară, care țintește răstur­narea ordinei esistente. (Va urmai. __ Carnetul meu l-așa de cald șf! cald mai el !-așa d­~ <‘4d Că’ți vine să zici: *Mor 1. .» Și totuși în­că 4 Cireșar, Căci n’a sosit Cuptor... I așa de cald, în­cât... în­cât... Chiar franci ’n buzunar, Ni se topesc pe.. bere, șpriț, Colind căte-un pahar... lașa de casă, în cât... în cât... Ești apă peste tot, Pe când sărmanii câini mereu Scot limba cât un cot... Lașa de cald, în cât... în cât... In cât... pe saftian.. Cucoanele nici cum mai dau Cu pudră și olman... L așa de cald, în cât... în căt... Politica la noi, De lene, nu mai are gust Să facă tărăboi... L așa de cald, în cât... în cât... In casă ceartă n’ai, Că limba soacrei s’a muiat Și’î moale ca un pai... I așa de cald, în cât... în cât... Iți vine, năbădăi, Și ca să scapi de cald, o ștergi La munte sau la băi... Uf ! Cald mai e!­­ așa de cald Că’ți vine să zici: *Mor­­» Și încă e în Cireșar, Dar ce va fi ’n Cuptor ? .. Marion. Tulb­urări în Grecia Revolta din Sparta «Frankfurter­ Zeitung» publică știri din Grecia, cari arată că si­tuația e foarte gravă la Sparta. E vorba de o revoltă a coman­dantului Filiioris, viteazul ofițer, care a luptat cu bărbăție în ul­timul războiu greco-turc, și care, mâhnit de trista stare în care se află Grecia, a publicat un apel către «poporul flămând», în care spune că autoritățile lucrează la ruina țărei și că ori­ce cetățean e dator să invoace art. 110 ’ din Constituție și să ia armele pen­tru mântuirea patriei. O parte din populație l’a ascul­tat și s’a înarmat. Ofițerul a voit să împuște mai intânu pe comandanții civil și militar, pre­cum și pe procurorul orașului. Gen­m d’Intein au fost răniți, iar procurorul izbuti să fugă. După aceste incidente, trupa comandantului Filtioris, care a crescut mult, a părăsit orașul Sparta. De atunci se dau aproape zil­nic lupte între trupele regulate și insurgenți. Mai deună­ zi, Filtioris, cu 190 din partizanii lui, a avut o în­tâlnire cu adversarii săi, cărora le-a ucis un locotenent și 3 sol­dați și le răni mulți oameni. Se zice că în tabăra lui Fiki­­oris se află mulți foști ofițeri. Gordon Hall din Tien-Tsin — Vezi ilustrația — Femeile și copiii europenilor domiciliați la Tien-Tsin în Chi­na, în decursul bombardamen­tului armatei regulate chineze și a fanaticilor boxeri, s-au retras în edificiul Gordon Hall. Acesta este numele oficios al puternicului castel al coloniei en­gleze, construit în memoria ge­neralului Gordon. Ilustrația noastră de pe pag. 1 reprezintă fațada acestui gran­dios castel. Situația în Olan — Prin poștă — O telegramă din Londra anun­ță că la 21 iunie primul-ministru al Angliei, lord Salisbury, a ți­nut o lungă conferență cu toți englezii,­ta­­ care s a discutat gra­vele evenimente din China. La Hong-Kong, 90 germani au alcătuit un corp de apărare, cu învoirea guvernului. Francezii și Portughezii se or­ganizează în același chip. * * * Ambasada chineză din Peters­burg e păzită de trupe, de tea­ma unui atac din partea mulțimea. ** * «Pester Lloyd» primește ști­rea că misionarul Wilfinger a fost măcelărit de boxeri la­ Ning- Po. Wilfinger plecase acum doui ani în China. Deși știa ce pri­mejdie îl așteaptă, el a rămas în Ning-Po și a suferit moartea de martir alături de credincioșii lui. * * * O telegramă din Hamburg a­­nunță următoarele : In cercurile marine de aici circulă svonul că trimiterea unei divisiuni de mare are de scop apărarea t­ranspor­­tului celor două batalioane de infanterie de marină. Au sosit știri aici, că din apele est-asia­­tice ar fi dispărut trei cuirasate chineze cu opt torpiloare și că există temerea, că această esca­dră chineză are in­ten­ți­unea să captureze vasele germane de transport. * * Perechea regală italiană a or­donat să se facă în biserica Lu­­dario din Roma o slujbă religi­oasă pentru salvarea italienilor din China. ** * După un calcul făcut la statul­­major rusesc, China poate dis­pune de 1.752.000 de oameni, din cari numai 32.000 sunt îns­truiți și exercitați. China dis­pune de 900 mii puști sistem Mauser. * • Consulul Statelor­ Unite din Canton telegrafiază că Li-Hung- Giang a asigurat, că el va da fără întârziere o severă proclamație, în care va ordona să se menție ordinea și pacea în provincia sa și că va lua măsurile necesare pentru a apăra cât va fi mai mult cu putință pe streini. Consulul adaugă că Li-Iiung-Ciang îșî în­tărește pe cât se poate mai mult trupele sale. ** ¥ Japonia tratează încă cu pute­rile spre a obține un mandat de­finitiv pentru pacificarea provin­ciei Pecihi ; în particular, Japo­nia vrea să se stabilească com­pensația ce i se va acorda pen­tru eventualul ei sacrificiu de sânge și de bani. Anglia va oferi, în aceste tratative, sprijinul­­i Japoniei și se va sili să învingă opunerea Rusiei, în contra une­­lor pretențiuni ale Japoniei. De alt­fel însă Anglia stă cu totul imparțială, pe când Japonia ar dori ca să intervie aproape ș­i­aliată a ei. Se anunță că boxerii încearcă să-și alipească cele­l­alte societăți secrete chineze, mai ales acelea a Crinului Alb și a Săbiei Mari. Emisari d’ai boxerilor, deghizați în preoți budiști, vin din toate părțile la Sangai, unde încearcă să facă o contopire a societăților secrete. ¥­­ Se confirmă știrea că la Tien- Tsin luptele au redevenit foarte înverșunate. Europenii sunt în­tr-un pericol foarte grav. Se a­­firmă din nou că amiralul Sey­mour a fost rănit. Știrea din Petersburg, după care rebelii chinezi ar fi distrus calea ferată între Port­ Arthur și Mukden, e considerată ca exactă ; ea dovedește că mișcarea insurecțională s-a propagat în Manciuria. Mukden e unul din centrele religioase chineze. * ¥ ¥ Din Washington se anunță : Amiralul Dewey, eroul de la Manila, în urma cererei sale, va fi­­ numit­.nanimdan.t_ sjj_ China, în cazul când Statele­ Unite ar intra în campanie. La ministerul de marină din Was­hington se lucrează planuri cu mare activitate. «Berliner Tagblatt» primește din Petersburg amănunte asu­pra ofițerilor ruși, cari au coman­dant la Tien­tsin în China . Ge­neralul Stossel s-a distins foarte mult în 1877 la trecerea armatei comandate de Gurko, peste Bal­cani. Colonelul Anissim­ov a in­trat ca simplu soldat în armată, s-a distins în campania de la 1877. Colonelul Schinnskij, care a deblocat detașamentul amiralului Seymour, a făcut parte la 1877 din statul major al domnitorului Carol al României și s-a distins la asediul Plevnei precum și în lupta care a precedat capitularea lui Osman-pașa. După termina­rea războiului, el intră în armata bulgară, und­e fu numit șef al geandarmeriei și curați Bulga­ria de tâ­harî. « ¥ » La gara din Citi se află 200 de telegrame, cari din cauza lipsei de personal nu pot fi transmise. *¥ ¥ Consulul general german la Shangai, de Knappe, care peste câte­va zile pleacă din Berlin la postul său, a primit ordinul de a se duce la Wilhemshaven spre a avea o întrevedere cu împăra­tul. Consulul german la City tele­grafiază că autoritățile chineze au gonit de acolo pe misionari. După gonirea europenilor, chi­nezii începură a distruge, edifi­­ciele și proprietățile supușilor străini. Tsining ar fi în foarte *æ ¥ . * ¥ ¥ 132 IDEAN ORTH îndrăznețul marinar LAU Tainele de pe bordul va­sului Santa Margareta Mare roman popular Din timpurile nonî, de Herman Feller, căpitan de corabie CAPIT. XLVIII Ludmila trebue să aleagă între părinți și iubitul ei — Ludmila, iubita mea Lud­mila, îi șopti dînsul, vino’țî în fire, deșteaptă-te ; eu sunt Ioan Orth, logodnicul leu. Du-te re­pede d­’aci, ca să nu se observe nimic , o să vin la Sine îndată ce voiii conduce pe Majestatea Sa la palat. Ludmila deschise robiî și, de­și ’î erau­ încă plinî de lacrimi, zîmbi­ — Ioane, Ioane, șopti dînsa cu un ton de nespusă dragoste privindu’i lung. — Nu mai vorbi, nu spune nimănui nimic, îî zise di­n nou­ Ioan. Și după ce dădu pe lînera față în brațele­ mamei sale, încu­lică și porni în galopul calului după împărat,. Acum se îndouise entusiasmul poporului pentru loan Orth, pe care-l văzuse ridicând cu m­ânile lui o fată din popor, care leși­nase ; firește, nimeni nu bănuia că acea fată era logodnica lui loan Orth. In vremea asta, Ludmila fu­sese condusă în otel unde cu­rând își redobândi tot cumpătul. — A fost oare o realitate ori am visat? întrebă dînsa pe ma­ma sa. Arhiducele loan m’a ținut în brațele lui și mi-a șoptit că dînsul este loan Orth. — Da, copila mea, întocmai așa s’au petrecut lucrurile. — Și ce-o să se petreacă a­­cum ? — Arhiducele a promis că o să vie îndată aci. — O ! cu ce nerăbdare îl aș­tept ! — Și eu de asemenea, am să’î dau imediat pașaport. — Ce spui tu, mamă? întrebă Ludmila îngrozită. — Spun că am să mă răfuesc îndată cu dînsul. A fost din partea­ o ușurință ne­mai auzită să te înebunească în chipul a­­cesta, să se logodească cu tine, pe când el e un arhiduce, un membru al casei imperiale. E cu neputință ca să te ia de ne­vastă, iar eu din partea mă prefer să fii nevasta unui muncitor de­cât amanta unui om mare. «O ! te asigur că mama ta nu va închide ochii pentru ca să lase lucrurile să meargă în voia­ lor. Și, înainte de mine, tatăl teu­ e și mai aspru în această privință. Tu nu căuta­ doar un amant, ci un soț. Și ce-a făcut b­an al teu­? Și-a ascuns nume­le, rangul, situațiunea, totul și-a tăgăduit și pentru ce? Pentru ca să te atragă în cursă, pentru ca să te facă nenorocită. «Da, da, urmă d-na Stubel tot mai mânioasă, d. arhiduce voia să’șî facă de petrecere cu sînera, nevinovata și mica Ludmila Siu­­bel ! Insă bunul Dumnezeu ne-a adus la Graz, căci dacă n’am fi eșit să privim cortegiul, atunci mâhnirea pentru necunoscutul leu logodnic le-ar fi aruncat și în mormânt. Dar așa știm cel puțin cu cine avem a face. — Mamă, tu-1 judeci prea as­pru, răspunse sînera față încet. Nici nu știi măcar ce-o să facă și ce-o să zică loan Orth după întâlnirea de azi, și deja ’1 con­damni. Asta e o răutate din partea țî. — Vrei oare să devii amanta lui? întrebă d-na Stubel cu as­prime. Ludmila scânci. — Așa­dar tu crezi că o să se însoare cu tine ? Nici de data asta Ludmila nu răspunse. Mama sa urm­ă: — Arhiducele trebue să’șî fi cunoscând foarte bine interesele și n’o să fie atât de nebun ca din cauza unei căsătorii să arunce de la sine numele și pozițiunea ce posedă. Ba încă ’ți spun că nici nu poți să’î ceri asta. Sau poate ai de gând să i-o ceri? — Nu, nu pot să'i cer nimic, mamă. Ved­eți însă’m’ că dra­gostea noastră n’o să ducă la că­sătorie. Gael în ce mod l-aș despăgubi de ceea ce-ar perde din cauza mea ? Dragostea poate să treacă, să dispară, așa ca să nu rămână nimic din ea. «O ! de ce mare vinovăție m’aș încărca, în acest caz! La ce im­putări aș fi expusă în cazul unei desamăgiri ! Ai dreptate, mamă, trebue să vorbim cu arhiducele. — Așa e bine, scumpa mea copilă ! Așa trebue să vorbească o, adevărată femee cu simțire de onoarea ei ! Fata săracă trebue să arate înaltului personagiu­ că nu e o marfă de piață care se poate cumpăra, ci că și dînsa are o onoare cu care nu se poate nimeni juca. — Dar o să vie oare loan ? întrebă Ludmila cu sfială. — Așa a zis, cel puțin. — Atunci dă-mî ,o altă haină, mamă , am luat d’acasă mai mul­te costume , am să mă îmbrac cu cel mai frumos. — Pentru ca să-i placi ? Ei bine, eu îți spun că nu e vred­nic de atențiunea aceasta. De unde știi că poate nici nu vine, ci a făgăduit asta numai așa, din cauza emoțiunei. — Nu te gândești tu mamă, că Ioan a lăsat pe împărat, lângă care călăria, pentru ca să vie la mine ? — Mărturisesc că asta a fost frumos din parte­a. Dînsul le-a ridicat de jos în fața împăratului și a mulțimei adunate. Insă asta nu schimbă întru nimic situația lucrurilor. El poate să se însoare cu tine numai în cazul când și-ar lăsa numele și situația. Asta n’o s’o facă și chiar dacă ar vrea s’o facă, noi nu ne-am învoi. Ludmila se îmbrăcă, își puse o rochie albă împodobită cu dan­tele, ceea ce-î făcea și mai răpi­toare frumoasa ei față, deși i-o îngălbenise ceva mai mult ca de obiceiu. Păru’l negru era împo­dobit cu o roză albă de toamnă. Se preumblă nerăbdătoare prin cameră apoi se lăsă pe o sofa, și stătu tăcută. Trecu aproape un ceas de ne­răbdare chinuitoare. In sfîrșit se auzi o bătae în ușă. — Intră, zise Lu­dmila cu glas slab și începu să tremure în vreme ce inima îî svâcnia cu putere. Ușa se deschise și Ioan Orth apăru. — Du-te imediat în camera d’alăturea, vreau să vorbesc mai inténü ea singură cu Alteța Sa, zise repede d-na Stubel către fiica sa. Și, fiindcă Ludmila fă­cea mutră d’a se împotrivi ordi­nului mamei sale, aceasta îî a­­runcă o privire așa de aspră în­cât dînsa trebui să se supună, ca de obiceiu. Arhiducele Ioan Salvator, care observase toată scena de pe prag, păși acum înainte. Fața îî era gravă, privirea po­somorită, în vreme ce zicea : — Salutare, d-nă Stubel, de ce n’am lăsat pe Ludmila aici? — Iartă-me, Alteță, răspunse femeea care nu se intimida de­loc că iubitul fiicei sale era un prinț din casa imperială, însă aș vrea să schimb cu d-ta câte­va cuvinte mai înainte ca fiica mea să poată veni la d-ta. Te rog, Alteță, la loc. Ioan se așeză tăcut într-un fo~­toliü, în vreme ce d-na Stubel lua loc pe un scaun în fața lui. — Alteță, permite-mi o între­bare. — Te rog, vorbește. — Iubești mult pe fiica mea? — De­sigur, răspunse Ioan , în­tocmai ca mai înainte, poate și mai mult încă. — Eî bine, dovedește aceasta prin a nu te mai gândi la fiica mea și a nu o mai revedea. Arhiducele făcu un gest de negațiune, însă d-n aStubel urmă: — Ce au să iasă din toate as­tea, Alteță? Multe mame ar con­sidera poate ca onoare ca fiicele lor să fie amante de arhiduci. Insă eu am altă părere în această privință. Eu consider pe fiica mea prea înaltă pentru așa ceva. Se opri aci, uitându-se țintă în ochii arhiducelui. Ioan Orth se uita visător în gol și nu răspunse îndată. In sfîrșit zise cu glasul tre­murător, aproape răgușit: — D-nă Stubel, ceea­ ce­­ mî ceri în privința Ludmilei îmi e cu neputință și nu pot să’țî pro­mit. Pe cât timp însă Ludmila nu’mi va zice : «Du-te de la mine, pentru că nu te iubesc», pe atât timp mă voia sili să’î câștig fa­voarea. D-na Stubel îșî frângea mâinile. — Dar ce o să iasă d’aci, Al­teță ? Te rog. Alteța, iartă-mă dacă rostesc vorbe aspre, însă vorbește în mine inimi de mamă. Noi n’am crezut alt­ceva de­cât că avem a face cu un simplu ar­tist , însă d-ta, Alteță — te rog încă o dată să me ierți — ai ju­cat cu noi o comedie, ne-am îne­­bunit copila, căci ca să te însori cu ea nu e cu putință, așa ceva este esclus. — Nimic nu este esclus, d-nă Stubel, răspunse arhiducele. De ce nu m’aș însura cu Ludmila ? Mă crezi oare atât de șarlatan în­cât să ve fi spus o minciună când v’am cerut fata în căsătorie? Firește, o să trebuiască să trec prin lupte mari, și cine știe de nu va trebui ca să me cert chiar definitiv cu înaltele mele rude, cu toate că le iubesc și le ono­rez foarte mult. Se poate chiar ca să treacă mai mulți ani până să’mi realizez planul. (Va urma)

Next