Universul, august 1900 (Anul 18, nr. 209-239)

1900-08-05 / nr. 213

la mor mînîinea Regelui Italiei__(Vezi explicația). Calendar pe anul 1900 Oi­lviloi Vineri, 4 August. — S. 7 tineri di­n Efes­­’ntollc Vineri, 17 August — Liberatu Soarele răsare 5.05, apune 7.03 București, 4 August. Replajierul streinilor «Monitorul oficial» a publi­cat, în numărul seu de Mier­curi dimineața, «Regulamen­tul pentru petrecerea streinilor în țară». Era absolută nevoe de un asemenea regulament și bine ar fi fost să existe mai de mult. Probabil că am fi fost scutiți de multe din neajun­surile ce am suferit, mai ales în vremea din urmă, din ca­uza absolutei nepriveg­hieri a străinilor. Știm că nu e vina guver­nelor noastre că s’a întîrziat atât de mult cu luarea unei măsuri, ce există în toate ță­rile civilizate. In­tot­dea­una au fost piedici din afară, de la unele State cari voiai­ ca supușii lor sa fie absolut liberi. Din partea acelor State a fost de­sigur o greșală. Oa­menii de treabă, fie de ori­ce naționalitate și supușii ori­cărei profecțiuni, n'au­ să se teamă de măsurile de ordine ce se iau pretutindeni în ve­derea oamenilor răi și vătă­mători. Din potrivă, e în in­teresul și al streinilor cari trăesc la noi, ca ordinea să fie cât mai garantată, căci cu atât va fi mai mare siguranța de care ori­cine are nevoie spre a putea trăi și prospera. Ori­cât ele târziu însă, bine este că s’au­ luat în sfîrșit măsuri pentru controlarea străinilor cari vin în țară, fie pentru puțin timp, fie spre a se așeza aci. Elementele străine munci­toare și cinstite n'au­ nici un cuvînt să se simtă jignite, ba au chiar tot cuvîntul să fie mulțumite, căci nu vor mai avea sa sufere de pe urma ticăloșiei elementelor rele, cari » profitau de lipsa de privigh­ere spre a se strecura în țara noastră și a tulbura ordinea. Din punctul de vedere al organizațiunei noastre de Stat, regulamentul pentru petrece­rea străinilor în țară repre­zintă un însemnat progres. România nu va mai fi de aci înainte satul fără câini în care intrai­ fără grijă toți zvîntu­­rații cărora le era, dintr’un motiv sau altul, prea strimt aiurea. Prin aceasta nu atingem de loc tradiționala ospitalitate pe care poporul românesc a practicat-o față cu toată lu­mea. Liberi sunt și de aci înainte, ca și până acum, să vie pe pământul nostru străinii; poporul românesc, blând și primitor, nu și-a schimbat firea. Numai netrebnicii și rău­făcătorii nu vor mai fi la lar­gul lor în România și vor trebui să-și caute adăpost aiurea. Salutăm dar regulamentul ca un pas însemnat întru în­tărirea ordinei și siguranței. Aceasta nu ne va împiedeca însă să spunem că, după a noastră părere, regulamentul are unele părți slabe și unele lipsuri. . Nu vrem să intrăm în a­­mănunte; preferim să lăsăm timpului sarcina de a pune la lumină slăbiciunile și lacu­nele. Ne credem însă­­ datori să declarăm că regulamentul nu poate fi privit de­cât ca un început de îndrumare să­nătoasă în această materie. DDT ITALIA (Coresp. part. a ziar. UNIVERSUL.­ Roma, 31 Iulie. O GROAZNICA CIOCNIRE DE TRENURI Azi noapte la ora 12.50, s’a întâmplat lângă podul Salario și în mod precis între Villa Spada și Castel Giubileo, la vre-o zece kilometri de Roma, un foarte grav dezastru, pe care firul te­legrafic trebue să vi-l fi comu­nicat deja. Când trenul plecat din Roma la 11.50 cu marii-duci ai Rusiei și misiunile turcești și belgiene, a so­­st lângă podul Salario, a explodat cazanul locomobile­. Din cauză că arseseră toate firele telegrafice, în urma incendierei unui stâlp, nu se putu semnala accidentul și din această cauză un alt tren ce plecase tot din Roma cu mare iuțeală, se ciocni cu cel d’iuléin. Ciocnirea fu teribilă. Marele­ duce Petru Nicolaevici și soția sa, prințesa Milița, sora mai mare a reginei Elena, din fericire, au scăpat neatinși. S’a trimis imediat un hamal cu o telegramă a prințesei Mi­lita, la biuroul de acolo, spre a asigura pe Suverani. De la acest biuroul depeșa a fost transmisă la anti-camera Quirinalului. Suverani! In fața locului Inda', ce au fost înștiințați despre dezastru, regele Victor Emanuel și regina Elena s’au co­borît din apartamentele lor spre a alerga la fața locului și, cum trăsura nu era încă gata, făcură pe jos bucata de drum de la strada XX Septembrie până la ministerul de războiu, unde fură ajunși de trăsură, care-i duse până la gară. Regele, intrând pe peron, or­donă să i se pregătească un tren spre a-l conduce la locul de­zastrului. In jurul regelui nu e­­ra nici un prinț, el era singur cu soția sa. Regina era tăcută și foarte preocupată de sora ei. Dar, spre a se pregăti un tren, trebuia timp, mai ales că șefii de servicii plecaseră toți. Rege­le atunci ordonă să se aducă trăsuri de la Palat. Așteptând ca să sosească tră­surile, el eși cu regina din gară și se opri pe piață, care la acea oră era deșartă. Regele așteptă câte­va minute, apoi spuse că, neavând alt mijloc, va pleca cu o birjă. Pe piață nu erau de­cât done birji. Intr’una se urcă re­gele cu generalul Brisati, în cea­l­altă regina cu dama sa de onoare. Trei ofițeri cicliști, so­siți în acel moment, îl urmară pe câmpie. Erau orele 2 și un sfert noaptea. Birjile, ce duceau pe locul de­zastrului pe regele și pe regina au fost ajunse la mijlocul dru­mului, nu departe de podul Sa­lario, de trăsurile de Curte. Re­gina, auzindu-se de departe, o­­pri birja și descinse urcându-se într’un landou cu ducele d’As­­coli, căruia ’î spuse să dea or­din ca trăsura să meargă mai repede, ne mai putând sta încă mult timp fără să-și îmbrățișeze pe sora ei scăpată ca prin mi­nune din acel dezastru. Regele se urcă și el într-un landou al Curței și ajunse la ora 3 dimineața, la locul dezastru­lui, unde sosise deja un esca­­dron de cuirasieri. îndată ce se coborîră din tră­suri, suveranii puseră îndată să se caute marele­ duce și marea­­ducesă a Rusiei. Aceștia, înștiin­țați de generalul Brusati, le e­­șiră înainte ; marea ducesă se a­­runcă de gâtul reginei, sărutân­­d-o de mai multe ori, pe când regele, sărutând pe marele duce, îl felicita că scăpase de pericol. Augustele surori statură mult timp îmbrățișate fără să poată pronunța nici un cuvînt, așa de tare erau ele emoționate. Regina mângâia fruntea marei ducese, privin­d-o fix, ca și cum ar fi vrut să se asigure că nu i se întâmplase nimic. Marele­ duce, îmbrăcat în uni­forma sa de general, foarte li­niștit, povestea regelui că fusese înștiințat de accident numai prin­­tr’o sguduire ușoară, căreia nu i-ar fi dat nici o importanță de n’ar fi fost urmată îndată de un mare zgomot. Salvarea marilor­ duci se da­­torește numai soliditățea vago­­nului-salon, în care călătorea. Pentru același motiv au rămas cu totul neatinși călătorii ce se aflau­ în vagons-liis. Atitudinea Suveranilor și nînrilor-duc! Regele începu îndată să dea ajutor răniților, pe cari ’î mân­gâia și le da de băut, pe când marele­ duce al Rusiei ajuta la transportarea paturilor cu bol­navi. Un călător rămas neatins po­vestește că marea­ ducesă Militza împreună cu soțul ei, îndată după catastrofă, începură să viziteze compartimentele. Un episod duios Perechea regală vroi ca îndată să viziteze pe răniții, ce erau în­tinși pe marginea drumului. Regina se opri mult timp în fața unei fete de 17 ani, rănită la piciorul drept. Sărmana co­pilă, primind consolarea reginei, zicea : — De mine puțin îmi pasă , nu mai găsesc pe mama, cine știe unde o fi. De aș putea să mă mișc spre a mă duce să o scot de sub sfărîmături. Regina ’I spuse că a dat ordin ca mama ei să fie căutată și o îndemna să fie liniștită, căci nu se terminaseră încă cercetările. Fata răspunse : — Dar, dacă mama ar mai da semne de viață, m’ar fi căutat repede pe mine. Regele și răniți! Regele, după plecarea soției sale, continuă să vadă pe răniți. Apropiindu-se de un domn de vre-o 15 ani, el îi întinse mâna. Acesta zise: — Maestate, acestea sunt tris­tele fatalități ale vieței. Am scă­pat neatins din luptele pentru independență; un dezastru acum îm­î ia un picior ! In nenorocire sunt mulțumit că l’am pierdut, după ce mi-am­ împlinit datoria de soldat. Regele ținu timp de câte­va minute ștrînsă mâna soldatului. Suveranul continuându-și vi­zita, voi să intre până sub va­goanele sfărîmăte,­ atunci coman­dantul pompierilor își permise de a ’I observa : — Maestate, nu ve expuneți, căci s’ar putea să fie vre­ un pe­ricol. Regele cu mândrie și energie răspunse : — Unde stau pompierii, pot sta și eü. Curajul depu­tatului J­assî­­mini Deputatul Massimini, care a stat sub sfărîmăturile vagoanelor și având un cadavru peste el timp de aproape două ore, a dat dovadă de mult sânge rece și de un curaj extra­ordinar. Aproape în siguranță de a nu mai eși de acolo, spunea locote­nentului de pompieri: — Fii așa de bun de sa­lută familia mea, mai ales pe sora și pe mama mea. Locotenentul i-a răspuns: — Fii sigur, domnule, că în persoană vei putea saluta și îm­brățișa persoanele ce-țî sunt așa de dragi. Când regele a băgat mâna prin­tre sfărîmăturî și l’a strîns de mână, deputatul Massimini a stri­gat: Trăiască Regele! strigăt care a fost repetat de toți cel de față. Regele a stat la fața locului până la ora 5 diminineață. Până atunci se găsiseră 14 morți și vre-o 40 de răniți. Antigon. Din istoria Secolului XIX 4 August (1830) In urma revoluțiunii, Carol X, regele Franței, se îmbarcă la Cherbourg și pleacă din Franța. înmormâ­ntarea rege­lui Umberto — Vezi ilustrația — Pentru ca ci­ti­t­orii noștri să-șî facă o idee cât de grandios era cortegiul funebru la înmormân­tarea regretatului rege al Italiei, Umberto I, dăm ilustrația de pe pagina I a ziarului nostru de azi. Aceasta e reproducerea după o schiță luată în momentul când cortegiul s’a pus în mișcare de la gară și a pornit spre Pantheon. Chestii zilnice Greutățile expediției în Chi­na. Greutățile transportului pe mare, greutățile pe uscat, l­ipsa de ea­ și catâri. Clima. Superioritatea japonezilor Deși toate puterile asigură că armatele trimise spre Peking vor fi înarmate cu cele mai bune arme și cu cele mai potrivite provizii, totuși reușita expediției nu-i de loc asigurată. Aceasta atîrnă în prima linie de la greu­tățile locale cu cari armatele eu­ropene vor avea de luptat în China, și despre care lipsește o privire generală. Toate acestea sunt bine de știut mai ales pen­tru marele public, care mereu se miră de ce atâta întîrziere cu expediția din Ost-Asia. Trebue să știm însă că greu­tățile nu încep numai de la a­­jungerea armatelor în Taku, dar chiar de la plecarea acestora din patrie, interți­e oboseala și slă­birea organică a trupelor din pricina călătoriei pe ocean, și mai ales căldurile ce au de su­ferit pe Marea Roșie și pe Ocea­nul Indian. Aceste călduri sunt nesuferite chiar pentru acei cari călătoresc de plăcere, pe vase cari au cu totul alte îndemînări de­cât cele menite a transporta militari. Așa că trebue cea mai mai mare în­grijire medicală. Căldurile mari, condițiile climaterice și schim­barea modului de trai, pot din­­tr’o dată slăbi trupele, în­cât a­­cestea să nu poată intra în luptă de­cât după 3 — 10 zile de la sosire. Se mai poate întâmpla că, deși din patrie s’ar trimite destule provizii pentru trupe, dar aces­tea să nu poată fi trimise de la Taku, din pricina neputinței transportului înlăuntrul țării, de­oare­ce căile de apă ori de drum de fier lipsind, iar pentru trans­portul pe drumuri neavând care trebuitoare, cele ale armatei ar fi de prisos de dus, căci nu pot sluji pe drumurile rele ale Chi­nei. Acolo transportul se poate face numai cu hamali (kuli,) care cu două roale sau cu mă­gari. Din Japonia nu se pot pro­cura, căci au el nevoe de ele; cele ce se vor găsi în țară vor fi neîndestulătoare, și încă nu se știe de nu le vor fi nimicit chinezii. O altă chestie și mai principală de­cât, căruțele sunt caii, și doar aceștia trebue nu numai pentru transportul provi­ziilor, munițiilor, tunurilor, dar și pentru ofițeri, și un regiment de cavalerie. Germania nădăjduește să gă­sească în Australia numărul tre­buitor de cai, cari nu poate să’e capete nici în China nici în Ja­ponia. Dar unde-i siguranța că se vor găsi ? Vor sosi la timp și vor putea fi imediat întrebuințați? Cu aceste greutăți de transport va avea de luptat mai cu seamă expediția germană, de­oare­ce trupele rusești din regiunea A­­m­urului s-au îngrijit din vreme și de căruțe și de cai, pe cari și i-au procurat din Manciuria încă din lunile trecute. Asta dovedește cât de prevăzătoare a fost diplo­mația rusească. Franța nu are ne­voie pentru transportul munițiilor de care, de vreme ce au numai tunuri de munte, acestea sunt duse numai de cai, transportul de provizii îi pot face cu măgari pe cari dacă nu-i va putea re­chiziționa în China și va aduce din Algeria orî de la Poitou. I­­talia e în aceleași condițiunî ca și Franța. Anglia trimite numai trupe indiene și își adună cele trebuitoare din India. Așa că nici una dintre Puteri nu va întâm­pina atâtea greutăți în expediție câte va întâmpina Germania. Strategicul nostru se mai în­treabă dacă grelele tunuri trimise de Germania vor putea fi între­buințate. Iar ca încheiere zice că printre greutățile cari vor a­­vea de suferit trupele europene vor mai fi : Schimbarea climei și lipsa de hărți bune, necunoștința Umbel, reaua locuință și apa a­­proape de nebăut, precum și lu­crarea tntăriturilor pe o căldură arzătoare. Acestea ne arată că trupele eu­ropene, cu toată înarmarea lor modernă, vor avea de luptat cu alți­ factori, cari le vor îngreuia mult reușita. Cu totul în alte condițiuni se află Japonia. Căci, de­și China de la războiul 1894—95 și-a îm­bunătățit armata, dar nici Japo­nia n’a stat pe loc. Iar Rodzu, comandantul armatei japoneze, e tot cel din trecut, în­cât cu­noaște țara și oamenii, ast­fel că luptă în condițiuni mult mai fa­vorabile. Trupele vor fi echipate după cerințele căpătate în răz­boiul trecut. Soldații japonezi nu vor suferi din pricina climei și schimbările condiției de trai­. Iar ofițerii statului-major japonez cunosc căile de transport și for­tificațiile chineze; la nevoi, în scurt timp pot trimite în China două sute de mii de oameni. Ast­fel presupunerea nu e de loc neîndreptățită, că soarta hotărîtoare în China va avea-o armata lui Mikado. Din cele spuse pe scurt de strategicul german în «Frank­furter Zeitung», vedem cu ce enorme greutățî vor avea de luptat armatele europene. Sin­gure clima și lipsa de apă bună pot ucide de zece ori mai mulți oameni de­cât gloanțele. Chinezii au un aliat puternic, condițiile localnice, în­potriva cărora armele cele mai perfec­ționate nu au putere. Sofia Nădejde. — ------------------ S-O-«­»------------------------­ La viața regele Carol AL ROMÂNIEI NOTELE UNUI MARTOR OCULAR — 1­e­a o — XV Votarea convențiunei căilor ferate. — Recunoașterea in­dependenței României de către Europa / Ianuarie.—Serbarea anului nou se face în mod obicinuit. După Te-Deumul de la Mitro­polie urmează parada tuturor tru­pelor de garnizoană. Prințul Carol le-a dat un or­din de zi în care recunoaște că armata sa și-a atras până acum mulțumirea șefilor ei și a ler e­ prin disciplina și zelul de care a dat dovadă, îndeamnă trupele să urmeze pe calea apucală și le asigură de îngrijirea și de recu­noștința Patriei, care vede în ele puternicul său scut. Seara se dă obicinuitul bal al Curtei. 2 ianuarie.­Ducele Friedrich de Schleswig-Holstein-Sonder­­burg-Augustenburg a murit pe neașteptate în castelul său Prim­­kenau. El era în vârstă de 52 de ani și moartea sa prematură va redeștepta multele simpatii cari i se păstrau încă în ducate. Prințul Carol era de mult amic cu dînsul și ’.și amintește cu de­osebire de ultima lor întâlnire la Hamburg, 1864, după termi­narea războiului danez. Atunci, ducele Friedrich avea încă speranță că o să se mai poată crea pe tronul ducatului de Schleswig-Holstein. 4 ianuarie. — Prințul Carol Anton scrie din Sigmaringen : «Bleichröder se adresează mie și regretă că chestiunea căilor ferate a fost din m­on­dală la o parte. Eu unul mi-ar a isprăvit argumentele și pot cu atât mai puțin să ve dați un sfat cu cât îmi sunt mai mult sau mai pu­țin necunoscute peripețiile prin cari au trecut negocierile. Și eu mă bucurasem așa de mult de efectul votului Senatului și ve­deam așa de apropiată recunoaș­terea și revederea ! Acum însă mi se pare că toate sunt puse din nou în chestiune și amânate la calendele grecești. «Înțeleg atâta însă că aliniatul de la art. IX nimicește dreptul de hipotecă a creditorilor decla­rând ca ne-tangibil lucrul hipo­­tecar. Se pare că atât într’o parte cât și în alta mișcarea se face într’un cerc vicios din care nu se poate ieși de cât cu conce­siuni din amândouă părțile. «Precunoașterea de către Ger­­mania ar putea fi așteptată cu răbdare, însă rezerva Franței și Angliei, care decurge d’aci,strică cu t­impul toate relațiile Ro­mâniei. «Cu situațiunea dominantă a Germaniei în politica exterioară, mai nu e de așteptat ca aceste două State să se arate preveni­toare în această privință. «Cea din urmă scrisoare a ta ne dăduse cele mai frumoase speranțe, cari însă acum au dis­părut din nou...» Bleichröder se plânge în scri­soarea alăturată la aceea a prin­țului Carol Anton, despre noul amendamente introduse în con­­vențiune, cari fac întru totul ilu­zorii drepturile hipotecare ale posesorilor de obligațiuni. El e de părere că guvernul român ar fi putut prea bine să facă a nu se introduce aceste aliniate. 5 Ianuarie. — Prințul încheie azi negocierile pentru cumpăra­rea unei frumoase păduri în va­lea Prahovei; ea cuprinde munții numiți Gepii, mai sus de Sinaia, și se mărginește cu pădurile cari se află deja în posesiunea prințului. Proprietarul de până acum al pădurei era N. Gre­­țulescu. 6 ianuarie. — Prințul Carol răspunde tatălui său : «Scrisoarea lui Bleichröder ne-a surprins în mod neplăcut, însă nu suntem de loc îngrijo­rați de urmările ce ar putea să rezulte din aliniatele adăugate de Senat. «După ce cu mari sforțări am făcut cu putință imposibilul, prin restabilirea convențiunei în în­țelesul de la început, căpătând felicitări din toate părțile pentru acest fericit rezultat, reclama­­țiunile nefondate ale bancherilor din Berlin, nu mai fac asupra noastră nici o impresiune. Ele ne întăresc numai în convinge­rea ce am avut de la început că băncile nu doresc răscumpăra­rea, de­oare­ce în împrejurările actuale au mai mare câștig de­cât cum ar avea când căile fe­rate ar fi ale statului. Numai presiunea guvernului german le-a silit să se învoiască la a­­ceastă afacere. «Ceea ce mă miră în scrisoa­rea lui Bleichröder este faptul că el vorbește despre paragraful 28 al convențiunei, care a fost restabilit în formă de la început și menționează paragrafele 6 și 8 (iar nu 9) fără să releveze că astea sunt paragrafe cu cari nu au a face nici bancherii sau ac­ționarii, nici tribunalul comer­cial din Berlin. Convențiunea, declarată fiind de guvernul ger­man drept un act internațional, este ca atare hotărîtoare și obli­gatoare pentru amândouă păr­țile; ea a fost modificată în în­țelegere cu bancherii și numai la paragraful 9, conform învoie­­lei că exploatarea căilor ferate nu se poate deranja în nici un mod, s’a adăugat de către sta­tul român aliniatul că un even­tual sechestru se poate pune numai pe venituri, iar nu pe material. «Legea specială, în 8 articole, e un act interior care împuter­nicește pe guvern la încheierea convențiunei și­ î arată cum tre­bue s’o execute. «Art. 8 al acestei legi speciale zice: «Guvernul e îndatorat, ca la o lună după intrarea în vi­goare a convenției de față, să ia măsurile necesare pentru stră­mutarea sediului Societal­ei la București», măsuri cari sunt pre­scrise în paragraful 28 al con­­vențiunei! «Aceste explica­țiu­ni se vor con­vinge că domnii de la Berlin ca­ută un pretext pentru a îngreuia aplicarea convențiunei. Sper însă că guvernul german va interveni pentru cauza noastră cu aceeași energie cu care a intervenit pînă acum pentru aceea a societăței acționarilor : «Afacerea căilor ferate e azî o chestiune europeană și cabinetul din Berlin s’a angajat către noi să privegheze pentru reala exe­cutare a convențiunei, nu se poate clar permite ca să se cre­­ieze noui greutăți. Noi ne aflăm azi pe un teren legal și ne-am îndeplinit îndatoririle; e acum rândul guvernului german să ne apere de noul reclamațiuni... «Peste zece zile, Camera va vota convențiunea modificată de Senat și apoi vom aștepta recu­noașterea, care nu ni se va pu­tea reține mai mult. Imediat după recunoaștere Brătianu pleacă la Berlin... «Rusia se arată acum preve­nitoare cu noi și împăratul Ale­xandru distinge într’un mod deo­sebit pe reprezintantul meu. «Azi s’a făcut sfințirea apei pe un ger de 12 gr. Ceremonia și defilarea trupelor (fără manta) a durat o oră și jumătate. Ne-am întors acasă cu totul înghețați. In astă­ seară dau un prânz mi­litar de 80 tacâmuri, la care sunt invitați toți ofițerii superiori ai garnizoanei. Balul de anul nou a fost strălucit ; de abia mai pot să încapă în palat toți invitații. La cină au luat parte mai mult de o mie de persoane. «Mâine mie duc la vînătoare în împrejurimile Giurgiului, un­de s’au arătat o mulțime de lupi; frigul aspru i-a alungat de prin vizuini. Dunărea se poate trece în sanie, ceea­ ce înlesnește foarte mult comunicația noastră cu Do­­brogea, care în curs deS septe­­m­ână a fost întreruptă din cauza sioilor de ghiață. Legea organică pentru această provincie va fi prezintată Camerelor îndată după întrunirea lor. «Această lege e un capo de o­­peră a lui Cogălniceanu... «La 18 ale acestei luni sosește aci prințul Bulgariei, care călă­torește în Rusia...» (Va urma). A­CTIVA Economia casnică . Viața de toate zilele nu e fă­cută di­n acțiuni eroice, din sa­crificii sublime, din devotamente supra­omenești, dar dintr’o se­rie de acte și de sforțări, re­­înv­ite pe fe­care zi, ba chiar la fie­care oră a zilei, pentru cari trebue să desfășurăm mult mai mult curagiu de cum și-ar putea închipui cine­va. De­sigur, nimic nu e mai demn de admirație de­cât spectacolul oferit de unele naturi, bogat în­zestrate, pentru cari pericolul e un cuvânt, durerea un exci­tant energic, și cari nu ezită dina­intea ori­cărui sacrificiu, ori­cât de mare ar putea fi. Sunt multe virtuți,—de a doua mână, dacă voiți—pe cari se ba­zează totuși fericirea și onoarea căsniciei, viitorul și liniștea fa­miliei ; aceste virtuți, femeea trebue să se silească a le căpăta, dacă vrea să fie la înălțimea sar­­cinei ce-i incumbă. Economia e cea dintâiü și una din cele mai prețioase din aceste mici‘virtuți. Înainte de a ne vorbi despre economie, cred că e nemerit de a ve da despre acest cuvânt și despre ideea pe care el o re­prezintă, o definiție exactă. Economia e acea calitate, care permite de a obține un train bun cu un venit determinat. (Va urma) Zîna UN PROVERB PE ZI Cine vrea ca să zidească, tre­buie să aibă punga plină. (Danez). Războiul anglo-b­er — Prin poștă — Se zvonește că Zeerust, la ex­tremitatea apusană a Transvaa­­lu­lui, a trebuit să fie deșertat de englezi, in urma succesului generalului boer Delarey la E­­land’s River.* * * Lordul Edward Cecil, fiul lor­dului Salisbury, care, după des­presurarea Mafekingului, fusese numit comisar imperial la Zee­rust, a părăsit Transvaalul, îna­­poiându-se în colonia Cape, la Mafeking, cu întregul său stat­­major și mai mulți Boerî neutri. * * * Reverendul englez Cretchley, după ce a păstorit 25 ani la Lee (Anglia), a fost silit să-șî dea de­misia și a fos­t redus la mizerie, fiind-că a spus că «războiul cu Transvaalul a fost, de la un ca­păt până la cel­ l’alt, o faptă tâl­hărească premeditată sub mafia patriotismului». Unicul ziar literal ce mai exis­tă la Londra, «Morning Leader», spre a ajuta pe curagiosul pas­tor, a deschis o subscripție, care a dat însă foarte puțin, atât de rătăcite sunt mințile englezilor." * ¥ ‡ Liga irlandeză din Statele­ U­­nite a cerut lui Mac­Kinley să intervie pentru liberarea Ame­ricanilor, de origine irlandeză, cari au fost transportați la Cey­­lan, căci aceasta e o violare a dreptului internațional de către englezi.* ¥­¹ S’a hotărât ca trupele genera­lului Carrigton să fie concentrate la Mafeking, fiind­ că operațiile sale au reunit în contra sa un mare număr de boerî. * ¥ ¥ A se citi ultime știri cu privire la războiu la Te­legramele­­ le pe pag. 111. DIN PARIS (Coresp. part. a ziar: «Universul») Paris, 30 iulie. Sâmbătă a fost ultima zi a congresului. Consiliul preșidențial, pentru ca să tranșeze chestiunea ridi­cată de un student evreu din Ro­mânia, propuse ca evreii care nu sunt primiți în nici una din secțiile naționale, să formeze el singuri o secție a­parte. Cu toate că evreii se opuneau mult la a­­ceasta, totuși congresul a ad­mis-o fără multă discuție. Ludvig Rudolf, delegatul un­gurilor, a vărsat în casa Fede­rației o mie de florini. Pentru această considerație și pentru aceea că viitorul congres se va ține la Buda­ Pesta, delegatul un­gur a fost ales president al Fe­derației, în locul lui Giglio-Tos, care nu mai putea fi reeligibil, conform statutelor. După amiază, reprezintenții fie­cărei națiuni, pe rând, au mul­țumit Asociație! studenților fran­cezi pentru frumoasele serbări organizate în onoarea congresiști­­lor. După aceea, părăsind sala congresului, studenții s’au în­dreptat către Sorbona, unde, în marele amfiteatru, a avut loc în­chiderea solemnă a congresului, sub președinția ministrului in­strucțiunei publice, care a rostit unul din cele mai frumoase dis­cursuri ce se pot auzi. In tot timpul congresului, de alt­fel, nu a fost prea multă cor­dialitate între­ studenții francezi și cei streini. Studenții streini au plecat chiar nemulțumiți, pentru­ că francezii, fiind absolut ostili federației, au semănat de la început discordie și au făcut și un doilea congres pe lângă cel al Federației. Și erau ostili Federației, numai pentru că a­­colo nu era permisă discuția chestiilor politice și socialiste. Italienii, în special, au răm­as foarte nemulțumiți de această atitudine a studenților francezi. Duminecă seara s-a dat la «O­­pera Franceză» o serată de gală sub patronagiul ministrului Ley­­gues. Au asistat pe lângă studenți și medicii congresiști. Această serată a fost una din cele mai frumoase serbări artistice, ce se ved rar chiar și la Paris. Ion. Situația m China — Prin poștă — O telegramă din Paris anunță că guvernul francez va felicita pe împăratul Austriei Francisc­­Ios If, cu ocazia aniversarei sale de 70 ani, pentru brava atitudi­ne a matrozilor austro-ungari, cari au luat parte la apărarea le­­gațiunei franceze din Peking con­tra atacului chinezilor. Deocam­dată ministrul de externe Delcas­­sé a mulțumit trupelor austro­­ungare prin intermediul ambasa­dorului Pich­on.* ¥ ¥ O telegramă din Bruxelles a­­nunță că cercurile guvernamen­tale de acolo privesc politica An­gliei, Americii și Japoniei cu privire la China cu neîncredere crescândă și cred absolut că a­­ceste Puteri mari, îndată ce a­­liații vor intra în Peking, vor părăsi concertul internațional, pentru a cere avantajii separate de la guvernul chinez. Populația din Canton se­ teme de un atac al orașului de cătr­e germani, spre a răzbuna ucide­rea baronului Kellelor. Ținutul Li­ Nyang e totuși li­niștit; pretutindeni se vînd ju­cării mecanice înfățișând pe un chinez omorînd pe un strein. La Wu­ Chan s’a găsit un afiș prin care se asigură că streinii fabrică esență de petrol din oase omenești.* ¥ ¥ Ziarul «Koelnische Zeitung», anunță că comandantul celor două batalioane de marină germană,a­­juns la Port-Said, a primit or­din de la împăratul Wilhelm, ca în loc să meargă la Taku în Chi­na, să se oprească la Tsing­­tan. Acest contramandat a fost dat în urma situațiunei actuale din nordul Chinei. * ¥ ] Autoritățile din Berlin au con­fiscat ultimul număr al răspân­ditei reviste germane «Die Zu­kunft», de sub direcția celebru­lui scriitor Max Harden, din cauza articolului «Lupta cu ba­laurul chinez», în care se alaogă împăratul Wilhelm al Germaniei,­­ ¥ Se telegrafiază din New-York că guvernul american a obținut aderarea Puterilor la propunerea sa de a intra înarmați în Peking, sub drapelul alb, de a escorta la Tien­tsin pe europenii de acolo și apoi a începe tratativele cu guvernul chinez.* ¥ ] Recentele operațiuni ale Ru­siei în Manciuria și în special o­­cuparea orașului Niu-Chuang, ar­borarea drapelului rusesc pe vamă și instalarea unui guvern provizoriu rusesc, sunt privite ca un element suficient spre a justifica trimiterea de trupe en­gleze la Shangai. Se crede pro­babil că și alte puteri vor fi con­­strînse a proceda tot în acelaș chip ca Rusia în alte părți ale Chinei. Două curieri ce au plecat din Peking la 1 August sosiți la Tien­­tsin declară că împărăteasa până la sfîrșitul lunei Iulie a procurat proviziuni legațiunilor, dar apoi sosi generalul Li-Pin­ Giang de la Sud cu trupe noi și puse două tunuri în baterie contra legațiu­nilor bom­­bardându-le timp de două zile cu multă violență. * ¥ ¥ A se coti ultime știri cu privire la Situația­ în Chi­na, la Telegramele de pe pagina Hi. A apărut: Biblioteca Economică a «UNIVERSULUI» conținând sensaționalul roman. Călătorii din glumă de celebrul romancier E. GABORIAU Se vinde cu 35 bani volumul în toată țara. Expoziția din Paris — Prin poștă — Duminecă au intrat la Expo­zi­ție 491,001 persoane. 500 agricultori spanioli, venind din provinciile Castilia și Leone, din orașele Navares și din Gui­­puzcoa,au sosit Duminecă dimi­neața la Paris, spre a vizita Ex­poziția.★ ¥ ¥ La Paris a sosit o numeroasă delegație de 200 persoane, a func­ționarilor comerciali din Lyon spre a cerceta Expoziția. Marți, la 5 d. a., biuroul con­siliului municipal al Parisului a primit, la Primărie, pe membrii congreselor ipnotismului, igie­nei, alpinismului și ai congre­sului dentistic. Serbarea ce se va da cu oca­zia împărțirea premiilor, și care va avea loc mâine Sâmbătă, va conține și o parte muzicală. Banda gardei republicane va e­­secuta marsilieza, și după aceea se va cânta un imn în onoarea păcei, compus din principalele motive ale imnurilor naționale ale diferitelor țări ce au luat parte la Expoziție. * ¥ ¥ Cu toată greva birjarilor, care n’are de­loc de gând să înce­teze, mulțimea aleargă in toate zilele pe jos sau în omnibus la Expoziție, nu așa de numeroasă cum se aștepta, din toate părțile Vimei, dar destulă pentru ca in­trările din fie­care zi să treacă de cifra de tone sute de mii. In aceste din urmă zile la dis­tracțiile obicinuite se adaugase plimbarea zilnică a șahului Per­­sîei, care era un spectacol plă­cut pentru bunii parizieni. Acum șahul a plecat și nu se știe care monarh va veni să-l înlocuia­scă. Dar în schimb sunt îmbel­șugate congresele.

Next