Universul, octombrie 1900 (Anul 18, nr. 270-300)

1900-10-24 / nr. 293

Biserica Sf. Dimitriu și valea «Șeapte fântâni» din Craiova.—(Vezi explicația: Calendar pe anul 1900 Ortodox Luni, 23 Octombrie.—Ap. Iacob fr. Domnului, Catolic Luni, 5 Noeembrie. —Emerich Soarele răsare 6.42 ; apune 4.45 ..............— » m ♦ — ■ ---------- ■- ■ - ■ [UNK] București, 23 Octombrie, in chestia pomeniior Cititorii noștri știui ca am publicat două articole în a­­ceastă chestiune, cerând ca ministerul de interne, în u­­nire cu Sfîntul Sinod, să o­prească facerea pomenilor în cazuri de moarte provenite din boli infecțioase, spre a împiedica propagarea pe a­­ceastă cale a unor asemenea boli. Articolele noastre au fost observate în cercurile cleri­cale, lucru ce ne bucură. Un cinstit preot­, părintele eco­nom C. Ionescu, de la biserica Cuiba cu Barză, nu a trimes o lungă întâmpinare la cele zise de noi, făcând și o pro­punere asupra căreia ne cre­dem datori să atragem aten­țiunea celor în drept. » Iată această propunere : «Periculoase nu pot deveni de­cât pomenile sau­ mesele cari se fac imediat după con­ducerea mortului la groapă, de­sigur numai dacă moar­tea a provenit din o boală contagioasă. «Din faptul că la masa mor­tului nu iau parte la orașe de­cât cei ai familiei, mai poate fi vorba de propagarea epide­miei prin mâncare, de­oare­ce ei toți au fost în contact zil­nic cu bolnavul și cu mor­tul ? Cred că nu. «De asemenea și cei ce mă­nâncă mâncarea din cele 9 farfurii. Totuși, pentru că la sate iau parte și streini de familie, și pentru a se satis­face o necesitate higienică și de salubritate publică, s’ar putea interveni la Sf. Sinod, autoritatea constituită biseri­cească, ca în unire cu minis­terul de interne să dea in­strucțiuni preoților, învățăto­rilor, primarilor și agenților sanitari, ca în anumite cazuri de boale epidemice, să se des­ființeze pomenile, și să se facă aceste pomeni la vre-o rudă oare­care a mortului, care să nu fi avut nici un con­tact cu cei din casa mortu­lui. Și cred că cu această disposiție, lesne de aplicat, se va satisface și credința noa­stră creștină strămoșească și cerințele de poliție sanitară. «Să nu ni se zică însă, că asemenea boale se propagă prin datina creștină, de a fta hainele mortului de pomană, căci vom răspunde, că și în acest caz locuitorii cei de la țară se deosibesc de cei de la orașe. «Cei de la țară ard și în­groapă fără excepție și fără porunca nimănui hainele mor­tului, dacă a murit de o boală molipsitoare (lipicioasă) și dă de pomană numai hainele a­­celuia, care n’a murit de una din acele boale, iar pentru cei cari le-a ars hainele, cum­pără haine noui și le dă de pomană Și aceasta o face pen­tru că legea conservărei le e scrisă în fi­rea lor și nimeni nu s’ar face de risul satului să poarte o haină a vre-unui fost bolnav de o boală lipi­cioasă. La orașe însă stă lu­cru cu totul alt­fel. Aci chia­­mă evreul și ’i vinde tot la vechituri, iar acesta fără nici un scrupul și fără să fie con­trolat de cineva, vinde acele haine infectate la populațiu­­nea săracă și deci iată una din marile cauze că la maha­lale nu mai încetează boalele contagioase. «In cât privește facerea po­­menilor, în cele­l­alte timpuri de peste an, cred că este de prisos a mai arăta, că nici nu poate fi bănuială de vre-o contagiune, de­oare­ce oameni sănătoși fac pomană și oa­meni sănătoși mănâncă la po­mană». Noi ne-am împăca și cu propunerea părintelui Ionescu, căci aplicarea mesurii ce pro­pune ar însemna o îmbună­tățire, un progres față de sta­rea actuală de lucruri. Așa cum e asta­zi, e rou și trebue să se facă îndreptare. —­-­—­­ mis 9 »•«» a».................... în orașul Duisburg. Cinci­spre­zece tineri înrolați în armată lanjaseră o serbare de adio care însă s’au cam întrecut o măsură în băutură. După ce’s’a terminat cheful, ceata întreagă o luă pe stradă cântând și sbie­­rând. După cât­va timp ceata a­­ceasta intră într’o casă locuită de mai multe familii de lucrători. Aici flăcăii beți începură să de­vasteze în adevăratul înțeles al cuvîntului, spărgând 42 de gea­muri și stricând mobilele ; după aceea pătrunseră sbierând în sta­­giul al 3-lea al casei, unde fă­cură un rapagiu enorm. Mai multe împușcături oarbe ale lo­catarilor, au fost fără nici un e­­fect. Femeile și copiii se refu­­giară în pod. In fine sosi și po­liția, care arestă pe ș­ase scan­dalagii, ceî­l’alți au scăpat cu fuga. Cetățenii sunt foarte in­dignați din cauza acestui scan­dal regretabil. Meyer. Din Germania (Coresp. part. a ziar. UNIVERSUL) Berlin, 20 Octombrie. Suveranii semn­ani în Hit­elesh­eim împăratul Wilhelm și împă­răteasa au sosit ori în vechea­­ reședință episcopală din Hildes­heim, ca să ia parte la inaugu­rarea monumentului împăratului Frideric III. Lângă monument era postată o companie de o­­noare, precum și representanții a numeroase reuniuni de vete­rani. După ce președintele pro­vinciei termină discursul, împă­ratul făcu un semn și învelitoarea de pe monument căzu. Musica întonă imnul german. Suveranii visitară apoi monumentul sub conducerea profesorului Lessing. După aceea perechia imperială se duse la primărie, unde fu în­­tîmpinată de miniștri,de primar, de întreg consiliul comunal etc. Primarul ținu o cuvîntare în care deze espresia bucuriei că împă­ratul se află aici. Împăratul Wilhelm, luând pa­harul de onoare al orașului, răs­punse că inima îi bate cu mai multă putere fiind­că se află pe u­n pământ istoric. împăratul și împărăteasa se duseră apoi ca să viziteze cate­drala, unde au fost întâmpinați de întregul cler, în frunte cu e­­piscopul. Seara MM. II. părăsiră ora­șul Hildesheim mergând la Wer­nigerode. «Domul colonel» Din Reichendall se anunță că acum câte­va zile se prezintă la institutul englez de fete Sf. Zeno, din acea localitate, un bărbat în vârstă cam de 55 ani, cu o în­fățișare foarte respectabilă. El ținea de mână o fetiță cam de 12 ani și ceru să vorbească cu directoarea. Aici se prezentă sub numele de colonel Rosenthal ba­ron de Lipinski din orașul Bam­berg și-și exprimă dorința de a da pe fiica sa ca internă în acest institut. După comunicarea for­malităților «ofițerul superior» se depărta, luând­u-și de­o­cam­dată fetița cu diasul, zicând că în cu­rând se va reîntoarce. Lanțul de aur masiv de la cea­sornic și multele inele, pe cari le purta colonelul, inspiraseră de la început cea mai mare încre­dere, cu atât mai mult că pur­tarea colonelului era ca a unui perfect gentilom. încă în aceiași zi după amiazi veni «domnul colonel» la institut, manifestând o mare perplexitate. Ei rugă pe d-șoara directoare, să nu-o ia în nume de reü, dacă în strâmtorarea financiară în care se află, se adresează la ea. In preumblarea sa prin oraș,și-a per­dut banii, și, necunoscând pe ni­menea în Reichendall, se află în cea mai mare perplexitate. Fără de a bănui nimic, directoarea îi dădu 50 de mărci. Pretinsul co­lonel salută, mulțumi și plecă, fără a se mai întoarce de loc. Nu s’a mai auzit nimic nici des­pre el, nici despre fiica sa. Efectele unui chef O întâmplare, care di­n fericire se repetă foarte rar, a avut loc O CUGETARE PE ZI Meritul femeei nu strălucește nici­odată mai mult de­cât după luna de miere. Trebue s-o iei de nevastă ca să știi ce prețuește. CRONICĂ MEDICALA Cum s'ar putea înlătura îm­bolnăvirea de tuberculosa. a o mulțime de oameni Bine este a da căutare bolna­vilor săraci în spitale sau la con­sultațiile gratuite ale spitalelor. Cu mult mai bine însă este—ori de câte ori se poate—ca prin mijloacele pe cari le prescrie știința, să împedicăm a se îm­bolnăvi un număr cât mai mare de oameni. Această reflecțiune e relativă la cele ce urmează. Destul de des, suntem consul­tați de bolnavi, cari, fără a pre­zintă, la examinarea ce le facem, sesiune de tuberculoză confir­mată, prezintă totuși simptome suspecte sau ante-mergătoare de tuberculosă, ca: anemie, slăbi­ciune, lipsă de poftă de mân­care, oare­care căldură seara, puțină tuse uscată, ori câte o he­­moptisie (scuipare de sânge) tre­cătoare. Le recomandăm, în pri­mul rang, odihnă, hrană abun­dentă și ușoară, aer curat, somn suficient. In al 2-lea rang, le prescriem medicamente întări­toare : arsenic, fosfate, ferugi­­noase, quinquina și tonice ama­re , zicem în al 2-lea rang, din cauză că fără odihnă, hrană bună și aer curat, medicamentele nu lucrează și deci sunt nefolositoare. Bolnavii însă, despre cari vor­bim, ne mărturisesc că sunt în imposibilitate, din cauza sărăciei, a se lipsi de lucru și a urma cele­ l m alte prescripțiuni higienice ale noastre relative la odihnă, hrană și aer curat. Resultatul e ușor de prevăzut, însă foarte trist, tuberculosă se declară și, odată boala confirmată, toate sfor­țările spre a o combate rămân zadarnice în marea majoritate a cașurilor. Din aceste considerațiuni reese că niște case de odihnă, au spi­­taluri propriu-zise, în cari să fie primiți pentru 1—3 luni nume­roși lucrători și oameni sărmani fără a fi propriu zis bolnavi, însă pe cari examinarea medicală îi arată expuși sau candidați la tu­berculosa, ar avea de resultat salvarea continuă a o mulțime de vieți și ar scădea în mod considerabil numărul bolnavilor din spitale, atinși de tuberculoză incurabilă. Asemenea case, situate în sa­tele din regiunile dealurilor, s’ar putea clădi și întreține în con­diții modeste, din fondurile lă­sate de oameni bogați filantropi pentru instituțiuni de bine­fa­­cere. Dr. I. Poenaru. Din istoria Secolului XIX 23 Octombr­ie (1867) Generalul francez Failly res­pinge pe garibaldieni la Men­­tana , francezii continuă să ocupe Roma, spre a apăra pe Papa. Nonile monede divizionare de nichel După cum se știe, în urma lipsei ce se simțea în întreaga țară de gologani, ministerul de finanțe a decis baterea de monede divizionare de nichel. La licitația ținută acum câte­va luni, oferta cea mai avantagioasă fiind aceea a casei Altar (Mone­­tăria Statului) din Bruxelles, s-a adjudecat asupra acestei case ba­terea nouilor monede. Luni din săptămâna trecută a și sosit ministerului de finanțe un transport, conținând întreaga sumă de monede comandate, de 5 și 10 bani de nichel. Zilele acestea vor sosi și mo­nedele de 20 bani cari au și fost expediate din Bruxelles.­­ Gn­șeurile de mai jos repre­zintă reversul cât și fața monedei de 20 bi#în mărime exactă. Din^^Pn se vede la revers de jur .^^Bur se află o ghirlandă, în K­^^^Ecoroana regală, iar sub tetei, 1900. Cifra 20 este destul de mare gravată, așa că poate fi văzută cu ușurință. Din aceste monede s-au co­mandat 2.500.000 bucăți, repre­­zintând o valoare de 500.000 lei. Noua monedă de nichel de 20 bani are o greutate de 7 gr. și 25 milimetri în diametru. Aceasta este noua monedă de 10 bani. Ea este identică cu cea de 20 ca formă și se deosebește numai prin mărime, iar în locul cifrei 20, se află cifra 10. Din aceste monezi s-au bătut 15.000.000 bucăți, reprezintând o valoare de 1.500.000 lei. Greutatea acestei monede este de 4 luna, grame, iar diametrul de 22 milimetri. Aceasta este noua monedă de 5 bani. Forma acesteia este aseme­nea ca acelor de mai sus, deo­­sebindu-se numai prin dimen­siune și având cifra 5 gravată pe ea în loc de 10 sau 20. Această monedă ar fi fost bine să fi avut o altă dimensiune, de­oare­ce așa cum este s-ar putea confunda cu ușurință, și mai ales la țară, cu moneda de argint 50 bani. Din monedele de 5 bani s’au comandat 20,000,000 bucăți, re­prezentând o valoare de un mi­lion de lei. Moneda de 5 bani are o greu­tate de 3 grame și 19 milimetri în diametru. Noui­e monede nu vor fi date circulațiunea mai înainte de fi­nele lunei, pentru ca să se poată face o publicațiune întinsă, fe­­rindu-se ast­fel locuitorii de la țară de diferitele fraude ce ar putea să aibă loc. Vechile monede divizionare de aramă nu vor fi retrase din cir­­culațiune și vor avea ca și până acum putere liberatorie. Deci lumea să se ferească de exploatatorii cari ar voi să le cumpere moneda de aramă pe un preț de nimic, sub cuvînt că ar fi retrasă din circulațiune. Ministerul de finanțe va pune de asemenea în circulațiune și monede noui de aramă de 2 bani și 1 ban. Pentru ca să nu mai dispară din circulațiune, cum s’a întîm­­plat în trecut. Statul a luat mă­­surî să pună în comerț cutii de chibrituri de 3 bani, precum și țigări de 1 și 2 bani. Reporter­II CRONICI FEMENINE Viața femeilor în China I­ Și între femeile chineze tinere se întîmplă dese sinucideri. Tra­iul în comun cu soacrele lor, cu femeile cumnaților lor, precum și cu concubinele acestora, pre­cum și ale propriului lor soț, este adese­ori pentru ele egal ca cu cele mai crâncene insulte și mal­tratări. Există ținuturi în China unde fetele tinere se tem atât de mult de căsătorie încât se duc în gru­puri la moarte, pentru ca să fie cruțate de chinurile groaznice ale căsătoriei. In China de sud e­­xistă o asociație femenină se­cretă așa numită «Reuniunea cur­cubeului de aur», ale cărei mem­bre trebue să se oblige, ca mai bine să se omoare, de­cât să se mărite contra voinței lor. După textul legii, căsătoria dă femeilor aproape toate privile­giile de cari se bucură bărbatul și de loc nu sunt supuse tutelei soților. Femeea poate după pofta inimei să cumpere și să vîndă, să facă datorii cât si place și să semneze ori­ce contract de afa­ceri fără consimțimântul barba­tul­ui. Dar deși nu după lege, soarta femeei chineze este de fapt aceea a unei sclave, după ce se mută din casa părinților ei în aceea a socrilor. Cu un respect ceva mai mare ea este privită și tratată de că­tre membrii familiei și ai casei, numai după ce a născut unul sau mai mulți copii. Și în ace­iași măsură în care ea urcă trep­tele vârstei, se ridică și presti­giul ei în familie, până când ia în mijlocul fiilor și nurorilor ei acea poziție venerabilă, ca soacra ei în timpul când voința acesteia era lege pentru tînăra­ mireasă sau soție. In familiile bogaților și ale a­­ristocraților arare­ori se întîmplă ca o tîncră văduvă să se căsă­torească pentru a doua oară, de­oare­ce faptul acesta ar fi o ru­șine nu numai pentru familia eî și pentru aceea a răposatului ei soț, ci și pentru familia soțului eî al douilea. De câtă onoare, și de câte drepturi însă se bucură ea dacă rămâne credincioasă amintirii de­functului ei soț . In cazul acesta ea moștenește toate bunurile sale și le poate vinde și hipo­­teca după placul ei , întreaga casă ,împreuna cu concubinele, servi­torii și sclavii sunt atunci sub stăpânirea ei : asupra copiilor ei ea exercită, sub asemenea împre­jurări, aceeași putere nețărmurită, ca defunctul șef al familiei, și nici după ce copiii ei s-au căsă­torit, ea nu lasă din mână scep­­tul căsniciei. Se poate întîmplă chiar că după moartea ei, în ur­ma unui ordin mai înalt din Pe­king, i se va ridica în amintirea ei un portal de onoare, care va vesti generațiunilor actuale și ce­lor viitoare, cât de conștiincios și-a îndeplinit ea datoriile ca ma­mă și văduvă. O femee, care în timpul când trăia soțul el a pri­mit de la împăratul’Chinei, un titlu onorific, n’are voie să se mărite pentru a doua oară, căci în cazul acesta va fi pedepsită cu 110 lovituri de baston ; sub toate împrejurările însă o ast­fel­­ de căsătorie nu este valabilă. Olimpia. Biserica Sf. Dumitru și va­lea „Ș­apte fântâni“ din Craiova i — Vezi ilustrația — Biserica sf. Dumitru, din Cra­iova, este unul din cele mai im­portante monumente din țară. Așezată pe o colină, care domi­­nează valea așa numită a celor «Ș­apte fântâni», biserica sf. Du­mitru, cu cele trei turle ale sale, apare într’adevăr majestoasă. Ea e zidită numai din piatră fină, cioplită, și a costat peste două milioane de lei. Zidi­rea ei a du­rat mai bine de două ani. Pe locul unde astă­zi se înalță această frumoasă podoabă a Cra­­iovei, a fost înainte vechia bise­rică sf. Dumitru, zidită de Mi­­haiu Viteazul, încă pe când era în Craiova ca Ban al Olteniei. Vechia biserică a fost reparată în două rîndurî, și odată radical, în secolul trecut. In timpul din urmă se dără­pănase atât de rău în­cât a fost nevoi­t să fie dărîmată. S’au păs­trat numai temeliile pe cari s’a zidit actuala biserică. Intr’utn rînd se vorbise despre strămutarea reședinței episcopiei Rîmnicului și a Noului Severin la Craiova, și atunci biserica sf. Dumitru ar fi servit drept cate­drală. Această biserică avea odinioa­ră avere însemnată, în moșii și păduri. Dar când au fost secula­rizate averile mânăstirești, statul a luat și proprietățile bisericei Sf. Dumitru. La poalele colinei pe care se înalță biserica, curgea odinioară Jiul. Dar acest capricios fii și-a tot mutat albia, ajungând astă­zi la o distanță de trei kilometri. Astă­zi la poalele dealului este așa numita vale a celor ș­apte fântâni. I se zic­e așa, de­oare­ce se găsesc aproape unul lângă al­tul ș­apte puțuri, de und­e se a­­provizionează locuitorii din ma­halale apropiate. Gravura noastră de azi repre­zintă această biserică istorică și cele 7 fântâni din vale. II.­ SFAT I*E ZI Șunca de gâscă.—­Dacă au sco­s pieptul de la gâscă, îl ții în saramură vre-o doue zile adăo­­gându’î și puțină silitră , apoi freacă'l cu puțin usturoi pisat și m­ibahar, pune’l în vânt puțin, coase’l în tifon legat cu sfori. Lasă’l pe gura coșului, legându’l de sus;­ține’l vre-o două săptă­­m­ână până se afumă. Plecarea âA. II. Rf. Prin­cipele și Principesa de Saxa-Meiningen — Relație oficială — Joi 19 Octombrie, M. S. Re­gele, dimpreună cu Altețele Lor Regale Principele Moștenitor și Principesa de Saxa-Meiningen, însoțiți de suite, au plecat, la o­­rele 1 și jumătate p. m­., cu tre­nul Regal la Predeal, de unde Altețele Lor urmau a călători îna­inte cu trenul accelerat pentru Viena. In momentul plecărei, Su­veranul S’a despărțit în mod foar­te cordial de Auguștii Săi Oas­peți, urându-Le drum bun; ime­diat apoi Majestatea Sa S’a re­întors la Sinaia, descinzând la Castel, la orele 3 p. m. La ambele gări, atât la sosire cât și la plecare, Regele cât și Altețele Lor Regale au fost sa­lutate de representanții autorită­ților locale și de un numeros pu­blic , iar în salonul de recepție al gărei Sinaia se aflau, pentru a ura bună călătorie Auguștilor voiajori, d. ministru al Angliei cu doamna și domnișoara și se­cretarul legației, precum și de ministru al Germaniei cu perso­nalul legației, cu cari Majesta­­tea Sa și Altețele Lor Regale au convorbit până la plecarea tre­nului. Revolta din Pârscov (Prin poștă de la trimisul nostru special) Pârscov, 21 Octombrie. E ora 10 din noapte. Mă gă­sesc într’o cârciumă din Pârs­cov însoțit de corespondentul nostru particular din Buzeu. In camerele învecinate sunt îngrămădiți 35 arestanți, între cari și o femee. Aceștia sunt cu toții legați cobză cu mâinele la spate. Pare că sunt prada unui vis în­grozitor, ne­putând crede că teribilele scene la care am asistat puteau să fie adevărate. Dar să luăm lucrurile de la început. La Buzeu Ajungând noaptea la Buzeu, n’am putut afla alt nimic de­cât că prefectul, procurorul și jude­cătorul plecaseră la Unguriu cu o forță armată destul de însem­nată. Un călăreț fusese trimis din Buzeu de către polițați ca să aducă știri de la Unguriu. In zadar l’am așteptat până la două noaptea. El n’a sosit de­cât a doua zi. Vineri la 10 ore dimineață, încă nu se știa nimic în Buzeu. Am luat o trăsură și am plecat la Unguriu dimpreună cu Mary. Drumul e încântător. De am­bele părți, în depărtare, la poa­lele munților se grupează comu­nele Clinciu, Vereșty, Gura Niș­­cov, Valea Teancului și Săpoca pe valea Slănicului. La Când­ești Ajungând la Cândești, descin­gem la Primărie. Pe primarul Danulescu îl cunoașteam din Buzău. Întreaga Comună era în deplină liniște, taxarea se făcuse î­n bună ordine, grație explicați­lor date de primarul Danilescu. La Unguriu Cu cât ne apropiam de Un­gurii­, cu atât aspectul general devenea mai interesant. La in­trarea în comună am întâlnit escadronul de roșiori, care um­plea toate gradinele din împre­jurimi, înaintând mereu spre centru am rămas sub impresia unei localități ocupate militărește. Am întâlnit acolo pe d. pre­fect Bărbulescu , judecătorul Mos­­cu, substitutul Climescu, pe con­trolori, între cari pe cei douî controlori trimiși în urmă de mi­nister și anume Florian Predescu și Măldărescu. Cazul controlorului Casa­­sovic. Se știe că aventura întâmplată acestui controlor a fost cauza transportări la Unguriu a autori­tăților din Buzeu și cererea aju­torului armatei. Intr’adevăr, îndată ce contro­lorul Casasovicî intrase în Un­gurii pentru a taxa, țăranii tăbă­­râseră pe el și-l bătuseră măr, producendu-i grave confusiuni. Controlorul era în primejdie de moarte, căci țăranii îndârjiți din ce in ce mai mult, începuseră sâ strige «omorîți-i măr» ! Din no­rocire pentru controlor, în acel moment critic, trecea pe acolo din întâmplare un ofițer cu două sol­dați, cari cu mare anevoință scă­pară pe controlor din mâinile ucigașilor și-l transportară la Bâ­­zcu într’un brec. Taxarea D. prefect Bărbulescu a re­ușit a opera taxarea în Ungaria prin explicațiile ce le-a dat ță­ranilor. E adevărat că prezența armatei cumințise foarte mult pe țărani. Așa că taxarea s’a făcut în liniște cu ajutorul sol­daților, cari însoț­eau pe contro­lori din casă în casă. Cei trei șefi răsvrătitori din Unguriu, au fost arestați și trimiși la Buzău, sub escortă. Unul dintre țăranii aglomerați înaintea cârciumei comunei, ni se plângea de a­­ceasta și reclama imediata lor punere în libertate. Când am ajuns la Ungaria o­­perația lagărei era terminată și atât autoritățile civile cât și ar­mata se pregăteau a înainta către Pârscov. Spre Pârscov Armata se puse în mișcare în frunte cu colonelul Cocea. Ea forma o linie lungă pe șoseaua care duce la Pârscov. Ambu­lanța o însoțea. Trâmbițele ră­sunau, era un aspect cu totul marțial. Credeam a mă duce la un adevărat războiu. Prefectul și judecătorii, precum și controlorii cu trăsurile urmau armata. Noi de asemenea. In tot cursul drumului Pre­fectul n’a încetat de a intra în convorbire cu țăranii pe cari îi întâlnim. Oprea pe cei mai neîn­semnați dintre ei și le vorbea, le explica și-i sfătuia cu o răb­dare și un calm pe care l’am admirat. Unii dintre acești ță­rani, mai inteligenți, păreau con­vinși, alții din contră erau de o îndrăzneală revoltătoare, și când prefectul le vorbea cu atâta blân­dețe ei stau cu căciula în cap, țigara în gură și mâinile la șol­duri. Trecerea Durcului Pentru a merge la Pârscov, trebuia a trece rîul, ne­fiind punte de trecere. Infanteria s’a descălțat de cisme și a trecut prin apă cu picioarele goale. Era o priveliște din cele mai origi­nale care nu se poate vedea de­cât pe tablourile reprezentând campaniile de războiu. Pentru călăreți era mai ușor, negreșit, a trece apa. Noi am trecut cu trăsurile, scăpând numai cu u­­darea încalțămintelor. După un repaos de câte­va minute, în care vreme soldații au avut timp de a se încălța, ne puserăm iarăși pe drum spre Pârscov, care de alt­min trelea se afla la câți­va pași. Deja de la Unguriu eram cu toții foarte îngrijați de cele ce trebuia să se întâmple la Pârs­cov. Primarul Lupescu întîmpi­­nându-ne ne­ a vestit că țăranii se aflau în cele mai rele dispo­ziții. Acelaș lucru a fost repetat și de către niște tineri veniți din sat. La Pârscov am ajuns la ora 1 p. m. In frunte cavaleria cu co­mandantul ei maiorul Savovici Baranga, d. colonel Cocea, co­mandantul regimentului Buzău No. 8, d. maior I. Gheorghiu, comandantul batalionului, pre­cum și Prefectul dimpreună cu magistrații. Când am ajuns în fața Pri­măriei, am întâlnit o aglomerație de peste 400 țărani armați cu ciomege. Mare parte dintre din­­șii aveau cuțite la brâu, întreaga armată s’a oprit în linie de bătae. Țăranii priveau cu îndârjire forța armată care venea în mun­ții lor să le impune o lege pe care o credeau păgubitoare. D. colonel Cocea cu sabia scoa­să a înaintat spre dânșii și le-a ținut o mică cuvîntare. S’au auzit mai multe strigăte de «trăiți dom colonel!» D. Colonel le-a prezentat pe prefect și pe magistrați, adau­­gând că prefectul le va ține o cuvîntare pentru a le explica le­gea noua și că așa odată cuvin­­tarea aceasta sfîrșită, fie­care dintre ei aveau dreptul de a-și declara separat dorințele. Un șanț despărția pe țărani de prefectul. .­. Bărbulescu le-a explicat tot, le-a arătat avantagiile nouei legi pentru țărani, le-a indicat în a­­celaș timp erorile în cari erau induși de către persoane răü­voitoare. Adesea ori vociferări și gesti­­culațiuni amenințătoare întreru­­peau discursul prefectului și o tăcere relativă nu se­­ stabilea de­cât în urma intervențiunilor ener­gice ale colonelului Cocea și a celor­l­alți domni ofițeri. După o cuvîntare de aproape o oră, prefectul obosit și asudat, răgășise cu totul. Dar țăranii nu erau convinși mai mult ca mai înainte. Câte­o­­dată isbucnea câte o explozie de­­ serbalică mânie din pieptul țăra­nilor. Țăranii înaintau cu spume la gură și smulgându-șî părul și lovindu-șî pieptul, strigau că vor mai bine să moară, de­cât să primească legea. Țăranii se apropiau­ din ce în ce de șanțul despărțitor, unii co­borau chiar înăuntru. Situația devenea din ce în ce mai ame­nințătoare. Prima somație După o parlamentare de mai mult de 3 ore, colonelul Cocea, în urma autorizației parchetului, făcu prima somație țăranilor a se retrage pe la casele lor. Trompeta sună lung și plân­gător. Un fior rece -mi sgudui întreg corpul. Priveam pe acești țărani mai amenințători de­cât ori­când și cari nu se retraseră nici măcar cu un pas. Reînceperea parlamen­tarilor După această primă somație, la un interval destul de lung, se dădu și a doua. Țăranii rămaseră nemișcați. Afară de cei grupați în fața pri­măriei, alți țărani veniți din că­tunele vecine, acopereau colina din partea opusă. Printre ei erau amestecați și femei. Prefectul și magistrații intrară între dînșii fără sfială și urmau parlamentările cu o răbdare de fier. In acel moment am intrat la primărie pentru a vă transmite prima mea depeșă de oli. Dima Ion In fruntea resvrătiților era un țăran Dima Ion, fost sergent­­major. Fața lui înroșită, ochii lui se în­­tretorî, îl dădeau o înfățișare sălbatecă, de­oare­ce era cu chef. El avea în mână un portret al lui Cuza, unde erau scrise niște articole din Constituție relativ la țeranî. — Uite Constituția ! strigă el N’avețî voe să veniți cu armata, n’avețî voe să omorîțî țăranii ! El vorbea cu admirație de re­­pausatul Anton Bacalbașa cu care făcuse armata în regimentul în care servea maiorul Gheorghiu care era de față. — Nu-e adevărat! îi strigă ma­iorul, un soldat din al mei n’ar fi nedisciplinat ca tine ! — Ve înșelați d-le maior, răs­punse Dima, când eram militar mă supuneam ordinului superi­orului meu. Acum, ca cetățean, trebue să văz de interesele săi c­etățea. Și profera câte­odată și vorbe urîte fără respectul persoanelor de față. Atunci colonelul Cocia a in­tervenit zicând mulțime!: — Oameni buni, depărtați pe acest bețiv care vă duce la norocire. Țăranii au refuzat. — Vedeți ce oameni sunteți? adaogă colonelul, că vă lăsați să fiți conduși de un bețiv. Dima s’a simțit, ofensat : — Bețiv sunt eu mă? întrebă, el pe cei din spatele lui. — Nu ești, nu ! — Mă dați voi pe mâna sol­daților? — Nici­odată ! urlară țăranii Și Dima, încurajat și îngâmfat, urmă înainte cu obrăzniciile. Ultimele mijloace Se făcea seară, era ora 4jum Prefectul chemă pe preotul sa­­tului ca să le vorbească țărani­lor, să-l îndupleca a se risipi. Acesta însă refuză ori­ce con­curs. Sunt grave bănueli că ar fi unul dintre autorii morali aî rescoalei și va fi arestat. Toate mijloacele de a împrăștia pe țărani în mod pașnic erau e­­puizate. Amânarea Autoritățile în fața atitudine, țăranilor, cuprinși de sentiment­­ul umanitar și pătrunse de a­­devarata lor datorie, după o scurtă consfătuire au decis să amâne taxarea pentru a doua­ zi, cea ce poate ar fi evitat si­­nistrul desnodământ. Atunci colonelul Cocea a or­donat infanteriei să cantoneze. Armata a defilat pe dinaintea ță­­rănilor în frunte cu maiorul Ghe­orghiu, și s-a oprit la o distanță de 200 pași formând front. In parcursul lor țăranii voci­ferau, având o atitudine batjo­coritoare, alții strigau că solda­ții sunt de-ai lor, și lor nu se au teamă de dînșie. Acum venise rîndul cavaleriei care pentru a trece, avea nevoe de un spațiu mai mare. Văzând că e imposibil a trece, colonelul Cocea, îi somă prin vorbe bune, a se împrăștia pe la casele lor. Neobținând iarăși nici un re­zultat, judecătorul de instrucție Moscu, înainta spre țărani, și, foarte emoționat, se făcu cele trei somațiuni legale. Era un moment suprem. Comanda colonelului resunat, săbiile eșiră din teacă, cu un zgomot ce-ți producea fiori. Eram cuprins de cea mai mare em­oțiune și priveam nemișcat, pe țăranii cari nu se retraseră nici de cura și se îmbărbătaie unii pe alții. Colonelul Cocea înainta spre eî încă o dată și le sprise cu o voce tare : — Acei cari vor să se ducă pe la casele lor, să treacă la dreapta. Câțî­va țărani făcură o miș­care pentru a se depărta, însă fură reținuți de către cei mai îndîrjițî. In momentul acesta câțî­va soldați cu un ofițer au înaintat și au blocat pe acești câțî­va răs­­vrătiți. Acesta a fost semnalul. Ciocnirea Atunci se petrecu una din a­­­cele scene îngrozitoare pe care nici o data nu o vom­ putea des­crie exact. Toți acei țărani, ca împinși da un comun sentiment de barba­rie, n’avură de­cât un urlet care se transformă într’un muget în­grozitor. Toți de o clasă se repeziră a­­supra călăreț­ilor, cari n’aveau distan­ța trebui­toare pentru a șarja. Ciomegile și bolovanii curgeau­ cu grindinele, mugetele asurzi­toare umpleau văzduhul. Au fost momente de o groaznică învălmășeală. Caii speriați începură să se dea înapoi în mod neregulat îngră­­mădindu-se unii peste alții. Ca­valeria era pusă forțamente pe goană urmărită de acea năvălire neașteptată și sălbatică. In această goană fu rănit la ochi locotenentul de roșiori Raz­van Vasilescu, iar maiorul Ba­­ranga lovit in mod grav. In acel moment, prefectul 3ăr­­bulescu lupta cu un țăran din mâinele căruia abia scăpă cu a­jutorul unui revolver. Judecăto­rul Moscu își avu partea lui. Controlorul Florea Predescu si lupta cu un țăran viguros. Nu mai era timp de stat, și învălmășala generală, având și noi partea noastră de pietre pt spinare, abea puturăm a ne a­­dăposti într’o curte de lângă pri­mărie. In acel moment colonelul Cop­cea căzu jos de pe cal lovit în piept și în spate de bolovani și de ciomege. Salvele de pușcă La căderea colonelului, a in­­tervenit infanteria cu salve I*a (Intui La Pârscov

Next