Universul, mai 1901 (Anul 19, nr. 115-144)
1901-05-01 / nr. 115
M. S. lleaele George al Grecie» KI. S- Regele Carol I al României «5M Calendar pe anul 1901 Ortodox Luni, 30 Aprilie.—Ap. Iacob Calulic Luni, 13 Maiű. — Servaiiü Soarele răsare 4.38 ; apune 7.15 principalele și cele mai vrednice de atențiune din aceste păsuri expuse și remedii propuse de către înșiși meseriașii consultați. București, 30 Aprilie. Consultarea meseriașilor Ia afară de partea curat statistică a publicației oficiale privitoare la ancheta asupra meseriilor, o publicație din care am început a extrage părțile generale și mai de căpetenie în numărul nostru de alaltă-ori,—ea mai cuprinde și rezultatele consultării meseriașilor înșiși, asupra stării lor și a îmbunătățirilor de adus,—consultare care s'a făcut prin camerele de comerciu și industrie. Aceste camere au convocat pe meseriași, pe rînd și pe ramuri de meserii, în primăvara anului trecut, și rezultatul acestor consfătuiri a fost consemnat în numeroase procese-verbale cum și în rapoartele camerelor de comerciu, cari se publică acum prin lucrarea despre care dăm seama aci. Deocamdată, vom reproduce reflecțiile generale pe cari autorii acestei lucrări le fac asupra rezultatelor acestei consultări. Ne vom ocupa mai pe urmă cu însăși rapoartele camerelor de comerciu,—rapoarte ce cuprind multe lucruri interesante și importante. «Din rapoartele Camerelor de comerț și de industrie, — zic autorii lucrării oficiale citate,—și din procesele verbale încheiate la consfătuirile cu meseriașii, reose că majoritatea meseriașilor sunt competenți pentru a arăta răul, nu însă și pentru a-l explica în cauzele lui și, prin urmare, a arăta remediul. Sunt instructivi meseriașii când își exprimă lipsurile de cari suferă, chiar dacă nu’și dau seama de toate , pe când mijloacele de îndreptare, cari cer o privire mai sigură și cunoștințe mai generale, nu le pot arăta cu atâta înlesnire. «Mulți se tem de industria mare și de concurență. Este o temere în mare parte greșită, fără îndouială, și una și alta. Industria mare va satisface în tot d’auna pe cel cu mijloace restrînse. Meseriașul va satisface pe cei cărora le permit mijloacele să plătească calitatea ; oamenii cu dare de mână tot d’auna vor forma clientela meseriașilor. Să luăm ca pildă încălțămintea: «încălțămintea confecționată gata va avea de clientelă tot deauna pe cei ce sunt ademeniți de ieftinătate și cari nu dispun de mulți bani, iar încălțămintea făcută după măsură, de către meseriași, va continua a avea asigurată clientela oamenilor cu resurse mai mari. «Pe de altă parte, obiectul lucrat de mână, în cele mai multe din meserii, va lăsa tot d’auna departe produsul fabricat cu mașina. Fără îndouială că cel dintâia va fi totd’auna mai scump; însă creșterea mai mult sau mai puțin constantă a averei publice, manifestarea generală a tendinței spre confort și a dorinței de a avea lucruri bune și mai bune, vor face, din ce în ce, să se prefere munca personală, mai ales dacă pe lângă perfecta lucrare tehnică se mai adaugă și bunul gust, și nota artistică. «Temerea de concurență este și mai greșită, deoarece ea este poate singurul mijloc natural de a ne afla cu toții într’o stare, în care fiecare poate trage în mod legitim, din forțele și din mijloacele sale de producere, tot ceea ce acestea pot să dea. Concurența este singurul mijloc prin care se poate avea prețul real al diferitelor produse. Mulțumită concurenței, dacă ea se manifestează în condițiuni drepte și reale, elementele nepregătite în destul se eliminează dintr’o ramură de activitate oarecare. Misiunea Statului, clar, nu e de a combate concurența, ci de a combate abuzurile ei. * «Dar arătarea păsurilor meseriașilor și remediile propuse și parte din ele susținute de câteva meserii din unele orașe, merită toată atențiunea.» Intr’un număr viitor vom căuta să arătăm cari sunt 159 Din Belgia (Corespondanță particulară a „Universului") Bruxelles, 26 Aprilie. Meeting în favoarea studenților ruși Un mare meeting în favoarea studențților ruși a fost organizat era seară, la orele 8 și jumetate, de către federațiunea din Bruxelles a partidului lucrătorilor. Adunarea foarte numeroasă a fost organizată de d. Isidore Lévêque. Acesta a citit scrisori de la Edmond Picard, Georges Lorand, Emile Rousseau, cari se scuzau că nu puteau lua parte la adunare, dar asigurau că aderă la deriziunile meetingului. Cel d’intern a luat cuvîntul d. Vandervelde, care a rezumat recentele tulburări universitare din Rusia, incidentele din Kiev, intervenția generalului Dragomirov,încorporarea, studenților cari au protestat contra destituirea profesorului de drept civil în profitul unui titular incapabil. El a criticat pe profesorii cari, uitându-și toată demnitatea, au consimțit să stea alături cu jandarmii la tribunalele mixte cari au condamnat pe studenții din Kiev. Oratorul a regretat apoi că alianța imperiului autocrat cu republica franceză a impus tăcere aproape tuturor ziarelor din Franța. Din toate aceste fapte oratorul trage argumentul în favoarea propagandei socialiste în Prusia, invitând publicul belgian să o susție prin trimitere de bani. O adresă de simpatie a fost apoi adoptată prin aclamațiuni. La sfârșit s-a făcut și o colectă în favoarea studenților ruși arestați. Dublul asasinat din strada Senne. O telegramă venită ieri din Lille, a anunțat pe d. procuror regal Nagels despre arestarea lui G. de Reboussant, acuzat de complicitate în dublul asasinat din strada Senne. Acum câteva zile, d. Hupez, ofițer, și Vermiers, agent special, fuseseră trimiși în căutarea lui. G. de Reboussant se află închis la Lille, așteptând ca în curând să fie extrădat în Belgia. Reboussant e o persoană foarte bine cunoscută azi și care făcea parte din aristocrația noastră. Arestarea lui deci a produs o enormă senzație. O sinucidere misterioasă ieri, noapte, pe la orele, 2 o patrulă de poliție trecând pe strada Hipodromului, auzi zgomotul produs de căderea unui corp. Alergând imediat, vezură, pe trotuarul din fața unor case cu 3 etaje, corpul sângerând al unui necunoscut. Pe când era transportat la spital, nefericitul a încetat din viață. El se aruncase de pe acoperișul caselor unde fusese găsit. Identitatea lui e necunoscută, precum necunoscute sunt cauzele cari l’au determinat să săvârșească acest act disperat. In buzunar s’a găsit un portofoliu cu 10 000 lei în bancnote. Ancheta urmează: Selnes vs. Chestii zilnice Bețla de neev. Cine n’a observat că sunt oameni, cari se’mbată de propriile lor vorbe, dar mai ales de mânie, de furiș...de ceartă. Din nenorocir'^^tierL.aci^tă- beție de nervi, cu drept numită astfel după cum vom dovedi, sufer mai ales femeile, așa numitele femei nervoase, cari s’apucă ,le ceartă pentru orî-ce nimic și spun într’un ceas mai multe vorbe decât un om normal într’o lună. Cei vechi erau mai aspri, dînșiî numeau mânia o nebunie scurtă. Bineînțeles că definiția aceasta e prea aspră. Mânia a fost și e, până la un punct, trebuitoare în lupta pentru trani, dar azî se cere să nu treacă oarecare margini. In popor se mai zice, «spumegă de mânie», și această zicere are mare fond de adevăr. La minie se și întîmplă o mulțime de schimbări în organism : vinele se lărgesc, circulația sângelui e mai puternică, de unde vine roșcata feței și a urechilor , mai ales vinele de la față și de la frunte se lărgesc, de aceia se și întîmplă curgeri de sânge din nas ori din plămâni, rupturi de vase și chiar moarte. Ceea ce dovedește însă că numirea de beție de nervi a acceselor de mânie și cearnă se potrivește, e faptul că organismul secretă niște otrăvi, cari în adevăr lucrează ca niște substanțe îmbătătoare. Naturaliști însemnați au observat că mușcătura animalelor furioase e uneori otrăvitoare, iar în scuipatul acestora se află mai multe ptomaine (otrăvuri) decât de obicei. Se mai știe că laptele secretat după, ori în timp de frică ori mânie, e otrăvitor. Din nenorocire mânia care a avut într’o vreme rol însemnat, e însoțită și de un sentiment de plăcere, dovadă rîsul sarcastic, fapt care singur ar explica plăcerea ce simt unii în mânie. Fără îndouială că în vremea când omul era sălbatic sentimentul mâniei, cu cât era mai puternic, cu atât omul se lupta mai cu înverșunare împotriva dușmanilor. Cu vremea însă acest sentiment se domolește și cu cât omul e mai cult, cu atâta e mai stăpân pe mânie, cu atâta știe să o supue mai mult inteligenței. «Azî, zice Ribot, cei cari sunt mai aproape de natură, adică mai jos pe scara evoluției, își lasă friű liber mâniei , de ex. copiii asupra animalelor și asupra celor mai slabi; sălbaticii, oamenii grobieni, idioții, imbecilii își descarcă mânia lor asupra celor cari nu pot să se apere». Iată deci în ce tovărășie sunt puși cei cari nu pot să-și stăpânească mânia, și la cele mai neînsemnate pricini dau frig zbieretelor, ocărilor și gesturilor caracteristice mâniei. Am spus mai înainte că'î deplin dovedit cum la mânie se secretă niște otrăvuri ; acestea lucrează asupra creerului nostru ca un adevărat excitant, cum ar fi bunăoară alcoolul, morfina, sau alt ațîțător. Dar se știe că toate aceste escitante au nevoe să li se mărească din ce în ce doza spre a avea același efect ațîțător asupra creerului. Tot astfel e și cu mânia însoțită de furie și ceartă. Persoana care a căpătat gustul acestei beții, caută, cum zice românul, ceartă cu luminarea, și din ce în ce mai îndelungat și violent, pentru ca organismul să producă otrăvurile ațîțătoare tot mai în mare doză, până se amețește de această otravă, iar organizând obosește, deoarece țipetele, încordările musculare, mișcările care însoțesc mânia, bătăile repezi ale inimei, toate acestea, de la o vreme, obosesc , de aceea după fiecare mânie urmează o deprimare. Poporul a observat foarte bine toate acestea, căci de o femeie cărei îi place cearta și mânia, zice că șî ia rachiul. Victimele persoanelor, cari suferă de beția de nervi, sunt de obicei servitorii și bărbații. Un lucru însă e sigur, mânia și certele nu duc la bine, ci din ce în ce distrug tot mai mult creerul; de aceea persoanele înclinate spre mînie și ceartă e bine să se stăpânească din toate puterile spre a nu se începe cearta, căci odată pornită, rar se poate stăpâni. Cearta strică de o mie de ori mai mult celui care se înfurie decât celui certat. E minune însă cum de femeile, atât de bune observatoare, n’au observat că furia și mânia slujește îngrozitor fața. Am spus că se dilată vasele, deci cu vremea încrețește fața, îi dau o înfățișare respingătoare, cu un cuvînt slujește. Eu crede că singur acest motiv ar fi de ajuns să facă pe femei să nu se mânie nici să nu se certe fără pricini binecuvîntate. Sofia îV siclejde. MEMORIILE lui Alfred Dreyfus Gilistani din viața rasa IX La 4 Septembrie 1897 am scris femeei mele. Am primit curierul pe luna Iulie. Tu îmi mai spui de a avea siguranța întregei lumini; această siguranță e în sufletul meu, ea se inspiră de la drepturile pe cari le are tot omul de a o cere, de a vroi când nu vrea decât un singur lucru : adeverul. Atâta cât voi avea forță de trăit într’o situație pe atât de neumană pe cât e de nemeritată, îți voi scrie deci spre a le însufleți cu nemărginita mea voință. De altfel, ultimele scrisori pe cari ți le-am scris sunt ca testamentul meu moral. Iți vorbeam mai intânu de afecțiunea mea ; îți mărturiseam și slăbiciunile mele fizice și cerebrale, dar îți spuneam tot cu atâta energie datoria ta, întreaga ta datorie. Această mărime de suflet pe care am arătat-o toți, atât unii cât și cei l’alți să nu’și facă nici o iluzie, această mărime de suflet trebue să se alieze cu o voință care să crească pe fiecare zi, pe fiecare oră, spre a merge la scop : descoperirea adevărului, a complectului adevăr pentru Franța întreagă. Desigur uneori rana e prea sângerândă, și inima se revoltă, desigur, adesea, zdrobit cum sunt, mă prăbușesc sub loviturile de ciocan, și nu mai sunt atunci decât o sărmană ființă omenească în agonie și în suferință; dar inima mea neîmblânzită mă ridică, vibrând de durere, de energie, de o nestrămutată voință înaintea celei ce aveam mai scump pe lume : onoarea noastră, aceea a copiilor noștri, a noastră a tuturor ; și mă scot spre a arunca în fața tuturor strigătul de apel al omului care nu cere, care nu vrea decât dreptate, spre a veni întotdeauna să ne îmbrățișeze cu tot focul care animă sufletul meu, și care nu se va stinge decât o dată cu viața mea. Eu nu trăesc decât prin frigurile mele, de așa mult timp, zi cu zi, mândru când am trecut o zi lungă de 24 de ore. Cât despre tine, tu nu trebue să știi nici ceea ce se spune, nici ceea ce se crede. Tu trebue să’țî faci fără codeală datoria ta, să voești tu cu atâta fermitate dreptul laü dreptul justiției și a adevărului. Da, trebue să se facă lumină... Nu pot decât să doresc, pentru noi amândoui, pentru toți, ca acest îngrozitor, oribil și nemeritat chin să aibă în fine un capăt... A-ți vorbi mai mult despre mine, de toate lucrurile mici, e zadarnic ; fac asta uneori fața voia mea, căci inima are unele revolte irezistibile; amărăciunea, oricât te-aî lupta, se urcă de la inimă pe buze când vezi că nu ți se recunoaște nimic din ceea ce face viața nobilă și frumoasă; și, desigur, dacă n’ar fi fost fost vorba decât de mine, de propria mea persoană, e deja mult timp de când aș fi căutat pacea în mormînt, uitarea a celor ce am văzut, am auzit, uitarea celor ce văd în fiecare zi. Am trăit spre a te susține, spre a vă susține pe toți cu neclintita mea voință, căci nu mai era vorba de viața mea, ci de onoarea mea, onoarea v voastră a tuturor, de viața copiilor noștri ; am suportat totul fără să-mi plec capul, mi-am înăbușit inima, înfruntând pe fiecare zi toate revoltele ființei mele, reclamând de la toțî într’una adevărul. Urez pentru noi douî, sărmana mea amică, pentru toți, ca sforțările, fie ale unora fie ale celorlalți, să reușească în curând,ca ziua dreptăței să lucească în fine pentru noi toți, cari o așteptăm de așa mult timp. De câte ori îți scriu, nu pot aproape să las condeiul din mână, nu pentru ceea ce am ați spune dar fiind că trebue să le părăsesc din nou, pentru multe și lungi zile, netrăind decât cu gândul lor, cu acela al copiilor și al nostru al tuturor. Termin cu toate acestea, îmbrățișându-te pe tine precum și pe scumpii noștri copii, pe scumpii tei părinți, pe toți scumpii noștri frați și surori, strîngăndu-te în brațele mele din toate forțele și repetându-ți cu o energie pe care nimic nu o poate sgudui și atâta timp cât voia mai avea o suflare de viață: curagiu, curagiu și voință! Alfred. In curierul lunei Iulie 1897, pe care l-am primit la 4 Septembrie, se afla următoarea scrisoare a femeei mele, din care dau un extract, și care a rămas pentru mine cu totul enigmatică. Scrisoarea de la 1 Iulie despre care se vorbește într’însa, nu mi-a sosit. Paris, 15 Iulie 1897. Tu a trebuit să fii mai bine impresionat de scrisoarea pe care ț- am scris-o la 1 Iulie decât de cele precedente. Eram mai puțin tristă și viitorul îmi apărea în fine sub niște culori mai puțin întunecoase. Am făcut un pas imens spre adevăr , din nenorocire nu-ți pot spune mai mult... Lucie. In Octombrie am primit ur mătoarea scrisoare al cărei extract îl dau : Paris, 15 August 1S97. Sunt foarte gânditoare și îngrijată de a nu avea încă știri de la tine ; iată aproape șapte săptămâni de când n’am avut scrisori de la tine și săptămânile par întreit^ de lungi când sunt petrecute în neliniște; sper că nu e decât o întârziere la mijloc și că vom primi în fine un curier bun. Pun toată bucuria mea în citirea liniilor așa de pline de curagiu pe cari mi le adresezi, în așteptare ca tu să-mi fii înapoiat și să pot, în adâncă fericire de a trăi lângă tine, de a mă consola de toate chinurile mele... Silește-te de a nu te gândi, de a nu-ți munci sărmanul leu creez, nu te pierde în conjecturi zadarnice. Nu te gândi decât la scop, la sfîrșit, lasă să se odihnească sărmanul laü cap, zguduit deja prin atâta haos. Lucie. Via Angîolîna din Afabazia Apoi în Noembrie , Paris, 1 Septembrie 1897. Cu mare bucurie îți confirm iarăși știrea pe care ți-am dat-o în scrisorile mele din luna trecută. Sunt cu totul fericită de a constata că intrăm pe o cale bună. Nu pot decât sa-țî repet să aibî încredere, să nu te mai disperi, să te pătruzexi bine de siguranța pe care o avem de a izbuti. Paris, 25 Septembrie 1897. Nu vom adaoga decât un cuvînt la lungile mele scrisori din luna aceasta *); sunt foarte fericită la gândul că ele îți vor fi redat, cu imensa speranță, forțele necesare spre a aștepta reabilitarea ta. Nu pot să-ți spun mai mult decât în ultimele mele scrisori. Lucie. (Va urma) .......... — .................—n. întrevederea Suveranilor României și Greciei la Abbazia — Vezi ilustrațiile — Astăzi va sosi la Abbazia M. S. Regele George al Greciei, pentru ca să viziteze pe M. S. Regele Carol al României, care, împreună cu Augusta sa soție, petrece de câtva timp în acea încântătoare regiune climaterică de pe coastele Adriaticei. Cititorii noștri vor afla amănunte interesante despre acest important eveniment politic din telegramele publicate în numărul de ani al ziarului nostru pe cari ni le-a trimis d. Luigi Cazzavillan, directorul nostru, care se află în Abbazia plecat anume pentru acest scop. Cu această ocaziune dăm ca ilustrație pe pag. 1 portretele celor două Suverani amici, precum și o vedere a vilei Angeolina din Abbazia, care e locuința MM. LL. Regele și Regina României. Această vilă frumoasă aparține companiei drumurilor de fer de sud ale Austriei, și este așezată în mijlocul parcului, având vederea deschisă spre întinsa mare. *) Scrisoarea de la 1 Septembrie și aceea de la 25 fură singurii din cursul acestei luni, cari îmi sosiră. La intrarea acestei vile, fâlfâe pe tot timpul petrecerea acolo a Suveranilor noștri, drapelul tricolor român. In vila Angeolina, locuia altădată,când petrecea la Abbazia, contesa Stefania de Lonyay, fosta văduvă a prințului de coroană Rudolf al Austriei. CRONICI FEMININE A»-!a bucătăriei ca știintă ! Sunt oameni, cari, pentru ca să fie considerați culți, își manifestă disprețul pentru lucrurile din viața de toate zilele. Ei cred de pildă că sunt oameni culți, în adevăratul sens al cuvîntului, când declară că nu sunt în stare să deosebească o plăcintă cu mere bună de una rea. Și faptul că le lipsește spiritul de apreciere, că un costum este potrivit sau nu, după părerea multora însemnează culmea civilisațiunea. Făcând abstracție de la aceste păreri, multor oameni culți le lipsește înțelegerea că lucruri în aparență mici sunt decisive pentru gradul înalt de cultură, atât al individului, cât și al unui popor. Noi ne batem joc când auzim că englezul apreciază cultura după cantitatea săpunului consumat într’o țară, iar francezul după bunătatea unei «mayoneze». Este o părere greșită când se afirmă că Atenienii numai pentru aceea erau atât de culți, fiindcă au produs pe Praxiteles. Ei au făcut acest lucru fiind-că erau artiști în adevăratul sens al cuvîntului. Punctul de pornire al oricărei culturi sunt necesitățile, prin urmare este o înobilire a culturei de a stârni noui necesități, precum și arta de a le satisface, de a le rafina. «Gournet» (cu deosebire de «gourmand», mâncăcios) trebue să fie un om cu gustul rafinat, un cunoscător de bucate, care dorește ca mâncările să fie tot atât de perfecte ca și opera eșită din pana unui maestru. Astăzi noi ne-am convins ci un scaun sau un costum femenin, nu sunt numai un mijloc de ședere, sau de apărare contra temperature, ci mijloace cari stîrnesc în noi o influență artistică. Un fals sentiment de pudoare nu ne mai împedică să mărturisim că prima noastră dorință ca oameni culți este ca să nu vedem ofensați ochii noștri prin obiectele cari ne înconjoară. Se zice deci că cineva mănâncă ca să trăiască, iar nu că trăiește pentru ca să mănânce. «Hrana trebue să fie bună, adică întăritoare, și să nu fie în contradicție cu conclliunile fundamentale ale gustului obicinuit în partea locul»!». Cu maxima aceasta crede aproape fiecare femee menageră că a rezolvat problema grea a chestiunei bucătăriei. Așa numita «chestie culinară», este mult mai mare. Bucătăria, ca și croitoria și tâmplăria, este o artă, ba chiar o știință. Mâncarea este acel factor care taie mai adânc în viața oamenilor. Bucătăria este atelierul în care se pregătesc mijloacele de a ține pe omul sănătos în pre- HOȚII dE ONOARE !» fiare roman istoric-social de CAROLINA INVERNIZZIO PARTEA A CINCEA Scene Intime.—O loviturii de trăsnet. -- Pedeapsa și iertarea IX «Aveam de amantă o fată ușurică, veselă, care se atrăgea prin natura ei vițioasă și nesățioasă. Mângâierile ei delirante îmî speriau și mai mult dorințele. Adilio se opri un moment și își trecu mâna pe frunte, fără să observe privirea de dispreț ce-i adresa nevasta sa. Dânsul urmă : — Totuși me hotărîsem ca să fiu de piedică în calea lui Berto. «Și într’o seară când me afam singur cu dânsul, luai o mutră așa de tristă încât dânsul fu îngrijat, începu să me întrebe emoționat de cauza tristeței mele însă eu nu răspundeam. «După ce ’l lăsam să stăruo mult, îl descoperi patima mea pentru tine. «11 vezut îngălbenindu-se, împleticindu.se însă ne prefăcut că nu observ nimic și mî acoperi fața cu mâinile, ca și cum aș fi fost disperat. «Berlo ’și redobândi curând cumpătul. «— De ce nu’i destăinuești dragostea ta ? me întrebă dînsul cu un accent blând și trist. «— Pentru că mi se pare că nu me iubește , rîde bucuroasă cu mine, însă ochii ei nu exprimă nici o afecțiune în privința mea, și uite, dacă Sofia m’ar refuza, m’aș ucide. «Roși tare, în vreme ce’mi apuca mâna. »— Nu vorbi așa. De ce te-ar refuza ? «Tu ai toate calitățile cari pot să facă pe o femee fericită. Ești frumos, bun, bogat. Dacă aș iubi ea pe d-șoara Sofia desigur că n’aș avea curagiul de a’i declara amorul. Dar tu?... «N priviam cu așa fixitate încât dansul roși mai mult. «Eli ști0 că tu nu spui minciuni, cu toate astea aș vrea să fiu sigur de lucru. — «Spune: — «Nu le-am gândit niciodată la posibilitatea d’a fi iubit de d-șoara Sofia și la aceea ca ea să’țî devină nevastă ? «— Nu glumi, răspunse dînsul, mie nu’mî e permis să mă gândesc la unele lucruri nici nu am dreptul să tulbur existența unei fete nevinovate, după cum n’aș fi în stare să trădez amiciția. Fii dar liniștit de partea mea. Iubește pe Sofia, fă o fericită, pentru că merită: «înțelegeam sforțarea teribilă ce făcea Berto pentru a’mi ascunde sfâșierea inimei sale. «Insă n’am fost deloc tulburat. — Destul, nu’țî cer toate explicațiile astea, întrerupse Sofia, cari te fac și mai odios în ochii mei și’mî sporesc remușcările că n’am înțeles de la început pe Berto. «Te rog dar nu te întinde în amănunte cari sunt zadarnice acum, sau refuz d’a te ascuuta și n’o să’țî spun ceea ce vrei să știi. Dînsul își mușcă buzele până la sânge, însă răspunse cu un accent resemnat : — Să lăsăm la o parte toate astea, dacă nu’țî plac și să venim la a doua mea vină, deoarece prima mea a fost aceea de a mă însura cu mine pentru a face pe Berto să sufere. «Mărturisesc că în călătoria mea de nuntă am început să te apreciez puțin. «Poate un altul s’ar fi mulțumit cu fericirea monotonă pe care mi-o dădeai tu , însă eu aveam atunci mii de capricii de satisfăcut , mă săturam de toate, voiam să mă bucur de viață. «Și nu pot să’ți spun cu câtă ușurare am respirat când mi-am propus să ne întoarcem la Turin. «In scurt timp, îmi reluam obiceiurile de mai înainte. «Berto află de aceasta și’mi făcu imputări. «El pleda mereu cauza ta, zicăndu-mi că nu meritai ca eu să caut alte plăceri departe de tine, zugrăvindu-mi suprema fericire a vieței domestice, a unei vieți în dour. «Eu rîdeam. «— Du-te tu de ține tovărășie nevestei mele, exclamă!; te asigur că eu m’am plictisit; nu mai avem nimic a ne spune ; că scăm unul lângă altul. «Câtva timp a refuzat, apoi s’a învoit, sperând că în modul acesta o să mă facă să stau acasă. «Dar se înșela. «Tu însăți te-am iritat apoi din cauză că Berto petrecea cu tine orele de seară și’mî aduc aminte că au fost între noi mai multe scene în această privință. «Credeai că e înțeles cu mine. «In urmă însă te-am mai deprins cu tovărășia lui. «Insă eu te-asigur că nu mă gândeam deloc că o să cazi. «Aveam prea mare încredere în onestitatea amândurora. — Iți repet, isprăvește odată cu toate astea, esclamă Sofia din nou , îmi cunosc fapta și nu caut să mă scuzez de ea, însă faptele d-tale rele au fost mai mari, au fost enorme ; nimeni n'ar îndrăzni să-mî arunce mie peatra, pe când d-tale... Insă șî fiica d-tale m’a apărat. Atilio se tulbură, însă urmă : — După cum ți-am spus, a doua mea vină a fost că te-am neglijat; recunosc că am făcut o mare greșeală. «Insă tocmai atunci prinsesem și eu un capriciu pentru Gina. «Era cocoșată, în adevăr, însă dacă ai fi văzut fața ei frescă de 16 ani, te asigur că ai fi remas la însă țî orbită, deși ești femee. «Și apoi, ce nevinovăție de suflet și de corp, cu toată depravațiunea de care era înconjurată !... «Cum știuse dînsa să se apere de omul brutal care voia s’o ia cu forța. «Și ce recunoștință avea pentru mine, zicând că sunt salvat forul ei. «Ei bine, Sofia, oricât eram de depravat, mă jur că în curs de câtva timp am respectat pe acea fată atât de curată și de frumoasă și pe care am iubit-o câteva zile așa cum nu te iubisem nici pe tine. Accentul lui Atlilio devenise aproape de emoțiune. " Sofia nu-1 întrerupse și dînsul urmă : — Eu cred că nici o altă femee nu m’a iubit ca Gina. «Eu eram toată viața ei; avea trebuință să mă vadă, să mă audă. «Și n’am văzut și nu vom vedea nici o altă femee tremurând de bucurie ca dînsa când am atras-o pentru prima oară la pepiul meu zicându-i că o iubesc, și mi-am lipit buzele de ala ei. (Va urma)