Universul, iunie 1901 (Anul 19, nr. 145-174)

1901-06-10 / nr. 154

mareșalul baron de Beck, șeful statul­u­i-major al armatei austro-ungare (Vezi explicația) Calendar pe anul 1901 Ortodox fiâmbătă, 9 Iunie. — Cuviosul Părinte Chiril. (molie Sâmbătă, 22 Iunie. — Paulin. Soarele răsare 4.17 , apune 7.45 București, 9 Iunie. Iarăși starea țăranului Ne aprindem repede, ne ent­u­­siasmăm une­ori până la delir, când se agită vre-o cestiune în care este în joc amorul propriu național ; ne propunem să facem lucruri mari, întocmim proiecte mărețe, umplem cu cerneală hâr­tie multă, dar cân­d vine vorba la fapte, cam stăm pe loc. Universul, care a îmbrățișat tot­dea­una cu căldură toate ces­­tiuni­le mari, nu poate lăsa ne­băgată în seamă starea de pico­teală în care se găsește astă­zi aproape întreaga noastră socie­tate, sub raportul economic. Să atribuim, de grație, această picoteală, crizei generale care bântue aproape în toată lumea. Dar cu 5, cu 10, cu 20 de ani mai înainte, de când se tot scrie și se propaga, pe toate căile și pe toate tonurile, — ce rezultate s’au dobândit? Puțin de tot, a­­proape nimic, față cu ceea ce ar fi trebuit să fie. Mintea noastră e necontenit ațintită spre ceea ce s’a scris prin ziare despre starea generală a țăranului nostru, care, după o fericită expresiune,formează talpa casei, temelia țârei. Când marea majoritate a celor 41­, milioane de țărani se va găsi într’o stare generală mai mulțu­mitoare și numai o mică parte va suferi — căci nu se poate ca toți să fie fericiți și mulțumiți,­ atunei se va putea zice, cu drept cuvînt, că și țara stă bine. Să vedem acum cum stă po­pii la­ți­un­ea rurală și să ne dăm părerea ce ar fi de făcut. Sub toate raporturile, marea majoritate a populațiunei rurale stă rău de tot. Lucrul e constatat, în mod neîndouios, și din publi­citate și din relațiuni oficiale. Țăranului nostru îî lipsește a­­proape tot din ceea ce ar trebui să-l apropie de semenii lui din alte țări mai înaintate . Lraiul îi e prost, igiena și salubritatea nule starea lui economică se reduce la a trăi de azi până mâine, mo­ralul aproape decăzut. Un studiu amănunțit asupra acestei stări deplorabile — și mi se pare că s’au făcut multe, deși incomplecte—ne-ar da o icoană nu tocmai îmbucurătoare. Dar să luăm lucrul de acolo de unde s’ar putea admite cu mai mulți sorți de isbândă că îndreptarea stărei lui actuale ar putea să-i aducă o îmbunătățire generală : e vorba de starea e­­conomică a țăranului. Sunt mai bine de 30 de ani de când, prin presa zilnică, prin reviste, prin scrieri periodice și acum în urmă prin chiar confe­rințe publice, se scrie așa de frumos, se vorbește atât de con­vingător, că trebue totul schim­bat în felul de trai­ al țăranului, în­cât numai un îndărătnic peste fire nu ar înțelege. Dar ce rezultat pipăit au avut cele scrise, cele vorbite, cele propagate ? Aproape neînsemnat. Dacă aț­­i trecut acum 20—30 de ani pe lângă țarinele locui­torilor din multe județe, le-ai fi văzut în aceeași stare ca și astă­zi; ba poate că astă­zi sunt cu mult mai sleite și sărăcite în urma unei necurmate exploatări, fără a se pune ceva în loc. Locuri virane pe cari cresc bălăriile, ogrăzi în cari se ved foar­te rar cultivate ceva legume ; feme­ia țăranului cu același obi­­ceiu, de a eși cu mălaiu, porumb, oie și altele înaintea grădinarului bulgar, care, prin munca lui fără seamăn și spiritul de economie, vine să-și agonisească pâinea în țara noastră și să plece cu punga bine garnisită în țara lui. Unde este entusiasmul de anul trecut, când, după asasinatul lui Mihăi­­leanu, s’au luat atâtea inițiative, s’au format atâtea asociațiuni,— pe hârtie—­s’a scris atât de mult? Care e resultatul? Nu’l vedem nicăeri. Același număr de bul­gari a venit în țară pentru gră­dini de zarzavat ; aceeași întin­dere, dacă nu și mai multă, s’a cultivat și în anul curent de a­­ceste rîndunele ale prazului, us­turoiului și ridichilor. O îmbunătățire a stării gene­rale a țăranului nu va putea veni de­cât atunci când atât starea lui materială cât și cea culturală se va îmbunătăți. Și e lucru ajuns aproape banal astă­zi, că toți ne gândim cum să-î îmbu­nătățim starea lui economică, cum să’l îndrumăm pe o altă cale, să muncească în așa fel ca să folosească mai mult și să stea mai bine, materialicește, de­o­­cam­dată. Problema nu e așa de ușoară de resolvat, dacă vom avea în vedere că propagandele de tot felul, ce s’au făcut atâți­a mari de ani, nu au dat nici un re­zultat. S’a spus de unii că țăranul nostru trebue considerat ca mi­nor; alții au afirmat că e leneș și altele. Ori­cum ar­­i el, ce este de făcut pentru a’l aduce acolo ca să facă ceea ce trebue, să facă în propriul lui folos și al țării ? Tutela nu i-o putem institui, fiind absolut imposibilă pentru atâtea milioane. Să întrebuințăm forța sau alte mijloace represive, nici că ar putea fi vorba în ziua de astă­zi. Ce mijloace s’ar putea clar în­trebuința ? Vom vorbi despre aceasta în alte articole. Iiio Maliut (Corespondență particulară a „Universului)“ Roma, 5 Iunie Aventura periculoasă a trei ofițeri în baton­ieri, pe la orele 2 p. m., s’a văzut un balon militar de geniu, purtat cu furie de vînt, străbă­tând orașul la puțină distanță de coperișurile caselor. Faptul atrase atențiunea mul­­țimea, care se oprea să vadă și să comenteze cu vie impresiune că era iminent un dezastru. Mulți cercară de a urmări ba­lonul. La înălțimea călea Italia, balonul se scoborî și nacela nu era depărtată de­cât cu câți­va metri de coperișurile caselor, așa că se putură distinge bine în na­celă trei figuri omenești, cari con­­tinuau să arunce saci de nisip și alte greutăți, pentru ca balonul să se urce. Când balonul străbătu strada Nomentana, extremitatea unei frînghii aruncate jos atingea aproape pământul, și o mulțime de oameni din popor și copiii alergați după ea căutând s’o apuce. Când aerostatul trecu pe d’asu­­pra vilei Patrizi și fu la Porta Pia, d. Salina apucă extremita­­tea frînghiei ; în timpul acesta câți­va oameni escaladaseră zi­durile vilei. Intre cei dinteiü cari ținură de frînghie, dimpreună cu Salina fură lucrătorii Milli și un oare­care Biagi, fost caporal de geniu, cari reușiră să lege puternic frîn­­ghia de un arbor. Balonul rămase ast­fel să se agite deasupra virfului unui înalt pin, pe când cei din nacelă—cari erau trei ofițeri,—strigau să se dea drumul frînghiei, pentru ca balonul să-șî poată urma calea, și scoborîrea să se poată face ast­fel în mai bune condițiuni. Deja pompierul Belzerani se urcase pe arbor pentru ca să ajute ofițerilor la coborîre, dar aceștia se dădură singuri jos, în aplauzele mulțimea. Vila se umplu de oameni din popor și de copii, ceea­ ce făcu ca desumflarea balonului să se execute cu greutate. Cei trei ofițeri eraü locote­nenții Massoni, Cianetti și Dietti Ei plecaseră la orele 11 de la poarta Triumfală, spre a încerca o ascensiune liberă. La început fuseră împinși spre mare, în di­recția fortului Aureliano, când pe neașteptate vîntul violent, schimbându-și direcțiunea , îi împinse spre Roma. Aceste schimbări de direcție a vîntului se datoresc faptului că balonul se afla la o înălțime prea mică. Cei trei ofițeri fură, cu toate astea, sărbătoriți. Tragedie de amor Zsarele de aci publică urmă­toarea telegramă din Neapole, cu dala de orî : De cât­va timp, caporalul-ma­­jor din brigada a 11 de artilerie de fortăreață, compania a 38-a, în garnizoană la Gapua, anume Squillari Riccardo, se amorezase de o fată foarte frumoasă din acel oraș, anume Lucia Valentini. Părinții și frații Luciei vedeau cu ochi reî această dragoste, dar fata iubea nebună pe tînărul ca­­labrez și se hotărî să fugă cu el. Erî după amiazî Lucia se găti ca de sărbătoare, zicând că se duce la o mătușe a ei, și ieși singură. Ea însă se întâni cu Squillari, care o aștepta, și amândouă, fe­riciți, luară drumul Neapolelui. Dar,un frate al Luciei, aflând de fuga amorezaților, încăleca în s grabă pe un cal și ajunse la Ag­­nena pe fugari. Copila leșină, iar caporalul, scoțând sabia, strigă la V­­alen­­tini : «— Nu te apropia, ori îți taie fața !» Dar Valentini răspunse la a­­ceastă amenințare cu 4 gloanțe de revolver, care loviră în tâm­pla dreaptă și în pept pe caporal. Acesta căzu jos într-un sac de sânge, iar asasinul dispăru. Rănitul fu transportat de ur­gență la spitalul din Neapoli, unde după două ore de agonie, încetă din viață. Fata fu transportată acasă. Poliția caută acum pe asasin. Antigon a primi serviciu cu un salar mai mic de 12 lei pe săptămână și să facă alt lucru de­cât acela pen­tru care au fost angajate. «Dacă reuniunea va auzi că o bonă face pe bucătăreasa sau viceversa, contraveniența, pen­tru prima oare va primi un a­­vertisment, a doua oară va plăti o amendă de un dolar, iar a treia oară va fi exclusă din societate». Olimpia. CRONICI FEMENINE Servitoare moderne O «Ligă» în adevăr potrivită s'a înființat zilele trecute în ora­șul Cincinnati, din America nor­dică. O sută de femei și fete din clasa servitoarelor, s’au solida­rizat pentru ca să lupte contra tratamentului rea la care sunt expuse din partea stăpânelor ne­drepte. Iată ce se zice în statutele f­­ee­ntei Ligi : «Să nu se mai întrebuințeze cuvîntul «servant» (servitoare). Fie­care membră își ia o anumită specialitate de muncă, pentru care are mai multă aplecare și pricepere; în cazul acesta are pretențiunea de a fi numită bu­cătăreasă, fată în casă, bonă, ca­meristă, etc. «Membrele societare, în caz de boală sau de lipsă de serviciu, primesc timp de o lună și jumă­tate două dolari (10 lei) pe săp­tămână. «Membrele acestei reuniuni «Housemaids Union» să nu per­mită ca, la angajarea lor, să li se pună întrebări ce nu privesc ser­viciul, ci ele să pună întrebări și să se discute împreună cu vii­toarele lor stăpâne. După aceea să li se arate locuința. «Le este interzis a se mulțumi cu camere, în care un membru al familiei n’ar putea dormi. Mem­brele să ceară de la stăpâne per­misiunea de a primi într’o seară pe săptămână vizite, de­oare­ce fie­care fată are dreptul să pri­mească pețitori onorabili, căci în caz contrar nu se vor putea mă­rita nici­odată. «Membrelor le este interzis de Eeaboiu­l anglo-boer — Prin poștă — D-na Botha a declarat unul redactor al ziarului «Rheinisch- Westphälische Zeitung» că so­­rul ei nu va încheia pace cu en­glezii cât timp va mai avea un soldat și o armă.* ¥ ¥ Din Londra se anunț­ă că bo­­em­i au atacat la nord de Middle­­burg coloana generalului Bent­­son, și au bătut-o așa de rea, încât englezii au pornit într-o fugă nebună. Dintre englezi au căzut 3 ofițeri și 20 soldați, 6 ofițeri și 45 de soldați au fost răniți, iar 5 ofițeri și vre­o 200 de soldați au fost făcuți prizo­nieri. Trei tunuri, toate previ­ziunile, și toate vitele englezilor, precum și foarte mulți cai, au că­zut în mâinile boerilor. * ¥ ¥ Guvernul englez slăbie și acum cu încăpăținare ca să nu înceapă tratative de pace direct cu guver­nul transvaalian, și a încredințat această sarcină tot lordului Kit­chener. Dar lordul Kitchener este «guvernatorul militar al colonii­lor engleze Oranje și Transvaal» și în această calitate nu poate trata despre independența state­lor boere.« * ¥ După ultimele informațiuni, în Colonia Cap s’ar găsi sub arme 1800 de boerî, cari ocupă cen­tri.1 țăreî și sunt împărțiți în diverse comandase, de 60—300 oameni. Î n districtele orientale ale Co­loniei s'ar afla numai vre-o 300 de­ boerî.* ¥ . Ziarul «Star» publică urmă­toarea știre, pe care zice că o are de la ministerul de războiu en­glez , Krueger, în urma înțelegereî avute cu d-na Bolha, a telegra­­fiat comandanților boeri, sfâtu­­indu-i să continue rezistența,res­pingând ori­ce propuneri de pace; cu toate astea comandanții­ obo­siți au decis de a primi condi­țiile de pace. Bolha și Kitchener vor avea în curând o nouă întrevedere. Apoi se va proclama un ar­mistițiu. Notița servește numai să arate cât de mare dorință au englezii să sfîrșească războiul. Mareșalul baron de Beck șeful statului-major al ar­matei austro-ungare — Vezi ilustrația — Trimisul nostru special la Si­naia ne-a comunicat alaltă­ ori a­­menunte asupra sosirea acolo a mareșalului baron Beck, șeful statului major al armatei austro­­ungare, împreună cu 34 ofițeri austro-ungari. Astă­zi suntem în poziție de a da ca ilustrație și portretul distinsului oaspe al M. S. Re­gelui Carol, reprodus după ma­rele ziar «Extrablatt» din Viena, pe care l’am primit erî. Mareșalul baron Beck, are o glorioasă carieră militară; el a luat parte la campaniile din 1859 și 1866 dovedind un mare curagiu și înalte cunoștințe stra­tegice. La 1881 mareșalul Beck fu numit șef al Statului-major al armatei austro-ungare, demnitate pe care o ocupă și astăzi. La 11 iunie st. n. și-a serbat la Sighi­șoara în Transilvania, unde se afla jubileul de 20 de ani de când este în fruntea Statului­­major. Mareșalul baron Beck se bu­cura de încrederea și amiciția împăratului Francisc, care l-a dis­tins la diferite ocaziuni. O CUGETARE PE ZI Cu cât războiul e mai înver­șunat, cu atât pacea e mai a­­proape. Carnetul meu IUIȘ-M AȘ Gând căldură, când răcoare, Așa ’i vremea de acum, Totuși, însă, pe cucoame Le zărești mereă pe drum ; Ișî arată, la plimbare, *Dauleta» de sezon, Și se ’ntrec în frumusețe Și în *șirurî» de bonton... Dar e mare bucurie C’o s’avem un an mănos, Prin urmare, pentru țară, cât se poate de bănos... Sunt recolte minunate Cum n'au­ fost d’atâția ani Gart o să ne aducă ’n țară Sumedenie de bani... Ga politică în țară Mai nimic nu e de spus ; Parlamentul e ’n vacanță Și guvernul stă tot sus. Opoziția se mișcă Ici și colea pe culori, Doar așa ca să nu șază, Dar nu face acum furorii... La Bulgari, în închisoare, Sade încă Sarafoff. Acuzat de multe crime, Dar trăește ca un grof... Ba și spune ’n gura mare G’o să fie liberat, Că nu poate să­­ condamne Că e om nevinovat... In Egipt se ’ntinde Ciuma Ca la dînsa *sau fazon*, Și culege din prostime Și din lumea de *bon ton.* Face’și gustul după voie, Dar să lase, o rugăm, Europa ’n bună pace Că nu ’n timp s’o ospătăm. Burii țin cu bărbăție încă pieptu în Transvaal Și englezii mor de ciudă Că nu pot să ’i dea de mal... Și acuma se zvonește Cum că burii, brav popor, Vor avea independența, Pentru care ’i lupta lor. Și, în China, lupta ’i mare Pe ale lumii Mari Puteri, Cari de furcă mai au încă Cu fanaticii boxeri... S’o sfîrși cu bine oare? Asta, de !... Nu e de spus... Că n’o știe din noi nimeni, De cât doară ,Cel de­ sus», îndrugai la verzi, uscate, Și de toate am spus puțin, După cum se ’ntîmplă ’n lume Când e ploaie sau senin... Dar, acuma la sfîrșată, Am să spui încă cevaș, De căldura asta mare Ai să bem câte un *miș­maș». Marion. Curier Judiciar (TRIBUNALELE ROMÂNE) Procesul de calomnie prin presă intentat d-lui Rioșeanu D. Al. Rioșeanu, prin coloa­nele ziarului «Adevărul», în o serie de articole prin care ataca alianța antisemită, a ca­lomniat pe d. C. I. Manolescu, funcționar la ministerul cultelor, impunându-i că, în calitatea sa de funcționar la minister, a abu­­zat de porțiunea sa, ademe­nind pe o tînără d-șoară institu­toare, promițendu-i că o va per­muta unde dînsa va voi. Pentru acest fapt, d. Mano­­lescu a intentat d-lui Rioșeanu proces de calomnie prin presă. Acest proces a venit era îna­intea Curței cu jurați de Ilfov. După ce se îndeplinesc forma­litățile prescrise de lege și după ce se compune comisiunea jura­ților, se precede la interogatoriul prevenitului. La întrebarea președintelui că pe ce s’a bazat d. Rioșeanu când a publicat acele articole, d-sa răspunde că faptele sunt absolut exacle și că este forte a face a­­ceastă dovadă cu martori și, prin urmare, cere amânarea procesu­lui pentru a propune martori. Partea civilă se opune la a­­ceasta, arătând că proba nu se poate face de­cât printr'o sen­tință judecătorească, un act au­tentic sau printr'un act subscris de reclamant. D. Buteianu, din partea d-lui Rioșeanu, spune că, de­oare­ce faptele ce i se impută sunt re­lative la funcțiunea d-lui Mano­lescu, proba cu martori este ad­misibilă. De această părere este și d. procuror. Curtea, deliberând, admite pro­ba testimonială și amâna jude­carea procesului pentru sesiunea de Septembrie. " * O afacere dubioasă D. C. Mușetescu, din Bucu­rești, reclamă parchetului că N. Miromatis i-ar fi furat un ceas de aur cu lanț și un medalion cu 5 metri de diamant și că a dispă­rut, după ce le-a depus amanet la d. Papasoglu, luând suma de 600 lei. Tribunalul Ilfov îl condamnă la 6 luni închisoare și 1000 lei despăgubiri civile. Contra acestei sentințe Miro­­matis face apel, care însă i-a fost respins în lipsă. Ieri a venit această afacere, în opoziție, înaintea Curtei de apel secția l-a. D- N. R. Golcșag, din­­ partea inculpatului, susține că acele lu­cruri nu au fost furate ci date chiar de soții Mușetescu pentru a fi puse amanet, că din suma de 600 lei 400 i-a dat soților Mu­­șetescu și numai 200 i-a ținut Micomatis , probă este că acel 200 el i-a și plătit bancherului și, pentru ca să dovedească a­­ceasta, cere proba cu martori, ceea­ ce i s’a și admis de Curte, remâind ca afacerea să se judece la 12 Octombrie.m * B Delict la vinzarea bunurilor Statului Primarul V. I. Petcu, notarul Ionescu și agentul fiscal Prodan Petrescu, toți din comuna Că­­lărașii-Nouă, județul Ialomița, au fost dați judecății, pentru că au înscris, în tabloul de vînzare de pământ locuitorilor lipsiți de pă­mânt, copii și persoane străine și necunoscute în comună, ba primarul și notarul și-au înscris câte un copil al lor minor de 13 și 14 ani. Pentru acest delict ei au fost condamnați la câte 500 lei a­­mendă și 100 lei despăgubiri mi­nisterului de domenii. Contra acestei sentințe ei fă­când apel, Curtea de apel, sec­ția I, a admis numai apelul lui Prodan Petrescu, reducându-i amenda la 300 leî. « ¥ * Opărit cu bulion Femeile M. Milcovii și Liu­­bița Milcovici, din București, str. Sf. Ionică, nu se știe din ce cauză au prins și maltratat pe un copil al unui vecin al lor. D. Mateescu, care locuia în a­­ceeași curte, văzând aceasta, a sărit să scape pe copil. Atunci acele două femei sar asupra d-lui Mateescu. Una din ele, anume Lîubița, a luat o oală cu bulion fiert și a aruncat asupra d-lui și d-nei Mateescu, producându-le rane grave. La interogatorul luat la tribu­nal, Liubița zice că a fost foarte nobilă că nu le-a dat în ochi cu bulion, fiind­că Mateescu ce ne­­voe a avut să se amestece unde nu-i fierbe oala. Afară de aceasta și Mateescu le-a bătut. Tribunalul Ilfov, secția 2-a, le-a condamnat numai la câte 50 lei amendă și 100 lei­ despăgu­biri civile, având în vedere și sesiunile cauzate lor de Mateescu. Grefier. II­ PROVERB PE ZI Teme-te de mânia porumbiței. (Francez) Situația în Clima — Prin poșta — Se confirmă știrea despre mă­celărirea a 15 preoți belgi cu convertiții lor la Ningk­aolang (Mongolia de nord), de către trupele generalului Tungfujiang. « « ¥ Corpul diplomatic a respins pro­punerea Chinei de a trimite ime­diat 3000 soldați chinezi la Pe­king. * • † Agenția Ștefani comunică din Londra cu data motoarele î »■" Ast­ă-seară, la Camera comune­lor, sub-secretarul de Stat pen­tru externe Cranborne, răspun­zând la o interpelare, afirmă că s’a stipulat un acord anglo-ger­man, în care s’a stabilit că por­turile și rîurile litoralului chi­nez, rămân libere, deschise comerțului național al tuturor țărilor, deci guvernele semnata­re pot sâ-șî exercite influența.­­ ■ ■ — * m ««»—■ ■ [UNK] [UNK] [UNK].. ■ [UNK] - -UN SFAT PE ZI Fornada camforală.. — Topește 100 d­e grame de gră­sime, adaugă 30 grame de cam­for, agită amestecătura până la răceala complectă și așază la bor­­cănașe. .................................... .1 MMI .»III­IM a Universal In provincie De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 7 iunie — Craiova Nenemerie. — Copilul Nicolae P. Gh­ejan, din strada Vîntului, s’a suit pe o casă ca să caute pui de vrabie și a căzut jos fracturându-și mâna stângă. Trimis în căutarea spitalului Fi­lantropie, se găsește grav bolnav. O comoară.­Vasile P. Udrea își formase convingerea că la Ma­nea Nicolae din dealul Ghercești, s-ar găsi o comoară de bani, de­oare­ce văzuse el flăcări jucând în noaptea Crăciunului. Bucuros de această descoperire, s’a dus aseară în numita vie și a început să sapa în găsirea comorei. Pândarul viei auzind zgomotul s’a dus la vie, și găsind pe Udrea, l'a luat la bătae, așa că bietul U­­drea, în loc de comoară, s’a ales cu o strașnică trînteală. Alegerea de la clubul con­servator. — Aseară conservatorii din localitate au fost convocați pen­tru alegerea comitetului. S’a ales un comitet de 40 de per­soane, urmând ca la toamnă să se facă alegerea președintelui. Serbare. — Funcționarii supri­mați de la comună, au luat hotărî­­rea de a da două serbări tn gră­dina Băilor Comerciale. Această ser­bare va fi pusă sub patronagiul d-lui Const. N. Ciocazan, consilier comu­nal. Produsul acestor două serbări se va împărți celor 26 funcționari su­primați. ScriUere. Do­roni O 111 Dărîmare. — Teatrul nostru, popular, amenințând de a se pră­buși, de­și clădit abia de 6—7 ani, primăria a luat dispozițiune de a-l dărîma, oprind de asemenea circu­lația pe acea stradă. P­loane torențialei.—Era a în­ceput o ploaie torențială care și azi încă mai continuă. Linia ferată dintre Văculești și Leorda a fost complect inundată, așa că trenul de Leorda de 12.30,a sosit cu o întârziere de o oră. De asemenea Buhaiul amenință de a se revărsa. Ploaia mai continuă încă, cauzând prin județ nenumărate stricăciuni. T­inoc. Galați Delegația la inaugurarea statuei lui Alexandru Laho­­vary.­Din partea partidului con­servator din localiate, vor lua parte la inaugurarea statuei lui Al. La­­hovary, următoarele persoane : Prin­țul G. Cantacuzino (Băleni), I. Plesnilă, Virg. Poenaru, L. Redrig,­­­­. Pacu, foști senatori ; G. An­­tachi, Victor Macri, Leon Cantacu­zino, foști deputați ; G. L. Aslan, Leb­ Moruzzi, fost prefect ; N. N. Vlaicu, fost prefect de poliție ; Mar. Stroescu, G. Andreescu, pro­fesori ; Al. Tatușescu, Zgrumala, căpitan Plesnilă, G. G. Robescu, maior Constantinescu, G. Plesnilă, Em. Vulpe, Gen. Scheletzy, Em. Flondor, locot.-colonel Izvoranu, pă­rintele Severin, Iorgala, Crețescu, d-r. Moscovici, Z. Kiriac și­­ Constantiniu. S’a comandat o splendidă coroa­nă, cu inscripția : „Gălățenii, ma­relui om de Stat Al. Lahovari“. Ilasia. Ploeștî Curtea cu jurați.—Curtea cu juri a judecat azi pe Nică Dobre, muncitor din comuna Drăgănești, că a omorît pe cumnatul său, George Tănase. Iată Împrejurările în cari s’a petrecut faptul : In ziua de 4 Februarie c., Nică Dobre, împreună cu cumnatul său George Tănase, după ce au beat până seara, se îna­poiază spre casă. Pe drum, însă, se naște o ceartă între amendouă, cari erau beți, și, ajungând în casă la Dobre, se iau la bătae. Nică Dobre, înfuriat, ia un­scuțit și îl împlântă JUI­ES MARY 33 Fructul oprit — MARE ROMAN DE SENSAȚIE -PARTEA INTĂIA frumoasa fată de la Bazarul Jerome VII Jean Clairjean Jerome iernase tăcut, cu ma­fiile apăsate pe inimă. _— Cum se numește? întrebă dînsul în sfârșit. ■— Nu știm — Cum ? — își zicea Jean Clairjean și A dispărut. Era un nume fals. _ Jerome­rise într’un mod ironic și dete din umeri. Și esclamă cu asprime, fără nici un pic de milă. — Complimentele mele, fiica mea , bun loc găsește tu pentru dragostea ta. Și urmă cu o liniște teribilă : — înțelegi bine, nu e așa, că locul tau nu mai e aici? Mai am o fată și nu vreau ca tu s’o perzi prin sfaturile tale rele sau prin exemplele tale primejdioase. Când un fruct stricat stă la un loc cu fructe bune, cele bune se strică și ele. Eu nu te mai recunosc de fiică a mea. Tu nu mai ești pentru mine decât o străină. Această stem­ă m’a insultat grav și o alung. Du-te d’aci. Vederea ta ’mi face groază. Nu vreau să te văd nici un ceas mai mult. Mariana se ridică spăimântată. — O alungi ?! — Da. — La ceasul acesta ? — Acesta e ceasul în care dinsa se ducea la întâlnirea ei de dragoste. — Ce-o să se facă ea ? — Ge-o voi. Din momentul în care va eși din casa mea nu’mi voiü mai recunoaște nici o auto­ritatea asupra ei. Să plece , o să fie liberă. Aveam două co­pile, nu mai am de­cât una , a­tâta tot. — Jerome, asta e o amenin­țare cu care vrei să ne spăimânți. N’o s’o aduci la îndeplinire. — întreabă pe fică-ta ce gân­dește ea... Roza se aruncă în brațele Ma­rianei. — Mamă, mama, sunt perdută ce-o să mă fac eu ? Mariana simția că înebunește. Ișî apucă încet fruntea între mâni. — Dar eu nu vreau să plece ast­fel, noaptea, ca o vagabondă, ca o cerșetoare, expusă la orî­­ce... înțelegi ? Jerome zise cu asprime : — Și tu ai fost vinovată de vreme ce am protegiat-o ascun­­zendu-mî crima ei. In alt timp ți-aș fi ascultat poate rugămin­tea. Azi ea nu ajunge până la mine. Roza, prezența ta aici de­­sonorează, această casă. Du-te !... Apucă pe tînăra fată de mână și o conduse până la ușă. Acolo scoase portofoliul său din buzunar și i-l dete. — Sunt aci destui bani pentru ca să poți să aștepți până vei găsi de lucru... dacă cum­va vrei să lucrezi... dacă viciul n’a ucis în tine dragostea de muncă... Roza luă portofoliul în mod mașinal, fără să știe ce făcea. Jerome o împinse încet pe ușă. In momentul când Roza dis­părea, Mariana dete un țipăt și se repezi spre dînsa, încercân­­du-se să împiedice această cru­zime. Jerome o opri. Atunci dînsa fu cuprinsă de slăbiciune și nu mai putu să zică decât câte­va cuvinte : — Jerome, ceea ce­ am făcut e rou, e foarte reu. Se auziră pași împleticiți pe scară. Era Roza care se cobora în grădină, ne­având nici un plan, nici un gând, nedându-șî seamă de nimic. Nici nu plângea măcar. Se auziră pași pe nisipul gra­dinei. Era Roza care se îndreptă spre portiță. Tatăl său îî zisese: Du-te ! Și dânsa se ducea fără să știe unde.­­ Se auzi portița deschizându-se și închizându-se. Se mai auziră încă pașii săr­manei rete pe trotuarul micei strade și atâta tot­ nu se mai auzi nimic. Și când Mariana își veni în fire, primul ei strigăt fu acesta: — Fiica mea o Vreau pe fiica mea ! Jerome, posomorât, cu privi­rea aspră, nici nu răspunse mă­car. — A plecat! a plecat ! Neno­­rocitule! Ce am făcut ? Roza, Roza ! Și iat-o repezindu-se și ia pe scară, eșind pe portiță și fugind pe stradă mai înainte ca Jerome să se fi gândit s-o oprească. Jerome remase singur și tă­cerea ce domnea acum în casă părea o tăcere de moarte. Fereastra era deschisă și din Paris nu se ridica nici un zgo­­mot în acel moment. Orașul pă­rea că doarme, așa cum dorm fiarele după ce s-au săturat de sânge. Mariana alerga ca înebunită. Nu văzu pe nimeni în str. Sf. Elefterie nici în str. Drevet, nici în strada Gabrielle. Toți dor­­miau. Se urcă din nou, spre strada Mont Cenis și străbătu terenu­rile virane. Tot nimeni. Mama alerga mereu, chemând pe fiica sa : — Roza, Roza ! Vreau să merg cu tine ; nu vreau să fii singură. Vreau să trăiesc­­ cu tine... Da, avea asta in gând­­ să tră­iască cu Roza până ce tatăl, pe drept iritat, avea să ierte greșeala fiicei. Văzu o femee la colțul unei strade și se repezi spre dînsa. Femeea era beată și și vor­­bia singuă. Dinsa înjură pe Ma­riana. Aceasta fugi de dînsa. — Roza. Roza. Insă Roza nu se vedea, nu răspundea de nicăeri. Mariana umblă toată noaptea în zadar. VIII Sufletul unu îi iată Când Mariana se întoarse a­­casă, găsi pe Jerome în picioare. Dansul nu se culcase. Stătuse toată noaptea, așteptând, ce? Nici el nu știa. Nu zise nici o vorbă nevestei sale care, așezându-se pe un scaun, începu să plângă. Forțele ’i erau sleite. — Am alergat după dînsa...; ca s’o găsesc.... Dar nu mi-a fost cu putință. Sunt sigură că e moartă acum... Și dacă e moartă, atunci acela care a a­­lungat-o va purta pe inima sa toată greutatea acestei sinu­cideri.... Dinsul tresări, însă păstră ace­eași tăcere sălbatecă. Mama Rozei urmă ca și cum ar fi vorbit cu sine însăși. — Ce o să se facă dînsa ? Oare, făcând bine socoteala, n’ar fi mai bine să sfârșească îndată cu viața de­cât să ’și tâ­rască zile printre străini, expusă la toate catastrofele ? (Va urnta)

Next