Universul, iulie 1901 (Anul 19, nr. 175-205)
1901-07-01 / nr. 175
SUU4 MAȘINA ROTATIVA PENTRU TIPĂRIREA «UNIVERSULUI LITERAR».—(Vezi explicația) mmmmmmmammmamtm&ssszn Calendar pe anul 1901 * * s- S itifdj . Sâmbătă 30 Iunie.—Sob. S-ților 21 Apostoli. CuloUc Sâmbătă, 13 Iulie.— Margareta. Soarele răsare 4.28 , apune 7.42 București, 30 Iunie. Pe als șceals. Măsurile luate sau anunțate ca fiind a se lua de la Septembrie, de către ministerul instrucțiunei publice, au provocat multe observațiuni și discuțiuni—lucru foarte îmbucurator, căci dovedește că interesul pentru învățămîntul public a sporit considerabil. Negreșit, nu toate observațiunile făcute sunt întemeiate și trebuesc a fi luate în considerațiune; particularii, oricât de competing ar fi, nu sunt în pozițiune să cunoască toate elementele unei chestiuni, așa cum poate să le cunoască și să le aprecieze autoritatea superioară, la care se concentrează experiența tuturor organelor inferioare și care în același timp cunoaște interesele superioare ale țarei, i Obiecțiunile unora și altora nu strică însă a fi aduse la cunoștința celor în drept și publicului, pentru că discuțiunea ce se poate naște asupra lor contribuie, dacă nu mai mult, cel puțin la risipirea nedumeririlor și la îndreptarea vederilor eronate ce pot avea unii și alții. Pentru acest cuvînt, continuăm a publica observațiunile ce ni se comunică asupra prefacerilor din învățământ, atrăgând asupră-și atențiunea autorității superioare. Relativ la proiectata și anunțata modificare a orarului școalelor rurale, primim de la un învățător următoarea scrisoare: «In numerile din urmă ale «Universului» am văzut că supuneți celor în drept o mulțime de observații ale învățătorilor, relative la ultimele circulări ale ministerului cultelor. Tot asupra unei circulare— cea relativă la modificarea orarului școalelor rurale —■ îmi permit a face observații, pe cari vă rog să le supuneți la aprecierea celor în drept. De ce examenul la școlile rurale să înceapă la 20 iunie, iar la cele urbane la 14 ? Oare mai multă nevoe are orășeanul de copil ca țăranul ? sigur că nu! Nu știi, oare cel de sus, că de la 1 Iunie, cel mai tîrziu, începând sapa și apoi pe la 15 Iunie secera, cu greu mai prinzi copilul la școală ? N'ar fi bine ca chiar distribuirea să se facă cel mai tîrziu pe la 10 Iunie pentru școalele rurale? S’ar putea zice, că n'avem timp de făcut materia din program. E destul timp, chiar acum când programa geme, darj simplificânduse. «O altă observație , suntem obligați să mergem în fiecare lună la cercul cultural și unul din noi la cel central. , Mergând la cercul cultural, departe uneori 20 — 25 km., * plătim transportul 3 lei, mai cheltuim pe acolo un leu cel puțin și cu 1—2, cheltuiți acasă pe cele ce trebue, fac 6-7 lei, bani cheltuiți pe fiecare 1 lună în interesul general. Dar cei delegați la cercul cultural central trebue să cheltuiascăi 10——12 lei! N'ar fi drept ca, nu să ni se prevadă diurne, cum de altfel se prevăd pentru atâția, cari, afară de diurne, încasează sute cu toată criza, cel puțin să se dea oricine ca primarii să ne pue la dispoziție numai căruța, cum I de altfel se face în alte județe, și chiar în comune din județul med, Ialomița, unde primarii sunt oameni cari înțeleg importanța cercurilor culturale. «Aceste două observații vă rog a le supune la cunoștința celor în drept». Observațiunea ni se pare dreaptă și sperăm că d. ministru al instrucțiunii o va examina mai de aproape. In ce privește presupunerea corespondentului nostru, că cei de sus nu ar ști că țara nii au mai multă trebuință decât orășenii, de copiii lor, treime să spunem că presunerea aceasta e gratuită. Dacă la orașe s’a fixat mai devreme termenul examenului, cauza e căldura, mult mai greu de suportat la orașe decât la sate. Aceasta nu împedică însă ca examenele să se știe mai de timpuriu și la sate, dacă cerințele programei nu se opun. alwgw.cm^gjijfl.tUj Din Italia (Corespondență particulară a „Universului“) Roma, 27 Iunie. Un avertisment partidelor extreme Ziarul «Tribuna» de aci, într’un remarcabil articol, sfătuește pe căpeteniile partidelor extreme să nu continue cu întrunirile lor de protestare pentru cele întâmplate la Berra, unde au fost împușcați câțîva țărani pentru că nu s’au retras la somațiunile armatei. E ușor să esciți populațiile fără să știi unde se va ajunge, dar e greu să reții apoi mulțimea întărîtată. «Tribuna» conchide astfel. ..«Să se gândească bine agitatorii întrunirilor zilnice, ai grevelor și desordinelor publice. Noi nu avem nici frică, nici remușcare ; avem o încredere încă în bunul simț al populațiunei. Dar celor în drept le amintim cât ar fi de dureros dacă chiar după această serioasă experiență trebue să se conchidă că în Italia nu e cu putință un adevărat guvern liberal». Diverse Camera se va închide mâine, și nu se va redeschide decât la jumătatea lunei Noembrie. — MM. SI. Regele și Regina vor pleca azi la Racconigi în Piemonte, unde vor sosi mâine Jouî, la orele 9 dimineață. — M. S. Regina-văduvă Margareta va petrece mai multe zile la Venezia. Ea va sosi acolo mâine. Jouî. I se pregătesc mari demonstrații de simpatie din partea orășenilor. — Ori după amiaza regina Elena a ieșit pentru prima oară din Quirinal, într’o trăsură condusă de însuși regele. Suveranii au făcut o preumblare de două ore afară din Porta Pia. — Ducele d’Aosta, mai ’nainte de a pleca în Germania, unde va asista la marile manevre de acolo, va fi primit de Regele Italiei, care -i va da o scrisoare autografă pentru împăratul Wilhelm. Pensiunile lucrătorilor Regele Italiei a promulgat alaltă era legea, aprobată acum câteva zile de camieră, prin care se îmbunătățește casa națională a pensiunilor lucrătorilor cu mărirea cotei de ajutor și prorogând la 1903 dispozițiunea transitorie privitoare la inscripțiunile cu termene scurte. Inscripțiunile au ajuns la cifra de 20.000. O prizonieră de 10 ani Ziarul «Liberia» din Piacenza povestește că în acel oraș o d-nă, aparținând unei bune familii de acolo, s’a făcut de zece ani prizonieră de bună voe. In primii cinci ani ea eșua câte o dată spre a-și vedea familia și chiar spre a se duce la biserică , dar apoi se închise complect, așa că în toți anii, de la Octombrie la Martie, rămânea invizibilă tuturor. Anul acesta, însă mama acestei femei se mări și mai mult, deoarece de la Septembrie anul trecut și până azi ea n’a mai eșit din camera ei, stând în tot cursul iernei fără foc, fără haine și fără plapumă pe pat. O singură fereastră mică se află în ușe, prin care i se aduce mâncarea, compusă din o ceașcă de lapte și puțină pâine. De altfel, ori căruia îi vorbește, o strigă, ea nu-i răspunde. Anul trecui o grindă de la acoperiș amenințând să cadă peste odaia ei, s’au făcut mari sforțări spre a o scoate afară, ca să nu i se întămple o nenorocire. Ea însă tăcu toată ziua, nerespunzând la chemările celor ai săi. D’abia a doua zi fu auzită bol,borosind : — Dacă grinda vrea să cadă, n’are decât ! Trebue să se noteze apoi că în odaia ei, fiind închise hermetic ușa și ferestrele, eo duhoare de nesuferit. Ferestrele și ușa au fost închise în urma protestarei vecinului, din cauza untului miros ce venea din odaia maniacei. Crimă: pentru o canțonetistă Se anunță din Catania că baronul Benedetto Guzzardi, în vîrstă de 19 ani, aparținând unei nobile și bogate familii, pe când însoțea acasă pe o canțonetistă engleză Nelly Ausin, fu atacat de amantul acesteia, anume Grisafi Edoardo, napolitan, fost comisar de poliție în Gali. Tinerul baron Guzzardi, înfuriat, scoase un revolver și trase trei focuri asupra rivalului său, rănindu-l grav. Criminalul a fost arestat. Antigon, bitului ei. Dar cocoșii din mahala cântaseră de miezul nopței și Beizadea nu venea. Stoluri, stoluri începură a năvăli gândurile în capul frumoasei Fotima. De ce n’o fi venind Alecu? O fi adevărat ceea ce șopti« mai era la biserică la Mitropolie că Vodă vrea să-l însoare cu o grecoaică ? Dar nu se poate ! El me iubește pre cât îl iubesc și eu... M’am dat lui cu toată inima... De me părăsește, rămân femee necinstită... O maică Precistă, nu me lăsa să fiu necinstită. Geaba terezbvește cu gândurile, sărmană Fotimne;geaba curg șiroae lacrămile din ochii tăi; Beizadeaua nu vine și nu va mai veni, cari a doua zi a și plecat cu Vodă pe calea Giurgiului spre Țarigrad, bunul Dumnezeu, că le-au tăiat capul Vizirul, ca să le ia banii pentru împărăție. Sufletele lor gem și ele cerând eroare de la biata Fotima Privighetoaia. V. A. Urechîă. lipa Privighiroaiei .Există la Iași, paralel cu strada Sădescu (Talpălării), o mare rîpă, care mult timp a servit de loc în care se aruncau gunoaele orașului. Pe la anul 1850 locuiam cu maica mea în casele Hermeziului, situate cu curtea lor pe malul rîpei. Intr’o noapte de toamnă stăteam la ulucile curtei despre rîpă de vorbă cu moș Chiperiu, un epistot de poliție de la comisia cvartalului al II-lea. Deodată un gemet, lung și repețit la intervale scurte, iubește auzul nostru.— Da cine geme așa, moș Chiperiu? întreb eű. — Cine să geamă? răspunde el făcându-și cruce, geme biata Privighetoasa ! La rugămintea mea, iată legenda ce -mi spuse bătrânul slujbaș polițienesc. Câți ani vor fi de atuncea, nu știO, că nu mi-a spus altceva fata mea, decât că pe locul ăsta unde acum e rîpa era de demult loc neted și acoperit de livede. Colo, în partea de sus a rîpei, se ridica minunata curte boerească cu târnațuri (cerdacuri) de jur împrejur, împodobite cu stâlpi albi și umbrite cu strașine lungi, șindilite cu solzi argintii. Din târnațul din față, ochiul cuprindea toată valea Bahluiului până la Galata și la Miroslava, de era mai mare drag marelui Logofăt Privigherom, să stea în privdorul de d’asupra pivniței din dreptul mijlocului casei, să sÎarteă cafeaua dimineața, din filigean cu zarfuri de argint și să pufăiască din ciubucul de iasomie, împodobit cu caluf de ciucurî, cusut de mâinile iscusite ale frumoasei sale jupânese. Avea marele Logofăt fată frumoasă ca Ileana Cosânzeana. Pe soare te puteai uita, iar pe dânsa ba. Ea se numea Fotinia, adică cum s’ar zice acum Lucia. * Gică, mări, luând într’o zi pe Fotimia părinții săi la serbarea Halcalei, colo la Gopou pe tăpșanul dintre vii, au vezut-o, din întâmplare, Beizadea, feciorul mai mare a lui Măria sa Vodă de atunci și cât o văzu pe loc îî căzu tronc la inimă. Cine să pune în poală cu purdalnica de dragoste ? De cât fecior de Domn cum era, tata-s ea își pusese în gând să-l însoare cu fata Dragomanului grec de la Poarta otomană, că era om puternic și cu bogățiile lui își deschisese toate ușile împărăției. De mare ajutor putea să fie cuscrul pentru Domnitor. Dar una plănuesc părinții și o alta făptuesc copiii lor. Pasămite Fotima și ea căuta cu drag spre frumosul Beizadea. Dacă soarele și luna nu se întâlnesc, se întâlnesc cei a căror inimă bate laolaltă. Unde și cum eu nu am aflat, destul că Fotima și cu Beizadea, fără de știrea marelui logofăt și a nevestei sale, își juraseră dragoste și credință până la moarte. Dar iată că sosi ceasul rea când Vodă urma să se ducă la Țarigrad cu Beizadea ca să-l însoare cu fata dragomanului. Era luna lui Maia. Pe o noapte caldă cu cerul plin de stele, Fotimia, furișându-se din iatacul ei, aștepta în livadă tocmai calea în dreptul caselor Nermeziului, sub niște salcâmi înfloriți, sosirea lu i . Măria sa Vodă a plecat în pripă spre Țarigrad, zice marele Logofăt întorcându-se de la Divan, către nevasta sa. Gât auzi Fotimia asemenea vorbe, dădu un țipăt disperat și căzu fără de simțire. Nenorociții părinți, ca mai tot d’atina, nu prinseseră de veste că de mai multe luni fata lor se dăduse în dragoste cu Beizadea. Când ea se deșteptă, îngrijită de biata mamă, îi destăinui greșala, ba încă ce greșală : nenorocita purta în sîn rodul orbitei sale încrederi în jurămintele lui Beizadea. Disperarea fu mare în toată casa. Marele Logofăt probozia groaznic pre mama fetei căci n’o îngrijise de aproape, ca bună mamă, iar dînsa îi imputa zicând : nu știai, frate, cine e Vodă și neamul lui? Te-ai lăcomii la cinstea de a ’i fi sfetnic la Divan și n’ai gândit că cine se dă în tovărășie cu necinstiții se necinstește ? Iar Fotima plângea, plângea, plângea ! III Jupănița marelui Logofăt luă cu sine pre Fotinia, mai mult moartă decât vie, și merse la mânăstirea Trei Ierarhî pe înoptate, de rugă pre părintele duhovnic Ghedeon să se citească un paraclis în fața sacrei sfintei mucenițe Ecaterina, ca să lumineze Dumnezeu mintea întunecată de durere a întregei familii. Ingenubind sub patrafirul bătrînului preot, mama se ruga iar Fotina plângea, plângea, plângea ! Deodată un zgomot surd se aude, iconostasul și candelele se mișcă cu putere ca și întreaga biserica de piatră. Zidul trosnește... Era un mare cutremururî cât ești de nenorocit, instinctul conservare! te .învinge Mama, fata și duhovnicul se reped afară din biserică. O a doua sguduitură lungă urmează. Femeile se urcă în leagănul cu care veniseră și pleacă spre casă, dar abia trăsura a sosit la poarta curței și au trecut pe sub ea și deodată un nou sgomot ca din iaduri însoțit de trăsnete și detunături ca de tun se aude în tot orașul. Caii cu trăsură cu totul se prăbușesc, împreună cu întreaga livadă, într’o prăpastie adâncă din care se ridicau nori de praf din dărîmăturile casei, sub care se aud încă slabele gemele ale celor prăpăstuiți. Peste o clipă, pe toată întinderea cea mare a livezei și a curților marelui Logofăt Privighetoiu nu mai se află nimic. O văgăună adâncă de nu-i vedeai fundul înlocuise, ca o gură groasnică de iaduri, plina de viață și de frumusețe curte și livadă, și înghițise pe toți cei din curte cu toate bogățiile lor. Și iată, zice facendu-șî din nou cruce moș Chiperiu, de ce se numește rîpa aceasta: «rîpa Privighetoaeî». De atunci și până astăzi, de sunt sute de ani, la miezul nopțeî se aud gemele lungi... Bietele femei, nenorocita Fotimia plânge, plânge, plânge ! — Dar lască și lui Beizadea și lui Vodă Lată seu le-a plătit Cronica igien că Cum sil dormim ? S’a constatat că cea mai potrivită pozițiune pentru dormit este ca să fii culcat pe partea dreaptă; un astfel de somn este, recreator și lipsit de visuri rele. Nu e dovedit până acum care e cauza acestui fapt. E foarte probabilă însă următoarea explicație : Nervii omului se încrucișează în așa chip, că cei din partea dreaptă a corpului intră în jumătatea din stânga a creerului; această jumătate a creerului, din cauza muncei mai mari săvîrșită de membrele din dreapta, este desvoltată mai mult și ca greutate întrece cu mult jumătatea din dreapta. Pentru un bun somn se cere, necondiționat, lipsa de sânge în creer și e natural ca partea aceea a creerului care e liberă și pe care n’o apasă ceal’altă jumătate, se golește mai bine de sânge; dar pentru ca somnul să fie îndr-age ver plăcut, e mai bine dacă se află deasupra, adică liberă, jumătatea cea mai mare a creerului, adică cea stângă ; în acest caz creerul scapă de o mai mare cantitate de sânge. Sunt și alte explicațiuni care arată și alți factori ce contribuesc la un somn bun și recreator, precum sunt și diferite alte motive care fac somnul greu și obositor. Astfel, dacă te culci cu stomacul încărcat, chiar dacă dormi pe partea dreaptă, totuși somnul va fi urît și tulburat de visuri rele, cu toate că în ce privește creerul, ai satisfăcut cerința higienică. Unii spun că visele urîte se datoresc dormirei pe partea stingă, în acest caz inima e împiedicată în funcțiunile ei și aceasta ar produce aceste vise; lucrul acesta nu e dovedit , e sigur însă că, mai cu seamă bolnavii de inimă trebue să fie seamă de recomandațiunea de a dormi pe partea dreaptă. Pentru ca să nu ne culcăm cu stomacul încărcat, e bine ca între culcare și prânz să fi trecut cel puțin 2 lun. până la 3 ore. Când acesta nu e posibil, atunci să facem imediat după masă o plimbare de V«—1 oră; prin aceasta se ajută mult la ușurarea stomacului. Di*. Prevăzător O CUGETARE PE ZI Avem destul prisos, dacă știm să ne reducem la strictul necesar. Noua mașina rotativă pentru „Universul Literar" ț Vezi ilustrația «.In urma avântului luat de«Universul Literar», ne era absolut imposibil ca, cu mașinele plane de cari dispunem, să facem față cererilor corespondenților noștri. Din cauza aceasta am fost nevoiți de a aduce o mașină rotativă specială spre a tipări ziarul în culori, unica în țara noastră. Această mașină, al cărei desen îl dăm în numărul de azi, are o lungime de 5 metri și o înălțime de 2.45 m. și tipărește 10.000 de foi pe oră, pe când cu mașinele plane ne trebuiau trei ore spre a tipări 1000 de foi în culori, împrejurare care ne făcea ca să lucrăm întreaga săptămână spre a tipări «Universul Literar» Mașina este construită în marea fabrică Marmnoni din Paris și costă, ia locul fabricei, 65.000 de lei. După cum se vede din ilustrație, mașina e foarte complicată. La No. 1 se află un sul de hârtie, care, trecând prin mai multe cilindre, unde se află paginele ziarului stereotipate, ziarul iese tipărit în cinci culori și fățuit, în două exemplare de o dată, la extremitatea cealaltă a mașinei (vezi No. 2.) La numerile 3, 4, 5, 6 și 7, sunt călimările pentru diferitele cernele culorate. Mâine, Duminecă 1 Iulie, «Universul Literar» va apare tipărit cu această mașină și se va vinde 5 bani exemplarul în toată țara. Carnetul mau Fire!«» când se încurcă.. Cănd femeea e stângace Sau când fata’l nedibace sțele de la rézbel Se încurcă, și ’ncurcate Se rup ițele furate Și remăn ai casei goi... Și deci vorba românească Știe bine să grăiască : «Firele când se încurcă, «Anevoe se descurcă!..» Când douî tineri cu privirea, Zi și noapte, ’și spun iubirei sțele se ’ncurcă véii , De’s părinții buni, e nuntă, De sunt zei, e moarte cruntă Pentru fată sau flăcăii... Și, deci vorba românească Știe bine să grăiască: «Firele când se încurcă, «Anevoe se descurcă .» Când te-apuci să pui la cale Treburi mari fără parale. Chiar curat copilării, — Itele se ’ncurcă ’n cruce Și la faliment te duce Ale tale datorii... Și deci vorba românească Știe bine să grăiască: «Firele când se încurcă, «Anevoe se descurcă!..» Când diplomația ’n lume, Nedibace, face glume, Se întâmplă tărăboi, Că ea ițele le ’ncurcă Și atuncea le descurcă Doar un crud și crunt rezbel,. Și deci vorba românească Știe bine să grăiască: «Firele când se încurcă, «Anevoe se descurcă!..» Când nevasta ca bărbatul Țipă de aude satul Și se bat în casă mor, Firele se ’ncurcă tare Și divorțul la spinare Pentru că s’au luat de pér. Și deci vorba românească Știe bine să grăiască : «Firele când se încurcă, «Anevoe se descurcă !..» Când din rece băutură Neceuță cu măsură, Tu răcești la burtă reț, Intestinele în tine Se încurcă, și nu’l bine, Val! de suflețelul tău Și deci vorba românească Știe bine să grăiască : «Firele când se încurcă, «Anevoe se descurcă...» Când miniștri nu se iartă Și ’ntre eî mereu să ceartă Pentr’un lucru de nimic, Itele mai réu se ’ncurcă, Nimeni nu le mai descurcă Și Puterea lie pe dric Și deci vorba românească Știe bine să grăiască: «Firele când se încurcă, «Anevoe se descurcă!..» Când și când... Cu ’ncurcăturn Cum e ’n ved cu băutura, Nici odată n’o sfârșești. De aceea tac din gură Că și Statu 'ncurcătură Cu 'mprumutul îl găsești... Și deci vorba românească Știe bine să grăiască: «Firele când se încurcă, «Anevoe se descurcă .» Marion. JULES MARY 53 Fructul oprit - MARE ROMAN DE SENSAȚIE -PARTEA INTĂIA Frumoasa față de la Bazarul Jerome XII Intrarea Kleber Se ridică, aruncă șervetul și luă pe nevasta sa în brațe. — Ce este ? Mi se ascunde ceva ? Mariana leșinase, dînsul o duse pe fotoliul de lângă fereastra deschisă. Roza stătea nemișcată, lipsită de gânduri, incapabilă de-a face un gest. D’abia’și dădea seamă de ceea ce se petrecea în jurul ei. ■ Mariana nu’șî veni în fire. In timp de câteva minute, Jérôme uită totul în fața corpului sermanei sale neveste. O Îmbrățișa și-i dădea îngrijiri. Mariana stătea ca moartă. Trimite pe Gertruda să adiică un doctor. I ; îmi este fricit. I Roza sună, Gertruda alergă, primi ordinul și plecă. Drama aceasta era opera sa, dar nu-î pășea ; era rece, liniștită, gravă. Și în fața Marianei, nemișcată pe jumătate moartă, răsturnată în fotoliu, cu mantie atârnând, Jerome întrebă pe Roza: — Dar în sfârșit, unde e Regina ? — Ți-am spus că nu șliți. — Da, însă trebue să’mî spuî ceea ce știi, mă înțelegi? — Vai, listă, n’aș putea să’țî ascund mai mult ceea ce șliți. Jerome, auzind cuvintele Rozei, tresări și întrebă cu glasul schimbat: — E o nenorocire? Roza dete din cap de două ori, iar el, vînet, cu glas înăbușit, întrebă din nou . — O nenorocire ca aceea de odinioară ? Dînsa s'bucni în plâns, iar el continuă vrând să știe tot, să nu’î maî română nici o îndouială . — Regina sedusă ca și tine... Piegina... Regina plecată... — Da. — Plecată pentru a nu se mai întoarce ? — Da, Jerome dete un oftat adânc. Se schimbă deodată la față, ridică brațele fără să găsească nimic pentru a se ținea și căzu la picioarele Marianei murmurând cu o voce plângătoare : — Roza, Roza!... tu’mî promisese și că o s’o protejezi... Când sosi doctorul, găsi douî bolnavi în loc de unul. Roza nu plângea, însă era buimăcita. Când Mariana și Jerome se deșteptară, căzură în delir. Doctorul murmură . — Sunt de temut friguri cerebrale. Omul e mai mult atins. Bolnavii fură întinși pe un pat, unul lângă altul. Doctorul scrise ordonanța, ceru ghiață și trimise pe Gertruda la farmacie. D’abia plecase Gertruda, când se auzi sunând la portița din stradă. Roza tresări. — E Regina ! e Regina! Și se repezi pe scară, străbătu grădina și deschise portița. Se dete îndărăt, speriată, de dinaintea unei femei pe care nu o cunoștea ; era o femee înaltă, subțire și mlădioasă, foarte elegantă ; era o strălucitoare frumuseță de brunetă. Lili de Orleans. Lili era violentă. Se jurase să-și răsbune asupra lui Jean Villaumer, pentru că o părăsise, și-și resbuna. Ce se făcea Regina din momentul când plecase de acasă ? Am văzut-o coborînd repede strada Lepic, în vreme ce repeta numele locului de întâlnire, indicat în scrisoarea necunoscutului: «La colțul stradei Lepic cu bulevardul». La colțul stradei Lepic se opri un moment nehotărîtă. Nu știa încotro să mai apuce; în scrisoare nu se arăta un alt loc mai departe de acesta, însă nehotărîrea ei nu dură mult. îndărătul ei, o voce tremurătoare murmura foarte încet. — Piegina 1 scumpa mea Regina 1 Și dacă el nu i-ar fi dat brațul, dînsa ar fi căzut biruită de emoțiune. — Vino cu mine,Regina, vino... — Unde me conduci ? — Puțin mai departe, în afară de vederea oamenilor din această cafenea, care mă observă de cinci ore așteptându-te. Traversară bulevardul și făcură câteva sute de pași. Dînsul strîngea ușor la piept brațul tinerei fete. Regina se albise foarte tare la față. Ochii îi erau cerniți. Ni era frică. — Să ne oprim, Jean... — Hai înainte , nu te teme de nimic. — Nu, nu merg mai departe. Jean nu mai stărui. O vedea așa nervoasă!... Trebuia să-i risipească temerile. — E primejdios să stăm pe aici. Se poate să întâlnim pe cineva din familia d-tale sau vr’o persoană care te cunoaște. Aî fi atunci într’o mare încurcătură... — Nu’mî pasă, Jean, nu’mî pasă... — Regino !.. — D-ta nu mă iubești ... — Regino, te iubesc... te iubesc la nebunie ! — Dacă ar fi așa, de ce aî lăsa pe altul să mă ia în căsătorie? Jean, eu nu te cunosc. Te-am iubit fără să te cunosc... Jean eu ți-am dat inima mea într’un mod așa deplin, încât ți-ar fi lesne d’aci înainte să faci din mine orî-ce am voi... Cu toate astea Jean, e ceva despre care vreau să te întreb... — Intreabă-me, Regina... întreabă-me, iubită scumpă. Pe tine te iubesc mai mult ca pe oricine și ca pe orice în lume. Dacă ar fi adeverat, Dumnezeule, dacă ar fi adevărați.. — E adeverat Regina. Iți jur asta. Vorbește ce ai de spus... — De ce te înconjuri de atâta mister în fața mea? D-ta mi-am arătat ce este amorul, Jean. D-ta mi-am deșteptat inima, însă în acelaș timp, când me aflu lângă d-ta, sunt cuprinsă de temeri. In visurile mele de fată căci fetele se gândesc la amor înainte d’a li se spune că sunt iubite, n’am crezut nici o dată că amorul trebue să se ascundă. De ce n’am venit nici o dată la tatăl meu ? — N’am putut să vin din motive pe cari o să le înțelegi mai târziu. — Și motivele astea există și azi? — Da, există. — Ce motive vor fi astea cari te împedică d’a te prezintă tatălui meu ? Uite de asta sunt eu tristă adeseori. Sunt momente în cari vreau să me las în voia inimei d-tale, dar în aceeași secundă mă simt cuprinsă de un fel de spaimă din cauza acestui mister în care ne aflăm amândouă, o groază mare de minciunile pe cari mă silești să le spun părinților Tânărul își mușca mustățile. Conversația lua o întorsătură care-i inspira grijă. El nădăjduise pe un moment de patimă din partea Reginei. Și vedea că Regina se sbătea contra eî însăși și că motivul fricei ei nu era tocmai acela pe care’l dădea densa. — Așadar, Jean, d-ta nu vrei ca să’ți fiu soție ? — Aceasta e dorința mea cea mai scumpă. Regina. — Atunci de ce nu vii la noi? zise dînsa cu un zîmbet trist. De ce stai în umbră ca și cum amorul d-tale ar fi o vină ? Tatăl meu, mama mea te-ar primi cu bucurie aflând de la d-ta și de la mine, cât de mult ne iubim... Și sora mea Roza Manón... Gând ar ști... Roza ar fi și ea fericită!... Toate ființele astea te-ar iubi, căci le-ar face fericirea... De ce nu vii ?... Desigur, dacă n’ar fi fost Roza la mijloc, Jean s’ar fi însurat cu drăgălașa Regina. Dînsul nu răspunse. Ce-ar fi putut răspunde ? Insă se apucă s'o îmbete cu cuvinte pătimașe. Și o ducea înainte cu încetul. tineorî, Regina părea a se deștepta și întreba: — Unde ne conduci? D’odată, Jean se opri la colțul stradei de Donai. Acolo aștepta un cupeu la care erau înhămați două cai; vizitiul era pe capră. Era trăsura lui Villaumier. Din ordinul lui Jean trăsura aștepta acolo de la amiazi. — iată trăsura mea, zise dînsul , să ne urcăm în ea și în modul acesta n’o să ne surprindă nimeni. Dînsa făcu o mișcare îndărăt, din instinct, temendu-se de o primejdie. Insă înaintase deja prea mult, povârnișul o atrăgea ; cum să se oprească ? — Nu , trebue să mă întorc acasă. — încă un minut... — Nu, nu se poate . Roza ar observa lipsa mea. Cu toate astea, el aș putea să-i dau o explicație, însă dacă s’ar întoarce tata și mama, ce le-aș spune ? El o ducea în silă. (Va urma).