Universul, iulie 1901 (Anul 19, nr. 175-205)

1901-07-22 / nr. 196

Monumentul împăratului Francisc Iosif la Semiin (Vezi explicata) Calendar pe anul 1901 Oi’loilox Sâmbătă, 21 Iulie.—Cav.Simeon și Pr. Ieze. Catolic Sâmbătă, 3 August.— Ștefan Soarele răsare 4.48 ; apune 7.23 București,­­21 Iulie. Fructele necoapte E cunoscut roul obiceiu ce există în toate orașele din țară și mai ales în Capitală, de a pune în consumațiune fructe necoapte. Obiceiul acesta nu poate avea altă cauză de­cât lăco­mia de câștig din partea vîn­­zătorilor și lăcomia stomacu­lui din partea consumatorilor. «Trufan dubițe» se vînd mai cu preț și­­ tarâșenii sunt la­comi după­­ trufandale. E însă o deosebire enormă între adevărata trufanda și fructele necoapte.. Adevăra­tele trufandale, adică fructele de timpuriu­ coapte, fac roai, numai­ pungei, nu și stoma­cului , pe când fructele ne­coapte produc boala de sto­mac și chiar moartea, mai ales la copii. De aceea, în nici un oraș civilizat nu se permite vîn­­zarea fructelor necoapte. S’au luat și la noi, de ne­numărate ori, măsuri pentru împedicarea acestui comerț vătămător. Dar nici odată mă­surile acestea n’au putut fi aplicate stăruitor și lucrurile au rămas până în ziua de azi tot ca înainte. . Și în vara aceasta s’au luat măsuri, cel puțin în Capitală. Primăria a dispus acum câte­va zile să se confisce fructele necoapte ce se vor găsi în co­merț. Se vede însă că și acum, ca și mai nainte, treaba nu la adevăr, am văzut anun­țând­u­se că Primăria, nepu­­tend urmări pe toți vînzătorii de fructe necoapte prin oraș, a hotărît să oprească la ba­rieră intrarea unor asemeni fructe. Fără îndouială, măsura a­­ceasta e ceva mai bună de­cât cea dintăiii, dar nici ea nu va da rezultatul dorit, cum nu l’a dat nici în alți ani, când a fost luată. Iată ce se va întâmpla cu oprirea fructelor necoapte la bariere: aducătorii fructelor, neavănd cunoștință de măsura Primăriei Capitalei, vor veni în conflict cu funcționarii ba­rierelor, se vor găsi oameni cu oare­care trecere, care vor interveni la Primărie, și, cum importatorii fructelor nu sunt vinovați — căci n’au știut ■— și cum e păcat ca oamenii să șî piardă banii băgați în fruc­­­­tele necoapte și în transpor­­­­tul lor, administrația com­u­­­j­nală va închide ochii, fructele­­ necoapte vor inunda din nou , stradele și gastro­enterita va­r continua să se cere ca în­tot­dea­una. E curios cum, la noi, expe­riența administrativă nu fo­losește la nimic; trec ani după ani, facem mereu aceeași ex­periență și nu suntem în stare să ne mișcăm cu un pas în­nainte, nu putem face nici îmbunătățirile cele mai ele­mentare. Și doară nu e cine știe ce filosofie mare ca să se rezolve o chestie așa de simplă. Dacă Primăria Capitalei, de exemplu, ar interveni din vre­me la prefectura județului Ilfov și la acele ale altor dis­tricte de unde se importează fructe în București, rugân­­du le să aducă la cunoștința publică, prin mijloacele cele mai eficace, că fructele ne­coapte nu­ vor putea intra în Capitală, atunci probabil că s'ar ajunge mai ușor la rezul­tatul dorit. Asemenea înștiin­țare ar trebui să facă Primăria și în oraș, încă din luna Apri­lie, bătând toba prin piețe și pe la locurile unde se adună vinzătorii de fructe. După o asemenea măsură, luată din vreme, importatorii de fructe necoapte nu ar mai avea cuvînt să zică cum că nu au știut și să se plângă că­ i sărăcește Primăria. Să se facă experiență cu ceastă măsură, care n’a fost încercată nici­odată și să nu se mai bată apa în piuă cu măsuri de zeci de ori experi­mentate și dovedite ca neefi­cace. Am mai avea ceva de zis și la adresa onorabilului ser­viciu sanitar, vom face asta într’un articol"Viitor. DIN GRECIA (Corespondență particulară a „Universului") Athena, 18 Iulie. Situația politică Ia politică nu­ e nimic de sem­nalat, fiind-că suntem in toiul vacanței. D'abia în Octombrie se va ști dacă d. prim-ministru Teotochis va fi izbutit să-șî men­­ție majoritatea. Lucrul pare cam anevoios și, fiind-că nici unul din partidele de opoziție n’are forța numerică suficientă spre a lua puterea, se prea poate ca Parlamentul să fie disolvat pe la Crăciun, și nimeni nu poate ști care va fi efectul acestui fapt. Situația financiară Starea financiară a țărei se îm­bunătățește, încasările fisculu cresc mereu, mulțumită măsuri­lor luate de ministrul de finanțe, d. Simopulos, care e un finan­ciar de mâna înteis. Budgetul din 1900, cu toate că recolta a fost rea, se va solda fără deficit, iar cel din 1901 pro­mite chiar un excedent. E adevărat, că aci avem un an foarte bun. Grâul e îmbelșu­gat pretutindeni; viile, tutunul și porumbul sunt nespus de fru­moase. înarmarea Greciei Numai ministerele de războiu și de marină mai dau dovadă, acum, de oare­care activitate, și e sigur că Grecia are de gând să se înarmeze serios. După înțelegerea cu România, față de Statele slave cari se unesc în peninsula Balcanică și se pun sub protecția Rusiei, e de nevoie ca Grecia să fie în măsură sa-șî joace rolul când va veni timpul. Generalul Tsamados a trimis ofițeri în Austria, Germania și Franța, spre a studia diferitele sisteme de artilerie. Raportul e absolut favorabil tunului francez Ganet, care e cu totul superior și din care se vor comanda 20 baterii de campanie. In privința puștei nouă, mi­nistrul de războia ezită între Manlicher și Mauser. In sfârșit guvernul va înființa o fabrică de praf fără fum, așa ca să nu fie expus să­­ lipsească munițiile în caz de războiu. O invențiune importantă Un locotenent de marină a in­ventat un aparat care se poate adapta la ori­ce torpilă și care împiedică explozia, în caz când o torpilă aruncată contra unui vas și-a produs deja efectul ei. Ministrul de marină a dat or­dine pentru construcția acestui aparat, sub direcția inventatoru­lui, la arsenalul din Salamis. S-au făcut experiențe în fața ministrului de marină. Convențiile de extrădare Încă din 1882 consulul belgian de aci a făcut cerere guvernului grecesc pentru încheierea unei convenții de extrădare între Gre­cia și Belgia. Succesorii săi, d­ ni­ Rossels și Cazenave, și mai deună­zi gu­vernul belgian au repetat cere­rea, fără a izbuti însă. Grecia a­­junsese adăpostul tuturor escroci­lor și criminalilor din alte țări. Guvernanții noștri își dădeau bine seamă de această situație dar la mijloc era un interes po­litic mai grav. Dacă Grecia ar fii încheiat tratate de extrădare cu diferite țări europene, Turcia ar fi cerut și ea acest lucru și n’ar f putut fi refuzată. Dar cine nu cunoaște proce­deurile de poliție ale Turciei Ast­fel toate delictele politice ar fi fost ușor transformate în delicte de drept comun. Ori­ce supus otoman suspect, sau care nu ar mai fi plăcut Turciei,ar fi fost bănuit de toate delictele posibile și o ast­fel de convenție cu Turcia ar fi fost un izvor bogat și ne­încetat de conflicte diplomatice între cele două țări. Iată de ce Grecia nu vroia să închee cu ni­meni convenții de extrădare. Dar războiul din­­ 1897 silind pe Grecia să încheie­ un ast­fel de tractat cu Turcia, ea nu a mai putut refuza acest lucru Belgiei și acum și cele­l­ alte țări se pre­gătesc să ceară încheierea de convenții de extrădare. Sinucidere tragică Aci domnește o adevărată epi­demie de sinucideri. Nu trece zi în care să nu se înregistreze două-trei sinucideri, care de care mai tragice. Unii se aruncă sub roatele lo­comotivelor,alții în mare și mulți, spre a-și pune sfârșit viețea, în­trebuințează otrava. Un caz de sinucidere tragică e următoarea : Un tîner se întorsese acasă spre seară, în momentul când familia se afla la masă. El scoase din buzunar o sticluță pe care o de­șertă strigând :­­ «Beau această mastică în sănătatea voastră». Membrii familiei îi răspunseră cu bucurie «Să-ți fie de bine», și băură la rîndul lor pentru tî­ner. Dar, abia ,își puseră paha­rul pe masă, când tînărul căzu mort pe loc. El băuse o otravă din cele mai puternice. Multe sinucideri s’afl întîmplat chiar și printre elevii de școală. Medicii din localitate consideră ca pricină a acestor numeroase sinucideri căldurile excesive ce domnesc aci în momentul de față Aristide. OEOMICI FE1EMIME îngrijirea ochilor Continuu a vă da astă­zi alte câte­va sfaturi spre a vă îngriji ochii. Lumina trebue să fie de la o parte, iar nu din față; când cine­va lucrează, e bine să primească lumina de la stânga. Trebue ca să nu se stea prea mult culcat când se citește, se scrie sau se coase, spre a evita congestiunea creerului. E rou pentru vedere de a se citi în drumul de fer, în trăsură sau mergând, sau culcat în pat când ești obosit fizicește sau în con­valescență. Ingrijiți-ve stomacul. Se pre­tinde că Milton a orbit nu numai pentru că și-a surmenat ochii, dar și fiind­că era atins de dis­­pepsie. Locuința umedă produce adesea slăbire de vedere. Con­­dițiunile higienice sunt impor­tante pentru vedere : sobrieta­tea, ferirea de ori­ce exces au în­tot­dea­una ca rezultat o ve­dere excelentă. Temeți-ve­de trecerea prea bruscă de la căldură la frig, de la întunerec la lumină. In acest scop nu e bine ca paturile să fie așezate în așa chip ca ochii să primească lumina zilei sau razele soarelui, la deșteptare. E bine să se aștepte câte­va momente spre a se citi, seri sau lucra, când cine­va sosește de la un loc întunecos într’o odae viu lu­minată. Montaigne sfăt­uește de a aplica o sticlă incoloră peste pagina care se citește: se întârziază ast­fel mult timp întrebuințarea o­­chelarilor pentru citire. Sub sticlă, hârtia cărței sau a ziarului nu e așa de albă și literele apar mai distincte. Se va evita totuși ca lumina lămpei să cadă direct pe sticlă. Nu vă frecați nici­odată ochi la deșteptare și opriți pe copiii cei mici de a lua acest obiceiu. întrebuințați cât se poate mai puțin ochelarii și scoateți­­ de la ochi de câte­ ori puteți vedea fără dînșii. Dacă ochii îți sunt inflamați, spală-i cu apă de flori. Zona Curajoasa româncă speră că influența curentului Gulf-Stream se simte într’adevăr în sensul de la Douvres la Calais, dar nu poate hotărî cât timp va ține trecerea înot a canalului Mânecei Monumental împeratului Francisc Iosif la Semiin — Vezi ihestrafia — Corespondentul nostru parti­cular din Viena ne-a telegrafiat știrea că la 13 Iulie st. v., s’a inaugurat cu mare pompă în orașul Semiin din Ungaria de sud, monumentul împăratului Francisc Iosif. Acest monument, ridicat prin subscripție publică, are o înăl­țime de 4 și jumătate metri. De­asupra se află bustul împăratulu Pe soclu se află coroana ungară iar de­desubt inscripția «Veribus unitis 1830—1900». Ceremonia inaugurărea a fost imposantă: împăratul Francisc Iosif a mulțumit telegrafic pentru acest omagiu deosebit. Trecerea canalului Mîneceî înot de către o româncă D-na Walburga de Isăcescu, care, — după cum am anunțat mai deună­zi,—va întreprinde a doua oară străbaterea canalului Mânecei înot, a sosit la Calais. D-sa s’a dedat numai­de­cât la exerciții de antrenare. După ce cutezătoarea femee se va fi antrenat în­deajuns, se va îmbarca pe bordul vaporașu­­lui cu helice «Jeannete», pus la dispoziția ei de fabricantul de țigle Stauber, din Calais. Acest mic bastiment,—care a însoțit pe d-na Isăcescu anul trecut, când cu ultima ei încer­care, a luat-o din mare când o­bosise și a adus’o înapoi la Ca­lais, o va duce pe îndrăzneață femee la Douvres. Intr’adevăr d-na Isăcescu va pleca de astă dată de pe coasta engleză, imi­tând ast­fel pe căpitanul Webb. De la Douvres ea se va în­drepta spre Calais. D-na Isăcescu a dat, într’un interview, interesante amănunte asupra viitoarei sale încercări. Cititorii își vor fi amintind că anul trecut, plecând de la Calais la Douvres, înotătoarea, plecând de pe plaja la Calais, a fost tî­­rîtă mai întăiu spre canalul Mâ­necii, de către curentul reflu­xului, apoi către marea Nordu­lui. Când a izbutit să apuce pe calea adevărată, d-na Walburga Isăcescu, făcuse deja peste trei­zeci de kilometri înot, adică par­cursul real ce-și propusese, pe când în realitate, în urma oco­lurilor la care fusese silită, ea nu ajunsese de­cât la mijlocul ca­nalului. Atunci, față de neputin­ța de a ajunge pe coasta engleză, d-na Isăcescu, după stăruința priete­nilor cari o însoțeau pe bordul vaporului «Jeannette», se ho­tărî să se reurce pe bordul mi­cului bastiment și a nu se mai slei în silințe zadarnice. Erau o­­rele 5 și jun. după amiază și dînsa intrase în apă în 7 și 10 dimineața, adică înotase 10 cea­suri în șir. De astă dată, plecând de pe coasta engleză, d-na Walburga Isăcescu nu va intra în apă de­cât atunci când i se va părea momentul potrivit, adică în cea­sul când refluxul va începe pe coasta engleză și o va tîrî spre Franța. Vaporul «Jeannette» pe care vor fi luat loc persoanele însăr­cinate cu controlul, o va preceda cu cel puțin 500 metri, pentru ca vârtejul valurilor despicate de mersul lui să nu împiedice miș­cările înotătoarei. Vaporul va servi mai mult spre a-i arăta di­recția ce va avea de urmat. D-na­­ Isăcescu va fi escortată de o luntre, în care supraveghetorii se vor schimba din două în două ceasuri. Fiind­că va trebui să se pe­treacă, o noapte pe mare, vapo­rul «Jeannette» va fi prevăzut cu un proiector electric. + Desider Szilágyi președintele Garnerei maghiare Corespondentul nostru particu­lar din Budapesta ne-a comuni­cat telegrafic știrea despre moar­tea subită a lui Desider Szilágyi, președintele Camerei maghiare. Szilágyi s-a născut la 1840 în Oradea mare. După terminarea studiilor liceale, a urmat drep­tul la universitățile din Buda­pesta, Viena, și la o universitate din Germania. Intorcându-se în patrie, îmbrățișă cariera de a­­vocat. La 1867 fa numit func­ționar în ministerul jutiției. La 1874 a fost numit profesor la facultatea de drept din Buda­pesta. La 1889 întră în cabinetul Tisza ca ministru de justiție, la 1891 în cabinetul Szapary, după retragerea căruia luă din nou acest portofoliu în cabinetul We­­ckerle. Dându-și demisia, fu ales președinte al Camerei maghiare, demnitate pe care o ocupă până la moarte. Desider Szilágyi Curier Judiciar (TRIBUNALELE ROMÂNE) Un vinzător­ de ziare victima unui furt Ion Iconomu,vînzelor de ziare, alergând zi și noapte prin căl­dură și frig, de abia a putut să-și agonisească din vînzarea ziarelor suma de 500 lei. Această sumă și-a pus-o la o parte bietul om, crezând să o aibă la vre-un caz de nevoe sau poate făcându-șî un capital mai mări­cel să se apuce de vre-un negoț. Dînsul avea un cunoscut, anu­me Ștefan Croitorul, care știa de banii lui Iconomu. Acesta, în seara de 6 Mai, anul curent, știind că Iconomu nu este acasă, se duce la dînsul, strică lacătul de la ușă și intrând în odae,­­ fură lui Iconomu cei 500 ci, pe cari îi ținea în fundul cu­fărului. După comiterea faptului,el plea­că în plimbare la Buzeu, de aci prin Iași, Costești și în urmă, după ce a cheltuit toți banii, se întoarce în București, unde fiind prins, el a mărturisit faptul. Fiind dat judecăței, afacerea a venit ieri înaintea tribunalului Ilfov, secția vacanțelor. La interogatoriul ce i s-a luat, el mărturisește faptul și susține că banii furați nu î-a cheltuit, ci voia să-i dea înapoi lui Ico­nomu, dar pe drum a fost și el victima unui pungaș mai mare ca el, care î-a furat toți banii. Tribunalul însă n'a voit să țină seamă de aceasta și l’a condam­nat la 7 luni închisoare. (TRIBUNALELE MILITARE) Furt de efecte militare Caporalul Smirghievschi Anton din regimentul 6 infanterie, de profesiune mecanic, timp de un an și jumătate s’a purtat foarte bine, în­cât era chiar iubit de su­periorii săi. Comandantul corpului II, tre­buind să facă inspecția acelui re­giment și fiind­că lui iî lipseau câte­va efecte de mic echipament ca : două cămăși, 2 ștergare, cio­rap­ etc. și fiind-că ’i era frică să se prezinte la inspecție fără aceste lucruri, el profită­­ de oca­­ziune, când compania era afară la instrucție și el era sergent de zi, și fură din lădițele a două sol­dați aceste obiecte. Fiind descoperit, el a fost tri­mis înaintea consiliului de răz­­boiu al corpului 2 de armată. El a mărturisit faptul, susți­nând că n’a voit să-și însu­­șească acele obiecte, ci numai să le aibă prezențe la inspecție, după care să le înapoeze soldaților. Dînsul a fost apărat destul de bine de d­­locot. Pascal, dar cu toate acestea consiliul l’a con­damnat ieri la 6 luni închisoare Grefier. Carnetul meu­ ZILNICE MSI, ce plictis, ce căldură, să scoți limba cât un cot, Așudezî și zici într’una : — Ds căldură nu maî pot Ș’apoî setea te omoară, Și noî apă tot n’avem, Căci cu apa *Bragadiru» A ajuns curat blestem... Tot auzi că ne o aduce: Ba la iarnă, ba în Maia, Ba la vară, ba ’n Octombre, De ar aduce odată ’neaî, G’a ajuns ca s’o amâne Cum s’ amână lotSrii, Și tu, biet, ce ai biletul, Când se trag de loc nu știi... Dar avem tramvai acuma Pân’ la Bucureștii-Noi, Care merge cum ar merge O căruță d’a cu boi... Și mai sare de pe șine ca să facă lumea haz, Dar cu timpul n’o să sară, Să ne facă în necaz... Dară lumea cea mai multă E acum la Câmpu Lung, Unde’i bâlci de Sân Ilie Ș’unde țuicile n-ajung Să ne stingă setea mare Ce o avem din București, Ș’unde dormi și prin vagoane, Că nici ca să nu găsești... Multă lume la Sinaia A plecat d’alaltă ieri Și s’a dus din Capitală Și *d’ai noștri» și *mon­șeri!..» A plecat că vezi biletul, — Pe un preț ce’i convenabil, — Pentru trenul de plăcere Patru zile e valabil... Cei rămași în Capitală Bagă «spiriu» ’n năbădăî Și în gîrla mocirloasă In spre seară face băi... Eu ce stau acum la aer, Ca un pașe sau vizir, Rîz de cei din Capitală, Dar mă costă la... chimir !., Marion. O CUGETARE PE ZI Nimic nu e mai contagios ca exemplul; nu se face binele sau răul, fără să nu aibă semeni. Universul In provincie De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 19 Iulie — Botoșani însemnatul furt din Sulița. Noaptea trecută, niște necunoscuți făcători de rele au vizitat dughiana comerciantului Dudei Calmanovici, din târgul Sulița, furându-i o însem­nată sumă de bani. Anume, scoțând fereastra de de-asupra ușei de din­­față, s’au introdus în tinda dughe­­aiî, iar de aici întins la tejgheaua cu bani, pe care au golit’o cu dibă­cie, fără să supere pe numitul co­merciant din somn și pe urmă s’au dus. Acesta spune că i s’ar fi furat suma de 1500 Mfrin bilete de bancă și 150 în argin­t­ c<. «Ș Secția de geand^mi de..a«ete',iSi­chetează. Groaznicul incendii­ din Stîng-vileștî.­In noaptea de 17 spre bo o., pe la ora 1, un mare incen­diu s’a declarat la casele locuitoru­lui Gh. Stan din comuna Pleșani, co­muna Rrighilești, arzându-le în în­tregime, împreună cu o mare can­titate de marfă, ce era în ele, fiind dughiană, și cu o mulțime de mo­bile și obiecte. Incendiul a cauzat proprietarului lor pagube de 350 lei, iar chiriașului comerciant, Iosub Cohn, ale căruia erau mobilele și marfa, pagube ce ating suma de 4400 lei. Focul a fost pus de necunoscuți făcători de rele. Atât imobilul cât și mobilele și marfa insă erau asigu­rate. IV cu proelic.­Locuitorul Gh. a Ursoaei, din comuna Bălușeni, se întorcea din oraș cu carul cu boi. Luând vînt la o vale, boii au răs­turnat carul și pe nenorocitul locui­tor, ducându’l în nesimțire pe o mare distanță și rănindu’l în multe regiuni de moarte. Find adus în grabă la filiala spitalului sf. Spiridon din localitate, a încetat din viață, după cele mai dureroase chinuri, a doua zi, înecații d­e la Ostopceni și Brehuești.­Flăcăul Lazar Domșa din com. Ostopceni de pe Prut, scăl­­dându-se pe la orele 12 din zi în a­­cest rân, a fost luat de valurile fu­rioase ale apei și s-a înecat. El era în vîrstă numai de 18 ani. Cu toate cercetările făcute, cada­vrul să fi n’a putut fi găsit. — In aceeași zi, cam către seară, s’a mai înecat băiatul Neculai, fiul locuitorului D. Bordeianu din com. Brehuești, pe când se scălda într’o gârlă din preajma satului Huțeni. Cadavrul i-a fost găsit, dar într’o stare aproape de nerecunoscut. Furt de cal.­Locuitorului N. Ti­­tianu, din comn. Movila­ Ruptă, de că­tre necunoscuți furt, i s’au furat 2 cai de rasă. — De pe moșia cot. Berza, com­. Rînghilești, s’a pierdut un cal, pro­prietatea locuitorului C. Martignac și de pe teritoriul cot. Boroșeni, a­­ceeași comună, una iapă cu mânz și un armăsar, proprietatea locuito­rului Gh. Șerbescu. Știri teatrale.—Trupa teatrală locală a d-lui Nicu Poenaru va re­prezenta, în grădina Belvedere, cu­noscuta operetă comică, «Voevodul Țiganilor», în 3 acte. In curând opereta comică «Mas­­cotta». Emil, Câmpina Accident nenorocit.—Era, pe la ora 6 dimineața, locuitorul Gri­­gore Mincu, din com. Telega, in­trând în puțul petrolifer a! d-lor frații Pacsinos, din cătunul Buște­­narî, pendinte de comuna Telega, spre a scoate o țambră care căzuse în puț, a fost scos mort afară. Cauza morței se crede a fi gazele cari l'au asfixiat. S’a înștiințat par­chetul spre a dispune cercetări a­­supra cauzei morței și stabilirea responsabilităților. Porumbel Craiova Atentat în­potriva unui ser­­i­ent de stradă. — Pentru că Christea Manolescu­ fusese dus acum cât­va timp la poliție, fără a se crede vinovat, de către sergentul de oraș Stan Iliescu, s’a hotărît să-șî râsbune în­potriva lui. El î-a ieșit astă noapte înainte în tîrgul de săptămână și î-a dat mai multe lo­vituri cu o bîtă pe care o prepa­rase în acest scop. Din fericire, sergentul n’a fost o­­morît imediat, dar nici bine nu i-a fost. Când a fost salvat din mâ­nile atentatorului, abia mai știa pe ce lume se găsește. Vinovatul a fost pus în urmărire. Furt.—Th. Vulpescu a furat as­­tă-noapte un ceasornic de aur, din camera d-lui Sm­arandache Oprescu. Scandal și bătaie.­­ Astă­­noapte un violent scandal a fost provocat în strada Muzelor de către individul Dum. Niculescu. Acesta vroia să bată pe un alt individ a­­nume Nae Dumitrescu. Sergentul Lascu Nicolae, care era postat în acea stradă, a sărit în a­­jutorul celui amenințat și a luat pe scandalagiu ca să-l ducă la secție. Scandalagiul a profitat însă de fap­tul că se găsea singur cu sergentul, la un colț al stradei, l’a bătut atât de grav, în­cât acesta a căzut jos fără simțire. El a dispărut apoi. Poliția, fiind avizată, a luat ur­mele vinovatului. Bătaia din piața Elca. — Astă­zi de dimineață o cumplită bătae s’a încins în piața Elca, între JULES MARY 74 și Fructul opt — MARE ROMAN DE SENSATIE - PARTEA A DOUA Resburarea Rozei si In pu­u mister Acolo îl opri, reținând cu a­­mendoue manile mâna pe care dînsul i-o întindea. Regina era în așa stare, în­cât Gaspard­ pricepu îndată că dinsa cunoștea adevărul. — Regino, Regino, ce s’a în­tâmplat surorei d-tale? Dinsa sbueni în plâns, lăsân­­du-șî capul pe pepiul tînerului. Regino, te rog, Regino... — Roza a murit. — A murit! Se dete îndărăt, retrăgendu-șî mânile, cuprins de o frică atroce. Apoi, ca și cum­ n’ar fi înțe­les, întrebă : — Murit? Ce spui d-la, Re­gine ? — A fost ucisă... Dînsul crezu că Pregina a înc­­reunit. Cu adevărat dînsă părea nebună. Se apropie de ea în­­tr’un avânt de compătimire. — Haî, Regina, nu maî sta aici, urcă-te în casă, lângă mama d-tale. Regina plângea mereu. — Nu sunt nebună. Roza nu mai există. Roza a fost ucisă. Corpul ei este la morgă. Mâine o s’o vezi acolo... Și povesti pe scurt tot ce vă­zuse in fraze întretăiate, înăbu­șite, mușcându-șî batista, une­ori oprin­du-se pentru a-și aduna ideile și strigând atunci: — Aș vrea să fiu moartă ! Aș vrea să fiu nebună! Dînsul o ascultă fără s’o în­trerupă , simțea și el încurcân­­du-i-se ideile. Regina zise la urmă : — Nu me trăda... și nu mé părăsi... Și fugi în casă. Gaspard rătăci toată noaptea pe stradele de la Montmartre, ne­venindu-i de loc în gând să se întoarcă acasă. De două sau de 3 ori, din în­­tîmplare se afla din nou în str. Sf. Elefterie, înaintea micei case a lui Jerome. Deschise încetișor portița și se uită înăuntru. Ni­meni nu se culcase­ toți ve­­ghiaui. Se depărtă fără zgomot. Dimineața când se deschiseră ușile sinistrului monument, era afară un om care aștepta. Era singur; timpul era ploios. Omul tremura. Era Gaspard. Dînsul intră la biuroul morgen — S’a adus aici aseară corpul unei tinere fete?... — Da, ai venit să-l recunoști? — Poate... — Corpul nu e încă expus. Urmează-mă. — Gaspard merse după am­ploiat. Intr’o sală rece și goală, care semăna cu un cavou de cimitir, se afla un cadavru. Căzu în genunchi, înaintea Rozei, cu mâinele pe ochi, pen­tru ca să nu vadă și strigă : — Rozo ! Rozo 1. — O recunoști ?... — Vai, da. — Ești sigur ? — Da, da. I se dete timp ca să-și redo­bândească cumpătul. Amploiatul aștepta nepăsător, obișnuit cu aceste disperări sfi­­șietoare pe cari le vedea în toate zilele. Apoi ceru lui Gaspard câte­va informațiuni, numele și adresa Rozei. In urmă îl sfătui să se ducă la La douce, după care a­­poi avea să se permită de­sigur tatălui moartei să ridice corpul. — De alt­fel, înteia d-tale da­torie este să dai de verste tată­lui, zise amploiatul. Zise cuvintele astea cu un ton așa de liniștit, ca și cum ar fi fost vorba de o țigară. Să dea de veste lui Jerome ! Ge lucru teribil! Cu toate astea nu era de stat la îndouială. Tre­buia ca Roza să fie luată cât mai curând din acel cavou lu­gubru. I se părea o profanațiune s’o lase mai mult timp la morgă. Eși repede. Ziarele sosiseră la cioșcuri, cumpără mai multe din ele, în speranța de a găsi deslegarea e­­nigmei. Ín toate se vorbia despre drama din Intrarea Kleber, însă în nici unul nu era scris numele Rozei. De asemenea în nici unul nu se dădea explicația omorului. Unul singur anunța la ultime infor­mații că pe la mezul nopței Jean Villau­rier se întorsese acasă. Și adăuga : «De­sigur mâne dimineață d. Villaurier va da justiției infor­mațiam cari să o călăuzească și să’î formeze opiniunea». In inima onestului Gaspard nu era nici cea mai mică bănuială în privința tinerei fete. Cu adevărat dînsa căzuse odi­nioară. Insă după dragostea aceea și mai cu seamă de la moartea copilului ei, urmase în ea o ură ca­re era gata pentru ori­ce răs­­bunare. Gaspard știa bine asta ; ar fi ghicit-o dacă nu i-ar fi spus-o însăși Roza. D’o­dată ’și aminti că, cu câte­va zile înainte, Roza ’i dăduse un plic în care se afla o scrisoare. Nu trebuia să deschidă acel plic și să citească acea scrisoare de­cât în aceeași zi în care se afla. Așa ordonase Roza. De­sigur, scrisoarea aceea avea să explice enigma. O avea în buzunar. Sări într’o birjă, spuse birjarului să mâne în strada Sf. Elefterie și pe drum rupse plicul. Avu o desamăgire, însă în a­­celașî timp nu’șî putu stăpâni o exclamare de surpriză. In plic era un alt plic. Și pe acest al douilea plic era scris : «Să nu se deschidă de­cât dacă Regina va fi amenințată». Ce primejdie amenința pe Re­gina ? Gaspard ajunse la casa lui Je­rome fără să fi găsit deslegarea acestei nouă probleme, însă își zise că Roza prevăzuse că o să fie omorîtă. Urcând mica scară pe care o cunoștea atât de bine, picioarele 'i tremura. Trebuia să aducă la cunoștința acelui tată și a acelei mame, moartea fiicei lor ! Și ce moarte ! Sărmanii oameni nu erau cul­cați. Gaspard îi găsi pe câte șî trei în sala de mâncare. Stäteau unul lângă altul și de multe ceasuri nu -și mai adresau nici o vorbă. Nu observau de loc trecerea timpului. In mod mașinal, Jerome își scotea cea­sornicul și zicea : — E mezul nopței !... Sunt trei ore !... Sunt cinci ore. Când Gaspard intră, se scu­lară câteva trei. Nici Gaspard nu dormise , se cunoștea asta foarte bine pe fața lui. Și se mai vedea încă pe tră­săturile­ lui o spaimă nebună. Jerome avu instinctul că Gas­pard o să-i spună adevărul. — Gaspard, Gaspard tu știi ceva... Dînsul căzu pe un scaun. Nu­mai Regina nu-i făcea nici o în­trebare. Ea era sigură. Jerome și Mariana așteptați gâfâind și el nu îndrăznea să zică ceva . De alt­fel, dînsul se stăpânea, energia îi era sfârșită. Sbucni d’o data în plâns. Jerome, cu buzele strînse, d’a­­bia putu să rostească . — E o mare nenorocire, nu e așa? — Da. — Roza e rănită poate ? — Da. — Rănită grav, de­sigur ? în­trebă sărmanul om cu glas slab. Gaspard făcu un semn. — Da. — Și în primejdie?... Trebue să fie­­ neapărat în primejdie de vreme ce n’a fost adusă acasă. Vorbește, Gaspard, vorbește... — Da, în primejdie, răspunse sărmanul băiat, își puse mâinile la ochi. Jerome se ridică. — Tu nu ne spui tot ce știi. — Nu. — Atunci ce mai este ? Oare Roza e rănită de moarte ? — Da, de moarte, Jerome închise ochii și întrebă iar, cu un mare curaj: — Roza a murit ; asta nu poți tu să ne spui... — Da, Roza a murit... Mariana ’șî lăsă capul pe pept și brațele îi căzură în jos. Leșinase. Jerome bolborossa cu o voce ciudată : — A murit ? Așa ziseși, Gas­pard. Nu e așa ? — Da, așa am zis. — Unde este ? — La morgă. — La morgă? Și de ce? — Pentru că nu s’a găsit la dînsa nici o hârtie din care să i se poată afla numele și locuința. — Da, asta se întâmplă per­soanelor cari mor în stradă. — Roza n’a murit în stradă. Regina, pa jumătate leșinată și dînsa, d’abia avea forță să dea ajutor mamei sale. O înlănțuise cu brațele și o susținea, oprind-o d’a se rosto­goli’ pe pardoseală. Mariana des­chise în sfîrșit ochii. Jerome își șterse fruntea plină de sudoare. — Unde a fost găsită? Nu ne face să așteptăm , de vreme ce știi tot, spune-ne... — A fost găsită cu un pum­nal în inimă în casa lui Jean Villaumier, în intrarea Kleber. (Va urma).

Next