Universul, noiembrie 1901 (Anul 19, nr. 298-327)

1901-11-30 / nr. 327

O DRAMA IN AFRICA.—(Vezi explicația). Calendar pe anul 1901 Ortodox Jou", 29 Noembrie. —Mac. Para­­­­mon și Filomen. Catolic Jouî, Í2 Decembrie. — Epimach. Soarele résaré 7 27 ; apune 4 19 Acuma cu toții sunt ocupați ; unii lucrează pe la diferite fa­brici, alții ’s funcționari comer­ciali pe la diferite prăvălii. In total sunt în număr de vr'o 150 de oameni, dintre cari vr’o 60 își au deja familiile cu dânșii. De alt­fel sosesc mai pe fie­care săptămână femei și copii din România, căci șoc. B’neî­ Brith de aci dă scrisori de re­­comandiție bărbaților cari do­resc a’șî aduce familiile aci. A­­ceștia le trimit la soțiile lor, iar aceste din urmă, în baza reco­­mandațiilor, sunt ajutate de către Alianța Israelită din Viena, care le înlesnește drumul la New-York, iar de acolo vin pe socoteala soc. B­­. de aci. Am asistat la o scenă, când două femei, în brațe cu două co­pile, au sosit aci venind din Bâr­lad, și au căzut în brațele băr­baților lor. Această scenă miș­cătoare m'a emoționat adânc. Societatea B’nei Brith din a­­cest­ oraș merită toate­ laudele, căci i-a pus mai pe toți în pi­cioare. Un tîner, farmacist încă de pe acasă, cu concursul acestei so­cietăți ’și-a deschis o farmacie in acest oraș Un altul dint’înșiî, absolvent al liceului Mateiu Basarab din București, își urmează cursurile la facultatea de medicină din Berkeley, un orășel nu departe de San Francisco, și tot sus zisa societate il susține Mai este un bărbier b­ârlădean, venit acum un an sărac ca și cei’alțî emi­granți, iar azi e patronul unui elegant salon de bărbierie Și a­­cesta ca și cel­ l’alți a fost ajutat de menționata societate. * ¥ * Eram decis a părăsi a treia zi orașul, dar din cauza unei ră­celi ce am căpătat am fost silit a rămâne «colo două luni în cău­tarea doctorilor. In intervalul acesta, am avut destul timp de a studia mai de aproape traiul ce-l duc evreii­­români în San Francisco. Din cele auzite, constate și vă­zute de mine personal, am con­chis că cei emigrați anul trecut din România și stabiliți aci, de­și ducând dorul după locul unde au văzut pentru prima oară lu­mina zilei, nu regretă câtu­și de puțin că ’și au făcut America noua lor patrie, armata franceză din Africa și în­­cheiaseră o strașnică amiciție. Când Buret moșteni o sumă mai mare, ei voiră să-și încerce norocul ca comercianți în Africa centrală și de acea deșertară din garnizoanele lor. La început avură puțin succes, in cât Buret își pierdu curagiul și acceptă un post într’un ma­gazin în Accra. Geî-l’alți douî pătrunseră în interiorul țărei, unde după multe greutăți înve­­țară limba sălbatecilor de acolo, apoi veniră la Lagos, unde o societate belgiană îî angajă ca reprezintanți comerciali în ți­nuturile de acolo. Ei însă îndată ce au ajuns, au fost jefuiți de un trib sălbatic. In contra acestuia comercianții se răzbunară furân­­du-le vitele. Tâlharii se jefuiră guvernatorului englez sub stăpâ­nirea căruia se află acel ținut, și Beudard și Desemblanc trebuiră să predea vitele. Cu această execuțiune fu însărcinat căpita­nul englez Keyes. In curând după aceea fu asa­sinat căpitanul, cu care cei trei francezi se făcuseră prieteni și în scrisorile lor se exprimau în chip foarte cordial despre dînsul Englezii acuzară pe francezi de asasinat. Aceștia se refugiară pe teritoriu francez și se anun­țară ca dezertori autorităților mi­litare. Ei insă fură extrădați au­torităților engleze. Faptul acesta a produs mult sânge rău în Franța, mai cu seamă că scri­sorile prizonierilor adresate din închisoare rudelor lor din Franța, n’afi fost predate la adresa lor. Ilustrația noastră de pe pag I reprezintă transportul celor trei prizonieri francezi de către un detașament de soldați englezi Veți vedea ast­fel cu câtă ușu­rință te închei la mănușe și pie­lea nu va crăpa. Nu trebue să le scoți nici­o­­dată mănușa trăgând de degete, ci de la podul palmei. Să nu pui o mănușă într’alta, ci trebue să le întinzi în cutia sau jachet. Mănușile de culoare deschisă se pun între două bu­căți de flanelă albă, spre a le feri de contactul mănușilor de culoare închisă. Se repară foarte bine mănu­șile de chevreau negre, ameste­când puțină cerneală neagră cu o lingură de ceaiü de ulei­ de măsline și apoi tingi aceasta pe crăpăturile ce se fac la mănușe. Mănușile de culoare deschisă se curăță cu făină, dacă nu sunt de­cât foarte puțin murdărite ; în caz contrar întrebuințați neu­­falina, chiar pentru mănușa de Suedia. Când cumpărați mănuși, exa­minați bine cusăturile. Dacă firul are pe dînsul locuri albe, nu le cumpărați, căci atunci pielea se rupe cu ușurință. Zîna. București, 29 Noembrie. Drepturile pensionarilor Anunțarea prin Mesagiu­ a unui proiect modificator al legii pensiunilor a dat o nouă vioiciune mișcării ce de mai mult timp domnește printre vechii slujbași ai Statului. In ziarul nostru am dat seamă despre întrunirile ținute, des­pre resoluțiunile luate și în sfirșit, despre petiționarea la Cameră. Am spus și astă­dată că nu­­ cunoaștem încă noul proiect al guvernului, — și nu­ cu­noaștem nici astă­zi, pe in­­tențiuni presupuse, așa­dar, n’am putea să discutăm. Cu­­ toate acestea, este o chestiune ce pare a preocupa în primul rând pe actualii pensionari, și asupra căreia credem că e bine a­ se ști că nu există deosebire de părere, în opinia publică cel puțin, și aceasta este, chestiunea drepturilor câștigate. . Cum se vor regula pentru viitor obligațiunile ce Statul își va lua față de slujitorii săi, aceasta este o chestiune care va trebui negreșit să fie desbătută și ea cu toată luarea aminte spre a fi resolvată în chipul cel mai echitabil po­sibil,­­ iar chestiunea soartei actualilor pensionari este cu totul alta și ea nu comportă de­cât o singură soluțiune : respectarea drepturilor. O să se zică­m cum , dar a­tunci peste cât­va timp o să avem două categorii de pen­­­sionare, cel după legile vechi și cel după legea nouă * * 1—Da, o fi poate aci o anomalie oare­care, de cât ea este inevita­bilă. In adevăr, să presupu­nem, de exemplu, că legea nouă nu mai recunoaște drep­tul funcționarului de a se pu­tea retrage la pensie de­cât după cel puțin 20 de ni de servicii­ , aplicându-se noua le­ge pensionarilor cari actual­­imte ’și au regulate pensiile pentru un timp mai scurt de servicii, s’ar chema să se su­prime cu totul pensiile acelora ! ilar eu nu mai pot acum să reintre în slujbe spre a îm­plini noul termen minim ! Iată clar ceva ce ar fi în tot cazul mai mult și mai reu de­cât o simplă anomalie! Exemplul acesta arată, cre­dem mai bine de­cât ori­ce, indiscutabila dreptate a ce­rerii ca drepturile câștigate după vechile legi să nu fie atinse. Nimic n’ar putea mi­lita în contra acestui postulat al dreptății,—nici argumentul că Statul n'ar putea fi în stare să suporte sarcinele ce­ im­pun legile vechi. Statul e dator să caute a se suporta cum va ști, în virtutea obli­gațiilor ce și-a luat, căci alt­fel cu acelaș argument ar putea de pildă să nu și plătească furnizorii, creditorii, etc. Se poate aceasta , nu , dar și pen­sionarii nu sunt, în felul lor, de­cât niște creditori ai Sta­tului, cu sume anume prevă­zute prin legi, ținând joc de adevărate contracte Din nici un punct de ve­dere, dar, nici al dreptului propriu zis, nici al sfintei drep­tăți neînscrisă în nici un cod, drepturile câștigate ale pen­sionarilor nu pot, nu trebue să fie atinse. Asupra acestui punct cel puțin credem că nu va mai încăpea nici o discuție. Starea evreilor români în San Francisco (America) (Corespondența­ particulară a „Universului”) Jackson (California), 22 Noembrie Erau orele 9 seara când sosi­sem la San­ Francisco ; venisem după afaceri comerciale, și nu mă gândeam nici de­cum la stu­­diarea vieței evreilor­ români de acolo. O întâmplare însă mi-a dat o­­caziunea de a descoperi locul unde ei se string în fie­care seară, și ast­fel să me conving personal de traiul ce-l duc acolo. Mă aflam în tramvai, ducân­du-mă spre hotel, și în momen­tul când traversam Folsom Street, una din străzile principale ale o­­rașului, zării un elegant restau­rant, pe ușa căruia citii cu uimire inscripția «Roumanian Restau­rant». M’am dat jos din tramway și intrai înăuntru. Lipsesc deja de mult din Ro­mânia, și de mult, n’am mai avut ocaziunea de a vorbi limba țarei mele natale, pe care cu drag o vorbeam pe acasă, și iată că pe neașteptate mi se prezintă această ocaziune. Credeam că mă aflu în vre­un restaurant din România — Chelner, adu’mă un pahar cu bere, ordonă un tinel de la o masă din fund — Vine, vine, răspunde chel­nerii, alergând în dreapta și în stingă. La o masă sunt adunați câți­va, discutând de cele întâmplate în timpul zilei. La o altă masă iarăși scade un grup de câțî­va, în mij­locul cărora un Sîner,ținând­­ Uni­versul» în mână, citește în auzul tuturora noutățile de pe »casă Pretutindeni nu se vorbește de­cât limba română sau loc la o masă alăturea de douî tineri, îmbrăcați cam urî­­cios, erau muncitori. Ei nebă­­nuind câtuși de puțin că aș fi și eu unul de ai lor,­­și urmau conversația înainte, bine­înțeles după ce mi-au­ cerut scuzele cu­venite, că vorbesc în prezența mea o limbă străină da cea en­gleză Din conversația lor am putut afla multe, dar în primul rînd dorul ce îl au după ai lor. «Ab ! zice unul dintr’înșii: de mi-aș vedea soția și copilul aci, m’aș simți fericit, cât de mult ’mî-e dor de dînșii !» — Și eu de mî aș vedea ma­ma și cu sora aci, nu m’aș simți mai puțin fericit ca tine, adaogă cel­ l’alt. N’am putut să rămân însă mult timp incognito, căci la un mo­ment dat, un prieten cu care nu mă văzusem deja de mult, se a­­propie de masă și mă recunoscu. Orologiul cel mare de la City t­all (primărie) bătuse orele 4, când m­'am dus la culcare. A doua zi era Duminecă și am fost invitat de a lua parte la șe­dința ce o vor ține evreii ro­mâni, strînși într’o societate sub numele «The Hobrew-Rouma­­nian Zionistic Association». Eram prezenți cam vre-o 50 de membri, sub președinția tî­­nărului S. Chinsberg-Bârlad, în­temeietorul drumeților din Ro­mânia Scopul acestei societăți—după cum am aflat—pe lângă zionism, e și acela de a ridica moralul evreilor români din acest oraș, care era atât de decăzut la în­ceput. Se știe că acum un an ei au venit aci în număr conside­rabil de la New­ York, pe soco­teala societăței B’nei-Brith Cu toții de­o­potrivă au fost ajutați materialicește de către diferite societăți de caritate din acest oraș. Mulți și-au găsit imediat ocu­­pațiuni, bine­înțeles ducând’o la început cam greu­. O parte însă dintr’înșiî nu-șî căutau de treabă de fel, făcându-șî o reputație din cele mai ordinare, din care cau­ză toată lumea a început a privi cu ochi reî și pe cei nevinovați. Văzând cât de mult a decăzut moralul lor, fiind priviți de toți ca un soia de oameni nevred­nici, s'au sfides intr'o societate, ca în unire să și poată îndrepta numele Și pare că reușesc, căci pe cât de rea ziarele evreo-ameri­­cane de aci vorbeau de ei la în­ceput, pe atât de bine vorbesc acuma, lăudându-l de bunul re­nume ce -și câștigă prin purta­rea lor. Bene­ Focșani Reîn­vierea afacerea Dreyfus Pe când articolele avocatului Libert dovedesc neînțelegerea din tabăra dreyfusistă, inciden­tul Carrière-Galliffet pare că ia proporțiuni din ce în ce mai mari Maiorul Carriere, care a susținut acuzarea în procesul din Rennes, în ajun de a trece la pensie și de a lua licența în drept, acuză pe Galliffet (atunci ministru de războiu) că a exer­citat presiuni asupra lui, tinzând de a obține achitarea lui Dreyfus. Galliffet a desmințit acuzarea ce i se adune ; dar ziarele Gau­­lois și Petit Journal confirmă că, în «jurul pronunțărei rechi­zitoriului la Rennes, Carriere a primit o telegramă care spunea : «Iți atrag atenția asupra respec­tarea motivelor adoptate de Cur­tea de Casație». Petit Journal spune că Carriere chiar primise formula considerendelor sentin­ței și ale concluziunilor, ast­fel concepute : «Având în vedere că nu trebue sa se ție seamă de destăinuire , având în vedere că borderoul nu e al lui Dreyfus, etc. «Petit Journal» adaugă că Car­­rière n’a ținut cont de instruc­țiuni, așa că, la o recepțiune de ofițeri, care a avut loc la Rennes, generalul Donop s-a dus înaintea lui și, strîngendu-i mâna, i-a spus : «îmi face o onoare de a te felicita, căci ai servit bine Franța». Toate astea însă par a fi o noua manevră naționalistă spre a reînvia afacerea Dreyfus, acum în ajunul alegerilor. O dramă în Africa — Vezi ilustrația — Ziarele franceze și engleze a­­nunță o afacere ciudată, și până acum nu tocmai lămurită, care s’a petrecut în regiunea­ Nigeru­lui în Africa. Este vorba despre trei tineri comercianți francezi, Jean Buret, Pierre Desemblanc și Abel Beu­­dard. Ei serviseră împreună în Iuliu Popper Exploratorul Țărei de foc Acum vre-o 15-20 de ani ex­ploratorul Iuliu Popper, născut în România la anul 1857, a plecat ca să facă explorațiuni în Țara de foc din America de sud. In acea țară a dat numeroase nu­miri românești munților și rîu­­rilor pe cari le-a descoperit^ Iuliu Popper . Avem înaintea noastră o hartă a țărei de jos, pe care ne-a pus-o la dispoziție sora defunctului ex­plorator, d-na Gisela Popper. La partea nordică, lângă Ocean, ve­dem rio (riul) Urechiă, nu de­parte de rio Roselli, apoi mai spre sud e lanțul de munți Car­men Sylva, munții Lahovari, etc. Iuliu Popper a încetat din viață în Buenos Aires, capitala repu­blicei Argentina. CRONICI FEMENINE MĂNUȘA Mâna trebue să stea foarte co­modă în mănușă. Degetele mă­­nușei trebue să fie atât de lungi cât și degetele mâniei. Mănușile prea juste nu du­rează, ceea­ ce e o considerație economică : eleganța adevărată și cochetăria bine înțeleasă sunt în­tot­deauna în acord cu aceste considerații economice. Mănușile de chevreau sunt mai durabile, dacă știi să le pui pri­ma dată în mână. «Asta e o a­­devărată știință» spunea odată o fem­ee. Trebue ca mâinile să fie bine uscate și curate. Iată cum se pune o mănușe , bagi cele patru degete lăsând a­­fară degetul cel mare. După ce degetele au mirat, apoi introduci și pe cel mare- Nasturii îi în­chei începând cu al douilea și continuând până la cel din urmă și apoi închei și primul nasture. Războiul anglo-boer —­­Vin poștă — Se depeșează din Capetown că comandanții boerî Brand și Her­zog au reapărut în districtul Cal­­vinia. In Orange, un comandor boer, comandat, zice-se, de către De­­wer în persoană, a atacat fără succes un convoiu al coloanei Remington. * ¥ La Haga sosesc din nou știri disperate din lagărele de con­centrare. In luna Noembrie mor­talitatea a fost de 40 la mie. V « Numerul morților în câmpu­rile de concentrare s’a mărit din nou într’un chip foarte alarmant, cauza e atribuită continuelor ploi din ultimele săptămâni Având în vedere că aceste câmpuri nu sunt destul de sigure, autorită­țile militare engleze studiază o complectă reformă a sistemului de concentrare.*­ffi­ftinh Hili a scris «Balada de Crăciun», care a fost împărțită, împreună cu un apel, copiilor din toată lumea, ca să-și dea obolul pentru copiii boerî. ... Ufîl!­Curier Judiciar (TRIBUNALELE ROMANE) Un proces important In Octombrie anul trecut au fost lipite pe zidurile din Craiova niște afișe injurioase la adresa fostului primar și a consiliului comunal. In acele afișe, nu se arată însă tipografia în care au fost imprimate. Făcându-se cercetări, s’a do­vedit că ele au fost imprimate în tipografia d-lui David Ben­­venisti. Parchetul a trimis în judecata tribunalului pe d. Benvenisti , fiind­că a contravenit art. 17 din leg pres., fiind­că n’a arătat în josul afișului adresa tipografiei. Atât tribunalul, cât și Curtea de apel din Craiova, și-au de­clinat competința, susținând că acest fapt constitue un delict de presă Afacerea a venit el. Înaintea Curții de casație, secția II-a, care a casat decisiunea Curții din Craiova, considerând ast­fel că nearătarea tipografiei unui afiș nu constitue un delict de presă, ci un delict comun. Procesul se va judeca din nou de Curtea de apel din București. • • « Procesul di-lul Mirodolescu cu primăria Capitalei Ieri a venit înaintea tribuna­lului judecarea in continuare a acestui proces, înainte de începerea desbate­­rilor, cf. advocat. Constantinescu din partea d-lui Ciocanelli, cere tribunalului amânarea procesului și admiterea probei testimoniale, pentru a se dovedi că d. Cio­­canelli n’a întrebuințat violență și că cârciumele d-lui Mirodorescu n'au fost închise nici­odată. , La această cerere s’a asociat și d. Panu, reprezintând primă­ria Capitalei. Reprezintanții d-lui Mirodo­­rescu, d-nii advocați Lahovari și A. Iliescu, s’au opus la amânare, susținând că propunerea de mar­tori este numai un mijloc de șicană. Tribunalul, deliberând, a admis proba testimonială și a amânat afacerea pentru 17 Decembrie viitor. U­n Furt de timbre Practicantul Stelian Stama­­tescu, de la judecătoria ocolului IV din Capitală, a fost­ trimis în judecata tribunalului Ilfov, secția a 111-a, pentru faptul că lua co­lile de hirtie timbrate de prin dosare, le ștergea cu clar și apoi scotea pe densele citații și copii de hotărîre, insușindu-șî colile de hirtie bune depuse de părți. Acest sistem de fraudă el l-a practicat timp destul de îndelun­gat, însușindu-șî o sumă fru­mușică. Tribunalul, in urma cererei inculpatului, a amânat ieri jude­carea procesului pentru 12 De­cembrie. Grefier. O CUGETARE PE ZI Să pui spiritul înaintea bunu­lui simț, e să pui prisosul înain­tea necesarului. Știri din străinitate — Prin poștă — La Budapesta s’au otrăvit, mân­când carne stricată, muncito­rii Paul Szabó, Maria Kovács și Elisabeta Kovács. Cu toate a­­jutoarele le li s’au dat, ea se a­­flă in agonie. ¥ ¥ Din Belgrad se anunță că noua lege a presei sârbești prevede ca inatacabili numai pe regele, pe regina și pe rudele și copiii lor. ¹ ¹ In zilele din urmă o teribilă tempestă, abătându-se în Arh­i­­pelag, a pricinuit mai multe nau­­fragii cu victime omenești. Corabia otomană «Aios Geor­­ghios», plecată din Clasomen, s-a înecat în apropiere de țărm. 5 persoane au pierit în valuri. Un alt vas elen a pierit în dreptul Clasomenului, întregul echipagiu, precum și căpitanul vasului, s’au înecat. Alte două corăbii s’au înecat în canalul Mosconisia. Mai multe cadavre au fost a­runcate de valuri la țărm. * D­na Angela Greco, proprietă­­reasa hotelului Albergo Centrale, din Martinafranco, pare a deține recordul maternităței; ea a năs­cut 29 copii, dintre cari 23 băieți. * * * Din Praga se anunță că împă­ratul Francisc I­osif a grațiat pe gardistul Wlassak, condamnat la moarte fiind­că a asasinat pe logodnica sa. Curtea de casație l-a condamnat la 20 ani muncă silnică. ft. Ziarul «Daily News» din Fi­­ladelfia publică o știre că miniș­trii unguri Lukacs și Hegedüs, din discuție, s’au luat la bătaie in consiliul de miniștri­ Hegedüs ar fi aruncat cu o călimară în capul lui Lukacs, iar acesta a trîntit un scaun în capul lui Hegedüs. «Budapesti Hírlap», reprodu­când această știre, o desminte categoric. Un tînăr tinichigiu de 19 ani lucra deună­zî pe acoperișul unei casa din strada Renard din Pa­ris, când de­odată căzu jos de la al șeaselea caz. Portăreasa și chiriașii crezură că vor găsi jos un cadavru, când, spre surprinderea tuturor, văzură pe tinichigiu, neatins sculându-se de la pămînt. Ur­ pahar de ra­chiu făcu să ’I treacă și spaima. * ¥ • Se scrie din Turda (Transil­vania) că acolo s’au descoperit bancnote false de 10 fiorini. A­­semenea hârtii au fost descope­rite la locuitorul Paul Jenei din Bágyon și la femeile Konya și Bodoczy. Aceștia veniseră la tîrg la Turda. S’au început cer­cetări pentru a se afla autorii. Vin aromatic. In : Plante aromatice.... 30 grame Vin roșu... U« litru. Se întrebuințează ca plante a­­romatice decoesiunile de foi de nuc, specii aromatice (levănțică, roșmarin, etc.), coaje și foi de stejar. Dospește­ la timp de opt zile și strecoară. Acest vin se întrebuințează, pe din afară, la pansamentul rănilor. Universul 1d provincie De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 21 Noembrie — Craiova Inspecția d-l­­f general Car­calețeanu. — D. general Carcale­­țeanu, șeful marelui stat-major al armatei, a făcut obicinuita inspec­ție anuala a școalei de fii de mili­tari de aci. Luni d. general, însoțit de aghio­tantul seu, d. maior Rovinaru, a asistat la instrucția și la defilarea elevilor , apoi a inspectat amănun­țit toate sălile școalei. D. general a rămas foarte mulțu­mit și și-a exprimat satisfacția sa profesorilor școalei. Marți d. general a asistat la cursul de mecanică tr. cl. VII și la alte cursuri pe la diferiți profesori, unde a rămas de asemenea pe de­plin mulțumit. După amiază s-a făcut inspecția ofițerilor și a scriptelor direcți unei de studii. La ora 4 d. general Car­­caleleanu și suita sa au părăsit lo­calul școalei, mulțumind d-lui co­mandant al școalei col. Săulescu, directorului de studii d. maior I. Ștefănescu, cât și profesorilor aflați acolo, pentru silința lor. Atentatul de la bariera Vélceț.­Un atentat de o îndrăz­neală rară a avut loc aseară la ba­riera Vélceț. Un oare­care Dinca I. Matei vo­ind să treacă prin barieră cu o că­ruță încărcată, a fost oprit de guar­dul Pavel Ștefănescu, pentru a fi controlat. Dincă I. Matei, care nu se simțea tocmai curat cu marfa lui din căruță, se opuse. Guardia­­nul insistând, Dincă sa repezi asu­pra lui, aplicându-i cu un ciomag câte­va lovituri strașnice în cap, do­­borându-l. La țipetele victimei să­riră oamenii din jurul barierei,cari, punănd mâna pe atentator, îl lega­­ră strașnic și-l d»tera pe mâna po­liției. Guardul Ștefănescu a fost tri­mis în căutarea spitalului, iar Din­că Matei, dat pe mâna parchetului, Ugorîn. Constanța Incendiu.­In noaptea de 25-26 a ars un grajd ce nu era asigurat, proprietatea locuitorului Ion ° Ilie Leu, din cătunul Peștera, pendinte de comuna Mamut Cuius, precum și patru cai ce se găseau in acel grajd, din cari două ai păgubașului și douî ai locuitorului Stef­an Vasile Mârzache. Focul se crede că ar fi fost pus de locuitorul Mateiü lbdu, din co­muna Gazil Murat și femeea Vișa, soția lui Florea Moldoveanu, din cătunul Peștera. Pagubele se urcă la 4.000 lei. Sanitare.— In comuna Goh­ir­­leni s'a declarat epizootia de febră aftoasă. S’au luat măsuri de către d. medic veterinar al portului. Diverse.S­ S a format un comi­tet compus din d. inginer D. Bo­­nescu, președinte ; C. G. Lumezea­nu, casier ; P. Vulcan, secretar ; A. Pâunescu, arhitect și conductorii Iorgovici Rovine, Alexandrescu A. și G. Constantinescu, pentru ridi­carea unui monument supraveghe­torului Constantinescu, tăiat de tren.­­ In port e mare animație , zeci de vapoare stau ancorate la radă, pentru încărcarea cerealelor. ■­? Miron,­ Giurgiu Căzută de la 13 metri.—Fe­meea Leanca Popescu, pe când scu­tura la al douilea etigiu al caselor din strada Justițiar No. 2, din cauza balconului defectuos, a căzut de la o înălțime de 13 metri pe paragiu. Starea ei este gravă și se află la do­­miciliu­, sub îngrjirea Societăței de bin­e­facere a industriașilor români din localitate. Diverse. — D. C. A. Dimitriu, ultragiând și amenințând cu bătaia pe sergentul de stradă Ion Chris­­tache, a fost anchetat de d. comisar N. Munteanu și actele dresate s’au înaintat parchetului. Timpul este frumos. Dunărea scade simțitor. Dunăreanul« Sași » Urmărirea unei bande de tailiun­i internationali.. (Furt de jumătate milion).—La timp am dat prin «Universul» toate amănuntele sosite autorităților locale, despre o îndrăzneață tâlhărie, cara întrece suma de peste­­ 500.000 lei, făptuită in ducatul Hessa. Astă­zi autoritățile au mai fost vestite de către consulatul german, că autorii acestei enorme boții sunt Mertens Gotfried zis și Friedrich Wilken Gustav, Alias Stein cu con­cubina sa, numită Elisabeth Neu­­bert. Se dă ca sigur că acești în­drăzneți indivizi fac parte dintr’o primejdioasă asociație de hațî și criminali, cari au sedii în toate o­­rașele principale din Europa. Au sosit și fotografiile tilharilor, cari sunt foarte tineri și au mutre impunătoare, și cari­ sunt urmăriți CA­ROL IN A IN V­ER­NI ZI 0 *6 Torturile unei mâine PARTEA A DOUA Destăinuirea unei moașe VII — Cuvintele muribundei în­flăcărară imaginația mea și am simțit un fel de mândrie de a putc­a întru căi,­va umili pe acele femei, cari dacă ar fi știut că ea eram fiica unui executat, m­i ar fi respins cu cel mai adânc dis­­preț. «Mulțumit cu căldură bătrânei, jurându-i că voi pune în prac­tică sfaturile ei, și apoi am as­­­cut­­ în sin acele prețioase scri­sori. «Eu voiam să stau lângă moașă spre a-î închide ochii, dându-i fest­ fel o dovadă de recunoștință. «Dar eu nu voi. «— Dacă după ce voia muri, rudele mele vin noi și ne mai găsind­ nici un ban, le văd in această casă, vor crede că tu ai luat banii Nu te supăra, Gian­­nino, eu am crezut în­tot­dea­­una în inocența tatălui tău , dar ce îl silțî, știind că ești fiica unui executat, nu ar face complimente față de tine, vei avea neplăceri și poate­­ți vor lua acele pre­țioase documente , dă-mi deci o sărutare și lasă-mă. Eu în a­­ceastă lume n’am crezut nici o dată în nimic, dar în tine cred, și sunt sigură că­­ mî vei face onoare Adio ! «Lăsam acea casă cu sufletul viu impresionat, și mă retrasei într’un apartament mobilat. «Aveam bani și nu mă mai temeam de viitor. «îndată ce fii singură, primul meu gând fu de a citi acele scri­­sori. «Găsii iscălituri de la d­ ns sus puse, în fața cărora socie­tatea se înclina cu respect și cu admirație. «In multe din acele scrisori se vedeau încă urme de lacri­mile versate. «Aproape toate implorau sal­varea de la bătrâna moașe, spre a ascunde rușinea, dezonoarea lor, plătind cu aur tăcerea com­plicei lor. «Eu ghiceam scena acelei dra­me de durere, în­­ care o mamă e silită a se scăpa de pruncul ei, căci acea ființă ar fi pătat o stemă. «Alesei cu ochii închiși o scri­soare din grămadă. «Sorții căzură pe nevasta unui conte, care se stabilise la Milan «O fem­ee gentilă, mamă a două copii, care trecea drept un model de virtute, de curățenia, care, în timpul absenței bărba­tului, căzuse sub fatalitate. «Și bătrâna moașe o ajutase să își ascundă acea rușine. «Copilul dormea în cimitirul din Turnu, mama trăia fericită și stimată a Milan «Plecai în acel oraș, spre a studia mai de aproape modul meu de a lucra. «îi găsii: «Mă îmbrăcat cu rochiile cele mai modeste și, luând o expresia de durere, mă dusei la palatul contesei și cerui să vorbesc cu acea nobilă d-nă. «Servitorii îmi răspunseră au asprime că, spre a fi admisă la doamna, îmi trebue o scrisoare de recom­andație. «Prevăzusem deja asta și pre­gătisem un bilet pe al cărui plic era scris­­«— Contesa Giannina Uberti, din partea Martei Susani, moașă la Turin. «Dădui servitorului biletul în­chis. «Cinci minute după aceea, el se întoarse spunându-mi că con­tesa mă aștepta. «Urmai pe servitor până in­­tr’un cabinet destul de modest, unde fui lăsată singură timp de câte­va momente. «Pregăteam planul meu de atac, când auzii un fișîit de ro­chie și acea doamnă apăru. «Putea să aibă 40 as­ta! și era blondă. «Dar în acel moment fața ei era de o extremă paloare «— Luați loc, doamnă — pro­nunță ea—și spune-mi eu ce te pot servi ? «— Gu multe, contesă — răs­punsei fără să ezit. D-ta ai auzit poate de un anume contele li­berti care a fost spânzurat la Turin ? «— Da, mi sa pare, a fost o execuție care a făcut sgom­ozi condamnatul avea o Mică. «— Care sunt eu ! — o între­rupsei cu răceală. «Printr’o mișcare involuntară, contesa dădu fotoliul puțin mai departe și încruntă sprincenile. «— Ah !—zise ea—ca pot face pentru d-ta ? «O privii fix. «— Acum ’ți voiü spună. Din ziua când tatăl meu m a bleste­mat, pe când se ducea la locul de execuție, eu am avut toate nenorocirile. Și totuși Dumnezeu știe că eram inocentă. «— Erai amanta unui prinț— zise cu dispreț contesa. «Flacăra ochilor mei șe făcu și mai îndrăzneață. «— Eu îmi dădusem corpul, doamnă, spre a salva pe tatăl meu ; lui în mod infam sedusă, înșelată, nu aveam pe nimeni care să mă apere, nimeni nu avea milă de mine. Dar ce ar spune d-ta de o nobilă doamnă, înconjurată de stimă, de afecțiu­nea tuturor, adorată de bărbatul ei> și care, pentru un capriciu, într’un moment poate de plicti­seală, s’a dat unui om care nu putea nici să o iubească, nici să o stimeze, care ar fi pierdut-o în fața tuturor? «Fața contesei deveni palidă și ochii ei se aplecară în jos. «— Mé vom­ explica mai bine, doamnă. Fiica condamnatului, blestemata, avea și ea nevoie de a trăi, nu-i așa? Dar nimeni nu­­ ar fi întins a mână da ajutor și toți îî­­nchideau ușa în față. «O singură fem­ee avu com­pătimire de mine , o moașe. Ea mă primi ca pe o fiică și îmi încredința toate secretele profe­siunei sale. Am auzit povestiri cari să te înfioare, am văzut smulgându-se vălul de la atâtea virtuți, așa ci eu, pe lângă unele femei, care deși posedau totul, dar n’au știut să fie oneste, aveam dreptul de a me crede o sfintă. «In timpul discursului meu, contesa trebue să fi căutat în creerul ei armele spre a susține lupta, pe care începea să o pre­vadă. «După ce terminai, ea îmi răs­punse cu oare­care asprime : — Nu știu de ce vii să-mi povestești toate astea. Dacă ești fiica unui condamnat, mie puțin îmi pasă; dacă o moașă ți-a po­vestit secretele ei, asta e un lu­cru care nu me privește. «—Adevărat? — o întrerupser­ea cu ironie.—De ce dar știind din partea cui veneam, te-ai gră­bit să mă primești îndată? «—Pentru că servitorul meu mi-a spus că aveai o înfățișare suferindă, că păreai nenorocită, și eu n’am închis nici­odată ușa mea celor nenorociți, nici n’am refuzat de a da un ajutor. «—Și nu cunoști pe moașa al cărei nume era scris pe biletul meu­ ? «—Nu... (Va urma)

Next