Universul, decembrie 1901 (Anul 19, nr. 328-355)
1901-12-01 / nr. 328
Calendar pe anul 1901 Ortodox Vineri, 30 Noembrie.— + Ap.Andreiu, fiul chemat Catolic Vineri, 13 Decembrie. — Lucia Soarele răsare 7.27 , aprne d.19ucurești, 50 Noembrie. Modificarea foncierei Printre dezideratele proprietarilor urbani, apăsați de criză, e și acela de a se modifica impozitul foncierei într’un sens mai echitabil și mai corespunzător stării actuale de lucruri. In această privință, mai mulți proprietari ne-au trimis următoarea scrisoare : «E bine știut de toți, că azi cel puțin 00 % din imobilele orașelor principale sunt hipotecare la, creditele ne» sau la alți creditori particulari. «Posesorii de acțiuni își încasează regulat cupoanele lor, fară a plăti din acest venit absolut nimic Statului, pe când proprietarul (nominal) e impus cu 17 la sută asupra venitului întreg al imobilului, adică și asupra dobândei banilor împrumutați de la credit sau de la particulari. «Astfel fiind, credem că ar fi drept ca proprietarii cari au casele hipotecare la credit sau la particulari, să fie scăzuți din venitul net al proprietăților cu suma dobânzei ce plătesc creditelor sau particularilor, și să se impue cel puțin 12 °/« asupra cupoanelor, sau la particulari asupra dobânzei ce primesc de la debitori; astfel, imposibul asupra imobilelor va deveni mai echitabil, proprietarii se vor mai ușura de greaua sarcină ce-i apasă, proprietățile se vor urca In valoarea lor, azi atât de depreciată, din cauză că toți caută a-șî plasa capitalurile numai în scrisori fonciare sau alte bonuri, fiind scutiți de ori ce sarcină și grijă. «Statul n’ar păgubi nimic, ba din contră ar incasa mai sigur, căci proprietarul ușurat va plăti mai exact fonciera și Creditul, iar reținerea asupra cupoanelor e sigură. «Să nu ni se obiecteze, că din cauza aceasta Scrisurile Fondare vor scădea. Nu credem, fiindcă proprietarii mai înlesniți vor plăti mai exact dobânda și anuitățile ; astfel Scrisurile Fondare vor deveni mai solide, iar posesorii Scrisurilor vor primi tocmai 5 la sută, cumpărându-le chiar cu 90 suta, iar nu cu azi cu 77, producându-le 6 V« la sută, ceea ce nu li s’a garantat prin Scrisul Fondat, care garantează numai 5 la sută. «Pentru o mai bună lămurire a celor arătate, să luăm un exemplu, astfel: Un proprietar care s-a împrumutat la unul din Creditele urbane Cu 80000 lei valoare nominală, urmează să plătească creditului 4000 lei dobândă anuală de 5% pe care o incasează posesorii acțiunilor comise, acești posesori de acțiuni fiind impuși cu 12% asupra cupoanelor, ceea ce face 480 lei, urmează ca proprietarul să fie scăzut din venitul nett al proprietății cu suma de 4000 lei, și prin urmare cu 480 din totalul fonderii ce ar trebui să plătească asupra întregului imobil. «Posesorului de Scrisuri Fondare Urbane, dacă nu-î convine această dispozițiune, n’are decât să se debaraseze; vor fi destui alții cari să se mulțumească să încaseze în liniște o dobândă sigură de 5 la sută, mai cu seamă că în Scrisurile Fondare Urbane nu se zice că sunt scutite de orice impozit. Astfel, mulți din acei ce posed azi Scrisuri Fondare Urbane, vor începe a cumpăra imobile. «După părerea noastră, dacă nu se vor lua in seamă cele expuse, proprietățile vor perde foarte mult din valoarea lor și vor renune cea mai mare parte în sarcina creditelor, proprietății pottrtribuii** * «Afară de cele arătate, se impun următoarele : 1. A se face mai curând noul recensămînt pentru a se evalua exact actualul venit al imobilelor. 2. Să se ia măsuri serioase, ca proprietarii să fie puși în posiție a urmări pe locatari cu mai multă ușurință pentru neplata chiriei. 3. Să se scadă la fiecare semestru plata foncierei pentru prăvălii și apartamente rentase neinchiriate. " 4. Să se retragă raza orașelor și mai cu deosebire a Capitalei.» Atragem atențiunea celor interesați și a guvernului asupra acestei propuneri, ale orașului, în strigăte ironice de Trăiască micul infante! Să mergem la botez! și în acelea mai puțin ironice de: Moarte familiei Cascrla ! Moartea nașei] (Nașa noului născut era reginaregentă). Sosind în fața palatului regal, demonstranții alternau aceste strigăte cu cântecul Marsiliezei și cu fluetăturî asurzitoare, și în fine — adăugându-se la studenți o mulțime de altă lume—demonstranții, cari acum erau în număr de două mii persoane, au vroit sa năvălească în marea curte a palatului. Halebardierii alergați spre a-l reține, fură bătuți și respinși, în strigătele de «jos lacheii Guriei!» Demonstranții erau deja aproape să-și ajungă scopul, a trebuit să se scoată din interiorul palatului escadronul de cavalerie ce se afla de gardă acolo, și, grație șarjelor făcute, se putu risipi mulțimea. ** Demonstrația, mai mult decât pentru efectele sale imediate, e foarte gravă ca simptom. La manifestațiile din Februarie ...a strigat numai ..jj C....s..u , azi se strigă : Jos nașa. Deci cine poate spune că aceste demonstrații, degenerând, nu vor ajunge a fi făcute contra regelui și atunci desigur că partizanii lui Don Carlos vor căuta să dragă foloase. Valladolid CRONICI FELENINE Mama șonvlil atura copiilor înainte de a se asculta naivele confidențe ale adolescentului și de a aplauda actele unui tiner om, trebue să se repete lecțiile fetei sau băiatului de școală, să i se supraveghieze munca și să i se dea ajutor. Nu e nici un repetitor sau meditator mai bun decât mama. Ea are răbdarea și blândețea necesară. Apoi ea mai are timpul necesar, căci stă mai mult în casă. Nu e tot același lucru cu tatăl, care intră obosit, absorbit de afaceri și al cărui creer e surmenat. Eu cunosc multe mame, cari, meditându-și copiii au ajuns să învețe limba latină și cea grecească, despre cari nici idee nu aveau. Când mama este acolo, lângă masă, încuragiând și ajutând pe micii muncitori, totul pare acestora mai ușor. Fericite sunt mamele cari își păstrează copiii pe lângă densele și de asemenea sunt fericiți și acești copii. Ei toată ziua, amestecați printre camarazii lor, învață ce este viața comună, dar seara cât le este de bine și de salutat de a reintra în cuibul părintesc ! Se cunosc îndată copiii crescuți în casa părintească. Ei au judecata mai solidă, asistând mai bine la desfășurarea întâmplărilor vieței decât cei crescuți în streini. Spiritul lor nu e așa de flușturatec ; în fine, ei au obiceiuri mai frumoase, și sunt cu mult mai bine crescuți, învățând toate regulile de bună cuviință în mod practic de la mama lor. Și pentru mamă, cât e de bine de a-șî avea copiii in jurul ei ! Cât de mult înveselesc și însuflețesc casa aceste mici ființe. De câte ori copiii nu descrețesc fruntea încruntată a tatălui lor, de câte ori ei nu-i silesc să vegheze asupra lui însuși spre a da exemplu, de câte ori ei nu mențin dragostea între el și mama lor și armonia în casă ! Ziua. nu.... — —■»— Cel mai mare tun din lume —v Vezi ilustrația —■ Americanii năsuesc cu tot dinadinsul, ca să facă recordul pe toate terenele tehnice și săă-l țină cu o tenacitate de fer. M3 au construit case cu câte 21îue etagii, podul suspendat New- York-Brooklyn, trenuri și vapoarele cele mai accelerate, canalurile cele mai mărețe și multe alte creațiuni, prin care sunt superiori Europenilor. Acum au așezat ei în forturile Sandy-Hook, la intrarea în portul New-York, un tun monstruos, care nare pereche în toată lumea. Acest tun Gathmann (numele inventatorului) a cărui formă o reproducem în ilustrația noastră de astăzi, are o țeava cu o lungime de 17 metri și cu un diametru de 46 centimetri. Ghiulelele pentru acest tun au înălțimea unui om și cântăresc 2.000 funți. Gh. Dumitrescu a făcut însă cerere trib, ca să fie pus în libertate, pe cauțiune de 200 leî. Judecarea acestei cereri a venit era înaintea trib. Ilfov, secția a II-a, care, în urma pledoariei d-lui d. N. Vlădescu, advocatul inculpatului, a admis cererea și a ordonat puunerea în libertate pe cauțiune.* O hotarîre foarte importantă data de Curtea de casație în secțiuni unite Înaintea secțiunilor unite ale Curții de casație, a venit era judecarea din nou a procesului d-nelor Ecal. Raicoviceanu și Erodiada Ionescu cu d-na Lița Leontopol. Vom arăta la scurt obiectul acestui proces atât de important. D-na Sultana Mazai, din județul Piomanați, în anul 1884 a făcut donațiune, după moartea sa, nepoatei sale Lița, azi d-na Leontopol, moșiile Cocorești și Cepeni. După moartea d-nei Mazai, d-nele Ecaterina Raicoviceanu și Erodiada Ionescu, nepoate ale defunctei, au cerut instanțelor judecătorești anularea actului de donațiune, pe motiv că d-na Sița Leontopol, în momentul morței donatoarei, n’a fost capabilă de a accepta donațiunea, deoarece dînsa, căsătorindu-se cu d. Leontopol, și-a perdut calitatea de româncă, urmând condițiunea soțului care, pe atunci, era supus otoman. Afacerea venind înaintea Curții de apel din Craiova, aceasta a hotărît că d-na Leontopol nu poate avea drept de proprietate asupra acelor moșii, ci numai la valoarea lor în bani. Contra acestei decisiuni au făcut recurs atât d-nele Raicoviceanu și Ionescu, cât și d-na Leontopol. S’a dat cuvîntul d-lui M. Sipsomo, avocatul d-nei Leontopol, care a susținut că d-na Sița Leontopol a avut capacitatea de a accepta donațiunea, întrucât soțul seu, fiind român de origină, drepturile sale au fost numai suspendate și îndată ce i s’a recunoscut calitatea de cetățean român, recunoașterea având un efect retroactiv, donațiunea nu poate fi anulată. Recunoaște că d. Leontopol în momentul morței donatoarei nu avea recunoșterea ; susține însă efectul retroactiv al recunoașterei. Art. 7, al. 5 din Constituție, zice d-sa, e adevărat că oprește pe streini de a poseda imobila rurale, dar sub cuvîntul «strein» legiuitorul n’a înțeles și pe românii din alte State și cari s’au lepădat de protecțiunea streină. D-lui Leontopol recunoscându-i-se calitatea de cetățean român, un an după moartea donatoarei și recunoașterea având un efect retroactiv, d-nastia Leontopol având capacitatea de a accepta donațiunea, rea a judecat Curtea, recunoscându-i dreptul numai la valoare. D. Sipsomo sfârșește cerând casarea decisiunea și recunoașterea dreptului de proprietate a d-nei Leontopol asupra acelor moșii. Din partea adversă a vorbit d. Comșa, care a combătut pe d. Sipsomo. Curtea, după o lungă deliberare, a admis motivul de casare invocat de d. Sipsomo, a casat decisiunea și a trimis ca procesul să se judece din nou de Curtea de apel din București. A respins recursul făcut de d-nele Raicoviceanu și Ionescu. Prin această hotărîre, Curtea a recunoscut efectul retroactiv al recunoascerilor și nerecunoscând pe românii din alte State ca streiul îndată ce s'au lepădat de protecțiunea streine. Grefier, președintelui Krueger motivele care fac să se creadă în succesul final al boerilor. — Dar desigur — răspunse președintele—nimeni nu se poate îndoui de o victorie anunțată de Biblie. Și cum diplomatul se arăta surprins : — Da—continuă Krueger, — psalmul 22 spune la versetul 22 : «Domnul me va salva din gura lui și din coarnele taurului». (Aluziune la animalele heraldice ale Angliei). ¥ ¥ Deună zi la Chicago a avut loc o întrunire de protestare în contra sistemului de războire al englezilor în Africa de Sud. S-a hotărit de a se aplica dispozițiile tractatului din Washington din 1871 și de a interzice îmbarcarea de material de războiu pentru Africa de Sud. O CUGETARE PE ZI Secretul cel mare al vieței e să’țî propui un scop nobil și să nu’l pierzi niciodată din vedere. * — CEL MAI MARE TEX MX LUME.—(Vezi explicația) DOT SPANIA (Corespondența particulară a „Universului“) Madrid, 25 Noembrie Grava demonstrație antidinastică Din cauza cenzurei, firul telegrafic v’a transmis puțin asupra acestor demonstrații, cari sunt de o gravitate excepțională. De aceea azi ve scriu, dându-ne pe larg descrierea acestor demonstrații : Eri dimineață studenții, ducându-se la Universitate, au fost informați că nu se vor ține lecții, spre a se solemniza botezul noului născut infante Alfonso, fiul prințului de Asturia. Neașteptata vacanță indignă pe studenți, pentru care prințul Don Carlos e tot acelaș personagiu neiubit, contra căruia ei au făcut demonstrațiile din Februarie trecut, când s'a căsătorit cu Dona Mercedes. S'a decis de a se organiza o nouă manifestație contra lui și în general contra familiei regale. Zis și făcut: studenții cumperară zece sau douăsprezece păpuși mari ; capii demonstrației își strînseră păpușile la piept, legănându-le ; apoi numeroasa manifestație se duse spre palatul regal, străbătând principalele străzi Asasinul lui Stamîiul.. O telegramă a corespondentului nostru de la Sofia, ne a comunicat zilele trecute arestarea acolo a faimosului macedonean Halyu. Ialyu a fost la 15 iulie 1895, cel d’interț dintre cei trei asasini cari au rănit de moare în stradă pe fostul ministru bulgar Stambulov. Ialyu, asasinul lui Stambulow Două dintre atentatori au fost dați în judecată la 1896 și condamnați la pedepse mici. Italgu a trăit mai mulți ani ca fugar în România, Grecia și Egipt și de câtva timp încoace trăia în Sofia, unde se întorsese în timpul când era prim-ministru Stoilow. Și ceilalți prim-miniștri următori, Grekow și Ivanciov, lăsară pe IÎalyu nesupărat. Abia acum primul-ministru Karavelov a ordonat arestarea lui. Numele lui IÎalga a fost adus în legătură și cu afacerea Miss Stone. Curier Judiciar (TRIBUNALELE ROMANE) Cerereae punere în libertate pe cauțiune a lui Gh. I Dimitrescu, autorul furtului de timbre de la tribunalul de comerț Ministerul de finanțe numise o comisiune care să constate numeral de coli timbrate, falsificate de Zaharia. Cu ocazia acestor cercetări, comisiunea a descoperit că la trib. Ilfov, secția comercială, practicanții Gh. Dumitrescu și V. Gheorghiu, sustrageau colile timbrate anulate de câte 20 lei de prin dosare, le ștergea fi cu clor, și le atașau la alte acțiuni nouă, iar colile bune le vindeau pe la diferiți debitanți, însușindu-și sumele. Așa în sarcina lui Gheorghiu s’a descoperit timbre furate în valoare de peste 1000 lei. Pentru acest fapt ei au fost arestați și dați judecăței. Bostonul anglo-faoez — Prin poștă — O depeșă din Madrid anunță că guvernul englez a comandat în Spania 5000 cai pentru Africa de sud. Un mare negustor de cai, anume Almagron, s-a angajat să furniseze animalele în curând.* * ¥ Miss Maude Genne, celebra patrioală irlandeză, publică în «United Irishman» următoarea anecdotă : Un diplomat francez explică Știri din străinătate — Prin poștă — Un incendiu a izbucnit Luni, într’un mare antrepozit de bumbac din Alexandria (Egipt). Pagubele se urcă la 3—3 jum. milioane de franci. * Din Haga se anunță că, Sâmbătă regina se va muta împreună cu toată Curtea, din castelul Loo la Haga. E temere ca populațiunea să nu demonstreze cu această ocaziune în contra prințului sol, căci, cu toate desmin- urile, poporul crede svonurile răspândite despre principele Henric, că s’ar fi purtat brutal cu regina. De altfel, prințul Henric se va duce în curînd in Mecklemburg pentru patru săptămâni, apoi va porni într’o călătorie mai lungă pe mare. . Un incendiu considerabil a nimicit Queen's hotel din cunoscuta stație balneară engleză Southsee. * Se anunță din Carlsruhe că trei fabrici mari din Heilbronn au ars.* ¹ ¹ In provincia Sen-Si din China domnește o foamete înspăimântătoare. 30 la sută din populațiunea totală, care se urcă la 10 milioane, au murit de foame. Mandarinii au distribuit până acum 17 milioane de franci celor lipsiți.* ¥ ¥ . Se scrie din Paris ziarului «Giornale d’Italia» că Piernach a descoperit pe adevăratul culpabil în afacerea Dreyfus. Primul responsabil ar fi un ofițer în rezervă, atașat de mult timp la cabinetul Trittitar al generalului S. și care se afla în capul unei asociații compusă din comandantul X., acum mort și din Esterhazy. ¥ ¥ Ziarul «Secolo» din Milan primește din Constantinopol o depeșă în care se spune că Sultanul e bolnav de laringită cronică. El a răgușit și e foarte abătut. Un celebru profesor din Berlin a fost chemat spre a fi consultat. De la consiliul de rezitoiu Procesul căpitanului Iosef Brulescu Brî, consiliul de răsboiu al corpului al II de armată s-a ocupat cu procesul căp. Iosef Bădescu, șeful depoului de recrutare din Mehedinți, acuzat de mită și fals în acte publice. Consiliul e presidat de d. colonel Zolu, asistat de d-nii maiori Vasilescu și Basarabescu și d-nii căpitani Petrescu și Basarabescu. Fotoliul comisarului regal e ocupat de d. maior Belinski. * ¥ ] Afacerea datează de la o recrutare din județul Mehedinți în care s’a descoperit un act fals dresat de primarul comunei Miculești pentru scăparea din armată a unui nepot al seu. Parchetut de Mehedinți cercetând cazul de prim-procuror, de atunci, Gărdăreanu a clasat afacerea. Insă, o mână misterioasă a sustras de la parchet actul cu resoluția primului procuror, iar celelalte acte au fost trimise sub-prefecturei Motru de sus, pentru a fi cercetate din nou, însă au dispărut la rândul lor. Ministerul de război, încunoștiințat de d. căpitan Rădulescu despre dispariția actelor, a dispus reconstituirea lor. Pe baza acestor acte, primarul Ion Ștucariu din comuna Miculești, autorul falsului act în chestie, a fost condamnat. De aci o mare animositate între căpitanul Bădescu și protectorii primarului Ștucariu. Imediat după aceasta, s-a primit la ministerul de război, o anonimă care denunță pe căpitanul Bădescu că primește mită de la recruți, pentru a-i scăpa de armata permanentă, mutându-i în trupe cu schimbul, și că a comis o întreagă serie de incorectitudini în exercițiul funcțiunei sale. Orânduindu-se o anchetă s-au găsit în întreg jud. Mehedinți, peste treizeci de martori cari au declarat că au dat căpitanului Bădescu sume variând între 100—200 lei, pentru a se bucura pe nedrept de dispensă din serviciul militar sau a fi trecuți în trupa cu schimbul. Față de aceste dispozițiuni cari sprijineau puternic anonima trimisă ministerului, căpitanul Bădescu a fost trimis în judecata consiliului de resboiu al corpului 1 de armată, care l-a condamnat la 5 luni închisoare, 1200 lei amendă și pierderea gradului. Consiliul de revizie primind recursul făcut de căpitanul Bădescu, a trimis procesul înaintea consiliului de resboiu al corpului al II-lea.* ¥ ¥ D. grefier dă citire actului de acuzare. Apoi se procedează la interogatoriul inculpatului. Acesta citește un memoriu prin care se disculpă de toate acuzațiunile ce i se aduc și atribue întreaga afacere uneltirilor vrăjmașilor săi. Printre acestea citează pe d. Const. Rădulescu fost procuror pe lângă trib de Mehedinți și pe Costache Giurescu, autorul anonimei, despre care spune că au trimes pe agenții lor prin toate comunele județului, pentru a găsi pe acei cari cu speranța de a primi grase recompense, acuză azi că ar fi primit mită de la eî. In privința acuzațiunilor de comitere de fals în acte publice, inculpatul insistă că registrele sale au fost întotdeauna în bună regulă și că nu-s adevărate cele spuse de acusare cum că țifrele de pe tablourile trimise ministerului n’ar corespunde cu țifrele din registre. Totuși, inculpatul recunoaște oarecare neregularități însă cu totul de alt soi de cele relatate în actul de acuzare, și consistând pur și simplu în îndepliniri de hatâruri și cereri venite de la grade superioare sau camarazi, lucru, care, spune d-sa, se operează pe o scară cu mult mai întinsă în alte părți ale țărei. D. președinte face inculpatului mai multe întrebări și se arată mirat cum, între altele, diferențele constatate în registre sunt în lotdeauna în plus și cum inculpatul poate să susție că acestea sunt simple greșeli din nebăgare de seamă, când ele sunt repetate în toți anii în același sens. Inculpatul insistă că sunt simple greșeli. Martorii Martorii, sosiți din Mehedinți sunt foarte numeroși. Printre martorii acuzare figurează o mulțime de soldați din reg. 17 Mehedinți. Printre martorii apărare sunt d-nii Ilariu Isvoranu, Ionițângiroșanu, Mihail Burăleanu, Sterie Steriad, deputați, Ion Ciuciu, învățător, Ion Mișu, primarul com. Breznița, căpit. Brăileanu, sublocot. Rogobet, etc. Martorii vor fi ascultați în ședința de azi. UN SEAT PE ZI Curățirea bijuteriilor de aur. — Ca să cureți bijuteriile de aur, moare o perie moale în apă, freac o cu săpun și perie încet obiectul ce vrei să’l cureți, timp de două minute numai , șterge și’l pune la foc până ce se usucă bine. Arde o bucată de pâine, piseaz’o bine și freacă bijuteriile cu o piele moale, muiată în pâinea pisată. Universal la provincie De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 28 Noembrie — Craiova Înfiorătoarea crimă din Blidari.—O înfiorătoare crimă s’a comis erî pe zi, în comuna Rudari. Femeea Floarea Dobre Neagoe a fost tăiată cu securea și omorîtă pe loc de către Cristea Gheorghe D. Neagoe, în următoarele împrejurări: De multă vreme,Costea G. D. Neagoe se găsea în ceartă, pentru o bucată de pămînt, cu ruda sa Floarea D. Neagoe ; aseară, cearta isbucni din nou. Femeea ducându-se la locuința criminalului, pentru a’i cere din nou cont pentru atacarea proprietăței, Cristea luă securea cu care tocmai tăia lemne, și cu o furie nebună despică craniul femeei, care remase moartă pe loc., îngrozit de crima ce comisese, își luă căciula și se duse la primărie, unde mărturisi oribila-î faptă. El fu îndată arestat în care timp se și anunță parchetul. Vestea acestei crime înfiorătoare, a umplut de spaimă nu numai pe locuitorii din sat, ci și pe cei de prin prejurimî, cari, auzind de tristul sfirșit al victimei, vin cu grămada și o vază. Incendiul din Bîrca.—Niște zei-făcetori, strecurându-se erî napte în aria de fîn a locuitorului Petre Dumitrescu, din com Bîrca, i-au pus foc, după care s’au făcut nevăzuți în negura nopței. Flăcările s’au întins în întreaga arie, distrugănduse cu desăvîrșire. Pagubele sunt însemnate. Autoritățile sunt pe urmele incendiatorilor. Ugolin ... — i Fălticeni Marele incendiu din strada Mare.Astă-noapte, pe la orele 1 spre ziuă, un mare incendiu a isbucnit în colțul str. Mare, la casele cu 2 etaje, proprietatea comerciantului Strut Bacalu, ocupate în rândul de jos toate apartamentele de lipscănii, galanterii și bărbierii. La țipetele disperate ale chiriașilor, dânduse imediat alarma, au sosit la locul sinistrului pompierii comunali și batalionul permanent din reg. Suceava No. 13, sub comanda d-lui maior Dimitriu ; cu dar, tot zelul și curagiul desfășurat, focul s’a întins până la clădirea d-lui Samoil Last și nu s’a putut stinge cu desăvârșire, decât abia astăzi pe la orele în dimineața. Focul se bănuește că a luat naștere de la bucătăria comerciantului Siserman. Pagubile sunt enorme și cu neputință de a se evalua momentan. Autoritățile cercetează adevărata cauză a acestui incendiu îngrozitor. Descoperirea unei crime misterioase. Prin luna iulie 1901, s’a comis o crimă îngrozitoare în Pașcani ; niște necunoscută făcători de rele s’au introdus noaptea în locuința paznicului de de la cimitir Gheorghe Italianu, omorând prin strangulare pe soția acestuia Catrina și în urmă prin amenințări și rele tratamente întrebuințate asupra lui Gh. Italianu, i-au răpit suma de 22 lei în numerar și mai multe obiecte de îmbrăcăminte. După toate cercetările făcute, nu s’au putut descoperi criminalii. Maî zilele trecute un țigan, anume Bascarache sin Dumitru, de loc din Lespezi, fiind cercetat de geandarmi asupra a niște furturi prin efracție, între altele a mărturisit că el,’în unire cu alții a comis, și crima da la cimitirul din Pașcani. D. procuror I. Costacopol, fiind înștiințat telegrafic despre aceasta, In unire cu d. judecător de instrucție N. Burghelea și grefierul sale, transportându-se la com. Pașcani, după două zile de minuțioase cercetări au găsit parte din lucrurile furate, descoperind că crima s-a săvîrșit de indivizii Bascarache sin Dumitru, Costache Costăchescu, Grigore Vasiliu, Dumitru Gh. Dandu și Costache Gh. Dandu, care fiind urmăriți și prinși, cei trei dintei au mărturisit sâvîrșirea crimei, iar cei două din urmă persistă încă a nega. Astâzi înapoindu-se energicii d-ne magistrați din Pașcani, au dispus arestarea criminalilor. Se speră că se vor descoperi și alte tubării săvârșite tot de această bandă. Timpul se menține cald și frumos. Sucevean« Ploești » Nenorocire.— Tinichigiul Dumitru Cristovici, suindu-se pe o casă din calea Oilor, pentru a-i repara acoperișul, pierzându-șî echilibrul a căzut jos, de la o înălțime de patru metri, rănindu-se într-un mod îngrozitor. Pacientul a fost transportat imediat în cura spitalului. Incendiu. Ela noapte a isbucnit un incendiu la casa locuitorului Neagu Dumitru, din com. Goslegi, arzând în întregime. CAROLINA INVERNI 21047 Torturile unei mame PARTEA A DOUA Destăinuirea unei moașe 4. VII I c—Atunci vei cunoaște cine a j scris această scrisoare, al cărei original îl am.—spus ei, scoțând o hîrtie îndouită din buzunar și Idându-i-o contesei. «Ea o deschise fără ca expresia feței să i se schimbe ; dar, [îndată ce citi primele linii, scoase un țipăt înăbușit și, cu o voce disperată, zise : «—Ai originalul acestei seri'sot î ? ;• —II păstrez, doamnă. «—Ah!acea mizerabilă îmi jurase că l’a distrus,—exclamă ea ;—nu trebuia să mă încred, ! «—N recunoști deci, doamnă ? «Ea ridică capul și trăgându-și fotoliul lângă al meu, zise : «— Atunci pricep , ai venit spre a-mi da acea scrisoare. Ei bine, spune-mi repede cât vrei? «—Cer cincizeci de mii de franci. «Contesa făcu o săritură pe fotoliu. « —Dar ești nebună. Unde vrei să găsesc o asemenea sumă ? Desigur spui asta spre a me speria, fii raționabilă; da, am greșit de a-ți vorbi puțin cam aspru, o mărturisesc, dar, în fine, pune-te în locul meu. Ahai dreptate, sunt femei cari ar merita mai mult decât d-ta disprețul universal, și eu am fost una din aceste nenorocite, dar nu mă perde, aibî milă ! «Eu eram prea fixă în ideea mea spre a me înduioșa. «—Știi cu ce preț poți cumpăra acea scrisoare—exclamai: « «— 50 de mii de franci, — murmură contesa, palidă ca o moartă. «Apoi ridică în mod brusc capul. «— De le-aș denunța ? — exclamă ea. .<— Fă-o, nu vei evita prin asta scandalul; scrisoarea d-tale ar cădea în mâna procurorului și poate că ar fi publicată și în ziare. «— Doamne, Doamne, mi se pare că înebunesc, aibî milă. «— Nimeni n’a avut pentru mine. Refuzi? Atunci nu ’mi mai rămâne decât de a vă cere ertare că va fa deranjat, și să trec la bărbatul d-tale, care sunt sigură că va fi mai generos decât d-ta... «Vrei să mă scol, ea mă apucă de rochie. «— Nu, nu, oprește-te, să căutăm a ne înțelege, nu e cu putință ca d-ta să ceri o așa mare sumă de bani. «— Și ce sunt pentru d-ta 50 mii de franci în schimbul liniște și onoare pe care ți-o ofer? Cu eî eu voi putea să ’mi reîncep averea și nu voi mai fi nevoită de a mă umili în fața nimănu. Dacă primești, fiimâne dimineață la ora 9 în dom ; eu te voi aștepta lângă capela San Carlo, îmi vei da banii și în schimb vei avea scrisoarea. «— Și dacă mă înșeli ! «— Și eu aș putea să zic la fel, doamnă, dar, vezi, am încredere și generozitate față de d-ta. «Nu îmi vei da banii decât când vei avea în mână scrisoarea și te vei asigura că iscălitura e chiar a d-tale. «— Dar de acum până mâne dimineață e imposibil să pot găsi o asemenea sumă. «Eu mă sculasem deja. «— Destul, doamnă, nu vreau să ști nimic despre afacerile d-tale bănești ; acum știi ceea ce ai de făcut. Dacă la ora 9 nu te găsesc, mă voi adresa într’altă parte. «Salutai și lăsam pe contesă cu totul abătută». Prințul începu să rîdâ. — Și a doua zi a venit? întrebă el. — Când am sosit la biserică, ea era deja îngenuchiată in capela unde trebuia eu să o întâlnesc. — Eh 1 drace ! trebuia să fie foarte periculoasă acea scrisoare. Ah 1 femeile, femeile, când scriu nu cugetă nici odată și se perd fără să bage de seamă... — Eu am câștigat 50 de mii de franci. Succesul m’a încântat, am binecuvîntat în fundul inimei pe bătrâna care ’mî dăduse mijlocul de a face repede, fără multe sforțări, averea mea. — «A doua a mea victimă fu fiica unui parciisa Venetian, o palidă copilă, delicată ca o floare, pe care oricine ar fi luat-o drept un înger. Ea se perduse cu un tînăr servitor al tatălui ei ; chiar acest tîner o încredința moașei, și această scăpă pe copilă de blestemurile tatălui ei. «Când eu am încercat șantagiul, tînăra fată era logodită cu un tiner conte, care o iubea la nebunie. «Am putut avea o convorbire secretă cu dânsa ; sărmana era într’adever de compătimit, făcuse zeu fără să știe și se căia amar. «Ea plânse, leșină în brațele mele și nu i se păru că plătește prea mult secretar dezonoarei sale, dându-mi 20 mii franci pe cari îi poseda din partea mamei sale. «Me numi încă «gigerul ei salvator !» — Ah !ah ! ai avut noroc ! — Dar nu trebuia să urmeze tot așa, întrerupse în mod brusc cerere. Alesesem ca a treia victimă pe nevasta unui foarte bogat bancher, din Paris, care se spunea că e amorezat la nebunie de nevasta lui și pe care ar fi ucis-o la cea mai mică bănuială. «In timpul călătoriei sale la Turin, bancherul căzuse bolnav și doctorul îl sfătuia să se ducă la Superga. «El închiria o vilă bogată și fu transportat acolo ; nevasta lui îl urmă. «Cei douî soțî trăiau în apartamente separate, și, timp de un an bancherul nu fusese decât un tată pentru preafrumoasa lui soție. «Insă se pare că aceasta nu se învoia cu o astfel de viață ; .de o natură foarte vioaie, simțea nevoia unui alt suflet care să priceapă pe alei. «Iubea pe bancher pentru că o scosese dintr’o viață modestă și îi procurase lux, belșug, dar se plictisea lângă dînsul; era sătulă de supravegherea lui și nu îî lăsa nici un moment de libertate. «La țară, în acea vila izolată, bancherul se găsi așa de liniștit, sigur de nevasta lui, încât aceasta putu să colinde pe plac livezile, pădurile, fără ca bărbatul ei să ’i spus ceva. «Se pare că în aceste escursii ale eî făcu cunoștința ,finul pictor. «Cum s’au petrecut lucrurile uu șlift, dar fapt e că într’o zi nevasta bancherului se văzu perdută. «Ea nu ar fi mai putut ascunde dezonoarea ei bărbatului » (Va urma)