Universul, ianuarie 1902 (Anul 20, nr. 1-29)

1902-01-24 / nr. 22

ANUL XX No. 22.—JOAI 24 IANUARIE 1902. Abonamentele și anunțurile se primesc la: Administrația: Strada Brezoianu, 11, București 5 Baal foaia la Romania.—10 Baal ia strămătate CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA REDACȚIA: Strada Brezoianu, 11, București Telefon,—Adresa telegrafică: «Universul», București mausoleul versivel Victoria din Frogmore. — (Vezi explicația: Calendar pe anul 1902 Í­­i­tmlex Miercuri, 23 Ianuarie.— Martirul Climent Catolic Miercuri, 5 Februarie.— Ahgate Soarele răsare 7.32 , apune 5.27 București, 23 Ianuarie. Meseriile și streinii S’a văzut că meseriașii noș­tri, față de proiectul pentru organizarea meseriilor depus pe biuroul Corpurilor legiui­toare, s’au împărțit în două tabere : unii aprobă proiectul pe de antregul, alții ar voi oare­care modificări. De­oare­ce modificările cari se cer de aceștia din urmă sunt privitoare în primul rând la dispozițiile proiectului re­lative la meseriașii străini, să arătăm cu de amănuntul ce dispune în această privință­­ proiectul și ce cer adversarii ei. La articolul 4, proiectul glă­­suiește ast­fel: «Străinii cari vor vor să e­xercite o meserie, vor trebui să dovedească că există în țara lor dreptul de reciproci­tate pentru români. «In lipsă de o asemenea do­vadă, ei vor trebui să obțină autorizațiunea prealabilă de la Camera de comercii­ și indus­trie. «Străinii cari, în baza unui contract anterior legii de față, sunt întrebuințați la o între­prindere oare­care pentru vre­una din meserii, sunt scutiți de condițiunile de mai sus. «Prezenta lege nu derogă întru nimic la convențiunile internaționale în această ma­terie». In adnotările ce însoțesc proiectul, se explică, la acest articol, următoarele: «Principiul de reciprocitate în relațiunile internaționale este necontestat. El se justi­fică de sine și. «Este inutil a se mai re­peta că străinii sunt supuși ca și români­ la toate condi­­țiunile cerute pentru admisi­bilitatea la exercițiul unei meserii, atât prin legea de față cât și prin alte legi, odată ce ei sunt puși pe aceeași linie. «Aliniatul al treilea s'a cre­zut necesar spre a evita con­troversele și dificultățile ce s’ar fi putut naște în contracte ca acela pe care 1 are minis­terul domeniilor cu d. Emil Gros, pentru exploatarea de păduri ale Statului, și prin care i se permite introducerea de lucrători străini. Aceștia vor fi, deci, scutiți de or­ce condițiuni de capacitate. Este o excepțiune temporală». Meseriașii adversari proiectu­lui cer pur și simplu supri­marea acestui articol 4 din proiect. La articolul 95, proiectul prevede : «In toate întreprinderile de lucrări publice, românii vor fi preferați, la condițiuni e­­gale, străinilor. «In cautele de sarcini de lucrări publice sau de furni­turi, se va prevedea clausa că antreprenorul nu va putea în­trebuința meseriași streini de­cât în proporțiunea fixată de administrațiunea publică,după natura lucrărilor și regiunea unde ele se execută». In notă se trimite la «de­cretul din 10 August 1899 din Franța», — decret ce pare a stabili aceleași principii. Acest articol, meseriașii ad­versari ai proiectului cer să fie modificat în sensul ur­mător: «La toate lucrările comune­lor sau județelor să fie pre­ferați de drept românii. In lipsă de specialiști români, se va permite ca să se aducă meseriași străini cari ar po­seda brevete de capacitate de la corporația din care fac parte. Aceasta este controversa din­tre proiectul guvernului și o parte din meseriași, în­ ce pri­vește chestiunea meseriașilor străini. Intr’un număr viitor vom arăta cari sunt și în ce cons­tau și cele­l­alte modificări pe cari nemulțumiții cu proiec­tul guvernului le mai cer. DIN SPANIA (Corespondență particulară a „Universului”) Madrid, 19 ianuarie, încoronarea regelui Mai mult de trei luni și jumă­tate ne despart de ziua­ în care Alfons XIII va ajunge la majo­ritate, și totuși, peste tot locul se fac pregătiri de serbări. Multe ziare streine au făcut în privința aceasta o stranie e­­roare, spunând că, la 4 dată, Alfons XIII, împlinind 16 ani, va fi proclamat rege, și ca atare, încoronat. Nimic din toate acestea, însă, nu se va întîmpla. In acea zi, tînărul monarh se va duce cu mare pompă la palatul Cortese­­lor, spre a inaugura noua sesiune legislativă, citind discursul obi­cinuit; apoi, punând mâna dreaptă pe Evangelic, va jura de a ob­serva, a respecta și a face să se respecte statutul regatului, iată totul. După ce a depus acest ju­rământ—pe care statul îl cere de La dînsul—Alfons XIII va fi con­siderat ca Reg­en propriedad, a­­­dică rege atât de drept cât și de fapt. El nu va avea nevoe da a fi încoronat, căci ceremonia în­corona­rei Suveranului în Spania nu se mai face. Până atunci Madridul se cu­reță și se înfrumusețează pe fie­care zi ; desele linii­ de tramvaie electrice ce înconjoară în toate sensurile capitala, se înmulțesc pe fie­care zi, după cum se aug­mentează și numărul piețelor și al stradelor iluminate cu lumină electrică ; s’au restaurat fațadele tuturor edificiilor publice, pre­cum și acelea ale multor case și palate private ; și, în fine, se transformă acum în mărețe bu­levarde toate paradele principale Programul serbărilor în cât privește serbările pro­­priu zise, nu s’a făcut încă nici programa. Cu toate acestea, în baza înțelegerilor luate în câte­va ședințe, la care se adună în fie­care zi diferitele comisiuni, se poate considera sigur că, în timpul celei de a doua jumătate a lunei Main, vor avea ac­ loc, între altele, inaugurarea unei ex­poziții naționale de Bele-Arte și una de agricultură și articultură ; inaugurarea a 10 prea frumoase edificii, construite într’adins pen­tru școlile elementare (unul pen­­­tru fie­care arondisment al ora­șului); solemna ceremonie a pu­nerei primei pietre a 2 poduri monumentale și a unui splendid azil pentru copiii săraci; apoi descoperirea a 8 statui de pictori și scriitori madrideni, morți în secolul trecut; și celebrarea unui tîrg interesant național, așa cum se face în fie­care an în Andaluzia, Valența și Catalonia. Afară de asta se vor face di­ferite cor­ride extraordinare ; în Parcul Retiro vor fi diferite ser­bări gimnastice și baluri popu­lare ; în principalele teatre, mai multe spectacole de gală... și lista tot nu va fi sfîrșită. Prevederi întunecoase Să nu credeți însă că preve­­derile pentru serbări sunt toate vesele. Partidului carlist, fracției revoluționare a partidului repu­blican, partidului lucrătorilor, printre care domnește cea mai mare nemulțumire economică, i se atribue planuri cu totul dife­rite de acelea de a se distra , și se pare că guvernul nu cunoaște vechile rețete spre a astîmpăra revoluțiunile; se spune că regina a invitat dese­ori pe primul mi­nistru Sagasta ca și modifica cabinetul cu elemente ă­poigne și că regina regentă nu va ceda încă mult timp frînela statului fiului ei. Duel fatal Intre copil In orășelul Valera de Abajo, doui copii — unul de 10 și cel­­l­alt de 9 ani­-,s-au provocat la duel. Cu o seninătate și un sânge rece de mirare, fie­care din ei scoase câte un cuțit din buzunar și se luară la luptă. După o luptă înverșunată, copilul de 10 ani căzu jos mort. Asasinul a declarat genadar­­milor că el e satisfăcut, căci s’a purtat ca om. Valladolid. UN PK­OVF.RE PE ZI Când lipsește banul, totul lip­sește. (Elvețian). Vasile Urechiă România și Italia Ziarul «Osservatore», din Ales­sandria (Italia) a publicat de cu­rând următorul foileton literar despre răposatul nostru mare na­ționalist V. A. Urechiă : Un alt om mare a murit Scurtele notițe pe care noi le dăm aici despre dînsul erau deja scrise și destinate să formeze al treilea foileton literar al meu, pentru ziarul «Osservatore», când ziarele din Roma ne-au adus ști­rea că marele bărbat al Româ­niei, sora noastră latină, marele scriitor, bătrânul și credincio­sul amic al Italiei, senatorul Ure­chiă nu mai era în viață! Omul pe care noi îl numiam, în al douilea nostru foileton, vor­bind de spaniolul Balaguer cu cu care-1 comparam, Basilio Ure­­chia, care de la 1859 până mai deunăzi n’a lucrat de­cât pentru a face să crească—dacă mai era cu putință—afecțiunea României pentru Roma și Italia, al cărei nobil fiu e acel valoros popor care locuește pe malurile Dunărei de jos, — ne-a părăsit pentru a intra în sînul nemurirea, pe care foarte mult a meritat-o. Venerabil bătrân, suflet curat, care, în cinci­zeci de ani de muncă, ai cucerit gloria cea mai nepătată, aceea de a face bine po­porului tău și omenirea, Adio ! Coloana lui Traian din Roma nu se va mai vedea sosind cu ro­mânii zei, pentru a exprima ură­rile strănepoților devotați ai Ro­mei și pentru a proclama încă o dată înaintea lumei întregi o­­riginea latină a voinicilor locui­tori ai Daciei vechi, însă numele tău va străluci de cea mai pu­ternică lumină, în panteonul ideal și prea sfânt al literaturilor ro­mane, al istoriei politice a po­porului tău, poporul Carmen SylveL Urechiă veni în Italia în 1859 din România sa, ca și Balaguer din Spania sa, fiind amândoui a­­proape fanatici pentru redeștep­tarea noastră națională. Fiind în strînsă amiciție cu Cavour, s’a înțeles cu dînsul ca să trimită un mare număr de studenți români ca să studieze la Turin și în alte universități italiane, cum de asemenea s'a în­țeles cu guvernele Franței și Spaniei în același scop. El spera cu drept să facă mereu mai strînse raporturile și mai vie a­­fecțiunea între națiunile latine și surori. Mare amic al lui Guido Bac­­celli, Urechiă a combinat cu un alt mare latin, contele de Guber­­nalis, o demonstrație foarte so­­emnă de frăție, venind la Roma ei cu un mare numer de alți români, în anul 1899, pentru a depune o coroană măreață la pi­cioarele coloanei acelui Traian, care a fost adevăratul fondator al acelui mic Stat care de atâtea ori a servit de barieră contra barbarilor Sciției și ai Germa­niei mai înainte, iar mai târziu contra hordelor mahomedane. Nici vîrsta înaintată nu pu­tuse să slabesască ardoarea sena­torului Urechiă. Acum câte­va luni încă, dînsul scria, propovă­duia și lupta pentru sfînta sa cauză. Noi îl vedem nu mai departe de­cât în 1900 la Paris, la con­gresul studenților universităților aline. Acolo ținu dînsul un dis­curs uimitor, care entusiasmă pe toată tinerimea aceea îndrăzneață. Dintre numeroasele opere is­torice politice și filologice vom cita numai pe cele două ultime: Românii la Roma (1899) și Legen­de române pe cari poate în curând ni le va da traduse un valoros ofițer din bersaglierii noștri, lo­cotenentul Bosi de la Neapole, și dînsul un mare amic al Ro­mâniei, unde anul trecut a ținut iste aplaudate conferința și a a cărei capitală a avut onoarea de a i se acorda o lungă convor­bire de către savanta regină E­­lisabeta. Și azi, noi, emoționați și cu­prinși de venerațiune, trimitem de pe aceste maluri ale Tână­rului cel din urmă adia eminen­tului literar și patriotului român, de care ne lega o mare recunoș­tință și o mare afecțiune. Profesor, L. Zuccaro. Alessandria (Italia), 8 Decembrie, 1901. CRONICI FE1ENINE Indolența ndolența ’șî petrece viața într­e o aplectă inutilitate și într’o ig­no­antă absolută; ea e incapabilă de cea mai ușoară sforțare spre a âștiga o oare­care instrucție și talente. Pentru dînsa e o oboseală se gândi, sufletul ei e cufundat în­­’o nepăsare care ’i absoarbe facultățile sale ; ea nu’șî exer­sează nici forțele fizice și n’are alte bucurii de­cât somnul și neacțiunea: "Indolenta stă în pat până la 11 ore ; ea se îmbracă ori­cum o fi ; se vede în­tot­deauna la dinsa o mare dezordine, căci nu poate suporta nici cea mai mică jenă; frigul și căldura o supără la fel, și pentru nimic in lume n’ar vroi să se expună a primi câte­va picături de ploaie; ea bea, mănâncă, doarme și toată viața ei se mărginește la func­țiunile animalice ce se află în om Acest defect nu atacă de­cât pe fetele crescute la sînul abun­denței; părinții fără judecată le tolerează, cu gândul că averea îți dă dreptul de a fi nefolositor altora și ție însăți, că îndată ce poți face ca atâtea mâini să lu­creze pentru serviciul tău, ești scutit de a mai lucra ceva cu mâinile tale. Cu toate acestea, care avere la adăpost de naufragiu ? Nu e cu mult mai înțelept de a’țî pregăti copiii spre a avea într’înșir resursele pentru mo­mentul adversităței, dacă se în­tâmplă să sosească acest mo­ment ? Zîna. Mausoleul reginei Vic­toria din Frogmore — Vezi ilustrația — Zilele trecute s’a împlinit un an de la moartea bătrânei regi­ne a Angliei, Victoria. Cu această ocaziune s’a celebrat un parastas la mormîntul ei, care se află în mausoleul Frogmore din parcul castelului Windsor. După cum se știe, regina Vic­toria fiind în viață, a ridicat un splendid mausoleu pentru soțul ei Albert, lângă care și-a reser­vat și pentru dînsa un loc. Acum cât­va timp s-a terminat și mausoleul reginei Victoria. Pe capacul acestuia se află figura de marmoră a defunctei regine Vic­toria, lângă aceea a soțului ei. La căpătâiă și la picioare se află figuri de îngeri, cari se roagă în genunchi. Ilustrația noastră de pe pag. 1, reprezintă o vedere a acestui mausoleu. Veritoriile Regelui Milan al Miei .După manuscrisele găsite in urma morței sale, de VII Síltán și Alexandra In ziua când Milan abdică, dr Lazăr Dokici, pe atunci preșe­dinte al consiliului de Stat, luă dimpreună cu tutela și educa­­țiunea tinerului Alexandru. Dokici, care studiase în Viena medicina și s’a ținut tot­deauna departe de politică, i se păru lui Milan a fi cel mai potrivit om pentru aceasta. Sașa era un elev, foarte sili­tor.Mai cu seamă față de istori­­iie și de limbile străine arăta un deosebit talent. El învăță nem­țește, franțuzește, și rusește și în curând ajunsese ca să se es­­prime corect în toate limbele acestea. In limba franceză, îi instruia d. Mallet, în rusește dragoma­nul ambasadei rusești din Bel­grad, d. Hitrovo, iar în limba germană un profesor anume Ris­­sner, recomandat de contele Bray - Steinburg , ambasadorul german de la Belgrad. Științele de Stat le propunea dr.­ Liga Genkci cel mai mare jurisconsult al Serbiei. Marele examene ale lui Sașa se faceau in prezența lui Milan, care se bucura foarte mult de succesele pe cari le dobândea fiul său. Simțimintele lui Sașa fură de la început otrăvite prin aceea că Natalia i-a comunicat toate certu­rile pe care ea la-a avut cu Mi­lan și a făcut pe tînerul copil să fie judecător între ea și Milan. Tinerețea lui Sașa a fost din cauza aceasta foarte chinuitoare, dar cu toate acestea el sta cu credință de partea tatălui său, pe care alții îl nesocoteau. Dar nu numai Natalia, dar și alte «celebrități» ale torei căutau să arunce pe fragedul copil în brațele politicei, pentru ca să-i exploateze lipsa de experiență pentru scopurile lor egoiste, as­­cunzându-se în dosul persoane­lor din anturagiul cel mai apro­piat al regelui Alexandru. Acest lucru a fost ținut în cel mai mare secret față de regele Milan și de aceea el s’a speriat foarte mult, când a citit scrisoa­rea reginei Natalia către regen­tul Rislica, în care aceasta făcea imputare regenților că anturagiul tînărului rege Sașa îl îndeamnă pe acesta ca să fumeze, să bea și să se depraveze, pentru că ast­fel să-l ruineze atât în pri­vința morală căt și în cea fizică. In special contra adjutantului sou Ciricî ridică Natalia acuza­țiile cele mai înfricoșate. Ristici se grăbi să tăgăduiască către Milan totul și credea că a scăpat deplin, de­oare­ce Milan urmărea cu mare scepticism ori­ce zicea Natalii. Milan știa că aceste acuzațiuni nu sunt tocmai cu totul neadevă­­rate. Milan începu să fie bănuitor și această bănuială fu foarte mult confirmată prin aceea că se gân­dea la tinerețea sa, în care și el fusese expus tuturor exceselor. Acum Milan vedea lămurit ce voesc cei din Serbia. Alexandru era să fie ruinat în excese de tot felul, pentru ca ast­fel să nu mai fie în stare să procreeze și din această­­ cauză să se stingă. Trebue ca Sașa să fie eliberat din mâinile regenților și ale mi­niștrilor, căci în caz contrar se va ruina cu totul. Ce durere mare este pentru un tată să privească de la o mare depărtare, cum fiul său se prăpădește ! De­sigur, Milan a făcut multe greșeli, dar se naște întrebarea că pare cea mai mare greșală a sa n’a fost aceea că a visat pe fiul său victimă în mâna sârbilor? Ar fi fost poate lucru mai în­țelept, dacă Milan n’ar fi renun­țat în tron numai pentru sine, ci și pentru fiul său. Ora în care va fi alungat din țară, pare inevitabilă, și de a­­ceasta n’a fost cruțat nici un domnitor al Serbiei. Ce va face Sașa ? Nu maî încape întrebarea: ce este mai bine : un rege cufun­dat în viiturî și sdrobit fizicește și moralicește, sau un om inte­gru, care și-a sacrificat coroana regală pentru ca să-și salvesc va­loarea sa internă ?... (Va urma). Războiul anglo-bber — Prin poștă — Corespondentul din Washing­ton al ziarului londonez «Sun» spune că guvernul olandez a fă­cut demersuri oficioase pe lângă cel al Statelor­ Unite, cu scopul de a căpăta concursul lui—zice­­spre a face pe Anglia să con­simtă a începe tratative cu boem­a. D. Hay a conferit în această privință cu membrii corpului di­plomatic, mai ales cu ministrul Olandei și probabil și cu cel al Angliei. Nu­ e vorba totuși de­cât de schimburi de vederi verbale. * Faptul că sir Gordon Sprigg, prim­ul-ministru al Coloniei Ca­pului, după o carieră de pace și de parlamentarism, a luat la vârsta de 72 ani comanda supre­mă a trupelor coloniale din Cape, dat de gândit partidului gu­vernamental din Anglia , căci aceasta însemnează că colonia Capului, dacă nu se va încheia pacea repede, se află în ajunul unui războiu civil. Sir Gordon Sprigg comandă 18.000 soldați coloniali englezi și 7000 cafri. El a declarat că răz­boiul nu se va sfârși de­cât cu ultimul cartuș tras de cel din urmă boer. * * Depunând la Camera comu­nelor proiectul pentru acordarea unui credit suplimentar pentru războiu, de 5 milioane livre Ster­linge. Brodrick, ministrul de răz­boiu, a spus că războiul a cos­tat 63 milioane de livre Ster­linge în 1901 și că el va costa ■61 mii. în 1902. «Anul trecut, Anglia a ținut o armată de 250 mii de oameni în sudul Africei. La 1 ianuarie 1902 se aflau acolo 237 mii și s’au cumpărat în mijlocu­­ 24 mii de cai pe lună. Guvernul en­glez a avut de hrănit 280 mii de oameni, cuprinzând pe toți sol­dații, 208 mii cai sau catîrî, 30 mii boi, 27 mii prizonieri buri și 150 mii Buri. «Cheltuelile lunare, cari erau de 5 jum. milioane de livre Sterlinge, sunt acum scăzute la 4 jum. mii. pe lună (adică la 3 mii, 750 de mii de lei pe zi). Brodrick a adăugat că Burii mai sunt numeroși în 3 districte. In estul Orangelui, în nord­­estul Transvaalului și la nord­­vestul Orangelui. Ministrul prețuește la 6.000 numărul Burilor, cari mai luptă încă (în realitate ei sunt 12—14 mii, după cum afirmă știri vred­nice de încredere, din izvor bur). Universul in provincie De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 21 Ianuarie , Botoșani Descoperirea unei nume­roase bande de tîlhaiT, în complicitate cu pr­imarul unei comune..—Acum când ins­trucția tn această afacere e aproape terminată și când n’am putea jena cu nimic interesele justiției în bu­nul mers al cercetărilor, întru câtă vreme, faptele odată petrecute, ele sunt pe deplin stabilite ; suntem în măsură a da la iveală isprăvile unei bande de tîlhari în număr de peste 32, cari lucrau în complicitate cu primarul comunei Poiana­ Cornului din jud. Vaslui, bandă care a co­mis peste 60 furturi mari, de cai, boi, vaci, trăsuri, etc., fapte desco­perite până acum, afară de acele pentru dovedirea cărora nu există probe suficiente. Cum s'a descoperit banda.—De un timp încoace, județul nostru și cele vecine, erau victima celor mai nu­meroase și Îndrăznețe furturi de vite și mai cu osebire de cai. Și cu toate că nu e mult timp de când se pusese mâna pe unul din acești vestiți tâlhari, totuși furturile con­tin­uau cu mai mare activitate, ba încă fără a li se putea da de urmă, de­oare­ce vitele odată furate aveau și acte de proveniență de la prima­rul complice îa această afacere. Așa, comandantul companiei de geandarmi din localitate, d. locote­nent Lambrino, îșî propuse ca și de data aceasta să­ dea ochii cu a­­ceia cari făceau frumoase afaceri prin practicarea mijlocului acestuia. Nu trecu mult timp și șeful secției din Dangenî reuși să capete puțină lumină în această afacere. Coman­dantul,fiind înștiințat, se transportă numai­de­cât In comuna Poiana Cârnului, din județul Vasluiu, unde In scurt timp putu să afle cum­ că primarul acelei comune, a­nume Ionică Petcu, e în colaborare cu banda. Cum opera banda in complicitate Cu primarul.­*­Până acum ,­s’au des­coperit 32 inși, ca făcând parte di­rect din bandi care era în înțele­gere cu primarul Ionică Petcu, și cari erau de prin diferite județe nelimitrofe cu județul Vaslui, de unde aduceau vite bune, adică din vînzarea cărora credeau a scoate sume mai buni cele , le aduceau pri­marului care le elibera bilete noul pe numele hoțului, cu învoială ca după vinzarea lor să se împartă su­mele căpătate pe din două cu dînsul Depunerea primarului și a 19 tit­luri.— Primarul comunei Poiana Cîrnului din județul Vaslui, anume Ionică Petcu, adus aci pentru a fi ascultat asupra faptelor ce i se im­pută, a și fost depus de d. jude ins­tructor, ca unul în sarcina căruia există probe de a fi complicele mo­ral al unei bande de tîlharî în pri­mul loc, cum și pentru faptele de falșuri în acte publice, comise prin eliberarea biletelor pentru vitele ce i se aduceau de furat. De asemeni au mai fost depuși cu el nouă­spre­zece din tîlharî, cari au putut fi prinși până acum și prin indiciul cărora au putut fi scoși la iveală 45 cai de furat cari au și fost restituiți proprietarilor cărora aparțineau. Cercetările continuă încă cu mul­tă activitate. Nenorocirea de pe linia fe­rată particulară Dingenî- Ripicenî.­­ Eri dimineață, la o distanță de 500 m. depărtare de gara Ripicenî spre Dingenî, când trenul pleca încărcat cu m­arfa spre acel loc, șeful de tren Ion Filipescu, voind a se sui un tren din fugă, de­oare­ce rămăsese mai în urmă, a­­lunecă de pe scara vagonului și căzu între șine. Sărmanul a fost mutilat în mod oribil și cu toate ajutoarele ce i s’au­ dat In pripă de medicul fabricei, peste o jumătate de orala încetat: viață.. Em. Câmpulung’ Balului mizicol, care nu toți a­­nii, până acum, a fost cel mai fru­mos al carnavalului, de data asta a întrecut toate așteptările, s’a pre­­zintat mai strălucit ca ori­când. Existența muzicei militare fiind amenințată, din lipsa de fonduri, de­oare­ce nu e înscrisă în budget, întreg corpul ofițeresc din localitate s’a încordat în silințele depuse pen­tru o cât mai desăvîrșită reușită a balului. Și aceste silințe au fost în­cununate de cel mai strălucit suc­ces. Tot ce Câmpulungul are mai ales, în toate clasele sociale, s’a grăbit să ia parte la bal și nimeni n’a rămas neîncântat, neimpresio­nat în cel mai înalt grad. Ast­fel, vasta și frumoasa sală a clubului militar prezintă un aspect feeric. Decorațiunile de brad, steaguri și panoplii, aranjamentul de gust al obiectelor de tombolă pe scena trans­formată într-un magnific salon, splendidele toalete ale c-nelor și d-șoarelor, toate acestea în lumina vie și magică a acelu’enei, prezintau ochiului o nesfirșit’de dulce încân­tare. Apoi dans cât se poate de vioi și antrenant, o foarte animată și drăgălașe bătae cu confetti ; un cas­­tilion cu obiecte și surprize admi­rabile, peste măsură plăcut ; chiar licitarea obiectelor mai prețioase din tombolă, foarte hazlie, prin strigă­rile pline de duh ale gentilului lo­cotenent Șoiculescu. Cu un cuvînt, o petrecere neîntrecută. Produsul balului a fost de 1500 lei. Centenarul lui Iriniade. — Eri, 20 Ianuarie, cu ocazia ser­barea centenarului lui Heliade, corpul didactic din localitate a ex­pediat, pe adresa d-lui M. Ferichide, președintele comitetului organiza­tor, următoarea telegramă: «Cu simțimîntul celui mai profund res­pect și entusiastă admirațiune, în­chinăm alături cu d-voastră și în­treaga țară, omagiul nostru de ve­nerațiune memoriei bărbatului ideal, căruia România datorează renașterea și regenerarea sa. Cu sufletul ia parte la măreața serbare a centena­rului lui I. Heliade Rădulescu și corpul didactic câmpulungean». A­­ceastă telegramă a fost semnată și de bătrânul Rom­oșanu, vechiu prie­ten al lui Heliade. Teatru.—Trupa de operetă Bo­­bescu, a mai reprezintat cu mult succes frumoasa feerie «Păunașul codrilor» și comedia-operetă «Viața pariziană». Se anunță «Clopotele din Ganneville». Comici. Craiova Marele foc din com. Ma­­glavita. — Astă­zi a sosit la pre­fectură un raport al primarului din com­. Maglavitu, în care spune că, în noaptea de 18—19 cor., de către făcători din rele, s’a’ pu­s foc la un patul cu porumb al locuitorului Preda M. Mândroiu , arzend cu de­săvârșire. D. prefefect al județului a orînduit o anchetă pentru desco­perirea incendiatorilor. Iznnirea din str. Bechet.— D. Ion Marinescu, din str. Bechet­tului, s’a prezintat azi dimineață la prefectura poliției plin de sânge și cu capul spart, zicând că a fost bă­tut și mutilat de către D. Popescu, tot din acea stradă. Pacientul a fost trimis In căuta­rea spitalului Central, iar agreso­rul a fost arestat și dat judecăței Colocotrone. Macia Împușcării din imprudență. Fata Catinca Hristu Ruși,­­de vre-o 14 ani, din comuna Greci, aflându-se la școală, spre a se amuza puse în mașina școalei o bucată de iarbă de pușcă (din acele cu cari să sfărâmă peatră la cariere). Imediat iarba explodă, sfărîmând o parte din sobă și rănind grav pe față, la mâna stângă, învățătorul școalei a pansat mâna fetei, spre a opri emoragia, și o trimise imediat spitalului de aci. D. Gh. Șerbănescu, sub-chirurg in­tendent al spitalului, dădu ajutoa­rele nenorocitei fete, constatând sfă­­râmarea a 2 degete de la mâna stângă. Mircineamil. Ploește Furt. — Zilele trecute s’a furat, d­intr’un vagon de marfă care sta­ționa în gară, un coș cu mai multe obiecte de menagiu, precum și două lăzi de scrobeală albă. Furtul s’a făcut prin ruperea plumburilor de la vagon. Poliția, fiind avizată de acest fapt și începând cercetările, a găsit co­șul furat într’o grădină din subur­bia Sf. Sava. Bănuindu-se că hoții nu pot fi alții de­cât țiganii din Mimin, a­­restează câți­va din ei, cunoscuți spărgători, cari mărturisesc furtul, arătând și locul unde au îngropat lăzile cu seribeală. După încheierea cuvenitului pro­­ces-verbal, hoții au fost înaintați parchetului, care a ordonat depune­rea lor astă­zi. Demisiune.­D. Petre Rizeanu, șeful biroului- stârpi civile, și-a îna­intat demisiunea astă­zi, fiind che­mat în alt post. CAROLINABIVERNIZiBj 96 Torturile uueî mame PARTEA A TREIA Eșărpa albastră IV Prințul Mau­d suspină. — Din momentul ce tu seara nu ’mi permit­ sa viu în aparta­­mentul teu, trebue să caut a-mi petrece cât mai bine vremea. Andreina își mușcă buzele... și, cu un ton plin de dispreț,­­ zise : — Acea cântăreață, deci, tră­­ește singură ? — Nu, e însoțita tot de con­tesa Cerere. De­­ alt­fel, nu crede că e așa de ușor a te apropia de Mignon; puțini sunt privile­giații admiși să o facă curte, și printre acei puțini ea și Gual­, fiero suntem Laverii. Prințul Maud părea că vor­bește cu nepăsare, dar tot se pricepea ca el simțea plăcere lău­dând pe Mignon, vezând sa asta face pe prințesă să sufere. Andreina nu avea milă de dîn­sul, și acum el se răzbuna. Disperat și nebun, Maud cău­tase de a obțină uitarea, lăsân­­du-se în prada atâtor feluri de emoțiune: căuta plăcerea în culi­sele teatrului, plătind-o cu aur, arunca banii cu nemiluita pe masa de joc, în casele cele mai scandaloase, unde petrecea toată noaptea. Dar memoria lui era tot așa de robustă ca și consti­tuția lui. R­ezista la ori­ce exces. In mijlocul acelui vîrtej, el tot vedea imaginea nevestei sale. Maud nu îndrăznise nici o dată să se revolte în fața ei, dar acum, când găsise mijlocul a o lovi la rîndul lui, primea o­­cazia cu bucurie. Nu o cutuse îndufn­eca cu la­crimile, cu căința, cu rugăciunile, cine știe dacă Andreina nu se va da învinsă de necaz, de gelo­zie, de răzbunare. De aceea el continuă să laude frumusețea fetei Mignon, și sfîrși prin a spune că Gualtiero ar fi datorit prietenei sale din copilă­rie triumful cel mai mare al lui. Prințesa Maud era cuprinsă de fiori , simțea că forțele îi lip­sesc. Totuși avu curajul supra­omenesc de a se scula de la masă, și a spune cu o liniște înspăimîntătoare: — Te rog, Maud de a ’mîlua o ioje în rîndul viiei, cât mai a­­proape de scenă. — Veî fi servită, prințesă, — zise surizînd Maud.—într’adever te ador. Andreina nu făcu nici un gest, nu răspunse nici un cuvînt și, fără să privească în față pe băr­batul său, Se retrase in aparta­mentul ei Sosind aci putu si dea curs mâniei sale. Așa­dar fusese batjocorită de o­­mul căruia îî sacrificase totul, pe care îl înălțase până la dînsa ? Gu­altiero o înșela în mod nedemn. Iată, deci, motivul veceiei și al preocupației lui: iată de ce el nu voise ca ea să asiste la re­­prezentația generală a operei sale ! Deci, Gualtiero credea că Andreina în ziua reprezenta­­ției nu va recunoaște pe Mignon, rivala ei, pe tînăra care o ultra­­giase ? > Și cu câtă îndemînare, Gual­tiero ținuse ascuns adevărul ! Când Andreina îl întrebase cine va fi protagonista nouei sale o­­pere,Gualtiero, fără să înroșească, răspunse: — O cântăreață străină, o a­­nume Frederica Wilman... Min­cinosul ! Infamul­ și ultragiul i se părea Andreinei cu atât mai grav, cu cât Gualtiero știa ura prințe­sei pentru Mignon. El jurase că nu o maî revă­zuse, că nu știa nimic despre tovarășa lui de copilărie, pe când ei se vedeau poate în fie­care zi și poate că înodtaseră iar vestia lor relațiune Gândul Andreineî se ducea și mai departe. Cine știe dacă amândoui nu’șî bat joc de mine ! Mânia simțită la această idee, dădu naștere în tînăra prințesă la o sete de răzbunare, de sân­ge ! Andreina ar fi devenit mai teribilă de­cât mama ei. Cum se desfigurase s — înșelată ast­fel ? Ah! ce rușine ! Dar cum să îi despart, cum să umilesc pe Mignon, cum să fac pe Gualtiero să se în­roșească de rușine ? Cum ! Pe când ea Andreina era cu totul absorbită în amorul acelui tînăr, și se credea iubiți de el, dinsul string«* în brațele sale pe o alta, căreia îi repeta aceleași fraze de amor, spuse de atâtea ori el. In prada unei oribile crize ner­voase, Andreina scotea țipete de mânie, smulgându-șî rochia de pe ea. Celia, intrând în odăii stăpânei sale, o găsi lungită pe canapea, palidă ca o moartă și într’o stare vrednică de plâns. Ea fu speriată. — Doamne, Dumnezeul meu, ce văd ?—exclamă sărmana ță­rancă plângând. — Celia, aș vrei să mor. — Să mori, d-ta, așa de tînără, frumoasă și iubită? Andreina scoase un țipăt și scu­­lându-se de pe canapea exclamă : — Iubită, eu ? Da, ar trebui să fiu, nu-i așa ? Sunt frumoasă, sunt prințesă, am abia 20 de ani. Ei bine, sunt disprețuită, el preferă în locul meu pe o mize­rabili, egilă din noroiu, pe o hoață, o aventurieră... Celia privea pe stăpîna ei în chip cu totul zăpăgit. — Dar cine e acesta care o preferă ? — Gualtiero ! — Oh ! nu e cu putință, am fost înșelată, doamnă. Andrein a povesti Gelieî ceea ce prințul îî povestise. Tînăra cameristă ascultă cu a­­tenție. — Nu poate să fie asta o răz­bunare a prințului ? — zise ea. .— Se poate ca bărbatul d-ta!e să aibă vre­o bănuială pe maes­trul de muzică și să caute a afla în acest chip adevărul. Andreina începea să -șî reca­pete puțină liniște. — Dacă ar spune adevărul... — Dar sunt sigură că e așa. — Da, tu poți să aî dreptate, dar cum să me asigur? — Aș vrei să aî o francă expli­cație cu maestrul Gultiero. Andreina sări în picioare. — Da, da, aî dreptate, vreau să-l vorbesc, să-l silesc ca să ’mî mărturisească. — Vrei să mă duc să-î în­științez? Eî va veni, fii sigură Andreina se gândi un moment — Mă vai duce ea la dânsul — zise ea cu hotărîre. Celia se cutremură. . — Dar nu ți se pare o impru­dență să faci asta ziua în amiaza mare ? — Un maestru de muzică poate primi vizite. Du-te Celia de la o trăsură, până când mă voi îm­brăca. Tu mă vei însoți. — Dar, doamnă... Prințesa tatu un gest de ne­răbdare. — Du-te, îțî spun, nu pricepi că de ar trebui să petrec ziua întreagă cu această îndouială în inimă, m’aș îmbolnăvi ? Celia au mai stărui și alergă (Va urma)

Next