Universul, ianuarie 1902 (Anul 20, nr. 1-29)
1902-01-24 / nr. 22
ANUL XX No. 22.—JOAI 24 IANUARIE 1902. Abonamentele și anunțurile se primesc la: Administrația: Strada Brezoianu, 11, București 5 Baal foaia la Romania.—10 Baal ia strămătate CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA REDACȚIA: Strada Brezoianu, 11, București Telefon,—Adresa telegrafică: «Universul», București mausoleul versivel Victoria din Frogmore. — (Vezi explicația: Calendar pe anul 1902 Íitmlex Miercuri, 23 Ianuarie.— Martirul Climent Catolic Miercuri, 5 Februarie.— Ahgate Soarele răsare 7.32 , apune 5.27 București, 23 Ianuarie. Meseriile și streinii S’a văzut că meseriașii noștri, față de proiectul pentru organizarea meseriilor depus pe biuroul Corpurilor legiuitoare, s’au împărțit în două tabere : unii aprobă proiectul pe de antregul, alții ar voi oarecare modificări. Deoarece modificările cari se cer de aceștia din urmă sunt privitoare în primul rând la dispozițiile proiectului relative la meseriașii străini, să arătăm cu de amănuntul ce dispune în această privință proiectul și ce cer adversarii ei. La articolul 4, proiectul glăsuiește astfel: «Străinii cari vor vor să exercite o meserie, vor trebui să dovedească că există în țara lor dreptul de reciprocitate pentru români. «In lipsă de o asemenea dovadă, ei vor trebui să obțină autorizațiunea prealabilă de la Camera de comercii și industrie. «Străinii cari, în baza unui contract anterior legii de față, sunt întrebuințați la o întreprindere oarecare pentru vreuna din meserii, sunt scutiți de condițiunile de mai sus. «Prezenta lege nu derogă întru nimic la convențiunile internaționale în această materie». In adnotările ce însoțesc proiectul, se explică, la acest articol, următoarele: «Principiul de reciprocitate în relațiunile internaționale este necontestat. El se justifică de sine și. «Este inutil a se mai repeta că străinii sunt supuși ca și români la toate condițiunile cerute pentru admisibilitatea la exercițiul unei meserii, atât prin legea de față cât și prin alte legi, odată ce ei sunt puși pe aceeași linie. «Aliniatul al treilea s'a crezut necesar spre a evita controversele și dificultățile ce s’ar fi putut naște în contracte ca acela pe care 1 are ministerul domeniilor cu d. Emil Gros, pentru exploatarea de păduri ale Statului, și prin care i se permite introducerea de lucrători străini. Aceștia vor fi, deci, scutiți de orce condițiuni de capacitate. Este o excepțiune temporală». Meseriașii adversari proiectului cer pur și simplu suprimarea acestui articol 4 din proiect. La articolul 95, proiectul prevede : «In toate întreprinderile de lucrări publice, românii vor fi preferați, la condițiuni egale, străinilor. «In cautele de sarcini de lucrări publice sau de furnituri, se va prevedea clausa că antreprenorul nu va putea întrebuința meseriași streini decât în proporțiunea fixată de administrațiunea publică,după natura lucrărilor și regiunea unde ele se execută». In notă se trimite la «decretul din 10 August 1899 din Franța», — decret ce pare a stabili aceleași principii. Acest articol, meseriașii adversari ai proiectului cer să fie modificat în sensul următor: «La toate lucrările comunelor sau județelor să fie preferați de drept românii. In lipsă de specialiști români, se va permite ca să se aducă meseriași străini cari ar poseda brevete de capacitate de la corporația din care fac parte. Aceasta este controversa dintre proiectul guvernului și o parte din meseriași, în ce privește chestiunea meseriașilor străini. Intr’un număr viitor vom arăta cari sunt și în ce constau și celelalte modificări pe cari nemulțumiții cu proiectul guvernului le mai cer. DIN SPANIA (Corespondență particulară a „Universului”) Madrid, 19 ianuarie, încoronarea regelui Mai mult de trei luni și jumătate ne despart de ziua în care Alfons XIII va ajunge la majoritate, și totuși, peste tot locul se fac pregătiri de serbări. Multe ziare streine au făcut în privința aceasta o stranie eroare, spunând că, la 4 dată, Alfons XIII, împlinind 16 ani, va fi proclamat rege, și ca atare, încoronat. Nimic din toate acestea, însă, nu se va întîmpla. In acea zi, tînărul monarh se va duce cu mare pompă la palatul Corteselor, spre a inaugura noua sesiune legislativă, citind discursul obicinuit; apoi, punând mâna dreaptă pe Evangelic, va jura de a observa, a respecta și a face să se respecte statutul regatului, iată totul. După ce a depus acest jurământ—pe care statul îl cere de La dînsul—Alfons XIII va fi considerat ca Regen propriedad, adică rege atât de drept cât și de fapt. El nu va avea nevoe da a fi încoronat, căci ceremonia încoronarei Suveranului în Spania nu se mai face. Până atunci Madridul se cureță și se înfrumusețează pe fiecare zi ; desele linii de tramvaie electrice ce înconjoară în toate sensurile capitala, se înmulțesc pe fiecare zi, după cum se augmentează și numărul piețelor și al stradelor iluminate cu lumină electrică ; s’au restaurat fațadele tuturor edificiilor publice, precum și acelea ale multor case și palate private ; și, în fine, se transformă acum în mărețe bulevarde toate paradele principale Programul serbărilor în cât privește serbările propriu zise, nu s’a făcut încă nici programa. Cu toate acestea, în baza înțelegerilor luate în câteva ședințe, la care se adună în fiecare zi diferitele comisiuni, se poate considera sigur că, în timpul celei de a doua jumătate a lunei Main, vor avea ac loc, între altele, inaugurarea unei expoziții naționale de Bele-Arte și una de agricultură și articultură ; inaugurarea a 10 prea frumoase edificii, construite într’adins pentru școlile elementare (unul pentru fiecare arondisment al orașului); solemna ceremonie a punerei primei pietre a 2 poduri monumentale și a unui splendid azil pentru copiii săraci; apoi descoperirea a 8 statui de pictori și scriitori madrideni, morți în secolul trecut; și celebrarea unui tîrg interesant național, așa cum se face în fiecare an în Andaluzia, Valența și Catalonia. Afară de asta se vor face diferite corride extraordinare ; în Parcul Retiro vor fi diferite serbări gimnastice și baluri populare ; în principalele teatre, mai multe spectacole de gală... și lista tot nu va fi sfîrșită. Prevederi întunecoase Să nu credeți însă că prevederile pentru serbări sunt toate vesele. Partidului carlist, fracției revoluționare a partidului republican, partidului lucrătorilor, printre care domnește cea mai mare nemulțumire economică, i se atribue planuri cu totul diferite de acelea de a se distra , și se pare că guvernul nu cunoaște vechile rețete spre a astîmpăra revoluțiunile; se spune că regina a invitat deseori pe primul ministru Sagasta ca și modifica cabinetul cu elemente ăpoigne și că regina regentă nu va ceda încă mult timp frînela statului fiului ei. Duel fatal Intre copil In orășelul Valera de Abajo, doui copii — unul de 10 și cellalt de 9 ani-,s-au provocat la duel. Cu o seninătate și un sânge rece de mirare, fiecare din ei scoase câte un cuțit din buzunar și se luară la luptă. După o luptă înverșunată, copilul de 10 ani căzu jos mort. Asasinul a declarat genadarmilor că el e satisfăcut, căci s’a purtat ca om. Valladolid. UN PKOVF.RE PE ZI Când lipsește banul, totul lipsește. (Elvețian). Vasile Urechiă România și Italia Ziarul «Osservatore», din Alessandria (Italia) a publicat de curând următorul foileton literar despre răposatul nostru mare naționalist V. A. Urechiă : Un alt om mare a murit Scurtele notițe pe care noi le dăm aici despre dînsul erau deja scrise și destinate să formeze al treilea foileton literar al meu, pentru ziarul «Osservatore», când ziarele din Roma ne-au adus știrea că marele bărbat al României, sora noastră latină, marele scriitor, bătrânul și credinciosul amic al Italiei, senatorul Urechiă nu mai era în viață! Omul pe care noi îl numiam, în al douilea nostru foileton, vorbind de spaniolul Balaguer cu cu care-1 comparam, Basilio Urechia, care de la 1859 până mai deunăzi n’a lucrat decât pentru a face să crească—dacă mai era cu putință—afecțiunea României pentru Roma și Italia, al cărei nobil fiu e acel valoros popor care locuește pe malurile Dunărei de jos, — ne-a părăsit pentru a intra în sînul nemurirea, pe care foarte mult a meritat-o. Venerabil bătrân, suflet curat, care, în cincizeci de ani de muncă, ai cucerit gloria cea mai nepătată, aceea de a face bine poporului tău și omenirea, Adio ! Coloana lui Traian din Roma nu se va mai vedea sosind cu românii zei, pentru a exprima urările strănepoților devotați ai Romei și pentru a proclama încă o dată înaintea lumei întregi originea latină a voinicilor locuitori ai Daciei vechi, însă numele tău va străluci de cea mai puternică lumină, în panteonul ideal și prea sfânt al literaturilor romane, al istoriei politice a poporului tău, poporul Carmen SylveL Urechiă veni în Italia în 1859 din România sa, ca și Balaguer din Spania sa, fiind amândoui aproape fanatici pentru redeșteptarea noastră națională. Fiind în strînsă amiciție cu Cavour, s’a înțeles cu dînsul ca să trimită un mare număr de studenți români ca să studieze la Turin și în alte universități italiane, cum de asemenea s'a înțeles cu guvernele Franței și Spaniei în același scop. El spera cu drept să facă mereu mai strînse raporturile și mai vie afecțiunea între națiunile latine și surori. Mare amic al lui Guido Baccelli, Urechiă a combinat cu un alt mare latin, contele de Gubernalis, o demonstrație foarte soemnă de frăție, venind la Roma ei cu un mare numer de alți români, în anul 1899, pentru a depune o coroană măreață la picioarele coloanei acelui Traian, care a fost adevăratul fondator al acelui mic Stat care de atâtea ori a servit de barieră contra barbarilor Sciției și ai Germaniei mai înainte, iar mai târziu contra hordelor mahomedane. Nici vîrsta înaintată nu putuse să slabesască ardoarea senatorului Urechiă. Acum câteva luni încă, dînsul scria, propovăduia și lupta pentru sfînta sa cauză. Noi îl vedem nu mai departe decât în 1900 la Paris, la congresul studenților universităților aline. Acolo ținu dînsul un discurs uimitor, care entusiasmă pe toată tinerimea aceea îndrăzneață. Dintre numeroasele opere istorice politice și filologice vom cita numai pe cele două ultime: Românii la Roma (1899) și Legende române pe cari poate în curând ni le va da traduse un valoros ofițer din bersaglierii noștri, locotenentul Bosi de la Neapole, și dînsul un mare amic al României, unde anul trecut a ținut iste aplaudate conferința și a a cărei capitală a avut onoarea de a i se acorda o lungă convorbire de către savanta regină Elisabeta. Și azi, noi, emoționați și cuprinși de venerațiune, trimitem de pe aceste maluri ale Tânărului cel din urmă adia eminentului literar și patriotului român, de care ne lega o mare recunoștință și o mare afecțiune. Profesor, L. Zuccaro. Alessandria (Italia), 8 Decembrie, 1901. CRONICI FE1ENINE Indolența ndolența ’șî petrece viața între o aplectă inutilitate și într’o ignoantă absolută; ea e incapabilă de cea mai ușoară sforțare spre a âștiga o oarecare instrucție și talente. Pentru dînsa e o oboseală se gândi, sufletul ei e cufundat în’o nepăsare care ’i absoarbe facultățile sale ; ea nu’șî exersează nici forțele fizice și n’are alte bucurii decât somnul și neacțiunea: "Indolenta stă în pat până la 11 ore ; ea se îmbracă oricum o fi ; se vede întotdeauna la dinsa o mare dezordine, căci nu poate suporta nici cea mai mică jenă; frigul și căldura o supără la fel, și pentru nimic in lume n’ar vroi să se expună a primi câteva picături de ploaie; ea bea, mănâncă, doarme și toată viața ei se mărginește la funcțiunile animalice ce se află în om Acest defect nu atacă decât pe fetele crescute la sînul abundenței; părinții fără judecată le tolerează, cu gândul că averea îți dă dreptul de a fi nefolositor altora și ție însăți, că îndată ce poți face ca atâtea mâini să lucreze pentru serviciul tău, ești scutit de a mai lucra ceva cu mâinile tale. Cu toate acestea, care avere la adăpost de naufragiu ? Nu e cu mult mai înțelept de a’țî pregăti copiii spre a avea într’înșir resursele pentru momentul adversităței, dacă se întâmplă să sosească acest moment ? Zîna. Mausoleul reginei Victoria din Frogmore — Vezi ilustrația — Zilele trecute s’a împlinit un an de la moartea bătrânei regine a Angliei, Victoria. Cu această ocaziune s’a celebrat un parastas la mormîntul ei, care se află în mausoleul Frogmore din parcul castelului Windsor. După cum se știe, regina Victoria fiind în viață, a ridicat un splendid mausoleu pentru soțul ei Albert, lângă care și-a reservat și pentru dînsa un loc. Acum câtva timp s-a terminat și mausoleul reginei Victoria. Pe capacul acestuia se află figura de marmoră a defunctei regine Victoria, lângă aceea a soțului ei. La căpătâiă și la picioare se află figuri de îngeri, cari se roagă în genunchi. Ilustrația noastră de pe pag. 1, reprezintă o vedere a acestui mausoleu. Veritoriile Regelui Milan al Miei .După manuscrisele găsite in urma morței sale, de VII Síltán și Alexandra In ziua când Milan abdică, dr Lazăr Dokici, pe atunci președinte al consiliului de Stat, luă dimpreună cu tutela și educațiunea tinerului Alexandru. Dokici, care studiase în Viena medicina și s’a ținut totdeauna departe de politică, i se păru lui Milan a fi cel mai potrivit om pentru aceasta. Sașa era un elev, foarte silitor.Mai cu seamă față de istoriiie și de limbile străine arăta un deosebit talent. El învăță nemțește, franțuzește, și rusește și în curând ajunsese ca să se esprime corect în toate limbele acestea. In limba franceză, îi instruia d. Mallet, în rusește dragomanul ambasadei rusești din Belgrad, d. Hitrovo, iar în limba germană un profesor anume Rissner, recomandat de contele Bray - Steinburg , ambasadorul german de la Belgrad. Științele de Stat le propunea dr. Liga Genkci cel mai mare jurisconsult al Serbiei. Marele examene ale lui Sașa se faceau in prezența lui Milan, care se bucura foarte mult de succesele pe cari le dobândea fiul său. Simțimintele lui Sașa fură de la început otrăvite prin aceea că Natalia i-a comunicat toate certurile pe care ea la-a avut cu Milan și a făcut pe tînerul copil să fie judecător între ea și Milan. Tinerețea lui Sașa a fost din cauza aceasta foarte chinuitoare, dar cu toate acestea el sta cu credință de partea tatălui său, pe care alții îl nesocoteau. Dar nu numai Natalia, dar și alte «celebrități» ale torei căutau să arunce pe fragedul copil în brațele politicei, pentru ca să-i exploateze lipsa de experiență pentru scopurile lor egoiste, ascunzându-se în dosul persoanelor din anturagiul cel mai apropiat al regelui Alexandru. Acest lucru a fost ținut în cel mai mare secret față de regele Milan și de aceea el s’a speriat foarte mult, când a citit scrisoarea reginei Natalia către regentul Rislica, în care aceasta făcea imputare regenților că anturagiul tînărului rege Sașa îl îndeamnă pe acesta ca să fumeze, să bea și să se depraveze, pentru că astfel să-l ruineze atât în privința morală căt și în cea fizică. In special contra adjutantului sou Ciricî ridică Natalia acuzațiile cele mai înfricoșate. Ristici se grăbi să tăgăduiască către Milan totul și credea că a scăpat deplin, deoarece Milan urmărea cu mare scepticism orice zicea Natalii. Milan știa că aceste acuzațiuni nu sunt tocmai cu totul neadevărate. Milan începu să fie bănuitor și această bănuială fu foarte mult confirmată prin aceea că se gândea la tinerețea sa, în care și el fusese expus tuturor exceselor. Acum Milan vedea lămurit ce voesc cei din Serbia. Alexandru era să fie ruinat în excese de tot felul, pentru ca astfel să nu mai fie în stare să procreeze și din această cauză să se stingă. Trebue ca Sașa să fie eliberat din mâinile regenților și ale miniștrilor, căci în caz contrar se va ruina cu totul. Ce durere mare este pentru un tată să privească de la o mare depărtare, cum fiul său se prăpădește ! Desigur, Milan a făcut multe greșeli, dar se naște întrebarea că pare cea mai mare greșală a sa n’a fost aceea că a visat pe fiul său victimă în mâna sârbilor? Ar fi fost poate lucru mai înțelept, dacă Milan n’ar fi renunțat în tron numai pentru sine, ci și pentru fiul său. Ora în care va fi alungat din țară, pare inevitabilă, și de aceasta n’a fost cruțat nici un domnitor al Serbiei. Ce va face Sașa ? Nu maî încape întrebarea: ce este mai bine : un rege cufundat în viiturî și sdrobit fizicește și moralicește, sau un om integru, care și-a sacrificat coroana regală pentru ca să-și salvesc valoarea sa internă ?... (Va urma). Războiul anglo-bber — Prin poștă — Corespondentul din Washington al ziarului londonez «Sun» spune că guvernul olandez a făcut demersuri oficioase pe lângă cel al Statelor Unite, cu scopul de a căpăta concursul lui—zicespre a face pe Anglia să consimtă a începe tratative cu boema. D. Hay a conferit în această privință cu membrii corpului diplomatic, mai ales cu ministrul Olandei și probabil și cu cel al Angliei. Nu e vorba totuși decât de schimburi de vederi verbale. * Faptul că sir Gordon Sprigg, primul-ministru al Coloniei Capului, după o carieră de pace și de parlamentarism, a luat la vârsta de 72 ani comanda supremă a trupelor coloniale din Cape, dat de gândit partidului guvernamental din Anglia , căci aceasta însemnează că colonia Capului, dacă nu se va încheia pacea repede, se află în ajunul unui războiu civil. Sir Gordon Sprigg comandă 18.000 soldați coloniali englezi și 7000 cafri. El a declarat că războiul nu se va sfârși decât cu ultimul cartuș tras de cel din urmă boer. * * Depunând la Camera comunelor proiectul pentru acordarea unui credit suplimentar pentru războiu, de 5 milioane livre Sterlinge. Brodrick, ministrul de războiu, a spus că războiul a costat 63 milioane de livre Sterlinge în 1901 și că el va costa ■61 mii. în 1902. «Anul trecut, Anglia a ținut o armată de 250 mii de oameni în sudul Africei. La 1 ianuarie 1902 se aflau acolo 237 mii și s’au cumpărat în mijlocu 24 mii de cai pe lună. Guvernul englez a avut de hrănit 280 mii de oameni, cuprinzând pe toți soldații, 208 mii cai sau catîrî, 30 mii boi, 27 mii prizonieri buri și 150 mii Buri. «Cheltuelile lunare, cari erau de 5 jum. milioane de livre Sterlinge, sunt acum scăzute la 4 jum. mii. pe lună (adică la 3 mii, 750 de mii de lei pe zi). Brodrick a adăugat că Burii mai sunt numeroși în 3 districte. In estul Orangelui, în nordestul Transvaalului și la nordvestul Orangelui. Ministrul prețuește la 6.000 numărul Burilor, cari mai luptă încă (în realitate ei sunt 12—14 mii, după cum afirmă știri vrednice de încredere, din izvor bur). Universul in provincie De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 21 Ianuarie , Botoșani Descoperirea unei numeroase bande de tîlhaiT, în complicitate cu primarul unei comune..—Acum când instrucția tn această afacere e aproape terminată și când n’am putea jena cu nimic interesele justiției în bunul mers al cercetărilor, întru câtă vreme, faptele odată petrecute, ele sunt pe deplin stabilite ; suntem în măsură a da la iveală isprăvile unei bande de tîlhari în număr de peste 32, cari lucrau în complicitate cu primarul comunei Poiana Cornului din jud. Vaslui, bandă care a comis peste 60 furturi mari, de cai, boi, vaci, trăsuri, etc., fapte descoperite până acum, afară de acele pentru dovedirea cărora nu există probe suficiente. Cum s'a descoperit banda.—De un timp încoace, județul nostru și cele vecine, erau victima celor mai numeroase și Îndrăznețe furturi de vite și mai cu osebire de cai. Și cu toate că nu e mult timp de când se pusese mâna pe unul din acești vestiți tâlhari, totuși furturile continuau cu mai mare activitate, ba încă fără a li se putea da de urmă, deoarece vitele odată furate aveau și acte de proveniență de la primarul complice îa această afacere. Așa, comandantul companiei de geandarmi din localitate, d. locotenent Lambrino, îșî propuse ca și de data aceasta să dea ochii cu aceia cari făceau frumoase afaceri prin practicarea mijlocului acestuia. Nu trecu mult timp și șeful secției din Dangenî reuși să capete puțină lumină în această afacere. Comandantul,fiind înștiințat, se transportă numaidecât In comuna Poiana Cârnului, din județul Vasluiu, unde In scurt timp putu să afle cum că primarul acelei comune, anume Ionică Petcu, e în colaborare cu banda. Cum opera banda in complicitate Cu primarul.*Până acum ,s’au descoperit 32 inși, ca făcând parte direct din bandi care era în înțelegere cu primarul Ionică Petcu, și cari erau de prin diferite județe nelimitrofe cu județul Vaslui, de unde aduceau vite bune, adică din vînzarea cărora credeau a scoate sume mai buni cele , le aduceau primarului care le elibera bilete noul pe numele hoțului, cu învoială ca după vinzarea lor să se împartă sumele căpătate pe din două cu dînsul Depunerea primarului și a 19 titluri.— Primarul comunei Poiana Cîrnului din județul Vaslui, anume Ionică Petcu, adus aci pentru a fi ascultat asupra faptelor ce i se impută, a și fost depus de d. jude instructor, ca unul în sarcina căruia există probe de a fi complicele moral al unei bande de tîlharî în primul loc, cum și pentru faptele de falșuri în acte publice, comise prin eliberarea biletelor pentru vitele ce i se aduceau de furat. De asemeni au mai fost depuși cu el nouăsprezece din tîlharî, cari au putut fi prinși până acum și prin indiciul cărora au putut fi scoși la iveală 45 cai de furat cari au și fost restituiți proprietarilor cărora aparțineau. Cercetările continuă încă cu multă activitate. Nenorocirea de pe linia ferată particulară Dingenî- Ripicenî. Eri dimineață, la o distanță de 500 m. depărtare de gara Ripicenî spre Dingenî, când trenul pleca încărcat cu marfa spre acel loc, șeful de tren Ion Filipescu, voind a se sui un tren din fugă, deoarece rămăsese mai în urmă, alunecă de pe scara vagonului și căzu între șine. Sărmanul a fost mutilat în mod oribil și cu toate ajutoarele ce i s’au dat In pripă de medicul fabricei, peste o jumătate de orala încetat: viață.. Em. Câmpulung’ Balului mizicol, care nu toți anii, până acum, a fost cel mai frumos al carnavalului, de data asta a întrecut toate așteptările, s’a prezintat mai strălucit ca oricând. Existența muzicei militare fiind amenințată, din lipsa de fonduri, deoarece nu e înscrisă în budget, întreg corpul ofițeresc din localitate s’a încordat în silințele depuse pentru o cât mai desăvîrșită reușită a balului. Și aceste silințe au fost încununate de cel mai strălucit succes. Tot ce Câmpulungul are mai ales, în toate clasele sociale, s’a grăbit să ia parte la bal și nimeni n’a rămas neîncântat, neimpresionat în cel mai înalt grad. Astfel, vasta și frumoasa sală a clubului militar prezintă un aspect feeric. Decorațiunile de brad, steaguri și panoplii, aranjamentul de gust al obiectelor de tombolă pe scena transformată într-un magnific salon, splendidele toalete ale c-nelor și d-șoarelor, toate acestea în lumina vie și magică a acelu’enei, prezintau ochiului o nesfirșit’de dulce încântare. Apoi dans cât se poate de vioi și antrenant, o foarte animată și drăgălașe bătae cu confetti ; un castilion cu obiecte și surprize admirabile, peste măsură plăcut ; chiar licitarea obiectelor mai prețioase din tombolă, foarte hazlie, prin strigările pline de duh ale gentilului locotenent Șoiculescu. Cu un cuvînt, o petrecere neîntrecută. Produsul balului a fost de 1500 lei. Centenarul lui Iriniade. — Eri, 20 Ianuarie, cu ocazia serbarea centenarului lui Heliade, corpul didactic din localitate a expediat, pe adresa d-lui M. Ferichide, președintele comitetului organizator, următoarea telegramă: «Cu simțimîntul celui mai profund respect și entusiastă admirațiune, închinăm alături cu d-voastră și întreaga țară, omagiul nostru de venerațiune memoriei bărbatului ideal, căruia România datorează renașterea și regenerarea sa. Cu sufletul ia parte la măreața serbare a centenarului lui I. Heliade Rădulescu și corpul didactic câmpulungean». Această telegramă a fost semnată și de bătrânul Romoșanu, vechiu prieten al lui Heliade. Teatru.—Trupa de operetă Bobescu, a mai reprezintat cu mult succes frumoasa feerie «Păunașul codrilor» și comedia-operetă «Viața pariziană». Se anunță «Clopotele din Ganneville». Comici. Craiova Marele foc din com. Maglavita. — Astăzi a sosit la prefectură un raport al primarului din com. Maglavitu, în care spune că, în noaptea de 18—19 cor., de către făcători din rele, s’a’ pus foc la un patul cu porumb al locuitorului Preda M. Mândroiu , arzend cu desăvârșire. D. prefefect al județului a orînduit o anchetă pentru descoperirea incendiatorilor. Iznnirea din str. Bechet.— D. Ion Marinescu, din str. Bechettului, s’a prezintat azi dimineață la prefectura poliției plin de sânge și cu capul spart, zicând că a fost bătut și mutilat de către D. Popescu, tot din acea stradă. Pacientul a fost trimis In căutarea spitalului Central, iar agresorul a fost arestat și dat judecăței Colocotrone. Macia Împușcării din imprudență. Fata Catinca Hristu Ruși,de vre-o 14 ani, din comuna Greci, aflându-se la școală, spre a se amuza puse în mașina școalei o bucată de iarbă de pușcă (din acele cu cari să sfărâmă peatră la cariere). Imediat iarba explodă, sfărîmând o parte din sobă și rănind grav pe față, la mâna stângă, învățătorul școalei a pansat mâna fetei, spre a opri emoragia, și o trimise imediat spitalului de aci. D. Gh. Șerbănescu, sub-chirurg intendent al spitalului, dădu ajutoarele nenorocitei fete, constatând sfărâmarea a 2 degete de la mâna stângă. Mircineamil. Ploește Furt. — Zilele trecute s’a furat, dintr’un vagon de marfă care staționa în gară, un coș cu mai multe obiecte de menagiu, precum și două lăzi de scrobeală albă. Furtul s’a făcut prin ruperea plumburilor de la vagon. Poliția, fiind avizată de acest fapt și începând cercetările, a găsit coșul furat într’o grădină din suburbia Sf. Sava. Bănuindu-se că hoții nu pot fi alții decât țiganii din Mimin, arestează câțiva din ei, cunoscuți spărgători, cari mărturisesc furtul, arătând și locul unde au îngropat lăzile cu seribeală. După încheierea cuvenitului proces-verbal, hoții au fost înaintați parchetului, care a ordonat depunerea lor astăzi. Demisiune.D. Petre Rizeanu, șeful biroului- stârpi civile, și-a înaintat demisiunea astăzi, fiind chemat în alt post. CAROLINABIVERNIZiBj 96 Torturile uueî mame PARTEA A TREIA Eșărpa albastră IV Prințul Maud suspină. — Din momentul ce tu seara nu ’mi permit sa viu în apartamentul teu, trebue să caut a-mi petrece cât mai bine vremea. Andreina își mușcă buzele... și, cu un ton plin de dispreț, zise : — Acea cântăreață, deci, trăește singură ? — Nu, e însoțita tot de contesa Cerere. De altfel, nu crede că e așa de ușor a te apropia de Mignon; puțini sunt privilegiații admiși să o facă curte, și printre acei puțini ea și Gual, fiero suntem Laverii. Prințul Maud părea că vorbește cu nepăsare, dar tot se pricepea ca el simțea plăcere lăudând pe Mignon, vezând sa asta face pe prințesă să sufere. Andreina nu avea milă de dînsul, și acum el se răzbuna. Disperat și nebun, Maud căutase de a obțină uitarea, lăsându-se în prada atâtor feluri de emoțiune: căuta plăcerea în culisele teatrului, plătind-o cu aur, arunca banii cu nemiluita pe masa de joc, în casele cele mai scandaloase, unde petrecea toată noaptea. Dar memoria lui era tot așa de robustă ca și constituția lui. Rezista la orice exces. In mijlocul acelui vîrtej, el tot vedea imaginea nevestei sale. Maud nu îndrăznise nici o dată să se revolte în fața ei, dar acum, când găsise mijlocul a o lovi la rîndul lui, primea ocazia cu bucurie. Nu o cutuse îndufneca cu lacrimile, cu căința, cu rugăciunile, cine știe dacă Andreina nu se va da învinsă de necaz, de gelozie, de răzbunare. De aceea el continuă să laude frumusețea fetei Mignon, și sfîrși prin a spune că Gualtiero ar fi datorit prietenei sale din copilărie triumful cel mai mare al lui. Prințesa Maud era cuprinsă de fiori , simțea că forțele îi lipsesc. Totuși avu curajul supraomenesc de a se scula de la masă, și a spune cu o liniște înspăimîntătoare: — Te rog, Maud de a ’mîlua o ioje în rîndul viiei, cât mai aproape de scenă. — Veî fi servită, prințesă, — zise surizînd Maud.—într’adever te ador. Andreina nu făcu nici un gest, nu răspunse nici un cuvînt și, fără să privească în față pe bărbatul său, Se retrase in apartamentul ei Sosind aci putu si dea curs mâniei sale. Așadar fusese batjocorită de omul căruia îî sacrificase totul, pe care îl înălțase până la dînsa ? Gualtiero o înșela în mod nedemn. Iată, deci, motivul veceiei și al preocupației lui: iată de ce el nu voise ca ea să asiste la reprezentația generală a operei sale ! Deci, Gualtiero credea că Andreina în ziua reprezentației nu va recunoaște pe Mignon, rivala ei, pe tînăra care o ultragiase ? > Și cu câtă îndemînare, Gualtiero ținuse ascuns adevărul ! Când Andreina îl întrebase cine va fi protagonista nouei sale opere,Gualtiero, fără să înroșească, răspunse: — O cântăreață străină, o anume Frederica Wilman... Mincinosul ! Infamul și ultragiul i se părea Andreinei cu atât mai grav, cu cât Gualtiero știa ura prințesei pentru Mignon. El jurase că nu o maî revăzuse, că nu știa nimic despre tovarășa lui de copilărie, pe când ei se vedeau poate în fiecare zi și poate că înodtaseră iar vestia lor relațiune Gândul Andreineî se ducea și mai departe. Cine știe dacă amândoui nu’șî bat joc de mine ! Mânia simțită la această idee, dădu naștere în tînăra prințesă la o sete de răzbunare, de sânge ! Andreina ar fi devenit mai teribilă decât mama ei. Cum se desfigurase s — înșelată astfel ? Ah! ce rușine ! Dar cum să îi despart, cum să umilesc pe Mignon, cum să fac pe Gualtiero să se înroșească de rușine ? Cum ! Pe când ea Andreina era cu totul absorbită în amorul acelui tînăr, și se credea iubiți de el, dinsul string«* în brațele sale pe o alta, căreia îi repeta aceleași fraze de amor, spuse de atâtea ori el. In prada unei oribile crize nervoase, Andreina scotea țipete de mânie, smulgându-șî rochia de pe ea. Celia, intrând în odăii stăpânei sale, o găsi lungită pe canapea, palidă ca o moartă și într’o stare vrednică de plâns. Ea fu speriată. — Doamne, Dumnezeul meu, ce văd ?—exclamă sărmana țărancă plângând. — Celia, aș vrei să mor. — Să mori, d-ta, așa de tînără, frumoasă și iubită? Andreina scoase un țipăt și sculându-se de pe canapea exclamă : — Iubită, eu ? Da, ar trebui să fiu, nu-i așa ? Sunt frumoasă, sunt prințesă, am abia 20 de ani. Ei bine, sunt disprețuită, el preferă în locul meu pe o mizerabili, egilă din noroiu, pe o hoață, o aventurieră... Celia privea pe stăpîna ei în chip cu totul zăpăgit. — Dar cine e acesta care o preferă ? — Gualtiero ! — Oh ! nu e cu putință, am fost înșelată, doamnă. Andrein a povesti Gelieî ceea ce prințul îî povestise. Tînăra cameristă ascultă cu atenție. — Nu poate să fie asta o răzbunare a prințului ? — zise ea. .— Se poate ca bărbatul d-ta!e să aibă vreo bănuială pe maestrul de muzică și să caute a afla în acest chip adevărul. Andreina începea să -șî recapete puțină liniște. — Dacă ar spune adevărul... — Dar sunt sigură că e așa. — Da, tu poți să aî dreptate, dar cum să me asigur? — Aș vrei să aî o francă explicație cu maestrul Gultiero. Andreina sări în picioare. — Da, da, aî dreptate, vreau să-l vorbesc, să-l silesc ca să ’mî mărturisească. — Vrei să mă duc să-î înștiințez? Eî va veni, fii sigură Andreina se gândi un moment — Mă vai duce ea la dânsul — zise ea cu hotărîre. Celia se cutremură. . — Dar nu ți se pare o imprudență să faci asta ziua în amiaza mare ? — Un maestru de muzică poate primi vizite. Du-te Celia de la o trăsură, până când mă voi îmbrăca. Tu mă vei însoți. — Dar, doamnă... Prințesa tatu un gest de nerăbdare. — Du-te, îțî spun, nu pricepi că de ar trebui să petrec ziua întreagă cu această îndouială în inimă, m’aș îmbolnăvi ? Celia au mai stărui și alergă (Va urma)