Universul, iulie 1902 (Anul 20, nr. 177-207)
1902-07-22 / nr. 198
fim XX Ro. 133,TM LUNI 22 IULIE 1002 «•to*» y m ■ ABONA »SENTI ÜOHASIA I STREINITATI.81 4,80 —Trei Iudi ioral • S.80 Sasa luni 30 • • ti Vara 40 • Abonam primase prim» • Universul istorar» colorat Abonamentele și anunțurile se primesc la: Administrați«.: S*re da Brezaianu, 11. București ,a*AHUÁi>«ei« •to*.*» HnéWMoWI pnstul lui M. Eminescu de la Dumbrăveni (Vezi explicația) 4 (Corespondență particulară a „Universului", Berlin, 18 iulie. Un discurs al implicatului Wilhelm împăratul Germaniei a făcut o vizită orașului Emden, unde a fost primit cu mare însuflețire. La alocuțiunea primarului orașului, împăratul a rostit un discurs din care extragem următorul pasagiu interesant : «D-zeu a voit să dea împăra t unui iu»i«au luiOsui Hua. — iu JI&IUIU StreiU&Xî3 CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA REDACȚIA: Strada Brezoianu, 11, București Telefon, Adresa telegramca: «Universul», Bucures Calendar pe anul 1902 Orluiloi Duminecă, 21 Iulie.—Cuv. Simeon și loan Catolic Duminecă, 3 August.—Eliazar Soarele răsare 449 , apune 7.22 București, 20 Iulie. O lega necesară Avîntul pe care l’a luat mișcarea cooperativă prin comunele noastre rurale prin numeroasele înființări de bănci populare, pe lângă marea bucurie ce a pricinuit tuturor patrioților dornici de prosperarea neamului, s’a văzut că n’a întârziat a da loc și unor îngrijiri, cari s’au manifestat chiar printr’o circulară trimisă de ministerul instrucțiunei preoților și învățătorilor sătești și atrăgându-se atenția asupra pericolelor de a da o extensiune prea hazardoasă afacerilor de resortul acelor bănci populare. E bine, negreșit, că s’a dat acea circulară, și bine ,este să se dea cât mai multe, mai dese și mai amănunțite instrucțiuni despre ceea ce trebue să fie și să urmărească acele bănci. Dar este evident că aceasta nu ajunge, și că e timpul suprem ca urmarea bunelor sfaturi să fie asigurată și prin vre-o sancțiune oarecare. Această sancțiune necesară însă, numai o lege ar fi chemată și în stare ca să o dea. Legea aceasta ar trebui ca să fixeze și să cercuiască cât mai precis și mai detaliat modul de constituire și funcționare a băncilor sătești, operațiunile admisibile și modalitățile cum azi a se practica, răspunderile, penalitățile, etc. Oameni competenți ar putea ușor să alcătuiască o astfel de lege, dată fiind întinsa experiență făcută în diferite țări cu aceaste instituțiuni. S’ar fixa, astfel, de pildă cele două tipuri clasice din care băncile populare să nu iasă,—cum e constatat că nici nu e bine să iasă.—Prin ziarul nostru s’a arătat,nu o dată, în ce constau acele două tipuri, unul convenind mai bine agriculture, iar celalt meseriilor și micilor industrii de tot felul. Fiecare bancă, la înființarea ei, adoptând unul din aceste tipuri, ar fi ținută să se conformeze întocmai prescripțiunilor respective, și astfel nici o dată n’ar mai putea fi vorba ca să devieze deja misiunea ei, transformându-se în asociațiune de exploatare sau în vreo altfel de întreprindere. Băncile populare mai mult și mai indiscutabil decât oricare altele se cere să fie perfect solide și sigure în operațiunile lor. Nu trebue să se pomenească măcar de posibilitatea unui faliment, așa garanții trebue să se prevadă,— și aceasta cu atât mai mult la noi, unde ar fi de ajuns o singură întreprindere de norocoasă de acestea pentru ca imediat întreaga mișcare fericită și salutară să fie compromisă cine știe pentru cât timp. In țări mai vechi în civilizație, ca de pildă Franța, și Încă o oarecare imprudență a avut drept rezultat, la început, o oprire a avîntului inițial , dar încă la noi! Chibzuiala cea mai riguroasă se impune,— și înainte de toate ea dictează astăzi, de urgență o lege a băncilor populare. tului Wilhelm cel mare aceea de ce n’au avut parte antecesorii săi, adică de a forma o patrie germană unitară și să făurească imperiul cu un ciocan puternic. In imperiu Prusia stă la primul loc. Regele Prusiei are iarăși aceea ce n’a fost în stare să facă nici un împărat german, adică puterea necesară. Numai pe această bază este posibil să reia problemele, pe cari le-au avut totdeauna înainte cei două mari antecesori ai mei și au țintit să le și resolveze. Orașul Emden, ca multe orașe ale patriei noastre, a avut să treacă prin timpuri grele. A fost o cetate înfloritoare, care însă a decăzut, din cauză că comerțul a luat alte drumuri. Acest oraș a jucat un mare rol în istorie și apoi a trecut pe planul al douilea. Dar niciodată Emden nu s-a plâns din cauza timpurilor vitrege, ci în credința lui D-zeu a așteptat viitorul. Nu pot altmintre dea caracteriza această stare sufletească, decât prin cuvintele rostite de fericitul meu tată: «A învățat să sufere, fără ca să se tânguiască». In adevăr o pildă mare, pe care s’o ia de model mulți dintre compatrioții mei. D-lor, cred că sunt în perspectivă timpuri mai bune pentru d-v. Canalul este săpat. Slmler-landul este deschis pentru d-v., vapoarele vin încoace. Depinde de d-v. ca să folosiți această conjunctiva, iar pentru mine va fi ca să susțin pacea, pentru ca și orașul Emden să aibă un viitor fericit. Cu aceste cuvinte beau în sănătatea orașului Emden : Trăiască ! Trăiască ! Trăiască ! Grațierea unui ofițer condamnat pentru duel Împăratul Wilhelm a grațiat de restul pedepsei pe locotenentul Hildebrandt care anul trecut a împușcat în duel la Insterburg pe sub locotenentul Blaskowitz și care a fost condamnat la două ani închisoare de fortăreață. El a fost transferat acum la un alt regiment de artilerie. Cititorii acestui ziar î și aduc desigur aminte de împrejurările mai de aproape asupra acestui caz tragic, care a stîrnit senzație și în afară de hotarele Germaniei. Duelul a fost provocat din cauza unei certe, pe care a avut-o, după un chef, locotenentul Hildebrand cu sub-locotenentul Blaskowitz; acesta a fost împușcat în duel în ziua în care avea să-și serbeze căsătoria. Consiliul de războiü a condamnat la 18 Noembrie anul trecut pe locotenentul Slitderand la minimum pedepsei de două ani închisoare de fortăreață, deoarece nu s-a stabilit că Blaskowitz, când a săvârșit excesul, ar fi fost în stare iresponsabilă de beție. Chestia acestui duel a fost adusă în curând în discuția Parlamentului. Ministrul de război și generalul Gossler declară aici, că împăratul Wilhelm și-a exprimat voința sa neclintită ca pe viitor să se împedece cu toată energia astfel de întâmplări. Locotenentul Gildebrand și-a început pedeapsa la sfîrșitul lunei Ianuarie, prin urmare n’a stat închis de cât 7 luni, înconjurată de o aureolă sacră și importantă, deoarece se face curând după reînoirea tripleialianțe. Că regele Carol este un sincer partizan al triplei alianțe, deoarece unicul ei scop este menținerea păcii, aceasta este un fapt de mult cunoscut, și vizita actuală este o dovadă despre aceea cât de vesel este regele României din cauza reînoirea acestei alianțe binecuvîntate. Această alipire se manifestă decisiv în direcțiunea, pe care deja de ani de zile a dat-o regele Carol politicei externe a României, este direcțiunea să mențină status quo teritorial în Balcani. Pe când aproape toțî vecinii Turciei, referindu-se la rudenia națională pe care o au cu diferite naționalități din imperiul turcesc sau pe care doresc să o aibă prin mijloace spirituale, profane și militare, ca să scruncine actuala stare de lucruri, se străduește România,— care în adevăr că are mulți conaționali în Macedonia și adecă partea cea mai distinsă în ceea ce privește starea spirituală și economică a populației de acolo,—pentru menținerea statului-quo. Ea se abține de la orice amestec în raporturile streine, evită cu precauțiune să se vere prin intrigi în complicațiune și caută să înlăture atacurile suveranității ei pe calea celui mai sever drept și prin înțelegere paoinică. Prin aceasta lucrează nu numai în spiritul triplei alianțe, ci-șî conduce politica sa și în sfera acelor năzuințe cari fac acordul între Austro-Ungaria și Rusia De aceea cei din România nu se mai iau după credința copilărească, că s’ar putea exploata una din aceste Puteri contra celeilalte. In România se face politică din propria putere și pentru ridica mereu această putere se are în vedere să păzească de tulburare izvorul alimentar, pacea. De aceea se poate presupune cu cea mai mare siguranță că România, tocmai fiind-că vede bunăstarea ei proprie în urmărirea tendințelor de pace ale triplei alianțe, că și din partea nu nutrește în nici o direcțiune veleități de expansiune, că și din parte-î ține la «status-quo». Din aceasta se înțelege importanța călătoriei pe care a făcut-o regele Carol la Petersburg, la curtea Țarului, precum și importanța actualei vizite de la Ischl. Aceasta ar trebui să aibă urmări bine-făcătoare și pentru celelalte State balcanice, cari pot lua din prosperitatea crescândă a României, exemple pentru politica lor : Ridicarea puterei interne prin progres cultural și tendința pentru menținerea pacei. Această politică a căutat să o dea și regele Carol poporului său și pentru politica aceasta a educat el partidele politice ale țerei sale. Firește că aceasta nu i-a fost tocmai ușor. Din primul moment când s’a urcat pe tronul princiar, a văzut că dintre cele mai importante datorii ale sale de Domnitor, chiar dacă le-ar îndeplini în chip constituțional — și regele Carol este un model de Suveran constituțional — este aceea de a educa poporul. Și densul îndeplini aceasta în modul cel mai distins, mai plin de tact și mai conștiincios. Firește că trebue să spunem că și în alte State balcanice Suveranii sunt pătrunși de această chiemare a lor... Regele Carol a reușit ca viața de partid atât de sfâșiată, sub care avea să sufere atât de mult administrația țării, să o transformeze astfel încât România dispune astâzi de două mari partide, cari se pot în orice timp alterna la guvernarea Statului. România ’și are prin urmare partidele sale de Stat și trebue să zicem că cu excepția aceea că tractatul de Berlin pe care se basează firește suveranitatea României, n’a fost executat de România tocmai în acea disposițiune, care î impune o urmare a unui principiu de umanitate, de progres cultural, ba chiar de cel mai simplu respect național, cu escepțiunea procedurei adică la care se dedau politicienii conducători față de israeliții indigeni —poporul român poate cu înaltă satisfacțiune să vorbească despre conducătorii acestor partide despre principiile lor politice. Dar toate acestea sunt rezultatele guvernării înțelepte a regelui Carol al României. Spre Vest a îndreptat el privirea poporului seu, fa obișnuit la lumina culturei, a stîrnit și întărit în toate părțile simțul de independență în popor, s-a deșteptat conștiința că această independență că capabilitatea națională de desvoltare pentru România numai atunci va fi asigurată, dacă statornicia muncei culturale va fi asigurată prin statornicia păcei De aceea România se numără printre cei mai hotărîțî, mai sinceri și mai convinși partizani ai tripleî alianțe, oricare partid va conduce acolo destinele Statului Prin urmare principelui pacei iubitorului de cultură, îi adresăm o cordială bună-venire. CSOMIG FEILINE Danielele venețiane De mai multe veacuri danielele sunt considerate ca cele mai prețioase producte ale sîrguinței omenești și invenția dantelelor cu ajutorul mașinelor n’a scăzut valoarea lor. Prin mașini se pot face dantele frumoase și eftine, cari însă nu pot concura cu acele lucrate de mână omenească. S’a născut o vânătoare formală după dantele veritabile, dintre cari cel mai bun renume îl au cele venețiane. Cu decăderea Veneției s’a ruinat și această industrie, pentru ca să învieze din nou cam de vre-o trei decenii. O școală de dantele, care dă muncă rentabilă atâtor fete și femei, s’a înființat la 1872 de contesa Andriane Marcello din Veneția. Ea însemna o renaștere a acelei industrii, prin care în secolil trecuți s’a făcut atât de celebru Burano. Se vede doar pe vechile și frumoasele portrete venețiane astfel de dantele la gâtul și veștmintele nu numai ale femeilor, ci și ale bărbaților. Actuala școală a început numai cu douăsprezece fete tinere și cu o profesoară. Actualmente președinte al acestei școale este fiul cel mai mare al contesei Marcello, moartă la 1813, al cărei bust de marmoră, dăruit de regina Margareta a Italiei, împodobește sala cea mare a școalei. Școala aceasta a dobândit numeroase medalii și diplome, nu numai de la expozițiile din Italia, ci și de la cele internaționale. O dovadă despre dantelele escelente ale acestei școale sunt numeroasele comande. Astfel acum de curând regina Elena a Italiei a făcut cadou cumnatei ei, principesa Mirko de Muntenegru, în valoare de 20.000 franci. Directorul școalei, cavalerul Anibale d’Este, s’a dus în persoană la curtea regală ca să arate reginei cele mai frumoase monstre ale școalei. Cele mai multe comande vin din Anglia și America. In fiecare an sosesc pentru 25—30.000 franci comande mai mult decât se află în depozit, astfel pe lângă cele 500 lucrătoare, se mai angajează peste o sută. Dantelele acestea, cu o lățime de 10—18 cm, costă un metru de la 100—150 franci. Olimpia O CUGETA UE ITZI In timp de criză, depeșile sunt ca fulgerile cari procedează furtuna. — ■ —■* - H--.------------■ — așezat pe un soclu de marmoră Pe soclu, se află următoarele versuri, de ale nemuritorului poet: Neînțeles rămâne gândul De-ți străbate cânturile, Sboară vecinie îngânăndu-l, Valurile, vînturile. Bustul are o mare asemănare și e așezat în parcul de lângă casele boerești din Dumbrăveni. La bază se poate vedea coroana depusă din partea cetățenilor Gălățeni. Meyer. „Paster Lloyd" despn regale Gard al României Corespondentul nostru particular de la Budapesta ne-a telegrafist era pe scurt cuprinsul unui articol publicat de ziarul guvernamental «Pester Lloyd». Dăm astâzi în întregime acest remarcabil articol: «Regele Carol al României s’a putut de multe ori convinge în persoană despre aceea cât de sinceră este simpatia pentru dinsul a popoarelor monarhice austro-ungare; de aceea el știe foarte bine, că vizita pe care o face la 3 August Suveranului nostru la Ischl, trebue să stîrnească aici sentimentul celei mai mari bucurii. Fiecare dintre vizitele sale pe cari le face monarhului nostru este o dovadă despre aceea că regele Carol răspunde cu cordialitate și recunoștință la amiciția, cu care este atât de bucuros distins de regele nostru. Dar tocmai vizita actuală este Bustul lui M. Emimen în SsffiMveni — Vezi ilustrația — Am publicat acum câteva zile amănunțită dare de seamă, prin poștă și telegraf, pe care corespondentul nostru special din Botoșani, d. N. N. Ciornei, ne-a transmis-o cu privire la inaugurarea bustului lui M. Eminescu, în pădurea de la Dumbrăveni, bust ridicat din inițiativa și cu cheltuiala d-lui Leon Ghica, fost deputat. Astăzi dăm ca ilustrație o vedere a bustului, după o fotografie luată la fața locului, de fotograful Jean Bielig, din Botoșani. După cum am spus, bustul este lucrat de sculptorul Oscar Spulhe din București, are o înălțime de aproape 2 m. 50, e de bronz și Tuberculojil la Rit. Infectarea orașului cu microbi Se știe ca victimele tuberculozei, atât de nenumărate la noi în țară, își găsesc adăpost vara la umbra brazilor fremătoși din localitățile noastre de munte,— vorbesc incontestabil de acei bolnavi cari dispun de mijloace și își pot permite luxul de a-și căuta de sănătate. Ei bine, din cauză că nu s’au luat până acum măsuri serioase de profilaxie măcar în localitățile unde se adăpostesc exclusiv bolnavi de tuberculoză, am ajuns azi să avem întreg orășelul Plucăr contaminat de neîndurații microbi ai tuberculozei. Pericolul este mai mare decât ne putem închipui. Coloniile de bolnavi in Rucăr, după cum se știe, oamenii sunt crescuți în puterea munților, cu aer tare, plin de mirodenii de brad, și cu ape cristaline cari se scurg dintre munți, și acolo mai că nu se știa până acum ce însemnează boala! Ca cîțîva ani, vara, Rucărul devenit adăpost de tuberculoși. Aceștia locuesc la hotelurile din oraș, sau, în cele mai multe cazuri, pe la țărani, cari sunt bucuroși de a avea un cîștig însemnat pentru gospodăria lor modestă, în timpul a douătrei luni de vacanță. Ce decurge de aci? Că hotelurile devin focare de tuberculoză în total, iar casele țărănești sunt infectate de microbi, otrăvind familiile țărănești. Cu deosebire pericolul e mai mare pentru țăranii cari primesc în gazdă tuberculoși, fiindcă atât aceștia cât și copiii lor, locuesc la un loc cu tuberculoșii, întrebuințează aceleași servicii de masă, de așternut, conviețuesc în sfirșit la ol’allă. Rezultatul este că anul acesta au murit de tuberculoză la Rucăr vr’o 5 flăcăi și fete alta dată sănătoși și mîndri ca și natura care i-a adăpostit în sinul ei. Cu ocaziunea unei excursiuni pe care am făcut-o luna aceasta Rucăr, am constatat faptul personal. Prefectura județului, în cap cu d. prefect Dobrovici și cu d. director D. Popescu, se ocupă în mod serios de această chestiune, dar pericolul nu mai poate fi înlăturat decât cu mari greutăți: măsurile de profilaxie Autoritățile din Câmpu Lung, temându-se să nu constate într’o bună zi că groaznica boală a cucerit orașul, au luat măsuri severe de profilaxie, impunând hotelierilor în mod tacit să nu mai primească în hoteluri bolnavi de tuberculoză, iar proprietarilor de case să dea cea mai mare atențiune când vor primi în gazdă călători pe timpul de vacanță. S’au afișat apoi placările, făcând cunoscut că scuipatul este interzis pe străzi, fiind nesănătos, și început a se da o mai aleasă atențiune serviciului de municipalitate. In urma acestor măsuri, am avut ocaziunea să ved la Câmapu- Liurg "bolnavi desfigurați de oftică, colindând orașul în lung și a în lat pentru a găsi locuință, și nefiind primiți nicâstî. Impresiunea în stucm. In Rucăr populațiunea a început a avea teamă de tuberculoșî. La schitul Nămăcșlî se vorbește cu frică de acești nenorociți bolnavi, mai cu seamă de când a murt de tuberculoză lângă schit,una dintre cele mai frumoase fete de ăran din comuna Nămăești. In Rucăr, orășelul îți prezintă un aspect dureros : de o parte figurile stinse cuprinse de o paliditate mortală, ale tuberculoșilor, de altă parte tipuri de țărani și țărance vestiți prin frumusețea lor. Nică erî contrastul nu e mai dureros. Din cauza numărului mare de tuberculoși cari caută vindecarea în valea îmbălsămată a Rucarului, mulți vilegiatorî se stabilesc în jud. Muscel, dincolo de Rucăr, la «Podul peste Dâmbovița» unde frumusețile naturei sunt și mai incomparabile, la «Cetățuia» sau în celelalte comune cari sunt presărate pe șoseaua de la Câmpulung până la graniță. înființarea unui sanatoriu Pentru mărginirea unui pericol care poate avea consecințe din ce în ce mai dezastruoase se impune negreșit înființarea unui sanatoriu, unde să se adăpostească tuberculoșiî în lunile de vară. Numai astfel s’ar înlătura contactul populațiunei sănătoase cu tuberculoșiî, și umbra morțeî n’ar mai plana asupra orașului Rucăr, ca acum. IV. G. (Flarinescu CRONICA Mâini de feme. Intr’o zi (au trecut de atunci atâția ani) chiromantul mergea din casă în casă. El era un om mic, puțin cam aplecat, înțelept, foarte bătrân, cu o mare barbă albă, cu douî ochi limpezi și adânci ca marea, închis cu totul în mister, privit de toți ca o ființă stranie, enigmatic ca o apariție dintr’un vis. Toate fetele tinere din Grecia pe atunci ii ofereau mâinele, și el privind departe foarte departe, într’o mare nesfirșită de idealități, cu o vorbire plină de aforisme, spunea, scandând silabele, cuvintele teribile : nu vei iubi niciodată, vei iubi întotdeauna sau amorul Le va ucide». Azi chiromantul nu mai este clar printre țesăturile subțiri ale vinelor, în micile mâini de o candoare suavă, tot se mai citește caracterul femeei. Dar, femeea azi nu mai palpită la vocea chiromantului, libia ea mai lasă să-î fluture pe rozele sale buze un surîs. Eu, iubitelor cititoare cari mă ascultați, știu puțin de Chiromanție ; dar acel puțin pe care-l știu vi-l cărnesc astfel. Mâinele miei și albe, aproape ca laptele, indică candoarea sufletului și duioșia inimei însoțită de oarecare demnitate de sine însăși. Mâinele roze, arată caracterul ferm și aproape încăpățînat. Mâinele palide și cuvine, puțin cam lungi, ideale, indică suflet cursgios, capabil de lucruri mari, dar prea ocult, prea secret. Mâinele puțin cam grase, roze, pe cari abia se disting vinele, arată conștiință fragilă, părăsire morală, sensualitate. Câte din voi se vor întrista la vorbele mele, câte se vor înveseli și câte însă... vor rîde... de ce ? (oh ! răutate !) poate de incredulitate și compătimire. Orî-cum ar fi însă, facețî-mî plăcerea ca după ce veți citi aceste rîndurîj Să vă uitați la mâini. Tomii*. mmmmm«MMMDMMH 9 SSUUKKSOmm m nuni Gorier Judiciar {TRIBUNALELE ROMANE) O jurispruden st a secțiunilor unite ale Curiei «le casație relativă la legea tatentelor D. Ivancea Anghel, din T.Jiu, pe lângă că exercita profesiunea sa de brutar, mai furnisa și pâinea necesară unui regiment de artilerie din localitate. Comisiunea comunală de impozite l’a impus pe lângă patenta întreagă ce o plătește, pentru comerciant de brutărie și la o la patenta ce o plătesc antreprenorii de lucrări publice. D. Anghel, făcând apel la comisiunea de apel, aceasta l-a scutit de jumătatea de patentă, pe motiv că furnizorii de alimente nu pot fi considerați asimilați cu antreprenorii de lucrări publice. Administrația financiară făcând recurs, Curtea de casație a făcut de 2 ori divergență, astfel ca afacerea a trebuit să fie judecată în secțiuni unite.Iată cum s’a fi pronunțat secțiunile unite ale furței de casație în această afacere : Având în vedere că după art. fi din legea patentelor de la 1863, pater, tarul care va exercita mai multe comerciurî, industrii sau profesiuni în diferite prăvălii, va plăti dreptul de patentă întreg pentru comercial sau industria sa cea mai ridicată și UN IMIOVEU« PEZA Regii sunt stăpânii noștri și D-zeu e stăpânul regilor. (Rusesc) deosebit jumătate pentru fiecare prăvălie după categoria acelui comerț și industrie. Avemd in vedere că In speță se constată din decisiunea supusă recursului, că intimatul In recurs Ivancea Anghel brutar în orașul Tg.Jiu, a luat cu contract în regulă furnitura pâinea necesară regim. 5 de artilerie în garnizoana din acel oraș. Considerând că după tabloul adițional format în conformitate cu art. 3 din legea patentelor și aprobat de minister, antreprenorii de furnituri de materiale, alimente etc., la spitale, aresturi, școale, cazarme etc., sunt asimilați în ceea ce privește patenta la care trebue să fie supuși publice, patenta la care cu antreprenorii de lucrări Considerând că sunt supuși acești anteprenori nu limitează esercițiul acelei profesiuni numai în comună sau în orașul în care c ei plătesc acea patenta căci atunci ar fi trebuit ca dânșii să fie supuși la atâtea patente întregi câte sunt comunele sau orașele în care ei au luat asemenea întreprinderi, ceia ce nu se poate pretinde în virtutea citatei legi a patentelor. Considerând că de aci rezultă că exercitarea unei asemenea profesiuni este independentă de local și dar cu privire la patenta ce acești anteprenori urmează a plăti, nu se poate susține după cum se pretinde că această profesiune neexercitându-se decât în același local cu brutăria, anteprenorul urmează a fi impus la plata patentei în modul prevăzut de partea I-a cu al. 1 de sub art. 5 al legei din 1863 și a art. 7 al legei din 1899. Considerând că comisiunea cu» apel prin decisiunea supusă recursulul admițând apelul lui Ivancea Anghel contra decisiunei comunale și scutindu-l de la plata și a unei asemeni patente a dat o rea interpretare sus citatului text de lege și pentru aceste motive Curtea casat decisiunea comisiunea de apel stabilind jurisprudența că antreprenorii de furnituri sunt asimilați cu antreprenorii de lucrări publice și prin urmare trebuesc să plătească și jumătate patenta osebit de aceea a profesiunei sale. Grefier. $uirl din străinătate — Prin poștă — Wilhelm II a luat o hotărîre ciudată cu privire la orașul Posen, care, după cum se știe, e capitala Posnaniei sau Poloniei prusiene. El a făcut cunoscut că în Septembrie, după sfîrșitul manevrelor, va intra în acel oraș în capul a 90 mii de oameni. Autoritatea provincială a ordonat de mai înainte locuitorilor de a nu se arăta la ferestre în cea zi, sub pedeapsă de urmării judiciare.*¹¹ Papa a numit pe cardinalul Golti prefect al Propagandei, iar pe cardinalul Agliardi prefect al economiei Propagandei, în locul cardinalului Vincent Vannulelli.* ¹ ¥ Se prețuește la vreo 8 mii numerul anarhiștilor stabiliți în Republica Argentina. De aceea guvernul argentian a început să fie îngrijit și are de gând să depue o lege specială contra anarhiștilor. * Tribunalul din Bruxelles, judecând diferendul ivi între direcția teatrului local «La Monnaie» și cântăreața Claire Briche, care—cu toate că era legată printr’un contract de acel teatru,—s’a angajat la opera comică din Paris, a osândit pe artistă la 40 mii franci daune-interese lueli de judecată.) și la chel-arestat anume sarcina de în P' Théophile Leclerc, in căruia se pun nu mai puțin 5 crime, comise de un an coacă în sudul Franței. Interogat, mizerabilul a mărturisit 4 din crimele sale. Ele au fost săvârșite asupra unor bătrâni și copiii.* ¥ ¥ . Se telegrafiază din orașul Cap că generalii Botha, Dewer și Delarey s’au dus la docuri, spre a se îmbarca, în treî trăsuri trase de elevii școalelor olandeze și urmați de un imens cortegiu în strigatele de «Trăiască boerii». с¹ Din Paris se anunță că până acum ,s’a strâns suma de 6 milioane de franci pentru familiile victimelor catastrofei din insula Martinica.« ¥ * Intr’o localitate în apropiere de Reichenberg, a murit deunărî copilul cel mic al soților Urban. . . . Poliția din Geneva a un supus francez, Amor crimsca! Romantis moravuritíe N. Rădulescu-Nigeroprietatea literară a ziarului «Universul».—Reproducerea este oprită PARTEA I se mai poate pescui în Bistrița . Era judecătorul de instrucție Ionescu. Băiat plăcut, de vr’o 28—30 ani, îi plăcea să se afle adeseori în apropierea Elenei și a-î adresa cuvinte măgulitoare când i se ivia ocaziunea nemerită. Ei apucă repede cofița și dădu mână de ajutor moșneagului și Elenei, mai ales Elenei care lua cu amândouă manele peștii și-î arunca în cofă. ElSdea copila cu mare haz de peștii ce-î alunecau din mână și scriau ca niște îndemânate cî gimnastici mititei ; făcea haz și Ronescu, impărtășindu-i mulțumirea cu adevărat. — Mulțămesc de ajutor grațios, domnule Ronescu, îî zise, după ce termina. — Dacă ’mi dați voe, bucuros și de aci înainte dudue... răspunse Ronescu. — Numai să nu se supere moș Neagu, căci e foarte gelos moșneagul... grăi ea carând cu gingășie la bătrân și întru câtva ironic, la Ronescu. — Fi-va pe cât sunt eu, de moș Neagu ? cuteză tînerul, nu fără a se roși. — Dumneavoastră, domnule Ronescu ? întrebă Elena, surprinsă, dacă nu nemulțumită.— Firește, dudue, odată ce știut este că are servi, e o favoare greu de dobândit. — Isteț cuconaș, până și pe malul Bistriței ? mormai bătrânul. Aceasta făcu pe tineri să rîdă și să se privească repede, apoi să plece privirile întru câtva stânjinite . Hărnicia cea mare o desfășurau flăcăii în susul apei, roditoare de nu mai aveau ce zice. Nu pot asemenea să puteau lăuda persoanele care pescuiau cu undițile , fără de răbdarea trebuincioasă, trăgea prea repede sforile. Dacă însă nu prindeau nimic, aflau momente nemerite de a glumi, de a rîde, de a -și trimite unele altora săgețile ironiei. Un domn scurt și gros, care curtenea o d-șoară frumușică, izbuti să scoată în undiță un tipar, lung și subțiratec ca toți țiparii. D Í ce potrivire, zise domnișoara , peștele acesta e în raport invers cu d-voastră. — Dudue, din contraste trăește lumea din apă ca și cea de pe uscat, răspunse domnul, cam atins, dar rămânând cavaler, după glas și atitudine. Un pește fu cauza binecuvîntată că d-șoara se văzu scăpată de curtea prigonitoare a tinărului. Un alt grup alcătuit din procurorul Maltezeanu și din două d-șoare, magistratul ’șî trase din apă undița prinsă de undița uneia din cele două fete. — Socoteam că e un păstrăv enorm... zise ea. — E ceva mai enorm decât un păstrăv : e un procuror, zise cealaltă. — Un procuror care ar tăcea ca un păstrăv, ar fi o curiozitate a naturii, zise d-șoara, desprinzându’și undița. — D-șoarelor, răspunse procurorul, glumele dv. mă încântă cu atât mai mult, cu cât s’ar părea că ați voi să nu mă lăsați să văd simbolul ce înfățișează tainica unire a celor două undiți... Ancora, în mare,—undița în mic, reprezintă speranța, hrana sufletească a omenire!... Pentru mine de ce n’ar fi o dulce speranță ce ’m’ înflorește de câtva timp suflețelul ? Poate că și duduca va fi având cine știe ce simțire, la fel, — deoarece s’a întâmplat o asemenea prindere de undiți... Procurorul și d-șoara se îndrăgiseră de mult: cel puțin acum găsiseră ocaziunea să ’șii o spue; el, prin cuvinte,ea prin dulcea uitătură cu care ’1 fură câteva clipe. —- Eu ve binecuvîntez, rosti ceal’altă cu un hohot de rîs prietenesc. Se înțelege de la sine că procurorul Maltezianu și d-șoara Alexescu nu mai căutară să pescuiască în ziua aceea, mulțumiți că se pescuiseră unul pe altul. Un avocat prinse o mreană și o prezintă unei d-ne, după care suspina, cu complimentul următor, socotit presemne la înălțimea plămădelilor sale retorice: — E blondă și drăgălașă ca d-v... d-nă. D-na foarte recunoscătoare desigur, pentru comparațiune, ’i întoarse spatele... Un bancher evreu, uscățiv și galben-ruginiu la față, prinse un păstrăv. Se afla în grup cu un profesor și cu o doamnă văduvă, clienta Tul. Intre el și doamna era un început de apropiere sentimentală, pornită din interes. Bancherul îî oferi păstrăvul... — Ii primesc cu plăcere, d-le, îî răspunse ea, cu toate că ’mî plac maî mult cei afumați... — Ga d-la adică, îî șopti profesorul, rîzând. Bancherul se înfiora de plăcere ; aluziunea d-neî ’i era un semn de mai multă familiaritate ca de obiceiu. Luntrele și plutele cu unii dintre oaspeți se făcuseră nevăzute dupe cotiturile împădurite ale rîului, în urcuș , cele din vale să tariau alunecând ușor ca niște lebede, ale căror aripi, lopețile, se ridicau din când în pentru sbor. Pescarii se îndepărtaseră și ei în susul apei, urmăriți de mare parte din lumea de pe malul drept. Partea aceea a Bistriței a dat totdeauna mult pește și, cu cât era să se prindă mai mare câtime, cu atât era să fie mai îmbelșugată masa de seară a sătenilor. Orele douăsprezece sosiră pe pesimiste. tiunelul unui corn de vînătoare începu să împrăștie pătrunzătoarele!ehhiomuri pe întreaga vale : era semnul de strîngerea oaspeților la masă, ca oral săî afle adunați. Muzica militară le primi întoarcerea cu un «marș» resboinic : în mijlocul notelor lui sonore, se începu ciocnirea prihăreselor de rachiu de drojdie. Peste câteva minute de la încetarea marșului, nu se mai auziră decât țipăniturile furculițelor, cuțitelor și farfuriilor, ciudată «Uvertura» a operei... «Pofta de mâncare». Erau la capătul ospățului. Unii ciuguliau încă din fructe, alții începuseră a sorbi cafelele și bărbații a fuma, alții gustau din vișinate pentru el și făceai, pe cucoane sa le guste vorbele dulci, carii se petreceau bine dată cu înghețata.Va urma