Universul, iunie 1903 (Anul 21, nr. 147-176)

1903-06-11 / nr. 157

Capela Sf. Marcu, din Belgrad. — (Vezi explicația) Calendar pe anul 1903 Ortodox Marți, 10 Iunie.—Par. Timofteiu, Catolic Marți, 23 Iunie.—Jacob. Soarele răsare 4.33 , apune S.02 București, 10 Iunie. Localurile școlare Multă vreme, chestiunea în­­vațămîrntului sătesc în­ țara românească a fost una din cele mai grele și mai com­plicate, fiind a se lupta con­tra multor lipsuri, contra mul­tor cauze ce se puneau de-a curmezișul ori­cărui progres în această direcțiune. Era ne­cunoașterea, în mare parte, a foloaselor învățăturei, din par­tea populației sătești, unde era în mare onoare încă vor­­ba neînțeleaptă : «cum a trăit moșul și tata fără carte, o să trăiască și copiii»... — vorbă ce dacă s’ar lua în seamă, ar fi să însemneze oprirea pen­tru vecie a ori­cărui progres, ceea­ ce nu e nici în firea oa­menilor, nici în firea lucruri­lor... Era apoi lipsa de oa­meni pregătiți, lipsa de apos­toli ai culturei și instrucției la sate, lipsa de învățători... Ei bine, ac­ord două mari greutăți astă­zi se poate zice că sunt ca și învinse. Țăranul, mai pretutindeni, este astă­zi pe deplin pătruns de foloasele învățăturii,­și școalele noas­tre normale ne-au­ dat, și ne dați mereu­, tineri învățători pregătiți pentru cariera lor ca pentru un adevărat apostolat de toată viața; rare excepții sunt, și bine ar fi dacă ar dis­părea cu totul cazurile în cari învățătorii noștri nu arată des­tulă înțelegere și dragoste a misiunii lor adevărate, luân­­du-se după idei greșite, răs­pândite de răii și­ nemnțelegă­­torii lumii acesteia. Dar, chestia învățămîntului la sate a rămas actualmente mai mult numai o chestiune de localuri. In unele părți localuri pro­prii nu există de loc, în al­tele ele sunt insuficiente, și, că s’a ajuns să se simtă lipsa aceasta, și să se simtă nu numai de autorități, dar chiar și de populațiune, acesta este și el un semn bun, îmbucu­rător în felul lui. 1). ministru al instrucțiu­­niei publice, în discursul ce a ținut în sesiunea parlamen­tară din urmă asupra budge­tului acelui minister, a ară­tat cum stăm cu această ches­tiune a localurilor, una din cele mai grele, și astă­zi ul­tima de rezolvat, dintre pie­­dicele mari ce se puneau­ în drumul lărgire! complecte a instrucțiune! la sate, și a a­­rătat în acelaș timp și mă­surile ce se puneau­ la cale pentru împlinirea și a acestei lacune. Astă­zi cu cea mai mare satisfacție s’a aflat de­sigur știrea că ministerul, prin Casa școalelor, a luat dispozițiunea ca, în campania de lucru a anului curent, să se execute un foarte mare număr de lo­caluri de școale în comunele rurale din mai toate județele țării. Ast­fel se vor construi lo­caluri, în Argeș în număr de 15, în Bacău­ 6, în Botoșani 13, în Brăila 12, în Buzău 12, în Constanța 7, în Covurluiîi 10, în Dîmbovița 3, în Dolj 4, în Dorohoiu 12, în Falcid 4, în Ialomița 9, în Iași 5, în Mehedinți și Muscel câte 2, în Neamțu 20, în Prahova 22, în în Putna 17, în Romanați 23, în R.­Sărat 8, în Roman 6, în Suceava 10, în Tecuciu 1, în Teleorman 7, în Tulcea 4, în Vaslui­ 9, în Vlașca 3, în Vâlcea 17. Total 263'. . Toate aceste localuri vor fi clădite așa în­cât să poată primi într’visele pe toți copii în vârstă de școală din co­munele în cari se vor ridica iar în privința construcției se va avea în vedere în primul rînd ca localurile să fie igie­nice. Mergându-se pe această cale înainte, în câți­va ani nu va fi comună în România fără școală igienică și încăpătoare, și chestia învățămîntului să­tesc va fi pe deplin rezolvată. RIN GENEVA (Corespondență particulară a „Universului") Geneva, 7 Iunie. Amănunte asupra regelui Petru I K Karagheorghevici Regele Petru I Karagheorghe­­vici continuă a locui în Geneva, unde întreaga atenție a popilă­ți­ei e îndreptată asupra lui. Fie­care zi ce vine ne aduce noul detalii din Belgrad, unde prepa­rativele pentru primirea regelui continuă cu cea mai mare acti­vitate. Noul suveran pare a se fi pă­truns de ideile democratice în mijlocul cărora a trăit o bună parte din viața sa. El continuă a ține porțile des­chise cunoscuților sei din toate clasele sociale, can nu lipsesc de a se prezintă în strada Bellot și a felicita pe cetățeanul genevez, cum ’1 chiamă lumea aci. Un Te-Deum la capela rusă Un fapt curios, la care mi-a fost dat să asist pentru prima oară era, a fost plecarea din stra­da Bellot a regelui spre a se duce la capela rusă, unde trebuia să se celebreze un Te-Deum. Petru I s’a dat jos din apar­tamentul seif,și s’a suit în prima trăsură de stradă pe care a gă­sit-o. Pe capra trăsurei se afla un birjar cu pălărie de paie. Și tot era casa militară a re­gelui, care abia sosise în Geneva, a comandat imediat un cuplu de ceremonie condus de un vizitiu în livrea. Era cât se poate de straniu­ de a vedea pe rege într'o tră­sură de stradă mânată de un bir­jar îmbrăcat cu vas de lume, cu pălărie de pae în cap, pe când subalternii regelui erau în tră­sură de lux, condusă de un vi­zitiu­ în livrea. La capela rusă­ asista contele de Prozor, consul general al Ru­siei la Geneva, contesa de Pro­zor și multe persoane oficiale. Insă și acolo contrastul era cât se poate de bizar. Printre personagiile politice erau amestecați tot felul de oa­meni din popor, intrarea fiind comp­ortamente liberă. Alături de contesa de Prozor, îmbrăcată de sus până jos în mă­tase și dantele de Valenciennes, sta o femee care părea a fi o bu­cătăreasă. Același lucru se observa în toată biserică, literalmente plină. In ușa bisericei părintele A­­praxin, o adevărată figură ve­nerabilă, in genul lui Tolstoi, primește pe rege, dându-i cru­cifixul de aur să-l sărute. A­­poi ’1 conduce la locul său, un simplu fotoliu de lemn sculptat lângă strană, pe care regele ia loc. Și ceremonia începe în limba rusă.­ Serviciul religios durează o jumătate de oră, în care timp publicul de toate națiunile și de toate religiile, care umple bise­rica, are tot răgazul de a privi pe regele așezat cu fața spre el. După terminarea ceremoniei, belfînul preot se apropie de rege și-i dă bine­cuvântarea pe care Petre I o primește în genunchi. Apoi părintele Apraxin­­i oferă 2 fotografii ale capelei unde re­gele a primit, în această calitate, prima bine­cuvîntare. Sosirea casei militare a regelui în sine casa militară a regelui Petru I a sosit la Geneva. Ea e compusă din colonelul de geniu Popovici, căpitanul Koslici și lo­cotenentul Grui­î. Acesta din urmă e fiul fostu­lui ministru cu același nume. In afară de ofițeri, figurează în casa militară și 5 soldați. Toți acești militari aui sosit îm­brăcați civil și cu uniformele în geamantane. La gară vi aștepta vărul regelui, d. dr. Nenadovici, care i-a sărutat pe toți îndată ce s’au coborît din vagoane. Câte­va trăsuri deschise i-au­ condus la «hotel Metropole», unde nouii sosiți și-au­ scos uni­formele din geamantane, le-au îmbrăcat, apoi s’au suit în tră­suri închise spre a traversa ora­șul și a descinde in str. Bellot 5, la locuința M. S. Petru I. Acolo au­ fost introduși în salon, unde au fost primiți de noul suve­ran, căruia i-au făcut pentru pri­ma oară onorurile regale. Primirea a fost urmată de o colațiune oferită de rege, la care nu au asistat de­­cât casa militară, vărul regelui și câte­va perso­nagii sârbe. După finirea corațiunei, regele a concediat casa sa militară, pen­tru ca ofițerii și soldații să poată vizita orașul. Aceștia s’au reîntors în trăsuri închise la hotel, s’au îmbrăcat din nou cu haine civile și după o oră admirau­, de pe marginea lacului, frumoasa vedere a mun­ților ce înconjoară Geneva. Câți­va din ei intrau în prin­cipalele magazine ca să cumpere suveniruri din Elveția. Delegațiunea oficială, care e compusă, după cum v’am tele­grafia­­, din președinții și vice­președinții Camerei și Senatu­lui și încă 20 deputați, sosește noaptea aceasta, sau­ cel mai târ­ziu mâine dimineață. Apartamentele la hotelul Me­tropole sunt deja reținute pen­tru ea. Regele, însoțit de casa sa militară și de delegația oficială, va părăsi Geneva Luni, după toate probabilitățile. Data plecare­ nu este însă fi­xată oficial în momentul când vă scriu aceste rînduri. Înainte de a pleca de aci, re­gele va trimite o scrisoare pre­ședintelui Elveției, Deutscher și vice-președintelui cantonului Ge­neva, spre a le mulțumi de os­pitalitatea ce i-au dat în țara lor timp de 15 ani. Gali, alăturea, pe cari ard luminări, pe când coroane de flori ascund pe jumătate crucile de lemn. O bătrână femee din popor îmbră­cată în negru cu costumul națio­nal, îngenuchiată la pămînt, cântă cu voce tânguioasă rugăciuni în­trerupte de suspine. — Mama lui — îmi spune că­lăuza mea cu aerul indiferent al aceluia, care e obicinuit cu du­rerea. Privesc la numele care e scris pe cruce în caractere slave și ci­tesc : Milan Petrovici , era loco­tenent al di­viziei Dunărene când au răsunat primele focuri de pușcă în noaptea tragediei. Co­lonelul Ni­colici, comandantul di­viziei de Dunăre, sări în stradă alergând spre Banița—localitate la trei leghe depărtare de Bel­grad, unde e încazarmată divizia sa—spre a o chema în capitală, mai înainte de a avea o idee exactă de ceea ce se petrecea, dar se pomeni înconjurat de ofi­țeri, cari -i ordonară să se o­­prească. El, scoțând revolverul, trase câte­va focuri și douî ofițeri, că­zură. Erau c­ei douî locotenenți Milan Petrovicî și Milan Gagoiiî; colonelul,grav rănit, trăește încă. Cei douî ofițeri sunt îngropați acolo alăturea. Pe când bătrâna mamă rșî con­tinua dureroasa eî rugăciune, douî ofițeri de infanterie sosesc cu coroane, se apropie de mor­minte, își descoperă capul, să­­rută crucile, depun flori și a­­priind niște mici luminări. Apoi ei stau nemișcați, rugându-se. Pe când mă depărtez, femeea, cu mâinile tremurătoare, scoate câ­­te­va farfurii cu de-ale mâncare­ dintr’un coș, gustă conținutul și depune restul pe mormînt. Sărmana bătrână ! Ea nu știe nimic despre guverne, despre Gonsk­luționî, despre lovituri de Stat, despre toate aceste lucruri ce i-au răpit fiul! Puțin mai departe, într’un mic câmp populat de cruci comune, observ două recente morminte vecine, dar aproape amestecate cu cele­lalte, pe cruci de lemn citesc: «Nicol­ae Lunjevița» și «Nicodem Lunjevița». Sunt cei douî nenorociți tineri, frații re­ginei, cari au știut să cadă așa de bărbătește.Nimeni nu-i plânge, cu toate acestea în jurul crucilor câte­va fiori exală ultimul lor parfum. Ce mână miloasă a în­­­­drămuit, să depună acel modest tribut pe mormintele lor ? t Lângă gropile acestor două victime ale unei nebune ambi­țiuni,­ se înalță golul mormînt al unei victime a datoriei: mormîn­­tul sub­ofițerului de geandarmî Velimir Miloienowicz, mort pe când încerca să apere contra nă­vălitorilor intrarea locuinței aghio­tantului regal Lazăr Petrovici, care apoi i-a condus la ușa a­­partamen­tului regal.. Tragic a­­mestec al morte! ! In partea cea mai bogată a ci­mitirului, intre monumentele pe cari umbra belfinilor platani le protege, un mormînt recent dis­pare sub flori și palmieri: câți­va ofițeri se roagă lângă mormîntul colonelului Naumovici, mort prin explozia de dinamită ce a avut loc la Konak spre a se sparge o ușă. El, conjurat, a murit de mâna conjuraților, și a dormit în acea seară la Konak, împreună cu căpitanul Milkovici, spre a des­chide ușa conjuraților. Ce s-a în­tâmplat între acești două oameni, nu se va ști nici­odată. Conjurații se învoiseră cu Nau­­movici să le deschidă ușă , gă­sind-o închisă, sparseră ușa cu un cartuș de dinamită. In ca­meră, lârgă intrare, se aflau Nau­­movicî și Milkovicî. După detunătură, a urmat o tă­cere de moarte și, când conju­rații intrară, găsiră pe Milko­­vicî pe moarte și pe Naumovicî mort peste corpul lui,masacrat de explozie și cu trei focuri de re­volver. Nimeni­­ nu va putea nici­odată povesti ce disperată luptă s’a desfășurat în acea însânge­rată odaie. La o sută de pași de acel al lui Naumovici, se află mormîn­­tul inamicului său Mirkovici, în­gropat într’o singură groapă cu Zinzar Markovici, președintele consiliului, care era socrul său : cele două cruci de lemn sunt suprapuse, ca și cele două cor­puri în groapă și câte­va flori se aflau risipite pe pământ. Un alt mormânt izolat , este acela al ministrului de război ai Pavlovici. O urmă de pământ lungă, un monument arată mor­­mîntul generalului Lazar Petro­vici, omul puternic, consilierul regelui, al cărui portret suvera­nul îl avea pe biuroul lui, între acelea ale persoanelor scumpe lui. * * * . Din cei 14 morți ai revoluției, 12 sunt în acest cimitir , ce­­­l­ alțî două se odihnesc izolați în vechiul cimitir aproape părăsit, sunt : Draga și Alexandru. Mă cobor până la mica biserică a Sf. Marcu, unde ei sunt îngro­pați; trista biserică, fără orna­mente, e ca și perdulă într’un câmp de castani; e un fel de capelă alpină. Nimeni nu intră să facă slujba de ș­apte zile. Vechia pardoseală de lemn răsună în chip lugubru ; în fund se înalță un altar de lemn și pe pereții goi, spoiți, o simplă piatră amintește pe nefe­ricitul prinț Mih­ail, pe când pe o altă piatră e săpat numele de Ana Obrenovici. Rezemate de a­­ceastă piatră văd două cruci noul de lemn. Nu e nici o coroană, nici o floare , numai o luminare de ceară arzând într’un cande­­labru de fer, arată unica conce­siune făcută memoriei Obreno­­vicilor. De balustrada corului, la spa­tele altarului, văd aliniate câte­­va sticle de bere goale, poate resturile vre-unui toast ,sacriler făcut pe mormintele abia închise, îmi vine în minte betrîna mamă văzută cu puțin mai îna­inte depunând flori și lacrimi pe mormînt­ul fiului ucis; dar am mai puțină milă de dînsa, gân­­dindu-mă la o altă mamă, căreia teribilul motiv de Stat, numai fiind­ că a fost regină, îi interzice de a veni să plângă pe mormin­­tul fiului eî». D. Velîmîrovici, președintele Leupștineî sârbeștí Dăm astă­zi portretul d-lui Ve­­limirovici, președintele Scupști­­neî. După cum se știe, el a con­dus desbaterile Adunărei națio­nale sârbești (Scupștina și Sena­tul), cari au ales în unanimitate de rege pe Petru I Karaghior­­ghevici. Velimirovici ie șeful delegațiuneî care a prezintat la Geneva procesul-verbal asupra acestei alegeri, fapt pe care ni l-a descris corespondentul nostru particular din Geneva. O CUGETA VE I»E ZI Politica e poate singurul meș­teșug pe care fie­care are pre­tenția să-l exerciteze fără să-l fi învățat! Ilustrațiile noastre Capela Sf. R­arcu Dăm­azi o ilustrație, care re­prezintă capela cimitirului Sf. Marcu din Belgrad, unde sunt îngropați, regele Alexandru și re­gina Draga. Cu această ocazie reproducem o corespondență publicată de zia­­rul «Corriere della Sera», din Milan, și în care trimisul special al acestui ziar face­ o amănun­­țită descriere a cimitirului și ca­pelei : «Ritul funebru sârbe se cere ca să se viziteze monumentele defuncților după ș­apte zile de la moartea lor ; deci Joui, 5 Iu­nie, victimele lovi­tu­re­ de stat au primit omagiul florilor și al pomenei la cimitir. Un bătrân gropar își suspendă lugubra sa lucrare spre a se conduce între multele cruci și monumente la gropile încă proas­pete și mirosind a pămînt de curând săpat, în care inamicii au dispărut pentru tot­deauna în misterul morței. Pe o câmpie depărtată, izolată, plină de flori de câmp, sunt două morminte D. Velimirovici, președintele Scupstinei serbești (Vezi explicația) Evenimentele din Serbia [Telegrame de la trimisul nos tru special) Îngroparea definitivă a fraților Lunjewiza Belgrad. 9. — Corpurile fraților Lunjewitza au fost desgropate din mormintele provizorii din cimitirul «Novo Grobie» și transportate în ca­voul familiei din același ci­mitir. Mestageni. Presa sârbească justificând asasinatele Belgrad. 9.­Ziarul «Stampa» polemisează cu presa streină care vorbea mereu de scan­dalurile Curței regale din Bel­grad și despre starea insu­portabilă din Serbia, și care acum cere pedepsirea asasini­lor. Numitul ziar zice că aceș­tia nu sunt asasini,ci eroi mar­tiri, cari s’au sacrificat pentru binele patriei. Suntem liberi în țara noastră, adaogă «Stam­pa», nimeni n’are dreptul să se amestece, nici chiar Rusia. Același ziar a primit o scri­soare anonimă din Vranska Bania, în care autorul con­damnă complotul, zicând că răsturnarea va ajunge pe ofi­țerii conspiratori. Kiesingeri. Programul primirei noului rege Belgrad. 9. — Data sosirea regelui Petre va fi Mercur­, la 10 ore dimineața.Suveranul va fi întâmpinat la gară de mi­niștri, senatori, deputați, cler, corpul ofițeresc, personalități oficiale; armata, delegațiile so­cietăților și școalele vor fi în­șirate pe tot parcursul. Suveranul va merge direct la catedrală unde se va ofi­cia un Te-Deum. Seara va avea loc o retragere militară cu torțe. Joul regele Petre va depune in chip solemn jurămîntul pe Constituție, după aceea va avea loc recepția la palat a corpu­lui diplomatic, a reprezentan­ților Scupeniei, al corpului ofițeresc, clerului și a persoa­nelor oficiale. Seara se va da o reprezentație de gală la Tea­trul Național. Vineri va fi re­cepția reprezentanților, celor 15 districte. Se va aranja o mare serbare populară în par­cul Topolder. Serbările vor dura trei zile. Au sosit aici numeroase persoane din pro­vincie ca să asiste la serbări. Ferestrele caselor de pe străzile pe cari va trece cor­tegiul regal sunt închiriate. Se construesc numeroase tri­bune publice. Imnul regal sârb rămâne neschimbat conform Consti­tuției. Valorile sârbești s’au urcat pe toate piețele streine. Mestugean Cercetarea arhivelor regale.—Diverse Belgrad. 9. — Comisia în­sărcinată cu cercetarea archi­vel­or regale lucrează până noaptea târziu în palat. Se zice că s’ar fi găsit niște documente importante, despre care se păstrează un secret absolut. —Până acum n’a fost extras glontele din rana fostului mi­nistru de interne, Teodoro­­vici; starea acestuia este gravă. — Inițialele M. O. vor fi șterse de pe drapele. —Comuna Topola, leagănul familiei Karagheorghevici, a trimis o deputăție la Viena, ca să salute pe noul rege. —Ziarul «Dnevni List» zice că regele Alexandru a descon­siderat poporul, tradițiile și demnitatea, ascultând numai glasul inimei sale inspirat de amorul față de Draga. Această femee a avut o moarte tra­gică, fiind împușcată și mă­celărită, căzând victimă am­biției planurilor sale. Meslngean­. Ofițeri șerbi avansați Belgrad. 9. — O telegramă din Geneva anunță că regele Petru I a avansat pe colonelul Popovici la gradul de general, pe căpitanul Costici la gradul de maior, iar pe locotenentul Grui­î la căpitan. Acești ofițeri formează casa militară a regelui George și ei au plecat îndată după ale­gerea acestuia la Geneva ca să se pună la dispoziția sa Slestngean. Coroana prințului Albert Ghica pe mor­mintele Suveranilor Serbiei Belgrad. 9.—Prințul Albert Ghica, o rudă a regelui Ale­xandru al Serbiei, care se află aici, a depus astă­zi o fru­moasă coroană pe mormintele foștilor Suverani ai Serbiei, regele Alexandru și regina Draga, din capela cimitirului Sf. Marcu. Mesti­gean. Recchemarea reprezentantului Angliei de la Belgrad.­Bijuteriile reginei Draga Belgrad. 9. — Anglia a re­chemat pe reprezentantul său din Belgrad. Localul legațiu­­nei engleze e închis. R­uțiu­­nile diplomatice anglo-sârbe sunt întrerupte. Misiunile streine, afară de aceea a Rusiei, nu au primit, încă instrucțiuni dacă trebue să ia parte la recepțiune.­­ Bijuteriile reginei Braga au fost predate surorilor ei, afară de colierul oferit de sul­tan și de un inel cu briliant, care a dispărut. 51 as­­u­gear» Intervievul corespondentului «Univer­sului» cu un deputat serb Belgrad. 9. — Am avut o convorbire cu un deputat sârb. El mi-a spus că actele desco­perite în arh­iva regelui A­­lexandru îl arată de o cruzime demnă de Caligula. Mulți ce­tățeni și ofițeri trebuiau să fie sacrificați. . Sute de persoane nevino­­vate au fost scăpate prin o­­morîrea regelui. Aceste do­cumente—a urm­at deputatul — sunt suficiente pentru a po­toli opinia publică a Europei, care cere pedepsirea conjura­ților. Mi a mai spus deputatul că foștii miniștri Marincovici și Teodorovici, vor fi dați în ju­decată sub acuzare de dela­pidare de bani. Slestngean. Unde va locui noul rege serbisc. — Moștenirea lui Alexandru ucigruci,9.­VT.,1 „ . _ _ _ T îMuui rejfts ai Tragedia Obrenovicilor ROMAN ISTORIC ORIGINAL «3.® d.­21s. Sofia. ASTăd.® ja.— Proprietate literară a ziarului «Uni­versului».— Reproducere oprită PARTEA I­II Luptele fioroase dintre fami­liile Obrenovici și litira­gheorgh­evici ișî rezema coatele de fereastră pierzându-șî privirile actine­ în oceanul de stele. Vrea să le întrebe pe ele, mar­tore a patimilor și ale nelegiui­rilor, ce știd de alesul fiumei sale. Se uita la cele mai sclipi­toare , străluceau o clipă și, ca deoehiare de privirea ei adâncă, se făceau nevăzute lăsând o dun­gă luminoasă în adâncimile infi­nitului. Ca Margareta, care voia din sol să ghicească de o iubește ori nu Faust, așa Na­ta­lia, străpunsă de săgeata îndoitele!, zicea, privind stelele cele mai strălucitoare : «de cade, nu sunt iubită, de nu cade mă iubește». Și steaua strălucea mai cu foc, trimițând raze de speranță în inima Nataliei. «Ste­luța mea nu cade, Milan me iu­bește», îngâna Natalia privind po­topul de stele, curgând ca un șiroii­ în nemărginirea spațiului. Natalia avea un caracter ascuns, dar hotărît și ferm. Nu-și des­tăinuia inima nimănui. Se poves­tește că fiind mică, îî plăcea gro­zav să se ducă­ pe ascuns să se joace cu un puiu de vulpe, ce era legat la lanț. Primejdia de a fi mușcată era pentru ea un far­mec deosebit. Intr’o zi apropiin­­du-se prea tare, fiara o mușcă de picior. Copila nu zise nimic. Stoică, suferi durerea, nu voia să i se facă bănuturi. Peste câte­va zile guvernata o cercetă cu sila ; rana era destul de primejdioasă. La observațiile acesteia, copila răspunse vostit: «Așa am voit­ să mă lași în pace». De mică era mândră și primejdiile n’o îngro­zeau. Priveliștea naturei, prevesti­rea stelelor, orașul adormit în vale de la care se zăreau numai luminele ce păreau­, și ele, a face parte din cerul înstelat, răcori mult imaginația înfierbîntată a Nataliei, închise cu îngrijire fe­reastră, pare că temendu-se ca în­­doieli noul să nu-i străbată sufle­tul, și se culcă dorind să viseze visuri frumoase despre iubitul ei. In vreme ce gânduri de feri­cire prindeau tot mai mult în sufletul Nataliei, și toți din jurul ei își dădeau toată osteneala să se facă cât mai curînd această căsătorie. Pruncu lucra neobosit, zi și noaptea să afle cât mai mult despre istoria și starea socială a poporului în mijlocul căruia era să fie iubita lui compatrioată, pe care sârbii o luaseră drept rusoaică, fiind­că tatăl ei, Petru Ivanovici Keșov, fusese în tine­rețe colonel în armata rusească, încă pictorul Natalie­ nu călcase pe pământul sârbesc ; erau nu­mai svonuri slabe despre această căsătorie, și dușmani avea des­tui. Nu din partea poporului, ci din clasele de sus , acolo unde se fierb intrigile și dușmăniile. 24 August. Iubite d-le Casimir. Pe prinț nu l’am putut vedea din nou, dar am făcut multe cu­noștință în Belgrad. Pentru feri­cirea mea, am întilnit­ un ofițer, care mi-a fost coleg de școală la Odesa. Pe aici se știe încă puțin despre planurile de căsătorie ale lui Milan. Ristrcî ar vrea să-l în­soare cu o prințesă germană, ca să pui capăt intrigilor. Aceasta în­să puțin ne privește, soțul e să-ți dau cât mai multe lămuriri ce am­intut afla despre viitorul soț al Nataliei. Cela ce-țî voi fi povești despre viața lui Milan, sigur care să-ți vre a le crede, cum nu le-așî fi crezut nici e­i, dacă nu mi-ar fi fost spuse de oameni vrednici de încredere. In Serbia sunt două partide, una care o bucată de vreme stă ca un foc acoperit cu cenușe și zbucnește când nici nu te aștepți și alta care-i la putere și se crede tare și mare, până ce o doboară cea­l’altă. Nu-o mai mare neno­rocire pentru popoare și pentru Domni de­cât a ajunge la dom­nie înainte de a fi vârstnicî. Re­gele ori prințul e ceară moale în mâna celor mari, și ferice de prințul care are noroc să încapă pe mâini bune. Milan din nenorocire n’a avut noroc. — Cu, prințul nostru, îmi spu­nea vechiul meu coleg, se pe­trece adevărată crimă. Și bine ar fi, dacă l’ar însura cât mai curând. — Ce te împinge să crezi a­­ceasta? Căsătoria rare­ori în­dreaptă un bărbat. — Vezi că aici e cu totul alt­ceva : Milan nu-i și n’a fost o natură rea ; dar l’au stricat, l'au conrupt cei carii conduc. — Dar cei de la putere sunt doar partizanii Obrenovicilor, a­­tunci cum s’ar putea ca ei să lu­creze ca și cei mai mari duș­mani ai lui și ai dinastiei ? — Dar dinastia se slujește de pavăză , ar vrea, dacă s’ar putea, să fie el Domni, și fiind-că asta nu se poate, caută ca Domnul să n’aibă nici o putere. Planul lor cel infernal e să-l facă pe Milan să aibă numai grija petrecerilor. Se zice că i-a și zis : «Maiestate, ești tîner, petrece , lasă, de tre­bile tőrei vedem noi bețdsuri. — O fi adevărat? zic eu. — Pentru asta de la cinci­spre­zece ani l-a fi aruncat în brațele femeilor. «Prințe, îi ziceau adju­tanții, cârpe client ; o zi fără pe­trecere e o zi pierdută. Acum ți-e vremea cât ești tîner. Amo­rul îți mărește frumusețea băr­bătească. Fetele și femeile la noi sunt frumoase și multe, ele aș­­teap­ă numai un semn să ți se arunce în brațe». — Dar prințul era timid, că doar abia era trecut de virsta co­pilăriei, când a venit pe mâna re­genței. — Sărmanul Milan, la puțini le e milă de el; mie, când îl văd, îmi vine să-l apuc în brațe și să-i zic : «Alungă-i pe toți din palat». Ori mai bine dă foc palatului când ar fi cu toții adunați, ca să ardă toți și să piară intrigile o dată cu intriganții. Faci o crimă de­ țî­ngi aduse șpuig, în acest foș de intrigi, de patimi și de crime De-ar fi o sf­in­tă ori de-ar fi in­trigantă și curtezană, tot va că­dea zdrobită. Nu poate unul să fie la luptă cu zece. — Ce vrei domnule, adaogă sârbul meu din ce în ce mai în­focat. Se zice că s’au adus fe­mei stricate și rafinate până și de prin Viena ca să ne cortina prințul. Spune, s’au mai petre­cut unde­va pe fața Europei a­­semenea blestemății ? — Dar, zic­e.O, poate la dum­neavoastră nu s’a ajuns încă la o fază severă a moralităței, poate asemenea lucruri nu sunt vește­jite, dacă nu înfierate de morala publică. La aceste vorbe sârbul se făcu, mai ros de­cât era, ș­i cu furie, par­că voia să mă strîngă de gât ori să mă arunce în Dunăre, pe malul căreia ne plimbam. *Va urma)

Next