Universul, iulie 1903 (Anul 21, nr. 177-207)
1903-07-01 / nr. 177
papa Leo XIII și medicul dr. Lappon.—(Vezi explicația) Calendar pe anul 190B Ortodox Luni, 30 Iunie.—Sinodul Apost. Catolic Luni, 13 Iulie.—Eugene. Soarele răsare 4.44 ; apune 7.58 București, 30 Iunie. „SUPREMAȚIA MAGHIARĂ“ Primul discurs al primului eputat român naționalist în arlamentul din Budapesta d upă o lungă perioadă de paivitate parlamentară absolut față de violența maghiar, a și dat pe față imediat uba cea mare care nu lasă I se vindece starea anormală,tarea de raporturi mereu înarmate între naționalitățile ce impun statul poliglot ungar. Și a dat-o pe față prin una in numeroasele întreruperi la azi a dat foc discursul acesta deputatului român Aurel Sad, despre care am dat scala într’un miner recent. Las’că însăși dușmănia înerșunată, și am putea zicenticipată, cu care deputatul amân a fost întâmpinat de olegii săi maghiari vorbește de-ajuns despre starea de lururi destul de nenorocită pe are astfel de isbucniri o treează,—dar unul din întremători, care poartă ciudatul și icide cum ungurescul nume e baronul Feilitzsch, reflecând la declarația d-lui Vladă în zadar s’ar cere să devnă necredincios originei sale i s’o tăgăduiască, a spus de față și în gura mare . Nu,ar să recunoști supremația lațiunei maghiare... A se cere unei națiuni să reunoască supremația altei lațiuni conlocuitoare, ba chiar nai de curând venite in țară,iată ceva ce nu se va putea tăgădui că conține ceva adânc, esențialmente jicnitor și umilitor pentru națiunea căreia i se cere recunoașterea unei asemeni supremații, și deci pentru fiecare membru în parte al acestei națiuni. Cum? îmi îngădui, mie român, să-mi păstrez naționalitatea, dar numai cu condiția de a mi pleca sub supremația ta, maghiar, care nu ești cu nimic mai bun decât mine, nici nu m’ai primit tu ca oaspe la tine în țara ta ci ai venit tu peste mine, m’aî găsit aci, autohton, stăpân pe țara și pămînt ?... Iată ceea ce, în zadar nu va putea intra nici odata, dar nici odată, în mintea românului. Maghiarul însă vrea (supremația maghiară)),supremația minorităței de 7 sau 8 milioane asupra majorităței de 10 sau 11 a naționalităților nemaghiare,—și a dîrz hotărît a-șî afirma această supremație cu orice preț. Naționalitățile nemaghiare, ce e drept, nu sunt încă hotărîte a resista și a respinge violența maghiară prin orice mijloace. Cine ar putea garanta însă că odată și odată lucrurile n’ar putea să ajungă și până acolo ?.. In tot cazul, atâta e sigur, că pace în Ungaria nu va exista, nu va fi cu putință până când lozinca «supremația maghiară» nu va dispărea și nu va face loc aceleia de «egala îndreptățire», singura ce poate asigura pacea, buna înțelegere și deci liniștita propășire a unui stat al cărui caracter poliglot este încă și mai pronunțat decât de pildă acela al Elveției, unde nu este și nu poate fi supremație de rasă. Din Serbia [Prin poștă de la corespondentul nostru particular) Belgrad, 27 Iunie. NOAPTEA SÂNGEROASĂ DIN BELGRAD Urmez a vă trimite rezumatul, relațiunii, publicată de d. B. Constantinovici după spusele unui conjurat, asupra tragediei desfășurate la Konac în noaptea de 28 spre 29 Mai. Pregătirile .Ofițerii din interiorul Serbiei au ajuns la Belgrad în ziua de 28 Mai, cu trenul de 4 ore d. a. Planul fusese făcut cu multă atențiune, în toate amănuntele. Erau desemnate anumite persoane cari să ia în primire la gară pe cei cari soseau și să-l ducă la anumite hoteluri. Dinainte era hotărît cine va intra în palat să omoare pe regele și regina, cine va omorî pe frații Lunjevița, cine pe generalul Țintar Marcovici, etc., cine va înconjura casele miniștrilor ca aceștia să nu poată ieși afară, cine va ocupa localul jandarmeriei, poșta și telegraful, navigațiunea fluvială, gara și alte clădiri importante. Ofițerilor orînduiți să meargă la cazarmă li s’a ordonat să fie acolo la 12 luni. noaptea, până atunci erau liberi. Ofițerii care trebuiau să năvălească în palat au fost duși pe la anumite hoteluri și birturi, unde au petrecut seara, bând vin, până ce au venit să-i cheme. Conjurațiunea avea afiliați și în palat. Aceștia aveau instrucțiuni să lase deschisă poarta palatului din str. «Krunske». Un adjutant al regelui trebuia cu orice chip să îmbete pe ceilalți adjutanți și să deschidă conjuraților odaia regelui. Conspiratorii erau prevăzuți cu tot ce le trebuia : securi, dinamită, revolvere. Un singur lucru le-a lipsit luminări, fiind-că știa și că palatul e iluminat toată noaptea cu electricitate și nu se așteptau că se va face de o dată întuneric. Din 200 de ofițeri câți erau în conjurație, numai 86 au luat parte la executarea complotului. Lozinca conspiratorilor era : «Zverî»—«Zlatibor». Trupele nu știau nimic Trupele care aveau să fie întrebuințate la executarea complotului nu știau absolut nimic. Când au scos pe soldați din cazarmă, ofițerii le-au spus: «Regina Draga vrea să proclame moștenitor al tronului pe fratele său, Lungevița. Regele e contra acestui lucru. Intre ei se poate întîmpla orice, la palat. Noi suntem chemați să aplanăm lucrurile». Asedierea konacului Armata condusă de conjurați —trupe din reg. 0 și din reg. 7 «Regina Draga» — a mers spre conac în mici despărțituri și prin diferite strade. Cum era cald, ferestrele de la multe case erau deschise și oamenii, auzind mișcare neobicșnuită, s’au deșteptat. De altmintrelea,, când au început împușcăturile, toată lumea s’a deșteptat , cei mai curagioșî s’au îmbrăcat și s’au dus spre conac, privind din depărtare cele ce se petrecea. Prin mulțime se aflau și mulți ofițeri cari nu făceau parte din conjurațiune. Detașamentele de trupe ajungând la conac, s-au asediat, îndreptând armele asupra palatului. In partea dinspre Calemegdan și Banjița, de unde puteai să vie trupele credincioase regelui, conjurații așezară câteva tunuri. Primejdia era mare și puțin a lipsit ca ea să se producă. In adevăr, după cum se știe, colonelul Dimitrie Nicolici, comandantul diviziei dunărene, îndată ce a aflat ce se petrece, a dat fuga la lagărul de la Banjița —5 kilom, departe de Belgrad— ca să aducă trupe contra conjuraților. El a fost însă ajuns decăpitanii Milan Petrovici și Milan Gagovici, cari au voit să-l împiedice. Nicolici a tras cu revolverul, ucizând pe Petrovici și rănind greu pe Gagovici ; a căzut însă și el, rănit de gloanțele lor. Astfel s-a împiedicat ca Belgradul să fie scăldat în sânge. Murusiren iu Konac De la un timp, garda palatului fusese sporită, adăugându-se și un post de jandarmi.Poarta palatului era deschisă, după cum ordonaseră conjurații. Când aceștia intrară în grădină, dezarmând străjile, jandarmii au sărit să-i împedice, făcând uz de arme. Dar căpitanul de jandarmi, Gosticî, care făcea parte din conspirație, îi opri, ordonându-le să puie armele la picior. Ofițerii se duseră la o căsuță din grădină, unde dormea generalul adjutant Lazar Petrovici. Găsind ușa încuiată, au spart-o și au scos afară pe general, silindu-l să-l ducă la rege. Ajungând la ușa antreului, care, după înțelegerea avută cu colonelul Naumovici, trebuia să fie deschisă, au găsit-o încuiată. Naumovici întârziase și a venit la ușă tocmai când, după ce încercaseră în zadar să o spargă, conjurații au sfărîmat-o cu un cartuș de dinamită. Explozia a ucis și pe Naumovici. Aceasta era a doua victimă, căci în curte mai pierise un jandarm. La intrarea în conac a fost o mică încăerare cu jandarmii ce erau înăuntru, dar piedica a fost repede înlăturată. In odaia adjutantului a fost ucis căpitanul Jovan Milcovici, ofițer de ordonanță al regelui și ginerele primului ministru Țințar Marcovici. Ofițerii conjurat cari au năvălit în palat erau în număr de 33. Ceil alțî au rămas afară cu trupa, pentru pază. In scrisoarea viitoare vom rezuma partea din povestirea d-lui Constantinovici privitoare la asasinarea suveranilor. 1» suferit dese și adânci modificări. La un moment dat nu era un ministru de războiu nou, care să nu se simtă dator de a schimba fie organizația infanteriei, fie legea poziției ofițerilor, fie reglementele, etc. E de remarcat că această manie de schimbări «această boală a reformelor», așa de înrădăcinată în spiritul nostru, a atacat și schimbat multe lucruri bune, fără însă să aducă cea mai mică modificare uniformelor armatei, cari lasă foarte mult de dorit. O uniformă trebue să fie economică, igienică și să mai îndeplinească oarecari condițiuni tehnice privitoare la vizibilitatea ei,pe câmpul de războiu. Din punctul de vedere economic uniforma noastră, chiar a trupei, e cu mult mai scumpă decât, aceea a Bulgarilor de exemplu. Pe când la noi o tunică de soldat costă aproape 20 de lei, o bluză bulgară nu întrece 12 lei, de unde o economie de mai bine de 8 lei pentru fiecare tunică, ceea ce e simțitor, când se are în vedere că stocul nostru de tunici, pentru toate garniturile în serviciu, cuprizându-se și cea de război, atinge cifra colosală de peste 500 000 tunici; cu alte cuvinte numai din acest articol ar rezulta o economie de peste patru milioane de lei. Acum deși budgetul nostru militar e încărcat cu acest spor simțitor de cheltuială, suntem noi oare mai bine îmbrăcați ca vecinii noștri? Nici de cum, ba pot zice chiar că contrarul e adevărat. Toată lumea știe că o îmbrăcăminte pe talie, trebue bine ajustată, dacă nu voim ca omul să pară caraghios în ea. Nimeni nu se va duce într’un magazin de confecțiune să-și cumpere o jaghetă sau redingotă pe brodeală, în general oamenii nevoia șî cari ’și cumpără haine de tia prăvăliile cu toptanul ’și cum’’peră un veston, ori o altă haină fără talie, care se potrivește mai bine și convine oricui, tocmai prin faptul că nu e ajustată. Un alt neajuns al tunicilor noastre e și acela al gulerului drept,, care trebue neapărat bine ajustat și ca lărgime și ca încadrare a umerilor. Asemenea condițiuni lipsind tututor tunicilor noastre ,care nu se fac pe măgură, ori vedem oameni cărora ...[ul ]e înoată într’un guler de 2 ori mai lung, ori îi vedem renunțând la copce și încheindu-șî gulerul cu sfori, după modelul africanilor îmbrăcați in uniforme și pe cari îi admirăm prin jurnalele umoristice ilustrate. Concluziunea e că plătim o haină mai scumpă decât bulgarii și suntem mai prost îmbrăcați decât ei. Uniforma ofițerilor, din punctul de vedere economic, e încă o problemă neresolvată, chiar afel către ofițerii ce au oarecare mijloace. Toate zorzoanele inutile, ce încarcă uniformele noastre, impun bieților ofițeri cheltueli peste măsură de grele. O tunică de ofițer, la noi, costă în mijlocu! 100 de lei, cu eșarf, epoleți, leduică, etc... prețul ei se ridică la peste 200 de lei, întreb acum, care ar fi individul civil așa de pretențios și ele nebun pot zice, care câștigând în medii! 300 lei pe lună, să-și plătească o singură haină, cu acest preț exagerat de 200 lei ? O tunică bulgară de ofițer nu costă mai mult de 70 lei, și aci dar vecinii noștri ne sunt superiori, ca simplicitate și judecată. Ca igienă un singur exemplu va arătă cât sunt de false ideile noastre asupra acestei chestiuni. Sa adoptat și se menține pentru infanteria noastră căciula lui Mihaiu Viteazu, ce te înăbușește vara, nu te apără nici de ploaie, nici de soare și mai are inconvenientul d’a costa 40 de lei, cel puțin, pentru un ofițer. N’ar fi pare mai economic și mai igienic un echipiu moale, sau o pălărie de pâslă în genul celor purtate de Buri, care e ușoară, te apără contra intemperiilor și care noaptea în bivuacuri, înfundată pe urechi, te păzește contra frigului și umezelei? Din punctul de vedere tehnic, ultimul războiu anglo-bur e critica cea mai severă ce se poate face uniformelor noastre. Infanteria azi pe câmpul de bătaie nu mai poate lupta decât culcată și nu poate înainta decât tîrîndu-se ; nu trebue să aibă nici o piesă sclipitoare în ținută. Mă întreb : cum vor putea sta culcați și înainta tîrîndu-se soldații noștri cu cartușierele ce au pe burtă și cum vor rămâne invizibili cu nasturii ce le strălucesc pe piept și cocardele din frunte. Cât despre ofițerii noștri va fi o minune, dacă va mai rămâne vreunul în front, până în momentul atacului. Uniforma lor deosebită de a soldaților, fireturile și săbiile strălucitoare vor fi admirabile puncte de țintă pentru trăgătorii inamici. Echipamentul soldatului nostru de azi e croit pentru lupta în picioare sau cel mult în genunchi și nu mai răspunde nevoilor actuale ale tragerei culcate, ale salturilor în fuga mare, de la un adăpost la altul sau a marșurilor fîrîte. Uniformele împodobite ale ofițerilor vor face din ei victimele primelor lovituri. De voie de nevoie, războiul va ști să forțeze pe esteticii costumului militar actual ca să renunțe la fanteziile lor actuale ; rezultatul va fi un costum maieftin și o economie mai mare de sânge. E trist lucru dacă însă asemeni îndreptări va trebui să adăstăm, ca să le plătim cu perderile și sacrificiile unui războiü.nti. TRIGONA_IILTARI Uniformele militare Instituțiunile noastre militare ca și tot ce privește armata au CRONIICI FEIENINS Mișcarea femenină La congresul internațional care s-a ținut la Madrid, a stîrnit mare sensițiune conferința doctoresei Donna Conception Aleixandre, asupra boalelor de inimă. Din Budapesta se anunță că d-șoara dr. Charlotte Steinberger, a fost numită medic al stațiunei balneare Visk Varhegg. Regele Suediei a conferit medalia pro lilloris et artibus dșoarei Ambrosia Tönnesser, sculptoră. In toamna aceasta se va deschide la München o exposiție pentru ameliorarea îmbrăcămintei femenine, din punct de vedera artistic și higienic. Societatea juridică din Statul New York, o corporațiune foarte conservativă, a primit ca membră pe Miss Rosalie Low, care exercitează profesia de advocat. La Universitatea din Viena au fost promovate trei domnișoare la gradul de doctor în filosofie. La congresul Ligei pentru morala publică care s-a ținut la Turin, a ținut o conferință și o femeie, adecă d-na Felicitas Buchner, din Veneția, care a vorbit despre tema de a se lumina copiii în chestiile sexuale. D-na dr. Ann Kapotenka a fost numită medic primar al spitalului Statului din orașul Iekaterinoslav. Femeile japoneze joacă un rol însemnat în presa fetei lor. Mai cu seamă ele sunt angajate ca reporteri, întocmai ca și în America. Ca atare se împart în două categorii: în reporteri superiori care se ocupă cu chestiuni politice și serioase, și în reporteri propriu ziși cari sunt obligați să aducă la cunoștința publicului toate chestiunile de la ordinea zilei. Aceste dame trebue să visiteze localurile și ceainăriile publice. Se zice că aceste femei-reporter se poartă cu mult mai bine decât colegii lor bărbați și aduc la lumina zilei părți interesante din viața japoneză. Cu ocazia recentei alegeri de la Academia franceză, ziarul francez «Le Temps» din Paris, a făcut propunerea ca pe viitor să se deschidă și scriitoarelor franceze porțile Academiei franceze și să fie primite în calitate de membre ordinare. Ca femei cari ar avea cele mai mari șanse de a intra in rândul nemuritorilor, ziarul de mai sus prezintă pe madame Severine decană între ziaristele franceze și cunoscută campioană a democrației și pe romanciera Madame Gyp (contesa Martel). Propunerea aceasta probabil că va avea succes, deoarece de mai multe ori înșiși «nemuritorii» au discutat-o adeseori. Olimpia. IMPORTANT Toate persoanele din Capitală și provincie, cari vor cumpăra «Veselia» ce va apare Joai dimineață, 3 iulie, vor concura prin tragere la sorți la următoarele 4 premii : 1) . Un inel de aur cu piatră de diamant. 2) . Un port-vizit de argint plaque și cristal. 3) . O zaharailă de argint plaque și cristal. 4) . Un serviciu pentru unt-de-lemn, oțet, sare și piper. « Veselia» se vinde 5 bani numărul în toată țara. Numărul de roui, atât ca ilustrație cât și ca materie, va întrece cu mult numărul intern, care a trebuit să fie făcut în pripă. Papa Leo XIII și medicul dr. Lapponi — Vezi ilustrația — Ilustrația noastră de azî reprezintă pe Papa Leo XIII, șezând pe fotoliul său, pe când medicul său curant, dr. Lapponi, studiază mersul boalei. La picioarele Ponteticelui stă în genunchi credinciosul seu camerier Centa. UN PROVERB PE Zi Albina fără regină, stup perdut. (Rusesc). Ceva despre românii din Serbia La noi în țară se știe puțin despre existența unei numeroase populațiuni române în Serbia. In privința acestor români, stabiliți în această țară de veacuri, s’a scris foarte puțin până acum. Aflu că în zilele din urmă d. Duma, fostul atașat al legațiunei noastre din Belgrad, actualmente transferat la Bitolia, ar fi trimis un studiu asupra românilor din Serbia, Academiei Române. Așteptând apariția lucrărei d-lui Duma, lucrare ce desigur va împrăștia ceva lumină asupra situației acestor frați lăsați uitare! în valea Savei și a Timocunî, voți împărtăși cititorilor Universului câteva informații pe cari le-am cules cu prilejul șederei mele în Belgrad.* In capitala Serbiei nu sunt români pământeni aproape de fel. In schimb insa se află mulți români macedoneni, între cari mai mulți bogătași, cari ocupă un loc de frunte în comerțul țării. Românii macedoneni au dat Serbiei mai mulți bărbați însemnați. Se afirmă chiar că asasinatul prim-ministru Țințar Marcovici și aghiotantul Naumovici au fost de origină români-macedoneni, după cum se poate deduce chiar din numele lor. * * * Românii pământeni din Serbia locuesc la țară. Dînșiî formează un bun contingent al țărănimei sârbești. Ei sunt stabiliți mai cu seamă în regiunea Dobrovița-Kneajevaț și de-a lungul rîului Timoc. Iată numele unora din sutele de comune locuite de români : Busur, pe rîul Mlava, Screia, pe Resava, Stamnița, Melnița, Vitejeva Bașanal, Cule, Vitomița, Pârvana, Bobovo, Jagovița, Crepulin, Siga, Breznițe, etc., etc. ¥ . Sunt comune rurale în Serbia locuite exclusiv de români. Sunt altele ai căror locuitori sunt români în proporție de 78 la sută. Se crede că numărul total al românilor cetățeni sârbi se urcă la respectabila cifră de 400 mii. In Serbia sunt vre-o trei regimente formate exclusiv de țărani români. Ofițerii acestor regimente sunt sârbi. Se mai află numeroși români de-alungul Moravei și Dunărei, cu începere de la Semendria și până dincolo de hotare, în Bulgaria. Românii din Serbia, după cum am spus, formează o populațiune rurală. Starea lor culturală e înapoiată. Ei vorbesc limba română. E un dialect, care ține locul între cel macedonean și cel moldovenesc. Sunt unii însă cari, prin influența mediului, au pierdut unul limbei materne și vorbesc limba sârbă. Cu toate acestea, atât unii cât și cei 1ulți păstrează oarecare tradiții curat românești și au în inimă sentimentul naționalitățea lor. De aceea au rezistat tuturormprejurărilor și încercărilor și nu s’au contopit în sinul elementului dominant. Din contră, mulți sârbi, stabiliți cu timpul în comunele române, au fost nevoiți să adopte limba românilor și, în cele din urmă, s’au contopit cu aceștia. E foarte regretabil că românii din Serbia nu știu aproape nimic despre restul neamului din care se trag, trăind într’o complectă ignoranță.* ¥ ¥ Românii din Serbia n’au nici școli, nici biserici românești. Aceasta din cauză că Constituția sârbească interzice supușilor sârbi de a fregventa școli streine în țară. Așa încât dînșii se duc la bisericile sârbești și copiii lor frecventează școlile Statului, unde nu se pomenește nimic despre limba și istoria română. * Românii din Serbia se ocupă cu agricultura și cu creșterea vitelor. Sunt un element pacînic și de mare utilitate pentru țară. Starea lor materială e destul de înfloritoare. Sunt sobri, economi și foarte inteligenți. Dînșii sunt foarte ospitalieri și călătorii cari trec prin comunele lor n'au a suferi niciodată de lipsuri. * Românii din Serbia au păstrat până acum un port al lor particular, pe care nu vor să-l schimba cu râcî un preț. Acest port se aseamănă foarte mult cu acela al românilor de la Pind. Bărbații sunt îmbrăcați cu o țipună, un fel de anliriü de dimie (șalac) care îi acoperă până la genunchi.Sunt încinși cu o curea lată și încălțați cu ciorapi de lână cu flori, lucrați în casă, și cu opinci. In cap poartă o căciulă de oaie foarte păroasă. Costumul femeilor e tot așa de pitoresc ca și al bărbaților, dar cu o desfășurare mai pronunțată de lux. Ele poartă țipara lungă până la călcâie, cu două zaverii (șorțuri) ca fotele țărancelor noastre. Brâul cu care se încinge de mătase sau lucrat cu mărgele. Pe cap poartă un tepelie (un fel de tichie) înconjurată de o basma colorată. Perul lor e adunat în formă de ghiulele pe cele două tâmple. " ¥ Am spus mai sus că dînșii țin foarte mult laportul lor. Spre a dovedi aceasta, vom povesti următoarele : Acum câțîva ani Statul sârb începuse să privească cu ochi reaportul particular al țărănimei române din Serbia. Cu deosebire repelicul femeilor era obiectul unei persecuțiuni din cele mai mari. Veni chiar un timp în care se interzise cu totul portul faimosului tepelic. Atunci o deputațiune de vre-o 30 de românce din diferite comune se îndreptă pe jos spre Belgrad. Ele doreau să obțină o audiență de la ex-regina Natalia și să o roage ca să le fie permis de a se îmbrăca și de aci înainte in costumul cu care se îmbrăcaseră mamele și strămoașele lor de veacuri. * * * * * * * NOTE Luni,6 Iunie.—La birt. Țăcănituri de tacîmuri, comenzi grăbite, zgomot,muște. In dreapta mea, vorbesc tare, îmbucînd cu poftă, doi mușterii grași și rumeni; în stînga șoptesc încet alți doui, palizi și piperniciți. I-ascult pe toți. De la începutul mesei, cei douî din dreapta discută numai asupra bucatelor : — Băete, înc’o porție de sarmale. Vezi să umpli bine farfuria, că ’I dau cu ea în cap. Și mai grasă să fie porția. Adu și cîțîva ardeiașî. — Și mie una. Marcalé băete, comandă cel l’alt. La fel cu a lui Domnu Nae, Domnu Nae a rupt în dinți o halcă de pîine, a tras pe gît o dușcă de vin, a scos un oftat de mulțumire, și, în așteptarea sarmalelor, exclamă : — Bună varză! Călită tocmai cît trebue. Se cunoaște că-i gătită într’un birt național. — Și eu mă’nebunesc după varză, cînd e bine făcută, răspunde celălalt, trecîndu-șî piiiporțiile sosesc ; urmează o întrecere de îmbucături și un plescăit care mă face să’mî întorc ochii. Mă uit în stînga. Cei doi tineri palizi au rămas cu ochii țintă pe cîte-o listă, pe care o tot întorc și o sucesc fără să se hotărască. Chelnerul, sastisit, a plecat și i-a lăsat să-șî aleagă. Intru tirzia, îl chiamă : — Maronie, ce-ai bun pe ziua de azi ? — Să vă dați o ciorbă de burtă faină , o tuslama No. 1 ; o scordolea de raci minunată ; niște sarmale superioare, dacă doriți. Tinerii fac un semn de silă. — Mie să’mî faci tot două ouă și-o friptură, ca totd’auna. — Și mie tot așa. Sînt serviți. De-abia înting în farfurie, înghit rar, mestecă alene. Pe cînd maniacă, filosofează : — Ce trebuință meschină și mîncarea asta prozaică ! Dumnezeu ar fi trebuit să creeze pe om fără stomac. Acesta să’și întrețină organele numai prin respirație. Aerul să conțină toate substanțele nutritive necesare organismului. *s- D’apoi timpul pe care ți-l ia operația asta inutilă! Tot americanii mai practici ! Au concentrat intr'un ccap diferite feluri de mîncare, așa că într’o secundă ai și luat dejunul sau prânzul, fără să mai pierzi ceasuri întregi, și fără să’țî mai îngreunezi corpul, făcîndu-i neapț pentru muncă. Eu unul, după masă nici nu pot să judec. — Dumnezeu ar fi făcut mai bine daca ne-ar fi creat fără creer, adaogă cel d’întîi, dind la-o-parte ouăle, lăsate aproape neatinse. Și de-aci o întreagă teorie asupra inconștiențeî, cu citații din Nietzche și Schopenhauer, pină cînd dă și celălalt ouăle la-o-parte, tot neatinse. Mă întorc iar la dreapta. Tovarășii au mai dat gata un fel de mîncare, pe care o comandaseră pe cînd eu examinam tinerii din stînga; acum sunt în tratative asupra fripturei : — Gu ce mă onorezi Maronie ? — Să vă pun o fleiculiță curea, c’oane Nae , erste. Dacă nu v’o plăcea, să mi-o dați înapoi. — Așa. Marcule băete. Numai, ado s’o aleg eu. Marcu sosește cu o tablă mare plină cu cărnuri. Domnu Nae dă muștele la o parte, umblă cu mîna prin cărnuri, pînă găsește ce’i trebue,—mănîncă mai întâi «fleiculiță» cu ochii—apoi o urmărește în mîna lui Marcu, pînă n’o mai vede. — Marcule, și mieuna, la fel cu a lui Domnu Nae, strigă chelnerului tovarășul de masă al acestuia. Pînă să vie, se începe o adevărată convorbire gastronomică. Lui Domnu Nae îi place să mănînce fleica—«mai grasă să fie»— pe taler de lemn. Celălalt, mai civilizat se vede, e pentru «distrugerea» ei pe farfurie, fiindcă lemnul are prea mulți microbi. Urmează apoi predilecția salatei, unul fiind pentru ardei, altul pentru pătlăgele, unul pentru stropitul lor cu oțet și zeamă de usturoi, altul pentru untdelemn și piper—pînă sosesc și fleicile. Tabloul iar reîncepe. Îmi întorc iar capul la stînga. Tinerii au ciugulit de două-trei ori din friptura lor, și-au dat-o la-o parte. Acum au ajuns la Spiritism, Nirvana și Theosofie. Mă uit în dreapta, mă uit și’n stînga, cum vorbesc toți patru de-odată, două rumeni și mulțumiți, doui palizi și amărîți, și aoi impresia că mă aflu în fața a patru savanți cari discută două filosofii deosebite. G Care din două e mai înțeleaptă ? Marți,7 Iunie.—Anchetă la Podeniî nouî. O moarte bănuită nenaturală. S’au arestat toți țiganii nomazi din împrejurimi. Iată-le corturile, negre și rupte, întinse la marginea satului , careie, cu mîrțoage jigărite, risipite iar colo pe cîmp. Sub ele, întinși alene, copii goi. Cînd fini fac apariția, o droaie de femei jerpelite, cu prunci la sîn, cu dulăi lihniți după dînsele, îi genunchie înaintea mea ca în fața unui Messia, cerînd liberarea bărbaților. Vorbesc toate de-odată, ciimî latră, copiii plîng, jandarmii înjură—o gălăgie infernală. Doctorul face autopsia și constată că moartea e naturală. Țiganii sînt liberați. Se plîng că au fost arestați pe nedrept. Așa e. De cîte ori se comite într’un sat un furt sau o crimă, ei sînt luați mai întîî în «de-aproape cercetare» cum zice ironic procesul verbal. Dar ce-or să facă și autoritățile. 90 % din crimele făptuite la noî, sînt comise de țigani. Fără să plătească bir Statului, fără să facă zile de prestație prin comunele pe unde se adăpostesc, schimbîndu-șî numele dintr’o zi într’alU pentru cine știe ce potlogărie, de cele mi multe ori ca să scape de armată, goniți din loc în loc, trăind de azi pe mîine—numai ocazia să se prezinte, că nu se dau înapoi de la nici o crimă. Nu î mai puțin adevărat că soarta lor de-acum nu e preferabilă robiei din care au scăpat numai de aproape un veac. Guvernul care ar regula poziția acestor nenorociți visători nomazi, ar face un act social de mare dreptate. Îngrozitor blestem să te naști evrei sau țigan și să simți toată ura nemeritată, aruncată asupra rasei tale ! Ar fi descris o dramă frumoasă, al cărei erou să fie un țigan îndrăgostit de o evreică. Foaie c’o s'o scriu cîndva ea. Vineri,20 Iunie. — Altă autopsie. O țărancă înaltă, frumoasă, robustă, găsită moartă în grădina casei sale. Cadavrul, de patru zile în arșița soarelui, s’a descompus cu totul. Duhnește la un kilometru. — Ce e omul ! în patru zile s'a făcut negru ca pâmîntul din care-a eșit, zice un țăran,iermiî cari mișună pe cadavru, în tăcerea înconjurătoare, scot un murmur confuz și sinistru. Corpul mișcă, pare c’ar fi viu. Et pourtant vous serei semblable a cetie ordure  celîa horrible infection, Előlié de nies yeux, soleil de ma natura, Vous, men ange et ma passion! Niciodată n’am simțit versurile lui Baudelaire, adresate iubitei lui, ca în fața acestui cadavru de femee. «Pămîntul» de colo, a simțit și el fiorul iubirii. Fructul acestei iubiri, copiii, iată-i plîngînd în casa din față, alături de un sătean gârbovit de necazuri, tatăl lor. N’apuc să mă’ntorc în oraș, și trebue să intru în ședința Curții cu Jurați. Un individ a omorît pe altul, și societatea cere răzbunare. Representanții ei n’o trădează. Vinovatul e condamnat la muncă silnică pe viață. Două ceasuri am vorbit cu ochii la cămașa plină de sînge a victimei, cînd punînd mina pe revolverul găsit asupra ucigașului, cînd pa ciomagul noduros cu care a tras în capul victimei. La eșire, mă întîmpină un comisar : «Domnule Procuror, în dreptul barierii Pioeștiului, trenul a călcat trei oameni». Altă anchetă, în fața a trei cadavre oribil mutilate, și a cantonierului desperat că a uitat bariera deschisă. Plec în sfirșit la București să răsuflu. In tren, un prieten buni, a cărui soră a murit în floarea tinereții, îmi saște inima cu gamelele lui. La hotel ne despărțim. Deabia urc scara, și’mî taie drumul un cosciug urmat de o întreagă familie în doliu. Un călător care s’a împușcat azi dimineață. Iar sînge ! O suflete, suflete, cum să mai găsești viața frumoasă, cum să te mai îmbete parfumul unei flori ! Radu D. Voschi-Iunie, 1903. O CUGETARE PE ZI PIetatea e o justiție datorită slăbiciunii. ................. ■> * mI <»"■ [UNK] [UNK]