Universul, septembrie 1903 (Anul 21, nr. 239-268)

1903-09-15 / nr. 253

Orașul Köprölü­ din Macedonia.— (Vezi explicația) Calendar pe Imn. 1908 ^ 1­ Ortodox Duminecă, 14 Septembrie.—Inăl­­țarea Sf. Cruci. Catolic Duminecă, 27 Septembrie. — Có­rie, s. Dam. Soarele re­sare 6.10, apune 6.5 București, 14 Septembrie. Viață nouă De la un timp încoace, ches­tiunile privitoare la economia națională, stăpânesc din ce în ce mai mult conștiința națională. Cu toate ca­ nu au trecut decît câți­va ani de când dezbate­rile publice erau ocupate a­­proape exclusiv de proble­­m­ele politice, între cari ches­tiunea constituțională ocupa locul dintîia,suntem foarte de­parte astă­zi de acele timpuri. Nimeni nu se mai înflăcă­rează astă­zi pentru o modi­fcare a Constituției și puțin cercetată ar fi o întrunire pe cere ar convoc­a-o cine­va pa aceasta temă. In schimb, ori­ce chestiune de ordine economică atrage mimai decât atențiunea Minerală, și atențiunea pu­blică nu se obosește curînd, când e vorba de asemeni ches­tiuni. E foarte îmbucurătoare a­­ceastă stare a spiritelor. Timp de vreo trei­zeci de ani, spiritul public a fost ab­sorbit aproape întreg de pro­blemele organizărei politice. Mai toate forțele n­ați­un­ei au fost încordate în direcțiunea aceasta, făcându-se numai un loc mic preocupărilor econo­mice. Strădania n’a fost zadar­nică, fără îndouială. Putem să ne mândrim că, între popoa­rele din partea sud-răsăritea­­nă a Europei, și pentru timpul și mijloacele ce le-am avut la dispozițiune, am ajuns la o stare care îngădue, pentru multă vreme, funcționarea re­gulată a Statului și progresul sănătos, fără sguduiri, al po­porului. Dar a venit vremea să ne în­dreptăm atențiunea și spre or­fanizarea economică, aceasta vnd temelia vieței ori­cărui popor. Și este un semn neîndoiel­­nic că evoluțiunea noastră se desfășură sănătos, faptul că din ce în ce mai mult e stă­pânită preocuparea publică de interesele și problemele eco­nomice. Practica de toate zilele va arăta ce e bun și ce e rou în organizația politică, vom a­­junge astfel la îndreptări să­nâtoase, nu ca reformele is­­vorîte din teorii născute aiu­rea, din alte trebuinți și în alte împrejurări. 101 In acest timp, să ne ocu­păm de organizațiunea econo­mică a țarei,—câmp rămas a­­proape virgin și pe care este mult de lucrat. Spiritul public împinge pu­ternic la aceasta. De sus până jos, la orașe ca și la sate, sunt tot mai mulți aceia cari observă serios starea lucruri­lor, se muncesc să descopere lipsurile și să găsească mij­loacele de îndreptare și de înaintare. Tendința aceasta trebue în­curajată ; sforțările indivi­duale trebuesc sistematizate, pentru ca să se tragă cel mai mare folos posibil din ele. Câmpul e atât de vast și trebuințele așa de mari, încit nici cea mai modestă contri­­buțiune nu trebue dispre­țuită. intr’un articol viitor vom indica câte­va mijloace pentru încurajarea culegerii observa­­țiunilor, material prețios pen­tru studiarea serioasă a ches­tiunilor economice._________ Politica externă Demisia d-lui Chamberlain Demisia d-lui Chamberlain a produs pretutindeni o mare mi­rare. De cât­va timp se știa că exist', grave neînțelegeri în mi­nisterul englez dar cercurile și ziarele bine informate afirmau că e vorba de retragerea miniștrilor ce nu împărțesc ideile protecțio­­niste ale d-lui Chamberlain, și această știre era confirmată prin broșura publicată de d. Brifone, prin care el aproba cel puțin în mod teoretic noua direcțiune pe care d. Chamberlain voia să o dea politicei economice și fede­raliste a Imperiului Britanic. De Îndată însă ce s’au cunos­cut amănuntele crizei ministe­riale, s’a înțeles că d Chamber­lain nu a fost învins, ci din po­trivă, că a întrebuințat o tactică plină de dibăcie, trăgându-se în fața opoziției ce ideile lui în­­tîmpinau azi pentru a putea lupta mai bine și pentru a le asigura în viitor o isbândă mai ușoară și mai desăvârșită. Această impre­sie a fost de altmintrerea întărită prin reconstituirea cabinetului. Dacă d. Chamberlain ar fi pă­răsit puterea fiind­că nu se pu­tea înțelege cu d Balfour și fiind­că ideile lui sunt desaprobate de toți, d. Balfour n’ar fi numit ministru al coloniilor pe lordul Selbonne, fostul colaborator al d-lui Chamberlain și candidatul lui oficial și n'ar fi numit minis­tru de finanțe pe d. Austen Chamberlain, fiul și, cum s’a zis, cel mai intim amic al tatălui său, cu atât mai mult cu cât d. Austen Chamberlain e încă un om tîner și nu avea o situațiune politică sau parlamentară care să’l îndreptățească a ocupa una din funcțiunile cele mai înalte, cele mai grele și cele mai sti­mate din Anglia. Chiar daca demisia d-lui Cham­berlain nu e de­cât o înțelegere între el și d. Balfour pentru a pregăti o reușită mai sigură po­liticei protecționiste, totuși ea va avea cea mai mare însemnătate asupra mersului politici­i engleze, asupra constituirea diferitelor partide și se poate chiar spune că ea constitue cel mai important eveniment ce s’a petrecut în po­litica internă a Angliei de la 1885 încoace, adică de când pro­gramul irlandez al d-lui Glad­stone a provocat cunoscuta sci­­siune a partidului liberal. Ceea­ ce e curios e că partidul unionist, format atunci prin uni­rea liberalilor disidenți cu con­servatorii, a fost opera d-lui Chamberlain, care a demisionat din ministerul d-lui Gladstone și a determinat mare opoziție în­potriva lui. Soarta a voit ca tot el să nimicească azi partidul pe care îl crease, acum 18 ani și al cărui conducător efectiv și pu­ternic era, sunt abia câte­va luni. Dar întrebarea pe care toată Anglia și-o pune azi și care dă demisiunea d-lui Chamberlain a­­tâsta interes­e dacă nimicirea par­tidului unionist va atrage după sine înfrângerea politicei protec­ționiste precum distrugerea par­tidului liberal a atras după sine nereușita politicei irlandeze ». d-lui Gladstone. Gând V. Chamberlain a anun­țat prin discursul său de la Bir­mingham noua sa îndrumare po­litică am fost printre cei dintâi­ cari au susținut că va cădea în curând. , Anglia nu e destul de pregă­tită ca să părăsească dintr’o zi într’alta o politică economică pe care a dobândit-o în urma atâtor lupte și care i-a asigurat în lume o supremație comercială ce nici o altă putere n’a atins încă în timpurile moderne. De liberul schimb sunt legate prea multe amintiri și prea multă glorie pen­tru ca națiunea britanică să con­simtă a se despărți de el chiar când sfaturile de despărțire ’i-au fost date de cel mai popular din­tre oamenii ei de stat. In asemeni condiliuni era fi­resc ca d. Chamberlain să cadă și el a dat dovadă de mult simț politic retrăgându-se din vreme. Cu cât s’ar fi opus mai mult acum opiniei publice, cu atât i­­deile lui ar fi triumfat mai greu­ în viitor. Chestiunea nu e încă coaptă, spiritele trebuesc pregă­tite într’o țară democratică și în timpurile noastre ideile nu se impun cu forța, ele se introduc încetul cu încetul, națiunea se convinge prin răbdare și talent și d. Chamberlain va crea a­­ceastă evoluțiune mai bine ca particular de­cât ca ministru răs­punzător. Dar va învinge ? Probabil. Ori ce s'ar spune, ori cum­ ar fi argumentele teoretice sau prac­tice ce s’ar aduce fie în favoarea politicei protecționiste, fie în fa­voarea liberului schimb, e o con­­siderațiune ce rămâne mai pre­sus de ori­ce discuțiune și ce domină această întreaga dezba­­tere și anume că Imperiul Bri­tanic nu mai înaintează pe calea progresului. Sub som­nele colo­salei sale puteri, metropola co­vârșită poate vedea pe fie­ce zi coloniile ei despărțindu-se de densa, comerțul ei micșorându­­se prin concurența streină ce îi răpește cu sceptrul mărilor su­premația în lume. In fața acestei situațiuni An­glia dispune de două școli. Una care rămâne nepăsătoare și se mulțumește cu instituțiunile pre­sente. Alta care nu poate să re­mie nepăsătoare și luptă pentru alte instituțiuni de­cât cele ale trecutului. Una e reprezintatâ de toată Anglia, cea­ l’alta de d. Chamberlain singur. Puțin importă dacă cerând cutare sau cutare taxă, dacă sus­ținând cutare sau cutare reformă d. Chamberlain are dreptate. Destul că el a văzut nu a spus ceea­ ce nimeni nu voia să vadă, ceea­ ce nimeni nu îndrăsnea să spue. Acest singur fapt silește întregul Imperiu Britanic, ori cum­ ar fi azi controversele, lup­tele, inimicițiile și intrigile poli­ticei, să-și întoarcă privirile că­tre d. Chamberlain, și să vadă într’însul personificarea tuturor aspiraț­iunilor și poate ultima spe­ranță a unei rase. Puțin importă dacă soluția lui trădează cum s’a spus de a tâtea ori, sforțările disperate ale unui popor pentru păstrarea unei do­­minațiuni universale. Această sforțare e sublimă și dacă soarta voește ca omul ce a cutezat să o cotropească să fie spulberat, totuși el lasă în urma lui scîntei de glorie, de acea glorie pentru care o omenire întreagă se fră­­mîntă, de acea glorie în care popoarele găsesc singura lor mângâere, sau, cine știe, singurul lr destin 1­1. G. D. din Ungaria (Corespondență particulară a «Universului») Budapesta, 12 Septembrie. SCANDALUL DIN CAMERA MAGHIARA V’am schițat telegrafic decur­­sul memorabilei ședințe de ero a Camerei deputaților. Astă­zi vă fac,o complectă dare de seamă despre această ședință, care n’are pereche în era dua­listă, de la 1867 încoace, de­oare­ce s’au proferat de către opoziția kossuthistă chiar insulte triviale la adresa bătrânului împărat Francisc Iosif. Deschiderea ședinței Deputații diferitelor fracțiuni discută foarte agitați ultimul res­­script al împăratului. Președintele Camerei, contele Albert Apponyi, deschide ședința la orele 10 și jum. Deputatul Rákosi Victor strigă cu glas puternic : — Trăiască Constituția ! Partidul Kossuthist răspunde într-un singur glas : — Trăiască, Constituția a Jos tirania ! Președintele, după ce citește adresa a două­zeci de deputați kossuthisti, cari cer convocarea Camerei, dă cuvintul deputatului Olav Lajos, care interpelează pe primul-m­inistru, contele Iihuen Hedervary, în afacerea de in­compatibilitate a deputatului Pap Zoltán, amestecat în chestia co­­rupțiunei parlamentare. Stânga extremă strigă: — Afară Hederváry Să-i fie rușine ! Să meargă după Dienes ! Deputatul Kubik Bela: — Nare piele pe obraz ! După aceea ia cuvântul depu­tatul Kossuth Ferencz, șeful par­tidului independent, care justi­fică cererea opoziției de a se convoca Camera, apoi critică or­dinul de zi către armată al îm­păratului Francisc Iosif. Kossuth acuză pe bătrânul monarh­ că a vîrît politica în armată, fără să­ și aducă aminte că această cale poate să aducă prăbușirea tron­ului. Voci în stânga : Regele a în­ceput, noi vom continua! Kossuth . Regele a violat Con­stituția î Voci: Unde este jurămîntul ? Barabas : Al dracului jurămînt a mai fost. și ăsta ! Cuvintele acestea au provocat un mare tumult pe băncile ma­jorita­teî. Se auzeau strigăte : La ordine! La ordine ! Kossuth Regele Francisc Io­sif a calificat națiunea maghiară ca naționalitate ! Voci din stânga : De ce regele nu este chemat la ordine ? Kossuth atacă după aceea pe acei sfetnici ai monar­hului, cari provoacă conflictul între Co­roană și națiune. Ugron .— Sunt miserabili acei sfetnici ! Kossuth citește apoi adresa o­poziției către monarh­ în chestia ordinului dat către armată, în aplausele­ stângei extreme. Primul ministru vrea să vor­bească Primul-m­inistru, contele Khuen Hedervary, se ridică ca să ia cu­­vîntul, dar nu fu în stare din cauza urletelor kossuthiștilor. Se auzeau apostrofele : — Unde este Dienes? — Unde l’ai ascuns pe Sza­­pary? — Unde sunt banii ? — Mai ai bani ? — Șarlatanule ! — Este o mare neobrăzare să vii la Cameră ! In timpul acestui tumult depu­tatul Lingrel isbea în pupitru cu o legătură de chei strigând : — Să auzim pe Apponyi ! Trage-I palme! Tumultul acesta ținu peste zece minute. Deputatul Rigo Ferencz se apropia de primul ministru vorbindu-i câte­va cuvinte. Toți credeau că-i insultă. Stânga estremă striga : — Trage-n palme ! La vorbele aceste deputații din majoritate săriră de pe locurile lor și înconjurară pe primul mi­nistru. Kossuthistiî săr în apăra­rea lui Rigo. Intervenind președintele Ca­merei, liniștea fu restabilită. Kossuthistiî strigă: — Trăiască Rigo — Guvernamentalii strigă : — Afară cu el ! Președintele Camerei zice către deputați: — Rigo a spus primului minis­tru ca să plece din Cameră. Polonyi Geza: Un sfat foarte bun ! Primul ministru ceru cuvintul. Pozsgay Nu te astâmperî? Vrei să fi pălmuit? Olay, Rigo, du-te iarăși la el! Unde este Dienes? Trage-i palme! Discursul primului ministru Contele Khuen Hedervary în­cepe să vorbească intre sbiere­­tele oposiliei. Polonyi : Vorbești în numele cabinetului Cizela Geiger ? Primul ministru citi rescriptul împăratului. Manifestație contra împăra­tului Deputatul Barabas st­rigă cu voce tare: — N’avem încredere în cuvîn­­tul regelui ! (Zgomot pe băncile majoritățeî). Asta este trădare de­­ patrie ! Barabas este chemat, la ordine. Deputații din majoritate stri­gau : —„ Np..Este destul atât! Afară cu acest nerușinat trădător de patrie ! Trăiască regele ? — Trăiască Constituția ! Tră­iască națiunea răspund kossu­­thiștii. Primul ministru începu din nou­ să vorbească: Ugrón :—Citește declarația luî Koerber ! Hoch ! Hoch ! Fost­ul ministru Hieronymi cere cuvântul. — Să auzim pe căpitanul de la Chlopy (localitate în Galiția de unde împăratul a lansat­ ordinul către armată). — Ura! Brigadirul de la Chlopy! Hieronymi explică rescriptul împăratului în mijlocul strigătelor de pe băncile opoziției, combă­tând adresa către coroană. După acesta se naște o vie discuție asupra chestiunei dacă poate să vorbească în această șe­dință deputatul Babo Mihály. In această discuție iau parte mai mulți deputați. In sfârșit depu­tatul Babo Mihály ia cuvântul (Mare sgomot la dreapta). Președintele­ Onorată Cameră! (Să auzim! Să auzim !) Ve rog respectu­î regulamentul (Apro­bări), întreb onorata Cameră dacă voește ca mâine să țină șe­dință, când va putea să vor­bească și de deputat Babo ^Da ! strigă kossuthiștii. Nu ! strigă cei din majoritate). Președintele : Majoritatea nu voește ca să țină ședință mâine. Rog deci pe d. deputat Babo ca să-și țină discursul în ședința de azi. (Mare sgomot la dreapta. Să auzim ! Să auzim ! Să auzim­­ la stânga). Președintele: Ve rog să dați ascultare oratorului (Mare sgo­­mot la dreapta). Babo Miraly Ve rog să fa­ceți ordine. (Zgomot la dreapta). In sfirșit Babo vorbește într’o chestie personală. Ședința se ridică la orele 5 după amiazi. Crișan. CRONICI FEMENINE Remediul plictiselei După cele scrise în cronicele mele trecute, se naște întrebarea : «Cari pot fi remediile contra plictiselei ?» E evident că, de­oare­ce sunt oameni refractari la această boa­lă, cine e atins de dânsa ar tre­bui să caute chipul de a deveni și dânsul refractar, dar lucrul nu e de loc ușor, și mai ales a deveni mulțumit de tine însuți e o calitate greu de căpătat. Remediul adevărat e, de­si­gur, acela indicat chiar de boală: plictiseala consiliază la acțiune ; toți acei cari se plictisesc ar vor să lucreze ; dar a voi, a te gândi și a aspira nu e de ajuns; tre­bue să și lucrezi. Acest­ sfat e insă general și vag ; plictiseala sfătuește pe om să se miște ; dar în acest sfat nu se face deosebire între acțiu­ne și agitațiune ; și aci trebue să intervină învățămintale expe­rienței dacă plictisitul face ex­periențe cu inteligența, va ob­serva, de exemplu, că distrac­țiile nu sunt de-ajuns, și se va convinge că cel mai bun reme­­diu în contra plictiselei este ac­țiunea continuă, neîntreruptă, țintind tot mereu­ la un singur scop imposibil de ajuns ; acesta e adevăratul remediu. In termeni mai puțin științi­fici, am putea spune că omul care vrea să se vindece de plic­tiseală, trebue să caute a-și pro­cura o manie : maniacul nu se plictisește nici­odată ; el e un om care muncește mereu pe o linie, țintind mereu un scop, și în această acțiune n’are nici un motiv de a se opri vre-odată. Colecționistul, de exemplu, fie că ar face colecție de tablouri, de monede, de mărci, de cărți poș­tale, sau de ori­ce alt lucru, nu se poate plictisi. Să se noteze­­ artistul se poate plictisi , dar artistul care devine maniac nu se mai plictisește; de exemplu, artistul sare își propu­ne să facă mai mult de­cât ori­care altul. Ast­fel Victor Hugo în bătrâ­nețea lui simțea o mare plăcere de a spune că scrisese un mai mare număr de versuri de­cât ori­care alt poet francez. Avem, drog, contra plictiselei un remediu suveran, alegerea unei manii conforme cu propriile gusturi și cu propriile obiceiuri, e același lucru ca și cum cine­va ar lua o asigurare contra plicti­selei. Ziua. Tragerea premiilor pentru UNIVERSUL politic Erî dimineață, în prezența unui public numeros, s’a făcut la ad­ministrația noastră tragerea la sorți a celor 6 premii ce am a­­cordat gratuit tuturor cumpără­torilor «Universului» politic. (Cu­poanele No. 11 și 12). Iată rezultatul: 1) O pereche cercei de aur cu lurcoase, a­u fost câștigați dl. d. Săvulescu Ștefan, str. Puțu cu plopi 14, din Bu­curești. 2) O fructieră, de metal bronzat, a fost câștigată de d-na Leonora Eisenstein, calea Griviței 204, din București. 3) Or* serviciu de Liguer, a fost câștigat de d. I. Niculescu și fii (pentru Ilie), str. Lipscani 2, din București. 4) O măsuță de lemn cu oglindă, a fost câștigată de d. Ilie Caroiescu, str. Cojocaru 107, din Calați. 5) Un port-dulceață, a fost câștigat de d-na H. S. Ne­­nițescu, str. Justiției 6, din Bu­curești. 6) 6 cuțite și & furculițe pentru deșert, au fost câș­tigate de d. căpitan Ionescu, str. Sf. Gheorghe 4, din București. Cat­alcool se consumă în România Ministerul de finanțe a publi­cat o importantă statistică, în care arată operațiunile efectuate din impozitele asupra spirtoaselor, pe anul 1902-1903, comparativ cu anul precedent. Grație acestei statistici suntem în stare să precizăm în mod exact, dacă consumația alcoolului merge crescând sau descrescând în țara noastră. Luând totalul general din sta­tistica ministerului de finanțe, găsim următorul rezultat : In 1901—1902, s’au consumat în România 109.641,184 grade spirt, iar în anul 1902— 1903, s’au consumat 159.479,333 de grade, adică un plus colosal de 56.512,524 grade spirt. După cum se vede, societățile anti-alcoolice și propaganda ce se face a avut prea puțină înrîurire asupra populațiunei no­astre. Să se noteze apoi că consu­mația aceasta e numai în ce pri­vește spirtul, în statistica minis­terului necuprinzându-se vinul și țuica. Dacă am avea și consu­mația acestor băuturi, rezultatul ar fi și mai dezastruos. * In aceeași statistică ni se arată și consumația bereî, băutura cea mai inofensivă, conținând mini­mum de alcool. Iată rezultatele : In total, în anul 1901—1902, s’au consumat în România 4.821. 811 litri de bere, iar în 1902—03, s’au consumat 5.960.550 litri bere Creșterea consumațiunii acestei băuturi e deci înceată. Făcând proporția pe locuitori, găsim că un locuitor nu bea de­cât un litru de bere pe an, pe când alcool curat bea mai mulți litri. Și fapt îngrijitor este că pe când berea se consumă aproape numai prin orașe, pe la sate nu se consumă de­cât alcoolul, spirtul. Rep. _ H­I X Orașul Köprölit din Macedonia — Vezi ilustrația — Ilustrația noastră de astă­zi re­prezintă o vedere a orașului Kö­prölit (pe bulgărește Veles) din Macedonia, situat pe linia ferată Veskuelo-Salonic, unde se află sediul insurgenților bulgari din partea locului. $tim­­­pd străinătate — Prin vosta — Consiliul comunal din Seghe­­din (Ungaria) a hotărît în una­nimitate ca să nu se mai pri­mească impozitele directe pen­tru Stat, nici recruții cari se a­­nunță de bună-voie ca să intre în armată.* * * După câte se spun în cercu­rile din Londra, este iminentă rechemarea din Indii a lordului Kitchener, căruia e vorba să i se dea portofoliul ministerului de războiu.* Faimosul palat al familiei Hum­bert a fost cumpărat de «Tou­ring Club» al Franței, spre a-și instala sediul acolo. Palatul a fost cumpărat pentru suma de 500 mii franci, din care 200 mii franci înainte, iar restul să se plătească un curs de șeapte ani. Trebue să se știe că «Tou­ring Club» are 80.000 de mem­bri.* * » Un fapt fără precedent s’a în­­tîmplat la Pester, mic sat din sudul Ungariei, întregul consi­­liu municipal, compus din 7 per­soane, toate rude, s’a sinucis. O pădure, proprietate a comu­nei, fiind vândută, consilierii mu­nicipali luaseră banii și și-i îm­părțiseră. Secretul a fost păstrat mult timp. In ziua în care s’a descoperit faptul, consilierii, de­cât să su­fere urmările faptului lor, au ho­­tărît să se sinucidă, ceea­ ce au și făcut.* Ziarele din Praga anunță că comandantul geandarmeriei din Przibram s-a sinucis trăgându-șî un glonț de pușcă în cap. * * * * Ziarul «Magyar Szo» anunță că procurorul din Arad a ordo­nat confiscarea ziarului «Függet­lenség», pentru crima de iese­­majestate. Acest ziar a publicat cu titlu mare injuriile deputa­tului kossuthist Barabas la a­­dresa împăratului Francisc Iosif. * * Ziarul «Budapesti Hirlap» a­­nunță că pe hotarul comunei Illina, din Croația, au fost trăs­niți patru țărani cari lucrau la câmp.*­­ * * Poliția din Petersburg a des­­coperit în școala feminină de in­firmiere și ajutoare de doctor, care e sub patronagiul împără­* * * * teseî-mame, un vast depozit de scrisori revoluționare. Au fost sechestrate aproape 80 k­ilograme de manifeste revolu­ționare și au fost arestate 20 de studente. * Pe când recruții regimentului 119 de infanterie din Minsk (Rusia) depuneau jurămîntul, co­lonelul Scnapinski le ținu un dis­curs în care le spuse că oame­nii­ lui trebue mai ales să com­bată inamicul intern. «Nu e vorba—a spus dânsul— de germani sau de englezi, ci de persoane cari trăesc în Pru­sia, renegând pe Dumnezeu și pe Țar, distribuind foi ca aceasta. Și le arătă o proclamație a par­tidului socialist: «Eu sunt niște bandiți; de puneți mâna pe vre­unul din acești evrei, duceți-i la arest». Imediat după discursul colo­nelului, rabinul a adresat un dis­curs recruților evrei, în care le-a spus că, după legea mo­saics, ori­cine se revoltă contra Suveranului, e pasibil de pe­deapsa capitală ; evreii trebue deci să se supună autoritate!. Mass­ard, directorul ziarului «Patrie», reîntors de la concen­trare, declară că puterea milita­ră a Franței s'a înloouit în urma nouălor cartușe inventate acum două ani. El spune că Germania a pu­tut să aibă modelul acestor car­tușe, dar nu se poate servi da ele, căci ar trebui să schimbe tot armamentul, pe care l-a ter­minat abia acum și care a cos­tat o suta de milioane. Massard conchide spunând că cu aceste cartușe Franța e su­perioară tuturor puterilor din lume. Curier Judiciar (TRIBUNALELE CIVILE! Condamnat pentru furt de la stăpân Tribunalul Ilfov, secția a J-a, a condamnat era pe minorul Oprea Ion Borcea, la 2 luni închisoare, pentru furt de la stăpân. Acest minor fiind în serviciul d-lui L. Kramer, comerciant din calea Victoriei și fiind trimis de stăpânul său la poștă cu o scri­soare de valoare în care se aflau 800 lei, a găsit de cuviință să dispară cu bani cu tot. El a fost prins la Brăila. Din banii furați nu s’au găsit de­cât câț­i­va lei; restul Îi chel­­tuise în petreceri. St * * Escrocheriile ianus& servitor D. Ion G. Bucșenescu din Tîr­­goviște se pomenește într’una din zile cu mai multe facturi de la mai mulți comercianți spre a­­chitare. D-sa știind că nu datorează ni­mănui nimic, a refuzat plata, încunoștiințând tot d’odată și po­liția. Făcându-se cercetări, s’a con­­statat că servitorul d-lui Bucșe­nescu, un anume N. Ioniță U­­droiu, falsifica semnătura stăpâ­nului său pe bilete adresate co­mercianților, în care­e. Bucșe­nescu ruga pe acei comercianți să încredințeze mărfuri servito­rului său. Servitorul a fost dat judecăței pentru acest fapt și condamnat de tribunalul Dâmbovița la 3 luni închisoare, iar Curtea­ de «paj secția 3-a i-a respins apelul. ______Grefier. O CUGETARE PE JA Un livret al casei de economii e un certificat de bună purtare. Crima din Aix-les-Bains Starea d-nei Girriat-Nubienn. Singura supraviețuitoare a dra­mei de la Aix les Bains, d-na Girriat, zisă Nubienne, e foarte greu­ bolnavă. Ea a fost supusă totuși unui interogatoriu, care n’a ținut mai puțin de 6 ore. Se speră că dacă se va vindeca ea va putea da indicațiuni prețioase. Dar mari speranțe nu pot fi nici în această privință, căci în­tre cele două amice cari se iu­beau mult mai înainte, acum nu mai erau relațiunile așa de cordiale, așa că d-na Girm­at nu era în curent cu toate cunoștin­țele amicei sale. Presimțiri sinistre Printr’un fenomen destul de comun la femeile galante, d-na Tragedia Obrenoficilor ROMAN ISTORIC ORIGINAL d­ e A­na.» Sofia. 28 TĂAeș&— Proprietate literară a ziarului «Uni­versul». — Reproducere oprită PARTEA A TREIA CAP. I Scrisoarea !«? Prunca des­pre situația disperată in Ser­bia. — A­ atan­a ia Salta. — În­­toarcerea ei la Belgrad. — Intîln­irea cu Sașa. — Memo­riul reginei la Cameră.—Vi­zita grafi­ îhî Maniady.— Ex­­p­ulzarea reginei Cu o grabă exemplară fu pre­s­tit vaporul «Cazan» și la 8 ani la zece ceasuri dimineața, regina plecă. La pornirea de la otelul Europa, a fost iarăși îm­bulzeală de lume, prietenii Na­­taliei, cari veniseră de la Belgrad să o petreacă, lume­ destul de nu­meroasă, care o însoți până la vapor cu strigătul . Jivio Kra­­lița / Regina se îmbarcă pe va­porul «Cazan». Până la plecare e și pe bord salutând lumea, care o petrecea, luându-și adio de la toți. Când vaporul plecă, se mai auzi din nou strigătul: «Trăiască regina !» «Regina martiră !» Natalia, cu inima zdrobită, in­tră singură într’o cameră. Am putea oare prin cuvinte descrie toată durerea acestei fiind­ nevi­novate ? Părăsită ca soție, fără să aibă vre-o vină, zdrobindu­­i-se toate idealurile de fată tî­­neră, când, privind stelele, se în­treba dacă­ e iubită de Milan ! Atîta suferință de la omul pe care l’a iubit mai mult, de la a­­cela care a fost înteia și ultima eî iubire, ca mamă i se fura copilul, fără nici o dreptate o o­­preau de a-i vedea. Acum isgo­­nită, expulzată din țară ca și cea din urmă vagabondă. Se întreba singură: Cum de mai trăește, cum de n’a înebunit încă? O singură suferință din a­­cestea era de ajuns s’o doboare. Tot drumul e ținută de un tremur nervos, pare câ nervii prea ațîțațî își descărcau toată forța lor de încordare. Un singur gând o urmărea mereu: «Ce vor face din Sașa ai meu ?»......................... PARTEA A TREIA CAP. 11 Scrisoarea i Vataîiei de la Bă­nățeni.—întâlnirea lui Milan­ea Artemizîa la insula Prin­­ci­îpos. Nașterea lui Obren­. —Scrisoarea lui l’rm­en că­tre Cazimmir.—împăcarea lui Milan cu Natalia.— Primirea strălucită a Nataliei de­ Sul­tan și de Țar.—Alexandru se declară major prin lovitură de stat, sprijinit de radicali și progresiștii După această lovitură morală, Natalia s’a dus prin România în Basarabia, la Dăm­nțeni, moșia iubitei sale mătuși. E greu de descris starea sufletească a a­­cestei mame nenorocite. Regina o face singură cunoscută într’o scrisoare către un prieten bun al ei din Serbia : «Scumpe amice: «Iți mulțumesc din adâncul ini­­mei pentru cuvintele pline de mângâere ce’mî trimiți într’un chip atât de nobil în numele d-ta,e și a i­ scumpilor mei amici. Ai vrea să’mî alini durerea ; dar nenorocirea­­ mea e fără leac, inima sângeră și rar» e departe de a se derestui. «Ah ! numai să-mî dea Dum­­nezeu putere de a maî trăi ! «Dumneata, scumpe amice, mĕ cunoști din cea mai fragedă ti­nerețe, m’am văzut în zilele mele de fericire, mi-am fost prieten și sfătuitor credincios în zilele ne­norocite, când alături de Milan, sufeream atîta ! M’am cunoscut în zilele desnădăjduite, când îmi pu­team vedea copilul iubit, numai prin o favoare deosebită a aces­tui om, pe care îl disprețuesc din suflet. «Dumneata, prietenul meu cel mai bun, care îmi cunoști suflet­­ul, procec­ele unde, fanteziile, ideile mele triste și vesele, spune adevărat, te conjur, m’am văzut vr’o­dată ocupându-ne de intrigi politice? Ai știut vre­ o­dată că vream să ei din ocupațiile mele de soție, de mamă și de femee casnică ? N am fost soția cea mai iubitoare a desfrânatului Mi­lan, atât timp cât intrigile sale­ au fost cunoscute ? Și chiar atunci, când­­ am surprins, aducându-și amantele în palatul regel, am uitat un moment măcar să-i e­­ram femee și păzitoarea moa­­rei dinastiei? Te rog, spure, o ori un adevărat? «Dacă regele Milan ar fi fost bărbatul vrednic de­ a avea o soție credincioasă, iubitoare și gata la ori­ ce jertfe, ar fi înțeles rolul său de soț, de părinte și de șef de familie. «­Ar fi înțeles că datoria între­­gei lui vieți era de a păstra nea­tinsă cinstea și strălucirea nu­melui, a casei și a familiei. Ah, dacă regele Milan ar fi înțeles toate acestea, ce femee fericită ași fi fost! Ce soț, ce suveran fericit ar fi fost regele Milan? Cât de mare ar fi fost fericirea copilului nostru iubit! Unde sunt azi iluziile mele? Exilată, îți poți oare închipui ce înseamnă a­­ceasta? Mama, iubitoarea mamă e izgonită din casa copilului, pe care îi iubește cu atâta dragoste nemărginită ! ! ! «Regele Milan, care era prie­tenul împăraților și regilor ce stăpânesc pământul, ajuns de­­ mândru a primi la el, la Paris, câțî­va emigranți din Iași. Fiul meu scump, singurul meu copil, Sașa, este tot atît de vred­nic de milă ca și cel mai săr­man copil ! «Și cine-i autorii,e răspunzător de toate acestea? Regele Milan, caracterul lui ușor, furia mi, imoralitatea lui! «Sunt bolnavă, foarte bolnavă; moartea ar fi pentru mine o u­­șurare ; dar nu trebue să mor, trebue să trăesc, trebue să mi se facă dreptate , jur pe credința mea creștinească ! Vreau să véd pe regele Milan și pe dușmanii mei din Belgrad și pe acea turmă de iezuiți, tîrîndu-se la picioarele mele ; trebue să mi se facă dreptate, D-zeu e dator, și, dacă nu mi-o dă, nu­ î D-zeu ! Atunci mă voiu lepăda de credința mea creștinească, nici nu me voiu mai închina înaintea chipului lui Dumnezeu ! «E oare cu putință ca regele Milan se triumfe până la sfîrși­tul vieței lui, iar eu să­ mî ispră­vesc, poate, zilele într’un spital de nebuni? Nu, de o m­ie de ori nu, dacă e un Dumnezeu, și dacă-î drept, nu va îngădui a­­ceasta! «Să fiu exilată și disprețuită ! în vreme ce regele Milan, sti­mat și lăudat, părăsește Serbia și merge la Paris cu un milion de franci! Regele Milan, vîn­­dutul Austriei, trimite de la Pa­­ris la Belgrad ordine regenței și guvernului. «Iar eu, care am dat milioa­nele mele pentru propășirea Ser­biei, sunt părăsită, isgonită . Pri­gonirile mă urmăresc pînă pesta graniță ! Ce crudă schimbare ! Ași înebuni dacă n’aș aștepta o misiune dumnezeească! (Va ama)

Next