Universul, noiembrie 1905 (Anul 23, nr. 301-326)
1905-11-25 / nr. 324
t Proxeipele de Hohenlwhel Langenburg.ț Vezi explicația) Următoarele cifre arată ce pași gigantici a făcut creșterea populațiunei germane : In anul 1816, populația era de 24,831,896; în 1834 de 30,608,698; in 1852 de 35,929,691; in 1871 de 41,058,804; în 1875 de 42,855,704; in 1880 de 45,234,061 ; în 1885 de 46,855,704; in 1890 de 49,428,470; în 1895 de 52,279,901 și în 1900 de 56,345,014 suflete, trecerarea primarului Kirschnner Regele Alfonso XIII al Spaniei a conferit primarului capitalei, dr. Kirschner, crucea de cavaler al ordinului Isabella Catolica, pe care l-a înființat regele Ferdinand VII în ziua de 4 Martie 1815. Crucea Isabella, din emaille roșu, împresurată de roze, are ca inscripție principală cuvintele : «A la Cealta di acrisciada» (Credinței încercate). Ea se conferă acum și Streinilor. Meyer. își scăpă patria și omenirea (16 iunie 1904) de un așa model de funcționar. Nicolae II plânse amar pe «credinciosul lui servitor» care lucrase atât de mult pentru apropierea Finlandei de imperiu. (Va urma). XJN JPJSOVS.KJS JPJS Zi Când dracu lasă un om în casă se naște o fată frumoasă a sburgului. De pe ferestrele cazărmilor s’au aruncat bombe pe strade. Situația e de nedescris. Se crede că e iminentă catastrofa Greva la căile ferate începe și ea să se întindă. Deficitul bugetar rus Berlin, 23. — De la granița ruso-germană se anunță că în consiliul de miniștri extraordinar, ținut la Zarskoie-Sek), sub preșidenția țarului, s’a vorbit despre budgetul stătutei. S’a constatat că deficitul se ridică la 700 milioane de ruble, afară de cele 250 milioane de plătit Japoniei pentru întreținerea prizonierilor. Calendar pe anul 1905 Ortodox Jeni, M Noembrie.— Sf. mucenic Climent Cabile J © m, 7 Decembrie.—Ambrosin Soarele răsare 7.40; apune 4.35 București, 34 Noembrie. Declarații omluiti CHESTIA TIlAASPOSTü SilDu PE C. F. I După cum ați putut vedea cititorii noștri din darea de seamă amănunțită ce am publicat în numărul precedent, desbaterile Camerei în ședința de Marți, cu ocaziunea interpelării d-lui deputat Gr. G. Cantacuzino asupra transportului cerealelor pe căile ferate, au fost foarte interesante. Interpelatorul a analizat actuala stare de lucruri, arătând gravele ei neajunsuri de cari se plâng și agricultorii și comercianții și de care sufere întreaga economie națională. Pe când producțiunea și comerțul au crescut, mijloacele de transport ale căilor ferate n’au sporit în proporție și de aci neputința de a face față nevoilor. De asemenea, porturile noastre în starea actuală sunt insuficiente. In sfârșit, sunt și greșeli de organizație și de manipulare. Interpelatorul a încheiat arătând imperioasa necesitate ce este de a se face sacrificii, spre a nu se împedeca desvoltarea economiei naționale. In răspunsul său, d. ministru al lucrărilor publice a schițat programul îmbunătățirilor proiectate de guvern în exploatarea căilor ferate. S’au comandat 20 de locomotive și se vor mai comanda 50. Se simte nevoe de 5.500 vagoane, s’au comandat 2000 de vagoane a 15 tone capacitate, ceea ce echivalează cu 3000 vagoane actuale, a căror capacitate e numai de 10 tone. Se va construi o gară de triagiu la Constanța, se vor grăbi lucrările acelui port așa ca până în doui ani să se poată descărca zilnic 15f10 până la 2000 de vagoane. Se vor complecta liniile de garagiii la Galați și Brăila, se va înființa o haltă pe linia Barboși-Tecuciu, etc. Negreșit că realizarea cu stăruință a acestui program va îmbunătăți simțitor starea de lucruri și neajunsurile de azi vor dispărea treptat; înainte de toate, ar trebui să se țină seamă de cererea deputaților Cantacuzino și doctor Rădulescu, de a se îngriji pentru adăpostirea mărfurilor depuse la gări, așa ca să nu mai fie expuse la stricăciuni. Cu ocaziunea interpelărei d-lui Cantacuzino, s-a lămurit și chestiunea responsabilității direcțiunii căilor ferate în aceasta privință. D. ministru a spus că administrațiunea nu poate fi făcută răspunzătoare de stricăciuni, dar atunci, să se ia măsuri pentru adăpostirea mărfurilor, cu atât mai mult că cheltuelile n’ar fi așa de mari. — SSED-«» »■ [UNK] [UNK] [UNK]! Mm © © maisla (Gorasp. particulară a ziarului „Universul") Berlin, 21 Noimbrie. Situația în Africa de Sud în ședința de astăzi a Parlamentului s-a desbătut al douilea credit suplimentar pentru Africa de sud-vest. Noul șef al departamentului colonial, principele de Hohenlohe Langenburg, a declarat că încă nu este terminată lupta în acea colonie, pe când noul guvernator, generalul Lindequist a anunțat acum câteva zile că rezistența hereroșilor a fost cu totul înfrântă și că a suspendat operațiunile militare. Părerea mai puțin optimistă a principelui Plokeniohe se explică in de-ajuns din necesitatea de a predispune Parlamentul pentru votarea unui însemnat credit, de peste cinci milioane mărci, destinat construire! de căi ferate pe teritoriul sud-african. De o deosebită importanță sunt declarațiunile reprezentantului guvernului, colonelul Deimbing, care a luat parte la crâncenul războiu din Africa de sud și a ținut zilele trecute, in această privință, o sensațională conferință. Descrierile făcute de Demmling asupra sforțărilor aproape supraomenești și a suferințelor mari ale luptătorilor germani, în acele pustiuri, alternativ friguroase și arzătoare, explică marile perderi pe cari le-a avut armata colonială și marina și care după statistica oficială se urcă la suma de 151 ofițeri, 307 subofițeri și 8394 soldați. Cu moartea lui Hendrik Witbors și cu capitularea fiului său Samuel Isack a fost înfrântă răscoală răsboinicului trib al Nama Hotentoților. Acum a fost paralizată și rezistentă hereroșilor, astfel încât noul guvernator are perspectiva de a pacifica cu totul acel ținut. Mișcarea populațiunei în Germania Joia trecută s’a făcut in Germania iarăși un recensământ al populațiunei. Legea prescrie ca tot la un an să se facă un astfel de recensământ. După această recentă statistică Germania are o populație de peste 60 milioane. In ultimii ani populația din imperiu a crescut regulat cu 800— 900.000 suflete. CRONICI FEMININE Diferite obiceiuri privitoare la dani Stăpâna casei trebue să vegheze ca nici o dănțuitoare să nu fie părăsită, și să îndemne la danț pe tinerii leneși, fără a stărui însă prea mult. Unele persoane cu educație neîndestulătoare tratează pe tineri ca pe niște figuranți salariați și nu le dau nici un răgaz. Stăpâna casei e datoare, față de invitatele ei, să nu primească decât tineri cât se poate de bine crescuți. Nu se zice : «Vrei să te răcorești?»; nu se mai întrebuințează termeni de «contradanț, danț de caracter». O domnișoară nu refuză un danț spunând: «Sunt luată» sau «sunt reținută». Nu se zice «saloanele mele», ci se precisează, dacă e nevoe, galeria, bufetul, salonașul, etc. O d-șoară, vorbind de părinții ei, nu zice «papa», «mama», și mai puțin încă «domnul», «d-na», ci «tata», «mama». Nu se zice «Ioneștii», ci d. și d-na Ionescu. Nu se spune : «Voiți să'mi acordați un cotilion», ci«cotilionul». La bufet nu se spune «Ce consumație voiți» , ci «voiți șampanie, sirop» ? 1 . I *3b~w@&smmmmxmmn. ȘTIUȚI EDUCAȚIEI {Urmare) Vezi începutul in No. 314 Spencer scria acestea pentru Anglia din 1850, dar negreșit habar n’avea și habar n’are — că a murit sărmanul, — că vorbele lui se vor mai potrivi pentru țara românească din 1905. Priveliștea neștiinței părinților din Anglia înfățișată de marele filosof, s’ar părea că e trandafirie pentru țara noastră. Totuși nu e așa, tot noi stăm mai bine. Oare nu zice Spencer că decât s’ar amesteca mamele engleze, cum s’amestecă, în educația copiilor, mai cu folos le-ar fi acestora să nu s’amestece de loc ? Oare majoritatea mamelor noastre de la târg nu lasă în părăsire pe copiii lor ? Alte griji mai de seamă—vizite, sindrofii, joc de cărți, ceaiuri, baluri, etc.,—au, aceste mame decât soarta copiilor lor. Insă lucru ciudat! Copiilor, și mai ales fetelor, le merge rea de tot cu acest sistem. Vezi că mamele noastre nu s’au ținut deplin de ideile spenceriane, căci tot filosoful zice in alt loc că-i monstruos a lăsa copiii pe seama doicelor, necum a slugilor. Dar mamele de la țară îngrijesc oare mai bine de micuții lor? Răspunsul ni-i dau rapoartele și studiile de la serviciul sanitar și lucrările unor medici specialiști. E grozavă mortalitatea la țară și nu mahalalele târgurilor ! Desigur neștiința părinților e o cauză însemnată, dar mai e și mizeria generală în care trăește ; nevoile se țin lanț de capul țăranului, cum lanț, se țin petrecerile de mamele de la târg. De bărbați nu mai vorbesc , ar fi să repet acelaș cântec cu mici variante. Să trecem acum la propunerea lui Spencer pentru îndreptarea in partea boalei sociale că părinții cresc reci pe copiii lor. Leacul lui e ca viitorii părinți să învețe în școli noțiuni de fisiologie și psihologie. Nu ne spune insă în ce ani de studiu să se predea ele. Se subînțelege insă, cred, că e bine a se da cât de curând posibil, și așa fel ca la sfârșitul unui ciclu de studii, in urma căruia un elev poate părăsi școala cu destul folos in viața practică, el—viitor părinte de familie—să posedă și noțiuni de fisiologie și psihologie. Urmând această ordine de idei, eîi unul socot că și in clasele primare se pot începe aceste cunoștințe, bun înțeles foarte elementar. Chiar la caligrafie se pot da sfaturi scurte, maxime ușor de priceput, cu fond fisiologic și psihologic. Cu atât mai mult cred că ar fi folositor să ocupe aceste noțiuni în invățămintul secundar locul de temelie cât mai larg la obiectul «știința educațiunei», ta legătură și cu noțiuni de morală. Acest obiect, «știința educațiunei», atât de necesar viitorilor părinți de familie, a fost propus a se preda in invețămintul secundar de actualul ministru al instrucțiunei. Oare nu s’ar putea organiza aceste cursuri de la invețămintul secundar așa fel încât să ia parte la ele nu numai viitorii, ci chiar actualii părinți ? In acest caz folosul ar fi neîndoelnic mult mai mare și mai imediat, și chiar presupunând că nu s’ar ’ învrednici să-și mai bată capul decât prea puțini părinți, și anume acei cari ar pricepe că le este spre folos și nu spre pagubă de a munci pentru binele copiilor și a neamului lor. Iată cum s’ar putea organiza aceste cursuri: orele obișnuite săptămânale să fie anunțate părinților, stăruindu-se mereu ca să ia parte la ele. Idealul ar fi să se stabilească orele după un sfat cu părinții și după o potriveală a orelor de curs* cu orele libere ale acestora. Dumineca și sărbătoarea să se facă conferințe publice de către elevi cu subiecte din materia din urmă de la «știința educațiunei». După conferință profesorul va face controlul atențiune! chestionând, și va fixa mai bine cunoștințele prin critica conferinței, la care vor lua parte și elevii. S’ar putea încerca cu multă măsură și liniște ca să ia parte la aceste discuțiuni și părinții, sub formă de lămuriri ce ar cere de la elev sau profesor, arătându-și chiar și mai pe larg părinții nedumeririle lor. înainte de conferință profesorul va conduce și ajuta pe conferențiar în așa chip să iasă sigur bine, și conferința să fie de un real folos pentru toți. Se va potrivi ca expunerea subiectului să nu țină mai mult de jumătate de oră, spre a rămâne timp îndestulător pentru discuțiuni, cari sunt partea cea mai practică și mai folositoare. Gând dintr’o împrejurare sau alta nu s’ar putea ține conferințe de elevi, șiragul nu va fi rupt, și va vorbi profesorul, nelipsind obișnuita chestionare cu elevii și lămurire cu părinții. In legătură cu aceste cursuri de știința educațiunei s’ar putea pune, ca parte practică, preparațiunile ce le au elevii săraci prin familii și organizarea și unor mici seminarii pedagogice. Iată cum : elevii, cari au lecții, să fie îndemnați de profesor așa fel ca să simtă o plăcere de a-și nota observațiunile lor asupra elevilor ce pregătesc, a le comunica profesorului, cerându-i deseori sfatul. Cazurile mai interesante vor fi citate la cursuri și supuse criticei profesorului și elevilor. Pildele, atât de necesare mai ales la aceste cursuri, vor fi deci luate în mare parte din practica imediată a elevilor. Seminariile pedagogice se vor forma cu elevii mai înaintați, din clasa IV-a și din toate clasele cursului superior. Spre a fi de două ori practic, socot că elementele de studiu să nu fie elevi din clasele primare, ci însăși elevi din gimnaziu sau liceu. Să se facă apel la spiritul de sacrificiu al elevilor din sus-zisele clase spre a pregăti după sfirșitul cursurilor de seară pe elevii slabi din clasele mai inferioare, pe obiecte și pe clase. Se va căuta să fie cât mai mare numărul pregătitorilor și cât mai mic numărul pregătiților fiecăruia. Treptat se va stărui ca toți elevii slabi să-și aibă astfel preparatorii lor benevoli, rezolvindu-se in acest chip una din marile greutăți ale invățămintului, acea a elevilor slabi. Fiecare preparator va fi îndemnat a face observation' psihologice asupra elevilor săi—de aceea aceștia trebue să fie foarte puțini—observațiuni din care cele mai caracteristice le va nota in scris, și le va comunica profesorului său, căutând împreună calea cea mai bună de urmat. Profesorul va fi față ba la o clasă ba la alta, stimulând și călăuzind. Orele de la mnicele seminarii pedagogice vor fi plătite profesorului respectiv prin state, ca plus, întocmai ca orele de cursuri. Idealul ar fi negreșit ca să ia parte la aceste seminarii, în mod efectiv, și profesorii respectivi de obiecte. Rămâne a se avea in vedere la formarea budgetului instrucțiunei dacă se poate face sacrificiul unei sume pentru plusul orelor. Nici un sacrificiu bănesc însă n’ar trebui să pară prea mare atunci când e vorba de viitorul copiilor noștri, prin urmare a însăși națiunei noastre. Ca să preîntâmpin piedica ce s-ar ivi ca părinții cu mijloace să renunțe la preparatorii lor plătiți, lăsând pe copiii lor să urmeze preparațiile gratuite de la seminarul școalei, lipsind astfel pe preparatorii săraci de un mijloc de existență, propun ca să se impună o taxă de plată la seminar pentru elevii cu mijloace sau să dovedească că au preparatori particulari buni. Suma de la taxe care se va plăti directoratului cu chitanțe în regulă, se va împărți între elevii preparatori, însă numai a celor lipsiți de mijloace, în proporția orelor muncite de fiecare. Se va găsi poate vreun director care să obiecteze că se fac stricăciuni în clase cu aceste preparații, că se întârzie curățitul, că se întâmplă dezordini, sau că el nu poate sta să păzească .—de aceea nevoit sunt a răspunde, că pentru stricăciuni se va proceda ca la orele de cursuri , vinovații vor despăgubi; pentru curățit se va pune în vedere servitorului la intrarea în serviciu condiția că va griji noaptea mai târziu, fiind liber în schimb în timpul preparației a se ocupa cu alte trebe; iar paza deși va face-o în mare parte profesorul de «știința educațiunei», e necesar să vină cât de des și directorul, încurajând prin prezența și sfatul lui pe cei de față, dând pildă de sentimente frumoase ca unul ce e părintele mai mare al școalei. Seminariile pedagogice au pentru mine o însemnătate și mai mare încă decât rezolvarea celei mai grele probleme școlare, acea a elevilor slabi, și anume efectul imediat al stabilirea unei strânse legături sufletești de solidaritate socială, între elevi între ei, și între aceștia și profesori, și efectul îndepărtat, dar poate cel mai important : formarea unor suflete noui, cari să fie pătrunse prin o deprindere continuă în școală, a cerceta sufletul aproapelui său cu scopul de a-i ajuta perfecționarea. Pentru profesorat in special e absolut necesară formarea și desvoltarea acestei calități la viitori profesori poate, căci azi rari sunt aceia cari urmăresc idealul : cercetarea amănunțită a fiecărui elev ca o personalitate aparte, închei, cerând ca «știința educațiunei» să fie un obiect obligator și la cursurile de adulți, mai ales la aceste cursuri, la cari urmează oameni formați, mare parte deja părinți, sau cari in orice clipă pot fi, și au nevoe mai imediat decât alții in viața de toate zilele de această știință. Adulții vor avea intrare liberă oricând la seminarul pedagogic, ba chiar vor fi îndemnați să-l fregventeze cât de des. De altfel ei vor mai avea dreptul ca și părinții elevilor, a asista oiricând la cursuri. Școala nu trebue să se izoleze de familie și societate, ci din contra să lucreze împreună la orice prilej— să înmulțim acele prilejuri—spre binele tuturor. I>. ÎS. Holisan-Bacău, profesor. al Sis Sacalo- Vezi ilustrația Am anunțat acum câtva timp că șef al departamentului colonial german, a fost numit principele ereditar Ernest de Sohenlohe- Langenburg, fost regent in ducatul de Saxa-Coburg-Gotha. El s-a născut la 13 Septembrie 1863, prin urmare este în vîrstă de 42 ani. Soția sa este principesa Alexandra, sora A. S. R. principesa Maria a României. Noul șef al departamentului colonial a debutat ln ședința de Sâmbătă a Parlamentului german, facerut o expunere a situației din Africa germană de sud-vest. In curind cancelarul Bilow va depune pe biuroul Parlamentului un proiect de lege pentru prefacerea departamentului colonial, într’un minister independent, numit al coloniilor, după cum este în Anglia și Franța. In acest caz principele de Hohenlohe va deveni ministru al imperiului. De sigur că nu cu această mică leafă guvernul are pretenția să-și întrețină agenții; ei sunt siliți să caute în șantaj completarea necesarului existenței lor. Se înțelege deci că cu asemenea avantagii, recrutarea poliției se face în populația cea mai ticăloasă și mai puțin scrupuloasă. Dar nu numai la micii funcționari se întâlnește această corupție aproape orientală ; șantajul este sistematizat până în vizitul scărei administrative. Sumele stoarse astfel în tot imperiul trebue să atingă o cifră colosală, dacă judecăm după spusele ispravnicului K... din Ieniseisk, care se lăuda că relațiile lui cu țăranii îi raportau pe an 20.000 de ruble, adică S0.000 de franci. Un ispravnic, mai cinstit relativ decât tovarășii lui, a făcut următoarea mărturisire: «Și eu iau bani de la țărani. Știm bine că nu e tocmai corect, dar ce să fac ? Nu pot trăi numai din leafă. Superiorii mei, șefii de districte, primesc și ei bacșișuri; și, dacă n’așî face ,și eu ca dânșii ași fi luat drept revoluționar deghizat. Este foarte primejdios să cauți a trece drept mai cinstit decât Excelența sa guvernatorul.» Uneori metodele întrebuințate de poliție sunt și ingenioase și originale. In districtul Tiumen se găsi o data, nu departe de sat, cadavrul unui om asasinat intr’o pădure. In asemenea caz, ispravnicul trebue să se transporte la fața locului, să facă ancheta și să transporte cadavrul la casa mortuară a satului cel mai apropiat, așteptând sosirea medicului. Pe drum, el își combină micul șantaj, căci știa că satul nu avea casă mortuară. El aduse deci cadavrul in fața casei țăranului cel mai bogat din sat și-î porunci să țină până la autopsie. Bietul țăran spuse plângând că a doua zi își mărita fata și că nu ar mai fi putut face nunta având un mort în casă. Ispravnicul fu neînduplecat, il amenință, îl înfricoșa și afacerea nu se sfirși decât când bietul țăran plăti 50 de ruble. Ispravnicul în casă și cadavrul fu aruncat în dosul unui grajd părăsit, după ce însă operația se repetă din casă în casă și după ce mai toți țăranii plătiră cât putură. Se mai întâmplă ca un ispravnic, după ce a scos de pe urma unui cadavru tot ce putea scoate, îl trece unui coleg care, la rândul lui, își va face micul turneu prin satele lui. Corpul trece astfel din mână in mână până când putreziciunea silește pe autorități să-l îngroape. Este ușor de înțeles cu ce îndărătnicie acest functionarism corupt luptă contra libertăței presei care, prin revelațiile ce ar face, ar aduce dezastrul pentru miile de excroci oficiali. Oare un ministru de finanțe nu a mers până să declare intr’un consiliu al Imperiului că controlul unei constituții ar împiedica buna «administrație» a bugetului de către țar ? Singură Finlanda, prin vechia ei civilizație, rămăsese la adăpost de răul ce roade administrația rusească. Ea era un ghimpe in sufletul birocrației moscovite care vedea intr’insa un nou isvor de venituri. Spre a o exploata, venerabilul conte Heyden, fost general guvernator al Finlandei, fu înlocuit printr’un simpuu tâlhar, Bobrikof, care, în înțelegere cu von Plehwe trebuia să introducă «reformele». Prima lui grije fu de a rusifica poliția. Ghemă pe colonelul Gordie, prefectul poliției orașului Helsingfors, și-l întrebă cât câștiga. — 41.600 de franci pe an, răspunse Gordie. — 11.000 de franci strigă Bobrikof, și ești colonel ? — Da, excelență, aceasta e leafa pe care mi-o dă orașul. — Dar e o mizerie ; cum poți trăi cu atât ? — Mie îmi ajunge, și nu cer mai mult. — Dar afară de leafă, nu mai încasezi nimic?... Haide, spune, între noi, teatrele, concertele, autorizațiile diferite... toate acestea nu -ți aduc nimic? Gordie, care pricepuse ce vroia guvernatorul, îl făcu să înțeleagă că nu se va deda la combinațiile obicinuite ale poliției rusești. Din momentul acesta Bobrikov nu se mai gândi decât să se scape de un om care il putea stânjeni în întreprinderile lui. Vom trece sub tăcere toate crimele acestui funcționar care, in numele lui Nicolae II, fu învestit de Plehwe cu puteri nelimitate, ceea ce îi permise, între altele, de a sustrage din cassa Statului finlandez cel puțin W milioane, așa zis, spre a se face fața cheltuelilor războiului cu Japonia. Desigur că milioanele acestea au servit patria tot ca milioanele «împrumutate» de marele duce Sergiu Grucer-Roșii. Se știe că un tiner funcționar al Senatului, Eugeniu Schumann Isleréi © Mei rusești (Urmare) CAPITOLUL XIII Politia lui Aiuolac II Poliția constitue în Rusia toată puterea și chiar baza regimului autocratic. Ea este o instituție atât de puternică și atât de strâns legată de viața intimă a poporului rus, încât ar trebui o bibliotecă întreagă spre a i se descrie organizarea și funcționarea. La începutul domniei lui Alexandru III, numărul polițiștilor propriu ziși atingea, in orașe, suma de 50.000 de agenți. La 1887, după «Monitorul Oficial», ia sate erau aproape o jumătate milion de agenți. Această poliție rurală este organizată în districte, sau «stans» sub autoritatea unui «stanavoipristav» ; două sau trei din aceste «stans» sunt reunite sub ordinele unui «ispravnic», care depinde de guvernatorul provinciei. Acești guvernatori, la rândul lor, depind de-a dreptul de ministrul de interne. Afară de aceste două organizații speciale pentru sate și orașe, poliția mai cuprinde tocă două servicii: acel al «siguranței» și jandarmeria. Un simplu «uriadnik»—agent— primește pe an 50—100 de ruble, adică in maximum 270 de franci. Evenimentele din Min (telegramele Agenției Române) Situația generală Berlin, 23.—După știrile sosite din Petersburg comandantul corpului 7 de armată generalul Meller-Lakomelski comunică că în timpul bombardărei cazarmelor din Sevastopol 4 mateloți și 3 revoluționari au fost uciși. S’au predat 2000 de oameni dintre cari 1600 soldați și 400 resculați. Liniștea a fost restabilită.’ Lucrătorii din port sunt gata să reia lucrul. Cu toate că resculații dispun de arme excelente și de munițiuni, ei nu au putut dovedi energie, de aceea perderile de oameni sunt mai puțin considerabile decât s-ar fi putut produce. Comisiunea de anchetă a început să lucreze. După aceleași știri garnizoana din Petersburg a fost întărită în mod considerabil pentru orice eventualitate. Orașul a fost împărțit în patru districte puse sub comanda generalilor Oserow, Dubenski, Shirin și Frotzki. Trupele se compun din 42 batalioane și 16 sotnii de cazaci cu 12 tunuri. In seara de 3 Decembrie st. n. o adunare a impiegaților telegrafelor a fost împrăștiată de poliție și de cazaci. O deputațiune a lucrătorilor a adresat o proclamație acestor impiegați îndemnându-i să persiste in grevă. Curtea militară a districtului a condamnat la zece ani muncă silnică pe autorii complotului contra generalului Trepow. Comunicările inspectorilor uzinelor spun că numărul lucrătorilor fără lucru este acum de 28.000. Ziarele afirmă că în 18 departamente lucrătorii s’au organizat pe grupuri dar că ele au fost desființate mai târziu. O vie neînțelegere s’ar fi produs socialiști.Știrile din Kiev spun că starea de războiu a fost proclamată în localitate și în districtul cu acelaș nume.Telegramele particulare ale ziarului «Universul» Mari revolte la Petersburg și Moscova Berlin,’23.— După știri sosite aci, ieri s’ar fi petrecut la Petersburg și Moscova mari revolte. Amănunte lipsesc. Greva telegrafo-poștală Berlin. 23.—Știri din Petersburg spun că alaltă erî telegrafiștii și impiegații poștali au ținut o adunare spre a discuta continuarea grevei, dar nu s’a ajuns la nici un rezultat hotărîtor. Cu toate acestea, dată fiind purtarea poliției care cu puțin mai nainte urmărise pe greviști, conflictul a devenit mai acut. intervenția socialiștilor germani Berlin, 23.— Se zice că socialiștii germani au încercat să sfătuiască pe socialiștii ruși de a renunța la procedeul lor nihilist. Rușii însă au respins cu indignare intervenția germanilor. Situație de nedescris !« ’ Petersburg Berlin. 23. — Știri sosite la Kopenhaga de la Petersburg spun că revolta militară din provinciile baltice este generală. Toate rezervele sunt răzvrătite. Numărul greviștilor sporește în mod extraordinar. Comunicațiile cu Siberia sunt complet întrerupte. Refuzul lui Witte de a trata cu greviștii a stîrnit iritarea generală. Din cauza atitudinei lor amenințătoare trupele de marină au fost dezarmate. Ziarele povestesc amănunte teribile asupra exceselor poporului de jos pe stradele Peter Frissul răpirii de pei Fischer (Prin poștă de la miesp, nostru particular, Dorohoiu, 22 Noembrie. Era, Luni, 21 Noembrie, s’a pertractat din nou, înaintea tribunalului nostru, judecarea interesantului proces al răpirei d-șoarei Gusta Fischer, fiica cunoscutului milionar Calman Fische. Tribunalul era compusă la d. George Collins, membru de ședință, ca președinte, asistat de d Ion Cuparencu, supleant. Fotoliul ministerului public e ocupat de d. procuror Liciu. Partea civilă e reprezentată prin d-nii avocați G. G. Burghele, Ernest Canano și George Marcu. Locotenentul Enășescu e apărat de d-nii Barbu Delavrancea și Alexandru A. Stoianovici. In sală e o afluență colosală de public , to special mulți ofițeri. De asemenea au venit să urmărească desbaterile acestui interesant proces multe doamne din înalta societate.* * * Afacerea răpirei d-șoarei Gusta Fischer e înde ajuns cunoscută cititorilor noștri, fiind descrisă în amănunțimi în coloanele acestui ziar. De altfel și cu prilejul descrierei procesului la ședința precedentă (14 Octombrie) am făcut din nou și pe larg istoricul afacerei, așa că nu mai e nevoe să insist iarăși. Amintesc numai că la termenul trecut, in urma incidentului ridicat de d. Delavrancea din partea apărărei, tribunalul a admis locot. Enășescu proba cu martori spre a dovedi că deși a răpit pe d-șoara Fischer, totuși nu aceasta era intențiunea sa. Se face apelul nominal. Sunt prezenți locot. Al. Enășescu și cei l alți acuzați: Șmil sin Ai’zic, Mihalache Viziteki și Gh. P.ăileanu. Absentează atât Carman Fischer cât și d-șoara Gusta Fischer precum și câțiva martori ai acuzatei D. G. I. Frank, ajutor de grefier, dă citire deciziunei Camerei de punere sub acuzare din Iași și depozițiunilor făcute la instrucție de către d-șoarele Gusta și Rebeca Fischer, guvernanta Elise Brandes și de ceilalțî martori cari lipsesc. Un incident înainte de a se da lectură depozițiunilor martorilor căpitan Receanu și Gostică Prilogeanu, d. avocat Ernest Canano, apărătorul părței civile, ridică un incident de amânare, spre a se aduce acești martori, intrucât depozițiile lor sunt interesante, putând aduce multă lumină în cauză. I. procuror Liciu se opune la amânare, spunând că oricât de interesante ar fi depozițiile martorilor cari lipsesc, aceste depoziții sunt consemnate in dosar, fiind făcute Înaintea judelui-instructor și tot sub prestare de jurismat. Cere a se da lectură aceste depoziții. D. Barbu Delavrancea, având cuvintul asupra incidentului ridicat, contestă părței civile dreptul de a cere amintirea, atunci când atât reprezentantul ministerului public, cât și apărarea, singurele părți principale în proces, se opun la aceasta. In replică, d. G. Marcu, avocatul părței civile, stărue cerând amânarea, deoarece s’ar crea un rol precedent admițendu-se teoria ca atunci când lipsesc martori, să se dea citire depozițiunilor lor. E de părere a se amâna procesul în continuare pe Sâmbătă 26 c. D. procuror Liciu propune a se asculta martorii prezenți, după care, dacă tribunalul va găsi că e absolută nevoe, atunci să se amâne procesul pentru a se aduce martorii absenți; contrar se va da lectură depozițiilor făcute la instrucție. D. avocat Alex. A. Stoianovici, din partea loc. Enășescu, depune aceleași concluzii, opunându-se la amânare. Tribunalul dispune a se asculta martorii prezenți, rămânând ca după aceea să se pronunțe asupra incidentului. Ascultarea martorilor Ilaim Giurav arată cum aflând @ 11 mai ROMAN SENZAȚIONAL 1E Pierre J Decomic celle PARTEA” INTAIA XVIII Slujba. d^i^..iii$xui-nupei.AsatsSis^Sá^í» căști<i>iiiλci.Hip, M^^tileneX V H Uci^asul ■ mamei:meie, exel^iS densă cu, exaltare... Da, la întrezut !... Iată-1 ... lîȘi^i până ei întinsă, privirea e încărcată d’odată de ură și groază, arâtați tuturor pe Ro■bert Desroches... XIX După el’Sma.— Omvuvile üss« nevinovat Trăznit de acuzarea Magdalenei, Robert crezu la început că e jucăria unei halucinații crude. El rămase mut, cu gura căscată, uitându-se cu privirea încremenită la cei de față. De bună seamă că era în prada unui îngrozitor vis urît!.. Acel cadavru sângerând încă la picioarele lui, toți acei oameni cari îl priveau cu spaimă. Magdalena, în picioare, albă ca varul, și întinzînd spre el brațul său răzbunător... ce însemnau toate acestea ? El n’avu timp de gândit. Mâini furioase îl înșfăcaseră. Sângele i se urcase in obraz și-l înăbușia Și, ca printr’un văl aruncat de friguri peste ochii lui, el vedea pe Goeland, bunul servitor care-l iubia atât de mult, care cu un ceas mai înainte îl servise atât de bucuros, sărindu-l de gât și voind să-l sugrume. D. Hardouin, scos din sărite, îi smulgea din buzunarele lui bancnotele date de d-na Kermadec și le întindea d-rului Bonardel, care, furios, ridica bastonul și întâia oară in viața lui poate își uita demnitatea profesională și înjura pe ucigaș ! Atunci intrase brigadierul de jandarmi, un om gras, cu care—și-o amintea în această groaznică clipă—de multe ori, în timpul vacanțelor ce le petrecuse la Charmerettes, flecărise cu acea familiaritate ce puțin câte puțin apropie într’un sat oamenii, oricât de diferite le-ar fi caracterul și nașterea. Vrednicul reprezentant al legei făcu mai intâiű un gest de uimire, ce ar fi părut aproape caraghios în orice altă împrejurare. El părea că șovăește, că nu poate crede ce i se spunea. Dar față de evidența faptului, fața de acuzarea atât de formală a d-rei de Kermadek, față în sfârșit de copleșirea, ei el trebui să ia o hotărîre. — In numele legii, te arestez zise el, transformat d’odata. Robert părea că n’auzise. Brigadierul se apropia de el și-î puse pe guler mâna-i largă. Tînerul sta nemișcat. Jandarmul scoase din buzunar un lanț fin de oțel, și cu răceală se pregăti să lege mâinile prizonierului, ajuns îndată pentru el egalul și semenul ticăloșilor pe cari ’e aresta în fiecare zi... La sgomotul oțelului, Robert avu ca o revoltă a cărnei în același timp cu o trezire a minței. Ei îndepărtă cu un gest pe brigadier, și cu glasul întretăiat de sughițuri zise: . Dar înebunesc !.. Ce spui Magdalena?.. Ce faceți prietenilor ?.. Pe mine !.. pe mine !.. Pe mine me învinuiți!... Nașămea !.. A doua mea mamă !.. E moartă! Dar nu se poate!.. Nu credeți că eu aș fi ucigașul ei ? El gesticula foarte tare, neștiind ce se spue, atît de monstruoasă ’i se părea acuzarea, atît de ciudat, nebunești, peste putință ’i se păreau cele ce se petreceau... Glasul ’I eșia răgușit din gîtlej, ca înăbușită de o sugrumare, pe când lacrimi mari îi curgeau șirene pe obraz și pe cari el se ștergea cu un gest mașinal în același timp cu sudoarea ce - i brobonia fruntea. — Trebue să cruțăm pe d-ra de Kermadec de această îngrozitoare scenă, zise Gorvoid-rului Bonardel... Ea n’o mai poate desigur suporta... Și pe când medicul și Garroi scoteau afară pe Magdalena, inconștientă, aproape inertă, brigadierul și Goeland se repeziseră iar la Robert. Atunci acesta din urmă ajunse nebun de spaimă și furie... Dînsul se repezi în genunchi lângă cadavru, se agăță de el, și lipindu-și buzele de obrazul deja rece și descolorat, exclamă sbătându-se din răsputeri contra acelora cari se sileau să-l smulgă de acolo : — Nașă !.. Scumpă nașă !.. Scoală-te !.. Aparți-me ! Sunt învinuit că te-am ucis.. După puțin timp el nici nu mai rostia cuvinte. Nu mai știa ce spune, nici ce face. Scotea țipete nearticulate, era o luptă nebună. Robert se lăsă să fie tîrît pe covor, agățat de cadavru, până când în sfirșit, ținut pe loc de genunchiul lui Goeland care îi apăsa pieptul, cu brațele prinse ca într’o menghinea în mâinele de fer ale bătrânului marinar, el ’și simți d’odată pumnii strânși de ’ un lanț, mâinile unite prin câtuși, picioarele legate cobză. Goeland T ridică ca o pană. Intr’o jumătate de leșin el trecu pe umărul marinarului beznascărilor și a vestibulelor, urmat de zăngănitul săbiei jandarmului și sgomotul pintenilor săi.. El se afla pe șosea în noaptea rece. După câteva ceasuri, se deșteptă. Simțea o durere vie. Tot corpul îi era deșelat. Mai intenü nu înțelese, încercă sa se scoale. Nu putu însă. Ceva îi ținea picioarele. O frânghie. Voi să întindă brațele... Pumnii săi umflați erau legați cu un lanț de oțel, iar policarii, umflați și sângerați, strînși cu inele de fer. In acel moment, clopotul pentru rugăciunea Angelus răsună în noapte, apoi răsunară sunete triste. Se revărsa d’abia de ziuă și în odaia în care se afla Robert pătrundea puțină lumină printr’un fel de ferestrue ce se afla d’asupra capului său. El era întins pe o scândură a unui pat de câmp, închis într’o carceră strivtă, cu pereții murdari și acoperiți de inscripții cu creionul pe cari se deosebia anevoe... înaintea lui o ușă, în care se afla o ferestrae cu gratii. Suspină de întristare... ’Și aducea aminte... Ca criminal fusese aruncat în închisoarea jandarmeriei. (Vaurssaj