Universul, iulie 1906 (Anul 24, nr. 177-207)
1906-07-01 / nr. 177
— Și care este x^mulțămirea d-tale, bătrâne , uite u;ci ațgi toate frumoase și curate Și doamnele toate sunt bune, v’ajută... desbrăcă îndată de bluza de aici și pe dedesubt avu o cămașe albă ca fulgul. Nu știam ce vrea să facă. — Uite, ’mî dă cămașe cu mănecele scurte, uite ce râui o duc aici, așa ’mî face mereu. Pe lângă toate bunătățile astea e puținii zisei eu iar el urmă a critica. Mintea mea să întoarse asupra atâtor ingrați pe cari nici D-zeu nu-î mulțămește, iar din inimă bine-cuvântai pe filantroape. Smara. 1 cjr pe anul 1906 Ortodox 3 iunie.— 1 Conciliul 1 Apostoli. Catolic 1 iunie^Margatetanare 4.43. apune 7.58. "t **""** --------------— icurești, 30 Iunie, inul greco-român inventul nostru din ^telegrafiase următoaara de 25 curent: " Wiener Tagblatt afla jurești că guvernul in intermediul unei erî amice, a făcut caromân propuneri păciuitoare pentru aconflictului. nerile Greciei întâmnseră condescendențăile oficiale române și speranță că conflictte a fi aplanat înainte de, zi în care ar trettre în vigoare legile .•ecilor domiciliați în va reprima energic bandelor ; cât despre la română în Maceva propune .im «modi» menit să obținărea patriarhiei», tai corespondentul a Paris ne comunica «Temps» află că gumesc a trimis guvernn, prin mijlocirea inamice, propuneri rare în privința Mași că aceste propulșit o bună primirești». și timp, unele din castre anunțau că se prin intermediar, ntre guvernul grevernul nostru—știre i ziar guvernamental , Sâmbăta trecută în mător, ziare vorbesc de tine împăcare ce s’are guvernul nostru și ,ce de domeniul lanțul nostru este însă restabilească bunele cu Grecia, pe baza fior cunoscute și anilor făcute de L.ahovary». noaptea trecută, cultul parisian ne a o notă a «Agenției care desminte știrea lui grecesc al is temului român propusciuitoare prin mijlo- L Puteri amice, nu trebue să fie surcontradicțiunea dinștiri, dat fiind că iC din sorginți diferite, crul se poate repeta acestui conflict, citia fi orientați, vor să nu piardă nicî-un lin vedere condiționulate de guvernul ntru înlăturarea dicondițiuni, după cum a ntit zilele astea un oficios, sunt : , a activităței bandeti din Macedonia, împiedecarea formărei bandelor și a trecerea lor în Macedonia. încetarea opozițiunei patriarhatului la tradeaua Sultanului prin care se recunoaște naționalitatea română. Pe această bază, România e gata a se împăca cu Grecia. Trebue să fim mângâiați că pretutindeni se recunoaște astăzi dreptatea fraților noștri din Macedonia precum și legitimitatea interesului ce-l are România de a susține cauza lor. POLITICS EXTERS. Situația în Anglia Situația din Anglia este pe cât de interesantă, pe atât de întunecoasă. Guvernul, in fruntea căruia stă Sir Henry Campbell Bannerman, dispune de o majoritate mai mare decât orice alt minister englez de un secol încoace și ceea ce e mai însemnat, ultimele alegeri introducând in Camera comunelor elemente noui, însuflețite de un spirit adevărat și larg democratic, au redat liberalismului englez de câtva timp, camiîncetind, puterea și prestigiul său de altădată. Lumea se aștepta ca având la îndemână asemeni mijloace, guvernul Campbell Bannerman să dea Angliei o nouă îndrumare politică sau cel puțin să se înfățișeze in fața parlamentului cu un program bogat, cu un program cu atât mai bogat cu cât Anglia fusese. 20 de ani dearândul cârmuită de partidul unionist și înzestrată prin urmare numai cu legi mai mult sau mai puțin reacționare. Când colo, Sir Henry Campbell Bannerman n’a venit decât cu o modificare sfioasă a legei d-lui Balfour asupra învățământului public, cu o politică autoritară și jirnitoare la adresa coloniilor și cu o politică externă care este urmarea fără strălucire a politicei externe a guvernului unionist. Și numai lipsă de chestiuni mari, de probleme vitale nu este azi in Anglia. înăuntru este faimoasa chestie a «unemployed» adică a celor 15 milioane de lucrători cari nu găsesc de lucru și cari mor de foame in țara ce cu drept cuvânt a fost botezată «le paradis des riches». 2 Se, știe câte speranțe clasele muncitoare din Anglia puseseră în venirea la putere a guvernului liberal, cum ele așteptau de la guvernul Campbell Bannerman dacă nu resolvirea acestei grave probleme sociale cel puțin îndulcirea ei. Și aveau dreptate lucrătorii englezi să aibă atâtea speranțe. Nu fusese sir Henry Campbell Bannerman, acela care denunțase această chestie opiniei publice ? Nu fusese el acela care invinuise partidul unionist de nepăsare față de acești sărmani lucratori fără muncă ? Și totuși, Sir Henry, nu a venit cu nimic până acum, nu zicem pentru a resolva, dar măcar pentru a studia mijloacele de resolvare ale acestei chestiuni. Nu e vorbă, a numit in capul departamentului, in a cărui competință cad asemenea chestiuni, pe John Burns, primul ministru, luat din rândurile partidului muncitorilor, dar chestia a rămas în același stadiu în care unioniștii o lăsaseră, ba nu ne-am mira dacă ultimele statistice ne-ar dovedi că de la plecarea din guvern a d-lui Balfour, numărul lucrătorilor fără muncă a mai sporit cu vre-o câteva sute de mii de nefericiți. Dar e ceva mai mul. Criza industrială este in Anglia mai puternică decât oricând, lupta inpotriva concurenței crescânde a Germaniei si a Statelor Unite devine tot mai grea. De ce sporește numărul lucrătorilor fără muncă, dacă nu fiindcă fabricele engleze lucrează mai puțin și capitalurile engleze iau drumul străinătății, după dividende mai mănoase și mai sigure. Ce face guvernul Campbell Bannerman față de această stare de lucruri ? Cu ce reforme vine ? Denunță el măcar pericolul, se îngrijește de el? Nu se mulțumește să laude în apologii nesfârșite meritele de altminteri cunoscute ale liberului schimb și să răspundă printr-o politică negativă a politicei protectioniste pe care d. Chamberlain o predică in tot cuprinsul imperiului. In fine in colonii se ridică chestiuni de tot felul, în deosebi, în Africa de Sud, se agită o chestiune foarte însemnată, chestia muncitorilor galbeni din minele de aur și de diamant. In toate aceste chestiuni, coloniile erau obișnuite să vadă părerea lor respectată de metropolă. In acest simț larg de libertate și de respect al autonomiei fiecăruia, stătea gloria și puterea întregului sistem colonial englez, mai ales de la d. Chamberlain încoace coloniile se obișnuiseră să fie privite de către patria mamă ca niște țări surori nu ca niște dependințe. Ei bine la această concepție tradițională partidul liberal răspunde prin ministrul său de colonii, Lord Elgin, amestecându-se necontenit in afacerile interne ale coloniilor, voind să împedece munca galbenă in Africa de sud cu toate împotrivirile locuitorilor din acele părți ale imperiului. Concepția mare a imperiului, a imperiului care trebue salvat, care trebue federat, pare a nu mai îngriji pe nimeni. Ea e socotită ca o chestiune nedemnă de atenția și de discuțiunile ministeriale. Și în mijlocul acestei neputințe și nepăsări politice se aud zgomote stranii, se zăresc simptome Îngrijitoare. Camera comunelor nu mai e salonul cam aristocratic in care destinele țărei se hotărnă in mijlocul discuțiunilor academice și in totdeauna foarte politicoase. Camera comunelor a devenit o adunare in care desbaterile au luat o formă și o violență curat democratică, in care discuțiunile sunt pline de cuvinte streine protocolului consfințit printr’o practică seculară. Deputați bațiani crescuți in alte idei și obicinuiți cu alte moravuri, mărturisesc fără inconjur că nu mai înțeleg nimic. Pe de altă parte partidul muncitorilor se mărește și se organisează, vorbește sus și tare de reforme sociale, de distrugerea privilegiilor, de democratizarea desăvirșită a Statului. Cuvântul socialism care in Anglia nu era cunoscut pătrunde azi in masele populare. Mai mult, un ministru ia cuvântul la Liverpool intr’o mare întrunire publică și spune ce ? Că camera lorzilor represintă «lenevia imperiului». S’a mai vorbit de reorganizarea și chiar de desființarea Camerei lorzilor, dar nu s’a mai pomenit ca un ministru în funcțiune fie el chiar tiner ca d. Lloyd George să ceară desființarea "înaltei adunări care dă întregii organizațiuni a Statului englez un caracter atât de dosebit. Cel puțin răspunde Camera lorzilor printr’o atitudine demnă învinuirilor ce i se aduc ? Caută ca prin faptele ei să dovedească națiunea utilitatea menținerei ei ? Nici atâta. Se întrunește numai de 3 ori pe săptămână și atunci ședințele ei sunt lipsite de viață. Discuțiunile abea mai au loc, oratori, puțini oratori de valoare, renunță să vorbească mai bine decât să vorbească in fața unor bănci goale. Trei sferturi cel puțin din lorzi nici nu vin la ședințe. Când se ivesc chestiuni mari cari pasionează opinia publică, care in Camera comunelor provoacă desbateri furtunoase abea se pot întruni câțiva lorzi bațiani sau de curând Înălțați la această demnitate, ceîalțî preferă plăcerile și călătoriile treburilor statului de care drepturile lor ereditare îi leagă și se pot mai lesne întâlni pe câmpurile de curse sau la vânătorile de elefanți de prin Africa decât in incinta parlamentului. Iar când din icrumplare se trezesc din vinovata lor nepăsare și vin sub acoperișul palatului de la Westminster să ’și exercite drepturile politice E pentru a se împotrivi fără milă e unor nevoi de mulți simțite, fie unor reforme de mulți cerute. Resultatul e că a doua zi cetind in ziare, verdictul lor, poporul se desparte ceva mai mult de el și în organismul Statului, în armonia lui perfectă de odinioară, o nouă spărtură se face. Unii cer atunci reforme radicale și scot strigăte de resturnare. Alții, speriați, își întorc privirile către trecut și caută in resistența aprigă inpotriva oricărui progres sau în gruparea in jurul vechilor instituții, liniștea sufletelor lor tulburate. Ce să fie toate aceste evenimente contradictorii cari agită lumea englezească ? E ■ valul democratic care 20 de ani subordonat considerațiunilor imperialiste se ridică azi cu o tărie îndoită și amenință să smulgă toate privilegiile și toate instituțiunile învechite din Anglia pe care înțelepciunea claselor ocârmuitoare reușise să le scape și să le menție in mijlocul organizărei sociale moderne care e bazată pe alte concepțiuni și e însuflețită de alte aspirațiuni. Furtuna ce amenință Anglia și va scutura-o adânc n’a isbucnit încă, dar suflă deja destul de tare pentru ca Sir Henry Campbell Bannerman să nu poată presida decât un guvern slab și trecător. [ s. n. ■ DIN ANGLIA (Corfisp. particulară a ziarului «übíymseI») Londra, 28 Iunie. Aniversarea lui Chamberlain Marele oraș industrial Birmingham era era in sărbătoare. Se serba intr’adever acolo a 70-a aniversare a d-lui Joe Chamberlain, șampionul protecționismului și reprezintând de peste 20 ani circumscripția de vest a acestui oraș în Parlament. de acest prilej au fost mari recepțiuni, neavând de altfel nici un caracter politic. Copiii tuturor școlilor, purtând toți o med:ie pe care e profilul bărbatului firestat, s’au adunat la parc și i-au adus felicitări. In sfirșit, o mare aecepțiune, urmată de un banchet, la care asistau peste 200 persoane, profesori universitari și membrii ai așezămintelor filantropice din Birmingham, a fost dat la primărie de către primar. . După banchet, d. și d-na Chamberlain s’au urcat într’un automobil și, escortați de peste 100 motocare, formând o procesiune lungă de un kilometru, au străbătut orașul și diferitele sale parcuri. Agitația feministă Agitația feministă din ultimul timp, întețită prin întemnițarea a 8 partizane la Liverpol și Londra, se urmează sub diferite forme. D-na Montefiore, feminista Înflăcărată care a lăsat să i se sechestreze mobilele decât să plătească impozitul pe venit fără să i se dea dreptul de vot,— anunță acum că vinzarea prin licitație a mobilelor ai se va" face Vineria viitoare, și invită «poporul» să asiste și să manifesteze in favoarea femeilor. Cu acest prilej se vor convoca toate feministele, și, zice d-na Montefiore, se vor intona cântece revoluționare. O sinucidere ingrozitoare O dramă misterioasă s’a desfășurat la Bromley, in comitatul Kent. Alaltă seară, o femee de vr’o 30 ani, foarte elegant îmbrăcată, veni intr’un pension de familie și ceru o cameră. Eă se încuie in acea cameră după ce rugase ca a doua zi să fie sculată de vreme. In timpul nopții proprietara auzi un zgomot in camera necunoscutei. Se sculă și se duse să bată la ușă. Nu-î răspunse nimeni. Bătu’ iar, dar tot degeaba. Intr’acestea un alt chiriaș, trezit d’asemenea de zgomot, se sculă la rindul seu. Atunci proprietara și cu dînsul sparseră ușa și pătrunseră în oane, unde văzură o priveliște grozavă. Pe pat in mijlocul unui sac de sânge, zăcea tinera, cu gulerul tăiat cu briciul. Fiindcă mai respira, se înștiința poliția, care o transportă îndată la spital. Nu se cunoaște identitatea nefericitei. Asupra ei s’a găsit un carnet de cecuri dovedind că are la o bancă suma de 5000 franci. Se fac tot felul de presupuneri asupra motivelor acestei drame ingrozitoare. West CRONICI FEMININE Guvernul bavarez a permis și femeilor să ia parte la cursurile de fotografie și fototipie din München. Aceste cursuri au o durată de două ani. Studentele care doresc să se înscrie trebue să fi împlinit virsta de 18 ani. Mari onoruri i se face celebrei scriitoare spaniole d-na Emilia Pardo Bazan, încă fiind in viată. In patria ei,provincia spaniolă Galicia, s-a luat hotărîrea a-i ridica o statue, și d-na Bazan a fost invitată să ia parte la inaugurarea propriei ei statui, in fruntea numeroasei ei familii. Operile sărbătoritei femei cuprind diferite tărâmuri : ele sunt atât lucrări poetice, cât și istorice și critice. Cea mai renumită și mai de valoare operă a ei este «Sf. Francisc de Assisi». Cele mai multe din scrierile ei au fost traduse și în limbi străine. Academia franceză a distribuit la șase autoare femenine premii pentru scriitori. Iată numele acestor femei premiate : Madame Daniel Lesuer, ale cărei romane au atras și atențiunea străinătății, cu premiul Vites (2900 franci) ; Madam Versin a obținut premiul Lambert (1800 franci) ; Madame Jaques Prebel pentru «Les Ailes brisées (1000 franci) ; Maria Daugnet 800 franci pentru o colecțiune de poezii apărute sub titlul «Pour Vimour», Madame de Boret pent «Autour de l’Etendard» și Madame A. Latouche pentru «La Roulette» de asemenea 800 franci. Numărul acestor femei premiate arată că femeile franceze nu se disting numai pe terenul modei, ci și in literatură. In Germania femeile sunt pe cale de a cuceri toate universitațțile. Aproape peste tot locul, unde până acum universitățile le erau închise, este iminentă primirea lor ca studente. La universitatea din Jena a avut loc zilele trecute examenul primei femei pentru obiectele de la școalele superioare. ■ D-soaia Grosmann din Goldberg, în Silesia, a trecut cu succes examenul, obținând dreptul de a preda limba latină și greacă și propedeutica filosofică pentru primul grad. Universitatea din Jena a pus in perspectivă femeilor chiar și permisia de a se înscrie la toate facultățile. De asemenea și universitatea din Lipsca a permis semestrul aresta și femeilor ca să se înscrie la cursuri, prezentând o diplomă de bacalaureat. Qumpia. • 8XP9INA’ MȚlâAii ~ Sf.viMewffii IsÂnăriei Capitale! — Vezi ilustrația — Dăm astăzi ca ilustrație o vedere a pavilionului primăriei Capitalei de la expoziția națională de la Filaret. Acest pavilion, a fost construit de arcitect:« Mândrea Hârjeă și Iordan. Aranjarea interiorului a fost făcută de arhitectul Radu Nedelescu și G. Ionescu. In acest pavilion sunt expuse tuburi de canale, macheta abatorului, planuri de piețe, crematoare, etc., precum și alte lucruri de ordin secundar. --------***++■ «**■»■ ....... © tMzMmukarosi Asm ssiM mmm De când me găseam pe băncile școlii, visam o călătorie la frații din Grecia.In discuțiunile noastre zilnice subiectul principal era să știm câți aromâni se află în Macedonia, Epir și Tesalia. Citisem cu mare interes scrierile diferiților călători români și streini ca : Bolintineanu,Nenițescu, Pouqueville, Benjamin de Tudolle etc. Toate aceste scrieri deșteptaseră în inimile noastre, îmbătate de sentimentele redeșteptării naționale, dorința nestrămutată a unei călătorii la frații noștri. Așteptam momentul oportun spre a-mi realiza această dorință. In vara trecută, trebuind să me duc la București, in loc să iau drumul spre Salonic, am luat pe acel din Grecia. Masacrele bandelor grecești in contra aromânilor erau în toiul lor, de aceea am fost silit să plec deghizat în haine de chirigiu. Am pornit din Samarina și după trei zile am ajuns la hotarele Greciei — la Vilimiște ! — Numaidecât veselia mea a dispărut. Deodată am devenit serios și gânditor. Când ’mi Îndreptai privirea spre bogatele și mănoasele câmpii ale Tesaliei, fără să vreau, mă transportai la timpurile de glorie și mărire ale neamului aromânesc. Mă întrebam singur : unde sunt acele timpuri glorioase, unde sunt eroii ce au resărit din sânul acestui pământ dătător de viață, cari cu sabia intr’o mână și cu crucea în cealaltă, au știut să-și apere drepturile și limba lor cea aromânească iar patriei lor să-i dea numele de «Mica și Marea Valahie !». Crudă e legea soartei ! Așa vorbeam eu in gândul meu când tovarășul meu îmi spunea că am ajuns la Calabaca. Eram pe pământul Tesaliei, ținut locuit în majoritate de aromâni și despre care vorbesc în treacăt, pentru că s’a scris mult asupra ei. Am trecut prin Tricala și Cardița și cât timp am stat in aceste două orașe n’am simțit că mă găsesc pe pământ străin. Sunt atâția aromâni prin aceste orașe încât mi se părea că mă găsesc la Samarina. Mi-au plăcut așa de mult acești frați incât nu-mi venea să me mai duc. Și cum să nu-mi placă dacă oriunde mă duceam numai frați de ai mei întâlneam. Numai creerul îngust al grecilor interesați poate falsifica adevărul, reducând numărul aromânilor la vre o câte-va mii, pe când in realitate miile acestea de aromâni se găsesc numai in orașele mari ale Tesaliei ca : Calabaca, Tricala, Cardița, Larisa, Velistino etc., fără a mai pomeni de nenumăratele mii de aromâni ce locuesc în comunele pur aromânești din munții Aspropotam și Agrafa. Continuând drumul spre centrul Greciei am trecut prin istoricul oraș Farsala, unde sunt stabilite vr’o 400 familii aromânești. Ni-am adus aminte de memorabila bătălie dintre Cezar și Pompeiu. Pe acele vremuri vulturul Romei, urmat de legiunile lui Cezar, trecea victorios prin aceste câmpii, pe când Grecia fusese de mult provincie romană ! Mereu gândindu-me la acele vremuri, mă podidiră lacrimile. Cum am fost și cum am ajuns ! Dumnezeule! Ce ne trebue ca să fim ce am fost? Voința! Era spre seară când intram în Lamia. Spre mine veniau trei oameni. Corpul și mersul lor drept, fizionomia lor cu acea căutătură antică, bărbătească i-a trădat, erau aromâni. Graiul aromânesc m’a făcut să sar la ei cu fața plină de veselie și cu surâsul pe buze, îndată ce ma văzură, înțeleseră că eram nou venit și aromân, aceasta după frumosul costum național cu care eram îmbrăcat. — Ce este bre «nepoate», îmi zise cel mai bătrân. — Ce să fie, i-am răspuns, abia am intrat in orașul vostru și pe toate stradele n’am întâlnit decât aromâni, n’am auzit vorbindu-se decât frumoasa noastră limbă aromânească. — Sunt foarte mulți aromâni aci, îmi replică cel tânăr ; dacă vei sta câteva zile aici te vei convinge și mai bine. F’am vrut să mai lungesc vorba căci după mers am observat că sunt grăbiți. Cu acel «calea ’mbar» (drum buh) s’a întrerupt scurta noastră convorbire. După ce m’am despărțit mă gândeam la un lucru : la acel nepoate. Cum e și aromânul, îmi zisei în gândul meu. Un bărbat când se întâlnește cu un alt bărbat aromân necunoscut (unul dintr’o comună și altul dintr’alta) își zic : «Bună ziua, cuscre, ce mai nou, cuscre ?» La orice vorbă adaugă «cuscre». Când se întâlnește un aromân și un grec își zice: «bună ziua, patrioate» (compatrioate). Un aromân zice băiatului de aromân, «nepoate» și necunoscut dacă ii este. Lucrul acesta așa de caracteristic la toți aromânii are și el originalui. Ne arată clar, că aromânul nu se încuscrează de cât numai cu aromân ; că poate să aibă ginere, noră, nepot numai din sânge aromânesc. Aromânul este pentru aromân, și sunt frați. Grecul ii este «patriot» ; au o singură patrie. Iată ce-i leagă , n’au supt lapte de la aceeași mamă ; in vinele grecului nu se găsește sânge aromânesc. Gând gândiam astfel, vine un «samariniot» și mă apucă de braț. Mi-a părut grozav de rău, că nu m’a lăsat să-mi vărs toată otrava din înveninata mea inimă. A doua zi am făcut cunoștință cu un aromân, fost căpitan in armata greacă. Din vorbă în vorbă am ajuns la ceea ce doriam eu. Incop a’l întreba dacă sunt mulți aromâni din părțile acele. El mi-a răspuns că, de când era incă în armată, a avut ocaziunea să viziteze mai toate orașele și comunele din acele părți și a început să-mi zică : noi aromânii din locurile astea suntem mulți și cea mai mare parte sunt bogați și dețin funcțiuni înalte. A început istorisirea la Lamia (Zeitune), oraș vechiu și frumos; casele așezate pe două coline, în formă de amfiteatru, cari dominează toată câmpia dinspre Alamaria (Spethios) și Termopile. Populațiunea acestui oraș e de 12 mii suflete dintre cari vre-o 4 mii , sunt aromâni. Toate hanurile, restaurantele, depozitele, de cereale, tutun, croitoriile etc. sunt în mâna aromânilor. Chiar și conducătorii orașului sunt aromâni. «Lazu», fost ’ primar, e aromân din comuna aromânească «Băeasa». Tot din Băeasa e și familia celui mai bun doctor, «Bizopulo». Familia «Criță» din «Lipinița», comună aromânească din Aspropotam; un Criță este deportat iar vărul lui N. Criță, este primar în Lamia. Familia doctorului «Blahaca» este din Aspropotam. De notat e că această familie, «Blahava», a dat pe jUoii cei mai mari, cari și-au vărsat sângele pentru independența greciei. Aromânești sunt și familiile Beșu și Carpi ’din Samarine. Aci ’in Lamnia, îmi spune inter- locutorul meu, să aziști în ziua ’ de 14 Septembrie, când se începe bâlciul mare, care durează o săptămână. Numai atunci iți poți da seama de ce sunt capabile mâinile aromâncei. Toți cozonii greci sunt îmbrăcați cu «tâmbările» (capoate făcute de lână de capră), lucrate de aromânce. «Velizele, eiorgile, ciftile, garvanola, dimia, ciorapii» lucrați de aromânce sunt renumiți și foarte căutați. Grecii, în cea mai mare parte păstori de capre și plugari, așteaptă ziua de 14 Septembrie, cum creștinii așteaptă Paștele. Dacă ar lipsi aromânii de pe piață, grecii ar rămâne desbrăcați și desculți. «Cizmarii, opincarii, cuțitarii, samargii, zografii» etc. (toți aromâni) își expun productele lor de vară,, cari până în ziua de azi au rămas neîntrecute. ba acest bftleiu mai vin și aromânii din «Tricala, Cardița, Larisa, Țioți, Farsală», etc. și cei cari se disting mai mult prin produsele lor sunt «Samarinenii». (Va urma) ar. Panouii. •■von --------♦-ÍHIV-*- --------------t* TUN SS’A.T JP33 ZI US mijloc de a căpăta caii p&r frumos. — Înainte de începerea toamnei fierbem pentru fiecare cal de 2 — 3 pe săptămână câte o mână de sămință de in în 7 litre de apă și aceasta în patru săptămâni în șir se dă cailor s’o bea căldură. După acest tratament, vor năpârli ușor, purii cei vechi s’ar duce lezne sub țesala și vor rămânea că păr sclipicios, frumos ca și catifeaua. FILANTROAPE Multe sunt, in țara noastră operile de bine-fecere, isvorite din inimele mari ale femeei române, pe cari nu numai streinii dar chiar mulți dintre noi nu le știm.. O operă caritabilă care merită toată atenția, oricui voește a se interesa, contribui și alina suferințele desmoșteniților este bine să meargă să viziteze Azilul sec. Regina Elisabeta construit acum doui ani pe terenul dăruit de M. S. Regele in strada Filantropia și ajutat de mai mulți filantropi, încari neuitatii Tuipsi Cazza-r villan care a dat 10.000 de lei. In acest, institut de binefacere a cărei clădire a costat 354 052.35 iși găsesc odihna, îmbrăcămintea și hrana 101 bătrâni bărbați și femei. Afară de întreținerea acestora, care costă anual. 44.000 lei, mai se dau anual, ajutoare săracilor in afară de institut în lemne, haine, chirie, etc.,22.317.25. Toate acestea se săvirșesc sub îngrijirea M. S. Reginei și a următoarelor doamne din comitet: Petre Carp, președintă : Sabina dr. Cantacuzino, secretară , Elena Ferichide, Maria Bibescu, Catargiu, Lidia Filipescu, S. Alimănișteanu, Zoe dr. Rimniceanu, Irina Butculescu, A. Marghiloman, d-ra Bety Zamfirescu ș. a. membre in comitet. Direcțiunea este condusă cu multă pricepere de d-șoara Eleftera Porăscu, cunoscută publicului de pe timpul boalei A. S. R. Principelui Ferdinand, pe care l’a îngrijit ca soră de caritate. Mărturisesc că ocupat cum sunt, n’ași fi putut da aceste deslușiri, dacă neobosita filantropă d-na Zoe dr. Râmniceanu, fiica neuitatului Constantin Porumbaru, inițiatorul primei noastre expoziții la joc. Concordia, nu și-ar fi adus aminte de mine, n’ar fi venit ca româncă bună să me inițieze la ceea ce fac filantroapele române. Am vizitat azilul în detaliu , chiliuțe, săli de bac, bucătărie, infirmerie, și peste tot domnea o ordine și o curățenie perfectă; am trecut după aceea in sala de mâncare. 101 de bătrâni cu mâinele tremurânde duceau la gură fiertura caldă și gustoasă; lăsând lingurele, ne sarutau mâinele și plângând ne mulțumeau. Eu aveam lacrămile in ochi, vezend brazdele adânci pe cari le sapă timpul pe chipurile omenești. Câte lipsuri câte lipsuri !-zeale! Unii n’auzeau alții cleveteau fără dinți, alții tremurau, alții nu vedeau și totuși din inima lor tristă și ertată de patimi lasau să iasă calde binecuvântări". Ne-am apropiat de fiecare masă și la toți le-am împărțit câte o vorbă de mângâere căci aproape toți se uitau in fundul groapei. Toți erau mulțumiți și satisfăcuți afară de unul despre care ’mi și vorbise d-na Râmniceanu că este cam nervos. DINI SERBIA (Corsip particulară a ziarului «Universul») Belgrad, 25 Iunie. Rezultatul alegerilor de balotaj Alegerile de balotaj s’au terminat și ele, și după, cum prevedeam, guvernul a câștigat 5 din cele 9 mandate, iar celel’alte 4 au fost împărțite egal între progresiști și naționaliști) Astfel incât guvernul dispune acum de o majoritate parlamentară de 20 de voturi, lucru ce nu se întâmplase de mult în Serbia. ■ Confläctul austro-serie Pe când guvernul se pregătea să-și serbeze triumful succesului electoral, deodată orizontul politic a fost acoperit de niște nori groși, prevestitori ai unei furtuni teribile. Guvernul austro-ungar, care lăsase pe d. Pasici să efectueze alegerile în liniște, imediat, ce a văzut că d-sa a reușit să-și formeze o majoritate și deci că este in stare de a pune pe tapet și rezolvi chestia furniturilor statului, care se tărăgonește de atâta timp, s’a grăbit printr’o notă cu caracter de ultimatum, să facă din nou cunoscut guvernului sârb dorința sa de a încheia un provizorium care să dureze 3 luni, in care timp să se lucreze la încheierea definitivă a convențiunei comerciale. . Desigur nimic mai natural decât o asemenea cerere, decât guvernul austro-ungar a pus guvernul sârb niște condițiuni In adevăr, guvernul ungar a cerut ca Serbia să reze taxele pe 70 din celecipale articole de expoi să mai micșoreze taxele , articole care figurează în uia comercială cu Germa se oblige în scris că pe duratei provizoriului, a ocupa cu rezolvirea ni din furniturile statului. Guvernul sârbesc după de prevăzut, a primit rere și a respins ultima închidere a graniței pontul de vite al Serbiei, carea tarifului autonom pozițiunilor veterinare. Să vedem acum carea acestei atitudini a Aus riei față de Serbia? Este știut că Serbia ] țiunea sa geografică și tara produselor sale este la discreția Austro-Ungaro-Ungaria, știindu-se tare, a voit să profite de această tărie și să fie pe Serbia în sfera politicei sale. Serbia cunoscându-și slăbiciunea și ne-având de nică eri nici un sprijin,mai puțin de la Rusia) a fost silită să primească acest rol. De la întronarea erei noui însă în Serbia, partidele radicale fiind călare pe situație, au voit să îndrumeze Serbia pe calea emanciparei economice și deci și politice. De aci ideea unei înțelegeri cu Bulgaria, care a avut ca rezultat încheerea cunoscutei «uniuni vamale sârbo-bulgare». încheerea acestei «uniuni» deși la început nu avea o prea mare însemnătate, totuși ea descoperea programul politic al partidelor radicale, adică scopul lor de a se emancipa de dependența față de monarhia vecină. De aci supărarea Austro-Ungariei, și o sforțare continuă de a zădărnici această politică de emancipare a Serbiei. Cum s’o zădărnicească ? Nimic mai simplu decât înfeudând cât mai mult pe Serbia economicește și zădărnicind orice încercare de apropiere cu alte state. Și "spre acest sfirșit Austro-Ungaria a început să facă tot felul de presiuni asupra Serbiei pentru ca toate furniturile să le facă în Austro-Ungaria, la din contra, amenințând-o că ’î va închide granița pentru produsele sale, silind-o să capituleze și pricinuindu-i în acelaș timp și’o criză financiară. Dar nu este numai atât. Ca să-i paralizeze orice acțiune politică independentă, Austro-Ungaria își rezervă o armă puternică, anume : după ce cere toate cele enumerate mai sus, în schimb dă Serbiei o convenție veterinară, care lasă ușa deschisă, ca ori de câte ori Serbia ar vrea să facă o politică care nu convine Austro-Ungariei, să poată închide granița și deci să silească pe Serbia abate in retragere. Mișcarea feminină. POȚIA NAȚIONALĂ, pavilionul primăriei Capitalei.—(Vezi explicația) 80 diminegna Roman de ,RAE ZAG CONE TTER A DOUA V fi urmărită, se poate ■ sunt, sau mai bine ce ac aci. bine ? iasta nu trebue să fie, totuși, zise Marta pareiicată, e o persoană , vrea să’î destăinuesc și se întâmplă, i d’Argentre ? mai ei mai puțin ca oricui. .e ? atât de dînsa cu deucian trebue să te oâinul Lucian ! — Tocmai. — A! Nu e în stare să trădeze un secret încredințat onoarei lui. — Fără îndoială, fără îndoială. Mi s’a vorbit mult bine de tinerul acela... dar n’a fost totdeauna cuminte; de două a dat dovadă de o ușurință vinovată, mai cu seamă a doua oara. Marta se ridică tremurind. — II cunoști ? zise ea cu o voce neliniștită, nerăbdătoare. — L-am cunoscut și mi s'a vorbit de dînsul. — Dar cel puțin nu ți se va fi spus nimic care să te autorize a te îndoi de realitatea lui. — Desigur. Numai amorul l-a făcut să comită multe nebunii, și cu un tiner cu un așa caracter nu ești niciodată siguri. Maria plecă ochii, un când o roșață,vie îi purpură obrajii. — Poate că ai dreptate, răspunse ea încet, dar mărturisește cel puțin că nenorocitul acela își plasase foarte reu iubirea. — Nu zic nu, zise Sarah. — O femee fără inimă care l-a înșelat în mod nedemn, o mizerabilă... Sarah o întrerupse. — Să nu mai vorbim de aceasta și să nu ne mai gândin decât la misiunea eu care sunt însărcinată. Nu știu când te voi putea revedea...... dar sunt veselă că te-am cunoscut, îmi făgăduești să păstrezi secretul până la viitoarea mea vizită ? — Dacă crezi că e necesar... — Cred că e necesar. — Void tăcea. — Bine ! Ai suferit multe, copila mea, dar vezi că cerul nu te-a părăsit și-ți păstrează bucurii pentru viitor. Deci, la revedere în curând, și așteaptă cu încredere. Zicând acestea, Sarah se ridică lăsând pe Marta mai mișcată de cum fusese vreodată. Nu -i părea rău că se află singură ; avea nevoe să se gândească la tot ce i se spusese; era veselă și îngrijată în același timp... ar fi vrut să povestească cuiva cele ce i se Întâmpla. In momentul de a lua una din cele mai grave hotărâri, ar fi vrut să fie luminată asupra tuturor punctelor ce i se pareau indoioase și obscure... și nu știa ce să hotărască.In timpul unei părți din zi rămase astfel nehotărâtă, dar pe la două sau trei după amiază », se mai pot« reține!.. își lăsă lucrul, se îmbrăcă în graba și se pregăti să iasă, chidea ușa se găsi în fața bătrânei servitoare a d-nei d’Argentré. — Ieși ? o întrebă aceasta. — Da, Gertrude, răspunse Marta. Aveai să-mi spui ceva? — Da. D-na d’Argentré ar fi vrut să te vadă. — Ce are>să-mi spună? — Eu nu știu nimic..... dar dacă ai puțină vreme, va fi foarte fericită dacă te va vedea. — Mă duc chiar acum. Haide ! Haide cu mine ! Cele două femei coboairă repede scara. Peste zece minute, Marta intră în salonașul unde ședea de obicei a d-íia d’Argentre. VI De cum o vezu, bătrîna ț-nă o invita cu un gest să șadă Mafia inaintă, observându-o; veztt numai decât că doamna H’Argentre nu ’și avea fizionomia obicinuită și nu găsi în privirea cu care o primi acea afectuoasă draguliște ce ’î arătase până atunci totdeauna. Șimți că înghiață inima; totuși se așeză. — M’ați chemat, d-nă, zise ea cu o voce nesigură, și am alergat numaidecât. Marta nu crezu necesar, după observația ce făcuse, să spună d-nei dl'Argentro că în momentul in care trimisese să o chieme, ea singură se pregătea să vină la dânsa. Bătrîna doamnă îi luă mâna, și continuă să o privească câteva clipe în tăcere. Marta nu înțelegea nimic, și începu să se simtă încurcată. Dragă fată, zise în cele din urmă’ d-na d’Argentre, nu deja de câtva timp vream să-ți vorbesc, dar ai devenit intr’adevăr prețioasă, nu te mai vedeam decât din când în când și amânam totdeauna să-ți vorbesc asupra unui subiect care poate nu ți-ar fi tocmai pe plac. Marta simți un fior trecându-I prin oase. — Dar ce este, doamnă, întrebă ea înmărmurită, și ce aș putea să-mi spui care să-mi displacă ? — Nu am vrut să înțeleg aceasta, protestă d-na d’Argentre. — Și totuși... — E o întrebare pe care vreau să ți-o pun... sau mai bine să-ți fac o rugăminte... Ai fost totdeauna atât de devotată față de mine ; m’ai împresurat de îngrijiri atât de delicate, încât, într’adevĕr, rugămintea aceasta, în care poate d-ta aî să vezi un sentiment care în realitate nu există. — Dar despre ce e vorba , întrerupse Marta, ‘«mărmurită și neizbutind nici să înțeleagă nici să ghicească. — Nu te obosi în zadar, dragă fată, am să ți-o spun. Este vorba de Lucian al meu. — A ! — D-ta nu-l cunoști... Abia am avut vreme să-l vezi... și nu știî toate nebuniile pe care le-a făcut 11... Bietul Lucian, e mult mai puțin vinovat decât s’ar putea bănui... E tiner, încrezător , și-a păstrat toată nevinovăția de impresii din prima lui tinerețe," și când l-am văzut întorcându-se am fost într’o temere de moarte de a nu-1 vedea recăzând în aceleași preseli.