Universul, octombrie 1906 (Anul 24, nr. 269-299)
1906-10-24 / nr. 292
ANUIL XXIV No. 292.—Marți '24 Octombrie £996»—Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN ^ Dani In Romänla^O Damm strSnälate CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ REDACȚIA ȘI ADMINIS^npj^to — ff. Strada Brezoianu 11. BttCjiresii • f George Misail.—(Vezi explicația) Calendar pe anul 19 í5 Ortodox Leni, 23 Octombrie. —Apostolul fratele Domnului Catodic Luni, 5 Noembrie. — Zaharia. Soarele răsare 6.58; apune 5.59. București, 23 Octombrie. Venitul proprietății clădite Recapitulând datele privitoare la proprietatea clădită, din raportul asupra ultimului recensâmînt al contribuțiunilor directe, găsim că venitul fiscal al clădirilor urbane a fost evaluat la 65 milioane, iar al celor rurale la 11 și jumătate. Adăugând la aceste sume 25 la sută ce se scutește in regulă generală, am ajunge la încheierea că venitul total al clădirilor impuse la foncieră ar fi cam de 102 milioane anual. Cercetând tabela județelor, vom găsi că venitul clădirilor este sub 0 jumătate de milion în trei județe : Muscel, Fălcii și Vaslui, cele mai sărace așadar sub acest raport; — variază între o jumătate de milion și un milion în 9 județe și anume: Dorohoiu, Dâmbovița, Râmnicu-Sărat, Tecuciu, Vâlcea, Roman, Suceava, Gorj și Olt. — trece de un milion, fără a atinge două milioane, în 12 județe și anume: Teleorman, Tulcea, Buzăa, Botoșani, Bacău, Vlașca, Mehedinți, Romanați, Neamțu, Ialomița, Argeș și Tutova. In sfârșit sunt 8 județe în care venitul final al clădirilor, urbane și rurale, trece de 2 milioane, și acestea sunt în ordinea crescândă : Putna, Constanța, Prahova (2—3 jum. milioane) Iași, Covurlui, Dolj (4 milioane), Brăila 5 milioane și în sfârșit în fruntea tuturora, firește, Ilfovul cu 26 jum. milioane. In ce privește însă venitul fiscal al clădirilor rurale, in frunte vine județul Prahova, cu aproape 1 milion, pe când in Ilfov de exemplu acest venit abia atinge 567 mii, iar Dolj 667, mii iar în celelalte și mai puțin (in Brăila 450 mii, în Constanța 444 mii, în Covurlui 263 mii, în Putna 502 mii, în Iași 282 mii, etc. Totalul impozitului funciar pe care Statul îl trage de la clădiri este de 5 milioane lei în cifră rotundă, din cari 4 milioane 235 mii de la clădirile urbane, iar 753 mii de la clădirile rurale. In comparațiune cu revizuirea de la 1902 și cu constatările ultimului exercițiu închis 1905-906, proprietatea clădită urbană se găsea impusă astfel : înainte de revizuire, impozitele datorate erau în sumă de 4 milioane 475 mii; după revizuire au scăzut la 4 milioane 246 mii; după constatările exercițiului 1905 —1906 s’au urcat la 4 mii. 265 mii,—după constatările noului recensământ au scăzut iarăși la 4 milioane 234 mii. Scăderi au fost constatate în 36 orașe, ridicându-se la suma de 112.540 lei, dar în alte 35 orașe s’au constatat sporuri, urcându-se la un total de 81.900 lei. După scăderea din București, cea mai însemnată e cea din Brăila (15.403 lei), apoi vine T.Severin cu 11.496 lei impozit anual mai puțin ca anul trecut. Sporul cel mai însemnat este cel din portul Constanța (17.533 lei), după care se poate cita orașul Galați cu 8310 lei și Alexandria cu 8101 lei. POLitica EXTERNĂ Retrăgea contelui Goluchowsky Retragerea contelui Goluchowsky de atâta vreme prezisă este azi un fapt îndeplinit. Baronul d’Aerenthal, ambasadorul Austro-Ungar la Petersburg, a fost ales de împăratul Franz Josef ca să conducă politica externă a monarhiei habsburgilor. Această trensmisiune de putere s’a făcut mai repede decât se credea, dar presa europeană n’a încetat încă de a discuta căușele retragerea contelui Goluchowsky și de a face fel de fel de prorociri asupra îndrumării ce succesorul seu va da diplomației Austro-Ungare. Nu vom relua aci toate aceste comentarii și toate aceste prorociri,fiindcă socotim că toate acestea nu sunt de cal manifestațiunile mai mult sau mai puțin exterioare ale cameiadene, care a determinat căderea contelui Goluchowsky. Contele Goluchowsky nu este victima greșelilor pe cari le-a putut comite, nici antipatiilor ce a putut să inspire cercurilor ocărmuitoare din Ungaria. Contele Goluchowsky este victima situațiunei anormale in care monarhia Habsburgilor se află atât înăuntru cât și în afară. Dualismul este o stare legală care nu corespunde în monarhie nici cu starea de fapt nici cu nevoile popoarelor ce trăesc sub sceptrul Habsburgilor, nici cu aspirațiunile lor. Și așa fiind cel ce exercită o parte măcar din atribuțiunile cari decurg din acest dualism trebue fatal să sfârșească prin a fi victima lui. De mult nu se mai poate prin dualism ocârmui decât cu Ungaria înpotriva Austriei sau cu Austria înpotriva Ungariei contele Goluchowsky a fost răsturnat de Unguri fiindcă a fost de partea Austriei. Dacă ar fi fost de partea Ungariei ar fi fost resturnat de austriac. Poate numai că nemulțumirile austriacilor și ale ungurilor n’ar fi fost Îndestulătoare ca să sdruncine puternica lui posiție și marea încredere de care se bucura pe lângă suveran dacă situația externă a monarhiei nu ar fi fost tot atât de anormală ca și cea internă. Dar din nefericire pentru e! situațiunea externă a monarhiei Habsburgilor este foarte anormala de cîtva timp. Tripla alianță cu toate asigurările ce diplomații dau periodic despre tăria ei, este de fapt din ce în ce mai mult o alianță nominală, încă între Berlin și Viena raporturile au mai păstrat intimitatea lor de odinioară, guvernul german are nevoe de Austria mai ales de când vântul revoluționar bate în Rusia cu atâta putere și de când problemul polonez a început să turbure seninătatea cercurilor politice din Berlin. Dar in schimb intre Italia și Austria raporturile sunt cât se poate de încordate și un diplomat oricât de dibaci ar fi el nu poate împedeca să isbucnească în forme tot mai displăcute și tot mai amenințătoare antagonismul de interese și de aspirațiuni ce azi desparte aceste două națiuni pe care un vechi tractat dictat de alte împrejurări politice și de alte nevoi istorice s-a stabilit între ele acum un pătrar de veac. In domeniul politic e o lege că situațiunile nepotrivite cu realitatea zdrobesc pe cei ce le reprezintă. Contele Goluchowsky a fost de altminteri victima și unei alte anomalii a diplomației austro-ungare, anomalie pe care el nu a creat-o, pe care a moștenit-o, dar pe care nu a avut puterea să o distrugă. Diplomația austriacă continuă să joace în Orient un rol și să urmărească acolo o politică care e absolut nepotrivită și cu situațiunea internă a monarhiei și cu evoluțiunea chestiunei Orientului. Orientul nu mai e de mult câmpul luptelor pentru întâietate al marilor puteri europene. Chestia Orientului a devenit chestia naționalităților din Balcani. Ea va fi rezolvată de ele, prin ele și pentru ele. Rolul marilor puteri se mărginește la exercitarea unei influențe economice, influență care și ea va descrește treptat cu desvoltarea naționalităților balcanice și la oarecare influență diplomatică la Constantinopol, în ce privește atitudinea Turciei față de diferitele populațiuni creștine ce trăesc încă sub jugul ei. In asemenea condițiuni, să voești a urmări in Orient politica cea veche, să-ți dai acolo aere de cuceritor sau de dictator, să vorbești de întinderea dominațiunei tale asupra sârbilor, de cucerirea Salonicului și de drepturile tale în Balcani, ca și cum Balcanii ar fi patrimoniul tell, este să nu înțelegi schimbarea ce s’a operat în situațiunea Orientului și e a te iubi și a te frânge la prima opoziție a unui oarecare domn Pasici, cum a fost tocmai cazul contelui Goluchowsky și al diplomației sale. Mai putea încă cabinetul din Viena să joace un asemenea rol în Orient cât timp avea alături de el Rusia, dar de când a rămas singur nu se restrânge decât cu o indouită putere asupra ei anomalia politicei învechite pe care o urmărește in Balcani. Dacă Austro-Ungaria nu-șî schimbă cu desăvârșire politica externă și cea internă;—și nimic nu ne îngăduește a crede că va face asemenea schimbări,—atunci ne temem că mai curând sau mai târziu baronul d’Aerenthal va avea aceeași soarta ca și contele Goluchowsky, pentru că in politică ca și în lumea fizică, aceleași cauze provoacă întotdeauna aceleași efecte și nu se poate nădăjdui a se schimba efectele cât timp se menține fără șovăire cauzele, tristele cauze cari le-au determinat. I.G. D. sperăm că în curând va urma și altul al treilea, în care se va resolva și jocul de comedie politică din Austria. La sfârșit adunarea vată in unanimitate o resoluțiune, prin care aprobă programul pangerman elaborat de deputatul Schinerer. O dramă, de umor Din Teplitz se anunță următoarele : Pe muntele Galvaniilor din vecinătate, coaforul Reinhold Luft, în virstă de 30 ani, a împușcat pe amanta sa, Ana Hantenbles, d in virstă de 16 ani, fiica unui vizitiu și apoi își trase un glonte în tâmpla dreaptă. Până acum nu se cunoaște nici motivul acestei fapte disperate; totuși se pare că ar fi fost gelozia de care era stăpânit coaforul Luft. Clubul polon și contele Goluchowski Ziarul polon „Dziennik Polsk“, anunță că președintele clubului polon deputatul cavaler de Abramovici, îndată după retragerea ministrului de externe, contele Agener Goluchowski a făcut acestuia o vizită, pentru a-și lua rămas bun de la acesta, atât în numele său, cât și în numele clubului și de a-i mulțumi pentru bunăvoință pe care a manifestat-o întotdeauna contele Goluchowski față de interesele Galiției. Henrie. 71 (Cores?, particulară a ziarului «Universul») Viena, 21 Octombrie Programul pansgermanilor Intr’o întrunire publică a partidului pangerman, ținută ori, în circumscripția IV, deputatul Stein a ținut un discurs asupra reformei electorale, în care a schițat și programul viitor al partidului pangerman. Deputatul Stein declară că a fost împuternicit de către deputatul Kaiser să facă declarațiunea publică, că după ce au rămas zadarnice toate străduințele soților partidului poporal, de a abate pe deputatul Kaiser de la atitudinea sa față de reforma electorală, primul-ministru, baronul Beck, a venit la el și i-a spus : „Fă-mi plăcerea și nu vorbi contra, și guvernul poate fi recunoscător. Dacă d-voastră nu vorbiți, vă garantez cel mai puternic sprijin al guvernului pentru apropiatele alegeri în cercul dictal electoral. Din această declarațiune a primului-ministru, se poate deduce în ce mod se câștigă amici pentru reforma electorală. După ce va intra în vigoare actuala lege electorală, ar fi o nebunie politică de a mai menține programul de la Linz și mai cu seamă părțile sale principale separațiunei Galiției și introducerea limbei germane ca limbă de Stat. Pangermanii s'au retras pe baza programului lor , fundamental, cu o lărgire a acelor puncte, in privința executarea cărora, nu va fi întrebat nici Parlamentul, nici Statul austriac. Și dacă d-voastră întrebați, continuă oratorul, ce însemnează viitorul program al pangermanilor, va spune anunțarea resoluțiunei din motive de conservare proprie națională a poporului german din Austria. Veacul al douăzecilea va fi veacul cristalisaț unei naționale, în care, firește, se va termina și actul al treilea al dramei universale germane. Primul act a fost Koeniggretz, după care urmă al douilea Loden . CRONICI FEMININE Politeța și galanteria In ziarele franceze se discută actualmente faptul puțin îmbucurător că galanteria bărbaților a incetat. Dar nu numai ziarele ci și femeile au observat aceasta. Este adevărat : și in tara politicoșilor francezi bărbatului nu se mai jenează de a imbrinci sau inghesui o damă. In omnibuse, in tramvae, în teatre, în trenuri, peste tot locul galanteria a încetat Bărbații nu se mai ridică de pe locurile Lor, pentru ca să Le ofere damelor, ba se luptă umăr la umor cu ele pentru obținerea unui loc. Publicistul Louis d’Mourcours scrie în ziarul «Gil Bias» că situația aceasta au creiat-o luptătoarele pentru causa feminină. Femeea voește să fie egală cu bărbatul, ea însăși nu mai voește să fie tratată in considerația asupra slăbiciunii ei. Nu poți să fii amabil față de niște oameni cari ne disputa locul, posițiunea, leafa, pâinea cea de toate zilele ele. Față de acești oameni trebuie să te lupți cu pumnul — aceasta este legea vieței. Dar aceasta nu e unica privind pentru disparițiunea galanteriei. Tinerii afirmă că galanteria strămoșilor lor li se pare cu totul neinteresantă. Aceasta nu e adevărat. Galanteria a fost intotdeauna inspirată de speranța cucerirei sau de recunoștință pentru amor. Cavalerismul și galanteria francezilor a perit împreună cu anci în regim. Taleyrand zicea : «Oamenii, cari n'ați trăit această epocă, n'au cunoscut dulcețile vieței». Această bucurie a vieței a fost creată prin amabilitatea femeilor, prin ușurința cu care dădeau amorul. Bărbații din acea epocă fericită vedeau in fiecare femee pe care o întâlneau o amantă posibilă. Chiar dacă speranțele nu se îndeplineau ei nimăneau recunoscători pentru orice privire, pentru orice stringere de mână, care un timp oarecare alimentase ilusiunile. Aceasta a dispărut de mult. Calculul a luat locul fantasiei. Nu poate fi cineva galant față de un adversar. Se discută căutându-se a se convinge. Generația noastră a făcut din drăgălașa fantasie un joc de sacii. Germană Franță ! onuipla saptamAha politici m STMINATATE Noua Triplă alianță După cum ni s’a relatat într’o corespondență din Londra, ziarul american „Sun“ a lansat o informație senzațională. După dînsul, o convenție militară, având caracterul unei adeverate alianțe defensive, ar fi fost încheiată între Franța, Italia și Anglia și această convenție ar trebui să intre în vigoare de îndată ce tripla alianță ar înceta de a mai exista. Mai mult, cele trei puteri și-ar fi asigurat concursul cordial al Spaniei și Portugaliei. Iată o informație care va face desigur mare gălăgie, dar ar fi foarte primejdios să se admită fără rezervă povestirea lui Sun. Că prietenia anglo-franco-italiană e sinceră și desăvârșită, că intr’un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, apropierea franco-italiană va lua un caracter mai precis, e ușor de crezut, dar ne este greu de crezut în această convenție militară încheiată inainte de moartea triplei alianțe. Desigur că Italia nu va fi comis nedibăcia de a se lega formal față de Franța și de Anglia, înainte de a ști dacă se va putea degaja de alianța ei cu Germania, fără a risca să -și compromită pacea. Tactica aceasta nu ar avea alt rezultat decit de a compromite pe Italia în ochii aliaților ei de mâine. Regele Victor Emanuel se îngrijește prea mult de menținerea păcei spre a permite guvernului său să lucreze cu atîta ușurință și să închee o convenție incompletă opoziție cu alianța încă existentă. Că Italia ar vroi ca Tripla alianță să nu mai serviască drept unealtă de războiu contra Franței, lucrul e foarte firesc pentru că interesul ei mai mare este sa se apropie de Franța, dar de aci până la a se întoarce ruse contra Germaniei și a nu fi«« in seamă obligațiile ce ’î impun tratatul Triplei Alianțe, mai este o margină, și o margină peste care guvernul italian nu va trece in momentul de față: înainte de a se vorbi de convenția militară franco-italo-engleză, trebue așteptată expirarea Triplei alianțe, și călătoria d-lui Tschirsky la Roma dovedește că guvernul de la Berlin, oricât i-ar fi de puțin favorabile împrejurările, nu s-a resemnat să părăsească partida. Presa germanii și călătoria d-lui Tschirsky In general, presa germană nu e satisfăcută de călătoria la Roma a d-lui Tschirsky. Ea vede in această călătorie avansuri zadarnice făcute de Germania spre a reține Italia în tripla alianță și crede că această atitudine nu convenea nici intereselor, nici demnitătea Germaniei. Bine cunoscutul publicist, d. Maximilian Harden, este în special agresiv în revista lui săptămânală „Zukunft“, unde afirmă că orice om cuminte trebue sa recunoască cum că tripla alianță nu mai are mare importanță. El adaugă că germanii ar trebui să declare italienilor că nu au nici intenție de a reînoi această alianță cel puțin diplomația germană ar trebui să afecteze cea mai completă indiferență. E ușor de spus, dar se poate presupune că guvernul de la Berlin nu vede lucrurile sub aceiași față cu d Harden și că nu e deloc dispus să lase lucrurile baltă. Tripla alianță, așa cum există și oricât de puțin preponderentă i-ar fi influența, este singurul pivot al politicei germane în momentul de față. Să se denunțe Tripla alianță și Germania va fi complet izolată in Europa. Desigur că e destul de puternică spre a’și juca singură rolul și spre a se apăra înpotriva coalițiunilor ce s’ar putea forma înpotriva ei, dar nici izolarea nu poate sluji la desvoltarea Germaniei, care cere altceva decât manifestări ale forței. Eroarea guvernului de la Berlin pare a fi fost de a crede că protecțiunea Germaniei era indispensabilă Italiei și Austro-Ungariei și că putea târî pe aceste două puteri in orbita politicei germane. A venit un moment când cea mai viețuitoare, cea mai energică din aceste două națiuni a căutat aiurea prietenii prețioase, cari nu o mai fac să depindă exclusiv de protecția germană. Situația internațională a Italiei este astfel azi incât trebue să trăiască în bună înțelegere cu Franța și Anglia, ca și cu Germania și problema ce i se pune el nu este de a denunța Tripla alianță și de a întoarce spatele aliatului el de el și la nevoe a se pronunța contra lui, ci a împăca alianța ei cu Germania, cu caracterul absolut pacific al prieteniei franco-anglo-italiene. Nu este în aceasta nimic imimposibil și se poate crede chiar că această situație nouă va deschide calea spre o desordare anglo-germană și franco-germană, dar totul depinde de chipul in care guvernul de la Berlin vrea să pună chestiunea reînoitei Triplei alianțe, a tuturor armatelor și a flotelor“, iar articolul în cestiune poartă titlul: „Educațiunea militară a tinerimei (de peste țări și de peste mări)“. Articolul fiind insă prea lung, îl vom da numai un rezumat, arătând părțile principale și părțile expuse în această privință. Revista internațională recunoaște că, cu cât forțele fizice și morale ale națiunei trebue să serve a satisface cerințele crescânde ale fiecărui individ in timpul serviciului militar și la calitățile militare, în momentele grele, când patria este în primejdie, cu atât este mai necesar ca toate aceste forțe să fie deșteptate cu îngrijire din tinerețe, și desvoltate in mod sistematic, păstrându-se continuă neatinse. Numai printr’o educațiune militară, zice meniționala revistă, se va obține acel factor important, care va fi cel mai apt a îndeplini o sarcină din cele mai frumoase și care trebue să formeze trăsura de unire, între băiat, adolescent și soldatul aflat în etatea bărbăției. Pentru aceasta însă, deoarece se crede că rezultatul nu este ușor de obținut și după cum ar fi de dorit să se obțină, părerea revistei este că, pentru a ajunge la un bun resultat, școala și armata trebue să se ajute intre ele mai mult decât până acum, ținând seamă mai ales de educațiunea militară a copiilor, care sunt viitorul țarei, diriguind desvoltând in mod rațional această educațiune nu numai în școlile secundare, ci începând chiar din clasele primare, întreținând-o și în școalele de adulți și conducându-se, bine înțeles după un program uniform și bine hotărît. Se citează neuitatul Moltke, care a arătat școalelor germane calea ce trebue să urmeze, iar după dânsul generalul Haeseler, care a îmbrățișat aceeași ordine de idei, cu privire la educațiunea militară a tinerimei. De aci reese că, pe viitor, școalele germane n’ar trebui să se mulțumească numai de a face corpul școlarului mlădios prin exerciții gimnastice și mișcări de exerciții militare, ci școalele ar trebui să ascultă patriotismul copiilor, le deștepte spiritul și judecata, făcându-i să înțeleagă adevărata valoare a instituțiunilor militare. Afară de aceasta, se cere în prima linie să deprindă ochiul și mâna școlarului prin preumblări pe câmpii, dându-le probleme de aprecierea distanțelor, adăugând exerciții de desemn și căutând să infiltreze in sufletul lor dragostea de armată ,și de istorie, lucruri indispensabile și pe care fiecare tînâr trebue să le aducă cu sine de acasă, când intră în serviciul militar. Totuși lucrurile nu trebuesc întinse până la exagerație, căci aceasta ar fi foarte supărător, ci din potrivă ar trebui găsită o trăsură de unire, care să păstreze nu numai aceea ce s’a învățat în școală până la intrarea in serviciul armatei, dar chiar să se complecteze această învățătură, căci cei 6 — 7 ani dintre părăsirea școalelor ,și chemarea sub drapel, ar fi periculos tinerimea școalelor populare. Revista vorbește apoi despre așa numitul „Jugend Wehr’ (corp de tineri), care există numai la Berlin și care s’a fondat la 1869 sub numele de: „Societate de gimnastică militară, de exercițiu și înotare“. Această societate este compusă din diferiți ucenici, camionari, lucrători, funcționari comerciali, etc. și este frecventată in serile libere sau Duminicile și sărbătorile înainte și după eșirea de la biserică. In acest corp de tineri se fac exerciții de infanterie, de muzică și de marină, învățându-se înotarea, suirea pe catarge și făcându-se exerciții de ambulanță. Toate aceste mișcări sunt conduse de către ofițerii în retragere și de subofițerii în activitate și din reterminând cu cele de mai sus, revista internațională arată ce se petrece în Japonia, Statele Unite ale Americei de Nord, Franța, Elveția, Anglia, Italia și Balcani. Iată pe scurt aceea ce spune revista despre sus numitele State : Japonia merită a fi citată în primul rând, căci ea datorește, neapărat, o parte din isbânzile răsboiului, faptului că incep cu educațiunea militară a tineretului inca din școalele primare și o continuă în cele superioare, unde există un caracter militar foarte pronunțat. După cum se vede, el nu dă timp copiilor să uite aceea ce au învățat în școală, până ce sosește vremea să intre sub drapel. La fiecare școală se află câte un număr oarecare de subofițeri experimentați, din activitate sau din rezervă, car conduc prima instrucțiune militară a tinerilor școlari, iar mai târziu supraveghează exercițiile lor, după ce aceștia aui părăsit școala, având și ofițeri cari controlează des rezultatele. Bravul general Nogi, învingătorul de la Port-Artur, ar fi fost însărcinat cu supravegherea pregătirea tinerimei pentru armată Statele Unite ale Americii de Nord, grație silințelor generalului Miles, a propus pentru toate școalele primare și secundare programa școalelor militare de la West Point și Annapolis. Rezultatele date sunt de o mare însemnătate. Franța nu a făcut ceva sistematic spre a pune bază educațiunei militare in școli, căci a lăsat totul la aprecierea directorilor, în privința pregătirea tinerilor pentru serviciul militar, având pentru aceasta numai câteva prescripțiuni generale Cele 241 societăți de tir din toată Franța, și în care nu pot intra decât tineri de la 17 ani în sus deși nu formează un echivalent, totuși este un mijloc accesoriu pe care se poate conta. In Elveția, unde serviciul militar obligator nu există, societățile de tir joacă un mare rol, lucrând la educația militară a tinerilor ca și a bătrânilor. Anglia imitează pe aliata sa Japonia, găsind în lordul Roberts un representant competinte și entusiast pentru această idee. Feld-Mareșalul cere ca instrucția militară să formeze o parte integrantă în invațămîntul școalelor și dorește să formeze batalioane de cadeți, cărora să li se predea exercițiile militare și de tir In Italia, ministrul de resbel a supus Corpurilor Legiuite are o nouă lege, care conține aceleași propuneri ca și în Anglia, după tipul japonez. Iată în fine ce se vorbește și despre statele balcanice: România merge în capul acestei mișcări, înființând un corp de instructori militari pentru elevi! Acest corp depinde de ministerul instrucțiunei și al răsboiului, având în capul său un ofițer superior de infanterie din armata activă și care poartă titlul de inspector militar general al școalelor publice și particulare din țară. Legea de înființare a acestui corp prevede în programa tuturor școalelor de băeți, cunoștinți teoretice militare, exerciții militare practice și tragerea la țintă. Micul Dorobanț- O CXJG-32TA.RE PL ZI O mică copilărie influențează adesea asupra celor mai importante hotărâri. INTRODUCEREA basSrsicii îmcă militare în școli De unde până mai zilele trecute nu făceam decât să ne ocupăm de ceea ce se petrecea in străinătate, căutând să imităm și noi, pe cât era posibil, astăzi cu bucurie vedem că am ajuns atât de departe, încât a început și străinătatea să se ocupe de noi cu seriositate, ba încă, ceva mai mult, unii caută chiar să ne imiteze. Ziarul „Universul“ a arătat în ultimele zile, cum câteva ziare și reviste străine, între care putem numera pe „Politische Corresponded“, „La France Militaire“, „Figaro“, „Revue Diplomatique“, etc., se ocupa de legea introducerea instrucțiunei militare obligatorie in școalele noastre de băeți. O altă revistă, tot atât de importantă, descrie, intr’un lung și interesant articol, însemnătatea educației și instrucției militare a tinerimei, începând chiar din cla^zervă. sele primare, ocupându-se în același timp și de tot ce s’a făcut în această privință și în alte țări ca : Japonia, Statele Unite ale Americei de Nord, Franța, Elveția, Anglia, Italia, punând pe România in capul acestei mișcări și adăugând că este singurul Stat din Balcani, care s’a ocupat de acest lucru. Această revistă poartă denumirea de: „Revista internațională, ia r MISAIL — Vezi ilustrația — Azi se va săvîrși înmormântarea regretatului George Misail, fost vicepreședinte al societăței pentru învățătura poporului român. George Misail s-a născut in anul 1835, Aprilie 23, în satul Trifești, județul Roman. Studiile primare le-a făcut în orașul Roman, iar cele secundare și universitare (dreptul) la Iași. A ocupat diferite funcțiuni. A fost director de serviciu în ministerul de justiție al Moldovei, primgrefier al furței de casație (1859— 1862), secretar general al ministerului de justiție și al domeniilor (1867— 1865—1890—1891), a fost membru în comitetul de administrație al casei pensiilor și al Regiei Monopolurilor Statului etc. A fost deputat al Tecuciului în camera de la 1876-1880. G. Misail a făcut parte din diferite societăți d. e. din asociațiunea pentru unire, în care a figurat toată tinerimea Moldovei intre 1855—59 , din societatea ateneului din Iași, din societatea românismului, etc. A fost: membru fondator al Ateneului român, președinte al soc. culturale „Transilvania“, înființată la 1867, membru fondator al soc. macedo-române, al societății geografice etc. P. Misail s’a distins și ca ziarist publicând numeroase articole în ziarul „Steaua Dunării“, „Zimbrul“, „Românul“, etc. Defunctul era decorat cu,.Răsplata Muncei“ și cu „Trecerea Dunărei“. Congresul sos. agrare ZIUA ! Eri s’a deschis la Ateneu congresul agrarienilor. Congresul a fost presidat de d-l Sava Șomănescu, președintele societaței agrare, asistat de d-nii C. N. Mihail, G. Colibășeanu, vice-președinți, I. Poenaru-Bordea, N. Cincu, contra-amiral Urseanu și ing. Stoianescu, membri in comitet. A luat parte la congres un număr restrâns de agrarieni veniți din diferite județe. Deschiderea congresului D. Sava Șomănescu salută pe congresiști. D-sa spune că însemnătatea congresului de față e cu atât mai mare cu cât se ține în anul jubiliar. Se dă citire unei depeșe de devotament, ce s’a trimis M. S. Regelui din partea congresului. B. Șomănescu pronunță discursul de deschidere al congresului arătând însemnătatea societăței agrare. Menirea acestei societăți e înaltă, deoarece această societate urmărește scopul de a contribui la progresul agriculturel și a ocroti interesele comune ale proprietarilor rurali. Continuând, d. Șomănescu face istoricul societăței agrare și vorbește de expoziția agrară din anul trecut care, deși nu s-a bucurat de nici o încurajare din afară, totuși a obținut un succes moral însemnat. Mai departe, d. Șomănescu enumăra conclusiile congresului precedent, arătând că mare parte din ele n’a fi fost aduse încă la îndeplinire, astfel încât agricultura și comerțul suferă și azi ca și în trecut de multe rele. Terminând, d. Șomănescu exprimă speranța că sub domnia glorioasă a M. S. Regelui agricultura la noă va ajunge la rangul pe care îl merită. Conferința d-lui C. Alimănișteanu D. Alimănișteanu ține o conferință despre proprietarii rurali și chestia țărănească. D-sa spune că proprietarii mari au un rol decisiv în resolvirea chestiei țărănești. Această chestie se prezintă sub piatru fețe și anume ca chestie politică, ca chestie economică, ca chestie socială și în fine ca chestie națională. Chestia țărănească e politică intrucât din 970 mii alegători rurali numai vre o 90 mii votează direct. Educația civică lipsește țăranului cu desăvirșire, astfel incât pentru un țăran votul nu e bun decât pentru a fi vindut. Ea e economică deoarece nimic nu s’a făcut pentru țărănime în această direcție. Nu s’a organizat Briei munca, nici comerțul, nici mijloacele de transport. Țăranul nostru nu poate să resiste nici unui singur an de secetă. Chestia țărănească e o chestie socială pentru că țărănimea e rău administrată și e despuiată de speculatori cari o urmăresc pretutindeni. Proprietatea mare nu poate să rămână indiferentă în aceste chestiuni vitale și trebue ca ea să-și spună cuvântul, mai cu seamă că în condițiile actuale, proprietatea mare nu poate să se perpetueze. Chestia țărănească e și națională căci mortalitatea infantilă de la țară decimează populația rurală și ne pune în stare de inferioritate față de alte popoare. Trebue să muncim pentru îndreptarea atâtor rele dacă voim să ajungem la ceva temeinic. Proprietarii mari trebue să fie cu atenție în chestia țărănească. Ei nu trebue să uite că situația de proprietar mare deși e frumoasă dar este grea. Și situația aceasta nu poate să dăinuiască în condiții liniștite decât numai atunci când proprietarii mari vor da dovezi de iubire de neam, de dreptate către țărani. Nimeni nu poate să cunoască mai bine nevoile țărănimei decât proprietarul, care trebue să fie sfătuitorul, sprijinitorul și bine-făcătorul țanului. Calitățile sufletești, hărnicia unui proprietar se pot cunoaște după starea de înflorire a țăranilor de pe pământurile sale. Până acum proprietarii mari n’au fost la înălțimea misiunelor sociale și n’au făcut nimic pentru țărănime. Ei stau în neactivitate, in loc să fie în capul tuturor mișcărilor, tuturor jertfelor. Cei 5000 de proprietari rurali mari trebue să-și strângă rândurile și să lucreze pentru ridicarea țărănimei. Trebue ca să dispară atmosfera ce domnește în jurul proprietarilor mari. Gândiți-ve că azi pentru ridicarea neamului, ochii tuturor se indreaptă spre învățători, preoți și nimeni nu se gândește la proprietar. Rolul social al proprietăței mari e enorm. E în joc interesele cele mai mari ale patriei. Astfel încât dacă ea nu știe să fac jertfele ce i se cer pentru binele țarei, e mai bine ca să lase locul altora. Domeniile Coroanei au arătat ce poate să devină proprietatea română. Din nefericire numai 34 de proprietari mari din cei cinci rațl au putut da același exemplu. Proprietarii mari din propriul lor imbold și în afară de presiunea unor timpuri vitrege și a unor răspunderi grele, trebue să-șî revizuiască trecutul, să zgudue din temelii prezentul, să-și primenească sufletele și cu toții Revoluionarii roși mare roman de actualitate — de — %?. js, j - mr PARTEA A TREIA VIN — E de prisos să te încerci! a tăgădui. Știu tot și am dovezile infamiei d-tale. — Ai dovezile? întrebă doamna Dermasi înspăimântată. ■— Da, am pus mâna pe scrisorile ce ți le scria amantul dumitale. Fu o lovitură teribilă pentru doamna Dermasi, care căzu în genunchi înaintea bărbatului său cu mâinile Împreunate. — Iartă-mă, a fost o clipă de nebunie, șopti ea. — Ertarea mea n’o vei avea nÎelodată. Dacă nu m’aî fi întrebat, nu ți-ași fi spus nimic căci e o umilință pentru mine să vorbesc despre asemenea lucruri ; dar din momentul ce ai vrut să știi, fii vom spune și care va fi pedeapsa pe care ți-o dați. Pentru mine d-ta nu mai ești nimic. Dacă vrei să pleci din această casă în cercul nouilor amoruri, pleacă, eu nu te vom reține. Dacă vrei să rămâi, poți să rămâi, dar să știi ca pentru mine nu vei mai fi decât o străină, fără nici un drept, nici pentru ființa născută din amorul d-tale adulter, dar care, pe nedrept, poartă numele meu. — Vom fi deci o sclavă a d-tale ? întrebă d-na Dermasi. ■— Ba, nimic mai mult. — Și dacă eu me împotrivesc? întrebă tinera femee, sculându-se in picioare. Dacă eu ași vrea să rămân în această casă ca stăpână, și să fac tot ce«nuî place ? — Ași fi silit atunci să-ți amintesc că joci o carte teribilă. Ca nu sunt din acei cari ucid pe femeea adulteră, dar sunt un om pe care conștiința il mustră necontenit, pentru că nu și-a făcut imediat datoria de cetățean. — Și care ar fi această datorie a d-tale ? întrebă tinara femee care adoptă un aer de sfruntură. — Datoria mea ar fi de a te denunța pentru că ai ucis pe nepotul meu Mauriciu. Inscrimil ale am găsit dovezile acestei crime. Doamna Dermasi era ca trăsnită. Nu mai avea puterea de a vorbi și cu capul plecat eși din odaie. Lovitura primită de tinăra femee fusese teribilă. Soțul ei poseda o armă contra ei, care o punea în greaua situație de a trebui să abdice de la toate drepturile sale de femeie, de mamă, de stăpînă a casei. De aci înainte, ea care era mândră de autoritatea sa, era redusă să nu mai fie decât o sclavă umilită, amenințată totdeauna de biciul stăpânului. Și acum când bogăția intrase în casa ei, acum când ar fi putut să frecventeze locurile în cari se petrece, era constrânsă să renunțe la tot, să plângă în tăcere, să -și blesteme vina ei. Dacă ar fi avut un moment de revoltă , Ea cunoștea însă pe soțul ei. Amenințarea sa nu era zadarnică, căci era omul care derue în executare. Nu era remușcarea, ci furia neputincioasă, care începu să sape sănătatea sa. Bărbatul său spusese ca ar fi lăsat lui Dumnezeu grija de al răzbuna, și Dumnezeu Începea s-o pedepsească in sănătatea sa, să fie bolnavă, recumcă in prada staluciei fți lor. „ IX Luigi Dermasi și amicul soț Alexei Ivanov plecaseră în Rusia, prevăzuțî cu pașapoarte în regulă, pe cari vanda le obținuse pentru eî de la consulul rus din Milano. Luigi Dermasi, după pașaport, devenise domnul Jean Labuyère, perceptor și intendent al tânărului domn Kalmiskoff, iar Ivanov era cameristul Henry Boisdain in serviciul intendentului. Supreveghearea la frontiera rusă, de obiceiu atât de severă, era slăbită acum în urma izbucniri războiului in Manciuria, așa că cei două tineri au putut să ajungă la Petersburg fara dificultate. Palatul Karmiskoff e situat in cartierul cel mai bogat și mai elegant din Petersburg, acel al Arabalatului pe perspectiva NewsitwedinA Mtpola Zensenfaga. E un palat măreț, unul din cele mai frumoase din câte se numera Petersburgul Un singur portar colosal de înalt și bărbos, păzea casa în timpul absenței stăpânilor. El întâmpină cu plecăciune pe noul intendent, imediat ce acesta îl prezentase hârtiile sale în deplină regulă, și-l însoți în apartamentul care servise administratorului bogatei familii. — Domnul va lua dejunul sau în casă? — întrebă portarul după ce ajutat de Ivanov, adusese în apartament bagajele intendentului. — Da, dar te însărcinez să mi găsești pentru mâine o bucătăreasă, răspunse Luigi. — Domnul va fi ascultat. — Fă ca servitorul meu să aibă o cameră alături de apartamentul meu și du pașapoartele mele și acele ale servitorului meu la comisariatul de poliție casa — Se va face totul. In prima zi a șederelor la Petersburg cei douî tineri nu eșiră din casă. Aveau nevoe să se sfătuiască și să stabilească un plan nu numai pentru a libera pe părintele Wandel, dar și pentru a da foc minei și a face să izbucnească o revoltă înpotriva acelora cari oprimă poporul rus, un popor de sclavi. Și momentul era propice pentru a risca totul. Războiul din Manciuria era înfrângerea complectă a armatei ruse, a acelei armate care servise de veacuri ca să înăbușe orice spirit de revoltă al poporului, a acelei armate care acelora cari cereau păine și libertate răspundea cu împușcături. Răsboiul acesta voit de Țar și de generalii săi și blestemat de popor, dăduse la iveală viciile guvernului rusesc arătând cum banul public era risipit la folosul câtorva, cum regimul autoritar care se credea solid, neperilor, nu era decât un colos de lut pe cale de a se prăbuși sub suflarea mâniei poporului. In toate provinciile Rusiei nemulțumirea era generală, pretutindeni tulburări, reprimate cu greu de cruzimea cazacilor. Preotul Gapon, predicând moartea regimului autocratic, făcea pretutindeni adepți. Societățile secrete mișunau la Petersburg și in celelalte orașe ale Rusiei manifeste clandestine invitând poporul să se răscoale erau în fiece moment afișate la colțurile străzilor, fără ca poliția să reușească a aresta pe autorii și să descopere tipografiile în care fuseseră tipărite. Lucrătorii atât de obijduiți timp de atâtea secole, se răsculau punându-se în grevă și cerând dreapta răsplată a muncei lor. (Va urma)