Universul, decembrie 1906 (Anul 24, nr. 330-357)

1906-12-01 / nr. 330

4 Statuia dia Budapesta a centeiuî Inliü Andrassy (Vezi explicația) Ca­le­mSar pe anul 1ÎM>6 Ortodox Jouî 30 Noembrie.—­­[ Ap. Andrei Cili o­­ic douî, 1-3 Decembrie.— Lucia Soarele rusare 7.45; apune 4.34 București, 30 Noembrie. Trebuințele căilor ferate Se publică partea a doua a­ ra­portului adresat de­­ d. director­­general al cailor ferate d-lui mi­nistru al lucrărilor publice asupra îmbunătățirilor de­ adus serviciu­lui căilor noastre ferate,—­raport a cărui primă parte am rezumat-o în acest loc in numărul nostru de ate­t­ á-ori. In afară de cererile, amănunțite acolo, și pe cari se vom mai­ re­zuma odată mai jos, ar mai fi așa­dar de o necesitate mai mult sau mai puțin urgenta : îndoirea (dedublarea) liniei fe­rate dintre Ploești și Câmpina,­ reclamată de traficul din ce in ce crescând al petrolului. Lucrările de terasament pentru această li­nie dublă s’au contractat deja din creditul acordat în sesiunea tre­cută; pentru completare s’ar mat cere o sumă de 3.200.000 lei. Lărgirea stațiunilor Comar­nic, Bușteni și Sinaia se cere de asemenea, tot din cauza traficu­lui crescând. E vorba ca primele două gări sa fie mărite, iar în a­­propiere imediată de Sinaia, la Isvor, să se creieze o gară spe­cială de mărfuri. Pentru toate a­­ceste lucrări s-ar cere o sumă de 4 și trei sferturi milioane. Un credit de 3 milioane ar mai fi necesar pentru creiarea unei gări de împărțire a vagoanelor (triaj) între București și Ghitila. Astăzi din cauza insuficienței gă­rilor cari se găsesc în apropierea Bucureștilor și mai ales a gării de la Ghitila, vagoanele de măr­furi cari sosesc in gara de Nord nu sunt alese, clasate după or­dinea și necesitățile descărcării. Din cauza aceasta, mai ales toam­na când traficul e mai mare, ma­nipulările sunt­ grele în gara Bu­curești și reclamațiile, în aceiași măsură, numeroase. O gară de triaj, între București și Ghiu­la, legată de stația Mogoșoaia, ar u­­șura mult acele manipulări. Direcția generală a căilor ferate mai are nevoie de o sumă de o jum. milion, ca credit suplimentar pentru terminarea lucrărilor gării de triaj din Constanța, (peste suma de 1.200.000 deja acordată). In sfârșit, se mai cere un cre­dit de 420.000 Iei pentru lărgirea garei de la Adjud, una din gările care din cauza îngustimei prici­­nuește mari greutăți traficului din Moldova,­­ și un credit de 300.000 lei pentru construirea mai multor localuri necesare serviciu­lui de revizuire al vagoanelor. Recapitulând acum toate cre­ditele enumerate și în partea în­tâia și in partea a doua a rapor­tului d-lui director general al căilor ferate, am avea : Pentru cumpărare de material rulant: 23 milioane și jumătate; pentru depozitele de mașini și instalații 38/4 milioane ; ateliere­­ de­­ reparații de tot felul 3 mili­oane ; refacerea liniilor­ 33/4 mili­oane ; lărgirea gărilor 8 l­­u­m ; construiri de localuri de serviciu 2 milioane ; consolidare de po­duri 5 IjI; îndoirea liniei Câm­­pina-Ploești 3*/,; șoproane pen­tru cereale */3 și apărarea linii­lor contra zăpezii K­irilf3 milion. Toate acestea la­o­laltă ar în­suma 551­, milioane. >• Este bine înțeles ca ar fi cu neputință a se acorda toate a­­ce­s­t credite deodată sau într'un singur an, având in vedere insă că ele reprezintă cheltueli din care cea mai mare parte, dacă nu chiar toate, sunt menite a contribui la o viitoare sporire și a veniturilor căilor ferate, acordarea lor trep­tată, și în cel mai scurt timp po­sibil, de­sigur că se impune PO­LI­T­I­CĂ EXTERNA Situația, in Spania Evenimentele care s’au desfășurat zilele trecute în Spania, sunt pe cât de interesante pe atât și de grave. Se știe că guvernul prezidat de ge­neralul Lopez Dominguez, luase mai ales sub imboldul ministrului de jus­tiție contele de Romanones, hotârirea să prezinte Cămărilor un proect de lege asupra asociațiunilor și să des­chidă ast­fel lupta în­potriva cleri­calismului care a cuprins de sus până jos tot organismul social din Spania și care a înăbușit sistematic­­ toată vitalitatea și toate progresele acestei nefericite țări. Bine­înțeles că într’o țară în care clericalismul are ast­fel de rădăcini, lupta pe care guvernul Lopez Domin­guez a întreprins’» trebuia să fie o luptă din cele mai grele și cei ce cu­noșteau bine situația din Spania pre­vedeau că legea va fi amânată prin manoperile bisericeî a lot puternice, care va reuși să restoarne ministerul ce va cuteza sa o aducă pentru prima oară în parlament. Ei nu s’au înșelat. Abia generalul Lopez Dominguez depusese pe biu­­rourile Camerei proiectul său și în rândurile majorităței se si iviră nu­meroase discursuri. D. Moret, șeful uneia din­ fracțiunile liberale pe de o parte și d. Montero-Rios, șeful celei­l’alte fracțiuni liberale, sub diferite cuvinte și în forme diferite se împo­triviră de­o potrivă legei asociațiuni­lor. In timpul acesta conservatorii strîns uniți sub șefia d-lui Maura, precum era de altminteri firesc, nu în­cetară să facă în­potriva proiectului cea mai aprigă propagandă și să au­te încă­ neînțelegerile ce se iviseră în rândurile majorității. Viizând că are de a face cu o opo­­zițiune surdă și ascunsă, generalul Lopez Dominguez provocă o mare des­batere în Cortes, și ceru sprijinul sincer și necondiționat al întregului partid liberal, pentru a putea susține lupta în­potriva bisericei. La acest apel cerut pe față și cu toată stăru­ința ce o impunea gravitatea situa­­țiunei, partidul liberal fu silit la lu­mina zilei să răspundă printr’un vot de încredere dar de­desubt el nu re­nunța la hotărîrea lui de a împudeca pe căi piezișe votarea legei asociațiu­nilor și pe când d. Moret în Cameră aproba politica generalului Lopez Do­minguez, la palat printr’o scrisoare de acum încolo istorică, o denunță Regelui. Prin acest act manopera devenea evidentă și influențele clericale care exploatând rivalitățile personale și ne­mulțumirile înguste și nepatriotice ale unora, semănaseră germenul dis­cordiei în sinul partidului liberal, a­­ceste influențe se trădară în toată pu­terea cuvîntului. Generalul Lopez Dominguez demi­siona imediat. Regele chemă pe d. Moret am putea zice, nu pentru a-î încredința constituirea ministerului, ci pentru a oferi propriului său par­tid și opiniei publice în genere, pri­lejul de a -i da pedeapsa ce i se cu­venea. Intr’adever ministerul Moret fu o­­sândit să nu trăiască de­cât două zile. Președintele Camerei, unul din­tre membrii cei mai influenți și de­sigur membrul cel mai înaintat și­ cel mai hotărit anti-clerical din tot par­tidul liberal, d. Ganaleras, refuză să prezideze Camera sub un guvern con­dus de d. Moret, iar generalul Lopez Dominguez, în aplausele prelungite ale Senatului, veșteji atitudinea d-lui Moret și arătă cum cu știință sau fără știință, atitudinea lui amenința reușita marelui proect pe care majori­tatea poporului spaniol il aștepta de la ocârmuitorii săi cu o așa de vie nerăbdare. D. Moret fiind silit să demisioneze în aceste condiții dureroase pentru el. Regele făcu apel la d. Montero- Rios. Acesta refuză insă sarcina ce Alfonso XIII îi încredința și atunci ca să afirme dorința lui de a susține până la sfârșit partidul liberal în po­litica lui anticlerical», tînărul monarh însărcina pe veteranul liberalismului spaniol, pe bătrânul Marquiz de la Vega de Armizo, să formeze un mi­nister de concentrațiune liberală. In acest chip pentru moment cel puțin tactica clericalilor care consta in a divide pe liberali, pentru a îm­­pedica venirea proiectului înaintea parlamentului, nu a reușit și desigur că daca nu a reușit, meritul revine în primul finej Regelui. De aceea, fără a pierde vremea, clericalii au și început să se întoarcă in­potriva lui Alfonso XIII. , Papa i-a scris o lungă scrisore autografă, pentru a-i arătă, perirnifișle la care expune dinastia spaniolă-Spr­s­­ținând mișcarea anti-cle­rica'i­ar../,j­ir preoții în toate colțurile.&ppiei­ or­­ga­nizează țatriKrirî do­ AchMwPs ' în potriva legei asociațiuQjW .$­ na .se 'silesc ifi, aceste Întruniri să amenințe pe­ Rege cu trecerea­ lor la Carlism, dacă nu iea apărarea drepturilor sau mai buna zis a privilegiilor bisericei. Aristocrația deasemenea urmând in­­spirațiunile clerului, dă semne de răzvrătire în­potriva Coroanei. 500 de doamne din înalta aristocrație s’au întrunit la Madrid în­ saloanele Du­cesei de Bailen pentru a protesta in contra legei asociațiunilor și pentru a iscăli o petiție Regelui în care i se cerea categoric să nu mai dea augusta lui încredere guvernelor ca urmăresc o politică anti-clericală. Nu știîi ce impresie vor fi produ­când aceste amenințări lui Alfonso XIII, dar ceea­ ce e sigur, e că ele au produs in cercurile liberale și demo­cratice din Spania, o exasperare atât de mare în potriva clericalilor în­cât daca lupta va fi crâncenă și lungii putem fi însă convinși de pe acum că nu va fi părăsită de poporul spa­niol care a hotărît să plătească cu prețul chiar al unui rezboiu civil e­­manciparea sa de sub epitcopia bi­sericei. Ori­care ar fi fasole prin care po­litica anti-clericală din Spania va fi chemată să treacă, isbânda­ ei pentru noi nu este îndo­inică. Ceea­ ce este insă îndoelnic pentru noi, și ceea­ ce devine din zi în zi mai îndoelnic, este dacă Regele va putea să-și păs­treze tronul in mijlocul tulburărilor la care această politică fatal va da naștere pe pămintul spaniol. Nu trebue să uităm că până acum dinastia lui Alfons XIII, nu s’a menți­nut pe tronul Spaniei decât tocmai prin sprijinul elementelor reacționare și clericale, și că în­potriva acestei dinastii au stat două forțe, carlismul și republicanismul. Regele punându­­se în fruntea­­ mișcărei anti­clericale se poate întîmpla ca toate forțele re­acționare sub îndemnul și cu ajuto­rul bisericei să devină Carliste și ca Alfons XIII, să se găsească în fața unui mare curent Carlist și unui cu­rent republican care sporește neînce­tat și să nu aibă drept reazim decât elementele democratice incorporate în­­tr-un partid liberal micșorat și divizat și atunci naște întrebarea, și vor oare aceste elemente destul de numeroase și destul de puternice pentru a ține pept unei asemeni coalițiuni? Nu vor preferi chiar aceste ele­mente liberale, odată ce au intrat pe calea largă a democratizare­, să Li­­­s­pingă politica lor până la ultimele ei­­ consecințe și să proclame republica­­ mai bine de­cât să rămâe credin­cioase unei monarhii care dacă are azi norocul să aibă în fruntea ei pe un tînar iubitor de progres și însu­flețit de idealurile timpului, poate să aibe mâine iarăși un rege reacționar opus tuturor năzuințelor moderne și supus influențelor reacționare ale preoților? Acestea sunt întrebări care trebue să frământe mintea lui Alfonso XIII când cu iuțeala fulgerului străbate în automobil ținuturile pietroase și să­race ale regatului sau odinioară glo­rios. Nu e vorba, el trebue să-și zică că dacă ar susține clericalismul nu ar grăbi de­cât isbânda republicanis­mului și că atunci in fața a două pericole de­o­potrivă de mari preferă să aleagă pe cal ce-l lasă cel puțin să lucreze după convingerile și sim­ți­min­tele lui de­cât pe cel ce l-ar sfii să-și calce pe inimă și să-și co­boare demnitatea prin tocmeli sufle­tești. * Și cine știe daca istoria nu va fi recunoscătoare de aceasta și nu-i va da dreptate ori­care ar fi soarta ce-l așteaptă în viitor pe el și pe dinas­tia lui. î. G. fc>. © II FRANȚA (Coresa particulară a ziaru­l în «Universul») Paris, 27 Noembrie. Drama din Aurillac­uri au fost găsiți morți la Auril­­lac, cu capetele sdrobite de gloanțe de revolver, un UnSr secretar de avo­cat și o artistă de cafe-concert. Ancheta a stabilit că cei două ti­neri se înțeleseseră să-și curme firul vieței lor. Tinerul, anume Meynier, avea de mai multe luni relații cu artista cu­noscută sub numele de Andree Der­­val, dar al cărei nume adevărat era Jeanne Neveu, originară di­n Bor­deaux, între ei domina cea mai per­fectă înțelegere, și probabil că idei­a că nu se vor putea căsători i-a îm­pins la durerosul lor sfirșit. Când gazda lor, îngrijală că nu-i mai văzuse de 24 ceasuri, puse un lăcătuș să se deschidă odaia, cei două tineri erau întinși pe pat, îmbrăți­șați încă. Meynier, după ce-și uci­sese amanta trăgându-i un glonț în­tâmplă, se împușcase la nudul său. Familia lui Meynier a reclamat,în­dată cadavrul nefericitului finer. Cor­pul Jeannei Neveu a fost dus la morgă. Urm­ările mustrărea de erntet. Un­ mecanic italian, care se afla la Marsilia de vr’o 15 zile, s’a înfățișat di­ dimineață la primăria din locali­tate și a cerut să vorbească șefului siguranței, avînd să-i comunice ceva urgent. Un sergent ,duse pe misteriosul mu­­safir la d. Tardy, ale cărui biurouri se află în dosul primăriei. In fața­ șefului siguranței, mecanicul spun­e următoarele:: ,,Mustrarea de cuget m’a adus îna­intea­ d-tale. Me numesc Ubaldo Gri­maldi și sunt lucrător mecanic la Genova. Citind ziarele din țara mea, am aflat moartea unuia din tovarășii mei, anume Giuseppe Venturino, insă eu sunt acela care l’am ucis, în ur­ma unei certe la un joc de cărți. Credeam că l’am rănit doar greu cu o lovitură de cuțit, dar nu că l’am ucis. Imi pare râu și me cons­titui prizonier. Am săvirșit o crimă și vreau s’o ispășesc“. Grimaldi a fost predat consulului general al Italiei care îl va trimite la Genova, unde s’a făptuit crima. Arderea unui castel Castelul Pia, așezat la ș­apte k­i­­lometri de Uzerche, aparținând unui domn de Cosnac, a fost distrus de un incendiu, ale cărui cauze sunt necunoscute. Din castel n’au mai rămas de­cât zidurile înegrite de fum. Pagubele se ridică la un milion de franci. Asasinarea unei bogătașe , îndoită osândire la moarte In ziua de 17 Martie trecut, pe la orele 9 seara, văduva Me­snil, în virsta de 89 ani, proprietareas­a la Montrouge, fu găsită moartă în o­­daia ei de culcare. Mâinile îi fuseseră legate cu o frînghie, iar gura astupată cu un căluș. Nenorocita fusese sugrumată. Apoi toate,mobilele fură scotocite, furându-se o­ mulțime de lucruri. In­tre cele furate erau­ și două obliga­țiuni din 1003 ale creditului funciar, aceste obligațiuni au pus autoritățile pe urmele tâlharilor cari au­ și fost arestați. Ei se numesc Josef Zarcek, tipograf, în vîrstă de 19 ani, și Char­les Delaruelle, zugrav de case, în etate de 20 ani. Ei și-au­ mărturisit crima. Procesul lor s-a judecat azi de că­tre Curtea cu jurați din Paris, care i-a osândit la pedeapsa cu moarte. Brutus. f GRONTEr FEMINIÎ" Expedițiunea științifică, a u­­nnei­ femei O interesantă călătorie de explo­­rațiune va face o femee la începu­tul anului viitor. Soția lui Emil Selinka, celebrul zoolog, care a murit acum trei ani în München, se va duce la T­rinil (pe insula Java), pentru ca sa facă­ acolo săpături în scop științific. După cum se știe acum zece ani medicul olandez Dubois a descoperit rămășițele unei ființe fosile care pare a­ fi legătura intre om și mai­muță. D­-na Margareta Selenica, care a întreprins cu defunctul ei Soț­­ii­, multe expedițiuni în India o­­landeză, s'a decis acum de a conti­nua opera începută de Dubois și soțul ei.­­hivernul olandez a făgăduit spri­jinul șeii d-nei Seleni­a, puntându-­i la dispoziție o excortă de gean Afirmi. Afară de aceasta guvernul olandez a ordonat autorităților din Tamil să dea tot sprijinul acestei expedițiuni. Academia de științe din Berlin Sprijinește de asemenea această întreprindere dându-i o sumă in­opinată de bani. Meritele Margaretei Selenkal pen­­tru­­ progresul științific sunt foarte cunoscute în lumea savantă, care așteaptă cu o atențiune deosebită rezultatele expedițiunea ei. Când Margareta Selenk­a se afla cu soțul ei în insula Borneo pen­tr­u a­ studia maimuțele antropoide, profesorul Selenka s’a îmbolnăvit, ast­fel în­cât au­ trebuit să se în­toarcă acasă. In India află el că i-a s perit colecțiunea, din causa negl­igenței oamenilor însărcinați cu transportul. Curagioasa femee sr­ reîntoarse înapoi singură și in urma unei activități de trei sfer­turi de -ari, reuși ca să-și facă o nouă colecțiune. Olimpia. Și omor piatra o pâine­­ Prin poștă de la coresponden­tul nostru particular­ Craiova 28 Noembre. Presimțiri negre — Și cu drumul ăsta isprăvesc de des­ariul boerului, Leana, îi spunea și veștit lui Ștefan Ilia Sandu, din cătunul Gebleștî, eșind cu carul în­cărcat pe poartă; de acum înainte ni se­ va plăti transporturile ce vom­ face tipi­c­ chelă ; da altfel era și timpul căci Elintem cam sleiți de parale. — Dar de ce nu lăsam să pleci Luni, nu azi Sâmbătă, căci știi că n­i-e bine să plece omul Sâmbăta la diurn, și apoi nu știu de ce mi-e ini­ma așa închisă... parcă am niște presimțiri negre, și ara mai visat și un vis ciudat astă-noapte. — Sa fugi femee cu vorbe d’astea, d­e câte ori n’am plecat eu Sâmbăta­!... d­a­ rămâneți cu bine și să vă găsesc s­­fâroșî, adaogă Ștefan,.sărutându-și c-­'13 copii și, apucând de funia boilor, s pierdu în zarea cîiminețeî pe șo­­seaua ce duce la Cetate. Spre schela Pe drum Ștefan Ilie Sandu se în­­t Ini și cu alți consăteni ai lui cari 0 asemenea duceau grâu­ de al boe-l ’uî la Cetate, și vorbă vorbă, a­­,4Ki«râ­pe înserate la schelă. Inop­­■ țară cu toții­ acolo și dimineața în­cepură să descarce. Terminând de descărcat se îndreptară fie­care către casele lui , Ștefan însă având de luat niște bani de la un cârciumar din comn. Plenița, se­­ despărți de ai lui și luă drumul către această comună. Tovarștș de drum Sandu M. Constantina?, vecin cu Ștefan, vezându-l apucând pe alt drum îl întrebă unde se duce și auzind că trece prin Plenița, îi propune să-l în­tovărășească, mai ales că avea și din­­sul ceva treburi în acea comună,, și abătând carul din șirul celor cari se duceau drept către casă, porni îm­preună cu vecinul seu spre Plenița. Am călcat cu stângii Se făcuse seară când cei douî to­varăși de drum ajungând în Plenița și după ce dejugară boii la un han plecară fie­care să-și aranjeze afacerile. — Am călcat cu stângul, vere San­dule, i se adresă Ștefan vecinul seu, n’am luat nimic de la cârciumar, și nici măcar d’o pâine n’am să duc a­­casă la copii; nu-mi împrumuți tu un ieu, până m’oî înlesni, și ți l’oî înapoia. — N’am nici eu, Ștefane ; d’abia îmi ajunge pentru mine,ce brumă luai pentru transportul ăsta. Idee fatală Maî trebuia mult până să se lumi­neze de ziuă când cei doi tovarăși de drum puneau ultimele rămășițe de coceni în car și înjugând boii luară drumul către casă. Nu mai erau de­cât vre-o câți­va k­ilometri până să ajungă in Gebleștî, întunericul nopții se risipise, și ziua care-i luase locul­­ făcea ca lucrurile să se­ distingă bine. La lumină Ștefan zărește în cazul veci­nului séu 2 pâini și pește sărat într’o coșniță și atunci își zice: „De ce Sandu fără copii și cu două pâini și eu cu copii și fără nici una“ ? Și ca urmare a acestei reflecții, profită de un moment când vm era observat și fură o pâine din cele două. O crimă pentru o pâine Sandu nu întârzie să observe lipsa pâinei și bănuind că Ștefan i-o luase,­­o căută în carul lui, unde o și găsi. Un schimb de cuvinte aspre urmă a­­ceste­i descoperiri și cu toate astea Ștefan nu voia cu nici un preț să lase­ pâinea din mâini, zicând că e a lui, ca el a cumperat-o din sat. Cuvintelor urmă loviturile, când, la, um moment dat, Sandu scoțând cu o mână un cuțit de la brâu, îl înfigea în pieptul vecinului seu. Cifre căzu la pământ scăldat în sînge, pe când cu cea­l­ altă mână îi smulgea pâinea pe care Ștefan o ținea încă strâns la piept. Căința O furie de un moment îl făcuse pe Sandu criminal, și în fața sângelui care curgea șirene din pieptul veci­nului său, cu care până atunci trăise în bune relații, își dădu seama de monstruozitatea faptei săvârșită și o căință amară îl cuprinse. Era însă prea târziu ! Socotind că lovitura nu era mor­tală,­ Sandu își puse victima în car și porni repede către sat spre a-i da ajutoare; totul era însă în zadar, căci d’abia ajuns acasă Ștefan, pare că de­șteptat de țipetele disperate ale soției lui, mai deschise odată ochii, își privi copilașii și-î închise pentru totdeauna. Legitimă apărare Criminalul, adus poate aci de fata­litate, invoacă legitima apărare și zice că victima este care l-a provo­cat lovindu-l cu un ciomag în cap. Autoritățile însărcinate cu anche­tarea cazului vor stabili întru­cât a­­firmarea lui Sandu este dreaptă, ceea ce însă este cert, e că o mare neno­rocire a lovit două familii , iar 3 co­­pii, mici toți, român fără nici un sprijin în această lume, unde se o­­moară un om pentru o pâine ! Lu­cilius, carnetoame! ȘTAFETE De multă muncă, deputații Lucrează intr’una ’n secțiuni; Incan se iscă,de la­, „cluburi­­'­, Nespus de figave chestiunii. De multă muncă,, senatorii Sunt obosită și dorm, în feț Și... sfârșesc... când este vorba Ad-hoc de-al lor ad-hoc județ... Dar, în curând, o sâ se facă,— Ei, ași Mândrio!... mult tapaj, Căci au­ să 'nceapă să discute Ca era, răspunsul ia... Masaj... La Petersburg, basarabenii, In graiul dulce românesc, Ați dat serbări și dați intr’una In cari de «Țară»­­,șî amintesc... Da ’n Chisinau e iarâs groază, Căci huliganii prevestesc O nouă devastare cruntă In tot imperiul rusesc... Oh,Doamne,Doamne, devastare Dă și în, neamul românesc, In.. .. soacre...soacre—cele rele— Cele urăsc... Ba nu... iubesc !... Marion. Misiunea lui Munir-Pașa la Somști ,,L’ Indépendance belge“, in nu­mărul seu cu data de 10 Decembrie (st. si.), publică următoarea scrisoare din Constat­­tinopol : „Misiunea lui Munir-pașa la Bu­curești, este consecința extra­ordina­­relor asigurări pe care guvernul oto­man le-a primit în ultimul timp de la d-ni. Sturdza, fostul prezident al cabinetului liberal român, și Kalin­­deru, administratorul domeniilor Co­roanei. Aceste asigurări luând la un moment dat înfățișarea unor avansuri făcute Turciei pentru un aranjament politic ferm. Sultanul, de acord în a­­ceasta cu marele vizir Ferid-Pașa, care este partizan al unei bune în­țelegeri turco-rom­âne, a hotărât tri­miterea lui Munir-pașa la București, misiune, care, precum s’a observat di­n zgomotul cauzat de prezența sa în acea’Capitală, n’a fost nici de­cum secretă. „Ambasadorul otoman la Paris,care fusese deja foarte bine primit de ca­binetul Cantacuzino-Lahovary, era însărcinat după cât se afirmă, de a mulțumi pentru sentimentele amicale exprimate de d. Sturdza care, deși șef al partidului liberal azi în opo­ziție, totuși a vorbit in numele în­tregii­. Românii. ". „El a fost de asemenea însărcinat să răspulz­ á, cu aceleași sentimente, și după cele ce se spun de Vinerea tre­cută, ziua sosirei sale la București, ci și-a îndeplinit cu punctualitate a­­ceastă misiune. Guvernul otoman a primit acum convingerea că,nici­odată România nu se va uni cu dușmanii Turciei, și că ea va exercita o presiune mai mult sau mai puțin amicală a­­supra acelora cari nutresc sentimente agresive, spre a-î îndupleca să nu tulbure pacea. „Cu alte cuvinte, s’ar fi obținut o înțelegere completă asupra politicei din Balcani, și aceasta în favoarea Statului otoman, căci o aproape sigur ca Bulgaria nu o va ataca nici o­dată, cât timp nu va fi cu totul li­niștită cu­ privire la partea Dunărei, care îi formează toată frontiera dinspre miază-noapte. Insă ea n’ar putea a­­junge la această liniște absolută, dacă dorul ei de luptă s’ar lovi de dispozi­țiile neclintit paeînice din partea gu­vernului român. „Și tocmai de aceea Poarta, trebue să fie satisfăcută și această satisfac­ție e vădită, de când s’a reîntors Mu­mif Pașa. „Dacă acordul e atât de formal, a­­tât de important, după cum se fac sforțări a fi arătat, Turcia va scoate din aceast un foarte serios avantagiu: ” „Cât despre România, ea are să mai obție de­sigur noi înlesniri în co­­merciul seu și în exercitarea drep­turilor sale în Rumeliața) precum și un tratament din ce in ce mai bine-voi­­tor și concesiuni religioase și școlare mai bine aplicate aromânilor UW JPÎLO V URS PE ZI Urcați încet, ca să nu cădeți niciodată. ar­maiu Mîtschii Damaschin Ran­­delescu, superiorul mânăstirei Bistrița (AMĂNUNTE) (Prin poștă de la coresp. nostru particular) R.­Vâlcea, 29 Noembrie. Am arătat în numărul de ere că superiorul numitei monastiri a fost găsit asasinat în chilia sa, situată in apropiere de biserică. Gabvrul era întins in mijlocul o­­dăeî, desbrăcat de haine, și hainele pline de noroi aruncate in neregulă, și atârnate de marginea patului, gu­lerul plin de sânge și așezat pe masă lângă ceasornicul deșteptător, panta­lonii de asemenea cu noroi pe ge­nunchi, ușa încuiată pe dinăuntru și ferestrele toate închise. Duminecă seara călugărul fusese invitat acasă la Dumitrescu, fostul director al orfelinatului Bistrița, unde împreună cu d. Simionescu, actualul director, au stat până pe la orele 10 și 30 seara. Fiind­că ploua și sufla vîntul, apoi se făcuse și întuneric desnă, și pă­­rându-i-se că a șezut destul, călugă­rul a părăsit pe numiții prieteni după care d. Simionescu l’a petrecut cu o luminare aprinsă până ce l’a scos din curtea mânăstirei, mai rămânând că­lugărului de străbătut o distanță de 40 metri și o mică costișe de urcat până să ajungă la chiliile unde își avea camera de culcare. Luni dimineața personalul din curtea mânăstirea vezând "ca nu mai vine ca de obicei" și bănuind ceva, se duce la locuința sa și vezând camera încuiată, a avizat imediat pe prima­rul C. Angelescu din Costești de care depinde biserica. Acesta sosește pe la preia 9 la fața locului și deschizând ușa odăiței, găsește pe podeală cada­­vrul arhhimandritului cu o rană a­­dâncă în regiunea frontală. Pe costișea dintre curtea mânăsti­­rea și locuința în care a fost asasinat s’au găsit potcapul și umbrela călu­gări­­lui, neatinse din noroi Decedatul era în vârstă de vre-o 40 ani, a fost superior la schitul Lai­nici (Gorj), de unde în urma scoate­rea la pensie a superiorului Ghim­na­­zie Mironescu, a fost transferat la Bistrița în aceiași funcțiune, dându-­ se și gradul de arhimandrit. Era foarte sever cu subalternii sei din care cauză a avut și un proces la consistoriu cu preoții cari îl recla­maseră la Episcopie. Dar tot preoții au fost pedepsiți, fapt pentru care existau de atunci intre dânsul și per­sonalul mânăstirei relațiunî foarte încordate. Se presupune că asasinii sunt niște țigani cari crezând că arhimandritul are bani mulțî, l’aă­pândit de cu seară cu gând ca să-l jefuiască și i’au atacat lovindu-i la cap, când suia costișa spre chilie. Noroiul de pe haine­ dovedește că el s’a luptat cu tâlharii, cari după ce iau atacat, au dispărut, iar victima abia târân­­du-se până acasă, după ce a încuiat ușa pe dinăuntru, a încetat din viață. Statuia «i­ ® Bnd­apests a conteri Juliu Andrassy — Vezi ilustrația — Ilustrația noastră de azi reprezintă o vedere a statuei ecvestre a conte­lui Juliu Andrassy, fostul can­cel­ar al Austro-Ungariei, care a fost inaugu­rată la 1 Decembrie s­. n., în Buda­pesta în prezența împăratului Fran­­cisc Iosif, a membrilor guvernului, ai Parlamentului etc. Statuia, care se află așezată pe piața din fața Parla­­mentului ungar, reprezintă pe con­tele Andrassy în uniforma de general de cavalerie. "•■A dț. >"­mai 100 sit. pe an, totuși ar nece­sita o cheltuială de 30—40.000 lei care astă­zi lipsește. In Bărăgan aproape au încetat lu­crările de plantaț­iunî, din aceleași motive. Astă­zi ministerul a hotărât sa dea o mare extindere plantațiunilor din Bărăgan și a complecta imediat pe cele începute la Jigălia, Berlești-Po­­pești, Transauca, Slobozia etc. Plantațiile pe nisipurile mișcătoare se fac de asemeni foarte greu ; azi de-abia se mai lucrează la Cereseni și Potelu-Ianca, adică acolo unde primejdia nisipurilor mișcătoare imi­nentă. In regiunea nisipurilor mișcătoare e nevoe a se planta anual 3—500 ha, cu salcâm. Este deci necesitate de a se sr»a un fond fix și îndestulător pentru a­­ceste lucrări de mare utilitate, mai ales că în ultimii ani, grație hamb­­­u­rei căilor de comunicație, și a ur­­cărei prețurilor, exploatarea pădurilor particulare a luat o întindere extra­ordinară. Astfel de unde în 1862 ex­portam lemne pen­tru s­u­mb­a © 1.163.657 leî, în 1902 am exportat de 19.574.408 leî iar în 1905 pentru suma de 27.095.795 leî. Dacă pădurile acestea nu se re­­constituesc în scurt timp, țara va vedea dispărând, în scurt , timp una din cele mai mari izvoare de avuție. Sacrificiul ce se va obține prin sporirea fondului de 2 la sută, la 3 la sută asupra veniturilor brute al« pădurilor statului, nu va atinge de­loc venitul budgetar; suma provenită va folosi spre a face față tuturor lu­­crărilor culturale și de punere în va­loare a pădurilor statului și anals pentru a) plantațiuni, pepiniere și instalațiunile necesare la perimetrele de plantat și la pepiniere; b) cons­­trucțiuni de drumuri și instalațiuni în vederea exploatărei pădurilor; e) lucrări culturale; d) aplicări și faceri de amenajamente; e) fixarea coaste­lor; f) plata personalului însărcinat cu executarea lucrărilor prevăzute mai sus. Maria SPORIREA feffn­alM plamiapilo? și al pădurii­!? Am spus că ministrul domeniilor, d. Ion Lahovary, a depus pe biurd­ul Camerei proectul seu de lege pentru sporirea la , ,5% a fondului de 2 °­ C pentru plantații și punerea în valoare a pădurilor­ Statului. Iată câte­va amănunte asupra aces­tui proiect : Fondul de 2 °/„ producea până acum sum­a de 110.000 lei, care este cu totul insuficient lucrărilor ce sunt de făcut. Suprafața de plantat anual, în urma tăerilor de până acum, este minimum de 1.189 ht. și maximum 2.114 lt., costul plantarei unui hectar fiind de 100—­120 lei în medie, ur­mează­ că numai pentru aceste lucrări se cere 118.900—253.600 lei. Neglijarea plantațiilor ar expune Statul la pierderi enorme și la depu­nerea valorei fondului păduros. Din cauza lipsei de fonduri sufi­ciente, ministerul a fost silit să în­ceteze cu plantațiunile Statului în Dobrogea, continuând numai pe cele comunale. Dacă s’ar planta în Dobrogea nu­, CORPURILE LEGIUITOARE" CA. 31 JUMA. Ședința de la 29 Noembrie Ședința se deschide la orele 2.35bm, sub presidenția d-luî Gr. Triandafil. Prezenți 116 d-nn deputați. Pe banca ministerială se află d-ni­i miniștri G. Gr. Cantacuzino, gene­ral Manu, Take Ionescu, I. Grădi­ște­anu și D. Greceanu. D. dr. Rădulescu­ zice că funcțio­narii au ajuns și mai împovărați de prestații de­cât ceilalți locuitori. Roagă a se aduce în discuție pro­ectul propus de d-sa în sensul de a ușura pe funcționari de acest impozit. Mai întreabă pe d. ministru I. Gră­­dișteanu de ce nu se ia măsuri pen­tru rectificarea cursului rlutuî Doamne î­­in foc!. Arg«?. Se adreseazi apoi d-iul ministru al cultelor, cerând să îmbunătățească sa­lariile învățătorilor rurali. D. ministru I. Grădișteanu știe că, ceia spuse de d. Rădulescu relativ la râul Doamnei nu i s’au semnalat ; promite că va, cere informațiuni in­ginerilor acelui județ. D. N. Lahovary dă citire unei pro­puneri pentru ridicarea unui monu­­ment lui Barbu Catargiu, pe piața „Teatrului Național“. Roagă guvernul să se ocupe cu această chestiune. D. președinte comunică că va ia î­nainta propunerea guvernului. Discuția adresei D. Virgil Arion, raportor, dă cetin proiectului de răspuns la „Mesagiul Tronului“. D. P. P. Carp face următoarea de­clarație : Fața cu starea sănătăței M. S. Regelui, pentru a cărui grab­nică însănătoșire îndreptăm rugile noastre la cer, opoziția conservatoare nevoind să tulbure repausul de care Majestatea Sa are nevoe, crede indi­cat a nu lua parte la discuția Adre­sei, prin care Parlamentul intră în contact cu Coroana. Respectuoasa re­zervă ce ne impunem față cu Suve­ranul, nu ne va împedica de a dis­cuta la timpul oportun actele guver­nului. D., Emil Costinescu zice : D-lor, trecem printr’o grea încercare. De un an de­m­nie sănătatea iubitului nostru Suveran este sdincinată. Țara în­­­treagă, e cuprinsă de îngrijire, căci este conștientă de recunoștința ce datorește Regelui Carol, care de 49 ani conduce fără întrerupere desti­nele Patriei, cu înțelepciune și iz­bândă. Cu toți înălțăm rugile noastre că­tre cer, ca însănătoșirea deplină a M. S. să înainteze cu pași repezi. Pătrunși de grije și ca semn de d­evotament­ și respect pentru prea­iu­bitul nostru Rege, opoziția național­­liberalilor declară că nu va lua parte la desbaterile Adresei, rezervîndu-șî a discuta actele guvernului în cursul seziunea Corpurilor legiuitoare. D. O. Gr. Cantacuzino respunde următoarele : „Unanimitatea manifestațiune­ de respect și venerațiune către suveran, a cărui insănătoșare o dorește întreg neamul, dovedește iubirea și profunda venerațiune a tuturor fruntașilor po­litici față de augustul suveran, a că­ruia domnie de 40 ani a fost spre mărirea Iordâniei. Iar pe de altă parte pune în evidență progresul îm­ sim mmm — Mare roman de moravuri — XII Apărătorii celor slabi Gind copilul se înfuria și în­cepea sa facă gălăgie, Jun­eta, fe­ricita, zicea: — Oh!.. acuma are fruntea lui Martin... Uite... e îndrăzneala lui, curajul luî... Aceștî pumni miel, strînșîi care lovesc acuma zidul, vor fi într o zi pumnii unui voinic care va lovi cu nădejde ! Apoi, cugenind la tatăl ei, la bătrînul și bunul muzicant, țî­­nera femee se gîndia cit de­ fe­ricit ar fi fost tata Rouboi să-și poată admira nepotul. Cugeta la jurămintul pe care ’l făcuse în ora supremă și ’și «punea: — Cine știe?... Daca aici eu nici Martin nu vom avea putință și ne răzbunăm... ne va răzbuna poate copilașul acesta!..... Cine știe dacă mânuțele acestea care acuma sunt așa de mici și de drăgălașe, nu vor lovi într’o zi cu putere pe prigonitorii noștri!.. ...Timpul trecea. Copilul nu dezmințea speranțele pe care le dase în primele zile. Toate ma­mele din vecinătate, sau acelea pe care se întâlnea când Julieta își scotea copilul la preumblare, îl admiram.. Dar, in curând tânăra femee trebui să­ mai aibă și alte , preo­cupări de­cât acelea pe care i le dedea copilul ei. Cât timp stătuse la familia Ju­­randa, izbutise, să pue la o parte câte­va mii de lei. Banii aceștia fuseseră plasați cu îngrijire și constituiau dota sa; dar lunga boală a mamei sale, cheltuelile făcute cu cele două înmormîntari, mutatul și instalația cea nouă in­gh­ițiserâ o mare parte din această sursă. Sunase acuma ora când Julieta trebuia sa se apuce de lucru. Mândră de­ felul ei, Julieta nu voi să mărturisească aurorei Sul­­picia că banii îi erai­ pe ispră­vite. Ea sî declară chiar, că măi era încă pentru multă vreme, în adăpostul ori­cârei nevoi; cu toate acestea,­­ își manifestă do­rința de a se apuca din nou de lucru. . Ar­­ fi voit să dea lecții, sau să lucreze ceva care să-i dea putința de a continua mereu îna­inte viața aceia modestă, dar lip­sită de griji prea mari. Voia de asemenea să asigure viitorul Ti­tanei și acela al fiului ei... Sora Sulpicia începu deci, să caute un loc de institutoare pen­tru Julieta. Maria cunoștea foarte multă lume, și de aceia credea la început că sarcina pe care și-o luase, era foarte ușoară. Dar, în toate familiile in care se pre­zentase locurile erau ocupate. Timp de mai multe luni făcu în zadar încercări după încer­cări. Nu putea să gogească nică­­erea un loc potrivit pentru Ju­lieta. — Scumpa mea copilă, Ti spu­nea dânsa, trebue să avem răb­dare .. într’o zi va trebui să reu­șim... Julieta primia fie­care înștiin­țare de neizbândă cu lin sursa de resemnare... In timpul acesta, o­­chii­ei căpătau o expresie bizară, a căreia însemnărețe exactă, sora Sulpicia n’o putea ghici, dar care o neliniștea foarte mult. Pe de altă parte, Julieta dința și dansa de lucru, dar mi era mai fericită de­cât sora Sulpicia. Nu găsesc de­cât câte­va caete de muzică de copiat, și acestea foarte prost plătite... Cu toate acestea, Ja fiera profia viitorul cu o liniște surprinsătoare. — Fără in­doiala, îsi spt­sea sora Sulpicia, Julieta trebue să aibă vre-o idee, să fie chinuită de vre-un gând, să rumege un plan... ,,Și de vreme ce nu mi-l în­credințează și mie, planul acesta trebua să aibă ceva reü într’visul. Sora Sulpicia presimția, ghicea ceia ce se petrecea în Julieta!... — Fată-mare mamă!.. cugeta dânsa... adică o ființă căreia i se va refuza ori­cel lucru cinstit... Ce-î mai rémâne !... Cochetă­ria... galanteria !.. Julieta e fru­moasă... Așa in­cât, nu în re­zultatele unei munci cinstite poate să spere biata mamă de acum înainte... Frumusețea sa numai, va putea să-i dea mijloacele de trai... Călugărița cunoștea convențiile sociale în virtutea cărora e făta care a făcut greșala de a deveni mamă, nu ’ mai are dreptul la trai... De aceia, ori de câte­ ori vorbia despre talietat ori de câte ori o recomanda unde­va, nu po­menea nimica despre copilul ei... Știa ea bine că în asemenea con­diții, nimeni n’avea s’o primiască. Cu toate acestea­, tot nu se gă­­siau­ locuri nicăeria : trebuiai­ să aștepte mereu. Răbdare !..... așteptare !..... ce cuvinte teribile!... ce orizont în­tunecat și plin de desperare !.... Să aștepte... dar ce să aștepte?... Bunul plac al unora sau moartea altora...­­Julieta, foarte liniștită, răspun­dea mereu tot așa de enigmatică. —. Voi aștepta, soră Sulpicio, voi aștepta... Dar, într’o seară, maica alergă veselă la Julieta. — Copila mea, exclamă din ea, cu ochii strălucitori de fericire, de astă dată am găsit !... —­ Ah !, murmură Julieta, cu oare­care­ încredere și fără să se emoționeze... Bine că a dat Dom­nul să-mi găsesc și eu un ioc. — Da­, scumpa mea Julieta.... și fiică ce loc’!... Julieta nu putea să pue la în­doială cuvintele surorei Sulpicia. Dar dânsa știa bine câte greutăți mai erau de învins și,de­ acum înainte... In Joc­ să se bucure în fața acestei știri bune și neaș­teptate, tânăra femee își întoarse capul în­spre leagăn, ca în­spre un obstacol. Era multă vreme de când ho­tărâse dânsa calea pe care avea s-o urmeze, acea cale despre care se preocupa și sora Sulpicia!... Căci, toate silințele călugăriței a­­veau se remâe zadarnice, când toate ușile aveau se­ remâe închise, când toate sufletele miloase aveau să se retragă din fața ei ca din fața unei cumnate, pentru sin­gurul motiv că avea un copil, a­­tunci..., atunci, ce-î mai românea de făcut?... Ce altă­ cale ar, mai se pare că Julieta se simțea încă fericită că putea se întârzie punerea in executare a acestui plan, că , putea să-l îndepărteze măcar pentru cât­va timp,­­dacă nu pentru tot­deauna. Ea întreba cu încredere: " “ • "" fifi" — La ce familie voia intra­­sora mea ? —’ La niște oameni foarte cum­se cade... Niște prieteni vechi... Contele și contesa Donnet. . Au o copilită de vre-o c­inci­­spre­zece ani, Flavia, pe care o cresc acasă, pentru ca e de-o să­nătate foarte șubredă. Le trebuia prin urmare o profesoară ca tine, savantă, serioasă, dar în acelaș timp prietenoasă, bună... Să fie și profesoara și prietena, sora mai mare a Flaviei... Tu îndeplinești de minune toate aceste calități... institutoarea pe care a avut-o, până , acuma, se mărită și i-a părăsit... (Va urma) I

Next