Universul, ianuarie 1907 (Anul 25, nr. 1-29)

1907-01-24 / nr. 22

t Vtacei din Barbeș.— (Vezi explicația) Calendar pe anul 1907 Ortodox Marți, 23 Ianuarie. — Martirul Ch­­merit Catolic Marți, 5 Februarie.—Agatha Ras- soarelui 7,32. Ap. soar. 5,28 București 23 Ianuarie. Arendarea moșiilor Am publicat la timp textul proiectului de lege depus in Senat, din inițiativă parlamentară cu pri­vire la arendarea moșiilor Status lui și ale instituțiunilor de bine­facere. Pentru lămurirea cititorilor, vom rezuma aci expunerea de mo­tive a proiectului Pământul a ajuns, zic pro­punătorii proiectului, cel mai însemnat articol de­ speculă, numai prin ispita arenzilor mari, de care s’au lăsat a îl cu­prinși Statul, instituțiunile de mină moartă, societățile comer­ciale pe acțiuni cum sunt socie­tățile de asigurare și particularii. Din datele­ oficiale reiese că 60% din proprietățile­ mai m­ari de 10 h. sunt arendate, sunt ju­dețe unde numărul moșiilor a­­rendate trece de 70%, cum sunt județele Dorohoiü, Iași, Botoșani, Putna, Falciu. După întindere, 58 ° n­ din suprafa cultivabilă e a­­rendată; 38% din aceasta e ți­nută în arendă de străini. Arendășia se practică și în alte țări, dar pe baza culturei rațio­nale, nu ca la noi pe baza sub arendării­ pămîntului, ceea ce o speculațiune ruinătoare și pentru proprietar și pentru țărani. „Că arendășia la noi a ajuns o adevărată speculă, zice­ expune­rea de motive, aceasta reese din următoarele două constatări: Pă­mântul s'a scumpit într’atât in­cât țăranii, muncitorii pământu­lui, îl plătesc îndoit de cum îl plăteau­ acum 15 ani—40 lei în loc de 20 lei hectarul—, iar a­­colo unde arendășia a fost con­dusă de principii muncitoare, de sărăcirea proprietarului­ și mun­citorului agricol, cum e cașul în Moldova de sus, îi plătesc întreit și împătrit—60 până la­ 80 leî hectarul arendă anuală.— Efectul este sărăcirea săteanului prin scumpirea­­ pământului și îngreu­­ierea tocmelilor și­ muncilor a­­gricole. „Tot atât de dureroasă este constatarea a doua . Arendașul străin, mai ales, nefacând­­ agri­cultură cu tragere de inimă pen­tru meserie, ci pentru rentabili­tatea și înmulțirea capitalului lui, a micșorat renum­ele agricol al țarei din punctul de vedere cali­tativ și cantitativ al producțiunei agricole“. Se mai arată în expunerea de motive că arendașii au spart toate pașunile, din care cauză am ajuns să avem agricultură fără vite, iar carnea bună și laptele a în­ceput a se rări. „Din sistemul de agricultură prin arendare nu profită nimeni, nici chiar cei îndrituiți cu drept cuvint—spun propunătorii proiec­tului. „Țăranul de pe moșiile aren­date e mai sărac de cum era cu 40 de ani în urmă; proprietarul care și-a arendat moșia s’a des­făcut de gospodărie și s'a deprins a cheltui mai mult de­cât era obicinuit, iar Statul nu încasează dări mai urcate“ DÎRUJNGARIA (Coresa particulară a ziarului ' Universul’») Budapesta, 20 ianuarie. Situația politicii In urma dim­isiunei ministrului de justiție Poldțiyi, situația poli­tică s’a calmat. Noul ministru Gü­ntler, fostul secretar general, al ministerului de justiție, a depus jurământul la Viena înaintea împăratului fiind de față primul ministru Wekérie. Deputatul Lengyel­ Zoltán, în­­tem­ievat de corespondentul de aici al­­ ziarului italian, „Corriere della Sera“ din Milan, asupra, si­­tuațiunea lui Polonyi, a declarat următoarele : „Sunt convins că procesul nu va ajunge să fie desbătut. Polonyi a fost insultat și numit tâlhar și” șarlatan, escroc, de multe ori și în mod public. El tot­dea­­una a intentat proces, dar a știut să facă afacerea mușama. Și a­­cum o să fie tot așa. Sunt con­vins, că Polonyi nu este un mort politic. Peste 3—4 luni, el sșl­va avea un rol în viața politică. Este regretabil că împrejurările noastre, aici in Ungaria, sunt ast­fel: Intre cei 280 de membri al partidului Kossuthigi, 200 sunt cinstiți, dar săraci, iar restul de­ 80 sunt bogați,­ dar necinstiți, a căror conștiință și convingeri po­litice sunt venale. Lucrul acesta se referă și la membrul acela al partidului, care a luat inițiativă pentru excluderea mea din partid. Cel puțin 20-—40 de sechestre sunt contra lor. Răul principal al vieței noastre politice este că partidul kossu­­xhist­ nu e capabil să realizeze programul acceptat de grosul ale­gătorilor1 ”. Frica guvernului de ziariștii străini Se știe că la alegerile generale parlamentare în cercul Rogda montană a­­ fost ales deputat can­didatul român naționalist Coriolan Brediceanu. Alegerea aceasta a fost contestată și zilele­ trecute anulată de curie. Noua alegere a fost fixată pe ziua de 1 Februa­rie. Candidatul partidului român este d. dr. Valeriu Braniște, di­rectorul ziarului „Drapelul“ din Timișoara. Guvernul temându-se de o înfrângere, a trimis mai multe sute de grandarmi la Borșa, sub cuvînt să împedece ingerințele Românilor. Din cauza aceasta partidul na­țional român a invitat pe mai mulți ziariști din Berlin, Viena,Pa­ris și București, ca să fie martori l această alegere. Faptul acesta a exasperat pe redactorii ziarelor șo­­viniste, cari califică această invi­tare ca o „trădare de patrie“. O excepție face în această privință ziarul „Budapesti Napló“, care scrie următoarele: „Oare să fie un adevăr trădare de patrie faptul, că naționalitățile au invitat ziariștii din străinătate la alegerea din Bogșa? In adevăr să fie aceasta o trădare ? Furia cea mare a partidului guverna­mental o arată ca atare. Pentru ce ? Alegerea e liberă ori nu. Dacă este liberă, pentru ce se supără domnii din cauza ziariștilor străini ? Din contra ei ar trebui să se bucure, că pot dovedi în fața Europei, că na­țiunea este de partea lor. Iar dacă alegerea nu e curată, atunci pe deoparte de ce se rățpesc, iar pe de alta cu ce drept se revoltă că alții caută remedii contra ne­curățeniei ? Mandatul din Borda a fost in­validat din causa pretinselor abu­zuri ale naționalităților. Poftiți d-lor, și dovediți că naționalită­țile în adevăr săvirșesc abuzuri, iar guvernul e nevinovat ca un înger. Pentru domnii aceștia ochii Eu­ropei sunt foarte supărători. Când ies la iveală murdăriile coalițio­­niste, toți suntem trădători de patrie, de­oare­ce compromitem Ungaria in fața streinătăței“. Ziarul socialist „Népszava“ scrie de asemenea un articol în care arată că guvernului îî este frică de străinătate. crișan, CRoftîc­ia f­eminine Viața femeilor în Persia încă de multă vreme soarta fe­­meei din țările orientale a fost prea puțin demnă de inv­idiat. Chiar învățăturile islamului au schimbat prea puțin din această situație și continuă a proceda foarte vitreg cu sexul slab. In Coran se scrie doar, că fe­­meea n’are suflet, că face parte dintr’o clasă mai superioară a reg­nului animal, așa­dar e o făptură a cărei existență se termină ■ cu moartea ei. După­ învățăturile mahometane fe­­meea­ este afară de aceea o ființă Tt'é:folositoare, si trăește pe lume să aducă pe bărbat la perie. Cele 7 ceruri­ ale lu Allah sunt din causa aceasta, după credința orien­tală deschise numai pentru băr­bați, femeea nu poate fi părtașă la viața vecinică.­­ Bazat pe aceste învățături ale religiunei orientalul se obicinuește, din cea mai fragedă copilărie, de a considera femeea ca o ființă in­ferioară. Este destul de minimă cultura, pe care o posedă in mijlociul orien­talul, copiilor de sex feminin nu li se dă aproape nici o cultură. Pentru ce, se întreabă orienta­lul, femeea să învețe ceva când severile obiceiuri religioase separă, pa femee de lume și o condamnă la neactivitate ? De fapt femeea din Orient este o sclavă a cărei soartă, e depusă cu totul și cu drepturi nețărmurite, în mâinile bărbatului. In Persia femeea duce o exis­tență și mai tristă de­cât în cele­lalte țari ale Orientului, In cari s’au validat deja influențele cul­turei europene. Pe când în Turcia, de pildă, toate popoarele culte din lume lucrează ci deplin acord în direcțiune civilisatoric­ă, obținând frumoase succese, până ac­um in Persia numai două națiuni culte europene au încercat să câștige teren bu­n : Anglia si Rusia. , Este de regretat faptul că în a­­ceastă luptă de întrecere a câști­gat preponderență imperiul rusesc, care in privința’ culturală se află intr’o stare prea înapoiată, si prin urmare este încap­abil pentru o mi­siune culturală mai superioară. Olimpia, vara trecută nu putea fi scutită de asemenea incidente regretabile ; fur­turile în expoziția noastră insă au fost foarte puține, două sau trei, des­pre cari am vorbit la vreme și cari au fost toate imediat descoperite și autorii lor prinși­­ și pedepsiți. După închiderea expoziției ridica­rea obiectelor de prin pavilioane s’a făcut încet, proprietarii obictelor au pus întârzieri mari în demontarea pavilioanelor, lucru care a silit poli­ția și comisariatul expoziției să men­țină un serviciu de pază, bine­înțe­les redus, multă vreme după închi­dere. Nu lipsea deci nici putința și nici prilejul ca noui furturi să se făp­­tuiască și unul a și fost făptuit, un furt însemnat, care părea menit a rămâne nedescoperit și care, într’a­­dever, a muncit timp de o lună ser­viciul de siguranță de pe lângă po­liția Capitalei. Furtul din palatul industriei Furtul de care vorbim, furt care s’a ținut în cel mai strict secret spre a nu se compromite cercetările poliției, datează din noaptea de 16—17 De­cembrie, anul trecut, in mărețul pavilion al industriei, într’unul din galantarele rezervate in­dustriei giuvaergeriei, fusese mult admirată în timpul exposiției o co­lecție de obiecte de preț, vechi și mo­derne. Obiectele acestea luaseră ochii rei­făcatorilor, cari au profitat de paza restrânsă de dupe închidere spre a încerca1 furtul lor, și încercarea le-a izbutit. Evitând pe jandarmul rural însăr­cinat cu paza, pe o noapte de viscol, hoțul a pătruns în pavilion și, la lu­mina unei luminări de spermanțet, a spart în cuetorile câtor­va galantare, incuetori delicate cari nu au putut rezista, și s’a încărcat cu o pradă bogată. Furtul a fost descoperit a doua zi de dimineață. D. Grant, inspector al expoziției, a anunțat cel d’intain serviciul de siguranță și s’au început cercetările. Controlându-se obiectele, rămase in galantarele sparte cu catalogul obiec­telor expuse s’a stabilit că­ lipseau­ un inel de aur cu un briliant și un rubin, al cărui cerc era format din­tr-o cizelură delicată reprezintând un vînător înconjurat de 18 animale și a cărui valoare trecea de 3500 lei ; un ceasornic de aur, de buzunar, un exemplar rar al ceasornicării vechi, putând avea o vechime de 200 de ani, în valoare de 1000 lei , o tar­­ghetă de argint masiv având pe o parte portretul M. S. Regelui încon­jurat de mărcile județelor, iar pe cea­­l­altă adunarea deputaților de la 14 Martie 1881; un­ inel de aur masiv, formă „marquise“, cu un rubin și mai multe diamante; un serviciu de masă, cuțit, lingură și furculiță, de argint masiv ciselat și un sfeșnic de nichel, de care hoțul se servise în timpul operației. S’a mai stabilit tot atunci că se mai furase și îmbrăcămintea unui manechin­ militar, reprezintând un soldat din regimentul 6­­ infanterie , manta, tunică și­ cisnfe, un costum de haide civil și mai multe piei pen­­­tru con­fecțiunea ghetelor. . . Era deci , o pagubă de cel puțin 10 mii de lei pe care o suferise expozi­ția, pagubă cu atât mai însemnată cu­ cât­ era vorba de unele obiecte vechi a­ căror dispariție nu mai­­ putea fi remediată. , Cercetările siguranței .Cercetările, serviciului de siguranță au fost în primele zile , foarte ane­voioase. Autorul furtului lucrase cu dibăcie, profitase de noaptea visco­­loasă, nu lăsase nici o urmă. Pungașii cunoscuți ai poliției au fost urmăriți mereu fără a se putea da­ peste o urmă serioasă. Atât la siguranță cât și la comisariatul exposiției, nu s’a pierdut însă nici un­ moment speranța că furtul, v­a fi în cele din urmă des­coperit. De fapt, agenții siguranței și-au continuat u­rmărirele neîntrerupt până când unul din ei, Gh. Babic, a iz­butit a prinde firul conducător al descoperire!. Sunt vre-o două săptămâni, de când harnicul agent află pe, la Capul , po­dului că niște obiecte de preț s’ar fi aflând la niște bulgari din corn. Du­­deștii-Gioplea. Indicatorul agentului nu putuse preciza însă dintru început de ce anume obiecte era vorba. Era totuși o urmă pe care agentul se îndărătnici. Azi o vorbă, mâine o informație vagă, altă­dată, un fapt mai pozitiv, până afată­ eri, când a­­gentul comunică comisarului, șefi. d. Florian Constantinescu, că știe de urma obiectelor furate din expoziție și că o descindere în comn. Dudeștii- Cioplea ar fi dus de­sigur la­ desco­perirea pe deplin a îndrăznețului furt. O d­escinder­e primejdioasă Comisarul Constantinescu punînd în un curent cu cele aflate de agent pe șeful și sura­ șeful siguranței, se ho­tărî a se face o descindere imediată în­ comună mărginașe. Comisarul însoțit de câțî­va agenți, porni spre Dudești și descinseră la casa bulgarului Ivan d­­e Toma, unde informațiunile aratau că se găsesc parte din obiectele furate. Bulgarul, un bătrân de 74 ani, nu era acasă. Comisarul siguranței găsi numai pe ginerele și pe fiica aces­tuia, Ilie, și Ivanca Ivan, împreună cu alți doui bulgari : Francisc An­gh­el și Toma Banciu. Când ofițerii de poliție începură perchiziția și când găsiră intr’o ladă unele obiecte sus­pecte, bulgarii începură să recifereze și trecură repede la insulte și ame­nințări. Obiectele găsite fură smulse din mâinile agenților și cu mare greu­tate comisarul Constantinescu putu să potolească­ pentru moment pe bul­garii îndîrjiți. La un moment dat însă, intră pe ușe bătrînul Ivaneiu Tom­a­ și situația agenților deveni iar primejdioiasă. Bătrânul bulgar luă la înjurături pe oamenii poliției, insultele curseră dime,­pe când caî­i­ alțî bulgari ți­neau bătrânului isonul. Acesta, fu­rios, strigă de­odată ,la tovarășii lui: — Puneți mâna pe topoare, bre 1 ce stați V Și fu o adevărată pornire de furie a bulgarilor, față de care oamenii po­liției făcură foarte bine să se re­tragă, după ce însă înștiința primă­ria locală care opera arestar­ea bulga­rilor răsvrătiți. . Nu mai încăpea insă îndoială că se dăduse peste urmele furtului și ori­ce întârziere putea duce la în­străinarea corpurilor de delict și la zădărnicirea cercetărilor. Găsirea obiectelor O a doua descindere se făcu la a­­caeași casă era noapte. De astă dată însă oamenii­­ poliției plecară la Du­­deștiii Cioplea, însoțiți de 4 jandarmi rurali călări. in răstimp, fameia Ivanca Ivan făcuse la siguranță mărturisiri com­plete, arătând ce anume obiecte și unde erau­ ascunse. Călăuziți de tînăra bulgaroaică co­misarul și agenții siguranței găsiră in casa bătrînului Ivancio Toma cea mai mare parte din­ obiectele furate: hainele civile, tunica milită­rească, ta­­cîmul de masă, pieile, sfeșnicul și i­­nelul „marquise“. Furtul, era descoperit. O a treia descindere făcută ieri dimineață în aceiași comună a dus la aflarea și restului de obiecte. La casa unui sol­dat s’au găsit ceasornicul și inelul cizelat. Autorul furtului. ÎMspiri­­ția. Saî In timp ce se făceau descinderile in.com. Dudești­-Cioplea, ieri noapte și ieri dim­, bulgarii arestați făceau mărturisiri depline. Ei declarau că toate obiectele gă­site le fuseseră date de un soldat, din regimentul 1 de geniu,, bulgar de­ o­­rigină, acel la casa căruia se găsise ceasul și inelul, soldatul Stoica Iosif. Ei declarară că înainte de Grăciun soldatul le dăduse o parte din obiecte spre păstrare fără să­­ le spună­ totuși de unu și cum le are. • Nu mai încăpea nici o îndoială că autorul furtului era soldatul Stoica Ios­if. Acesta lucrase în exposiție, in primele zile, la lucrările de nivelare; mai târziu­ făcuse de gardă in expo­sing, când pusese ochii pe galantarele din pavilionul industriei și profitase de prima zi de „­învoire în oraș“,­­pre a com­ite furtul. Căpătându-se această certitudine, sub­ șeful siguranței, d. Willy G­eor­­gescu­, anunță încă­ de ier î­noapte pe d. general Gheorghiu, comandantul pieței, de cele descoperite, cerând de­ținerea soldatului, până la facerea formalităților de aducere, la siguranță. Stoica Iosif fusese insă din nou­ învoit, în oraș Duminecă dimineață. Duminică seară aflase de­sigur de cercetările făcute de siguranță și, fără să mai aibă grija de a ascunde obiectele aflate la dinsul acasă, fără să maî dea pe acasă, dispăruse. • Duminică se­ară­ el nu s a­ întors la regiment, cum nu s’a întors nici ieri dimineață. Stoica Iosif a fost dat ieri dimi­neață lipsă de­ la apel și comenduirea pieței a luat toate măsurile pentru urmărirea și prinderea lui. Ieri după amiaza s’a început la po­liție dresarea cuvenitelor acte menți­­nându-se arestat numai unul din bul­gari, Ivan Ilie, tăinuitorul principal și cel care în noaptea descinderea a­­vusese atitudinea cea mai amenință­toare. D. Grant, inspectorul expoziției, a venit ieri după amiază la­ siguranță, și, mulțumit de importanta descope­rire, a felicitat călduros serviciul si­guranței. Alex. ’■.nnMrj pormftang» C?^­­a­­...... -I­ VINCENȚIU BABEȘ — Vezi ilustrația — Am anunțat in numărul nostru de erîn moartea ilustrului "fruntaș român din Ungaria, Vincențiu Babeș, mem­bru al Academiei române. Dăm astă­zi amănunte complecte din viața regretatului definiri. Familia­­ românească Babeș, din Ba­nat, se trage din A­rdeal, de sub m­unții Buesegi. Pe timpul stăpânirei turcești în Banat (1554— 1716), cu oastea unu­i voevod ardelean a venit și­ un Babeș, vestit vînător, care grav rănit,lângă Ti­­mișoara,­ s’a așezat un comn. Sân-An­­drei.".Mai târziu­, unul din familia Ba­beș, Iacob, împreună cu mai multe fa­milii române, au înființat comn. Cdoni­a. La 1806 Iacob Babeș a adoptat pe Mitra­larieu Mâldea,­­ dându-l de soție pe nora sa Ruja, rămasă văduvă după Sul seu Pavel Babeș. Fiul Ru­jei din prima căsătorie, Ion Calușeriu, a fost adoptat de moș Iacob. Din această căsătorie , s’au­ născut două fii: Vincențiu la 1821 și Isaia la 1826 1887). Vincențiu Babeș a fost crescut de­­ moșul său adoptiv Mitra Babeș. A­­cesta, fiind om cu carte și trăind în relațiuni intime cu marele fabulist Țichindeal, din comuna Becicherecul mare, au dat la școală pe micul „Wichenbit“, care la 1846 s-a întors de la facultatea de drept din Buda­pesta ca jurat-notar al Tablei regești, (Curtea de apel). La 1849 Vicențiu obținu diploma de avocat. După terminarea revoluțiunei de la 1848—49, V. Babeș fu trimis ple­nipotențiar la Viena, pentru a apăra interesele diecesei Aradului. El a fă­cut parte și din marea delegațiune a Românilor la imperatul la Viena, împreună cu Mitropolitul Șaguna, Popazu, Bärnut, Mocioni, Hurmu­­zachi, Laurian, etc. La 1851 el a fost numit secretar de secție la înalta Curte de casație din Viena, la 1860 secretar aulic și la 1862 membru al Curtei de apel din Budapesta. Pe terenul politic, Babeș a intrat cu valoroasa sa lucrare­: „Chestiunea de limbă și naționalitate în Austria“, tipărită in limba germană și care pe vremea aceea fu foarte mult discu­tată. La 186! Babeș fu ales deputat în Camera maghiară, unde apără cu e­­nergie autonomia Transilvaniei și unde, împreună cu alți 10 deputați români, a pus temelia pentru crea­rea partidului național român și a lucrat mult pentru propășirea Metro­polei ortodoxe, ca­ membru in toate sinoadele și congresele bisericești. La 1889,­­fiind deputat în camera din Budapesta, a fost dat în jude­cată și distituit, după 22 de ani de serviciu, din funcțiunile sale, luîn­­du-i-se și dreptul de pensiune, din causa atitudinei sale în contra șovi­nismului maghiar. Cu toate aceste Babeș fu ales in mai multe rinduri deputat dietal. Ca ziarist de aseme­nea a fost dat in judecată de mai multe ori, dar grație apărării sale, fu achitat. Regretatul Babeș a luat parte la toate conferențele partidului național român până la 1892. ". După cum am spus, aproape de la înființare, el a fost membru al A­cademiei române. Dăm astă­zi ca ilustrațiune, por­tretul ilustrului defunct, reprodus după o fotografie luată în anul 1900, când pentru ultima oară Vincențiu Babeș, a luat parte la ședințele Aca­demiei române. Inmormîntarea se va face astă­zi. Marți. Din București vor asista din partea familiei. Profesorii dr. Victor Babeș și dr. Aurel­­ Babeș, cu fiul d-sale dr. Alexandru Babeș. O Cît&Efr AJKE PE ZI Feme­ile seamănă cu acele case spaniole cari au multe uși și foarte puține ferestre. Este mai ușor a pătrunde in inima femeilor, de­cât a privi în ele. IméEC Tiík păt­tra modificarea S«§eâ os-ga­stigăresi judecătorești Eri am primit la redacție procetul de lege pentr­u modificarea și adăuga­­rea câtor­va articole la legea organi­­zărei judecătorești. In expunerea de motive a acestui proect, d. ministru de justiție D. A. Grecianu spune că sistemul legisla­­țiunei actuale de organizare judecă­torească prezintă două mari neajun­suri : nu dă un criteriu pentru a se face o selecțiune dreaptă printre cei ce se destină magistraturii, nu ga­rantează personalului judecătoresc o deplină libertate de conștiință." Aceste două neajunsuri isvorăsc din dreptu­­ absolut al ministrului de a numi în toate funcțiunile judecătorești pe ori­cine, dacă posedă un titlu acade­mic, de a permuta și înlocui pe ma­gistrații amovibili, și a înainta pe cei inamovibili, numai după singura lui judecată. Proeetul de lege prevede dispozi­­țiuni relative la recrutarea persona­lului­ judecătoresc, la regulamentarea dreptului de înaintare, la întinderea inamovibilității la toate treptele ju­decătorești, și la exercițiul acțiunea de supraveghiere și de disciplină asu­pra membrilor ordinului judecătoresc. Recrutarea personalului Pentru admiterea in rândurile ma­­gistraturei se va cere, pe lângă titlul universitar, și un examen teoretic­, practic la care vor fi supuși candi­dații. Examenul se va ține in București înaintea unei comisiuni compusă din consilieri ai Curții de Casație și de Apel și din profesori ai facultății de drept din București și Iași. Se va da o deosebită atențiune pro­belor practice spre a obliga pe can­didați, să dobândească practica jude­cătorească, mai înainte de a se pre­zenta la­ acest examen. Un­ regulament va fixa materiile și probele practice ce se vor cere, pre­cum și cele­l­alte dispozițiuni rela­tive la procedura examenului. Ministrul justiției nu va mai putea ast­fel numi in primele funcțiuni ju­decătorești, de­cât dintre cei ce vor fi trecut cu succes acest examen de capacitate. Dreptul de înaintare Relativ la dreptul de înaintare in noul proect de lege, d. ministru de justiție a adoptat tot sistemul lis­telor de prezentare, ca fiind de na­tură a garanta mai mult independența judecătorilor și a asigura ast­fel o justiție nepărtinitoare, dar a dat o regulamentare mai puțin complicată, făcând să participe la alegerea celor mai meritoși spre a fi înaintați, atât instanțele judecătorești cât și mi­nistrul justiției, căruia i s-a lăsat un drept de apreciere asupra celui ce are sa fie înaintat dintre cei propuși. Listele de prezentare vor fi anuale. Recomandările se vor face pentru fie­care treaptă erarh­ică din instan­țele cari în mecanismul nostru jude­cătoresc au un drept de control ime­diat asupra celor pe cari îî reco­mandă. Pentru consilierii Curtei de casa­ție, recomandările se vor face de înalta Curte de Casație dintre mem­brii Curților de apel. Pentru posturile de consilieri de Curte de apel, prim-președințî și pre­ședinți de­ tribunale, recomandările se vor face de către fie­care din Curțile de apel dintre primii-preșe­­dințî, președinți, prim-procurori și judecători de tribunal din circum­­scripțiunea sa. Ministrul își rezervă dreptul să numească la Curtea de casație și Curțile de apel un advocat sau pro­fesor de drept care ar întruni condi­țiile prevăzute in procesul de lege. De asemeni foștii magistrați vor fi numiți de către minister într’un post egal în grad cu acela ce ia o­­cupat. Președinții de tribunale vor de­semna câte un judecător de ocol din județul său pentru postul de judecă­tor de tribunal. Pentru posturile de judecător de ocoale, președinții tribunalelor vor recomanda pe cel mai meritos dintre ajutoarele de judecător de ocol, su­pleant sau substitut din acel județ. Ministrul justiției nu va putea numi in aceste funcțiuni judecătorești, de­cât dintre cei ce vor figura pe listele de prezentare. Numirea membrilor parchetelor însă va fi lăsată la libera alegere a mi­nistrului. întinderea în amovibilitățe. Noul proiect de lege, având în ve­dere că acum selecțiunea e înlesnită prin pletora de candidate, întinde ina­­mobilitatea ș­i la judecătorii de tri­bunal, judecătorii sindici și cei de instrucție. Judecătorii de ocoale nu au fost declarați inamovibili, pentru că în sistemul de funcționare a organizarei noastre judecătorești, postul de jude­cător de ocol să fie piatră de încer­care a magistratului tînăr spre a a­­junge judecător inamovibil. Nimeni nu va fi numit judecător de tribunal inamovibil până nu a fost mai întâi judecător de ocol. Toți judecătorii de tribunal cari la punerea în aplicare a a acestei legi vor avea o vechime de patru ani vor deveni la acea dată inamovibili. Disciplina judecătorească Responsabilitatea judecătorilor este reglementată de noua lege de orga­nizare judecătorească după sistemul legii din­ 1890 cu tot mecanizmul lui, mai­ puțin compunerea tribuna­lului disciplinar, care după noul pro­ect va fi unul și singur pentru­ toate treptele judecătorești. Acest tribunal disciplinar se va compune din 9 membrii ai Curții de casație trași la sorți de primul președinte in ședință publică și in prezența tuturor membrilor Curții. In ceea­ ce privește dreptul de dis­ciplină al ministrului asupra per­sonalului inamovibil, noul­ proect îî dă puterea să poată aplica preveni­rea si mustrarea in cazurile prevă­zute anume de lege. Acestea sunt în linii generale mo­dificările aduse legii din 1890. ** ¥ Acest proect de lege a fost depus ieri pe biuroul Camerei. B. ȘTIM DIN STMUNITATE — Prin poștă — »*. La Spezia (Italia) va fi pus pe apă în curând noul cuirasat italian „Roma“. Regele și Regina Italiei vor asista la solemnitate. .*. In satul Lützelsaeken (Austria) un oare­care Herdt, lucrător, într’um­ acces de nebunie, și-a ucis nevasta, și cei­­ trei copii, de 13, 17 și 19 ani, pe când dormeau. .*» Comisiunea regală engleză pen­tru studierea raporturilor dintre tu­berculosa umană și cea animală și-a publicat raportul, în care se declară pozitiv că oamenii și animalele se infectează reciproc, dar că­ pentru moment nu se poate stabili dacă tu­berculoza umană e identică cu cea animală. Tribunalul corecțional din Ber­lin a osândit la ș­ase săptămâni în­chisoare pe unul din redactorii zia­rului anarh­ist „Der Freie Arbeiter“, care publicase un articol cu privire la falsul căpitan de la Koepenich. Tribunalul a găsit că articolul in­criminat tindea la ridiculizarea ar­matei. Senatorul Rayner a atacat vio­lent în senatul american pe prezi­dentul Roosevelt, pe care l-a acuzat de uzurpare de putere. Senatorul a declarat că teoria centralizării pe care o sprijină Roosevelt e primej­dioasă și constitue o amenințare pen­tru instituțiile țării. Rin Washington se anunță că soluția chestiunei californiane va a­­vea ca bază un nou tratat cu Japo­nia, după care lucrătorii­­ japonezi vor fi excluși din Statele­ Unite, dar în schimb școlile Californiei vor fi des­chise studenților japonezi. D. Alberti, ministrul de justiție al Danemarcei, și a expus într’un in­terview vederile cu privire la basto­nada ca pedeapsă Legea a intrat în vigoare la 8 De­cembrie 1905 și nu a fost aplicată de­cât de trei ori. Este sigur, a zis mi­nistrul, că atentatele contra persoa­nelor au descrescut într’o proporție enormă, de la aplicarea legei. Rău­făcătorii se tem cu mult mai mult de bătâe de­cât de închisoare. Curtea de casație din Paris a anulat, pentru lipsă de claritate în întrebările puse juriului, decisiunea curtei cu jurați care a osândit pe contesa de Horn la 6 ani muncă sil­nică și pe tovarășul ei, d-rul Cour­­tadon, la 4 ani de temniță, pentru delapidări și falsuri. Guvernul englez pare hotărât să adopte o politică mai energică contra camerei lorzilor. Se va prezenta ace­lei camere un nou proect de lege pen­tru laicizarea școlilor. Majoritatea li­beralilor crede că, în interesul parti­dului, conflictul cu Camera lorzilor trebue precipitat. Marele juriu din New­ York a dat o decisiune declarând că trustul teatrelor trebue urmărit ca ilegal și contrariu libertății comerciale. Acest trust controlează peste 500 teatre din cele 600 câte există in America și impedică libera acțiune a întreprin­derilor teatrale. Administratorii trustului vor fi pe­depsiți cu o amendă de 500 dolari sau­ un an de închisoare. .V­­ice-președinte al Academiei din Viena, în locul defunctului fost ministru Hartei, a fost ales fostul ministru de finanțe dr. Böhm-Ba­­werk. In biserica catolică din orașul Szabadka (Ungaria) s’a Împușcat alal­­tă­ era soția unui funcționar de la căile ferate, după ce s’a spovedit la preotul care oficia. La Berlin a apărut o carte sub titlul „Șovinismul in Ungaria“, în care autorul, dr. Korodi, — fost de­putat săsesc în Camera ungară, care din cauza persecuțiunilor a trebuit să se refugieze în Germania,—se ocupă de situația politică din Ungaria, pre­cum și de relațiunile cu Austria. El condamnă in termeni energici coaliția și întreaga politică șovinistă. Această broșură a fost împărțită în toate țările culte. O mare sensațîe a produs în orașul Oberhausen (Germania) sinu­ciderea prin strangulare a rentierului Scholi, cel mai bogat cetățean, care era proprietarul unei mari case de comerț și a peste o sută de imobile. ’VJW JPI&G V­EIKJS JPE­ZI Dă bani, dar nu-i împrumuta nici­odată. ■ [UNK] HWMMWigrMm «ggCTanrwwm«""'' ■ [UNK] r Ședința consiliului comunal Erî, la orele 11 dimineața, consi­liul comunal al Capitalei a ținut șe­dință publică sub preșidenția d-lui primar M. Cantacuzino. Prezenți 18 domni consilieri. ** * D. primar a vorbit de vizita dele­gației române la Viena în următorii termeni: Cunoașteți cu toții primirea stră­lucită ce au făcut-o vienezii delega­ției Capitalei, primire care a între­cut toate așteptările. Această primire trebue să bucure tot poporul român.­ Căci arată cât preț, se pune în Austria pe priete­nia lui. Permiteți-vă deci să transmit în numele consiliului gratitudinea noas­tră către poporul ospitalier vienez, pentru cinstea ce ni s’a făcut și care cinste se resfrânge asupra întregei românimi. Vin în același timp să vă propun să dați numele de strada Vienei, stradei Vămeî, unde se află Legația­ Austro-Ungară, și acela de strada dr. Lueger stradei Clemenței, (A­­plause). S’a decis a se expedia la Viena,, d-lui dr. Lueger următoarele depeșe : „Consiliul comunal al orașului Bu­­curești, pătruns de adâncă rec­unoș­­tiință pentru strălucita primire al că­rei obiect­ a fost delegațiunea noastră, și care a mișcat in suflet întreaga populațiune a Capitalei noastre, tri—­mete consiliului comunal, și întregem populațiunî a Vienei cele mai sin­cere și călduroase mulțumiri, și m’a însărcinat cu entusiasm în ședința sa de azi să exprim dv. d-le Burgmeis­­tru, și consiliului comunal, și intre­­geî populațiunî din Viena, calda și nestrămutata simpatie și dragoste a populațiunea Bucureștenie. Primarul Capitalei București, Mihail Cantacuzino. In ședința de azi consiliul comunal al orașului București, in unanimitate și cu aplause entusiaste, a hotărât, după propunerea mea, ca celor două strade cari debușează în piața pala­tului Regal, adică str. Vămei și str. Clemenței, spre comemorarea primirei făcute de legațiunea consiliului co­munal din București, să li se dea alt num­e. Și anume cea dintâi si, pe care se află situată legațiunea austro-ungară, să poarte numele de strada «Vienei» și a doua strada «Doctor Karl Lue*­gern Primarul Capitalei București M. Cantactossîî s.D. ’ Manie furt in­ Expositie — Aflarea autorului — Furturile in F Expoxiție Furturile de prin expoziții nu sunt lucruri rare. Scumpetea și mulțimea obiectelor expuse deschid de regulă multe pofte; de asemenea aglomera­țiile de ziuă și greutatea pazelor peste noapte in adevăratele orașe ce sunt expozițiile de obiceiu, dau putință, fie pungașilor de meserie, fie celor cărora le iau ochii bogățiile expuse, sa fure și să rămână de cele m­a­i de multe ori nedescoperiți.­­ Nici frumoasa noastră expoziție de­ ­ grau Biîigaig BaaBs mm roapid­ — Mare roman de moravuri — PARTEA A DOUA IV. Andrei Rabin — Asemenea apucături­­ au fost tot­dea­una in afara caracterului tau... O declar fără înconjor. — Mulțămesc. Acuma, vin la punctul cel mai delicat. Acea ta­nara fată era logodită. — Ai­ ! — Dar logodnicul­e! s’a retras. — Pentru ce ? — Pentru că, a găsit în altă parte o partidă mai bună, din punctul de vedere al zestrei... S’a mai retras însă și pentru ai­ lo­godnicei sale i se întâmplase o smorocire înspăimântătoare. Marchizul tresări. — Ce nenorocire ? întrebă dân­sul cu vioiciune. — Un individ mizerabil a a­­tras-o într’o cursă și a siluit-o. — A siluit-o ! exclamă mar­chizul, ridicându-se în picioare. Și această tânără fată atrasă­ în cursă... — Ia coliba mamei Grapart... — Elena!.. Despre Elena îmi vorbești? . — Elena de Zuranda nu este numai o sfântă cum spuneai d-ta odinioară, surâzând... Nu e nu­mai o sfântă, dar e și o martira, pe care o ador și-o venerez din toată puterea sufletului meu. Andrei Rubin se opri; fără vo­ia sa, vocea îi devenise mai pu­ternică, mai vibrantă, în momen­­tele acelea, tot sufletul său arză­tor, pasionat îi era pe buze. — Iată mărturisirea m­ea, con­tinuă dânsul după un moment de tăcere... Acuma cunoști se­cretul ini­mei mele. D-ta ești acela care trebue să -mi comanzi tăcerea, sau­ sâ-mi dai voo să mai vorbesc... Vorbește, răspunse mar­chizul. Andrei Houbin crezu că cerul se deschide înaintea sa, acest sin­gur cuvânt de ezitare al marchi­zului, îi deschidea calea fa­ spre aceea din care își făcuse singurul vis­ al vieței sale. Cu­ toate aces­tea, pentru a nu-și lăsa inima și imaginația, să se rătăcească prea mult, făcu apel la răciala sa de matematician, și foarte liniștit continuă : — Nenorocirea verișoarei mele nu este așa de secretă pe cât ar fi trebuit să fie ... Nu se știe încă nimica cu siguranță, dar se fac multe presupuneri, și de tot soiul. Lumea este răutăcioasă și per­fidă ; aceia care se abat de pe ca­lea de mai înainte impusă, sunt zdrobiți, ori­cât ar fi el de buni.. Baronul însuși a avut lașitatea să-și acopere retragerea sa inte­resată,, și, ne­demnă, de un genti­lom, cu niște insinuații răută­cioase, care au prins din ce în ce mai multă­­ ființă în gurile rău­­voitorilor... D-ta însuși poți avea probe acestor fapte... Altă dată, atâția se îngrămădeau la ușa casei d-tale, și de atunci încoace, nici un pretendent nou nu s’a mai prezentat. . — E adevărat, declară mar­chizul cu tristeții­— Așa­dar, bunul renume­ al Elenei este perdut... Și nici nu se cunoaște în ea adevărul întreg­, nu știe nimeni încă de materni­tatea Elenei! .— Cum!... Și tu,știi !... . — Oh !... știu... dar numai eu­ singur... De alt­fel eu am fost cel­­ d’intâi care am ghicit, care am înțeles drama petrecută in co­liba mamei Grapart... Pentru că eu o iubiam pe­ Elena, și inima mea a fost lovită de cea mai mare durere pe care un bărbat poate s-o resimtă vre-o data. Eli­am­ dus-o atunci pe Elena în brațele mele, și am văzut-o zdrobită, am ghicit-o brutalizată... Seara aceea de furtună era aproape să mă u­­cidă și pe mine... — Și, pe urmă, amicul meu­ ? — Gândind­u-mă la toate a­­cestea, am venit să-țî spun : tre­bue s’o salvăm pe Elena, trebue să apărăm casa d-tale, să resta­bilim onoarea. Trebue ca un bar­bat să se înalțe în fata lașităței care se urca mereu, și­ amenința să vă Înghită... Eu iubesc pe­ E­­lena, pe cât poate iubi, cine­va o femee pe pămîntul acesta... O vimerez pe cât se poate venera o sfintă în ceruri... Voești d-ta să­­aî milă de mine... sa mă judeci demn de a o apăra, de a mă a­­propia de dinsa, de a încerca sâ-î îndulcesc viața și să-ț­­ în­drept pașii spre o cale mai pu­țin dureroasă de­cât aceia pe care o urmează acuma ?.. Marchizul de Zuranda 88 scală, și venind spre Andrei, ii întinse mâna. — Dragul meu, îi zise dinsul, eu întotdeauna te-am­ știut bun și demn... Cunoșteam generozi­tatea inimei tale, și-ți purtam mai multă dragoste de­cât cum ar fi putut cine­va crede, după a­­parențe... Mă voi duce să spun Elenei : cât de fericit mă voi simți, știind-o soția ta... Andrei Hubin, înfrigurat de e­­moție, strînse cu putere mâna marchizului. — Oh ! mulțumesc, murmură dinsul, cu gu­lejul strîns, cu ochii plini de lucrămî. Mulțumesc ! Apoi, relua : — Acuma, mai am sa­țî cer o a doua grație, la care țin foarte mult... — Ce grație?.. Vorbește ami­cul meu și dacă va fi în puterea mea... — Când vei împărtăși Elene! cererea mea, te rog să nu-I spui că cunosc și eu­ nenorocirea care a lovit-o... — Iți fogoduesc ca nu-I spun... Dar cu toate acestea... — Să nu-I spui nimica... Din contră, să-i afirmi că sunt cu to­tul străin de cele întâmplate. Eu nu vreau ca Elena să fie asaltată chiar de la început de gândul că aș fi un aventurier de rînd, care caută să-i exploateze rușinea... — Oh !.. în privința asta, să n’ai nicî­ o grijă... Eu im­ voi da toate silințele, chiar din prima zi pentru ca Elena să vadă ce soț prețios va avea în tine. Puțin după aceia, Andrei Ru­bin, se retrase. Și in seara aceia, dinsul, matematicianul rece, in­ginerul pozitiv, mergea pe străzi cu capul Înflăcărat, surizând ste­lelor, ca un­ nebun, ca un poet, ca ori­care înamorat­­. .. A doua zi, marchizul, foarte fericit câ în sfârșit avea să scape odată de tutela fiicei sale, încre­dințând-o unui om ca Andrei Hu­bin de la Tremoize, se îndrepta spre Laigle; înainte de a vorbi cu Elena, marchizul avu o lungă conferință cu mama sa. Bine­înțeles că bă­trâna marchiză, la început nici nu voi să audă despre așa ceva. . Nici­ o dată !.. esclamă din ea.. nici­ o dată!.. Un mecanic !... Un om care are mereu mâinile pline de cărbunii... Nici­odată Andrei nu va intra în familia noastră... Dar marchi­zul demonstra bătrânei că An­drei Hubin de la Tremoise, pe lângă că era un gentilom desă­vârșit, făcând parte din una din­tre cele mai ilustre familii, mai era și un tînăr de înaltă valoare, care știuse­­ să-și creeze prin sine însuși, o situație dintre­­ cele mai frumoase și mai bine plătite. (Va urma)

Next