Universul, mai 1907 (Anul 25, nr. 116-146)
1907-05-01 / nr. 116
tratatul este deci absolut conservator și pacific. Este tot atât de adevărat că el constitue încă o dovadă hotărîtoare în favoarea moderațiunei politicei japoneze. Legenda pericolului galben și a ambițiunei japoneze va fi definitiv împrăștiată prin evenimentul ce se pregătește, a spus baronul Kurino. Vechile relații de prietenie ce unesc Japonia cu Franța sporesc valoarea acordului de bună credință pe care cele două țări au hotărît să-l închce, făgăduindu’și pe bazele indicate, sprijinul reciproc. Baronul Kurino a confirmat apoi că tratatul este pur politic și că nu comportă nici o convenție comercială și de asemeni nici o convenție de navigație și a adăugat că tratatul va fi semnat la Paris și, foarte probabil, va fi publicat. Baronul a ținut să mai declare că actualmente toate dificultățile dintre Rusia și Japonia sunt definitiv aplanate. Un proces amuzant La secția 8-a a tribunalului corecțional din Paris a început un proces care promite a fi scandaos, Don Antoniu de Bourbon de Orleans, căruia, după spusa avocatului său, puțin i-a lipsit ca să devină rege și a pierdut coroana Spaniei numai din cauza naștere actualului rege Alfons, a dat în judecată pentru bătie și rănire pe văduva Guyendei, fosta lui amantă, care i-a dat câteva lovituri de umbrelă în mijlocul stradei. De partea ei, văduva a dat în judecată pe Don Antoniu de Bourbon. Principele de Orleans nu asista la înfățișare, dar era reprezintat printr-un avocat. Din desbateri a rezultat că principele a trăit șapte ani cu văduva Gugenhef, care i-a plătit și o datorie de 50.000 franci. S-a născut o lungă discuție între părți asupra naturei acestei datorii. Avocatul d-nez Gugenhef a criticșit aspru purtarea principelui, care mâncase o mare parte din averea văduvei. Avocatul a produs documente doveditoare că cei 50.000 de franci fuseseră împrumutați de văduvă principelui.După ascultarea câtorva martori cari au declarat că au văzut pe văduvă lovind pe principe, a luat cuvitul avocatul acestuia. De la primele cuvinte el a fost violent întrerupt de avocatul văduvei și s-a crezut un moment că cei două avocați se vor lua de păr. Asista la proces, a cărui hotărire a fost amânată, foarte mult public, printre care multe doamne elegante. Publicul a făcut în special mare haz de avocatul văduvei, care, la un moment dat, a spus: ,,Se zice că Ludovic Filip a murit dintr’o lovitură de umbrelă ; strânăpotul lui vrea acum să fie ucis în același chip“. CRONICI Klîiffl, împărăteasa Josefina ca menajeră împărăteasa Josefna, frumoasa soție a lui Napoleon I, nu era de loc o femee econoamă. Pentru a-și satisface un capriciu, nu se da înapoi de la nici o cheltuială. Odată ea auzise lăudându-se bucatele cele mai rafinate, cu cari romanii cei vechi își ațâțau pofta de mâncare. Păuni, falonî și privighetoare fripte, limbi de cerb etc. erau mâșcările esențiale, cari constituiau așa numitele ospățuri luculice. Iosefina voi să-și procure asemenea bucate ciudate. Menageria imperială avea să furniseze cele necesare. Directorul menageriei când află aceasta, rămase înlemnit. Cu toate aceste trebui să sacrifice cerbi frumoși și mîndri păuni pentru ca să satisfacă caprițiul împărtătesei, care aștepta cu mare încordare prințul antic roman. Ea se așeză la masă plină de curiositate și în veselă așteptare. Cu o adevărată evlavie duse ea la gură prima bucățică, dar o lăsă imediat în farfurie cu o amară decepțiune, deoarece stomacul deprins cu bucătăria franceză nu putea suporta delicatesele romane și Iosefina se reîntoarse cu căință la bucatele indigene. . Nenorocitul prînz luculic avu și un epilog. Când se întoarse împăratul, care fusese absent în acel timp crilic, i s'a prezintat un raport amănunțit asupra celor întîmplate, împreună cu socotelile. Micul prînz antic costase 40.000 fr., frumoasa menagerie era distrusă și nimănui nu i s'a făcut prin aceasta o plăcere. Napoleon era furios și copleși pe Josefina cu imputări.’ «Și frumosul papagal, care putea rosti cuvinte în 7 limbi ? ! ex j clamă împăratul. — «L'am mâncat și pe acela» mărturisi împărăteasa plângând. Olimpia. Amintire de la Grivița Comptani pe regimentul 14-lea ajutor al comandantului acestui regiment care făcea parte din brigada colonelului Gantili și din divizia generalului G. G. Manu. După luarea cetății Nicopole de către armata rusă, divizia noastră trece Dunărea și ocupă cetatea și pozițiunile din jurul orașului Nicopole, deoarece corpul geralului care atacase cetatea pornise la Grivița, lăsând oarecare depouri; comandant al cetății era generalul rus Stolypin. Regimentul 14 până la 28 August era campat pe înălțimea de la stângă orașului, înapoi de celelalte trupe ale diviziei, servind și de trupă a garnizoanei Nicopole. La 18 Iulie 1877, se aud mari detunături și împușcături la Grivița; imediat ni se aduc știri despre sfărâmarea la Grivița a corpului generalului Crudner, generalul Stolypin fiind asemenea încunoștiințat invită pe generalul Manu ca să pornească cu divizia să ajute și să oprească năvălirea armatei generalisimului Osman. La această învitațiune s’a zis că i s’ar fi răspuns că urmează să aibă ordinul comandantului suprem al armatei române, Suveranul țării. După trecerea trupelor noastre în Bulgaria pe la Corabia în frunte cu Maiestatea Sa Regele pornim cu regimentul la Grivița. In seara zilei de 30 August 1877, se decide atacul redutei Grivița. Regimentul 14-a avea în linie de atac la stingă la regimentul rus Arhanghelsk la oarecare distanță, fără să ia dispoziții de luptă, fiind acoperit de pozițiunile locale, și la dreapta batalionul 3 de vinători căruia în acea zi i se prezentase comandant pe maiorul Candiano Popescu. In lungul linii la dreapta acestui batalion trupele divizii, din care făcea parte regimentul 14-a comandate de colonelul Al. Anghelescu, urmau apoi celelalte trupe ale divizii colonelului G. Anghelescu. Atacul infanterii începe la ora 10 a. m. după o canonadă a artilerii noastre dirigentă cu precisiune și efect asupra redutei, reducând la tăcere focul celor patru tunuri ale inamicului din redută iar la ora 6 jum. cu un batalion din al 14-a și cu două din regimentul rus Arhanghelsk ne azvîrlim în reduta Grivița în al cărui șanț exterior zaceau sutimi de cadavre. Trupa inamică în desordinea cea mai disperată se retrăgea fugind și lăsând chiar răniții neridicați,, parte pe la gâtul redutei despre Bucova și parte pe drumul acoperit conducând la reduta No. 2 distanță de 150 m. Din cele patru tunuri ale redutei unul singur a putut să fie luat de inamic, celelalte trei, împușcându-li-se caii și servanții, au rămas în redută. *) Spre seară colonelul, rus comandant al regim. Arhanghelsk postează al 2-lea batalion din regiment in șanțul exterior al redutei despre Plevna; din parte-mi postez batalionul 1 ocupând partea interioară a redutei despre drumul acoperit, iar cel al doilea sub comanda maiorului Arabu să intre în susținere. Pe la orele 10 seara, o ploaie măruntă și rece, ne răcesc nervii mai la toți cari eram foarte asudați de ostenelile luptei; neavînd o a doua haină, a trebuit să recurgem la mantalele celor morți. Deodată ne simțim și mai asudați de vociferările și atacul inamicului inconjurînd reduta, fără însă a i se lăsa avîntului sau îndrăzneț în acea noapte foarte întunecoasă, cu toată cunoștința ce inamicul avea de pozițiunile locale, ca să se apropie de redută.La ora 12 lum, luminîndu-se puțin cerul, urmează al douilea atac nefructuos al inamicului, iar în faptul zilei de 31 August al treilea atac, cauzind o mare panică batalionului rusesc, care ocupase partea exterioară a redutei, încât a trebuit să se înapoieze cu aceiași iuțeală cu care se depărtase în dezordine trei sute .) Aceste trei tunuri sunt : cele două de la statuia Mihai-Viteazul ; cel al treilea, acel de pe platforma gardei Palatului Regal, de metri de pozițiunea ce ocupase. In același timp urmează o canonadă din cele mai oribile a inamicului asupra redutei, cauzindu-ne mari pierderi de ofițeri și soldați. Pe la orele 5 lum. ni se trimise bateria comandată de căpitanul Algiu ca să intre în redută; ii opresc intrarea, deoarece n’aș fi putut permite a se sparge taluzul redutei pentru ca să așeze piesele baterii, dând ocaziune inamicului de a ne ataca cu succes și cum bateria în afara redutei era foarte mult expusă, am ordonat să se înapoeze, încunoștiințind divizia. In această zi de 31 August 1877, am avut a suferi pe lângă mortalitatea cauzată de canonada inamică, de foame și de sete, fiind-că cei însărcinați să ne alimenteze cu munițiuni de război epuizate de prin gubernele trupei, au crezut că acea redută este un monstru uriași pe care trebue să-l vadă cineva numai din depărtare. La ora 1 după amiaza trupa rusească se retrage, și o înlocuesc cu al 2-lea batalion din regiment, iar pe la orele 7 seara, colonelii Otton Sakhelarie și Crutzescu vin în redută comunicându-mi că la orele 9 seara vin cu trupa din brigada celui întâi avind ordin să mă înlocuiască; imediat am incunoștiințat comandantul de brigadă, care mi-a răspuns că pot fi schimbat cu trupă din altă brigadă, așa că la ora 10 jum. am predat reduta colonelului Otton Sakelarie cu deslușirile cuvenite pentru apărarea redutei, urmat de către șefii de batalioane ai acelei brigade, între cari maiorul Rădulescu (colonel), iară pe la orele 12 luni, intram cu trupa în bivuacul regimentului. Maior Petre Niculescu, în retragere. Diploma de onoare a ziarului „Universul“ din partea soc. „Vatra Luminoasă“ — Vezi ilustrația — Am anunțat că societatea «Vatra Luminoasă» de sub Augustul patronagiu al M. S. Regina Elisabeta a conferit ziarului nostru o diplomă de onoare pentru serviciile aduse acestei societăți umanitare. Ilustrația noastră de astăzi reprezintă această diplomă. Sus se află portretul Augustei noastre Suverane , la mijloc un înger cu două fetițe, iar dedesubt cuvintele : «Drept recunoștință pentru ajutorul binefăcător dat «Vetrei Luminoase Regina Elisabeta». Jos se află scrise de propria mână a iubitei noastre Suverane cuvintele : «Ziarul Universul, Elisabeta». O asemenea diplomă a fost oferită și d-neî Theodora Cazzavillan-Dumitrescu-Câmpina, proprietara ziarului «Universul». Brutus diploma de onoare a ziarului „Universul“ din partea societăței „Vatra Luminoasă“.— (Vezi explicația) Calendar pe anul 1907 Ortodox Lbiu, 30 Aprilie. — Apost. Iacob și Sosipatiu Catolic Luni, 43 Maiü.— Servațiu Ras. soarelui 5.53, ap. soar. 7.31 București, S0 Aprilie. Scumpirea chiriilor A trecut termenul de primăvară al mutărilor, dar chestiunea scumpirea chiriilor a rămas la ordinea zilei. E deosebit de mare numărul plângerilor ce am primit, verbal și în scris, în această privință. Din toate părțile ni se cere să stăruim ca autoritățile să intervie. Din capul locului trebue să spunem că autoritățile nu pot interveni direct, așa cum îșî închipuesc mulți, spre a constrânge pe proprietari să micșoreze chiriile. Nici un mijloc legal nu stă la disposițiunea autorităților spre a obliga pe proprietar să-și închirieze casa cu cutare sau cutare preț; un asemenea lucru nici nu se poate închipui, căci ar fi o gravă atingere a principiului proprietăți, principiu fundamental al organizației sociale. Aceasta nu înseamnă însă că nu se poate face nimic în chestiunea aceasta. Spre a trata lucrul cum se cuvine, ar trebui mai înainte de toate să cunoaștem cauzele scumpireî chiriilor. Dar în această privință știm foarte puțin. Știm că proprietatea urbană a trecut la noi, de la 1901 încoace, printr’o criză grea, în intervalul acesta de șase ani, mai știm că s’au construit foarte puține case de locuit. Sporit-a în chip simțitor poporațiunea urbană ? Crescut-a cu mult comerțul și industria ? Dacă da, atunci scumpirea chiriilor e explicabilă și se poate găsi remediul. Un răspuns hotărît la această întrebare îl pot da autoritățile competente, în urma unei anchete , vom căuta și noi, din partea noastră, să i luminăm chestiunea pe cât posibil. Până atunci, e bine să observăm că nu numai la noi, ci în multe orașe din străinătate e la ordinea zilei chestiunea scumpire! locuințelor. Pretutindeni se cercetează cu atențiune și se discută mult asupra mijloacelor de îndreptare. Ar fi bine ca și la noi să se studieze chestiunea, pentru ca din vreme să se poată lua măsurile necesare spre a preîntâmpina greutățile. Chestiunea locuințelor e de mare însemnătate nu numai din punct de vedere economic, ci și sub raportul igienic și sanitar. DIN FRANȚA (Coresp. particulară a ziarului «Universul») Paris, 26 Aprilie. Acordul franco-japonez Baronul Kurino a făcut unele declarații importante asupra negocierilor ce se urmează între Franța și Japonia pentru încheerea unui acord. Betonul japonez a spus câ tratativele nu sunt încă terminate, dar în punctul la care sunt, ele nu vor putea dura mai mult de două sau trei săptămâni. Prin acest tratat Japonia a vrut să facă operă de bun simț și de pace. Interesele Franței și Japoniei nu au nimic contradictoriu și viitorul acord va înregistra buna armonie dintre cele două state. De-o parte, acordul garantează independența și integritatea Chinei, și de alta, garantează posesiunile celor două puteri contractante. El consacră statutul teritorial rezultând pentru Japonia din ultimul războiu și pentru Franța situația ei în Indochina. Din punct de vedere francez și din punct de vedere japonez i MSTEBUIL~ din fortăreața Petro-Pavlovsk Petersburg, 22 Aprilie. Acum două săptămâni ziarele ruse au înregistrat pe scurt știrea despre sinuciderea dramatică a unei tinere fete, Dorofeeva, care, închisă fiind în fortăreață, acuzată de a fi fost complice în expropriația din anul trecut din Fonamaia, s-a spânzurat cu ajutorul părului său propriu, în celula în care era închisă. La 4 Aprilie, aceleași ziare publicau penultima pagină următoarea scrisoare: „Onorate d-le redactor, „Am onoarea a vă ruga să publicați in onor. dv. ziar următoarele : „Eu sunt părintele condamnatei politice Dorofeeva, care s’a sinucis in fortăreața Petro-Pavlovsk. Dânsa era fiica mea iubită, singura bucurie a bătrâneței mele atât de triste. Fiica mea era numai de 20 de ani.... „Nu pot spune căușele, care au provocat moartea ei groaznică, dar mă adresez la representanții autorităței, la procuror, jandarmerie și administrația fortăreței Petro-Pavlowsk, in numele sentimentelor cari sunt mai sus de interese politice și de partid, în numele sentimentelor unui tată, care și-a pierdut pe copilul sau iubit. „Răposata a lăsat probabil scrisori de caracter personal, adresate părinților ei. „Dreptul meu, dreptul meu vecinic nu poate și nu trebue să fie sacrificat în această privință ; ultimele cuvinte ale copilei mele, trebue să fie auzite de tatăl ei ! Și eu implor pe oricine în mâinile căruia s’ar afla o asemenea scrisoare, îl implor în numele durerei mele neconsolabile, să publice scrisoarea în ziare, ca săpoată ajunge până la mine. „Rog presa a mă ajuta în această privință. Părintele Nadei Dorofeeva. „Rog alte ziare să retipărească această scrisoare“. I Misterul cel groaznic al ultimei siGrabati-ve! Numai 6 zile au mai rămas până la tragerea marilor premii oferite de ziarul Universul abonaților sei. Abonamentele sunt forte ieftine: Pentru 3 luni lei 4.65 ; pentru 6 luni lei 9.15; pentru un an lei 18. Abonații pe 3 luni primesc 3 bonuri de premii; abonații pe 6 luni primesc 10 bonuri de premii; abonații pe 1 an primesc 15 bonuri de premii. Deosebit de premii abonații mai primesc gratuit Universul literar, săptămânal colorat, cum și interesantul roman Răzbunătorul sau Vendetele Corsicane. nucideri din Bastilia Rusească agită de câteva zile spiritele lumei din capitala Rusiei. Zvonurile, cari au pătruns în presă despre această sinucidere se contrazic și sunt departe de a liniști opinia publică. Prima știre, care a pătruns în ziare de după zidurile fortăreței, spunea că Dorofeeva se spânzurase cu părul său propriu, ce-l legase de piciorul patului. Drept cauza sinuciderei se spunea că ar fi aflat tocmai acum că soțul ei fusese spânzurat in Octombrie anul trecut. Nu se știe de cine a fost dată această știre, nu putea fi dată decât de cineva care ar fi fost in contact cu dânsa : ori, în fortăreață, Dorofeeva era cu totul isolată și nu era în contact decât cu paznicii temniței. Acum, după altă știre din ziare, se află că Dorofeeva s-a spânzurat în adever cu părul său propriu, legat însă de cârligul geamului din temniță. Se află, că nu știrea despre moartea soțului putea să provoace această sinucidere, deoarece despre această moarte, dinsa aflase încă din Noembrie trecut, pe când se afla în închisoare preventivă. Amănunte despre ultimele luni din viața nenorocitei femei, înainte de a fi strămutată in fortăreață, s’au putut afla de la tovarășii ei din închisoarea preventivă. In adever se știe că, câteva zile după expropriația din Fanamaia, la temniță a fost adusă o tînără femee care a spus că se numește Nadia Dorofeeva. Ca înfățișare exterioară, era înaltă, bine făcută, cu un păr lung, castaniu, cu ochii mari albaștri... Nadia la temniță, vorbea cu tovarășii de chestiuni generale sociale, dar evita a spune ceva despre viața ei proprie... Din conversație cu dansa, se vedea că e o ființă care aprobă cu totul mișcarea revoluționară, era gata pentru orice sacrificiu, insă nu era om de partid, nu cunoștea chestiunile teoretice. In Noembrie, cei închiși au citit într’un ziar despre execuțiunea mai multor inși, între cari era și soțul Nadei... Cu mari precauțiuni i se spuse această știre... Dinsa o ghici din jumătate de vorbă și spre mirarea tuturora a rămas relativ liniștită... Când a fost întrebată cum posedă atâta voință, dinsa răspunse : „Nu vă mirați ! — Nu știți totul... poate că nenorocirea mea nu e atât de mare, cum o credeți... poate că în curând vom putea spune adevărul“... La unul din interogatorii generalul jandamilor, Ivanoff, începu a-I despleti perul, întrebând-o dacă e natural și dacă nu e vopsit... A fost adus un bărbier, care dovedi că perul e natura!... Generalul dădu ordinul să fie strămutată la fortăreață. A doua zi, zicându-i-se că va fi eliberată, a fost luată din închisoarea preventivă și dusă la fortăreață, în Decembrie anul trecut... și aci se chinui 3 luni de zile, după care a pierit... Și opinia publică acum se întreabă îngrozită : pentru ce a murit, fără să fi ajuns la judecată tînera Nadia ?... Misterul acesta din fortăreața Petro- Pavlowsk, cine-i va ghici ? Coresp imnu Eiffondjm writt mink as d. general G. I. Bräfiana Ga și școala, expozițiunile au partea lor în dezvoltarea culturală, politică, morală și mai ales economico-socială a unui popor. Expozițiunile mai au însă darul, ca pe lângă a stimula la muncă rodnică, să prezinte ochiului într’un tablou, într’o panoramă activitatea de ani a unui popor și să tragi învățăminte pentru viitor. Expozițiunea noastră națională din 1906 ne-a oferit prilejul să vedem ca prin oglindă progresele făcute de poporul românesc, în decursul celor 40 de ani de domnie a Regelui Carol I și din toată această activitate se desprinde un adevăr nebănuit, adevărul că poporul românesc are aci la porțile Orientului o misiune frumoasă de împlinit în viitor. Un colț din această expozițiune se oglindește admirabil în lucrarea d-lui general G. I. Brătianu, Armata la expozițiunea generală română, in care ni se vorbește de progresele armatei noastre, începând de la 1866 și până acum. Strădania autorului a fost încoronată cu succes, căci intr’o limbă curată, românească, literară a reușit pe deplin să ne dea oglinda progreselor făcute de noi, prin noi înșine, timp de 40 ani. Din atâtea mărturii adunate, mărturii, in adevăr mute, dar care ne grăesc de o viață petrecută în griji și nevoi învinse, despre isbânzi câștigate, despre nădejdi scumpe și scump îndeplinite, autorul a putut să împletească măestrit povestea faptelor strălucite ale trecutului nostru până astăzi. Această lucrare trebue să intereseze pe toți : pe militari, pe cei ce voesc să se intereseze de progresele făcute de armata noastră, cât și pe cei ce doresc să citească ceva intr’o limbă frumoasă. In această lucrare se ia în parte fiecare grupă, în parte din secția militară și li se dă toate datele și lămuririle trebuincioase. Este interesantă grupa IV, consacrată „Cartografiei militare“, unde autorul cearcă să ne dea istoricul hărței țărei, de la începuturi și până astăzi. La 1866, când oștirea noastră sta tăbărîtă pe Argeș, ca să înfrunte armia Padișahului, concentrată la Rusciuk, lipsea o hartă a teatrului de operațiuni. Nevoia unei asemenea hărți se simțea imperios și M. S. Regele pătruns de importanța ei, și-a exprimat dorința... ca să se înceapă lucrarea topografică îndată ce se va stabili liniștea în țară. Ministrul de războiu, la 1870, a făcut să se decreteze și regulamenteze lucrarea hărței, care n’a început decât la 1872. . Astăzi avem aproape gata harta Regatului, menită să scoată, țara din regiunea necunoscutului. Harta țărei, opera institutului geografic al armatei, poate fi de folos tuturora. Și omului de Stat ca și istoricului, și inginerului ca și agricultorului și militarului. Ne călăuzește in întreprinderile noastre tehnice, cu privire la economia pămintului țărei, in a deschide căi de comunicațiune, canaluri și irigațiuni, în a complecta sistemul nostru de fortificare a țărei și a conduce operațiunile militare după trebuință. Cu ajutorul ei ai putința să pătrunzi în negura istoriei neamului și a țărei. Ar fi de dorit de sigur ca harta topografică a institutului topografic să fie antemergătoare pentru stabilirea cadastrului țărei. Peste câtva timp vom avea harta țărei, icoana patriei, cu totul sfârșită. Mai departe, autorul folosinduse de datele militare răslețe de prin actele oficiale ale timpului, scrierile cronicarilor și istoricilor români și străini, scoate la lumină adevărul că numai grație bunelor instituțiuni ostășești. Românii au putut însemna mărirea neamului lor în istoria neamurilor și numai când s’au depărtat de ele, numai atunci au purces tot spre râu. Pe de altă parte, arată că numai regenerării vechilor noastre instituțiuni militare se datorește rangul ce ocupă astăzi România în Europa și numai în ele constă puterea armată a țării. Ca să ne facem o idee mai limpede asupra puterei armate a țării, autorul rezumă bilanțul situațiunei armatei de la 1866, comparativ cu cel de la 1906. La 1866 ministerul războiului cuprindea un cabinet al ministerului și 4 divizii, cu 21 ofițeri și 3 funcționari civili, — astăzi avem secretariat general, marele stat major și inst. geografic, 8 direcțiuni și 1 biurou al taxelor militare, cu 111 ofițeri și 62 funcționari civili, 49 trupă. Total 222 persoane. Budgetul ministerului războiului azi este de 44.549.339 și la 1866 era abia de 14.731.549-543. La 1866 aveam 1.170 ofițeri, trupă permanentă 18.070 și 25.709 schimbași cu 2.944 caii trupei permanenților și 9.090 ai călărașilor,—astăzi 3.554 ofițeri, cu o trupă permanentă de 34.000,72.000 schimbași cu 17.800 caii trupei permanente și 5.400 ai călărașilor cu schimbul. 39 Ură de femei roman pasionat, de P. Manetty PARTEA A DOUA V Boul oameni se certau. Recunoscu glasul bărbatului ei, dar nu pe al celui l’alt. — Și acum când am făcut jocul d-tale, acum când m’am expus să mă duc la pușcărie pentru d-ta, vrei să plec? Nu și nu. Eu rămân— zicea furios bărbatul Renatei. — Ai să pleci, dragul meu, făc! altfel ai să fi arestat— observă cel l’alt pe un ton batjocoritor. — Dacă am să fiu arestat am sâ te tîrăsc în pușcărie cu mine— răspundea furnizorul militar. Renata auzi totul cu inima înghețată de spaimă. Va să zică se măritase cu un criminal? Era groaznic! Ascultă înainte. — Nu ■ ridica glasul și ascultă-mă. Afacerea furtului din casa regimentului e acum moartă, după condamnarea locotenentului Adolf de Grandmont, care va face pe nevinovate pedeapsa pe care d-ta și cu mine o merităm. Deci e zadarnic să mai vorbim de această afacere lichidată. Să vorbim insă de celel alte nedelicatețe ce ai comis în paguba administrației militare și asupra cărora s’a deschis o anchetă severă care va duce la arestarea d-lale—zise glasul necunoscutului. — Cine îmi garantează că spui adevărul ?—întrebă furnizorul. — Chiar ochii d-tale. N’ai băgat de seamă că ești neîncetat supraveghiat de agenți de poliție ? Ia seama mâine dimineață când veieși... Douî îngeri păzitori se vor ține după d-ta, gata a-țî pune mâna in ceafă, de cum se va da mandatul de arestare. — Mă faci să tremur. Dar de ce te interesează atât de mult fuga mea? — De ce? Pentru că judecătorii de instrucție sunt foarte șireți și dacă ar vrea, ar face să vorbească și pe morți. Când vei fi în mâinile justiției s’ar putea întâmpla ca intr’un moment de necumpătare să vorbești de furtul de la regiment... înțelegi că aceasta nu mi-ar conveni, pe când ar face mare plăcere lui Adolf de Grandmont. Iată ,de ce îți ofer 20.000 de franci ca să pleci cât mai curând în America, unde vei sta cel puțin zece ani. — Și dacă eu ași lua banii și n’aș pleca? — întrebă furnizorul militar. — Asta nu se poate întâmpla, pentru că mi-am luat măsurile necesare. Eu îți voi da asta-seară o mie de franci și un bilet de drum până la Buenos-Aires, unde vei putea ridică de la banca Somnilier alți 19.000 de franci. E de luat sau de lăsat. — Suma e mică — murmură bărbatul Renatei. — Vrei să mă calicești? Ți-am mai dat o asemenea sumă acum trei luni; acum îți dau alți 20.000 de franci și mi se pare că ajung. Spune dacă primești sau nu și un caz când primești nu pierde nici un moment. Transformă-te cum poți mai bine și pleacă cu primul tren de-a dreptul la Havre. Fu o scurtă tăcere, apoi Renata terorizată, auzi glasul bărbatului ei zicând : — Dă mia de franci și biletul de drum, înainte de ziuă voi fi plecat. Fu atât de mare violența durerea ei, încât tînăra femee căzu leșinați-când își veni în fire alergă în odaia bărbatului ei. Camera era goală. Cei două oameni plecaseră ; bărbatul ei fugise și ea rămânea singură cu copilul, fără sprijin și cu groaznicul desgust de a ști că bărbatul ei era un râu făcător și că un nevinovat, al cărui nume și-l țintuise in minte, fusese osândit în locul lui. Pentru plecarea bărbatului ei nu vărsă nici o lacrimă, și nu se arătă nici indignată când poliția intră în casa ei spre a-i aresta bărbatul. Cu o putere sufletească de care nimeni n’ar fi crezut-o capabilă, vîndu mare parte din mobila luxosului apartament și se retrase in trei odăițe din str. Scării, luându-și numele de fată. Din vinzarea mobilelor și giuvaericalelor ce avea scosese vre-o 10.000 de franci, sumă ce-o putea permite să trăiască câțiva ani. Intr’adevăr, neținând de cât o servitoare, făcând cea mai mare economie, izbuti să o ducă palmani, adică până când micul Emil fu în pericol să se înece. Renata Surenei începu să simtă atunci chinurile mizeriei și fiindu-i frică de dânsa, nu atât pentru ea, cât pentru copilul ei, căută.de lucru acasă. S^i adresă la multe magazine de albituri spre a obține rufărie de cusut, dar nu fu norocoasă ; drept răspuns i se dete făgăduelî dar imediat lucru, nu. Același rezultat îl obținu și în alte părți. Tinăra mamă începu să tremure pentru viitorul ei și cel al fiului ei. In toată casa nu mai avea decât șase sau șapte hârtii de câte o sută și apoi... mizerie. I se spuse să se adreseze unei societăți de doamne care procura de lucru femeilor neocupate.Se duse la sediul acestei societăți, unde o tinără doamnă, chiar prezidenta societăței, îi luă un lung și umilitor interogator . Cine era ? De ce nu trăia cu bărbatul ? Cum ținea trei odăi fiind săracă ? De ce iși permitea luxul de a ține o servitoare? etc., etc., și când interogatorul se sfirși buna doamnă spuse Renate că erau femei mai sărace decât dinsa și că nu se putea ocupa să-l găsească de lucru. Deșiluzionată, d-na Surenel apelă din nou la industriași și in cele din urmă găsi unul care-î spuse că o doamnă locuind in bulevardul Sevastopol avea albituri de dat în lucru cumva și ii dădu adresa d-nei. Era vorba de nevasta proprietarului agenției de informații, d-na Leroux, care sub numele de Silvana Dupas , se obligase a face rufăria baronului de Rochefault. Silvana se interesă de biata femee și nu numai cal dădu de lucru de la baron, dar îi mai dădu și de pe la prietene. Așa că Renata Surenel , după multe și obositoare cercetări, găsise îndestul de lucru spre a-și crește copilul, care se făcea mare văzînd cu ochii. Micul Emil se întâlnea în fiecare zi în parcul Monceau cu Adolf de Grandmont căruia îi arăta recunoștința prin a’l sări de gât și a’l săruta și dacă din întâmplare fostul ofițer era reținut în casă, micuțul se ducea să’l bată la ușe și să’l întrebe dacă nu era bolnav. Adolf de Grandmont nu izbutise niciodată să-și explice spaima de care fusese cuprinsă d-na Surenel când îi auzise numele, nici cuvintele pe care ea le pronunțase în acel moment. IVa «Jpg