Universul, noiembrie 1907 (Anul 25, nr. 300-329)

1907-11-25 / nr. 324

D. președinte anunță că viitoa­rea ședința va avea loc azi, la ora 1 Jura. incidentul Iorga-Penescu In timpul suspendărei ședinței, d. Penescu, deputat de Iași ve­nind aproape de d. Iorga si spune: A-ți comis o necuviință față de Parlament prin discursul dv! La această observație, d. Iorga începe a vocifera din toate pute­rile către d. Penescu, spunându-i că nu-i permite a-i face necuviin­cios și că îi va trimite martori. Tribuna publică fiind înțesată de studenți, aceștia au început să aplaude manifestând pentru d. Iorga. D-niî deputați se adună din toate părțile in incintă și se naște vie discuțiune asupra incidentului în acest timp, d. președinte or­donă evacuarea tribunei publice. Prefectul poliției, d. E. Petrescu însoțit de ofițerul gărzei militare, intră în tribuna publică și proce­dează la golirea tribunei. După câte­va momente ordinea se restabilește. SEăUî V­X. Ședința de­ la 23 Noembrie 1907 Ședința se deschide la orele 2 și 30 minute, sub președinția d-lui G. Cu­mescu, vice-președinte. Prezenți 95 d-nî senatori. Pe banca ministerială d-niî A. Carp și general Averescu, D. Costescu-Comăneanu amin­tește că acum­ii ani a depus in Senat un proect de lege pentru a­­nularea contractelor de arendare a pământurilor sătenilor împro­prietăriți. Crede că acum e mo­mentul prielnic spre a prezintă din nou Senatului acel proect de lege menit a apăra pe unii săteni de speculațiune și a le îndrepta ast­fel starea materială. Oratorul dă citire apoi expune­rea de motive și proectului de lege care, fiind semnat de șeapt­e d-nî senatori, e depus pe biuroul Senatului. Se cere urgența. D. dr. Rămniceanu spune că nimeni nu poate sta­­ nepăsător față de speculațiunile ale­ căror victime sunt sătenii împroprietă­riți prin legea de la 1864. La mine în comună, spune d-sa, trei sfer­turi din pămintul aparținând să­tenilor este arendat cârciumaru­­lui. Se petrece o speculă neru­i­­­nată cu arendarea acestor pămin­­turi. Trebue să se admită urgența pentru acest proect. D. G. G. Arion spune că, negre­șit, nu poate fi nimeni contra u­­nei legi menite a apăra pe țărani de speculațiune. In­ privința ur­genței, proiectul fiind interesant, trebue să-și spună cuvântul și gu­vernul. D. Anton Carp, ministrul de domenii, spune că chestiunea a­­tinsă prin proiectul d-lu­ Comă­­neanu fiind foarte interesantă, acel proiect trebue lăsat să vină in discuțiune in mod natural pentru ca el să poată fi studiat în amă­nunțime. In adevăr, prin legea de împro­prietărire de la 1889 au fost Îm­proprietăriți și unii din cei cari nu­­ se puteau ocupa cu agricultura. De aici a început sistemul arendă­rilor, cari au degenerat mai târziu în adevărată speculă. Asupra a­­cestor pământuri ministerul va face o anchetă și va publica ci­frele oficiale. Proiectul de față nu poate fi discutat înainte de discu­ția n­esagiului, deci declararea ur­genței ar fi de prisos.E 1 va fi mai bine studiat odată cu cele­ i’alte chestiuni cari privesc îmbunătă­țirea stărei economice a săteanului. D. G. Arion spune că nu numai prin legea de la 1889 au fost îm­proprietăriți oameni cari nu se o­­cupau cu agricultura ci și prin toate­ cele­ ilalte legi anterioare. E de părere și d-sa să se aș­tepte cifrele­ oficiale ale mi­nis­te­rului de domenii în această pri­vință. Se admite propunerea d-lui mi­nistru de domenii. Ședința publică se ridică la o­­rel­e 3, declarându-se ședință se­cretă pentru ca d. raportor 4.1.A­­dresei de răspuns la Mesagiul Tro­nului, d. Al.­ Constantinescu, să dea citire textului Adresei. Ședința viitoare se anunță pe azi la orele obicinuite. VNI &TFA.T &JE ZJ. Contra matroței.—Se între­buințează pomada compusă din: gr. ceară galbenă., 20 gr. ulei( ie­sesam, 5 gr. lanolint), S gr [UNK]­­m­­ destilată, 4 gr. lapte de vu­­­­oasă și 4 gr. balsam de Peru. ■ IM».-««wweeWBMRgfffr--JBt #-. ȘUII DO STREIXATAIi -- Prin poși~. —­ In curând se judeca la Roma cu porțile încuiate proce­­s i' contra germanului Piascov, care deschisese la Roma o agen­ție­ fotografică de­ modele. S'a do­vedit că Piascow avea întinse re­lații in Europa cu homosexualii. Principele August Wilhelm, ar patrulea’üu al­ împăratului Ger­maniei­­ și va continua studiile, la universitatea din Hamburg până in semestrul de iarnă 1907—1909 și apoi va trece examenul de li­cență in drept. Principele Carol de Burbon, și soția sa născută principesă de Orleans, care s’au căsătorit acum de curând, au sosit la Constanti­­nopol, unde vor petrece mai multe săptămâni. In Rostock (Germania) s’au îmbolnăvit 60 de persoane cari au mâncat mezeluri stricate. Două dintre ele au murit. Multe din ele se află în stare gravă. S-a deschis o anchetă severă. «Petit Rieu» din Biv­ mlles anunță că guvernul belgian se o­­cupă de construirea unui balon dirijabil. Din cele 25.000 de case dis­truse de groaznicul extrem­­i de pămint din San­ Francisco până a­­cum au fost reclădite 6000. In cu­rând vor fi terminate alte 4000 case. Țarul Rusiei a dăruit împă­ratului Francisc Iosef un zimbru (bour) pentru grădina zoologică din castelul de la Schönbrunn. La 8 August 1908, universi­tatea din Jena (Germania) ’și va serba a 350 aniversare a înființării sale. La această ocaziune se va inaugura și noua clădire a uni­versitate­. Experiențele făcute cu auto­mobilele la manevrele militare norvegiene au dat rezultate atât de bune încât ministerul apărării naționale și statul-major general al armatei au­­ întocmit un plan pentru înființarea unui corp de automobiliști voluntari, cari s-ar angaja să asiste la exercițiile re­gulate in timp de pace și a face serviciu complet în timp de răz­boi și. O groaznică exprosie de di­namită s-a Întâmplat în carierile de piatră ale Statului de lângă Csucs, comitatul Aradului (Unga­ria). Doui lucrători au fost omo­­rițî, iar 7 grav răniți. Comisia numită de către mi­nistrul francez de război spre a ex­­­..mai în­» Raionul dirijabil «Viile­ Duminecă 25 Noembrie 1907 LA HA­DIAMANDI - PIAȚA SF. GHEORGHE. — 1278 A­ sosit o mare cantitate de : Emulsia Scott recomandată de toate celebritățile medicale ca mijloc întăritor in special pentru afecțiunile or­­­­ganelor respiratori și slăbiciunile generale UITUM de PISTE (dl morun/) importată direct de la renumita Cassă Heănr. Meyer & Comp. Christiana (Norvegia). Analizată la Institutul de Chimie al facultății de Științe cu certificat A­o. 2483 din 3 Noembrie 1907.­­«Le­­ vx3s,de­czt prețul de en g­ros de­ Paris» (menit a înlocui balonul dispărut «Patrie»), va începe în curând seria sa de excursiuni cu acest balon, prima facându-se spre Rouen. Pe de altă parte balonul «Le­­baudy» va fi gata peste o lună. Gât privește dirijabilul «Répu­­blique»,­­construit după modelul balonului «Patrie» și, cu oare­cari îmbunătățiri, el va fi gata in Aprilie. întâmplări din țara [Prin poștă de la corespondenții noștri particulari) Jouî, 22 Noembrie. B­USTEXA III — In­ce­ni­d5 fi .— Miercuri 31 <.., orele 5 d. a. un incendiu a distrus casa centrală a cazanelor soc. «Steaua Română», din localitate. Din fericire nu a­­vem de înregistrat nici un acci­dent de persoane. Cauza incendiului este negli­jența oamenilor de serviciu. GIURGIU.—n­esmințire.— In diferite rânduri am arătat modul citți este informat ,,Adevărul“, care se știe, că și-a făcut o spe­cialitate’din a înșela opinia pu­blică. Aducem azi o nouă dovadă. In numărul de aseară, in pag.I, ziarul «Adevărul» anunța că la Stănești­(Vlașca), un număr de 180 săteni, au ținut o întrunire publică in chiar localul primă­riei (? !), întrunire in care s’a pro­testat contra acordărei de despă­gubiri proprietarilor și arendași­lor de către guvern, cerând la rândul lor, să li se acorde aju­toare, întru cât li s’au ars pătu­­rele, vitele, etc. , că la acea în­trunire au vorbit Ene Radu Fu­dulii și Tudor Nicolau. Știrea aceasta este absolut de domeniul fantaziei. Nimeni nu spune că țăranii n’-a dreptul de a se întruni, insă e inexact că o ast­fel de întrunire a avut loc la Stănești. D. prefect Ghica a invitat azi în cabinetul său din palatul ad­ministrativ de primarul com. Stă­nești și pe Tudor Nicolau, pretin­sul orator. Ambii au arătat că totul e inexact în cele publicate în «Adevărul», că nu s’a făcut de­cât o petiție ministerului de in­terne prin care se cerea ajutoare. O prefecț Ginea a luat act de declarațiile primarului și ale lui Tudor Nicolau și a comunicat ur­mătoarele : D-lui ministru de interne București. «Ziarul «Adevărul» de aseară publică o dare da seamă a unei pretinse întruniri ce s’ar fi ținut in Corn. Stănești. «întrunire publică n’a fost, ci individul Tudor Nicolau, condam­nat pentru fals, a strins 15—20 oameni cărora le-a făcut o peti­­țiune, ce s’a trimes dv.; aceasta ia scop de a-șî procura mijloace de trai, luînd­ de la fie­care să­tean câte 20 bani. «Relatiunea din «Adevărul» e trimeasă tot de Nicolau. Am luat măsuri ca, ast­fel de lucruri, să nu se mai repete. Jandarmeria anchetează: (bs). Prefect Ghica. «Adevărul» a publicat, de alt­fel ca tot­dea­una, o știre de­control așa ce o primise de la un f­o­s­t condamnat, fără să înțeleagă că prin ast­fel de pu­blicații deservește cauza țără­nească lucrând la distanțierea cât mai mare intre clasa proprietari­lor, arendașilor și a țăranilor, pe care guvernul, prin legile ce va depune pe biurourile corpurilor legiuitoare, caută să-i înfrățească. Serbare școlarii.—Duminecă 28 cor. vor începe conferințele pu­blice ale corpului didactic primar urban, la școala No. 3 de băeți (școala Mare).­­ Se va da cu această ocaziune o serbare școlară cu cântece, reci­tări, etc. Apoi va urma conferința d-nei Elena Dum. Roșca (cetire din au­tori) și a d-nei Mia Gorănescu (despre lene). Serbarea va începe la orele 2 d. a., și după conferința publică va fi conferință intimă, in care d-na Maria E. Stoenescu, insti­tutoare, va trata despre escursii școlare și d. director N. P. Simio­­nescu va face o lecție practică : «Tratarea unui resumat din cele cetite». Atentat.—In corn. Brăniștarî așează pe la orele 7.30, s’au tras 3 focuri de pușcă asupra locuin­ței d-lui Pop, proprietarul moșiei Brăniștaru. Se bănuește că autorul acestui atentat ar fi locuitorul Călin An­drei Preda. Gazul se anchetează de d. ins­pector comunal Boerescu. Efectele alcoolismului.­­ Astă-noapte a încetat din viață la locuința sa din str. Digului 22, Uie Bunac, care băuse în mai multe cârciumi toată ziua până la orele 7 seara. D. Dr. Polih­roniade, medicul se­cun­dar al primăriei, a constatat că moartea­ a provenit din causa alcoolismului. Dispariție.—Reg. 10 călărași din localitate a cerut urmărirea și prinderea sergentului major de la muzică, Petrovici Ioan, care având o permisie de 4 zile, a dispărut, luând cu sine mai multe efecte militare și având numeroase da­torii la regiment. S’au vestit polițiile de siguranță din București și T.­Severin. TÂRGOVIȘTE -Moarte sus­pecți». — Astă-noapte, locuitorul Ion Nistor, din comuna­ Țâța încetă din viață. Fiind bănu­­eli că moartea i-a fost cauzată din bătaia suferită de la Niculae Cârstea Stoica și fiii acestuia, s’a ordonat o anchetă. Mâine se va face autopsia ca­davrului: însuși Nistor, până in ultimele momente, a decl­arat că a fost maltratat grozav de Niculae Cârs­tea Stoica. Bal.­Societatea economică «U­­nirea» va da un bal în sala «Vul­turul», în seara de 25 Noembrie. Balul e pus sub patronajul d-lui prefect C.­­ Dimitriu, președintele de onoare al societății, afectată la aflarea stirei despre noua conspirație contra lor. Țarul și familia sa au renunțat să se mai strămute in palatul de iarnă, de teamă că mișcarea me­reu crescândă revoluționară și a­­narhistă, să nu le pericliteze viața. âSasa F © a diniei [Prin telefon de la corespodentul nostru particular) Botoșani, 23 Noembrie: E absolut falsa desmințirea dată de un ziar din Capitală, cum că ser­vitorul Grosu nu ar fi fost arestat, S3U că tiu s’ar afla acum arestat. Tri­bunalul se va pronunța mâine pentru infirmarea sau confirmarea mandatului de arestare. Tot atât de falsă este afirmația a­­celuiași ziar că d. Vasile Tufescu nu și-ar fi făcut toată datoria în aface­rea Ciulei. Ancheta începută de a­­cesta la seara zilei de 16 cor. în lo­calul poliției, a continuat dimpreună cu procurorul general din Iași, care a stat trei zile pentru aceasta în lo­calitate. In interesul adevărului, confirm a­­ceasta din sorginte autorizată. Zia­rul care afirmă, cere de mai sus, ha­bar n’are de ce se petrece. Ancheta a fost terminată. Imtruc­­ția va fi făcută de către un alt jude­­nistnictor, după cererea procurorului general. Simitafi linnii Arborii roditori. — O statis­tică destul de interesantă s’a pu­blicat deunăzi într’un ziar ger­man, relativ la recensămîntul ar­borilor roditori în regatul Prusiei. După această statistică, sunt actualmente în Prusia 90.388.434 pomi roditori, cari se în­ part ast­fel: Meri. . . 26.897.799—29.76 la sută Peri . . . 12.247.006=13.55 la sută Pruni . . 37.419.810=41.40 la sută Cireși . . 13.823.821=15.29 la sută Numărul arborilor roditori este cu mult mai mare la Est, decât la Nordul țării și mai ales în re­giunea Oderului,­ arborii fructiferi sunt­ foarte rari. M­AZ El.—Dacă eu m’aș încerca sa te sărut, ai striga pe mama d-tale ? Ea.—Oh, nu !... Mamei nu-i plac de loc sărutările. INFORMATION! SAMBATA.­­ Din cauza abundeței de ma­terie suntem nevoiți să întreru­­pem astăzi, romanul «Răzbunare neindurată». ♦ D-na Elena T. Anastasiu, din orașul Tecuciu, a donat suma de 5000 lei primăriei acelui oraș, spre a servi la mărirea fondului de res­taurare a bisericei catedrale din localitate.­­ Pictorul Gh. Decusară din Te­cuciu a predat instituțiunea «Vatra Luminoasă» un frumos tablou, lucrat in ulei, reprezentind o nuntă țărănească. « Cu începere de la 1 Aprilie 1908 serviciul de măsuri și greu­tăți se va îndeplini de către ve­rificatorii de măsuri și greutăți în comunele rurale mai jos no­tate : Târgu-Ștefănești, Coșula, Balu­­șeni, Mastacani, Răcăciuni, Co­­mănești, Dărmănești, Murgeni, Frumușița, Foltești, Vidra, Ianca, Sarichioi, Carcaiiu, Gerna, Rasova, Țăndărei, Cosâmbești, Socariciu, Oltenița rurală, Bragadiru-Bul­­garu, Telega, Arsachi, Găujani, Petroșani, Piatra Olt. ♦ In Drajna de jos (Prahova), a încetat din viață locuitorul Gheorghe Ion Manu, în etate de 110 ani. 4) In afară de Statele enume­rate în avizul publicat în «Moni­torul Oficial» No. 168, următoarele alte State au mai ratificat con­­vențiunile poștale încheiate la Roma la 26 Mai­ 1906 : Germania, Mexicul, Muntenegru, Luxemburg, Tunis, Portugalia, Creta, Japonia, Bulgaria, Uruguay, Spania, Venezuela și Republica Columbiei. Aceasta din urmă nu­mai convențiunea principală și pe cea relativă la coletele poștale. Împreună cu protocoalele și re­gulamentele respective. ♦ Implinindu-se un an de la moartea lui Vasile Riureanu, fost judecător de ședință la tribunalul Ilfov, familia dr. Mirinescu va face parastasul Duminică, 25 cu­rent, orele 10, la biserica Olari. ♦ u Viața și pătimirea Sfintei marii mucenițe Ecaterina, fecioara cea prea înțeleaptă», care s’a citit in ziarul nostru pân’acum, va eși în curând de sub tipar in broșură și se va găsi la autor, Prea­sfin­țitul Arhiereu Sofronie Craiovea­­nul, strada Sapienței 5, București, localul Sfântului Sinod. ♦ Societatea de științe din Bu­curești va ține ședință ordinară Luni, 26 Noembrie, ora 8 luni, la ordinea zilei fiind următoarele co­municări : D. profesor dr. Mrazec : «O co­municare cu subiect rezervat». D. dr. A. Ostrogovicî : «Despre hidroxiluretan și hidroxilfenilu­­retan». D-ni. dr. A. Ostrogovicî și V. Crasu : «Acțiunea compușilor lui Grinard asupra nitrobenzan­­ehi­­delor» (comunicare preliminară). D. Dan Rădulescu : «Acțiunea pentaclorurei de fosfor asupra an­­trachinonei». D. N. N. Botez : «Polarizație ro­­tatorie a că­tor­va petroleuri ro­mânești și fenomenul lui Tyndall». Ședința se va ține in sala de fizică a d-lui profesor Negreanu. ♦ D. A. Raky fiind foarte absor­bit de numeroase afaceri în străi­nătate și neputând consacra so­cietatea «Regatul Român» timpul necesar, a demisionat din func­țiunile de administrator-delegat ce i se încredințaseră. Această demisiune a fost accep­tată, dar d Raky continuă a face parte din Consiliul de adminis­trație, iar postul de administra­­tor-delegat a fost suprimat. D. Koenigs, care era curent cu toate afacerile societăței, a fost chemat la direcțiune. D. dr. Gr. Antipa, inspecto­rul general al pescăriilor Statului și locțiitor de secretar general al ministerului domeniilor, care se află in străinătate, a obținut pre­lungirea concediului până la 1 Decembrie. ♦ Arhimandritul Dionisie Neco­­laevici a fost numit superior al mânăstirei Vărzărești (R.­Sărat) In locul părintelui Iosif Ionescu demisionat. ♦ D. Romulus Poenaru, inspec­tor comunal în jud. Dolj, a fost transferat la plasa Buzau Bâsca (Buzău), în locul d-lui Oscar Pir­­vulescu. ■fr Cucernicul econom Goman Va­­silescu a fost numit revizor ecle­­siastic al eparhiei Hușilor. ♦ Membrii «Ligei Culturale», secțiunea București, sunt rugați să participe la adunarea generală ce se va ține Duminecă, 25 Noem­brie, la ora 2 d. a., in localul Ligei din Calea Victoriei No. 113. Ministerul instrucțiunei pu­blice, având trebuință de maeștri fierari cari să cunoască și potco­­văria, necesari școalelor elemen­tare de meserii, se aduce la cu­noștința celor ce doresc a ocupa posturi de maeștri, să adreseze cererile lor scrise și sub-scrise de ei înșiși și însoțite de actele de studii și de practică ce posedă la inspectoratul școalelor de meserii din minister. O In urma intervenirei Gassei centrale a Băncilor populare, ad­ministrația financiară de Dolj a cerut amendarea perceptorului cir­cumscripției a 6-a Mălăești pentru neexecutarea urmăririi debitorilor băncei populare din Goești (Dolj). ♦ D. ministru al instrucțiunei publice a luat dispozițiunea ca trupa teatrului Național din Bu­curești să nu mai plece în pro­vincie de­cât cu aprobarea minis­terului. O Comisiunea numită de minis­terul instrucțiunei pentru revizui­rea legei și regulamentului teatre­lor se va întruni in ziua de 8 De­cembrie, sub prezidenția d-lui Sp. Haret, ministrul instrucțiunei. ♦ La atelierele noi ale căilor fe­rate din București se va clădi o sală de adăpost cu instalațiuni in­terioare in­­ incinta acestor ateli­ere, precum și o grădină cu plan­tații. Această sală va servi la adă­postul lucrătorilor în orele de re­­paoz de peste zi. ♦ Guvernul sârbesc a hotărit să construiască un nou port pe Du­năre, la punctul numit Cassiak, in fața Ostrovului mare (Mehe­dinți). De aceia guvernul șerb a cerut autorizația guvernului român, ca personalul însărcinat cu lucrările, să poată trece pe malul românesc al Dunărei pentru facere de stu­dii și sondaje. O­­bștea locuitorilor comunei Gropeni’ (Brăila), a adresat o pe­tiție motivată d-lui ministru al domeniilor, spre a se aproba darea in exploatare a pădurei «Ostrovul Popa», cooperativei «Nădejdea», iar nu altor concurenți. ♦ Astă seară, Simbătă, se in­­trunesc în sala de jos a Atene­ului Român, membri consiliului de administrație al «societăței ge­nerale de patronagiu» sub preșe­dinția d-ln­ Scarlat Pheri’chide, președintele societăței spre a se constitui pe secțiuni. * Astă-seară la orele 9,d.N. Iorga va ține, în localul Ligei Culturale din calea Victoriei 113, o confe­rință despre «Istoricul armatei române». ♦ Astă­ seară, Sâmbătă, va avea loc in sala Ateneului al douilea concert de muzică de cameră dat de Quartetul Carmen Sylva de sub direcția d-lui D. Dinicu, cu concursul d-rei Lola Jelen, dis­tinsă cântăreață din Praga și al d-lui Narice, pianist. La acest concert se va executa și celebrul Octet de Mendelssohn, 16 execu­tanți), ca primă audiție. Prețurile populare. O In seara de Mercuri, 21 Noem­brie, d-na Elena colonel Negrescu a ținut la cercul culural și artistic din­ Constanța o conferință asupra Conștiinței, Datoriei și Virtutei. ♦ Pentru mâine Duminecă, la orele 10 dim., sunt convocați de urgență toți membrii «Sindicatului ziariștilor», în adunare generală extra­­ordinară în localul sau de la «I­ndépendance Roumaine». In­­vitațiuni speciale nu se vor trimite. ♦ După cum am anunțat, mâine Duminecă, 25 c., se va reprezintă la teatrul Național în matineu, „Lipitorile satelor“, CU COHl­Ciu­ de frunte N. Hagiescu, in rolul lui „Moise“. Hagiescu n’a mai apărut pe scena teatrului Național de 12 ani, și iubitorii de artă nu vor perde ocazia, suntem siguri, de a rîde sincer mâine, cu aemnul tovarăș al du Millo. ♦ D. I. Scully, care a absolvit cu succes școala de poduri și șo­sele din Bruxelles, a fost admis să urmeze cursurile școalei supe­rioare de poduri și șosele din Paris. ♦ Vechea societate generală a funcționarilor comerciali, va da astă seară Sâmbătă 24 Noembre, în saloanele societăței din strada Isvor No. Ki, obicinuita frumoasă serată dansantă. ♦ Duminecă 25 c. de la 2—5 p. m. se va ține la școala No. 3 de băeți (Cuibul cu barză) prima con­ferință didactică sub prezidenția d-lui M. Mumuianu, la care vor lua parte institutorii și institu­toarele de la școala No. 3, 6 și 14 de băeți, 5, 6 și 11 de fete. De la orele 2—4 va fi ședință școlară intimă în care d. G. Stoinescu va face expunerea metodică asupra tratării unei «descrieri» și apoi va face o lecțiune practică cu elevii cl. IV, după care va urma critica lecțiunii. De la 4—5 va fi confe­rința publică «Alcoolism» ținută de d. M. G. Mumuianu, după care va fi o producție muzicală a co­rului soc. «Hora» sub conducerea maestrului Juarez Moviliă, pre­cum și diverse declamațiuni ale elevilor școalei No. 3 de băeți. Toți părinții copiilor de la școa­­lele respective, precum și persoa­nele cari se interesează de mersul școalei și educațiunea poporului, sunt invitați să asiste la ședința publică, intrarea fiind absolut liberă.­­ In palatul Ateneului, Mier­curi 12 Decembrie 1907 se va da un mare concert de binefacere pentru clădirea bisericei Sf. Ilie- Nou din cartierul Grant, sub pa­­tronagiul d-lui I. N. Cezărescu, prim-ajutor de primar, cu bine­voitorul concurs al d-nei Maria Herăscu, soprană dramatică și al d-lor , Mihail Manu și Ilprovitz. Bilete se găsesc de vânzare la «Universul», îndemnăm publicul să contribue la acest act filan­tropic. ♦ Societatea studenților în li­tere ține ședință publică mâine, Duminică, 25 Noembrie, ora 2 jum. d. a., in sala No. XVIII a universității, la ordinea zilei fiind: «Sunet și idee», conferință ținută de d. Const. Popescu și «Candrea­­graiul din țara Tașului» dare de seamă de d. V. Haneș. ȘTIRI "A­NIT­ARE $ S’a acordat dreptul de liberă practică a medicinei în țară d-lui George D. Popescu. * S'a acordat dreptul de liberă practică a farmaciei în țară d-lor Radu C. Buciumeanu, L. Ratz, C. Mărgineanu și M. Sandu. ♦ D. I. Orleanu, sub-chirurg intendent al spitalului Gârlași din Buzau, și cl. G. Sorescu, vaccina­­torul acelui oraș, se transferă unul în locul altuia.­­ Sub-chirurgul D. Vasiliu este numit agent sanitar-vaccinator la Roșiori-de-Vede, in locul sub-chi­­rurgului C. N. Rădulescu, care rămâne a se chema în altă func­țiune. ȘTIU ÜEnflEBSIT&HS; ^ Pentru începerea cursurilor la doctoratul în drept, precum și in privința profesorilor cari vor ține aceste cursuri, s’a stabilit până acum următoarele : D. C. Disescu : Cursul de isto­ria dreptului vechiü român ; d. G. Nadh : Despre teoria generală a obligațiunilor; d. Em. Anto­­nescu : Teoria obligațiunilor cu privire la dreptul german ; d. Pe­tre Misir : Dreptul internațional privat; d. C. Rădulescu Motru : Metodologia și logica juridică ; d. Dim. Drăghicescu : Un curs de sociologie ; d. N. Basilescu : Doc­trinele economice : d. Șt. Longi­­nescu . Succesiunile și testamen­tele în dreptul român. Vor mai ține cursuri și d-ni: N. Mandrea, președintele Curței de casație, și Corneliu Manolescu Rămniceanu, consilier la aceiași Curte. ȘTIRI JUDICIARE ♦ D. I. M. Popescu învățător în jud. Teleorman a dat in jude­cată pe d. prefect D. Iarca fiind că i’ar fi arestat in mod ilegal. Tribunalul Teleorman achitând pe d. Iarca. Învățătorul Popescu a făcut apel care urma să se judece era de s­ecția III-a a curții de apel din București dar din cauza lipsei martorilor s’a amânat la 14 De­cembrie. O Camera de punere sub acu­zare din București a confirmat erî mandatele de arestare ale lui Max Zwilter și a soției sale Lucia, cari sunt complici ai falitului frau­dulos Kalmanovici din Capitală. Anii­ școlare . D-ra Virginia Negoescu a fost numită institutoare in Roșiori-­­de-Vede, în locul vacant. ȘTI­R T'a­­R­TÎS­TIC­E — La circul Sidoli a revenit «Marele Teatrograf», cu demonstratorul I. Kuperman. Representațiile sunt numai pentru 6 Zile și cu tablouri ne mai văzute. — Jouî, 13 Decembrie, orele 9 seara precis, va fi la Ateneu o audiție mu­zicală dată de.d. Aurel Eliade cu e­­levii săi. Programul și biletele se află de vân­zare la «magazinele Conservatorului», De gen și «Arta». BIBLIOGRAFII Au apărut: — No. 4 din revista îesana „Viito­rul social”.—Un număr 1 leu. — No. 4 (Decembrie) din «Orion«, revistă de astronomie pe înțelesul tuturor, cu următorul sumar: O că­lătorie în spațiu de C. Flamm­a­­rion; Spre infinit, poemă de Al. Anes­tin; Nebuloasa din Lira; Priveliști lu­nare; Ad­astra de I. Gorbu; Cauzele oscilațiunei polilor de A. Zeneanu; Stelele căzătoare de d-na C. D. Stra­­tilescu; Cum se învață cerul ? de V. Anestin; Soarele văzut din stele; Pi­­ticii sistemului solar; Inceputul și sfîrșitul lumilor; înființarea societăței astronomice române, etc. și 10 gra­vuri. Prețul unui număr: 80 bani. XM­ PMOVIE&3 PE ZI Capul e mai tare decât mâinile. OPERA ITALIANA Gioconda, operă de Ponchielli. Neperitoarea Gioconda, în care Ponchielli și-a pus toată inima și pasiunea s­a, s’a reprezentat a­­seară la teatrul Național. D-na Randaccio, in rolul titular a făcut o frumoasă creațiune atât ca joc dramatic cât și voce fru­moasă și condusă cu multă artă. In celebra arie a Sub­idio» a ob­ținut un succes deosebit. D. Ernesto Colti in rolul lui Enzo a cântat cu voce duioasă și sonoră. Aria d­elo e mai a fost atât de fin cântată in­cât publicul a bizat. D-ra Tina di Angelo, a fost o Laura seducătoare atât ca frumu­sețe cât și voce și artă scenică. A zis cu voce sonoră și pătrunză­toare frumoasa rugăciune din ac­tul al doilea obținând aplauze căl­duroase. D. Torres di Luna, a fost foarte bine în rolul lui Alvise,­ desfășu­rând toate calitățile frumoasei sale voci. D. Bellatti, în Barnaba, și-a atras aplauze în Barcarolla. D-na Miciora a fost foarte bine in rolul oarbei, dând prilej publi­cului să-î aprecieze admirabila­ î voce. Corurile bune iar orchestra sub direcția eminentului maestru «Spetrino», a fost minunată. Muzica de balet, executată la perfecțiune a fost aplaudată, iar galopul final bisat. Finanțe și Comerciai București: 23 Noembrie. Finanțe Cota valorilor la bursa din București Renta de 1894 5 °/0 lei 100—1001/s­ idem de 185 mii. 5 ®/0 lei 1001/* — 1003T ; idem de 32Vj milioane 1 °­ 0 lei 88s/8—885/s ; idem de 50 mii. 4 °/o lei 891 2—90—idem de 274 mii. 4 °/p lei 93 — 93 idem de 45 milioane 4% lei 893­ — 90; idem de 120 mii. lei 893/4 — 90; idem de 90 de milioane 4 °/, lei 895,8— 887/8; idem de 180 mii. lei 88­5/â—L87/8 ; idem de 100 miloane A. 3. 4 °/0 lei 881 —89 —; idem convenite 400 lei 885/a—S87/3. Obligațiuni cor­. București, 1903 4 ° 1, 86ds—S.65/g ; id. de 1906 4 °<'0 lei 863,­s—363/g ; id. Iași 57/4 lei 867/4- 873/4. Obligațiuni Credit jud. , și corn. 5 ®/n lei 1001/a — 101; id. de 41,V/­ 911^-911/2. Func. rurale 5010 lei 991/2— 993Ț ; idem de 4 °/a lei SS1/,—89— j­ud­­. , București 5 °/0 lei 9ST/2 — 99, idem Iași 5% lei 943'4— 9501. Acțiuni: Banca Națională 3750— 3770. Banca Agricolă leî 409—412. Banca de Scont leî 145—150. Banca Marmorosch, Brank & Co. lei 843— 850. Bank of Roumania Ld. leî 225—230. Generala Română leî 1615- 1625. Societăți de asigurare : Dacia-­­România leî 638—645.­ Naționala leî 840-850. Patria leî 230—240. Letea. leî 921/2—94. Banca Populară Pitești 225—230. , Devise : cek Londra 25.70—­­ cek. Paris 101.75 , cek Berlin 125.151 cek. Viena 106.15 . Belgia 101.85. Cereale Ultimele operațiuni și cota ale pie­ței Brăila pe zilele de 20—22 cer. Grâu de 73—80 kg. vag. 30 cu leî 18.75—21.50 suta kg. Porumb de 75 k. bect. 2500 cu leî 13.15 suta kgr. șlep Porumb de 75*Ț kg. hct. 10100 cu leî 23.65 suta k. șlep bordo Su­­lina și vag. 175 de 74—81­2 kg. cu leî 12.40—13.40 suta kg. Orz de 53 —67 kgr. vag. 77 cu lei 14 — 15.40 suta kgr. Ovăz de 38—42p2 k. vag. 176 cu leî 12.90—14 suta k. Fasole 30 vag. cu lei 15.90—21 suta kgr. ULTIaU­ OEPSȘI (Telegramele noastre particulare) Cota cerealelor în străinătate Budapesta, 22 Noembrie. Grâu Apr. ,, Secară Apr. „ Ovăz Apr. „ Porumb Apr. ,, 13.20 urc. 2 h. 12.44 urc. 4 h. 8.63 scă. 1 h. 7.61 urc. 2 h. Berlin 22 Noembrie. Grâă de Dec. tu, 219.25 urc. 50 c. Secară de Dec. ,, 210.— invariabil. Porumb ,, ,, 154.— scă. 50 c. Paris, 22 Noembrie. Grâă de Ianuar. fr. 22.85 urc. 10 c. Făina de ,, ,, 30.30 urc. 30 c. Ulei de Colza ,, ,, 86.— scă. 50 c. New-York, 22 Noembrie. Grâu disp.­cent. 102— urc. 7/8 c. Grâă de Dec. ,, 1021/2 urc. 3/4 c. Grâă de Mai ,, 109— urc. ®/8 c. Porumb disp. , 683/1 urc. 3/8 c. Porumb Dec. ,, 68ili invariabil. Porumb Masă ,, 653/a urc. c. Chicago, 22 Noembrie. Grâă de Dec. cent. 945/8 urc. 1— c. Grâă de Masă ,, 101s/3 urc. 1— c. Porumb de Dec. ,, 551/4 urc. 1/4 c. Porumb de Mai ,, 56% urc. 3Ț c. Brăila In piața pescăriei au sosit 40.000 kgr. pește.­ S’a vindut: Crap 100- 103, ciortocrap 44—66 ciortan 28- 30, ciortănica’ 29, șalău 85—188, avat 20—25, cartanca 15, plătica 21—28, știuca 24—46, caracuda 30—50, babușca 16—18, somotea 41 —65, biban’ 17 —25, albitura 6— 22, obleția 12, cega 180—305, Galați S’au vândut 41.371 kgf, pește : crap 86—60, ciortocrap 55—36, ciortan 40—36, ciortănica 36—24, salan 197—110, cartanca 34—21, plătica 35—22, lin 44, iarma 158, știuca 46—30, caracuda 45 -32, babușca 25—10, taplac 177- 80, somotez 48—27, biban 24—15, al­bitura 15—12, morun 129. Ultime informatului­­ SAMBATA . Actualmente se lucrează în Capitală la înlocuirea stâlpilor de lemn cari susțin firele telegrafice și telefonice, prin console de zid și stâlpi metalici, acolo unde nu se pot pune console. Traseele vor merge de­o­cam­­dată pe câte­va strade în zig-zag, spre a se evita ruperea firelor prin căderea zăpezei. ♦ Zilele acestea se va înființa un oficiu de telegraf și poștă in Răcăciuni (Bacău).­­ E vorba să se stabilească o comunicațiune telegrafică directă între Iași și Budapesta. Firul de comunicație va fi de bronz 3 mm. O D. Holez, șeful diviziei teh­­­nice al telegrafelor, poștelor și te­lefoanelor din Ungaria, a trecut prin țară mergând la Constanti­­nopol, spre a solicita permisiunea guvernului otoman să stabilească o comunicație directă Budapesta- Salonic. ❖ In urma unei inspecțiuni fă­cută de către d. inspector Bră­­tescu la Galați, s’a propus a se exploata linia telegrafică Bucu­rești - Galați - Iași prin sistemul Bandar, adică pe­ un singur fir să fie două comunicațiuni, una Bu­­curești-Galați și alta București- Iași. O Prost informate ca de obicei­, ziarele «Dimineața» și «Adevărul» spun că guvernul va contracta un împrumut spre a acorda despăgu­biri celor devastați în Martie trecut. Nu­ e vorba însă de un îm­prumut, ci de deschiderea unui credit din excedentul budgetar. ♦ D. G. N. Ioanin, consilier co­munal și membru al Camerei de comerț, a fost proclamat preșe­dinte de onoare al soc. coopera­tive pentru comerciul de băuturi spirtoase din Capitală.­­ Rapoartele sosite era la mi­nisterul de domenii arată că tem­peratura actuală e prielnică se­mănăturilor de toamnă, și mai ales celora făcute cu întârziere. ♦ Consiliul permanent de pe lângă ministerul­ instrucțiunei pu­blice se va ocupa in ședințele din săptămâna viitoare cu echivalări de diplome. O Consiliul de razboiu din Iași va judeca la 28 cor. procesul lo­cotenentului Demetrian, acuzat de insulta superiorului. * In cercurile comerciale se a­­firmă că peste 2—3 zile banca Na­țională va scădea scontul la 7 la sută. ❖ Era la Cameră fiind discuția la Mesa­iul Tronului, studenții cari umpleau tribuna publică au făcut manifestație, aplaudând pe d. Iorga în timpul când se iscase un conflict intre d-sa și d. Pe­­nescu, deputat de Iași, in incintă. Tribuna publică a fost evacuată din ordinul d-lui președinte al Camerei. Studenții au așteptat însă afară pe d. Iorga și, după ridicarea șe­dinței, i-au făcut manifestație de simpatie, cântând imnul «Deș­­teaptă-te române». ♦ Ministerul de interne a infor­mat ministerul de domenii că ju­dețul Dorohoiu voește să înființeze o școala de agricultură. O D-nii Boscoi, Gh. Dinicu, Ion Georgescu, profesori la con­servatorul de muzică și declama­­țiune, au fost decorați cu «Co­roana României» în gradul de cavaler. O Ministerul de interne a apro­bat deschiderea unui credit de 1.200 lei pentru întreținerea infir­meriei din Filipești de­ Târg (Pra­hova). ❖ Consiliul general al județului Dorohoiu, exprimându-și dorința ca să construiască in acest județ un spital de pelagroși, ministerul de interne a cerut avizul direcțiu­nei generale în această privință.­­ Batalionul permanent al reg. 28 Radu-Negru, din Dâmbovița, va fi înființat in Găești, unde se va clădi cazarma pentru care și județul va contribui cu 50.000 lei. ❖ Biserica «Adormirea Maicei Domnului», din T.-Severin, a fost autorizată să primească donația făcută de cucernicul preot G. V. Durax, consistând dintr’un imobil cu teren în suprafață de 640 m. p., situat în dealul Cerat, com. Bistrița-Ocol (Mehedinți). * S’a Împărțit er­i la Cameră proiectul de lege prin care se­ a­­probă prelungirea convențiunei de comerț dintre România și Turcia. Iată textul acestui proiect de lege: Art. L:Se aprobă prelungirea aplicării convenției de comerț dintre România și Turcia din 30 Iulie (12 August)­1901, făcută pe 3 luni, cu începere de la 1-14 iu­lie 1907, prin înaltul Decret No. 2.87b din 4 Iulie 1907, și apoi, din nou pe 3 luni, cu începere de la 1-14 Octombrie 1907 prin înaltul Decret No. 3427 din 2 Octombrie 1907. Art. II.—Guvernul este autori­zat a aplica zisa convențiune, dacă va­­ fi de nevoe, pe alte 3 luni, începând de la 1 Ianuarie până la 31 Martie 1908. • Minsterul instrucțiunei pu­blice a aprobat introducerea me­­toadei americane de desen după natură și la clasa a 2-a a școalei de băeți No. 12 din Capitală, de­oare­ce rezultatele obținute la cl. III-a și IV-a au fost foarte bune. ♦ Ministerul instrucțiunei pu­blice a luat dispoziția ca grădinile de copii să fie Închise de la 15 De­cembrie până la 15 Februarie, de­oare­ce copiii mici nu pot veni prin zăpadă și viscole. In schimb, conducătoarele de școli froebeliane sunt îndatorate a ține cursuri toată vara. ❖ Consiliul general al județului Dâmbovița a hotărât ca din îm­prumutul de o jumătate milion, pe care-l va contracta ln casa cre­ditului județean și comunal, să dea ministerului de razboiu suma de 200 000 lei pentru clădirea școalei speciale de cavalerie. In schimb ministerul va ceda jud. localul actual al școalei pen­tru ca în el să se instaleze esca­­dronul de călărași al județului.­­ Parohiile aflătoare sub con­trolul primăriei Capitalei sunt în număr de 52, iar lofurile plătite lunar preoților de administrația comunală se ridică la suma de 15 mii lei. * Mercuri, 28 a. c. se va ține licitație la primăria Capitalei pen­­­­tru diferite închirieri în piețele Bibescu-Vodă, Amzei și Grivița. ♦ Azi se întrunește comisia de licitație de pe lângă primăria Ca­pitalei spre a se pronunța asupra licitațiilor ținute­ în zilele din urmă. ♦ Elî s’a făcut la Camera de comerț din Capitală tragerea la sorți a membrilor camerei arbi­trate pentru judecarea diferendu­lui de bursă dintre d-niî Marin Em­icu și I. Aronescu. Au eșit d-niî I. G. Boandă și Olmazu. * Erî s’a întrunit Camera de meserii din Capitală și a discutat diferendul ce-l are cu d. Codreanu, fostul perceptor al Camerei. Se știe că contractul pe 5 ani ce-l avea d. Codreanu cu Camera a fost reziliat. „ Din București s’a trimis a­­seară următoarea telegramă: Studenților ieșeni, prin soc.­­«Solidaritatea». Deputatul N. Iorga a fost în­trerupt, a fost bruscat pentru că a știut să se facă vrednic de man­datul ieșenilor. Onoare celor ce i-au ales, ei au recunoștința în­­tregei studențimi românești și vor avea recunoștința nenorociților de țărani. Studenții din București. <► D. T. Iulian, sub-adm­inis­­­­trator al Casei Bisericilor îm­preună cu prea cuviosul archi­­mandrit mitrofor Nifon, starețul Sf. mănăstiri Sinaia, și exarhul mănăstirilor, au fost la mănăs­tirea Nămăești, de lângă C.­Lung, unde au instalat pe noua stariță maica Domnica Dumitrescu. Evenimen­tele din Husia Serviciul nostru telegrafic Greva la Petersburg Petersburg, S3. — (A. R.)— Numărul greviștilor este la Pe­tersburg de 75.000 din totalul de 125.000 lucrători ca­m se află în acest oraș. Și la Moscova a isbucnit o greva parțială. Prefectul orașului a dat ordin să se descopere instigatorii gre­vei pentru a-i expulza. Se crede că ziarele liberale nu vor apare mâine la Petersburg. Țarul îngrijat de mișcarea revoluționară Berlin, 23. — Telegramă din Petersburg . Familia Țarului a fost adânc Hoțul a fost trimis la Văcărești. Accident de b­oiclet. Un copil Dumitru Grindeî, clip str. Puțu cu apă rece, pe când venea ieri cu bicicleta, spre casă, alunecând cauciucul mașinei pe pavaj copilul a fost trântit jos, rănindu-se la cap. O ambulanță a Societăței de salvare a sosit la fața locului și a transportat pe rănit la spitalul Colțea. Furtul din str. Schitu .Maicilor Măcelarul Dumitru Theodorescu din str. Schitu Maicilor 1, a re­clamat circ. 25 că era pe când lipsea de acasă, autori necunos­cuți s’au introdus, prin spargerea belciugului, în măcelărie și i s’a furat 10 lei din tejghea. Circumscripția a început cerce­­tările pentru descoperirea hoților. Scandalul din calea 13 Sep­tembrie La circumscripția 27 s’a prezen­tat aseară Moise Ion, care a re­clamat că, fiind intr’o cârciumă din jjcalea 13 Septembrie, femeia lui Niculae Ion, anume Ana i-a a­­runcat cu un pahar în nas, pro­­ducându-i o leziune cam gravă.­­Reclamantul a fost trimis în căutarea spitalului Brâncovenesc, iar scandalagioaica a fost arestată. Diver­se Furturi bănuite. — La circums­cripția 2-a au fost duși ieri să se descurce sacagiul Gheorghe Sabie» din str. Arionoaev 34, care umbla să vîndă pe str. Carol o pereche de cisme, bănuite a fi de furat. La aceeași circumscripție a fost dus Niculae Petre, din str. Șelari 4, găsit cu o legătură cu ru’tărie, niște haine și o plapumă, a căror proveniența nu a putut-o desluși. De-ale beției. — In piața mare, pe str. Pastramagiu, a fost găsit ieri căzut un individ beat turtă, care n’a putut spune nici cum sî chiamă și care a fost dus la cir­cumscripția 2. Vagabondă.—La circumscripția 1 a fost dusă ieri femeia Maria Dumitru găsită fără căpătâia pe­­ str. Colței. ÎNTÂMPLĂRI DIN CAFITAIA Moarte bănuită ieri dimineață a murit în str. Sfinților 42, copila Eugenia, in vistă de trei săptămâni, a servi­toarei Maria Raicu. D. dr. Botescu, chemat fiind să constate decesul, examinând ca­davrul, a găsit indicii cari să-l facă a crede că moartea copila­șului nu e naturală. D-sa a vestit de îndată circumscripția , cerînd facerea unei cercetări medico-le­­gale. In urma ordinului parchetului, cadavrul a fost transportat la Morgă, unde i se va face azi au­topsia. Un furt de soutt noă De când există rubrica aceasta în ziarul nostru s’a vorbit de fel de fel de furturi, nu credem însă să se fi vorbit de unul ca cel de mai jos. Ce credeți că s’a apucat un pun­gaș să fure ieri noapte de la d. Iancu Chirovici, din bulevardul Elisabeta 76? Nescai­va bani, scule, haine, rufărie ? De loc. D. Chirovici a fost foarte surprins, și se înțelege de ce, când a văzut ieri dimineață că­ î lipsesc de la fereastra bucătăriei cele două eiur­­ciurele cu geamuri cu tot, de pe dinafară. Ca să ajungi să furi așa ceva trebue să fi fost la prea mare a­­naghie pungașul, pe care o caută acum circumscripția 24. Căzuți pe stradă Pe ziua de a ierî alți doui neno­rociți au fost găsiți căzuți pe stra­dele capitalei, bolnavi. Unul din ei e un oare­care Tu­dor R. Dascălu, fără locuință, care a fost găsit căzut pe calea Moșilor în dreptul casei cu No. 62. ’ Nefericitul, pe care nu’l mai țineau picioarele, a fost dus la circumscripția 2, de unde a fost trimis la Azilul de noapte. Altul, al cărui nume nu s’a pu­tut afla, un individ de vre-o 50-55 de ani, prost îmbrăcat, a fost gă­sit pe calea Victoriei, pe trotua­rul din fața atelierului Socec. So­cietatea de salvare î-a dat ajutoa­rele putincioase și l-a transportat apoi tot la Azilul de noapte. Furt de 4000 lei Un furt de 4000 lei, s’a comis acum 4 zile la d. I. Herșcovici, din str. Traian N. 84. D-sa are acolo un atelier de cismărie. In atelier ținea într’o casă de bani, suma de mai sus, în hârtii de câte 1000 lei. Observând Marți 20 c., dispari­ția banilor, el s’a plâns circ. 38. D. I. Trestianu, comisarul-șef al circ., după îndelungate cerce­tări, a reușit să descopere pe au­tori , un lucrător al sau numit Ionel Cristescu, in vârstă de de 18­ ani. Luat din scurt el a mărturisit faptul, declarând că a ascuns banii la un frate al său, fecior în casă la d. Bilciurescu, din str. Tudor­ Vladimirescu .3. D. comisar Trestianu, transpor­­tându-se împreună cu Ionel Ghris­­tescu, în str. Tudor­ Vladimirescu, a găsit banii ascunși în odaia fra­telui său care nu știe insă nimic de ei. SERVICIUL mEU»AFID­ AL HARM «IIIY1RSIIL* Cerc Intim. — Interogator.-* Furt.—Proees Brăila, 23.—Apează in saloanele restaurantului francez, un grup de intelectuali din tineretul local a pus bazele unui cerc intim pen­tru cultivarea și instruirea reci­procă și distracții morale. Au fost aleși in comitetu­l de direcțiune d-ni: dr. Marati, Gogu Casasovici, directorul prefecturei, Nicu Cocea advocat, Em. Drosino advocat, și locot. Florescu din ar­tilerie, casier Al. Ladovici. Prima serată s-a fixat pentru 8 Decembrie. — Azi au fost chemați la inte­rogator în cabinetul judecătorului­ de instrucție toți funcționarii «Franco-români» cari au făcut de­poziții în afacerea fraudelor de la numita societate.­­ Acum câte­va zile un mari­nar englez, ducându-se cu Rias Ferentz, de pe str. Rahovei 17, la magazinul Consum din str. Regală acest din urmă la un moment dat, a furat un ceasornic de aur în valoare de 300 lei marinarului și in urmă a dispărut. In urma cercetărilor siguranței hoțul a fost prins, iar obiectul furat l-a luat poliția. Cum însă vaporul pe care se afla marinarul a plecat din port, poliția a expediat cu posta cea­sornicul la domiciliul marinaru­lui păgubaș, în Anglia.­­ In urma divergenței de opi­­niuni, s’a judecat azi din nou, cu tribunalul complect, marele pro­ces dintra d-niî Cristache Sulioti si Nic. Faranga în afacerea arca­­dei moșiei Nufăru din 1904. Primar* bătăuș Craiova, 23.—Am vorbit în nu­mărul de ere de cazul primarului din Galicea Mare, nu Găngiova, care se zice că ar fi omorit în bătăi împreună cu secretarul sau Ilie Predescu și cu agentul de per­cepție Florea Cotigă, pe Gh. Ilie Călin. Delictul fiind comis de niște funcționari publici în exercițiul funcțiunei, cazul a fost deferit— conform legii— direct Curții de apel. D. prim-procuror al acestei in­stanțe, după ce a examinat dosa­rul pe baza drepturilor ce-î acordă legea, a trimis afacerea să fie cer­cetată de către d. jude instructiop Strelicescu. > In momentul când vă telefonez instrucția continuă și se crede că ea va dura până la ora 7 sau 8 seara. E foarte probabil ca cei doui funcționari, cari au abuzat de ca­­litatea lor și au săvârșit un omor, să fie depuși. De rezultat vă vom­ telegrafia imediat ce-l vom­ afla. Cu privire la omorul din Ga­­licea­ Mare Craiova, 23.—După cum am a­­nunțat în prima mea telegramă, d. jude instructor Strelicescu în vir­tutea delegațiunei date de d.prim­­prezident al Curții de apel, a cer­cetat cazul omorului săvîrșit de Florea Badea, primarul comunei Galicea-Mare, și secretarul acelei comune, Ilie Predescu. După un lung interogator de cinci ore, d. judecător a depus pe primar și pe secretar, punând in libertate­ pe agentul de percepție Florea Cotigă, inculpat și dînsul că ar fi ajutat la săvirșirea omo­rului. Furt­ele banî Constanța. 23. — Ion Trificuca, ducându-se beat la hotel«Grivița», pe când dormea i s’a furat de că­tre chelneriț­a Lina Stoica, un por­tofoliu cu 680 lei. Hoața a fost prinsă. Scarlatina.—Conferințet.—E­­xamenul de maiori.—Comi­tet pentru ridicarea unui monument gen. Lahovari Galați. 23. — In oraș s’au ivit trei cazuri noi de scarlatina. In legătură cu aceasta consiliul sanitar se va întruni azi spre a lua măsuri. — Duminecă, Grig. L. Trancu- Iași va ține o conferință la soc. funcționarilor comerciali. — Din 16 candidați la gradul de maior (căpitani din arma infan­teriei, corp. III de armată, au reu­șit 4. — In orașul nostru s’a consti­tuit un comitet pentru ridicarea unui monument decedatului gene­ral Lahovari, fost șef al partidu­lui conservator din localitate, fost senator de Covurlui. Președinte al acestui comitet este d. V. Macri, actualul șef al partidului conservator din locali­­tate, înmormântarea d-nei Cogăl­­niceanu. — Proces amânat Iași. 23.—Corpul regretatei d-ne Ecaterina Kogălniceanu a fost de­pus intr’o cameră îmbrăcată înt DIM ȚARĂ

Next