Universul, august 1908 (Anul 26, nr. 209-239)
1908-08-05 / nr. 213
Calendar pe anul 1908 Ortodox Luni, 1 August. — 11. * «oconi dis Efes Catolic Luni, 17 August.—Liberty» Răsti, searetul 8.28. Apusul 7.18 «Universul» are următoarele linii telefonice: Administrat»:........................6/68 Redacția.............................18/88 Comunicări «u strSleli^te^ ■ 20/56 Balonul Zeppelin ocolind catedrala din Strassburg SR CHESTIA AGRARA Am făgăduit că vom ține pe cititorii nostrii în curent cu discuția ce prevedeam că se va isca in jurul propunerii d-lui Barbu Știrbei de a se reconstitui domeniul Statului in scopul revânzării la țărani, prin cumpărarea a câte un sfert din moșiile proprietarilor, cari în schimb să nu mai fie supuși prescripțiilor legii tocmelilor agricole. Am văzut ce Spun unii din cei ce aprobă această idee, drept este sa luăm notă și de desfășurarea unei argumentări contrare, pentru ca să avem chestiunea desbătută sub toate fetele ei, într’o serie de articole pe care le publică în ziarul «Epoca» d. Gr. G. Cantacuzino combate ideea unei noui cumpărări și revânzări de pămtnt la țărani, sub cuvînt că nici chiar acestora nu le-ar putea conveni să plătească dobânzile și amortismentele terenurilor ce ar dobândi în condițiile pe cari le propune d. Barbu Știrbei. „Să presupunem, — zice d-sa, — un pămînt de calitate bună In apropierea unui oraș, unde învielile sunt scumpe și pămîntul se arendează la țărani pe 30 lei pogonul, ceea ce reprezintă peste una și una. «Acestor țărani li s'ar da 5 pogoane de pămînt, a căror valoare va fi de 30 înmulțit cu 25, după propunerea d-lui Știrbei, adică 750 lei pogonul. Se va plăti cel puțin ß la sută dobânda și amortizarea și cheltuelile de parcelare și administrație (alții calculează 7 și 8 la sută) adică 45 lei de pogon plus 5 lei cel puțin fonciera, adică 50 lei de pogon. Pentru 5 pogoane 250 lei anual, în loc ele 150 cât plătea înainte. «Doare acest țăran care se zicea speculat plătind 150 lei, va fi mulțumit când va plăti 250 lei anual, numai pentru speranța de a deveni proprietar dezoberat peste 50 de ani?..» D. Gr. Gh. Cantacuzino crede că dacă propunerea s’ar face țăranilor sun această foamă, ei nu ar primi-o. Apoi, chiar dacă s'ar face această nouă împărțire de pămînt, care ar face necesară o rentă nouă de 300 de milioane și deci o sporire cu 12 milioane anual a datoriei publice, n'ar reveni țăranului decât vre-o 14 jumătate hectare acuma, iar București, 4 August peste 10 ani, cu sporul anual al populației de vre-o 90.000 de suflete, chestia ar fi tot așa de arzătoare. Deslegarea ei, după d. Grig. Gh. Cantacuzino, stă altundeva, și anume în năzuința de a se da de lucru țăranului în tot cursul anului, și a face ca produsul muncii sale să- rămână întreg în mâini, fără a fi micșorat prin diferiți intermediari. In desvoltarea acestei idei, se reamintește constatarea că țăranul agricultor muncește cel mult 100 de zile pe an și produsul pământului său, sau al pământului închiriat trece prin mâna a cel puțin 4 sau 5 intermediari înainte de a ajunge la casa mare de export, așa că se poate aice cu siguranță că țăranul vinde produsele sale cu cel puțin 40 la sută sub prețul real. Dar cum să se rezolve această problemă, de a se procura țăranului muncă continuă și de a se lua măsuri pentru a-i permite să se folosească integral de produsul muncii sale ? Vom resuma într’un număr viitor părerile d-lui Gr. Gh. Cantacuzino în această privință. Din Turcia (Corespondență parte a ziarului «Universul») Constantinopol, 2 August. Unele reforme . Actualul cabinet ministerial și-a inaugurat activitatea cu oarecare reforme salutare. Fiecare ministru a crezut de a sa datorie să reguleze în primul rând bugetul ministerului său. Este cunoscut de toată lumea că aici în Turcia nu se cunoștea cifra exactă a veniturilor și cheltuelilor, în Turcia nu exista și nici nu există un buget sistematic. Totul era repartizat, după o normă cu totul arbitrară. Și din modul acesta de aranjare a lucrurilor, survinea o mulțime de anomalii. Dat fiind că totul era făcut din preferință, natural ca la mai toate ministerele să fie funcționari incapabili de a aduce vre-un serviciu, fiind leneși și inculți, dar cu toate acestea foarte bine plătiți. Aceștia erau sau rudele sau ciracii oamenilor de la putere. Funcționarul inferior, muncitor, harnic, fără vre-o altă resursă, era plătit cu o sumă minimă, imposibilă de a satisface necesitățile cele mai esențiale. Intre lofurile funcționarilor superiori și acelea ale funcționarilor inferiori nu era nici o proporție. Pe de o parte, minimul ridicol, pe de altă parte fastul, opulența, grandoarea. Mai mult decât atât. Se întâmpla și aceasta cam des —ca micul funcționar să nu fie plătit cu lunile. Nu tot același lucru se întâmpla și cu ceî-l’alțî. Aceștia poate nu dudeau cu lunile pe la minister, dar când era vorba de plată, erau privilegiați. Actualii miniștri, animați de idei mai liberale, mai umanitare, s'au decis să stabilească o ordine, și să puie capăt acestui scandal, care durează de mai mulți ani de zile. Influențați de comitetul „Uniune și Progres“ au ameliorat situația materială a micilor funcționari, au suprimat pe funcționara superului, funcționari cu»ei de funcțiuni. Măsura aceasta a fost primită cu mare bucurie de oamenii cari se gândesc la viitorul acestei țări. Pe de altă parte spre a pune în concordanță directă principiile Constituției actuale, cu unele legislațiuni din trecut, s’a instituit comisiuni, compuse de specialiști, cari să studieze și să întocmească proecte de legi, referitoare la procedura civilă, procedura penală, codul comercial, perceperea impozitelor, legi funciare și agricole, etc. Aceste legi, deși nu sunt votate de Corpurile legiuitoare vor avea putere de lege, până când vor fi sau nu admise de parlament. O altă măsură nu mai puțin folositoare, a fost regularea orelor de muncă a tuturor funcționarilor. S-a admis sistemul practicat în toate statele civilizate. Funcționarii, din orice ramură administrativă, vor munci 5 până la 7 ore pe zi. Surplusul de muncă va fi retribuit după importanța lucrărilor precum și după numărul orelor de muncă. Actualii miniștrii, prin astfel de începuturi, își capătă din ce în ce simpatia publică. Averi sechestriste V’am amintit de arestarea mai multor personalități de mare însemnătate. Arestați sunt ex-mainiștrii sau foștii secretari ai Sultanului. Asupra acestor oameni, la perchezițiile ce li s'au făcut, s’au găsit sume colosale de bani. Parte din ei s'au oferit de bună voie să doneze toată averea lor mobiliară națiunea. Parte s'au opus. Ministerul domeniilor însă, revendică de la fiecare arestat in parte toată averea mobiliară. Și aceasta pe motivul că au uzurpat și acaparat bunurile publice, cu de la sine putere, sau că au cumpărat pe un preț minim proprietăți publice de mare valoare. Se crede de toată lumea că cu sumele sechestrate de la acești arestați se va plăti parte din datoria publică a Statului. Credem necesar să amintim că toate veniturile regiei tutunurilor, a sării, a vămilor, taxele de cheiaj, 25 la sută din taxele de timbru și inregistrare, se atribue sau mai bine zic se percep de „Datoria publică" (Dette Publique). Patrioții turci se gândesc și cu drept cuvânt, că in viitor, nu vor putea face pe cale economică, până nu vor scăpa de această datorie publică care devine din ce în ce mai serioasă pentru ei. Instituirea popoarelor in Macedonia Râvna și energia ce a depus comitetul pentru turci, pentru dobândirea libertății tuturor popoarelor din Turcia, se datorește în cea mai mare parte intervenției energice a celor două puteri pacificatoare ale Macedoniei, Anglia și Rusia. De vre-o câțiva ani încoace, Macedonia era teatrul de luptă a micilor popoare balcanice, vecine cu ea. Rând pe rând populațiunea acestei nenorocite provincii a fost împilată, schingiuită, prădată de bandele de antarțî greci, de comitagii bulgari, de comitagiî sârbi. Era un carnagiu de neînchipuit. Armânii in special au suferit mai multe ca toți. Ei n’au avut bande, cari să-i apere, eî n’au uzat de arme ucigătoare spre a face prozeliți, ci au suferit cu resemnare martiriul măcelului. Cu aceiași resemnare au așteptat scăparea de la stăpânii lor cari, în treacăt fie zis, doreau cu tot dinadinsul lupta aceasta neînfrânată între creștini, in fața acestui trist spectacol, Europa occidentală nu mirea să rămâe mută. Acum, când toți oamenii de bine, toți filosofii, propăvăduesc înfrățirea tuturor popoarelor, când toate națiunile și-au înscris în programul lor pacea universală, lupta de viață și de moarte ce se vedea în Macedonia, era considerată ca o pată rușinoasă a secolului în care trăim. De aceea, la început s-a intervenit pe o cale mai blândă. Dar constatânduse că toate aceste intervenții rămân infructuoase, s’a căutat să se găsească mijloace cari în definitiv n’aveau alt scop decât o schimbare în iaria Macedoniei. Patrioții turci și-au dat seama de pericolul ce-l amenință. Atunci s’a văzut lupta aceea ascunsă și întinsă, lupta de regenerare condusă cu atâta măestrie și ale cărei rezultate fericite le gustăm astăzi. Comitetul junilor turci „Uniune și Progres" a asigurat popoarelor din Macedonia liniștea și egalitatea în fața legilor, și numai așa strânși sub același steag, și cu același nume au cerut cu bărbăție Constituția. Cu acordarea acestei Constituțiuni a încetat pentru moment orice acțiune de reforme ale celor două puteri, Anglia și Rusia. Organizația internă bulgară și-a retras bandele ce cutreerau Macedonia, dar nu le-a distrus. In convorbirile ce le-a avut cu delegații tinerilor turci, și-a menținut declarația că bandele bulgare vor invada din nou în Macedonia, imediat ce se va vedea la centru o încălcare a dispozițiilor din Constituțiune. Majoritatea bandelor de antarți greci și-au depus armele în mâinile autorităților turcești. Pentru moment în Macedonia domnește liniștea cea mai complecta. Chiar una din cele mai însemnate preocupații ale actualului cabinet este menținerea și asigurarea pentru totdeauna a acestei liniște. Astfel constituția, cu toate drepturile și libertățile ei, ar rămâne literă moartă Nu bănuim câtuși de puțin bunele intenții ale guvernului turcesc, și mai presus de toate patriotismul tinerilor turci. Observăm însă că presa grecească de aici conținuă tot cu aceiași limbagist obraznic ca și până acum. Injuriile la adresa României și a poporului român nu mai contenesc. Oare numai suprimarea unor bande de antarțî atrage după sine înfrățirea celor două popoare ? Se știa rolul covârșitor ce are presa asupra spiritului unui popor, și mai ales asupra unui spirit cald și înfumurat, cum este acela al poporului grecesc. Românii au oferit, cu cea mai mare prodigalitate amiciția lor junilor turci. In politică, ca și în chestiile particulare, amicii vechi și sinceri nu se pot uita așa de curând. Sosirea lui Fuad-pașa Mareșalul Fuad-Pașa, condamnat să sufere exilul, a sosit de două zile în Constantinopol, însoțit de cei doi fii ai săi. Intru întâmpinarea lui au i eșit cei mai însemnați oameni de știință și de litere. O mare de oameni se adunase pe cheiul de la Galați. Trei remorchere, pline de cetățeni din Stambul, cu muzici în frunte, urmau vaporul „Senegal" în care era îmbarcat Fuad-Pașa. Un spectacol înduioșător și înălțător în același timp ți se oferea în fața ochilor.’ Să vezi șiroaiele de lacrimi, ce curg din ochii acestui bătrân cu barba albă, cu un aer marțial, suspinele și rugăciunile altor tovarăși de idei, discursuri întretăiate de lamentații și suspine, toate acestea nu sunt înduioșetoare ? Se așteaptă cât de curând venirea căpitanului Nami bey, primul ofițer, care a ridicat stindardul revoluțiunea în armata turcească. Tot asemenea se dă ca sigură sosirea neîntârziată a vestitului șef de de bande bulgare Sandansky, asasinul moral al lui Sarafof. Soldații, cari au urmat pe Hanis atrag asupra lor admirația publică. Poporul așteaptă cu nerăbdare să sărbătorească pe liberatorul lui. Antonio di Rudin! Toată Italia s’a îndoliat pentru Antonio di Rudini, mort după o agonie de o lunii și jumătate. Poate că, de la 1870 încoace, nici unul din oamenii politici dispăruți de pe scena luia ei, Giu a lăsat în urma lui atîtea regretat Cât a stat în bătie, di Rudini a avut mulți și neîmpăcați dușmani; din ziua însă în care se dete de-o parte, tăcu ori ca ură, conteniră atacurile, și toți, chiar și cei mai aprigi adversari, învățară cel puțin să-l respecte și să onoreze caracterul integru: adamantin, pururi egal cu el însuși. Ultimele acte ale vieței lui ar fi de ajuns ca să glorifice memoria , scrisoarea lăsată soției și copiilor, și refuzul de a primi împărtășania, declarând totuși că rămîne catolic. Di Rudini nu a respins pe preot de la căpătâiul Uri;ba încă l-a chemat el singur , dar nu a vrut să se prepte de momentul solemn spre a i se smulge o declarație, care să răstoarne opera lui de om politic și ministru al regelui Italiei. Am spus că di Rudini se retrăsese din viața politică, trebue să adaug insă că era încă un posibil viitor prezident de consiliu. Ba încă, dacă ar fi intervenit vre-o criză ministerială, chiar Giolitti ar fi recomandat regelui pe marchizul di Rudini, ca singurul dintre bărbații de Stat italieni, care ar fi găsit sprijin în toate partidele parlamentare. Dar oricât de departe ar fi stat de lupte, di Rudini era pururi unul din cei mai ascultați sfetnici ai regelui. In orice împrejurare gravă, Victor Emanuel trimitea să-l cheme, fie că era vorba de afaceri interne, sau de afaceri externe, sau chestiuni financiare.* ■ * Di Rudini, fără sâ fi făcut studii speciale, nu era mai puțin competent în toate ramurile administrative și avea ochiul sigur in politica internă și externă. Din această cauză i se oferise de mai multe ori direcția ambasadei de la Paris, prezidenția Camerei și alte demnități de primul rând, pe care el le refuzase mereu în ultimii ani. Ceea ce îl deosebea de alții, era marele lui tact în tratarea oricărei afaceri, simțul practic în prețuirea unei propuneri sau unei reforme, și perfecta nobilime a caracterului. Era, apoi, omul împrejurărilor excepționale. După catastrofa de la Adua, când o amenințătoare fierbere străbatea toată Italia și‘era să isbucnească în revoltă pe față, la cine s’a adresat regele spre a domina situația ? La Antonio di Rudini. Pentru că în alte ocazii se arătase era energic și tare, și dăduse dovezi că nu se teme de furtuni. Astfel, la 1898, când Milanul se răsculă contra instituțiunilor, di Rudini nu ezită a pune acel oraș sub stăpânirea săbiei și a mitralia pe promotorii revoltei. Pentru actul acesta ei perdu puterea, dar salvă țara de o revoluție inevitabilă. Aproape până în ziua morții din presa radicală și socialistă i-a pus în față faptele de la Milan ca o crimă contra patriei, acuzându-l că pentru sângele vărsat la Milan își ruinase propriul lui viitor de om politic și cel al partidului lui. Și, totuși, după cum am spus mai sus, dacă n’ar fi fost bolnav și n’ar fi murit, di Rudini ar fi fost încă cel mai probabil din viitorii prezidenți de consiliu, și partidul lui nu l-a părăsit niciodată. VJV SPAT PIVZI Limbi ce berbec cu purea.Se prăjesc limbile și se servesc pe o purea de mazăre, linie, fasole sau cartofi. ________ nici chiar cana, sesiuni întregi, el nu se ducea pe la Montecitorio. Și acest partid a fost un adevărat partid personal, pentru că, el mort, partidul însăși a încetat de a mai exista. Di Rudini era unul din cei mai bogați seniori din Rtulia. Nu se știe încă la cât se urcă averea lui, dar se știe că numai podgoriile lui din Sicilia produceau 25.000 hectolitri de vin pe an. Acum de curând își construise la Roma un mic palat, care a prețuit cel puțin 1 milion ; spera să petreacă aci ultimii ani, dar nu petrecu decât ultimele luni, pentru că numai de iarna trecută di Rudini îl locui. Di Rudini era înrudit cu cea mai naltă aristocrație siciliana, italiană și străină. Soția ministrului Italiei la București era cumnata lui. Fiul său cel mai mare, Paul, deputat în Parlament, s-a căsătorit de câțiva ani cu unica fiică a deputatului englez Labouchère, de câteva ori milionar. Marchiza Dora—așa o chiamă pa soția lui Paul di Rudini— e una din stelele Romei.* Marchizul Antonie din' Rudini nu lasă memorii de publicat. Urmând exemplul lui Nigra și Tornielli, și-a distrus toate hârtiile. Avea documente foarte importante, mai cu seamă privitoare la reapropierea franco-italiană și la reînoirea triplei alianțe, dar nu a crezut oportun să la dea pradă curiozităței publice. Pregătise o auto-apărare a lui pentru faptele de la Milan, din 1898, dar i se păru nefolositoare și aceasta și distruse tot ce scrisese. Vre-unii vor deplînge atâtea documente istorice pierdute; va fi destul însă să se citească scrisoarea lui di Rudini către soția și copiii lui, spre a se înțelege că nu putea face altfel. Di Rudini a vrut să dispară de pe lume fără să lase pa urma lui viitoare discuții și polemice. Nu ținea să se apere nici să fie apărat, cum nu ținea nici la obicinuita comemorare în Parlament, nici la onorurile oficiale de după moarte. G. Înesti, tribuna libera Pentru d. ministru al instrucțiunea publice Dispozițiunea relativă la «elecțiunea candidaților la supliniri de catedre de limba franceză pentru școli profesionale prin probe care să dovedească gradul de cunoaștere al acestei limbi fiind excelentă, noî, câteva licențiate în științe, apelăm la înaltele sentimente de echitate ale d-lui ministru, ca să generalizeze această dispozițiune ia toate specialitățile. Cu deosebire această dispozițiune ia toate specialitățile. Cu deosebire această dispozițiune cerem să fie aplicată candidatelor la suplinire de catedre de contabilitate, căci aceasta fiind o știință care pînă acum n’a figurat în programul nici unei școli secundare și nici în Universitate, titlul prezintat de o licențiată în științe magmatice, cu atât mai puțin de o licențiată in științe Fizice sau Naturale nu atestă numaidecât cunoștințe aprofundate ale acestei științe. In alt chip selecțiunea nu poate să fie decât arbitrară ca până acum. Se știe ca pentru catedrele de școli comerciale de băeți se țin concursuri de specialitate. E just dar, ca pentru ocuparea unei catedre de contabilitate, candidata licențiată în științe să probeze că a făcut studii speciale de comerț, îndrăznim să afirmăm că această dispoziție e tot așa de necesară pentru contabilitate dacă nu și mai mult decât pentru limba franceză. Aceasta fiind că, dacă pentru suplinitoarele vechi de 1. franceză a fost una din zece, slab pregătită pentru a preda acest curs, apoi printre suplinitoarele de contabilitate, au fost și sunt multe absolut nepregătite, ceea ce a și făcut, ca acest obiect așa de important pentru absolventele școalelor profesionale, să fie disprețuit, sau să facă spaima elevelor acestor școli. Câteva licentiate în științe Constantinopol este situată în Stambul, aproape de Sf. Sofia, într’o casă particulară puțin potrivită pentru școală. De altfel tocmai acum i se zidește un local nou, potrivit cerințelor moderne. Am fost primiți în cancelarie, la etajul I, de către Hamid Bey, directorul școalei, dimpreună cu corpul profesoral, cu aceeași amabilitate și bună-voință, cu cari am fost Întâmpinați peste tot în capitala Turciei. Deoarece cursurile erau suspendate din cauza vacanței pentru pregătirea examenelor anuale atât profesorii cât și elevii fuseseră convocați anume la școală, in vederea vizitei noastre. D. Asan, conducătorul excursiunei, a salutat pe director și corpul profesoral în numele excursioniștilor. I-a răspuns directorul școalei, salutându-ne de bună sosire. După aceea s-au servit dulcețuri, bomboane și țigări. Subsemnatul am prezentat școale, salutări din partea școalelor comerciale românești, dorindu-i să formeze tineri capabili pentru lupta economică modernă, cari să ridice negoțul întinsului imperiu al M. S. Sultanului și să înmulțească legăturile comerciale ale Turciei cu România. Mi-a răspuns profesorul de limba franceză în numele școalei, mulțumindu-ne de vizită și dorind prosperitate României.’ Apoi am discutat cu directorul și cu profesorii despre organizarea și funcționarea școalei, despre programe, regulamente, examene, profesori, elevi, etc. Școala «tigearet medebi hamidieh» este de gradul școalelor noastre comerciale superioare, insă cu un program mai restrâns decât ai nostru. Are trei ani de cursuri. Elevii se primesc cu 4 clase gimnaziale sau cu examene de admisiune, ca și la noi. Cel mai mare contingent și dă liceul «medelei sultanieh», cel mai bine organizat din Constantinopol. Cursurile se fac în turcește. Dintre limbile streine se învață numai franceza. La întrebarea pentru ce nu se învață și alte limbi străine, ca engleza, germana și italiana, cari, într’un centru comercial atât, de însemnat ca Constantinopol, sunt absolut necesare, mi s'a răspuns că dacă s’ar învăța și alte limbi programul ar fi prea încărcat. Studiile ce se predau sunt: In clasa 1a comptabilitatea, aritmetica, geografia economică, limba franceză, corespondența comercială turcă și fisiografia (în special noțiuni de fizică și chimie cu scopul de a pregăti pe elevi pentru studiul mărfurilor). In cl. I în contabilitatea, aritmetica, geografia, economia politică, principii comerciale. In cl. Ii la contabilitatea, algebra financiară, limba franceză, merceologia, dreptul maritim turcesc, economia politică și instituțiile comerciale, ca asigurări, etc. Predarea cursurilor are un caracter mai mult practic. In clasa III la contabilitate se fac aplicații de biuton comercial, iar la merceologie mici experiențe de laborator. Profesorul de matematici spunea cu oarecare mândrie că elevii săi lucrează cu ușurință cu logaritmii la interesele compuse, plasamente și anuități și că deșleagă probleme de parități și arbitraje. La corespondența comercială se desvoltă mult partea teoretică. La economia politică se desvoltă mult producția și mai ales circulația , valoarea, schimbul, banii, creditul, băncile ; insă la distribuție nu se dă mare desvoltăre cestiunii salarilor, nici altor părți, cari ar deștepta drepturile muncitorilor. In fiecare zi se țin numai trei ore de lecții vara de la 9 jum. a. m.—12 jum. p. m., iarna de la 10 a. m.—1 p. m. După fiecare oră de lecție urmează o pauză de 10 minute. Vinerea și Dumineca nu se învață. Pe lângă vacanța cea mare, de vară, mai au mică vacanță iarna și una de 10 zile, de la 22 Mai—2 Iunie pentru pregătirea examenului de finele anului. Examenele generale se fac de la 2—26 Iunie. Notele se dau în cifre dela 1—10. Se admite corigența la două materii. Examenele de corigenți se fac toamna, iar pentru elevii din anul 3-lea, cari se ífscriu la facultatea de drept, în Iulie. Diploma școalei scutește de armată pe turci, iar pe creștini ii scutește de taxele militare. Cei mai mulți absolvenți intră in administrațiile economice ori ișî continuă studiile la școala de drept. In negoț intră puțini. Numărul elevilor școalei se ridică la 300. Cei mai mulți sunt turci; cam 10 la sută sunt creștini, printre cari câțiva români din Turcia. Profesori sunt 13, din cari cei mai mulți cu studiile făcute la școalele superioare din Constantinopol. Directorul are și un an de studii de la Anvers. Cerând un program de studii in franțuzește, mi s’a răspuns, cu regret, că nu au, și că dacă ar fi știut mai din vreme despre vizita noastră, ar fi tipărit programe și nu franțuzește. Am întrebat pentru ce școala nu a trimes delegați la marele congres al învățământului comercial de la Paris, din 1900, și mi-au răspuns că nu le-a dat voe guvernul turcesc. La urmă am discutat despre învățământul comercial din România, arătându-le cum sunt organizate școalele noastre comerciale. După retragerea excursioniștilor, pe mine m'au poftit, în calitate de director de școală comercială, într’o clasă, unde mi-au prezentat o grupă de elevi. Erau vr’o 30, toți de virsta elevilor școalelor noastre comerciale superioare, cu fesuri pe cap, foarte vioi. Păreau bine disciplinați. Se uitau la mine cu multă curiositate. Mi s’au arătat caete de teme și registre de contabilitate tn turcește, cu coloanele de cifre în conturi la stânga. Lucrările erau curate și regulat ținute. Am adus elevilor salutări"din partea colegilor lor din România" și i-am îndemnat la muncă. Când am ieșit din clasă, au strigat cu toții : « Vive la Roumanie! Vive le Roi Carol! In total școala mi-a făcut bună impresie și, ca și cele l’alte instituții pe cari le-am vizitat la Țarigrad, mi-a Întărit convingerea că la turci există mult mai multă energia decât se crede în general. 1. G. Munteanu Dir. scoale! com. sup. ’din Galați. I »■IL»»»«—li o cv GrjSTjkmz, pre zi La fete, ca și la caz, urechile prea simțitoare sunt semnele unei sănătăți bune. ________ știri m mwmn — Prin poștă — Ziarele turcești relevează că, la ultimul Selamluk,Sultanul purta pe piept cocarda constituțională a tinerilor turci. Au sosit deunăzi la Constantinopol două din cele șase contra-torpiloare comandate de guvernul turcesc la fabrica Creuzot. Ziarul englez «Daily Mail» spune că întruniri de nihiliști ruși se țin la Londra de 15 zile, în cel mai strict, secret, într-un local din Notting Hill. Delegații sunt în număr de 80, bărbați și femei; ei sunt de aproape supraveghiați de poliție. /."Presa bulgară din Sofia a început să facă destăinuiri asupra abuzurilor ce s-ar fi comițindt la exarhat. Presa acuză de aceste abuzuri pe exarh, pe secretar și pe capukebaia. /. Din Dijon (Franța) se anunță că serile trecute un dirijabil a trecut deasupra orașului. El avea forma ovală și, după ce a făcut câteva evoluțiuni deasupra orașului, a dispărut. Nu se știe de unde venea misteriosul balon. in munții Bucegg. In timpul din urmă s’au publicat în unele ziare programe de excursiui pe munți și excursiui făcute, în cari nomenclatura montană era cu totul greșită. Apoi, aceste excursiuni erau arătate de o greutate foarte mare, ba chiar periculoase. Văzând cum publicul român care în genere e cam nepăsător de frumusețile munților noștri și voind a nu fi indus în eroare de cele arătate prin aceste ziare, ne-am hotărît a ruga pe niște amatori și turiști de frunte din Sinaia, a ne da pentru ziarul nostru o dată sau de mai multe ori pe săptămâni dări de seamă asupra diferitelor excursiuni ce se pot face pe culmile munților Bucegi, munții Strungei, Liaotei, Piatra Craiului, etc. Aceste articole vor putea fi luate drept călăuză de cei ce ar dor să-l imite, fiind rezumatul scurt al excursiunilor pe cari le-au făcut ei. Excursiei ne prii» Pietrele- Arse la peștera Ialomiței, Babele, Casa Caraiman, Valea Jepilor la Bușteni Miercuri, 2 Iulie a. c., pornirăm din Sinaia la 6 dim. Luarăm drumul Principele Carol, deasupra foișorului, la o înălțime de 990 m. spre Sf. Ana până la o bifurcație (aproximativ 1150 m. atitudine). De aci lăsarăm la stânga poteca spre Sf. Ana și muntele Vârful-cu-Dor, și luarăm drumul spre captarea apelor pentru Sinaia (numit și șapte isvoare sau Peleșel, altitudine 1400 m., iar distanța de la Foișor la lăptarie e de 3040 m., iar timpul e de o oră). Drumul este bun, larg și urcă aproape pe nesimțite. In tot cursul său se străbate o pădure seculară, formată în general din brazi, fagi și molifți, iar din distanță în distanță, unde pădurea e mai puțin deasă, se zăresc: stânca Clopoțelul și Poiana Reginei, unde pasc și sunt ținute vacile curței regale, situată pe malul stâng al pârâului Peleș. De la Captarea apelor, se părăsește drumul cel larg, care continuă spre poiana „Sfirșitul lumei și Vârful-cu- Dor" și se urmează poteca de la dreapta, care duce drept, prin pozițiuni admirabile, spre Vârful Pietrelor Arse. Această potecă este foarte bine întreținută; apoi nici nu urcă prea tare ca să obosească de la început pe escursioniist. Ca să, pjțrogî 1* vârful „Piatra arsă mică" st retiae și treci vre-o 8 torente, cari n’au apă decât numai când plouă. Toate aceste pârâiașe se varsă in Peleș, iar ultimul torent spre Piatra-Arsă este însăși Valea Peleșului, care desparte muntele Furnica de muntele Piatra- Arsă. Plecând de la Captare, acest drum e făcut printr’o pădure, apoi cu cât se apropie spre vârf, cu atât se rărește până intră in regiunea fără nici un copac, numită prin aceste locuri „la gol", având în tot parcursul său într’o parte zidul muntelui, câte odată cu totul vertical, iar în partea cea- Talt a prăpăstii, unele adânci și perpendiculare, iar altele cu o pantă mai puțin înclinată. Pe toată lungimea acestei poteci până în vârful Pietrelor- Arse, turistul are, ori încotro s’ar întoarce, vederi pitorești, mai cu seamă în apropierea torentelor, care mai oferă și ecouri splendide : în jos Sinaia se prezintă ca o panoramă splendidă cu vilele sale și palatul Peleș și Pelișor; iar în sus poene întinse cari se întind până în vîrful munților, mărginite de păduri seculare. La ora 8 și 40 minute ajugem la vârful Pietrei-Arse mici, distanță de la Captare 1500 m. și altitudinea cam 1700 m. Aruncându-ne puțin vederea în sus și jos vedem măreața și poetica vale a Peleșului, care își ia începutul său din două părți, una din marginea muntelui Furnica și alta din marginea Pietrei Arse, având ca o limită între ele muntele Călugărul sau șeaua Pietrei Arse, care terminându-se puțin mai jos, face ca aceste două părți să se unească într’o singură vale numită „Valea Peleșului", formată in tot lungul său de blocuri de piatră colosală, pe care un turist o poate cu înlesnire urca si cobori. Această vale în timpul verei este seacă, căci adevăratul isvor al Peleșului este mult mai jos, în dreptul „Poianei Reginei“ loc numit în localitate „Isvoarele Peleșului“. Tot de aci vederea se întinde in tot lungul Prahovei de U Azuga la Valea Largă. După ce făcurăm un mic repaos, continuarăm drumul spre vârful Pietrelor arse, e distanță de 4000 metri. Poteca e foarte bună, având de amândouă părțile sale prăpăstii enorme, astfel că nu sfătuim pe cei ce suferă de amețeală (cremnophobie) să se aventureze singuri prin aceste locuri. In tot drumul vederea e minimală . In dreapta se vede comunele Poiana Țapului, Bușteni, iar în stânga Sinaia, Isvorul și chiar Comarnicul. Stânci enorme și de toate felurile și formele întâlnim în drumul nostru. Pe acest munte se află instalate două târle de oi, una cam pe la mijloc, iar alta în vârful muntelui, ambele aparținând d-lui Seceleanu din Slobozia (Ialomița). Pe la orele 8 jum. ajunserăm pe vârful Pietrelor arse mari (all. 200Ä in.), de unde ochiul privitorului ara înaintea sa o panoramă admirabilă și ca măreție și ca frumusețe. Ori încotro și-ai întoarce privirea, rămâi în extaz. Apoi chiar împrejur de ai căta, te vei vedea înconjurat de o liveche de pansele și de tot felul de flori și de toate colorile, iar urechia nu se poate sătura de cântecile cele armonioase și plăcute ale ciocârliilor, care în acest timp ai anului, din înălțimi, te desfată și te transportă in regiunile cerești. După un popas meritat, urmarăm înainte luând o potecuță la stânga, intrarăm într’o pădure de jnepî, ce se află pe aceste creste. Acești jnepî (Pinus pusnillo, laenke si juniperus nana Wild) sunt arbori (conifere) care cresc pe vârfurile munților, unde din cauza frigului și vânturile continue reci, au o înălțime numai de 1 până la 1 jum , însă în schimb trunchiul lor se întinde pe pământ mai mulți metri. Sunt așa de deși, încât omului îi este imposibil a trece printre ei, evreile lor sunt strâns lipite unele de altele. Continuând prin această pădure de un fel cu totul nou, ascunzătoare csteodată a lupilor și a iepurilor, ajunserăm la valea „Isvorul Dorului" care începe din apropierea muntelu Caraiman, curge printre munții Vânturișul și Păduchiosul, formând o frumoasă cascadă și se varsă in Prahova ia cătunul Isvorul. (Distanța de la Piatra arsă până aci e de 2000 m.) De aci începurăm a urca muntele .,Cocora", lăsând însă la dreapta virful său cel mai înalt (2369 mi.) Cocora odată urcată, deterăm pe versantul opus al săli de drumul cel nou ce duce la Peștera Istomiței, construit de societatea Carpatină din Sinaia, de a cărei existență nu mai știm nimic. Și de aci vederea este admirabilă. Înainte în vale se zărește valea și apa Ialomița, iar deasupra ei vama Strunga și munții, care formează frontiera noastră spre Austro- Ungaria. Publicul cititor este rugat să noteze bine următoarele lucruri, care din nenorocire se găsesc spuse și scrise greșit mai în toate articolele și descripțiile’, ce se fac despre aceste locuri. Valea care se găsește pe versantul apusean al Bucegilor este „Valea lalomiței“ iar nicidecum „Valea Ialomicioarei". , Rîulețul Ialomicioara există și el, însă cu totul deosebit de Ialomița și la distanță mare. El se varsă în Ia 0 șsom CEALA TURCEASC. Cu ocazia interesantei escursiuni făcute de negustorii noștri la Constantinopol in Maia s’a vizitat și școala comercială imperială turcească «tigearet medebi hamidieh». Această vizită a avut loc Luni, 21> Mai 9, la orele 4 p. m., după ce vizitasem muzeul imperial de arheologie (unde am admirat, intre altele, faimosul sarcofag al lui Alexandru cel Mare, descoperit la Sidon) și școala turcească de beie-aile. Eram vr'o 60 de escursioniști, intre cari și câteva doamne. Școala comercială turcească din 108 tmmktmk MARE ROMAN’ — de — Xrf'u.eS.O'va.c © ele Bisa PARTEA A TREIA XIII O deșteptare O găsi împresurată de cufere. Je cutii, de geamantane, și gata să îmbrace o foarte elegantă robie de călătorie. Industriașul se opri mirat in ușe și încrucișând brațele pe inept lise cu oarecare nerăbdare: — Ai putea să’mi spun, Leonora, ce însemnează toată mișcarea asta? Mătușa Leonora înaintă baastossâ nu spre fratele ei și răspunse : — însemnează câ mă duc, că părăsesc o casă in care nu mai sunt nici ascultată nici respectată. Am vrut să primești pe fostul d-tare lucrător cu toată împotrivirea mea; chipul cum ți-a vorbit despre o persoană respectabilă și al cărei prieteni ești, ar fi trebuit să te indigneze și să te facă să înțelegi că Nani, și cel lalt individ care l-a trimis, sunt douî intriganți, și cu toate acestea d-ta le-ai dat. crezămînt. Crezi că eu pot tolera așa ceva ? — Un moment, zise d. Alboni, dă’mî voe să’ți observ că, dacă este vorba de un intrigant in toată această afacere, apoi intrigantul e tocmai persoana pe care o protejezi, și o aperi d-ta... — Îndrăznești să’mî arăți încrederea ce pul ia mod rușinos in oameni din cea mai ordinară speță? întrerupse d-na Leonora indignată. Cu purtarea aceasta încurajezi pe fata d-t.ale să comită ușurințe se neertat din care onoarea familiei' are să iasă cu totul aitfsi decât neatinsă. D. Albori roși, apoi îngălbeni a cuvintele acestea ; apucă pe sora lui de mână și o strânse in mod brutal, exclamând : — Respectă pe fiica mea, sau... Se opri imsa singur, și lăsând mâna d-nei Leonora, zise mai liniștit: — Sunt nebun de mă supăr pe d-ta pentru aceste lucruri, ca și când nu ași ști că ești dușmană firească a tuturor celor ce sunt mai tineri decât d-ta. Știu că am fost bine inspirat în ziua in care te-am rugat să vii în casa mea ca să slujești de mamă Alicei. Din fericire ea nu avea nevoe de mamă, având un tată iubitor și gata să o sfătuiască și o guvernantă credincioasă ca miss Prety. Ea are, de altfel, un suflet drept și sincer care face nefolositoare orice supraveghere ; îmi vei da voe deci să mă îndoesc ca s'ar putea purta vre o dată cu ușurința de care o acuzi. — Tată orb și imbecil strigă d-na Leonora fixînd pe fratele ei cu batjocură. Dar toți bărbații sunt la fel, afară de contele Fogliani, care era poate singurul soț ce convenea fetei d-tale. El ar fi știut să o supravegheze de aproape, după cum și trebuia; dar Alice nu merita o asemenea fericire. D. Alboni dădu din umeri tot mai înfuriat. — Ai dreptate, zise el ; bine fac! că pleci din casa mea, pentru că nu mai pot tolera sentimentele d-tale pentru fața mea, înainte de a plec" însă, aî să-mî lămurești cu vin' V.« d-tale, când a avut nevoa Alice să fie supraveghiată cu atâta asprime*? D-na Leonora sfârșise cu îmbrăcatul rochiei, aruncă o privire de sfidare fratelui ei și răspunse: — Am vorbit cu fata d-tale, dacă nu știi până acum; am încercat să o fac să reintre pe calea cumințeniei și a datoriei și vrei să știi ce am avut drept răspuns ? Insolență și nerușinare ! Mi-a asvârlit în fața confidențele ei, și i-a pus toată încrederea, ca și d-ta, în Nani acela care, în parantez, e dispus să facă orice fel de servicii rușinoase. — Ce vrei să spui ? strigă d. Alboni, aproape afară din sine. — Vreau să spun că demna d-tale fată nu roșește a întreține corespondență amoroasă cu un lucrător, și că Nani slujește de mijlocitor, răspunse d-na Leonora cu dispreț. — Minți, minți ! strigă d. Alboni într’adevăr înfuriat. Dacă vrei să vorbești de Andreea, știu că nu e lucrător, și deci simpatia Aligei n’ar fi rușinoasă. Dar nu voiü crede nici o dată, fără dovezi că Alice întreține corespondență cu dânsul. O întreabă pe Alice și vei vedea, zise maestoasă matroana, întorcând spatele fratelui ei; cât despre mine, eu îmi spăl mâinile , renunț, la a voi să călăuzesc și să sfârnesc pe o fată ca a d-tale, și părăsesc casa asta spre a scăpa de răspunderea celor ce se pot întâmpla. — Atunci, călătorie bună ! zise d. Alboin încruntat ; dacă n’ar fi venit nici o dată în casa mea ar fi fost mai bine. El plecă trântind ușa după el, și coborâ scările în fugă spre a se duce după Alice. Cuvintele surorei lui făcuseră o mare impresie asupră’’. Intr'adevăr, o scenă puțin plăcută avusese loc între mătușe și nepoată, imediat după plecarea lui Nanu.. Mătușa, ‘după cum s’a spus mai sus, chemase pe fratele «I spre a se plânge de purtarea lui; »i, Jacob nefiind liber, ramase cu Alice să îndure tot focul supărarea d-nei Leonora. Alice, la început, căută să apere pe tatăl ei și să se apere pe dânsa, în termeni cuviincioși, dar răbdarea o părăsi în cele din urmă și se apucă ea atunci să spună tot ce putea fi neplăcut mătușei ei. Astfel, pe când d-na Leonora îl lăuda calitățile contelui Fogliani, Alice ii destăinui pe neașteptate, spre a o chinui, iubirea ei pentru altul, făcând un elogiu exagerat lui Andreea, nume care trebuia sa facă să sară un tavan pe bătrâna mătușe înfuriată. De fapt, ea aproape își eși din fire la acea imprudentă destăinuire a fetei, și interzise în termeni cel mai aspri de a avea un singur gând pentru tânărul acela ordinar. Dar Alice, văzând furia mătușei, vru să o sporească, sfidându-i autoritatea; și pentru că dânsa o oprea de a se gândi la Andreea, îndrăzni să-o dovedească cum că recomandațiile ei veneau prea târziu, spunându-i că chiar dăduse lui Nani o scrisoare pentru din suil. La această ciudată mărturisire, d-na Leonora amuți, arătă ușa nepoatei ei, jurând că de atunci înainte nu va mai fi nimic comun intre ele. (Va urma) ♦ Sunt rugați ci-nic abonați, cari fac reclamation! sau cer schimbări de adresă, să bine-voiasca a trimite la Adție totdeodată și eticeta pe care este imprimată zilnic adresa, spre a se putea, da. curs repede rețel aviațiunilor și a mi sa face întârzieri cu trimiterea, ziarului ia nona adresa. i