Universul, iunie 1909 (Anul 27, nr. 147-176)
1909-06-10 / nr. 156
D. T. G. DJUVARA.—(Vezi explicația; Calendar pe anul 1909 Ortodox Marți, 9 Iunie.—Sf. Kiril Archiepisc. Catolic Marți, 22 Iunie.—Paulina Răsar soarelui 4.33 , apusul 8.02 «Universul» are următoarele linii telefonice: Administrația.........................6/62 Redacția..............................12/88 Comunicări cu străinătatea . 20/56 Ne facem o datorie să atragem binevoitoarea atențiune a d-lui ministru al domeniilor asupra acestor mici slujbași, cari, văzându-și îmbunătățită soarta, își vor îndoi zelul întru apărarea și îngrijirea însemnatei averi a Statului ce o reprezintă pădurile. ______ București. 9 iunie. Brigadierii silvici și pădurarii în diferite rîndurî — și acum din nou — ni s’a atras atenția asupra stării în care se găsesc brigadierii silvici și apădurării Statului. Acești funcționari modești, cărora li-e încredințată paza pădurilor, sunt slab retribuiți față cu munca destul de grea ce au de îndeplinit. Brigadierii recrutați dintre foștii subofițeri, după ce fac un an de școală la Brănești — sunt plătiți cu 50 lei lunar, din cari primesc 45; pădurarii sunt plătiți cu 8—15 lei pe lună. Trebue să recunoască oricine că e neîndestulătoare o asemenea retribuțiune și că trebue mult devotament către serviciu pentru ca oamenii aceștia să reziste ispitelor ce le ies în cale. Ar fi timpul, credem, să se îmbunătățească soarta acestor modești funcționari, spre a-i stimula și mai mult la muncă sârguitoare și cinstită. Pentru bunul mers al serviciului ar fi nimerit ca : 1) Să fie brigadierii și pădurarii retribuiți ca și ceilalți funcționari ai Statului, de condițiunea lor , s’ar putea reveni la vechile salarii ce primeau înainte de 1898, astfel după cum urmează : 120 Iol lunar brigadierul silvic de clasa T. 100 lei clasa II și 80 lei cel de clasa III, împreună cu terenul ce i se dă spre cultură, lemne de foc și locuință, — cu atât mai mult că astăzi traiul e înzecit de scump ca în trecut, iar din brigadierii de pe atunci foarte puțini erau cu școală. 2) Să li’ se asigure stabilitatea în serviciu, dar nu să fie expuși a fi puși în disponibilitate sau destituiți numai pe baza unor denunțuri provenite de la persoane răuvoitoare serviciului și streine, numai ca motiv de răzbunare contra agentului silvic. Suspendările din serviciu sau înlocuirile acelor brigadieri cari s’ar făcut în adevăr culpabili, să se hotărască numai în urma unei anchete făcută de șefii eracliți. 3) Să se întocmească un regulament special pentru atribuțiunile brigadierului silvic la ocol. 4) Să se reglementeze avansarea acelor agenți cari se vor distinge, cel puțin din 4 în 4 ani; acum avansările se fac foarte cu greu și rar de tot. *IMMI MESIAMI Alaltăeri, Duminecă, » încetat din »iată la Brașov, dr. Aurel Mureșianu, directorul-proprietar »l veteranului ziar „Gazeta Transilvaniei“. Dr. Aurel Mureșianu Dr. Mureșianu s-a născut la Brașov în anul 1847, ca fiu al lui Iacob Mureșianu, pe atunci director al liceului catolic din localitate, și frate cu nemuritorul bard național Andrei Mureșianu. Studiile primare și secundare le-a făcut la Brașov și Blaj, după care apoi s-a dus la Viena unde a studiat literile și dreptul la universitatea de acolo, obținând titlul de doctor în drept. Fiind încă student s-a ocupat cu o deosebită activitate cu chestiunile politice, scriind numeroase articole in revista bărbatului politic cu b d. Swhnseelka, „Reform“ despre autonomia Transilvaniei. În anul 1877, tatăl său care conducea pe atunci „Gazeta Transilvaniei“ fiind bolnav, dr. Aurel Mureșeanu s-a întors la Brașov si a luat conducerea ziarului împreună cu George Baritiu, iar in anul următor a rămas singur director-proprietar, conducând cu vrednicie timp de peste 31 ani, acest ziar care anul trecut ți-a serbat jubileul de 70 ani al fondării sale. Regretatul Mureșianu a fost în mai multe rânduri membru in comitetul partidului național și a fost condamnat într'un proces politic la 6 săptămâni închisoare. Chiar și în timpul din urmă bătrânul luptător, bolnav în pat, a fost în mai multe rânduri supărat de judecătorii unguri, cari i-au luat interogatorul în câteva procese de presă. Cu Aurel Mureșianu dispare una dintre figurile mărețe ale fruntașilor români de peste munți care a dus o luptă dreaptă, cinstită și energică pentru drepturile poporului român din Ungaria. Regretatul Mureșianu era cumnat cu d. general de divizie Grozea din armata română și cu d. Davidescu, directorul serviciului hidraulic din ministerul lucrărilor publice. înmormântarea se va face astăzi în cavoul din cimitiru Groaveri din Brașov, unde se odihnesc osemintele poetului Andrei Mureșianu, autorul imnului „Deșteaptă-te Române“. Trimeterii întristatei familii expresiunea sincerilor noastre condoleanțe. «Universul» caută corespondenți in stațiunile balneare și climaterice din țară. Ofertele se vor trimite redacției. Constantinopol 6 lume. Se știe că acum in urmă tinerii turci, nevroind să ia asupra lor răspunderea situației, s’am abținut cu îndărătnicie de a forma un cabinet compus exclusiv din oamenii lor. De aceia, conducerea guvernului, au încredințat-o acelor oameni cari aveau o apropiere mai mare sau mai mică cu ideile lor. Și pentru că nu voiau să se lase a fi conduși de oameni cari se deosibesc de ei, prin aceia că au făcut parte din vechiul regim, au emis ideia creeri instituțiunei subsecretarilor de Stat. Acești subsecretari de Stat, având drepturi tot așa de întinse ca și miniștrii, într-al doilea rând, fiind recrutați dintre cei mai inteligenți deputați, era să exercite un control eficace asupra tuturor miniștrilor de care depind. Acești sub-secretara de Stat după oarecare trecere de timp, după ce era să cunoască în detalii modul de administrare al instituțiunilor unde eram să fie numiți erau să ia locul miniștrilor respectivi. Cu acest mod, în scurt timp, întreg cabinetul ministerial era să fie reînoit și atuncea s-ar fi înlăturat anomalia, care se vede ,ci și entimna un guvern constituțional având idei contrare Parlamentului. Actualii miniștrii insă, au pipăit mai bine pulsul. Ei s’au convins de lipsa de voință da a lua puterea tinerilor turci și de a ceia au voit să deruleze și modul lor da acțiune cu chestia subsecretarilor 4* Stat atunci când s'a discutat în consiliul de miniștri idei* creării acestei instituții s'a produs » «1* indignare. Cei mai distinși membri din minister, încă dela început s’afi arătat cei mai înverșunați dușmani acestei idei. Însuși «oarele vizir, care la început stetea nehotărât a fost nevoit să admită ideile colegilor săi din minister. Era lupta ascunsă, ce se dredea între oamenii vechi cari țin foarte mult la tradițiile din trecut, și oamenii noi cari calcă peste orice considerație istorică, atunci când «fie vorba da binele patriei lor. Convinși de însemnătatea lor, de forța numerică de care dispun, tinerii turci au ținut cu tot dinadinsul s ă dus lupta pe față «n guvernul. Toate jurnalele lor »a consacrat coloane întregi, pentru ca să facă să se întipărească în mintea oricăruia utilitatea acestei instituțiuni. Și tocmai când s’au convins că ideile lor au prins rădăcini adânci în spiritul politicienilor, au somat guvernul ca *5 vie cu o propunere pentru înființarea acestei instituțiuni. Profitând de faptul, ca de vreo «Ateva zile Camera se ocupă cu modificarea unor articole din Constituție, au crezut de cuviința să ceară ca prin Constituție chiar să fie consfințită stfera creării sub-secretarilor de Stat. A fi uitat să prevadă încă de la început dacă U Cameră erau sau nu în stare să poată câștiga majoritatea absolută (trei treimi) așa cum se cere când se votează o lege constituțională. In prezent, din onix» căldurilor excesive de aici, peste cincizeci de deputați au"plecat in concediu pe la căminunii lor. Printre aceștia cea mai mare parte erau dintre membrii devotați ai Comitetului. Oamenii din cabinel însă n’au ignorat faptul acesta. Mai uzați in principiile legilor, au socotit —și de data aceasta n’au dat greș —că dacă vor avea 20 de deputați, cari să voteze în contra acestei legi, proectul era să fie înmormântat cel puțin pentru patru ani și atunci știe D-zeu. Văzând că acum în urmă starea spiritelor din Camera turcească mergea din ce în ce spre escitare, au căutat să profite de această ocazie. Și cum deputații greci au fost aceia cari s’au alarmat mai mult, și chestia școalelor nemusulmane, aceștia au fost cei d'întâi cari au fost cultivați mai mult. Ei crezând că pot isbi în comitet, pe ziua de azi, cînd s’a prezintat articolul din Constituțiune, prin care se cerea înființarea sub-secretarilor de stat, fără cea mai mică discuție au votat contra. Majoritatea absolută a Cameră adum este de 180 de voturi. Orice articol din Constituție, pentru ca să fie admis, trebue să întrunească cel puțin acest număr de voturi. La despuerea scrutinului referitor la crearea subsecretarilor de stat, s-a constatat că 179 au votat pentru această lege. 21 (adică toi grecii) au votat contra. Prin urmare din cauza unui singur vot, această idee a fost înmormântată pentru cel puțin 4 ani de zile, deoarece in spiritul Constituțiunei turcești, nu "se poate face nici o schimbare, la vre-un articol din Constitution», decât după terminarea unei legislaturi. Tinerii turci indignați de această atitudine a guvernului,chiar de astăzi au început să critice cu multă înverșunare toate actele guvernului. Cele mai multe ziare au început să prepare terenul, pentru ca Camera să dea un vot de blam guvernului. Zvonuri foarte tendențioase circulă din gură in gură. Pe lângă probabilitatea unui vot de blam,« zice că Rifat Pașa, ministrul de externe își va da demisiunea din cabinet, din cauză că vedenie lui in chestiunile externe sunt cu totul contrar» decât acelea ale colegilor săi din cabinet. Alții însă și mai pricepuți susțin, că această retragere din cabinet a ministrului de externe se datorește lu a.Pr tilul ca în cuerând el va lua conducerea partidului june larc, și își va constitui un cabinet ministerial din cei mai de seamă deputați din Cameră. Nu trebue să se uite faptul că actualul ministru de externe a fost ales ca deputat aici în Constantinopol, numai grație bunăvoinței comitetului. Toate aceste idei produc o mare confuzie în mințile oamenilor. Sigur, este că Camera turcească are o aversiune puternică pentru marele vizir și mulți dintre membrii cabinetului. Această aversiune însă nu și-o poate manifesta așa numai decât, printr’un vot de blam dat guvernului. Se gândesc oarecum, tinerii deputați, la impresia teribilă ce ar produce în Europa atitudinea lor. De altfel aceste idei sunt puerile, deoarece nici unul nu poate să-i judece altfel de cum merită, întrucât nici unul nu se poate amesteca în trebile lor lăuntrice. Cei mai mulți «a prezis că marele vizirăi va fi de o scurtă« durată pentru Husein Tirimi Pașa . Nu puțini însă ,au fost aceia cari, au judecat că nu se poate juca d’a formarea ministerelor. De la schimbarea regimului și până acum, s’au schimbat și 3 viziri. Oricum și zilele acestui minister sunt numărate. După eșirile cam dușmănoase din presa turcească, «o »11 fapt succedează. Mâine ministrul de externe va face în fața Camerei o expunere detaliată « «edenior sale în chestia insulei Creta. Se zice că și această expunere de motive este opera comitetului. Se prea poate ca chiar mâine, dacă ministrul de externe va avea oarecari divergințe de păreri ca șeful său. Camera să dea un vot de blam marelui vuzit. Dar sâ așteptăm surprizele. O alianță turco-română Cu mult timp înainte în cercurile turcești se vorbea de o alianță turcoromână. Această idee însă, a început «a aibe mai multă vigoare, in urma unui articol scris într’o revistămilitară din Viena. In acea revistă, după ce se vorbea de modul priceput in care România a știut să se administreze timp de 33 ani, autorul intră în detalii asupra perfecțiunei armatei române. Plecând de la aceste concluzii, discută în mod detailat posibilitatea unui războiu austro-român și după ce arată victoriile posibile sau imposibile ale celor două State beligerante, ține cu tot dinadinsul să dovedească printr-un raționament positiv ce putere armată ar fi aceea în cazul unei alianțe austro-române. Multe din ziarele turcești au inserat în coloanele lor părți din acest articol, fără să te însoțească măcar de vreun coimenar. Cu două zile înainte însă, organul „Ta«»tri Eficiar“ într'un articol de fond, relevează «rantagiile ce ar fi pentru Turcia, în cazul unei alianțe turco-române. Autorul articolului, deputatul Kbuzia Teftebey, director al acestui ziar, director in acelaș timp și al ziarului „Le Courier ottoman" pare că cunoaște perfect de bun» situația din ț ara românească.. După ce pleacă da la teoria că un Stat compus de mai multe elemente, trebue să stea in cele mai bune relatiuni de prietenie în special cu vecinii săi, printr’un raționament foarte fin analizează ideile acelor oameni de stat, cari sunt convinși de adevărul acesta, dar cari țin cu tot dinadinsul să nu-1 spună. Trece după aceea in revistă teoria aplicată de Meternick, în această materie si stabilește in acelaș timp o comparație cu politica marelui om de stat Reșid-Pașa, care prin câteva măsuri echitabile, prin fapte mai mult decât vorbe, a putut să-șî atragă strânsa prietenie a Franței, Englizeiii și chiar a Sardiniei, care cu Turcia împreună s’au luptat la Sevastopol. Ține să dovedească prin aceasta că de cele mai multe ori un singur om într’un scurt interval de timp, poate să facă sau să înlăture acte, care erau preparate de secole întregi. Toată această logică tinde să dovedească, cu vizf fi îndesat, necesitatea imperioasă a unei alianțe turco-române. Pentru aceasta, după ce amintește i câteva cuvinte de articolul pomenit mai sus, aduce la cunoștința acelora cari cunosc istoria, că în 1877 România aliindu-se cu Rusia în războiul de la Plevna, nu numai ,că a ușurat sarcina grea a Rusiei — după cum se afirmă—dar încă de la început a determinat soarta războiului. Iar când a fost vorba de recompensa ce i se cuvenea pentru atâta vărsare de sânge, Rusia în mod forțat i-a luat Basarabia, acordându-i în schimb Dobrogea. Trecând la altă ordine de idei, autorul articolului analizează poziția topografică a României, și pericolul cu această țară îl prezintă panslavismului. Arată în puține cuvinte pașii gigantici pe cari România i-a făcut pe calea culturei, civilizației, economiei, forței anuale, aducând cele mai meritate laude iubitului nostru rege, care a știut să facă din România cea mai însemnată forță din Balcani. Nu trebue să se uită ca situația actuală « României nu se poate compara cu aceea de acum 32 ani. Românii de atunci—« țară vasală —nu putea cu nici un chip să aibă o alianță cu noi. Acum insă când această țară posedă o armată puternică și foarte bine disciplinată, o stare înfloritoare a finanțelor, o situațiune excepițională printre toate Statele, o alianță cu ea este foarte imperioasă pentru turci. Această imperiositate este tot așa și pentru România, și aceasta din cauza poziției critice ce o ocupă România. Autorul, pentru ca să-și susție cu mai mult succes teoriile sale, amintește faptul că România n'a avut niciodată idei ascunse în contra Turciei. România a fost din toate impune prietena sinceră a Turciei, a uitat sau a vroit să uite care a fost totdeauna atitudinea Turciei mai ales acum în ultimul timp. ț pentru că autorul nu vrea să lezeze spiritul poporului turc, amintește că Statele, care se bucură de cea mai mare importanță din punct de vedere marin sau militar, se aliază cu State foarte mici și aceasta numai din cauza poziționai extraordinare pe care o ocupă Statale cele mici. Pentru susținerea tezii sale aduce ca exemplu tratatul de alianță dintre Anglia și Portugalia. Prin aceste comparații autorul vrea să dovedească în mod indirect avantagiile imense ce ar decurge pentru Turcia, când s’ar alia cu un Sfat care ar« aproape 7 milioane de doc neuitorî. Ori ce «’ar zice, pentru Turcia o Românie polemică și înfloritoare este prea trebuincioasă. Cu cât Romania își va mări nai mult puterile, cu «tât Bulgaria va pierde din importanța ei. P» «ceeași măsură și Rusia, va fi din ce in ce mai slăbită. Numai o Turcie mare și puternica Românie vor fi in stare să mentie echilibrul balcanic în viitor. Pin acest articol se poate vedea bine cam sunt intențiunile junilor turci. Pentru ei, interesul alianței cu România este cât se poate de mare. Oricăt de mare importanță pentru România — să admitem și noi teoriile turcilor — ar avea o alianță cu Turcia, totuși tinerii turci, în primul rând, trebue să se gândească ca prin fapte ,gă înlăture toate piedicele cari iau survenit acum în urmă în multe diferende dintre Turcia și România. Statele ca și oamenii sunt animate de oarecare sentimente de ambiții și nu pot trece peste ele ori de câte ori s’ar prezintă chestiunile cele mai interesante chiar. Din moment ce înțeleg foarte bine importanța României și concursul eficace ca i s’ar da în orice ocazii, să inceapă numaidecât să repare greșelile din trecut. Numai așa vor fi in stare sâ-șî capete simpatia din ce în ce mai puternică a României. DIN TURCIA, (CORESPONDENȚA PARTICULARA A ZIARULUI (UNIVERSUL)) Iarăși chestiunea secretarilor de Stat Bustul lui M. Mânciulescu In numărul de eri am publicat o dare de seamă asupra inaugurarei bustului fostului primar al orașului Roșiori-de-Vede, M. Mănciulescu. M. Mănciulescu s-a născut la 1855. După ce termină cursul secundar, intră în armată cu gradul de „Iunicăr“, unde, distingându-se fu trimis de Statul român în Franța, unde termină cursurile școalei militare superioare,și apoi se întoarse în țară cu titlul de inginer și fu trecut la statulmajor. Demisionând, fu numit inginer-șef al județului Teleorman. La 1875 a fost ales primar al orașului Roșiorii-de-Vede , la 1888 prefect al jud. Teleorman iar la 1892 in aceeași calitate la Olt. La 1895 fu ales din noü primar, asemenea și la 1901. Imbolnăvindu-se, își dădu demisia și se retrase la București, unde muri în anul 1904. M. Mănciulescu Ba Te G. Djuvara noul ministru al țării la Bruxelles — Vezi ilustrația — Pe ziua de 1 Iunie, d. T. G. Djuvara, a fost numit ministru plenipotențiar și trimes extraordinar la Bruxelles. D Djuvara are îndărătul să fie îndelungată și frumoasă carieră diplomatică. Numit așat de legațiune la Paris, la 30 Aprilie 1879, a fost innaintat la 24 Aprilie 1880 secretar al doilea la Bruxelles și la 3 Octombrie 1881 prim-secretar. La 1 Martie 1885 e șef al diviziunii politice in ministerul de externe. La 1 Iulie 1887 e însărcinat de afaceri al României la Belgrad și după un an agent diplomatic la Sofia. La 20 Octombrie 1890, a fost numit ministru plenipotențiar și la 29 Noembrie 1891, ocupă funcțiunea de secretar general al ministerului afacerilor străine. La 15 Mai 1896 e numit ministru plenipotențiar și trimis extraordinar la Constantinopol. Cea din urmă funcțiune ocupată de d. T.G. Djuvara înainte de numirea sa la Bruxelles, a fost aceea de delegat al României in commsiuunea europeană a Dunării. După atm se știe: d-nu T. G. Djuvara e fratele d-lui Alex. Djuvara, ministrul industriei și comerciului. Revoluțiunea din 1848 și foloasele ce au tras români din ea Nu putem lăsa să treacă ziua de 9 lume, fără să ne amintim revoluția de la 1848 Întâmplată. în țara românească și izbucnită in 9 lume, la Islaz. Românii cari au preparat acea revoluțiunie au avut mare curagiu pentru că ea era îndreptată în contra protectoratului sau diminațiunei rusești, caii devenisa nesuferită. După ce aceasta ne luase la 1812 Basarabia, apoi ar fi dorit să puie mina și pe Principatele danubiene. Sufletul și capul acelei revoluțiuni, se știe că a fost Ioan Heliade Rădulescu, care demascase in diferite rânduri, planurile moscovite da cucerirea Principatelor danubiene. Frații Golești, Brătienii, Bălceștii Boliac, Locustianu și toți românii patrioți s’au unit cu Heliade spre a striga : jos cu protectoratul rusesc ! Acest strigăt și a cea mișcare regeneratoare de la 1848, cu constituția ei liberală, a avut un mare resunet în Europa, care credea că suntem slăvi și devotați colosului de la nord. Dar ,scrierile lui Heliade-Rădulescu despre limbă și istoria Românilor, dovedind originea noastră latină, și,,Protectoratul rusesc“ și ,,Istoria revoluției din S4S“ publicate în timpul exilului său in 1851, la Paris, precum și memoriile ce el a trimis guvernului francez, englez și turcesc arată, îndestul, intre altele, ca Rus» urmărea de mult să anexeze Moldova și Țara românească. Aceste Principate sunt cheia Orientului. Odată devenită stăpână aci, Rusia ar fi dominat în curând mai tot Orientul Europei, amenințând apoi și pe celelalte State. Er» Har in interesul lor a depărta de la noi armatele rusești și a garanta autonomia noastră, punându-ne sub protecția colectivă a Europei. Nu trecară mulți, ani și la 1853, Franța, Engliteza, Italia și Turcia declarară război Rusiei și, după ce au alungat-o din Principate, au bătut-o în Crimeea. Prin tractatul încheiat la Paris, în 1836, am obținut aceia ce s’a cerut prin acele memorii, adică a nu mai sub protectoratul rusesc și a ni se garanta autonomia și neutralitatea noastră, punându-ne sub protecția colectivă a menționatelor State. Aceste puteri mari n’ar fi vărsat atunci singele câtorva sute de mii de oameni, nici n’ar fi cheltuit mai multe miliarde, dacă nu s’ar fi asigurat ca în Principate deși existau atunci mulți rusofili, dar partidul național avea o vigoare și un patriotism așa de luminat, încât era în stare să se lupte cu succes în contra influenței moscovite. Ele erau sigure că prin tractatul de la Paris dăduseră Rusia îndărăt cu un secol și că făceau din România un stăvilar puternic, în contra slavismului. Dar pentru completarea operei lor, Franța, Italia și Enghtera ne-au susținut d'a face unirea Principatelor și secularizarea mănăstirilor închinate. Iar la 1859, cînd cu războiul contra Austriei, printr’un tractat ce, încheiase Cuza cu Ungurii, ni se asigura înapoierea Bucovinei și autonomia Transilvaniei. Așadară revoluția din 1818, sau mai bine mișcarea regeneratoare de atunci, ne-a adus tratatul de la Paris și unirea Moldovei cu Țara românească. Iar unirea ne-a împins spre un principe strein și regalitate, creîndu-se România modernă. Ideile liberale din constituția proclamată la 9 Iunie, în Islaz, și răspândită în toată țara, in mii de exemplare, au dat roadele, el după cum se vede. Statutul lui Vodă Cuza și constituția votată de Constituantă la 1866, au consacrat toate principiile prevăzute în menționata constituție, din 1848. De aceia, noi Românii trebue să nu uităm nici odată pe acei mari patrioți cari au preparat, revoluția din 1848 și să avem totdeauna un cuit pentru ei, binecuvântându-i. CRONICA PARIME de Léo Claretxe. Alianța Franceză pentru propagarea limbei și influenței franceze și-a sărbătorit cu solemnitate a douăzeci și cincea aniversare ,a întemeerea eu. E o asociație însemnată, de 50.000 de francezi, grupați fără distincții religioase sau politice. Are filiale în lumea întreagă. De ce nu are în România ? Poate pentru că se crede că acolo e destulă simpatie pentru Franța? Oricum, o grupare franco-română lipsește la București. E o dificultate. E întâmpinată pretutindeni. Cine ar prezida o asemenea grupare? In orașele mari. Ambasadorul sau ministrul plenipotențiar e de la sine desemnat, dar alături de el trebue să fie o înaltă personalitate locală. Și aci e dificultatea, căci acest personagiu va face parte dintr’un partid politic care va ridica înpotrivă tot partidul advers. Postul acesta de Prezident al Alianței Franceze în străinătate e foarte căutat, căci atrage după el decorațiile, panglica violetă sau roșie. Asemenea considerații de ordin inferior pun adesea piedici filialelor noastre. Se trece peste aceste piedici aproape șiretutindeni, în vederea importanței operei, ce abia se bănuește. La Alianță, trimitem cărți, gravuri în țările cele mai depărtate, în Madagascar, în Asia centrală, în Oceania. Numărul filialelor, in Franța chiar, e foarte mare. Afară de sediul social instalat în bulev. St. Germain sunt comitete în mai multe arondismente ale Parisului și în toate marile orașe de provincie. Fiecare din aceste comitete trimite la sediul social jumătate din fondurile lui și dispune de rest după cum vrea. Am vizitat acum de curând pe cel din Vendôme (L’oir et Cher). El singur subvenționează o școală malgașe într-un orășel din Madagascar, ai cărei elevi trimit teme franțuzești elevilor liceului vendômez și aceștia le trimit înapoi corectate, nu trimit însă povestiri scrise în limba malgașe. Micii negri își fac o ado ®prată plăcere de a scri aceste texte în franțuzește și nu scriu tocmai rau. La Paris, comitetul din arondismentul al VIII-lea s'a însărcinat în special cu influența franceză în Belgrad, în timp ce expediază și în Canada cărți franțuzești și fotografii din Muzeul Luvrului. Buletinul lunar al Alianței, cu rapoartele lui scurte asupra a tot ce se jedtrece în comitete, are aerul unei reviste de înconjur de lume. E o lucrare frumoasă, care are in comitetul ei de onoare tot ce Franța are ca nume celebre, și care strălucește asupra întregului pământ. In fiecare Luni seară o întrunire publică la sediul social în Bd. St. Germain și se ascultă câte o conferință cerută în fiecare săptămână străinilor de seamă în treacăt prin Paris. A fost de multe ori vorba despre România: ar fi de dorit ca România să ia seama la aceasta și să nu rămână printre rarile țări cari nu și au al lor Comitet al Alianței. Numele d-lui Chauchard răsună în momentul acesta pretutindeni, și pentru că a murit și pentru că i s’a deschis ori testamentul prin care ’și împarte sutele lui de milioane. Pare că fiecare trebue să-șî primească părticica și fiecare citește cu curiozitate lista regatelor, cum se citește lista câștigătorilor unei loterii, chiar când rut al bilet. Prietenii d-lor Leygnes, Calmette, Luie, cari sunt foarte simpatice figuri pariziene, se bucură pentru el de norocul ce le cade sub formă de multiple milioane. Buvrul se va îmbogăți cu o incomparabilă colecție de artă. Milioanele plouă peste opere, mutualități, societăți, funcționari ai luviului. Cineva îmi spunea eri: — Cum se face cu Chaullard n’a lăsat vre-o 15 milioane, din grămadă, pentru construirea unui cuirasat care i-ar fi purtat numele și care ar fi propagat astfel amintirea și venerația donatorului? Va lipsi ceva la Operă, acum când nu va mai fi văzut, in fiecare seară de reprezentație, omul acesta mic, în frac, cu pălăria trasă pe ochi, cu fața liniștită încadrată de două favorite albe ca argintul. Era o celebritate pariziană, a cărei legendă amuză mulțimea și evoca vremea când Chauchard era unc funcționar cu 25 fr. pe lună la magazinul «Pauvre Diable», unde ștergea de praf comptoarul în fiecare dimineață. Nu era vorbitor strălucit, dar avea geniul afacerilor. A întemeiat magazinele Luvrului cu Hériot. Ideea lui trebuia să revoluționeze viața economică. Ideea era aceasta: să creeze un magazin în care tot ce e de vînzare să fie expus, în care clientul să ia el singur în mână articolul ce vrea să cumpere, să-l aleagă el singur și să-l și ia.. Nici erori, nici surprize, nici rezerve, nici cutii închise. Publicul nu cumpără nici o dată pisica în traistă. E foarte simplu: ideea însă trebuia găsită. Lui Chauchard îi plăcea să povestească cum că, în tinerețe, consultase pe o somnambulă. Era in momentul în care avea să-și propună ideea lui Hériot, care aducea fondurile. Sybila îî spuse : — Are să fie o afacere strălucită. Du-te negreșit la comanditarul d-tale. Chauchard se duse la întâlnirea ce-i dăduse Hériot. Nu găsește pe nimeni. Se duce din nou la Sybila lui. — Ți-air urmat sfatul, îi zise el, dar financiarul meu care mă chemase n’a venit la întâlnire. — Trebue să-l vezi cu orice preți, căci mergi printr’însul la avere. Isbuti să întâlnescă pe Hériot și combinația lor avu norocul pe care-l cunoașteți. Dar somnambula îî mai spuse și altceva: — Ai să mori într’un accident de drum de fier. Chauchard își aduse aminte totdauna de prezicerea aceasta. Cum cea dintâi fusese adevărată, se convinse lesne că tot așa va fi și a doua. A făcut tot ce-a putut ca să nu se ’ndeplinescă. Nu s’a urcat nici o dată în drumul de fier. Nu părăsea Parisul vara; iarna locuia în bd. Velasquez , își avea vila de țară la un sfert de oră de acolo, în pădurea Butoniei. Iși semănase parcul cu animale artificiale, de bronz. Lumea surîdea, el insă nu a murit tamponat. Franța e primul Stat în care reprezintantul Bulgariei a fost primit oficial de Șeful Statului, ca ministru plenipotențiar al regelui oficial recunoscut. D. Standoff, cu prilejul acesta, a rostit la Eliseu un discurs foarte remarcat. Legațiunea Bulgariei și-a cucerit repede scrisorile ei de parisianism. Salonul d-nei Standoff e de pe acum unul din cele mai căutate. A fost aseară o strălucită serată în care s-au auzit curioase cântece bulgărești. Unul din farmecile recepțiilor în frumosul palat din bulev. Kieber e că nu ești așezat în rânduri de scaune, cum se face mai pretutindeni; invitați și artiști se grupează pe placul lor, și stăpânii casei se duc de la unul la altul, având pentru toți câte-un cuvânt drăguț. Și s’a vorbit până foarte târziu despre Dunăre și Balcani, a căror evocare era picantă la doiî pași de piața «de l ’ÍCi oile». Verbul acesta causer (a vorbi) face să se vorbească mult de el în acest moment. Faptul că oameni de rând au urcat tribuna Parlamentului și a întrunirilor publice a avut de rezultat promagarea barbarizmelor și sirlacismelor vorbirii. Astfel, auzi adesea zicându-se: causer à quelqu'un, je lui ai cause, ceea ce e mai ordinară greșală, în loc de causer «avec» quelqu’un, j’ai cause «avec» lui. Oamenii de gust protestează contra acestui vulgarism, tot atât de odios ca și jemera> pele «de» quelque chose. Criza limbei franceze în Franța nu e vorbă în zadar. In curând se va propaga și Mairerie sau Mairrie în joc de Mairie, și alte locuțiuni scumpe portăreselor. 22 Martiriul unei mame PARTEA ÎNTÂIA IV Iacă o primejdie — Va fi a mea ca și mai înainte... O vreau cu orice preț. Jacquelina păru a ghici tot ce se petrece in el și, un moment, ea și el se priviră cu sfidare, ca doi dușmani. In ochii Jacquelinei era o mare spaimă și în același timp o hotărîre sălbatecă. Villedieu nu avu nevoie de altă dovadă și’șî zise in sine: — Copila mea... D-na Villedieu luase pe Marta pe genuchi. Copila, sălbatecă cu toți acei pe cari nu’î cunoștea, se sbătea și plângea. B-na Villedieu începu atunci sti Imáé se Jaeque&na : — Ce mare pomană țî-a’ făcut că ai adăpostit copila aceasta, cu toată sărăcia d-tale !... Dar d-ta n’o s’o port tine mereu. Va trebui să se despart de ea într’o zi. E sălbatecă, dar așa de frumoasă, de drăguță și delicată !... Sunt sigură că s’ar obicinui repede cu mine cum s’a obicinuit cu d-ta... Oftă lung și chemă din nou pe Marta ca să-i dea jucăriile pe cari le adusese într'adins pentru dinsa. Mititica se îmblânzi cu încetul și se învoi mai la urmă să șcadă pe genuchii acelei femei care o zimbia și care o săruta. — Uite, doamnă, ce m'am gândit... Eu nu am copil și tare mă temea n’o să am niciodată, ceea ce e o mare mâhnire pentru mine. Deci în ziua când se va hotărî că nimeni 1111 cere copila și că poate s’o ia oricine se va da gata s’o îngrijească întocmai ca pe copila sa, el bine atunci o voiu lua eu. Mi ses$re ce sa ne aducă noroc. Henric, nu e așa ?. — Este liberă, scumpa mea, și nu eu o să mă împotrivesc voinței tale, mai cu seamă când e vorba de o binefacere atât de delicată... Jacquelina, foarte palidă, tăcea, dar cum îî mai svârnea inima!... — Oesclamă femeia, când e la mijloc o facere de bine, nici tu nu rămâi in întârziere. Și, adresându-se din nou Jacqueline, adaogă: — Ce zici, doamnă ?... D-ta nu ești bogată. Bărbatul d-tale a facut multe nebunii... Și mi se pare că ar fi fost mai bine pentru d-ta dacă ai fi rămas în casa bărbatului meu ca să’i instrueștî fata... Dar in sfârșit, ce s’a făcut nu se mai poate schimba. Jacquelina se simți atinsă în mândria ei și’și înălță fruntea. — Doamnă, eu nu nu m’am filâJos niciodată de mea și mă simt destul de fericită cu omul ce mi am ales de bărbat. — Se poate, insă când e o gură mai mult de hrănit, intr’o casă ca a d-voastră, eu cred că se simte... Sunt sigură că d-ta n’am de gând să fii mereu pe această copilă pierdută ?... —- Cât timp n’o va cere nimeni, va găsi aci tot ce’î trebue... — Aî întrebat pe bărbatul d-tale in privința aceasta ? — încă nu, d-nă. —- Va veni o zi când va trebui să te hotărăști la un fel... — Să așteptăm aceea zi, d-nă. — Da, însă până atunci nimic nu ne împedică să vorbim de viitor. Mititica aceasta cu părul blond, cu ochii negri și sălbateci, îmi place... „Prevăd că o să fie foarte rea... Ce s’ar face dânsa la d-ta dacă aî vrea s’o ții? Până la vârsta de 12 ani ar merge la școală, apoi «ti de# 10 ca sâ’sî află si poată câștiga hrana. Nu cred să poți avea vr’o altă ambiție pentru dinsa, pe când eu i-aș da o educație înaltă iar când va fi domnișoară s’ar afla în mijlocul luxului și al bogăției. ..Și aș iubi-o ca pe fiica mea, înțelegi ? „Acum spune, se poate compara soarta ce ar avea la mine cu aceea, pe care i-ar procura-o dumneata ? Jacquelina suferia mii de chinuri, însă se arăta nepăsătoare căci simția privirea lui Villedieu ațintită asupră-i și tăcea. — în tot cazul, urmă femeea, copila aceasta e o necunoscută pentru toată lumea de vreme ce nimeni n’o reclamă și oricine are aceleași drepturi asupra ei, ca d-ta și ca mine. Când justiția va trebui să decidă cui s’o dea, nu încape îndoială că mi-o va da mie, deoarece la mine Vă mii multi caraauil ieranță și de fericire. Nu vei fi având pretenția s’o ții contra hotărârea autorității. — O, nu doamnă... zise sărmana Jacquelina. — De altfel, dacă ții așa de mult la fetiță, vei putea să vii s’o vezi când îți va fi dor de dânsa. Și’ți va fi lesne să vii de vreme ce bărbatul d-tale o să intre din nou în atelierele noastre. — Ești foarte bună, doamnă. — Prin urmare ne-am înțeles; eu adoptez această fetiță. — Dar, doamnă. Femeea își urmăria ideea și nu voia să asculte altceva. — D-ta, Henric, să te ocupi de afacerea aceasta. Să te întâlnești cu comisarul și să te duci la prefectură. In sfârșit să faci toate formalitățile pentru ca să pot lua copila. — Sunt la ordinele d-tale, scumpa mea. Insă mi se pare copisan! acesta de adopțiune, pe care i-l inspiră firea d-tale generoasă, e mai grav de cum iți închipui. Ar trebui să te mai gândești. Deocamdată copila o duce foarte bine aci... Și apoi de unde știi că n’o să vie cineva s’o reclame ? — Am zis că nu voi lua fetița decât atunci când autoritatea va hotărî s’o trimită la azilul orfanilor sau s’o dina cuiva. D-ta să faci cererea de pe acum pentru ca să nu se mai ivească alți concurenți... — Bine... Astfel Jacquelina era condamnată să asculte târguirea creaturei sale fără să poată zice nimic. Tot sângele i se rasvrătia și trebui să facă asupră-șî o mare sforțare ca să se stăpânească. — Doamnă, ești cu adevărat generoasă și bună, zise dinsa, și țî mulțumesc pentru copilă. Da, tiT muțumete ti» adîncul !~ Grwesi accident de automobil al prefectului Brânzău Prin telefon de la corespondentul nostru particular) Pitești, 8 Iunie. Eri pe seară automobilul prefecture!, pe când trecea prin Costești din cauza nepricepere! șoferului s’a răsturnat Într’un șanț. D. prefect Brânzău, care se afla în automobil, s’a rana grav la mână și piciorul drept. De asemenea,au fost răniți, dar mai puțin grav, însoțitorii, săi, căpii, de jandarmi Iorgulescu și d. mginei Bacria. Starea d-lui prefect e gravă. Doctorul Pișcă spune că a fost atinsă și coloana vertebrală. D. Brânzău va trebui să stea în casă 20 zile, în caz dacă nu se vor ivi alte complicații. nime, căci am prins și eu dragoste de această fetiță și cu mari mâhnire m'aș despărți de dînsa... — Cum, aș avea pretenția?.., zise d-na de Villedieu cu ton răstit. (Va urma) ♦ D-niî abonați, cari fac reclamații sau cer schimbări «ie adresă, sunt rugați să binnevoiască nu trimite la administrație totdeodată și eticheta 9 » pe care este imprimată zilnic adresa, spre a se putea da curs repede reclamațiuniilor și a sus se face întârzieri cu trimiterea ziarului la noua adresă.