Universul, septembrie 1909 (Anul 27, nr. 239-268)
1909-09-01 / nr. 239
MBBBBaaBnBBaMMBBgBmaB5»BBaBiiaa8BBB3gaHHMBBBaaeeBBaHBgBKaBB8WBBgeBaBMM^^ Sondele de petrol din Morenî distruse de incendiu Calendar pe anul 1909 OrSotrox Luni, 31 August.—Beául Maicii Domnului. Catolic Luna, 13 Septembrie.—Theophil. Răsăritul soarelui 5.56—Apusul 6.30 «Universul» are următoarele linii telefonice: Administrația..........................6/62 Redacția..............................12/88 Comunicări cu străinătatea . 20/56 București, 31 August. Probleme economice După toate probabilitățile, noua convenție ce am încheiat cu Austro-Ungaria va fi votată și va intra în vigoare din toamna aceasta. Vor trebui deci să se ia din vreme și serioase măsuri, ca să ne putem folosi de avantagiile ce am dobândit prin acest nou tratat, în deosebi de facultatea de a putea exporta un număr de vite, sub formă de carne de măcelărie.— Creșterea vitelor peste tot va trebui să ia un nou avânt în țara noastră. Se știe că, față de opoziția crâncenă ce a întâmpinat noul tratat din partea agrarienilor ranguri și austriaci, s’a afirmat, între altele, în presa austrorangară favorabilă convențiunei, că noi nici nu ne vom putea să ne folosim de concesiile acordate decât foarte puțin, în tot cazul nu în măsura croită prin convenție, deoarece ne lipsesc aproape cu totul vitele de export. Se poate ca aceasta să fie numai o tactică mulțumitoare a îngrijorărilor agrarienilor,dar nu trebuie să ne ascundem că constatarea ziarelor austro-ungare cuprinde și o bună parte de adevăr. Nu numai carnea de măcelărie este la noi de o calitate cu care greu am putea să concurăm pe piețele austriace,— dar, ceea ce este desigur în legătură cu aceasta, vitele noastre de muncă și de lapte în cea mai mare parte sunt pornite spre degenerare și toate încercările ce se fac pentru îmbunătățirea rasei nu dau decât rezultate slabe, uneori chiar mai puțin decât îndoelnice ;— vorbim aci, bine-înțeles, de vitele țăranilor. Cum drept cuvânt s’a observat, și nu era greu de văzut, că pricina neisbutirei acestor încercări stă numai în faptul relei îngrijiri și îndeosebi a hranei neîndestulătoare, cari «o siguranță reduc la nimic a «rece încrucișări cu soiuri cât de nobile,—ba poate chiar dau rezultate și mai rele, acele soiuri ie fiind deprinse, ca soiul vitelor noastre țărănești, cu îngrijirea și hrana proastă de care au parte. Deci, tot aceasta rămâne problema : Țăranul să se deprindă a’șî hrăni și a’și îngriji vitele altfel decât până acum, și aceasta va duce cu o mai mare siguranță decât orice la regenerarea rasei vitelor de muncă și prin aceasta, în chip indirect, și la acea a vitelor de măcelărie. Să nu se repete iarăși veșnicul refren : dar dacă țăranul n’are cu ce să’și hrănească și să’și îngrijească vitele !... căci e neîndoios că, chiar în starea actuală de lucruri, se poate face în această direcție mult mai mult decât nu face, prin cultivarea de plante de nutreț, prin construirea de adăposturi pentru vite, și așa mai departe. Țăranul nostru nu trebuie numai căinat, ci trebue mai ales condus, ca cel puțin multpuținul cât îl are să l știe folosi așa cum e mai bine și mai cu spor. Numai atuncea și celelalte vor veni, ca de la sine. In deosebi în ce privește greaterea vitelor, ar fi acuma un nou prilej de îndemn, pentru ca să se folosească de el cu adevărat țara, iar nu numai câțiva speculatori, cum pare că se va întâmpla până in cele din urmă. Mâine, Harți 1 Septembrie vii ’»page pm\ Călătoriilor’ Aniversarea laărei firiviței IX CAPITALA Cu prilejul aniversarei muărei Griviței s’a oficiat la Mitropolie, ori, Duminecă, la orele 10 luni, dimineața, un Te-Deum și un parastas, pentru pomenirea eroilor căzuți în războiul independenței. Serviciul divin a fost oficiat de P. S. S. vicarul Mitropoliei, înconjurat de clerul catedralei. Răspunsurile au fost date de corul de sub conducerea maestrului N. Bănulescu. Au asistat la Te-Deum d-nii: general Boteanu, secretar general al ministerului de război; I. T. Ghica, locțiitor de secretar general al ministerului de interne; locot.-colonel Baranga, adjutant regal. D-niî: coloneii Rîmniceanu, Pretorian, Socec, Toplicescu, Muică, Basarabescu, Petrescu,locotenențicolonelî I. Constantinescu, Merișanu, Boian, Stratilescu, Ciovică, maiori State Leonte, Al. Teodorescu, etc. O companie din batalionul 2 vânători «Regina Elisabeta», cu drapel și muzică, înșirată în curtea Mitropoliei, a dat onorurile. De asemenea s-a oficiat câte un Te-Deum la toate bisericile catedrale din țară, la care au asistat autoritățile civile și militare. La această serbare națională a luat parte un public foarte numeros. Erau de față veteraniî din tot județul cărora li s’a oferit o masă. Târgoviște, 30.—Azi, la orele 10 jum. dim.,s’a oficiat la catedrala Curtea Domnească un Te-Deum pentru aniversarea luării Griviței, în prezența reprezintanților autorităților civile și militare din localitate. Onorurile militare au fost date de o companie din reg. 22. Iași, 30 — Astăzi s'a serbat cu mare solemnitate aniversarea luării Griviței. Dimineața s’a oficiat un Te-Deum la Mitropolie. Serviciul divin a fost oficiat de P. S. S. arhhereul Nicodem Miniteanu, asistat de representanții tuturor autorităților civile și militare. De asemenea s’a oficiat servicii divine la toate bisericile din oraș și județul Iași. Giurgiu. 30. — Cu prilejul aniversărea luărei Griviței, s’a oficiat, în catedrala orașului un Te-Deum în prezența reprezentanților autorităților civile. Orașul a fost pavoazat. IX PIOVIXCIE (Prin telefon de la corespondenții noștri particulari) Brăila, 30. — Azi fiind ziua aniversării luărei Griviței s’a oficiat la biserica catedrală Sf. Nicolae un Te- Deum, în prezența autorităților civile și militare. Craiova, 30.-Cu ocazia zilei de 30 August, veteranii din Craiova, care fac parte din joc. „Smârdan“ au ținut să serbeze și ei în mod deosebit această zi măreață. Pentru aceasta societatea a convocat 400 veterani. Ei s’au întâlnit azi dimineață la 8 jum., la sediul societăței din strada Cuza-Vodă. De aci, cu drapelul și cu muzica militară au parcurs mai multe străzi până la biserica Madona Dudu, înșirându-se în curtea bisericei. La ora 10 a sosit la biserică d. gen. Zosima, comandantul corp. I de armată, d. prefect Vercescu,d. N. Boboc, ajutor de primar, d. Caton Călugăreanu, prefect de poliție, toți ofițerii superiori și inferiori aflați în garnizonă, precum și sec. comercianților de băuturi spirtoase. Peste câteva minute a sosit și d. general Gigurtu, președintele de onoare al societăței, care este primit cu urări. La ora 10 și jum. începe serviciul religios. Mai întâi ii se oficiase un parastas pentru odihna sufletelor eroilor de la Grivița. După aceasta se oficiază un Te-deum. Terminându-se serviciul religios, d. general Zosima, însoțit de prefectul Vercescu, general Gigurtu și reprezentanții autorităților civile și militare, au trecut în revistă trupa compusă din o companie din reg. 26 și batalionul de veterani. De aci au trecut la hotel ,,Minerva“, unde se afla așezată, macheta monumentului Independenței. Tot aci s’a primit și defilarea în ordinea următoare : gorniștii batalionului I vânători, gorniștii reg. Rovine 26, muzica reg. 1 Dolj, muzica comunală, veteranii, soc. comercianților, ofițerii din garnizoană și la urmă o companie din reg. Rovine 26, sub comanda d. căp. Trușculescu. Toată ziua macheta monumentului a fost expusă pe terasa hotelului ,,Minerva“. Seara la 8 și juni. veteranii au făcut o retragere cu torțe. Galați, 30.—Azi fiind aniversarea luărei Griviței, la orele 11 dim. s’a oficiat la catedrala orașului un Te- Deum de către P. S. S. episcopul Nifon înconjurat de un cler numeros. Au asistat d. Petrovici primarul orașului, Nicolicii prefectul de poliție, contra-amiral Sebastian Eustațiu, comandantul marinei militare, împreună cu toți ofițerii garnizoanei, precum și alte persoane oficiale. Onorurile militare au fost date de o companie din reg. Siret sub comanda d-lui căp. Rotaru. Ploești. 30.—Aniversarea iuărei Griviței s’a sărbătorit azi în orașul nostru cu o deosebită solemnitate. La 10 dim. s'a oficiat la catedrală un Te-Deum în prezența autorităților civile și militare. După terminarea serviciului religios oficialitatea s’a îndreptat spre monumentul vânătorilor din Bulevardul Independenței. Aci s’a oficiat un parastas în amintirea eroilor morți în războiul pentru independență. S’au ținut discursuri. Din partea armatei a vorbit d. maior Rășcanu din reg. 7 Prahova, iar d. N. Prușanu din partea veteranilor. Ambii oratori au relevat meritele eroilor căzuți pentru patrie pe câmpul de onoare. D. colonel Radian a primit apoi defilarea trupelor și veteranilor. Declarațiile unui aviator Se cunosc ultimele accidente, întâmplate dirigiabilului german «Zeppelin» și celui francez «Republique». Aceste accidente au făcut pe mulți să se întrebe dacă ar să mai conteze dirigiabilele în viitor, și dacă viitorul nu are să fie numai al aeroplanelor. Cunoscutul aviator Farman, învingătorul de la Bétheny, a făcut următoarele declarații unui ziarist francez : «Precum știți, nu mă ocun deloc cu dirigiabilele, dar trebue să vă mărturisesc că n’am avut niciodată mare încredere în ele; din potrivă, zilele acestea, excursiunile m’au emoționat adânc și mi-au întărit și mai mult convingerea în privința valoarea lor. «După părerea mea, dirigiabilul afară de câteva mici modificări ale amănuntelor, a dat tot ce a putut să dea. Aparatele sburătoare mai ușoare ca aerul, vor rămâne întotdeauna la bunul plac al curentelor atmosferice. Pe de altă parte, dirigiabilul va fi învins, fiindcă nu e practic de joc. Construirea lui costă prea scump; tot așa umflarea și desumflarea lui, după o ascensiune importantă. Aeroplanul, cu toate că e nou, poate lupta împotriva vânturilor de 40 până la 45 kilometri pe oră. Stricăciunile sunt neînsemnate, și se pot repara ușor și repede. Săptămâna de la Reims am dovedit aceasta cu prisosință. Am să mai adaug, că aviatorii au mai multă siguranță decât aeronauții. La Reims n’am avut să ne plângem de nici un accident și, cu toate acestea, câte nebunii nu s’au făcut «In fața acestor lucruri, nu cred că e temerar să afirm superioritatea aparatelor mai grele decât aerul». întrebat dacă aeroplanul va fi într’o zi corabia aeriană pe care și-o închipuia Jules Verne că transportă călători, Farman a răspuns: «Așa cum mi-i închipui eu, aeroplanul era să transporte trei, patru persoane și dacă se stabilește un serviciu de locomoțiune aeriană, numărul aeroplanelor va compensa mărimea și capacitatea visatului vapor aerian. Deocamdată, îmi închipuesc două feluri de aeroplane : unul cu mare viteză ( expresul) și de mici dimensiuni, iar celălalt cu o suprafață mare și cu viteză mică. «Nu uitați insă că aeroplanul este bicicleta aeriană, tandemul dacă vreți,—dar atâta tot !... Medicii străini în Capitală Ieri dimineață, cu trenul de 6.25, urmau să sosească în Capitală medicii străini înapoiați din excursiunea făcută la Constantinopole. Intr’adevăr, medicii străini au și sosit la ora indicată, în gara de nord, unde au fost întâmpinați de d-nii prof. dr. Al. Obreja, d-r.Marinescu, Stoenescu, Stănculeanu și Gheorghiu. «Asociația generală a medicilor», îngrijise să facă cât mai plăcute vizitele prin oraș medicilor străini și urmau să fie vizitate mai multe spitale și alte așezăminte sanitare ale orașului. La amiazi, trebuia să li se ofere medicilor străini un banchet la Boulevard. Cum insă, în călătoria pe mare, — medicii străini au avut să sufere neplăcerile boalei de mare,— ei s’au văzut nevoiți să renunțe la vizitele prin oraș și astfel au părăsit, chiar o zi de dimineață, țara prin punctul Predeal. Primirea în gara de nord a fost însă dintre cele mai cordiale. Numărul medicilor sosiți era de 50, între cari și 7 medicii unguri. Ce mi î „Ce mai scrii?“... Veșnica, stereotipa întrebare pe care ți-o face oriunde te întâlnește ,,amicul literaturii“, dacă te-a împins păcatul să te amesteci și tu printre cei cari obișnuesc a-și da gândurile la tipar. Un tip foarte cunoscut și vrednic de toată luarea-aminte acest neprețuit amic al literaturii. Mai întâi, prin simplul fapt că te oprește în stradă și-ți strânge mâna (cu câtă prietenie !), îți arată că el, cu toate ocupațiile serioase, de cari știi cât e de împovorat, găsește totuși câteva momente și pentru, „bieții scriitori, cari sunt așa de puțin apreciați la noi. Al doilea, când, cu obișnuita-i amabilitate, te ’ntreabă și „ce mai scrii“ ?— ar trebui să fii prea slab cunoscător de suflete, ca să nu ’nțelegi imediat cât interes poartă omul acesta literaturii române în general și talentului tou în special. Iar dacă uneori i se întâmplă ca, până a nu apuca tu să-I răspunzi, să te mai onoreze și cu alte chestiuni despre familie, vilegiatură, etc.—aceasta însemnă că el, fiind un om pururea grăbit, și prețuindu-și minutele, caută să afle cât mai multe lucruri în cât mai puțin timp, întrebarea capătă un caracter solemn și quasi-protector, când e bunăoară formulată astfel: „Ce ne mai dai?“ ori „Ce ne mai prepari ?“ Acest ne îți lămurește numai decât și raportul dintre tine și el. De fapt, în publicul nostru e foarte puțin interes pentru literatură,—am putea zice pentru artă în genere. Stăm negreșit ceva mai în lumină decât pe vremea lui Eminescu— dar încă foarte jos, încă în întuneric față cu ceea ce s’ar cădea să fie. Sunt poate și scriitorii vinovați. Nepăsători de soarta lor și a talentului lor, ca și de înalta chemare pe care o au pe pământ, literații noștri niciodată n’au căutat să cucerească mulțimea. Iorga și Sadoveanu sunt poate singurii cari, prin robusta continuitate a producerii lor, prin deplina desfășurare a puterilor cu cari i-a înzestrat Dumnezeu, stau în strânsă relație cu publicul cititor. Nu știu dacă ei cel puțin sunt mulțumiți de publicul lor. Ceilalți scriitori— vorbim de fruntași, bineînțeles— scriu pe toane, cu foarte largi intermitențe. Gherea,, Caragiale, Delavrancea, Coșbuc, I. Gorun și Brătescu-Voinești au lăsat uneori tăceri de ani întregi între operele lor. „Ce mai scrii“? îi întreabă mereu amicul literaturii: “Ce mai citești ?“ ar avea dreptul, în cele din urmă, să ’ntrebe și ei odată pe indiscretul amator de... știri literare. Căci în definitiv la aceasta se reduce tot rostul întrebării lui, Foarte rar se întâmplă, ca Domnul cu ’ntrebarea să fie cu adevărat un sincer iubitor de literatură, căruia să-i fie dor de-o pagină frumoasă și s’o caute ca pe ceva necesar vieții lui. De obicei sunt indiferenți, cari vor să-și dea aere de oameni cari se interesează... citesc, au gusturi subțiri, sunt protectori ai frumoaselor arte. Snobizm. — Pân’la ce literă ați ajuns cu Dicționarul? îl întreabă odată pe marele Hasdeu un protector de aceștiia. — Da Dumneata pân’la ce literă ai citit? cearcă șugubățul învățat pe bietul snob, care, dată fiind împrejurarea că nu citise încă nimic din opera despre al cărei mers credea că trebue să se intereseze, rămâne, cum ușor vă închipuiți, destul de încurcat asupra răspunsului. Suntem încă în perioada de confuzie a începuturilor, a tuturor începuturilor. Publicul deosebește anevoi, din grămada celor cari scriu, pe adevăratul scriitor. Presa nu e un bun informator. Ea are laude vinovate, și tăceri cari sunt și mai vinovate. Ea își are celebritățile ei. Nici nu se poate spune cât rău face cu asta și publicului și scriitorilor. Rectifică vremea în cele din urmă. Dar, până atunci!.... Eu știu pe unul dintre cei mai de seamă scriitori ai noștri, rămas încă necunoscut marelui public. El nu se plânge. Dar marele public—o generație care va trece pe lângă el, fără să-l fi cunoscut!.... Un nobil gânditor, în toată puterea cuvântului. De o mândrie de rege, cum și este în unul din cele mai adevărate feluri de a fi, el stă în colțișorul lui tăcut, își îmbracă cele mai curate gânduri în cel mai curat veșmânt, și le dă drumul în lume. Cum vor fi primite, ce se va mai întâmpla cu ele de aci înainte de treaba lor. El nu se mai ocupă de ele. Scriitorul acesta, care e cu siguranță cel mai nedreptățit om de talent al neamului nostru, se numește Alexandru Hodoș. In literatură— Ion Gorun. Indiferent pentru D-voastră,cari nu-I citiți , numele nu vă spune nimic— pseudonimnul nici atât. In schimb însă, ce de nume su, lemenite, după cari văd nebuniți și pe cari numai trista zăpăceală în care trăim și valvârtejul amețitor al tiparului le-au scos la iveală. „Reclama este sufletul comerțului“. E destul de urît sufletul acesta. Dar e un suflet. Și cei cari fac numai comerț cu literatura lor, fac un comerț însuflețit firește, desgustator de însuflețit, cât au zile și putere de a-și trâmbița marfa! Că va veni o vreme în care tot ce-au spus, și toată spuma de glorie de care s’au bucurat oamenii aceștia se va vedea lămurit c’a fost numai spumă, și mai rău decât atât, minciună, — aceasta pentru ei pare a fi o chestie care nu-i privește, și de care niciodată du de JL* VÎ&huțZi. S’au neliniștit. Ei se uită de sus la un Gorun, care nici nu-i notat măcar pe cota editorilor, și-șî zic fără umbră de îndoială . De vreme ce cărțile noastre se vînd—cei mai buni scriitori ai timpului de față, oricât ar striga invidia, tot noi suntem. A, dragii mei, să nu vă ’nchipuiți o singură clipă c’aș vrea să vă tulbur dulcile iluzii și miraculoasele voastre succese de librărie, cari, acestea, nu mai sunt iluzii... Invăliți-vă marfa în cele mai strigătoare coperte, umpleți zidurile capitalei cu afișele operelor voastre, și faceți ca toate ziarele să buciume ’n lumea ’ntreagă marele vostru talent,—ce-î pasă lui Gorun de toate acestea ? Ori vouă de el. Ce poate să-i facă unei frunze— adevărate totă mulțimea de flori auficiale? „Flori-de-târgu! Ea ’și are viața ei, și ele rostul lor. Și de s’ar pune toată lumea, să răstoarne sensul și noima lucrurilor de pe pământ—o floare de hârtie nu poate fi decât o floare de hârtie. Dar cine o cunoaște și lasă totuși pe altul s’o ia drept floare adevărată—acela e vinovat ca și când amăgirea ar porni de la el. Căci de ți-a fost ție dat să vezi adevărul—numai prin faptul că l’ai văzut, ai contractat datoria de a ne face și pe noi să-l vedem. Ș’atunci, mă ’ntreb, literații cei buni, cei într’adevăr chemați, n’ar trebui să caute a se alege de la sine, și de la început chiar a se da la o parte din zgomotoasa mulțime a celor nechemați ? Publicul nu-i orientat. Revistele nu lămuresc întotdeauna. Iar casele de editură fac un täraboiit în jurul mediocrităților — de nu mai știe 10- mea ce să creadă. Te oprești la vitrina unei librării.Nu mi se pare librarii o zi sau două pe an, când pun în vitrină numai cărți românești). Vei vedea acolo tot felul de nume colorate, sub cele mai strigătoare titluri, —minune însă dacă, de sub vr’o „Flacără de Sânge“ sau cine știe ce „Iubire siderală“ înfățișată prin cei șapte balauri cu gurile căscate ai reclamei, își va scoate un colțișor și vr’o carte cinstită, pe a cărei simplă copertă să poți ghici, din câteva slove ce se ivesc, numele unui scriitor ca Sandu Aldea, Ghrleanu, Goga, sosit ori Angud... Ce-i de făcut?—.Câte n’ar fi de săsflit! Bunăoară. O casă de editură, care să nu publice decât cărți cu adevărat vrednice de cea mai largă răspândire, cărți alese, cinstite, înălțătoare— bune și frumoase din toate punctele de vedere. O casă de editură care, mai pre sus de afacerile ei comerciale, să aibă de scop formarea gustului public, răspândirea ideilor sănătoase, cultul graiului, gândirii drepte și sentimentelor curate ale poporului nostru. S’ar alcătui o comisie din cei mai de frunte scriitori, ci ar avea paza și răspunderea autorității morale a Casei, și nimic nu s’ar da la tipar, în editura casei, fără aprobarea scrisă și iscălită a unuia dintre membrii acelei comisii. Ce minunat serviciu de control, și ce limpezire cinstită ar fi din capul locului! Publicul ar căpăta încredere, ar ști că o carte care poartă pecetea acelei case de confiență nu poate fi decât o carte bună. Publicul nostru, care e poate cel mai păcălit public din lume! Dar pentru tinerii scriitori de talent! Sfiicioșii, plăpânzii, nedumeriții tineri de talent! Ce binefăcătoare lumină și îndreptare, dela cei dintâi pași, în această întunecată și încâlcită și aspră carieră!. Visuri. Da, visuri, scumpii mei tovarăși. Ei , uneori însă și din visuri adevăruri foarte frumoase. La lucruri de acestea mă gândiam dăunăzi,în tren, când m’ai întrebat: „Ce mai scrii“?... și n’am știut ce să-ți răspund, și m’ai privit ca un aer nițel protector. Domnule „Amic al literaturii“. Modificarea replatasntului ocoalelor secratilare lată modificările introduse pe ziua de 1 Septembrie a. c) în regulamentul școalelor secundare : La art. 46. S’a adăogat un aliniat în care se prevede ca în fiecare zi la începutul primei secțiuni de dimineață și la sfîrșitul ultimei secțiuni de după masă să se rostească o rugăciune care va trebui să fie ascultată de profesor și elevi în picioare. La capitolul privitor la promovări și corigente. Elevul din cl. I care a obținut cel mult la 3 obiecte de studiu media anuală între 3 și 5 va fi declarat corigent la acele obiecte. Elevii din clasele II—VIII vor fi declarați corigenți dacă vor obține media între 3 și 5 numai la 2 studii. Elevul care va avea la un singur obiect media între 4 și 5 iar la celelalte obiecte medii superioare lui 6.S0 conferința profesorilor îl va declara promovat. In calculul mediilor și munca pentru 1 obiect media 4,75 va fi considerată ca 5. Elevii din clasele VII și VIII dacă vor obține la una din limbele germană sau franceză media 7, vor fi promovați cu toate că la cealaltă limbă modernă a obținut o medie anuală între 4 și 5. Direcțiunile tuturor școlilor secundare din țară vor trebui ca în zilele de 1 și 2 Septembrie să verifice situația elevilor corigenți și repetenți spre a o pune în concordanță cu modificările de mai sus. Ele vor fi datoare , să comunice rezultatele ministerului de instrucție până în ziua de 3 Septembrie a. c. ■ Elevii cari in urma aplicării acestor dispoziții vor deveni din repetenți corigenți, vor da examene de corigentă intre î și S Septembrie. Z. ! AJUTOARE pentru incendiați și inundați Cu privire la casele țărănești consumate de focuri distruse de inundațiuni, comitetul central de ajutor pentru incendiați și inundați a hotărît următoarele : In cazuri de incendii sau inundațiuni, constatările să se facă de către administratorii de plăși și actele să se trimită îndată prefecturilor, cari trebue să le înainteze comitetului central cel mai târziu în 15 zile de la data sinistrului. Evaluările să se facă numai asupra caselor de locuință și să se prevadă din câte camere se compune casa arsă sau dispusă. Pentru casele țărănești caii vor trece de 2000 lei, s’a dispus să nu se mai acorde nici un ajutor, deoarece se presupune că cel care a făcut o asemenea casă mai are și altă avere, alte mijloace de existență. Pentru cazuri de incendii sau inundații, cari ar consuma ori distruge alte lucruri afară de întreaga casă de locuință, comitetul nu va mai acorda nici un ajutor. Totdeodată, I. P. S. S. Mitropolitul Primat Athanasie a intervenit la ministerul de interne ca să recomande prefecturilor să ia măsuri serioase atât în privința facerii constatărilor la timp, cum și pentru drepte evaluări. Pe viitor nu se va mai interveni la comitet pentru incendii sau inundații cari nu au consumat sau distrus casa de locuință țftienească. CRONICI FEMENINE Bibliotecile Populare La noi se citește puțin. Chiar doamnele învață mai iute a învârti cărțile da cât a prinde gustul de citit. Aceasta e o dovada maî mult că instrucțiunea care se dă la noi nu’șî ajunge scopul, căci in câțiva ani de școală nu e totul, ca profesorii să se achite de program înșirând obiect cu obiect, ci să desvolte un copil gustul de citit și curiozitatea, care mai târziu îi vor desăvârși educația și instrucțiunea căpătată elementar în școală. Cât folos aduce dragostea de citit— nu mai e de discutat. Destul că dacă acest gust ar fi deșteptat în orice om, i-ar păzi de multe viituri și medii decăzute, nepotrivite poate cu temperamentul și educația lui—dar la care ajunge numai de urât. Urâtul acesta e dușmanul, care face pe orice om, orice tânăr căzut intr’o provincie îngustă, să ia patima cafenelei, și apoi a jocului de cărți și altele. Acelaș lucru și la femei și nu numai în clasa de mijloc, dar, să nu zic vorbă mare, sunt aproape convinsă că chiar la sate s’ar stârpi beția și dorul de cârciumă dacă s’ar înlocui prin dorul de citit și de cercetat prin cărți. Ziarele, care pe lângă viața de toate zilele, își dau osteneală să dea publicului și bucăți alese, întreprind o operă înălțătoare de domeniul educațiunei morale, cu atât mai de folos cu cât mai numai ziare mai citește lumea noastră românească. De câtva timp s’a început o mișcare în sensul de înființări de biblioteci populare, prin orașele și satele din țară. E lăudabilă această mișcare și merită încurajarea tuturor oamenilor de bine. Totul e să nu se mărginească numai la strângerea de cărți pentru simpla alcătuire a bibliotecei, cu care să se mândrească o școală sau satul, să aibă ce arăta străinilor, cari trec pe acolo, ci să se caute, ca acele biblioteci să fie cât mai mult cercetate și de oameni, cari au mai multă nevoie de ele. Așa, că cei cari iau inițiativa unei biblioteci, să aibă ,și tăria și perseverența de a-i aduce cititori. Cei cari pot în primul loc ,și cu mai multălisbândă să facă aceasta, sunt institutorii și institutoarele. Numai absolvenții școalelor dau un contingent însemnat, cari la rândul lor pot face o întinsă propagandă, bine înțeles, dacă sunt câștigați și încredințați de folosul ideea unei biblioteci populare. „E greu să se aducă absolventul țăran la bibliotecă“, vor zice unii. E greu, dacă odată ești din școală, a fost lăsat să uite drumul școalei, să nu rană vie cu toată încrederea, să se sfătuiască la nevoie cu fostul Iui învățător, să se teamă a-l chema la dânsul la evenimentele însemnate ale vieței lui; fiindcă d. învățător l’a ținut la distanță, abia i-a răspuns la salut, când l’a întâlnit, nici odată n’a arătat bună-voința sa, că i-ar face plăcere să-î calce pragul. Odată elevul eșit din mânile învățătorului, acesta i-a întors spatele și nu la mai cunoscut. Pentru țăranul plecat de la școală și întors la munca lui brutală, numai învățătorul sau institutorul poate să-i ofere un mediu mai înălțător, căutând ca în clipele de răgaz să-l atragă în jurul său. Și nici atât nu cere fostul elev, care a eșit din școală pătruns de respect și de ascendentul învățătorului său. Destule mici atențiuni, la prilejuri în treacăt, la întâlniri, sau un mic interes asupra sănătăței, mersurilor afacerilor, — o mică dovadă de simpatie — care trebue să lege pe institutor de elev — prin care, să întrețe o relațiune oarecum sufletească — și atunci la chemarea și îndemnul institutorului său, nu numai că n’are să facă opoziție, dar va alerga cu bucurie. Și cu aceasta, bibliotecile populare și-ar împlini scopul, dacă nu în prea întinsă răspândire a instrucțiunei, ce puțin în educațiune, de care avem multă nevoe cu toții. L. V. POLITICA EXTERNA Budgetul d-lui Nord íoov Lip . Toată viața publică a Angliei gravitează de câteva luni în jurul budgetului prezentat parlamentului englez de către d. Lloyd George. Clasele bogate ale societăței britanice continuă a protesta cu vehemență. Bancherii, cari deschiseseră atacul sub conducerea lui Lord Rothschild, s’au mai domolit puțin, dar lorzii sunt mai înverșunați decât oricând. Ei merg din întrunire în întrunire, umplând văzduhul cu zgomotul gemetelor lor. Ai crede, ascultându-i, că este începutul sfârșitului, că socialismul s’a abătut peste biata societate capitalistă și că din cauza taxelor monstruoase născocite de periculosul Lloyd George, foametea pândește pe bogătașii englezi. Ducele de Portland, de pildă, stăpânește aproape 200.000 de acri de pământ în insulele britanice, care este proprietarul unui întreg cartier din Londra și moștenitorul tuturor avuțiilor pe cari, cu o generozitate regală, William de Orange le-a revărsat asupra favoritului său Blutiik, ducele de Portland, ale cărui venituri nu se numără cu miile ci cu milioanele, nu s-a sfiit să susție că budgetul d-lui Lloyd George îl constrânge să schimbe raporturile sale cu tenancierii săi și că cu micul adaus la impozitul funciar pe care îl propune Cancelarul Eșichierului, îl desleagă pe viitor de toate obligațiunile sociale, cari de veacuri existau între nobila sa casă și muncitorii vastelor sale domenii. In asemeni condițiuni, cum să ne mai mirăm că d. Lloyd George a pierdut răbdarea și că în discursul său de la Limehouse, eșind din tradițiunile de obiectivitate ce caracterizează discuțiunile publice din Anglia, a simțit nevoia de a lua de piept pe acești lorzi, de a’i scutura fără milă, și de a’i demasca în fața opiniei publice. Li se cuvenea o lecție, pe deo parte fiindcă îndrăzneala lor întrecea marginea, și pe de altă parte fiindcă e ceva odios să vezi aristocrația engleză incapabilă să se mai entuziasmeze pentru cauze mari, arătând atâta energie când e vorba de interesele ei bănești. Nu e vorbă, d. Lloyd George nu i-a cruțat și la dreptul vorbind nici nu-i putea cruța. El are de biruit cea mai formidabilă forță din câte poate întâlni în calea lui un ministru de finanțe, și anume băncile engleze și lorzii englezi. Și aceasta într-un moment în care situația financiară a Angliei se prezintă astfel încât nu există pentru un Cancelar al Eșichierului decât două alternative , sau să impună parlamentului impozite ca cele propuse de d. Lloyd George, sau să recurgă la protectionism. Și cum la protectionism d. Lloyd George nu poate cugeta, fiindcă este o doctrină contrarie credințelor politice ale partidului său, și fiind-că, precum foarte judicios a observat-o într’una din ultimele sale cuvântări primul ministru, d. Asquith, nimic nu-i dovedește încă că Anglia ar fi azi dispusă să se convertească la protecționism — nu-i rămânea decât să lupte cu cea din urmă energie ca coalițiunea intereselor protivnice sau jignite să nu împiedice votarea budgetului său. Ceea ce e însă curios, e că dl. Lloyd George a recurs la taxele împotriva cărora clasele avute și lorzii in deosebi, protestează atât de mult, dn mare parte, tocmai ca sa poată apăra interesele pe cari ei le reprezintă. Dacă budgetul Statului reclamă noul sacrificii,e din cauza sporirea cheltuelilor militare și navale. Oricine stărue mai mult pentru a menține superioritatea flotei engleze decât clasele avute, pentru că nimeni nu are mai mult decât cei ce dețin bogățiile și comerțul Angliei nevoe de o flotă puternică care să le apere averile și să le asigure întreprinderile. De asemenea budgetul crește în Anglia din cauza cheltuelilor reclamate de reformele sociale. Ori nimeni nu are mai mult nevoe ca să se îndulcească suferințele proletarilor și să se stârnească crizele de ,,domage“ cari bântie în Regatul Unit, decât cei bogați, căci fără liniște, fără pace, fără raporturi economice între capital și muncă, avuțiile lor sunt periclitate și viața lor devine imposibilă. De aceea d. Lloyd George are absolută dreptate când răspunde protestărilor lorzilor : ..D-voastră cereți Dreadnough-uri, dar când vă cer bani ca să-î construesc nu vreți, să mi-o dați și strigați că vă jefuesc. D-voastră vreți pace socială ca să puteți munci, produce și vă îmbogăți, dar când vă cer banii necesari pentru realizarea unei asemenea politici, mi-i refuzați și mă învinuiți că fac socialism și că pregătesc „revoluția socială“. Ceea ce e trist însă pentru aristocrația englezească, e că ea nu înțelege cât rău își face prin asemenea atitudini și că nu-și dă seamă că o aristocrație poate apăra privilegii și lupta pentru o idee—oricât de greșită ar fi ea, dar că nu poate fără să se sinucidă, să amenințe cu revoluția de sus, fiindcă i se cere să deschidă puțin în folosul binelui obștesc, pungile ei pline de arginți. Și când vezi că nu se găsește nimeni în rândurile aristocrației engleze care să-i arate greșeala neertala pe care o face, când din potrivă în acea aristocrație nu se ridică decât glasuri cari să aprobe asemeni atitudini și să întărească asemeni, împotriviri, te întrebi fără să vrei, dacă aristocrația engleză nu a pierdut virtuțile cari i-au făcut faima și dacă ceasul total al decadenței nu a sunat și pentru dânsa ? . 3 G. O. literari, literatură și public Universul Literar care a apărut ori publică următorul articol : Câțiva din scriitorii mai tineri, din aceia cari și-au cucerit mai de curând locul de cinste în literatura noastră, s’au adunat deunăzi »și au hotărît întemeierea uneî societăți a scriitorilor, în vederea ajutorărei intereselor lor materiale, după cum explicit s’a arătat in adunarea de consfătuire. Nu este deci propriu zis vorba de o societate literară. Se întemeiază o societate, mai bine zis o corporație a literaților în care membrii ei să găsească, la nevoe, sprijin material și care, în numele tuturor membrilor ei, să în înlesnească raporturi mai onorabile intre operă literară și negustorii de literatură , intre autori și editori. Din acest punct de vedere judecată societatea în formațiune, ea nu poate decât să bucure pe toți aceia cari s’au convins de mult de binefacerile mutualității, intervenită cu succes pentru corporații ori de câte,ori s’a produs fatala atingere între capital și muncă. Literatura fiind și ea un produs al muncei individului și literatul considerat fiind și el ca un muncitor — literatura meserie și literatul meseriaș, — a fost firesc ca progresele de tot felul realizate de țara noastră să atingă și această ramură de activitate, era firesc să se producă conflictul dintre cerere și ofertă, era firesc ca literații să se mutualizeze spre a-și apăra munca de tendințele depreciatoare, de vecinicele apucături hrăparite ale capitaliștilor, ale negustorilor de literatură. Este de așteptat deci de la noua societate să asigure în primul rând o cât mai bună stare membrilor ei, pentru ca, scoțându-i din viitoarea cotropitoarei lupte pentru existență, să’î poată face a’și prețui ei însăși la mai dreaptă valoare produsul muncei și să poată impune această valorare onorabilă acelora cari nu pot considera acest produs decât din punctul de vedere al comercializărei lui. Literații noștri, membri ai nouei societăți, vor găsi un folos real in înființarea și propășirea ei. Prin tangență, literatura noastră va trage și ea foloase de pe urma nouei societăți. Fiindu-i mai bine răsplătită munca, literatul va munci mai pe îndelete, va produce mai puțin dar mai bun, cantitatea va fi înlocuită de calitate. Desfacerea produselor literare resimțindu-se și ea de pe urma acestei producții mai "îngrijite, și găsind"debușeuri noui de pildă în straturile românești cari nu cunosc literatura românească—literatura va avea un îndoit folos : își va dedea sporit numărul prețuitorilor în acelaș timp ce va selecționa pe cei pe cari îi are azi și cari nu toți vor mai cumpăra o carte de nuvele sau un roman ca să-și ucidă vremea neocupată, ci ca să citească literatură. Din toate punctele de vedere este de dorit deci ca noua societate să își poată ajunge cât mai curând scopul. Inițiatorii ei cred că vor putea face aceasta, cu atât mai mult cu cât—după cum s’a afirmat—societatea va face apel la Încurajarea Statului, cerând ministerului instrucției să întindă și asupra literaților ocrotirea pe care o dă pictorilor și sculptorilor, să s întindă asupra literaturii mai fățiș și mai larg sprijinul pe care-l dă azi ca și celorlalte manifestări intelectuale sub formă de subvenții, subsidii, sinecure, etc. Publicul, acel mare public asupra căruia literatura trebue să-și reverse harurile binefăcătoare, nu va avea deci să se teamă de o așa zisă scumpire și a acestui produs de consumație intelectuala. Lui nu i se va cere decât să continue, a arăta aceeași bunăvoință scriitorilor români, să continue a le aplauda calitățile și a le ierta imperfecțiile, cu speranța că noua situație ce secreiază îl va face să-l prețuiască și să înlocuiască, din ce în ce mai mult în stima lui prin literatură românească, literatura tradusă din toate limbile și care face azi citirea de predilecție a marei majorități. De altfel, mi se pare că e bine a nu fi înfățișată noua societate ca o sperietoare pentru public), după cum e bine că nu’șî ‘ia aere de areopag literar față de’scriitorii tineri sau bătrâni. Publicul, așa, cum îl avem, a dat de multe ori dovezi de foarte mult bun simț în materie literară și, oricât s'ar zice, are o oarecare educație literară, pe care scriitorii tineri nu fac acum decât să o desăvârșească. Și, fie m a îngăduit aci să resping o insinuare malițioasă strecurată în discuția ce s’a făcut in jurul împrejurărilor în care se întemeiază noua societate a scriitorilor. S’a scris undeva că există un public pentru care literatura începe cu foiletoanele cotidianelor noastre și sfirșește cu nuvelele sau versurile din « Universul Literar». Există, firește, și a fost o vreme când «foiletoanele cotidianelor» și Universul Literar erau, toată literatura citită de marele public, pentru că i se puneau la îndemână eftin, atunci când cărțile nu se vindeau pe câte câțiva gologani prin berării și cafenele. Cât privește Universul Literar, el își revendică meritul de a fi contribuit în cea mai largă parte la crearea gustului de citit. Acum 18 ani când a apărut Universul Literar și s-a împrăștiat de la început în zeci de mii de exemplare el n’a avut să creeze curente literare,« cititori de literatură șiT-a creat. Acestor cititori, creați în mare parte de dânsul, Universul Literar continuă azi a le înfățișa pe cât posibil numai frumosul și adevărul și se mîndrește că ține cumpănă’ între tot soiul de, literaturi—simboliste, naturaliste, decadente și mai știu eu cum—cărora nici un fel de societate nu le va da vigoarea de care are nevoe adevărata literatură. «Universul Literar» își are cititorii lui credincioși, cari ișî aduc aminte de vremea’ când n’aveau altă literatură de citit și carte citesc și azi, din ce în ce mai mulți, fără ca prin aceasta să umbrească sau să stânjenească întru câtva nici avântul cel nou al literaturii românești, nici interesul care face pe scriitori să se adune în societate de ajutor mutual. In această situație, pe care ținem să i-o păstrăm pentru folosința celor 40—50,000 cititori ai lui, «Universul Literar» salută întemeerea scriitorilor români și s$jurează succes. Alecsandre sea Ramkî