Universul, ianuarie 1910 (Anul 28, nr. 1-29)

1910-01-24 / nr. 22

r A ÎN IX­XXVIII—no. 22—Dumineca 21 ianuarie 1910.— Fondator : LUIGI CAZZAVILLAN CELE DIN URMĂ ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ 5 bani In România — 10 bani In străinătate REDACȚIA ȘI­­ MINISTRAȚIA — b­. Strada Brezoianu 11. l­ucuresc • VEDFRI DIN PARIS. — Palatul de Justiție. — Sfânta Capelă Calendar pe anul 1­910 Ortodox Sâmbătă, 23 Ianuarie. — Martirii Cuiment J Ep. Arghirei ?i Agatha. Catolic Sâmbătă, 5 Februarie.—Agatha. Răsărita­ soarelui 7.33. Apusul 5.27 »Universul» are următoa­rele linii telefonice : Administrația. 5 . 6­62 Redacția.......................... , 12,88 Străinătatea..........................2056 Pentru franța «Universul» în cursul săptăm­ânei viitoare va apare într’un număr spe­cial, excepțional, în folo­sul victimelor inundații­­lor din Paris. l­a acest număr, care va fi ilustrat cu nume­roase vederi ale groaz­nicelor inundații, vor co­labora scriitorii noștri de frunte, prieteni ai Fran­ței, pe care o iubim cu toții și pe care suntem datori să o ajutăm în zi­lele ei de restriște. Numărul excepțional al „Universului“ se va vinde cu 10 bani în toată țara și va da prilej tuturor să’și dea obolul pentru ratn­e de victime ale inundații­lor din Capitala Isimei.’ renii suferă, cauza e înmulțirea viilor la câmp. „Spre a da o idee de însemnă­tatea acestor replantări (la șes) —zice d-sa—este destul să spu­nem că județul Teleorman, care n’are nici un hectar de deal, poseda la finele anului 1908 peste 8200 hectare de vii, pe cînd Prahova cu vestitul Dealul-Mare nu poseda decât 1400, Buzău 1 1900 și Vâlcea cu Drăgășanii 3000. In total viile dela câmp întrec cu foarte mult în întin­dere viile dela deal, și cele de câmp produc la hectar îndouit și întreit decât cele dela deal. Pentru acest cuvînt suprapro­­ducțiunea a început și va mer­ge din an în an agravându-se“. In ce privește pe cârciumari, d. ministru spune că aceștia țintesc reîntoarcerea la vechea stare de lucruri—ceea ce e inad­misibil dacă se ține seamă de interesele superioare ale țărei. Nici podgorenii, nici cârciu­­marii nu se declară mulțumiți cu modificările propuse de d. ministru al finanțelor. București, 33 Ianuarie COMERȚUL băuturilor spirtoase S’a vorbit foarte mult, în tim­pul din urmă, despre acest co­merț. Lucrul se datorește faptu­lui că deputații și senatorii pod­goreni au început, la redeschi­derea sesiunei parlamentare, o vie agitație spre a se ușura vin­­sarea vinului, și pe de altă par­te mișcării tot mai intense a cârciumarilor, cari se întrunesc un congres în ziua de 24 Ianua­rie. Podgorenii se plâng că nu-șî pot desface produsele și că sunt amenințați de ruină, de aceea, după cum s’a văzut din proectul «te lege publicat de noi la timp, ei cer să se facă mai multe mo­dificări în legile existente, țin­tind la ușurarea comerțului cu produsele podgoriilor. Cârciumarii sunt mai radi­cali. Ei nu se mulțumesc cu mo­dificări, fie în legea fondului comunal fie in legea monopolu­lui cârciumelor în comunele ru­rale, ci cer cu stăruință desfiin­țarea acestei legi și alte câteva prefaceri. Față cu agitația produsă, d. ministru de finanțe a depus la Cameră un proiect prin care mo­­difică legea monopolului câr­ciumelor, ușurând condițiile r­tru deschiderea de cârciumi sate — mai ales în vederea înlesnirii comerțului de vin și bere — și un alt proiect prin care pe deoparte sporește taxa Standului comunal pe spirt și re­duce la jumătate taxa pe vin. In expunerea de motive a pri­mului proiect, d. ministru de fi­nanțe contestă temeinicia agita­țiunii podgorenilor și cârciuma­­rilor. In ce privește pe podgoreni, ci-sa spune că nu legea mono­polului și împuținarea cârciu­melor e pricină că au mult vin nevîndut. D. ministru arată că dela aplicarea acestei legi s’a vîndut mai mult vin decât ori­când mai înainte, dacă podgo­ ȘTIRI DIN STRĂINĂTATE — In toamna aceasta se va inaugura in Frankfurt o statue a marelui literat german Heinrich de Kleist. — Aialtăerî a încetat din viață la Dresda cunoscutul poet german Otto Bierbaum, în vârstă de 44 ani. — Congresul Statelor­ Unite a votat suma de 50.000 dolari pentru participarea la expoziția interna­țională de vânătoare, care se va ține în Viena, vara aceasta. — Din Amsterdam se anunță că regele Albert al Belgiei va vizita în primăvara această mai multe curți europene. Prima vizită va fi la Haaga și apoi la Berlin. — Tribunalul din München a condamnat la 8 zile închisoare pe lucrătorul Finken care a râs in tiranul serviciului divin oficiat in focarul «Armatei salutului». — Prin poștă — Comerțul nostru exterior în 1908 Un an slab din punct da valoara al comerțului. — Principalele mărfuri exportate și importate.—Țările cu cari am întreținut relațiu­­nile cele mai active Direcțiunea serviciului statistic din ministerul de fin­anțe punt: toată­ stă­ruința să aducă la curen­t publicarea datelor relative la mișcarea anuală a comerțul­ui nostru exterior. Mulțumită acestei stăruințe, ne găsim azi în mă­sură să cunoaștem cifrele importului și exportului din 1008. In curând le vom cunoaște și pe cele din 1909. Fată de trecut, când aceste date sta­tistice se publicau­ cu foarte mare în­târziere, este un progres însemnat. In 1903, comerțul nostru exterior a fost slab, căci nu s'a ridicat decât la aproape 809 milioane lei, reprezentând valoarea 3.700.000 tone de mărfuri ex­portate și importate. In 1907 această valoare a fost de aprope un miliard. In anul 1908 am avut deci o scădere de 200 milioane lei, ceea ce negreșit este foarte mult. Mai toată această scădere provine de la export și se datorește slabei pro­­ducțiuni agricole din acel an. Știm că nici­­ în 1907 recolta cerealelor n’a fost satisfăcătoare, decât în statistica co­merțului de acum trei ani se cuprinde o bună parte din cerealele rămase ne­­vîndute în 1906, când producția agri­colă a țărei a fost mai abundentă ca ori­când. Cifra comerțului nostru exterior se împarte astfel : Cantități Valori Tone Let Export 2.822.725 877.947.181. Import 871.190 414.CS8.479 Ca valoare, importul a întrecut ex­portul cu 36 milioane lei, ceea ce pen­tru , o țară mică cum este a noastră nu s’ar putea explica dacă n’am avea în vedere împru­mutul de 70 milioane lei pe care Statul l-a contractat in a­­fară în 1908. Acest împrumut a servit la balansarea creanțelor și datoriilor exterioare ale țarei în acel an. * In comerțul de export al României, locul de frunte îl ocupă cerealele, du­pă cum­ urmează — la o mare distan­ță— produsele petroleului și lemnele. Aceste trei articole reprezintă ele sin­gure peste 90 la sută din valoarea to­tală a mărfurilor ce am exportat în 1908, astfel repartizată pe categorii mari, în comparație cu anul 1907 : Export 1908 1907 Lei Lei Cereale .... 282.446.298 47S.841.788 Petroleu ... 38.593.595 24.748.352 Lemne .... 24.994.283 25.856.029 Legume , . . 11.750.491 11.066.155 Produse animale 6.920.487 6.633.711 Animale . . . 2.632.863 1.149.424 Alte mărfuri . 10.609.214 11.631 562 • Total:. 377.947.181 6&3.927.016 In 1908, exportul cerealelor a fost in scădere față de anul 1907 cu 1M­ milioane lei, cifră considerabilă care ne dovedește cât a fost de deficitara recolta în acel an. Exportul petroleu­­lui a fost în creștere, iar vânzările de lemne au­ rămas Staționare. Din examinarea amănunțită a date­lor statistice­ relative la exportul ța­rei, se desprinde constatarea că până acum tot agricultura constitue izvorul nostru de bogăție cel mai important. Industria națională, afară bine -­înțe­les de aceea a petroleului, n'a ajuns încă să producă pentru export, v CU toată protecțiunea și încurajările cu i se acordă de aproape um pătrar de veac. Dar chiar și în privința îndes­­tulărei trebuințelor interne, aceasta ramură de producțiune este departe de a putea face față pe o scară mai întinsă. Numai așa se explică marea cantitate de produse industriale ce suntem nevoiți să cumpărăm anual din alte State. In 1908, precum am­ arătat ,mai sus, valoarea mărfurilor importate s-a­ ridicat la aproape 4,U milioane lei, astfel împărțite pe cate­gorii mari, în comparație cu importul din anul 1907 : Importatiuni 1908 1907 Leî Leî Metale și curb. 100.197.161 115.308.817 Industrii textile 74.421.205 71.151 314 Lucrări de lână 87.883.395 Mașini................ 37.561.084 Con­fecțiuni . . 21.156.435 Pielărie .... .15.533.908 Vehicule .... 13.546.232 Lucru de mătase 12.537.081 Coloniale . . . .11.095.263 Alte mărfuri. . 90.176.715 Total .. 414.058.479 430.509.115 * Nr roaî rămâne acum să vedem și­ țările cu care România a întreținut relațiunile comerciale cele mai strân­se în anul 1908. Am întocmit, în scopul acesta, tabela de mai la vale în care se poate vedea valoarea afacerilor noastre — import și export — cu fie­care Stat în parte : Mărfuri in mix de lei în anul 1908, locul de frunte în ra­porturile noastre de s­chimb cu străi­­nătatea sa ocupat, așa­dar, Germa­nia. Si nu trebue sa se­ uite încă fap­tul ca cifra exportului României în Germania e cu mult mai mare ele cat se arată în tabela de mai sus ; căci o bună parte din mărfurile trecute în statistică la exportul în Belgia și Olanda, nu face de­cât să tranziteze prin aceste țări, având ca ultimă des­­tinațiune tot Germania. Ultima convențiune, de comerț ce am încheiat cu Germania în 1906, a contribuit foarte mult la desvoltarea comerțului dintre ambele țări, aceasta m­ni ales în paguba Austro-Ungariei. Monarh­ia vecină, de unde altăda­tă întrecea cu mult pe celelalte State sub raportul afacerilor ce făcea cu noi, astă­zi nu mai ocupă de­cât lo­cul al doilea, la o depărtare destui 36.061.312 44.280.656 23.040.004 14.062.997 12 740.388 9.953.861 10.845.045 94 064.701 de mare față de Germania. Și noi nu credem că va mai putea să recâștige terenul pierdut, chiar în urma nouei convențiuni de comerț ce, in sfârșit, a încheiat cu țara noastră. Anglia a mai pierdut și ea din în­­semnătatea pe care o avea altădată în comerțul nostru exterior. Belgia și Olanda sunt mai mult niște țari de tranzit pentru grânele noastre.. Nu­mai o parte din aceste s­râne se con­sumă acolo , iar mărfurile ce cumpă­răm deja aceste două State reprezin­tă, o valoare foarte mică în compara­ție cu ce importăm de aiurea. Comer­­țul cu Italia e staționar, după o pe­rioada de progres. Cu Franța, aface­rile noastre comerciale se aflau în­­tr’o foarte mare scădere , dar au în­ceput să devie mai active de când fa­cem acolo export de pefcroleü. Țările din Orient, de­și ne oferă un câmp întins de activitate, ocupă încă un loc puțin însemnat în comerțul nostru exterior, G. Christodorescu. Sinuciderea din șoseaua Mihai-Bravul Mecanicul Iunius Coliba, în vârstă de 19 ani, s’a sinucis era dimineață, pe la 7 jum., în șo­seaua Mihai-Bravul. La No. 33 din această șosea, se află un a­­telier de lânărie, la care Iunius era mecanic-șef. El s’a închis într’o magazie din fundul curtei, în care se ți­nea lâna, și s’a spânzurat de o grindă cu o frânghie. Pricina disperatului sau act e următoarea : Proprietarul atelierului, un­chiul lui Iunius, i-a dat Jos 600 lei ca să achite niște polițe. Tu­rnus a cheltuit mare parte din acești bani, și când s’a gândit că trebue să dea ochi cu unchiul și stăpânul säu, a fost apucat de o teamă grozavă, care l-a îm­pins la sinucidere. Societatea Crucea Roșie a doamnelor din România D-na Irina Câmpineanu, pre­ședinta soc. C. R. a d-nelor din România, ne trimite următoa­rele : „Pe lângă apelul nostru cu pri­vire la inundațiile din Franța, vă trimit alăturatele rânduri pe cari le-am primit și pe cari le găsesc de o dureroasă elo­­cvență. Ele au fost scrise în fugă și se poate spune, de fu­gari, pe cari poștale. Publicarea lor ar mișca cred, multe inimi... Cu sentimente­ distinse. Prezidență, 1. Câmpineanu— Iată și restul celor două cărți poștale primite de d-na Câmpi­­neanu : „Ne vezi sosiți la n­. după 21 de ore n­n drum, în loc de zece, și cu trans­­boraurile cele mai anevoioase. La Paris, dezastrul pare că tot creș­te. Am călătorit cu persoane mari sosite la hotel Terminus la 10 seara dimineața,în zori de zi, au fost deș­­teptate și ridicate cu luntrele. A­­pele cari se văd când pleci din Pa­ris, au­ un aspect sinistru... Lucrările de salvare se dzecuti­ cu eroism ți se văd minuni, dar vai ! este sfâșietor să te gândești la tot ce va urm­a... Doresc să fiți mai veseli de­cât noi, căci tot farmecul orașului M. nu a­­junge să gonească obsesiunea lucru­rilor pe cari le am văzut la plecare. La Paris apa tot crește. Am părăsit orașul să nu fim siliți a părăsi ho­telul cu luntrea. Trenurile ticsite, alerg Unele după altele... Unde, cum, nu se știe de­cât odată ne vedem scoborâți din vagoa­ne. Apă, apă, tot apă, pe o distanță nesfârșită. Este ceva lugubru, salva­rea se face într-un mod admirabil“. Min Jilu ania (Corespondență particulară a ziarului „Universul“ Cori­­­a, 19 ianuarie. Orașul Corița este pentru al­banezi centrul cel mai impor­tant din toată Albania, iar pen­tru români unul din centrele românești mai importante din imperiul otoman. De aci, din Corița, pornește orice idee culturală sau națio­nală pentru toată Albania. Ora­șul Corița este leagănul ches­­tiunei albaneze. Aci s’a deschis prima școală albaneză sub Ab­dul Hamid, aci s’a citit pentru prima oară carte albaneză. Importanța orașului Corița a crescut de la o vreme și prin faptul­ că s’au stabilit aci toți beii și pașii albanezi din împre­jurimi, cari până atunci locuiau ca niște prinți feudali în caste­lele lor clădite pe piscul munți­lor prăpăstioși. Celelalte naționalități, când au văzut ce importanță dau al­banezii orașului Corița, mi s’au lăsat nici­­ ele mai pre­jos. Așa, aci­­ s’au grăbit să facă să fie reprezintați mai bine ca în ori­care­­ altă parte. Au mai multe școli primare cu clădiri impunătoare, au liceu clasic complet și acum de curând au clădit biserica Sf. Gheorghe, o catedrală cum nu există altă în toată Peninsula Balcanică. Bulgarii și ei au deschis în acest oraș o școală bulgărească acum 20 de ani, cu toate că în acest sand­jac nu există element bulgăresc, lucru pentru care s-a și închis școala după un an de zile. Protestanții și ei au deschis aci o școală și o biserică și le-au înzestrat cu localuri proprii ale lor. Și noi românii am deschis școli atât în oraș cât și în comunele românești din împre­jurimi. După obiceiul practicat de noi însă, ne-am mulțumit— mai ales în oraș—să ținem șco­lile în case cu chirie, localuri cu totul improprii pentru școli. Și nu ne putem plânge că ches­tiunea românească n’a mers bine în această regiune, de­oa­rece—ca în nici o altă regiune— românii au reușit aci—în comu­ne ca : Pleasa, Nicea, Lipsca și Lunca să alunge din biserică și școală limba greacă odată pen­tru totdeauna, așa fel că azi, în sus citatele comune, românii sunt stăpâni pe școlile și biseri­cile comunale iar chestiunea pan-eleniste i-s’a cântat de mult în aceste comune „Vecinica po­menire“! De folos însă că starea comu­nelor românești din împreju­rimi este înfloritoare, când aci în oraș, în acest centru impor­tant pentru români—noi ne pre­­zintăm mai rau ca ori­care altă naționalitate în privința loca­lurilor de școală și biserică?... Până la o vreme, românii fre­­cventau bisericile grecești. De patru ani însă, de când re­­pauzatul mitropolit al Coriței, Fotios, a fost bătut și alungat din comuna Pleasa și mai t­âr­­ziu omorât la Bradovița, româ­nii nu se mai puteau duce în bisericile grecești, în cari bise­rici călugării din Fanar pro­­nunțați în toate zilele anateme contra românilor, pentru faptul că grecii au aruncat pe seama românilor asasinarea mi­tropolitului Fotios. Românii, văzând că au rămas lipsiți de orice asistență reli­gioasă, s’au hotărât și au trans­format o casă în paraclis ad­­­hoc. Sunt patru ani de zile de când românii din Corița se în­chină Țui D-zeu in limba lor în acest paraclis cu totul neîncă­pător. Și sunt mulțumiți, sără­cii români, că pot găsi un loc sfânt, fie el și casă—unde li se satisfac nevoile creștinești! De la proclamarea Constitu­ției în Turcia însă, mulți dintre români, cari din cauza teroriz­­mi­ lui bandelor grecești, se re­­nfi sau a se declara de români, azi au trecut în partidul națio­nalist.. Așa, că este imposibil să ne mai putem servi de paracli­sul ce-l avem. Pentru aceasta, comunitatea noastră, într’o adunare a ei ge­nerală de acum în urmă, a luat hotărârea, ca, pe cale de sub­scripție publică, să strângă un fond pentru ridicarea în orașul Corița a unei biserici românești, ale cărei lucrări—cu buna vo­ință a românilor și a tuturor amicilor românismului —■ spe­răm să se înceapă’ în primă­vara aceasta. Nu mă îndoesc că românii— evlavios­ prin tradiție—vor răs­punde cu dragă inimă la apelul călduros lansat de comunita­tea din localitate și sper să ve­dem ridicându-se falnic vara a­­ceasta catedrala românească din Corița, care catedrală va în­­nălța mult moralul românilor din Albania, va face ca chestiu­nea românească să progreseze și va fi pentru fața întregului neam românesc. Să nu se uite că orașul Cori­ța a dat, la primele alegeri par­lamentare din, Turcia, pe sin­gurul deputat român în Came­ra din Stambul. Comunitatea românească din localitate se așteaptă la fru­moase ajutoare din partea valo­roșilor ei tineri emigrați în A­­merica. Primele liste de subscripție s-au deschis la românii din Go­rila și Pleăsea. Rezultatul lor e satisfăcător. Până azi s’a sub­scris suma de piaștri 21.657 și se continuă cu subscripțiile. Nasiradlu. N. B.—Toțî maliom­etamî ne cer lis­tele ca să subscrie și ei pentru bise­rica românească, siguri fiind că ro­mânii sunt prietenii lor cei mai fi­deli. Comunitatea românească însă a găsit cu cale ca listele de subscripție să se dea la mabometani când vor in­­cepe lucrările. _______ AU APĂRUT Memoriile Regelui Carol volumele 1, 3 și 3 , 50 bani volumul. Se găsesc de vânzare la toți depo­zitarii­ de ziare din țară și la administrația ziaru­lui «UNIVERSUL». Despre muzica religioasă ortodoxă. I. P. S. S. Mitropolitul Primat se îngrijește — și cu drept cu­vânt, de ivirea modei în sânul bi­­sericei unde vechea și impună­toarea noastră limbă bisericeas­că este zilnic înlocuită cu fraze modernizate și, firește, străine pentru sfânta slujbă ortodoxă. Dar, având în vedere cele ce se petrec pe la corurile noastre bisericești, ar trebui să se pro­cedeze cu cântecele bisericești cum se procedează cu limba, căci modernizarea acestei muzici a ajuns așa de departe că adesea sunt momente când—cu toate că te afli în, biserică,, te întrebi de ești sau nu, la un concert sau operă; și de se vă întârzia cu luarea de măsuri, apoi de sigur că publicul, al cărui auz și sen­timent s’au falsificat, se va mi­ra mai târziu de cutezanța Sfin­tei Mitropolii de a vroi să se re­­vie la corurile cari—în loc să ne distreze cântând aproape cu sensul valsurilor, bercenzelor și marșurilor, ne impune smerenia și evlavia, cântând vechile cân­tece corale. Și fie-mi permis să narez ur­mătorul caz care probează cu pr­i­sosință cât este de necesar de a se lua grabnice măsuri în sensul celor mai sus zise : Intr’o seară de vară, lucru întâmplător și foarte rar pentru un bătrân ca mine,mă aflam la o grădină unde o bandă de buni lăutari, dirijată de un distins șef, cânta Steluța lui Dumitra­­che Florescu, fiul marelui vornic Iordache Florescu. Cântec vechi și neuitat și încă mult cerut azi, de publicul amator de muzică națională. Eî bine, noi bătrânii care putem ușor observa schimonosirea, a­­dică falsificarea cântecelor noas­tre populare, suferim groaznic când lăutarii nu execută motive­le originale și mărturisesc că în mod sincer am fost nevoit să­ nîi astup urechile, căci simțeam că nu’mî mai puteam stăpâni re­volta din mine. Lăutarul șef care mă cuno­ștea, veni să’mî ceară deslușirea supărăreî mele, iar eu, drept răspuns îi dădui un leu cât cos­tă partiția Steluța, spunându-i să o învețe ; și fără a mai putea vorbi, plecai, să uit sacrilegiul făptuit față de iubita mea Ste­luță. A trecut mult de atunci,—când reamin­tindu-mi cazul, m’am dus din nou și am cerut să mi se cânte adevărata „Steluță“. Dar care ’mi fu mirarea, când lău­tarul îmi răspunse : — Nu­­ cutez să cânt pe adevăra­ta, căci când am cântat-o, am nem­ult,ur­it lumea. Cu alte cuvinte numai noi bă­trânii ramaserăm în stare să fa­cem deosebirea între adevărata și falsa „Steluță“: și numai au­zul meu, care aparține vechei generații, are dreptul d’a se re­volta, fiind-că el s’a născut și a trăit pe când domnea încă ade­vărata—iar nu falsa „Steluță“. Prin urmare, putem încheia sfătuind sfânta Mitropolie să se îngrijească grabnic de corurile de prin biserici, căci altfel se ex­pune să pară ce am pățit eu cu „Steluța“ lui Dumitrache Flo­­rescu. Alea. Tritoria" liberă" Asigurarea lucrătorilor Domnule director, . Ca vechi abonat și cititor al răspânditului ziar „Universul”, îmi permit a vă ruga să dați pu­­blicităței cele ce urmează. In „Universul” cu No. i7 a. c„ am citit părțile principale din proiectul de lege privitor la asi­gurarea și pensiile meseriașilor și muncitorilor. Netăgăduit că acest proiect are darul să îndrepte o mare lipsă . ce-o simțea tot ce este meseriaș și muncitor, dar atât la asigurare cât și în pensie, legiuitorul scoate din cauză pe toți meseriașii și muncitorii cari câștigă mai mult de 2.500 lei anual. Ce se va face insă cu asigu­rarea și pensia meseriașului sau muncitorului care a contribuit timp de 10—20 ani cu partea proporțională ce i se cere prin lege pentru Casa de asigurare și pensie și care meseriaș sau mun­citor, după acest interval de ani a ajuns să câștige peste­­ 2.500 lei anual ? Este știut că un meseriaș sau muncitor poate câștiga într-un an 2.500 lei și al doilea an să fie retrogradat din lipsă de loc, etc. și cu retrogradarea în funcție ar veni de la sine și cea în salar. Pentru acestea, cred că ar fi bine să nu se țină seamă de câștigul anual al meseriașului sau muncitorului pe cât timp plă­tește cotizația în proporție cu a­­cest câștig. Primiți, vă rog, d-le director, stima și considerațiunea ce vă păstrez. G. I­. Enăchescu­ (Maestru sondor-șef, Salcia-Prahova­ 1 Tri—“—c­v. ■ ..... bS aia? munmiILE cobpARATIEi bajkaud - JLORTUL“ DIN CEMUNA NOVACI (Mfii)­Moșia Novaci.—împroprietărirea țăranilor de pe moșie.—Cea mai mare bancă populară din țara noastră.—O monografie interesantă a d-lul ins­pector G. Dumitrescu-Bumbești.—Activitatea d-lui Dumitru Brezulescu.— Unde duce cooperația? X S’a vorbit mult de întinderea cooperației rurale la noi, de pro­gresele realizate într’un timp a­­tât de scurt, dar fapte precise nu s’au adus încă la lumina vulgului spre a d­a dovadă că mântuirea țărănimei noastre stă într’adevăr în cooperațiune. D. G. Dumitrescu-Bumbești, s-a gândit să împlinească a­­ceastă lipsă și a întocmit o in­teresantă monografie asupra activităței băncei, „Gilortul“ din com. Novaci (Gorj), de la înfiin­țarea ei și până azi. Scriitorul acestor rânduri a avut prilejul să viziteze această bancă și a rămas uimit de progresele pe care un așezământ sătesc le poate realiza într’un timp rela­tiv scurt. Obicenuința anchete­lor sociale m’a determinat să cercetez mai de aproape activi­tatea acestei bănci asupra căre­ia aveam strâns un material bogat de date interesante. Mă grăbesc dar să împărtășesc ci­titorilor noștri numeroși, cerce­tările mele, mai ales că mono­grafia d-lui Dumitrescu-Bum­­bești va apare peste două sau trei zile de sub tipar. Se pot că e o datorie de bun cetățean să pui în lumină progresele unei ramuri de activitate națională, care, într’o atât de largă măsu­ră, a contribuit la bună­starea populațiunei noastre rurale. Se va vedea astfel de cât folos va fi mișcarea cooperativă­­ pentru populațiunea de meseriași și muncitori de la orașe. Țăranii din Novaci La 30 km. depărtare de gara Cărbunești, se găsește­ comuna Novaci, la poalele Parângului, un sat frumos, curat, cu­­ case rânduite, așa că ochiul privito­rului să fie impresionat plăcut. Moșia cuprinde satele Cernodia, Novacî­strem­i, Novaci românî, Hirișeștî, Ghebanî, Aniniș și Pociovaliștea și era pe la anul 1904 proprietatea indiviză a E­­foriei Spitalelor Civile și a altor persoane. Traiul bun,­ condițiu­­nile higienice de viață, situația geografică a comunei, fac ca ță­ranii localnici să fie oameni să­nătoși, bine și curați îmbrăcați, inteligenți, vioi—rasă altoită cu ardeleni. Se îndeletnicesc cu creșterea vitelor, lemnăria și co­merțul. Satul e străbătut de rîul Gilortul, care pune în mișcare ferestrae, pive și mori. Aci e centrul satelor din împrejurimi, autorități, telegraf, etc„ întin­derea, operațiunilor băncei, a­­sigurând ridicarea, sub toate formele, a comunei Novaci și a întregului plai.. Cifrele ce vom da mai la vale, vor arăta îndea­juns progresele reale ale băncei ,,Gilortul", după numele râului care străbate prin sat. Banca a fost înființată în a­­nul 1902 din inițiativa d-lor ad­vocat ’Dumitru Brezulescu, pe atunci student la facultatea ju­ridică din București și G. Dumi­­trescu-Bumbești, inspector al băncilor populare, pe atunci în­sărcinat de ministerul instruc­­țiunei cu răspândirea ideei coo­perative la sate. Da la 7­ lei, capital la 2 milftan* * In timp de aproape opt ani, a­­ceastă bancă care, la înființarea ei, număra numai 26 membri cu un capital social deplin vărsat de 70 lei, a ajuns astăzi la un număr de 1774 membri, cu 714 depunători și cu fonduri sociale de peste două milioane lei, iar fondul de rezervă întrecând ci­fra de un milion. E una din cele dintâi bănci populare și cea mai puternică din țara noastră. Consiliul și direcțiunea băncei e alcătuit numai din țărani. Banca a cumpărat moșia No­vaci în întindere de peste 7000 ha, dintre care peste 3000 ha.sunt acoperite de păduri seculare. Din această afacere, banca ai realizat un câștig de peste 1.250.000 lei atribuit fondului de rezervă. Banca a fost con­dusă de d. advocat Dumitru Brezulescu, localnic din comu­nă, care și-a pus toată dragos­tea de bun român în propășirea satului sau natal de la înființa­rea băncii și până azi. Banca și-a întins activitatea ei și la ramura culturală, ajutând bi­sericile, școalele, copiii silitori, nevoiași cu peste 3000 lei și a­­ceasta într’un timp foarte scurt. Pentru anul viitor, banca va acorda trei burse copiilor de săteni spre a se specializa în industrie, agricultură și comerț. In numărul de mâine, voia vorbi despre „Palatul Poporu­lui“ din Novaci, cum și despre acțiunile de muncă, o inova­­țiune a băncei, prin mijlocirea căreia se va începe în curând exploatarea întinselor păduri seculare cu sătenii. Din cele de mai sus, reiese lămurit și ac­tivitatea folositoare țărănimei, pe care ar putea-o desfășura­­­ sate studențimea universitară, după pilda tânărului student Dumitru Brezulescu, astăzi ad­vocat, și care, într’un timp atât de scurt, a făcut din satul No­vaci un centru economic și cul­tural de cea mai mare însem­nătate pentru țărănimea din .** * h­ [UNK] Iliescu. D. D. Emulescu, advocat D. inspector G. Dumitrescu-Bumbești întemeetorii bancei populare «Gilortul» Sufragiul universal și partidele politice din Un­­gari­a Camera ungară a fost proro­gată în ședința de Vineri, până la 24 Martie. Contele Khuen Hé­­derváry a răspuns majorităței Camerei, care i-a votat neîncre­dere, prin acest act care arată că noul guvern vrea să rămână la putere și să rezolve—într’un mod oarecare, actuala criză. Până la 24 Martie va fi deci un fel de armistițiu, un ar­­mistițiu­ însă în care cele două tabere,—cea guvernamentală și cea opozițională—își pregătesc armele pentru luptă. Vom stu­dia, cu altă ocazie, șansele pa cale le au diferitele partide în luptele mari ce se vor desfășura», în Ungaria. Deocamdată ne fo­­losim de scurta și trecătoarea pauză ce avem să constatăm în politica Ungariei, spre a arunca o privire generală asupra atitu­dinei partidelor politice față de Sufragiul universal.­­ Prin reformarea actualului sistem electoral, care nedreptă­țește naționalitățile, — mai ales printr’o vitregă împărțire a cer­curilor electorale, toți factorii politici din Ungaria speră o în­dreptare a situațiunei actuale —ajunsă de nesuferit. împăra­tul, naționalitățile și elementele democratice vor o reformă elec­torală care să asigure pacea in­tre naționalități ,și între clasele sociale: sufragiul universal, in­trodus până acum numai în ju­mătatea monarhiei habsburgice, în Austria. Față de această ten­dință care se manifestă împotri­va domniei de rasă a maghia­­rilor și împotriva unei anumita „clase” a poporului unguresc (magnații), marea majoritate a politicianilor unguri nu admite sufragiul universal de­cât dacă se asigură eghemonia elementu­lui maghiar, iar alți bărbați de Stat unguri—nu-i admit cu nici un preț. Avem deci trei catego­rii : una care vrea sufragiul u­­niversal fără restricțiuni, alta care-1 cere, dar cu anumite res­­tricțiuni în defavoarea naționa­lităților, și a treia tabără (mag­nații) care e dușmană votului plural. Să vedem însă cine for­mează aceste trei tabere. 46) REGELE OSIEI mare remans sesszațional de GASTON’ N JEROUX parte XX doua Căsuța din str. Sălciilor VIII Statea ospătărie de la Mapamond — Ascultă rnd­ am povestit o mulțime de bazaconii despre Regele Mister al d-tale, despre monarh­ul Catacombelor, dar că e așa de puternic, ca la su­netul acestui instrument să po­puleze de odată ulița asta pus­tie, cu cavaleri cari ar fi în stare să se omoare pentru mine, asta le întrece pe toate, scumpul meu. Benvenuto Cellini ! Profesorul nu îl numea nici­odată altfel pe Robert Pascal. Și nu din pricina că Robert Pas­­c­al­ era un minunat artist, dar pur și simplu pentru că făcea argintărie; tot ce era argintărie, în gura sa era un Benvenuto Cellini. Profesorul era un prie­ten dezinteresat și credincios. El sta de multă vreme în Ospă­­tăria Mapamondului; acolo cu­noscuse pe Robert Pascal, care venea câte­odată de lua și el ma­sa. Pascal avusese de multe ori ocazia de a aprecia calitățile ra­re, pe care nu le întâlnești la multă lume, în persoana profe­sorului, care era sincer și foarte discret. Era un om cum rar se găsește și mai ales, nu era fie­car; așa de pildă, văzuse, cum văzuse toată lumea, că în oțel venise și se instalase o femee frumoasă, chiar pe pălimarul argintarului; întâlnise chiar pe acesta, stând cu dânsa de vor­bă, în scară, și cu toate că era intrigat să afle cine era și ce era cu ea, nu-i venise însă ideia să întrebe pe prietenul său Ro­bert Pascal ceva. Aflase și el cum aflase toată lumea că noua venită se numea d-ra .Perenn­es.­ și era mulțumit cu minciuna asta. Chiar când Robert Pascal îi ceru serviciul , de­ a însoți pe d-ra Derenn­es În­ fiecare zi, la a­­telierul lui Raul Gosselin, care a sta­ în strada­­ Cardinet, și unde artistul făcea portretul tinerei fete, și atunci chiar, se făcu că nu e mirat de loc, și nu ceru nici o explicație. Primi cu cea mai mare plăcere, ca un om de lume, bine crescut, care știe cum să se poarte cu femeile, păstrând în acelaș timp, tăcerea și discreția care se cuvine ade­văratei prietenii. Așa om era profesorul; el cu­noștea pe Raul Gosselin, și în atelierul său, află că d-ra Ce­­rennes nu era alta de­cât d-ra Desjardies, fiica condamnatului la moarte. Un moment, este drept că se gândi și își zise : „In ce comedie am­ intrat Sfinte Doamne! „Deci fii cu ochii in patru, dar seara cînd prietenul său Robert îi povesti­ nenorocirile d-reî Desjardies, și nevinovăția tatălui­ sau ,trebuie sa-­i Închidă amândoi ochii pentru ca sa nu i se va da lacrimile. „Bunul meu profesor, acum că ai aflat neno­rocirile d-reî Desjardies, ai să-i fii cavalerul sau. Și această­ în­­sărcinare va consta în a o în­soți odată în fiecare zi la Raul Gosselin. Trebue să-ți spun că d-ra Derrenes nu trebue să iasă nici­odată din casă fără d- ta, și­ singura ei plimbare să fie a­­ceasta. Urmează mereu itinera­­riul ce ți-am făcut: Strada Mo­rilor, strada Ceței, și apoi stra­dele: „Drumul vechi, Damelor... ocoliți Cimitirul Montmartre, treceți aleea Saint-Ouen, ajun­geți strada Sf. Elisabeta, strada Batigny, și sosiți în sfârșit în strada Carolinet. Este plimbarea d-rei Dere­­nus, singura care-­ este permi­să, și de­oarece , este mai mult pentru plimbare de­cât pentru portret, te rog , să fi păzitorul ei; ți-aș­ fi recunoscător să nu iei de­loc birje. —- Ar fi mai simplu să merg pe buleva­rde.’ observă'­ profeso­rul.­­»-Mai simplu, da, dar mai peri­culos.— D-ra Desjardies e ame­nințată de vre­un pericol? — Dacă o sa urmezi întocmai programul, nu o să fie amenin­țată de nimeni. — Fi liniștit. Su­fficit­ excla­mă profesorul învârtindu-și bas­tonul în mână, ca și cum s-ar fi găsit în fața unui dușman în­chipuit. Robert Pascal îi mul­țumi; profesorul îi răspunse că era în stare să se „taie în bucă­țele“ pentru el, un prieten care era așa de maestru în argintă­rie. Atunci Robert Pascal îi răspunse, că devotamentul ce-l cerea pentru d-ra Desjardies, era prețios,nu atât pentru el.Ro­bert Pascal, care nu era nimic în afacerea aceea, dar pentru prietenul său. Regele Mister. — Regele Mister 1 răsuflă pro­fesorul extaziat, ești prieten cu Regele Mister!... adăogă el a­­proape cu bătae de joc pentru acest Rege al Misterului, dar Robert deveni de odată atât­ de serios, îi vorbi de Regele Cata­­combelor în niște termeni atât de frumoși și înspăimântați, în­cât profesorul se tulbură. Mai încercă cu toată cleveteala lui Robert, o mică glumă; atunci Robert păru atât de crud atins, în­cât jură de a face de aci îna­inte­­ tot ai­ce îi­­ cerea priete­nul său, fără a se mai mira de nimic, și a crede tot ceea ce îi va spune despre prietenul sau Mister. In Sfârșit, mai multe zile tre­cură de când însoțea el pe d-ra Desjardies la piciorul sau, și nu li se întâmplase nici un inci­dent. Intr’o Duminecă, pe când profesorul scobora piața Clichy, „ca să ia un lucru de nimic“, fu, ajuns de Robert Pascal, pe când urca strada Morilor; a­­cesta, după ce-i mulțumi căldu­ros de­­ servicile bune și reale ce-i făcea, ii recomandă să se pă­zească mai brust ca ori­când pe strada.. Probabil că Pascal fu­­­sese informat de curând de pe­­rfidólde­ pe care se putea­ întâm­pina d-ra Desjardies, de­oarece îi adusese cele două garanții : cuvântul de ordine și fluorul. Profesorul și Robert ajunsese în colțul stradei Morilor și Stradei Tholeze. Profesorul ținea flue­rul în mână, se uita la el și nu se hotăra să fluere. — Ci suflă odată !... pros­tule, îi zise Pascal. In fine flue­ra. Fluerul scoase un sunet as­cuțit, foarte particular, foarte tare și foarte înțepat. Dar cum strada era pustie, înainte de fluerat, și rămase încă pustie după fluerat, pro­fesorul izbucni în râs și întrebă vesel: — Unde îți este sprijinul ? Unde îți este adăpostul? Atunci Robert Pascal îi arată la toate porțile caselor, începând de la Marea Ospătărie a Mapamondu­lui, până cât puteai vedea cu ochii, îi arătă pe toți portarii în picioare și foarte atenți. Profesorul fu,foarte mirat a vedea în adevăr, atâția portari, unii cu mături în mână, alții cu alte obiecte, toți în fața porților lor stând drepți ca soldații.­­— Mai flucra odată, zise Ro­bert Pascal, și pe toți ai să-l vezi alergând, repezindu-se spre noi, dându-ne ajutor și sprijin, sprijinul brațelor lor și adăpos­tul locuințelor lor. — Drace­a asta e foarte impor­tant și în același timp foarte in­genios ! — Meritul nu e al prietenului meu Regele Catacombelor, reluă Robert Pascal, dar al poliției rusești care a inventat acest mijloc de a i se veni în ajutor în ori­ce împrejurare, și la ori­ce oră. In toate orașele din im­periul țarului, toți portarii tre­bue să se supună flueratului de la poliție. Este o instituțiune,— aceea a portarilor polițiști—care îngăduie să ai în­totdeauna la dispoziție, fără ca liniștea după stradă să fi­ tulburat o armată adevărată de ajutoare. (Va urma). ■ ■ [UNK] [UNK] [UNK] 11 iu­n­e mik­www ■

Next