Universul, iunie 1914 (Anul 32, nr. 148-177)

1914-06-11 / nr. 158

5 bani în România.-10 bani în străinătate IC­G­B Fondator: LUIGI CAZZAViLLAK Tribunajnilitară {­ste din călătoria de instrucție a școalei de cavalerie In România-jlouă in Kurt-Bunar ; Bazargic In dimineața zilei de 1 Mai, Școala a plecat spre Kurt-Bunar, urmând șoseaua prin Alfatar, Ghiuierkiol, Songiac, Hagilar. Cum nu aveam cal, am fost foarte mulțumit de a găsi loc într’un camion­ a­utomobil. A­­veam ocazie să văd cum se com­portă acest mult lăudat mijloc de transport al materialelor gre­le ... Și erau destule. In două camioane se îngrămădiseră toate bagajele școalei, furajul pentru o zi a peste o sută de cai și vreo 40—50 de ordonanțe. Dar, când toate preparativele erau gata și ea cu primul camion plecasem din curtea cazarmei, motorul s'a oprit în dreptul fortului Med­­gidi Tabia. Toate încercările de a face mașina să înainteze au rămas zadarnice. Inapoindu-mă pe jos la Durostor, fui informat că al doilea camion nici nu s’a putut urni din curtea cazărmei. Cu mare greutate abia către o­­rele 10 dimineața motoarele au funcționat și cu ajutorul lui Dumnezeu ne-am văzut de drum. Pe la orele 12 eram ajunși la Ghiulevkioi, dacă drumul era bun și mai departe, puteam fi în Kurt-Bunar cel mult la 1 d. a. Dar... șoseaua se termină la câteva sute de metri de Ghiulev­kioi , și de aci înainte e numai un mizerabil drum de care, a­­proape impracticabil prin pădu­rea tăiată de lângă Songiac. Ne-au trebuit aproape 5 ore pen­tru a face 5 k­m. de drum. Abia la orele 5.30 d. a. camioanele au ajuns în Kurt-Bunar. Harta au­striacă la scara 1/200.000, în ca­re căpătasem așa de mare în­credere în timpul campaniei, nu este exactă pentru această re­giune. E drept că șoseaua e trasată, grămezile de petriș sunt dealun­­gul drumului, dar lucrarea de nivelare și împetruire e lăsată de vreo 15 ani în părăsire. In Kurt-Bunar ne-au distrat niște băeți turci, cari faceau in­strucție și cântau cântece mili­tare românești. Cel mai grozav dintre ei era un băiat mic de vreo șase ani. Si muștruluia pe micii lui camarar, cum zice turcul „cu anasâna“. Batea și­­înjura de mama focuută. Explicația fenomenului ne-a dat-o comandantul batamnului local. Micii turci sunt spectato­rii obișnuiți și de multe ori ino­portuni și indiscreți ai instruc­­ției trupei. Marea majoritate a locuitori­lor sunt turci, o mică parte bul­gari ; funcționarii și­­ militarii sunt... coloniștii români. fiind la jumătatea distanței dintre Durostor și Bazargic și călare pe unul din drum,avea de invazie care duce de la Movi Ba­zar pe calea cea mai scurtă spre Silistra, Kurt.­Banarul va căpă­ta o însemnătate strategică și mai mare, când vor fi terminate crâmpeele de șosea dintre acest orășel și Ghiulevkioi (șoseaua Durostorului) pe de o parte, și Kara Pelit (șoseaua Bazargicu­­lui) pe de altă parte. In­­ dimneața zilei de 2 Mai școala a plecat­ la Bazargic, ur­mând drumul de care prin Co­­cimar-Konac până la Kara Pelit, iar de aici șoseaua prin Ortu Ciamurli și Suiuciuc. Am ajuns la amiază la Bazar­gic. Pe platoul de la apusul gă­­rii se adunase o mulțime de su­me în jurul secției de aeroplane venită din Durostor sub condu­cerea Căpitanului Popovici. Cu mare bucurie am văzut saloanele de trasare a căii ferate Bazar­­gic-Cobadin. Mi s’a spus că noua cale ferată trebue să fie gata până la 30 Decembrie, întreaga distanță este împărțită în 10 lo­turi ; pe 6 din ele a început lu­crul. Chiar locuitorii bulgari din Bazargic se bucură știind că în așa de scurt timp vor fi în co­municație cu restul țarei, mai cu seamă că în prezent, din cau­za întreruperei căii ferate Ba­­zargic-Varna, toate transportu­rile acestei bogate regiuni nu se mai pot face decât cu căruțele. M’am mirat văzând acest oraș de aproape 20.000 locuitori atât de înapoiat sub raportul lucră­rilor edilitare. Cu toate că în el sunt șapte bancheri și o mul­țime de case comerciale, ceea ce înseamnă o destul de însemnată desvoltare economică, de­și Ba­­zargicul era, sub dominațiunea bulgară, terminus de cale ferată și prin urmare în el afluiau transporturile de grâne a aproa­pe întregului Cadrilater, e cu mult mai înapoiat decât Sili­stra. Străzile nepavate, orașul prost iluminat, edificii publice nici nu există. Acum de curând au început construcțiile și mo­dernizarea localurilor de distrac­ții. Ca pretutindeni, bulgarii sunt parapodiștii și turcii foarte mul­țumiți de noua stare de lucruri. A doua zi — 3 Mai — am vi­zitat împrejurimile. Și aici am avut aceeași deziluzie ca și la Silistra. Noi auzisem că Dobri­­ciul e fortificat. Nu am găsit de­cât urme de fortificațiuni pasa­gere din timpul turcilor. Orașul e înconjurat la 2 kilometri de periferia lui de 8 redute stelate, făcute poate în 1854, înaintea a­­cestora cam la 1—2 km. sunt câteva uvraje deschise la gât, servind fiecare pentru 1—2 com­panii și 1—2 tunuri. Acestea par a fi fost făcute în 1877. La 3 km. de oraș, lângă șoseaua Balcicu­­lui este un monument rusesc co­memorativ al luptei de la Hagi Ogiu Bazargic dintre ruși și turci care a avut loc la 14 ia­nuarie 1878. Pe acest monument e scris în rusește: „In timpul domniei împăratului rusesc Ale­xandru II, sub comanda locote­nentului general Zimerman, a­­nul 1878 Ianuarie 14“. Pe fața opusă e scris: „In această luptă ați luat parte: Regimentul de infan­terie de Moscova, Buzav, Țarițin, Borodino, Riazan, Reaș, Valev, Tula; regimentele de dra­goni Kinburski și de husari Be­­loruski; regimentele de cazaci de Don 15, 16, 17 și 18 ; Brigadele 17 și 18 artilerie; Bateriile de artilerie călăreață a cazacilor de Don 4, 11, 16 și 17 și o compa­nie din batalionul 5 săpători“. La înapoiere am trecut prin cartierul turcesc, unde am asis­tat la o foarte curioasă licitație. Se vindea întreaga gospodărie a unui muftiu, al cărui unic mo­ștenitor vroia să plece în Turcia. De față era hogea cu inventarul în mână ; strigările le făcea un turc bătrân. Am văzut zestrea cadânelor... ca în basme: ba­­rișe, năframe, brâuri, ștergare, ciorapi, jartiere, cămăși... șal­vari ! Am cumpărat pe prețuri de nimic vreo câteva mostre din aceste ciudățenii orientale. Sub o energică administrație, este sigur că Bazargicul se va moderniza în scurt timp și a­­tunci va putea judeca popula­­țiunea locală cum e sub scutul României. Vegetius 8 PA­GIM CELE DIN URMĂ ȘTIRI DÎN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE ȘI TELEFONICE Redacta și Administrapa: «îNSĂȚi T jfm.- ft-țirl 158.- jTvercu­rf 11 Ju­nie 1914 Evenimentele din Albania Marinari de pe vapoare străine de război, păzind palatul princiar din Durazzo Abonamente de vilegiatură: pe lună in țară: lei 1.50; pe lună în streinătate: lei 3. Pentru Ger­mania, Belgia și Elveția: lei 1 pe lună.r ,T"r. T­ranșarea conflictului greco turc Atena, 8. — Ministrul Turciei a remis d-lui Streit o comunica­­țiune în scris, prin care guver­nul turc declară că a început deja și că va continua cu reinte­grarea in căminurile lor a greci­lor din satele din Aidin, cari se află acum pe coastele Asiei Mici, și că propunerea guvernului tur­cesc, făcută cu privire la schim­bul de populațiune și de proprie­tăți grecești și musulmane, se în­tinde asupra tuturor celor ce vor fi părăsit teritoriile respec­tive. Bunurile lor vor fi prețuite de comisiuni mixte ad hoc. (A. R). * Constantinopol, 8. — La ban­chetul oferit de valeu în onoarea corpului consular, consulii Ru­siei și Angliei au pronunțat dis­cursuri în cari au spus că, gra­ție măsurilor luate de către gu­vern, situațiunea este cu totul nemb­orată. (A. R.) ANCHETA INTERNAȚIONALA IN ASIA MICA Constantinopol, S. — Ambasa­dorii s-au întrunit din nou după prânz la d-l Ballavicini. . Șeful de secțiune al cultelor a vizitat aseară pe patriarhul ecumenic cu privire la cestiunea redeschiderea școalelor și bise­­ricelor grecești. Se crede că­ pa­triarhatul n‘a consimțit încă la redeschidere. In întrunirea de ori seară a ambasadorilor, s-a decis să se predea Porții o notă identică în mod sep­arat de fiece ambasadă, anunțând că ambasadele pri­mind propunerea Forței au de­cis să trimită dragomani să constate situațiunea, fie împreu­nă cu­­ Talaat, fie mergând sin­guri în diferitele localități. Dra­gomanii ple­acă azi la Smyrna. Ambasada austro ungară trimite pe al treilea dragoman, Kolie­­vina, Germania pe al doilea; Rusia și Franța pe primii; An­glia și Italia pe cel de al doilea. Nota identică remisă de am­basade Porții zice : Tulburările din unele părți din Asia mică fiind relatate de presa străină așa în­cât ar putea vătăma pre­stigiul guvernului otoman. Poar­ta a cerut trimiterea de oameni de încredere ai ambasadelor spre a însoți pe Talaat și a da seamă de adevărata stare de lucruri. Răspunzând acestei invitațiuni, ambasada a însărcinat cu aceas­tă misiune pe dragomanul X, ca­re va avea facultatea de a mer­ge ori­unde va găsi de cuviință. Nota cere ca autoritățile să a­­corde misiunei înlesnirile trebu­incioase. Se crede în cercurile di­plomatice că misiunea dragoma­nilor ar putea dura vreo douăzeci de zile. In telegrama sa de dri seară, ministrul Talaat spune că a vi­zitat Cesme și a constatat că populațiunea din oraș și împre­jurimi, fără nici o presiune, a emigrat pe deantregul și că n’au rămas decât câțiva locuitori, cari declară că populațiunea a fugit mai ales din cauza­ sapai­­mei femeilor, însă că n’a suferit nici un atac. De câteva zile nu se mai semnalează nimic din vi­­laetul Smyrneî. (A. R.) SITUAȚIA LA RIVALI Atena. 8. — Comandantul unui vapor sosit la Mitilene și venind din Rivali a anunțat că familiile musulmane din Aivali au plecat spre Constantinopol. Arhivele ad­­ministrațiunei au fost transfera­te­­ in interior, prin urmare este temere de un atac al orașului Rivali din partea bașbuzucilor, ale căror trupe împresoară ora­șul. (A. R.) VOLUNTARI DIN ASIA MICA IN ARMATA GREACA Atena. 8. — Ministrul de răz­boi a autorizat pe toți coman­danții de corpuri să primească în armata greacă voluntari din Asia Mică. î ntrunirea itala fîlniiil AAn­fi Arvafiip Cuvântările d-lor Al. Marghiloman și B. Delavrancea - Membrii partidului conserva­tor s’au adunat Duminică seară, în întrunire publică, spre a pro­testa împotriva atitudinei pe ca­re­­ guvernul o are în Parlament, față de reprezentanții opoziției. Nici o sală publică nefiind li­beră, întrunirea s-a ținut în lo­calul clubului conservator. A asistat un public foarte nu­meros. D. C. C. Arion, sosind la orele 10 fără un sfert, a fost întâmpi­nat cu aplauze călduroase. Mul­țumind pentru manifestația de simpatie ce i se face, d. Arion a spus că va duce până la capăt lupta pentru răsturnarea guver­nului. O călduroasă primire s’a fă­cut și d-lui Al. Marghiloman, șe­ful partidului conservator, care a sosit în urma d-lui Arion. Cuvântarea d-lui Marghiloman Deschizând întrunirea la orele 10, d. Al. Marghiloman a spus: Doream să ținem o întrunire publică, conform tradițiunii noa­stre de a întreține legături per­manente cu massa publicului. Neavând nici o sală în care să ne adunăm, n’am adunat aci, și sunt bucuros să constat că, in casa noastră n’au loc să încapă toți sprijinitorii ideilor noastre. Am început lupta, mare, pen­tru consfințirea și fixarea drep­turilor constituționale ale cetă­țenilor acestei țări. Suntem feri­ciți să constatăm marele și ne­știrbitul prestigiu­ pe care par­tidul nostru îl are, prestigiu pe care liberalii nici în cele mai strălucite epoci ale lor nu ,l-au avut. Azi partidul conservator­­ e un organizm unitar,, cu o desă­vârșită concordanță de vederi. Rezultatul pe care l-am obținut în trecutele alegeri e din cele mai strălucite. In rândurile noa­stre vine azi tineretul, după cum vin și conservatorii rătăciți­ cari plecaseră cu dorința unui viitor mai bun. Iată de ce sunt mân­dru să fiți șeful unui asemenea partid: Conștiința că sunteți lân­gă mine îmi dă un cuget limpe­de și liniștit. Sunteți puternici, după cum veți fi chiar după ce actualul șef și alți zece șefi de mai pe urmă ,nu ,vor­ mai,­­vise. Puterea noastră a făcut pe ad­­­­versari să desfășoare împotrivă­­ne violențe, fraude și nerușinate silniciri. Cercetarea conștiinței adver­sarilor noștri am întreprins-o și o vom continua. Să fie bine înțe­les că nu se va putea face nimic fără noi, fără asentimentul nos­tru. Căutăm să grăbim cu un ceas rezolvarea chestiunei celei mari a păturei țărănești; când va fi însă vorba de schimbarea legei electorale, vom zice: nu. Și acest nu, va trebui, să fie în­registrat, căci, încă odată, nu se va putea­ face nimic fără de noi. Așa fiind, nu ne temem , nu ne temem să adunăm câmpiile să le pornim la asalt împotriva o­­rașelor. Căci adevărații amici ai țăranilor nu stau la stânga, ci la dreapta, între noi. Veți fi chemați des; și va tre­bui să veniți des. Se face aci o trecere în revistă a forțelor; mâine poate vom face prepara­tivele în vederea bătăliei de a doua zi. Fiți disprețuitori față de provocări, surzi față de cei cari vă silnicesc, și aveți încre­dere că vă chemăm să vă faceți o mare datorie către țară. Bunul simț al conducătorilor partidului liberal, nu se poate să nu-î facă să înțeleagă că, fiind vorba să tr­agă o brazdă a­­dâncă în viața neamului nostru, nu se poate să nu țină u smă de voința și de sentimentul nostru.­­ Să trăiți, domnilor, și să sim­țiți că conștiința noastră a tutu­ror ne poartă tot mai sus, pen­tru binele țării, toate nu se poate să nu ajungă la victorie. Ne-am adunat în acest local, de­oarece toate sălile publice simt închiriate de poliție sau de primărie. E o lovitură de Stat, ceea ce­­ se face, și dacă nu va în­ceta această stare de lucruri, vom lua cu noi poporul și vom ști ce să facem. Astăzi de dimineață chiar, oa­meni cari voiau să participe la o întrunire, au fost bătuți, li s’au spart capetele și au fost a­­lungați. Astă seară e întuneric în toate sălile, și cu toate acestea nouă nu ni s’a dat, nici una. E în interesul țării, ca acești jumătate­ sălbatici să nu se săl­băticească de tot. Cineva a rostit o injurie la a­­dresa țării ,când a spus : țara e liberală-­ Țara nu e nici liberală, nici­­ conservatoare. -Țara e a mulților cari se străduiesc, și de care se cuvine să ne ocupăm cu cugetul cinstit. - E o imposibilitate morală ca o­ țară să fie a­ unei singure fa­milii. Noi nu suntem țara, ci o parte din țară. Vă mulțumim că ne-ați trimis în Parlament; vă mulțumim nu pentru onoare, ci pentru dovada de încredere de care ne-ați dat-o, acordându-ne greaua sarcină de a scăpa țara de primejdia cu care o amenință liberalii. Să trăiți domnilor; să trăias­că șeful partidului! întrunirea s’a terminat la ore­le 10 și jum. M. N. - tj. ^ .......—" Pentru ori-ce reclamatiune sau­ schimbări de adrese, d-nii abonați sunt rugați a atașa și una din benzile cu care primesc ziarul; contrar, reclamațiunea sau schimbarea de adresă nu vor fi rezolvate. Cuvântarea d-lui Delavrancea D. R. St. Delavrancea a spus: avem un nou șef. La noi șefii nu se răstoarnă prin comploturi de seral.­­ D. Carp, din motive poli­tice, și-a dat demisiunea din ca­litatea de șef al partidului. Regretatul Cantacuzino a ți­nut vreme de un an demisiunea d-lui Carp, după care abia a primit-o. D. Maiorescu a demisionat din motive strict personale, adău­­gând că se consideră soldat de­votat și disciplinat al partidului conservator. .Noi n-am ridicat șefi, prin comploturi de ieniceri, șefi de un an, de o lună sau de o zi. Partidul nostru a ridicat pe șefii săi, dar nu i-a răsturnat. La noi, totul se petrece în depli­nă ordine și în deplină liniște. Am ales ca nou șef pe d. Mar­ghiloman. Știți cum l-am ales noi pe d. Marghiloman. Dar a­­duceți-vă aminte cum a fost ales d. Brătianu șef al partidului li­beral. Trimis în străinătate ca bolnav, d. Sturdza n’a semnat nici o demisiune. D. Marghiloman e un om în­zestrat din belșug de Dumnezeu. Afară de aceasta, are marele merit de a ști să-și manifeste­­ e­­nergia la momente potrivite. A fost un adevărat miracol exem­plul de curaj și de energie pe care d-sa l-a dat cu prilejul re­centelor alegeri. Pe la toate ministerele pe unde a trecut, d-sa a lăsat urme ne­șterse de­­ conștiinciozitate, de dreptate și de putere de muncă Așa fiind, cu adâncă satisfac­ție și cu adâncă măgulire de mine însumi zic : Dumnezeu să-i dea viață lungă ! Căci cu un a­­semenea șef, armata conserva­ raiul nostru \ Intrunirea funcționarilor comer­ciali din Pitești Pîrcefi • •**­V**Jfi Tunici Societatea funcționarilor co­­mercili din Pitești, cu concursul Centralei, și al autorităților lo­cale, au reușit azi pentru pri­ma oară, să impună respectarea repausului duminical. De, dimineață, la orele 6, func­ționarii comerciali, având con­cursul d-lui polițai Călinescu, au­ împiedicat deschiderea maga­zinelor. După amiăzi, la orele 3, a avut loc o întrunire publică iin sală Dacia, la care a luat parte și d. Anton Grigoriu, delegat de la Centru. întrunirea a fost prezidată de d-l G. Alexăndrescu, președintele soc. funcționarilor­­ comerciali din Pitești. Au luat cuvântul, în afară de d-sa„ d-nii: Anton Grigoriu, Mi­­hai Popescu, M. Roseti, Gr. Po­pescu,, Traian Marinescu și Da­vid­ Braunstein. Toți vorbitorii au adus mul­țumiri autorităților locale și so­cietății Centrale, grație cărora s’a putut obține respectarea re­pausului duminical în localitate, și­ au relevat foloasele organi­­zărei. S-a expediat o telegramă de mulțumire d-lui Ion Dumitriu, președintele­­ so­c. Centrale , și alta d-lui ministru Morțun, ce­­rându-î­­ să impue aplicarea re­­paosului duminical. S-a votat apoi o moțiune prin care se hotărăște continuarea luptei pentru respectarea repao­­sului duminical. După­­ întrunire,­ funcționarii comerciali, în număr de câteva sute, au făcut o manifestație pe stradă. Manifestanții s‘au oprit la locuința d-lui prefect Brân­­zău, căruia i-au făcut manifes­tație de simpatie. D-l prefect a vorbit mulțimea, promițând că va veghea la res­pectarea legei. In urmă , funcționarii comerci­ali au făcut escursiune la Tri­­valea. . έntrunirea din Giurgiu in chestia laticel de zair Giurgiu, 8 Iunia După cum am anunțat, un grup de comercianți și orășeni din localitate au lansat un apel în­ care convoacă pe toți orășenii să asiste la o întrunire de pro­testare în sala „Topper“ pentru a aviza la măsurile ce trebuesc să se ia în chestia fabricei de zahăr, care urma să se facă la Giurgiu. Această întrunire a avut loc astăzi. Sala era arhiplină.­­ Prezidează d-l M. Ionescu-Pe­­triș, mare proprietar, din locali­tate, care arată scopul întruni­­rei. După ce vorbesc d-nii: IV. Pa­­raschivescu, farmacist, Marin Stroe, comerciant și Marin. Bal­șoiu, președintele corporației, d-l G. G. Teoharide, prim aju­tor de primar, este primit cu vii aplauze. D-sa descrie pe larg cererea societăței belgiene pen­tru facerea fabricei de zahăr, ca­re a fost aprobată imediat de consiliul comunal. Spune că societatea a oferit 1000 lei pentru un hectar de pă­mânt, pentru construirea fabri­cei, și cum comuna pentru un teren ce nu producea nimic va câștiga 70.000 lei, afară de 10.000 lei ce oferă societatea pentru șo­sele, etc., pe fiecare an. Arată munca depusă de d-l primar Sc. Stăncescu, pentru aprobarea în­­ființărei acelei fabrice, și cum toți reprezentanții din Vlașca în parlament, în frunte cu d-l To­ma Stelian, au fost eri la d-l prim-ministru Brătianu, pentru a stărui ca fabrica să se facă la Giurgiu, și cum după 2 ore de la acea consfătuire a sosit o telegra­mă că s’a aprobat construirea fabricei de zahăr la Giurgiu. D-l Sc. Stăncescu, primarul o­­rașului, este primit cu vii aplauze și strigăte de ura. D-sa mulțu­mește pentru urările ce i sa fac. Spune că mișcarea orășenilor es­te legitimă din toate punctele de vedere , arată sforțările făcute de toți reprezentanții județului în parlament pentru înfăptuirea fa­bricei, de care orașul are nevoie, și că d-sa a primit aseară o te­legramă de la consiliul de mi­niștri, în­ care i se comunică în mod oficial, că prin decretul re­gal n-rul 1963/914 s’a aprobat oferta societăței belgiene pentru construirea fabricei de zahăr la Giurgiu. Citește apoi acea tele­gramă, în aplauzele și uralele a­­sistenței. Spune că toți orășenii și co­mercianții să mulțumească ace­lora cari au luptat pentru inte­resele lor. (Aplauze). D-l V. Constantinescu, avocat, în numele cetățenilor a mulțumit d-lui primar Stăncescu, pentru munca depusă ca fabrica să se facă la Giurgiu. Propune să se expedieze telegrame de mulțumi­re tuturor binefăcătorilor orașu­lui. Apoi citește următoarea MOȚIUNE „Cetățenii giurgiuveni întru­niți azi. Duminică 8 Iunie, orele 3 d. a. în sala „Topper“, în mare meeting cetățenesc, sub președin­ția d-lui M. Ionescu-Petriș, pen­tru a ne consfătui și decide asu­pra mijloacelor eficace prin care să putem grăbi și obține aproba­rea din partea guvernului la în­ființarea fabricei de zahăr în o­ . Luând act de adresa telegrafi­că oficială a cancelariei consi­liului de miniștri prin care se aprobă în totul contractul înche­iat de primărie, ne declarăm pe deplin mulțumiți și autorizăm pe d-l primar al orașului, care se află în mijlocul nostru, ca în numele nostru să exprime tele­grafic d-lui prim-ministru I. I. C. Brătianu, d-lui ministru de interne V. Morțun, d-lor repre­zentanți în parlament aî acestui județ, deplina noastră satisfacție, mulțumindu-le călduros pentru concursul pe care lau dat consi­liului nostru comunal într’un in­­teres așa de vital și legitim pen­tru­­ orașul nostru“. După aceasta s’a expediat te­legrame d-lui prim-ministru Bră­tianu, d-lui ministru Morțun și d-lor deputați și senatori din Vlașca. întrunirea s’a terminat la ore­le 5 jumătate. NAPOLEON O revistă, care poartă nume­ pus aci­d’asupra, reproduce, din cercetarea pe care o face docto­rul Quintieri asupra lui „Napo­leon I în cugetarea italiană“, ju­decata pe care a dat’o cardina­lul Bonomelli asupra marelui a­­venturier. Iată părerea dată în scris de bătrânul prelat: „Admirator sincer și entuziast al geniului militar, al inteligen­ței și activității miraculoase a lui Napoleon, nu pot să fiu tot așa în ce privește caracterul său și opera sa. „Este adevărat că omul prodi­gios care a purtat numele de Na­poleon I, sguduind cu mâinile lui puternice vechea Europă, a făcut să cadă, în mare parte, pojghițele evului de mijloc, și a rupt multe lanțuri și a îndru­mat societatea pe noi și mai bu­ne căi. Nu s-a rușinat însă să ex­­pute, în puține cuvinte, un pro­gram, reflex al sufletului sau, program după care și-a confor­mat viața lui întreagă și politica lui toată, și care este negațiunea oricărei onestități. „Să-i reproducem cuvintele: „Politica mea este de a guver­na pe oameni după cum vrea majoritatea. Făcându-mă cato­lic, am pus capăt războiului din Vendeea; făcându-mă musul­man, mi-am întemeiat autoritatea în Egipt; făcându-mă ultramon­­tan, am câștigat pe preoții din Italia. In partea­ liberă a repu­blicii San Domingo, voi­ vorbi de libertate; în cealaltă voi­ vorbi de sclavie. Dacă aș avea să gu­vernez o populațiune evreiască, aș reconstitui templul lui Solo­mon“. „Un om care vorbește serios astfel, este definitiv judecat în ființa și opera lui. Lui Napoleon, geniu militar mai mult m­ic de­cât rar, inteligență și activitate prodigioase, îi lipsi mărimea su­fletului. Intr’ânsul nu cred să fi strălucit niciodată noblețea sen­timentului, a fost un egoist fără pereche“, Doi mari prieteni — Említésen si Creangă —­ Anii pribegiei lui Eminescu n’au fost mulți, dar au fost plini. Ani de trubadur rătăcitor, cu­noscând de aproape foamea, se­tea și lipsa de adăpost, dar ani de tinerețe și de romantice visuri. Au fost anii când sufletul i s’a umplut de lumina mare a lumii libere, și când cele dintâi cânte­ce, sfioase și nesigure încă, s’au înălțat spre stele, la nopțile ti­nereții lui, făcându-l poate feri­cit, ca pe o privighetoare care încearcă primele modulații stră­lucite în primăvara vieții. . . . Când a venit la Iași, Eminescu colindase toate d­aturile româ­nești și singura lui avere, pe ca­re o așeza într-un colț de odăiță săracă,, era un­ geamantan, plin de versuri ale poporului și de în­cercări ale lui pe motivele cântă­reților anonimi ai neamului. Era vremea largilor acorduri din­ Vo­llere și Madonă și a obscurelor și genialelor tresăriri din împă­rat și Proletar. Eșea încet-înc­et din faldurii de negură ai înce­puturilor ca un viu luceafăr al dimineței. In vremea aceia, când cerceta adunările Junimii și scria la Cu­rierul lui Balassan își ,cân­d se formau ca mărgăritare în fun­dul sufletului lui, neasemănate­le-i poezii lirice, a cunoscut pe Creangă. Deodată s’au legat buni prieteni și amândoi au petrecut multe amurguri și multe nopți în colțurile retrase ale acestei vechi cetăți a Moldovei. Uneori urcau la vechea și părăsita chi­novie a Cetățuei, altedăți eșeari în poetica vale a Socolei, de unde în asfințituri de soare se vedea lașul ca un decor de feerie. Aici, pe bănci de brad, în­ amurguri dulci, stateau amândoi la sfat, mâncând o halcă de carne frip­tă pe grătar și bând un vin acru. In una din aceste înserări poe­tice Eminescu a citit lui Crean­gă Strigoii — această misterioa­să și înaripată poveste romanti­că, la al cărei sunet mi se în­fiora și mie ființa in anii tine­reții... Ca într’o negură lumi­noasă, dulcile și fantasticile um­bre ale celor doi amanți neferi­ciți treceau într’un timp prin toa­te visurile mele și sunetele sono­re ale strofelor îmi päreau acor­duri vechi, melancolice și pline de lacrimi. In numele sfântului Taci s’auzî cum latră Cățelul pământului Sub crucea de piatră ! Eminescu citea cu­ vocea-i lim­pede și-și ferea din când în când de pe frunte șuvițele negre de păr care-i scăpătațl spre ochi. Creangă îi­ asculta în tăcere. I­­maginea această, a poetului și a ascultătorului mă urmărește de multă vreme, cu un gând de ciu­dată îndoială... Creangă asculta oare ca un mare înțelegător S­rigoii lui Eminescu? In sufle­­tu­l primitiv, în care născuse misteriosu­l geniu, cum pătrun­­deau strofele cizelate și alese ale prietenului lui ? Cu toate aces­tea Eminescu trebue să fi știut cui citește, și cel care a scris mi­nunea aceia care se numește Moș­­ Nichifor Coțcarul, putea prinde din zbor cele mai fine nuanțe. Poate pentru sufletul lui de țăran, Araid și mireasa lui erau obscuri și fantastici și po­vestea lui Călin și a fetei de îm­părat, și a minunatei nunți era mai vie, mai luminoasă și mai fermecătoare, și poate și aceas­ta a fost citită într’o primăvară, sub meri înfloriți, la marginea vechiului Iași... Dar în prietenia aceasta mai fericit sunt încre­dințat că a fost Eminescu, căci el a auzit pentru întâia oară Amintirile și poveștile lui Crean­gă ; el a fost încântat întâi de limba mlădioasă, nuanțată, așa de simplă și de artistică în..ace­­laș timp a marelui scriitor dela Humulești... Amândoi —și Emi­nescu și Creangă—au fost niște mari nefericiți, fiecare în felul lui; cu toate acestea prietenia lor le-a adus multe ceasuri de uitare și de mângâere. Uneori, cum spune Panu, amândoi dis­­pareau patru­ ori cinci zile din­tre cunoscuții lor. Prietenia grabnică ce se legase între ță­ranul de la Humulești și între nobilul rătăcitor, avea ceva sem­nificativ, căci era dragostea in­telectualului de comoara vie a neamului nostru și dragostea țăranului pentru sufletul tânăr, avântat și curat al unui mare cântăreț. Rătăcirile lor la fai­moasa Boltă­ Rece, la Respect general, la Viață lungă și la cra­­mele din jurul Iașului se văd lă­murit parcă, cu tot farmecul u­­nei blânde intimități, cu poves­tiri și amintiri nesfârșite, cu bu­curia uriașului Creangă în fața unei fripturi omerice și cu zâm­betul și atenția lui Eminescu pentru minunatele isprăvi ale copilului de pe malul Ozanei, cu râsul zgmotos al unuia și cu zâmbetul fin și visător al altuia. Uneori Eminescu suia și până la căsuța din Țicăiî a lui Crean­gă. Acolo era răcoare în zilele verii și câte­odată se aduna la­olaltă, ca să vadă ce mai face veselul părinte Smântână, și alți fii nobili ai lașului. Aici s’au ci­tit niște memorabile versuri, când Creangă a istorisit înțe­leaptă poveste a Sfârșiacului, aici, între sfaturi, povești și glume nesfârșite, s’au împărtășit de o părticică de nemurire, la umbra celor doi amici, mulți scriitori mari de o zi. Toate aceste lucruri dedemult mi se povestea cândva un bun și vechiu profesor al meu, răposa­­­tul Vasile Burtă. El îmi spunea de M. Sadoveanu cum într’un rând, pe o vreme de toamnă, cu ploae umedă, se afla și dânsul cu cei doi prieteni, In­tri un colț pierdut al Iașilor. Ploua monoton și trist afară și picura streșinițe fără întreru­pere și obositor; lampa lucea în­­­tr’un țărcălan fumurii­, atârna­­­tă de tavan și ei povesteau a­­mintiri din tinerețe. Din când în­­ când, crâșmarul punea între ei o cănuță­ de­ vin. Burlă um­plea încetind­ și cu luare aminte paharele..." . Când amintirile îincetară, ră­maseră" visători ascultând muzi­ca­ picușurilor de apă. Și’ntr’un târziu Eminescu le șopti încet­, cu un glas dulce, câteva versuri. A­tuncea pentru întâia oară u­­rechi omenești­ auziră una din cele mai triste poezii ale lui E­­mi­nescu: , ! ...Pe lângă plopii fără soț­­ifi Adesea am trecut; !Țîfv- Mă cunoșteam vecinii toți.' Tu nu mai cunoscut! Și bătrânul meu dascăl îmi spunea că niciodată n’a văzut ochi mai neguroși și mai plini de amurg de­­ toamnă decât ochii lui­ Eminescu în acele clipe. Pe urmă, îndată după aceste ver­suri, Burlă își aducea lămurit a­­minte cum deodată poetul înce­pu să aibă păreri de râu după ticăloșii, neștiutorii și plinii de lumină ani de altădată. Și ca și­­cum i s’ar fi dat și lui Creangă Un semnal, începu și băiatul ră­zeșilor de la Humulești să dove­dească cât de fericit ar fi fost el dacă ar fi rămas un flacou în satul lui, acolo, la poalele mun­telui. A, fără îndoială că amândoi ar fi fost mai fericiți. „Când începu a vorbi Creangă, îmi spunea răposatul Burlă, E­­minescu își încruntă sprâncea­na și rămase privindu-l cu luare aminte. Era una din rarile mărturisiri ale Humuleșteanului: cartea, haina neagră și tângul îl făcuse­ră foarte nefericit; dar asta nu-V știa nimeni, ș’o aflam noi, cei­lalți doi, atunci, pentru întâia oară... Numai mama e de vină... sfâr­și încet Creangă... pentru că-i e­­ram­ drag... Ș’atunci Eminescu îl cuprinse domol de mână și-l pri­vi cu ochii plini de ceață de la­crimi...“ Ș’așa stătură mult lustrei în noaptea aceia, răscolind duioase amintiri ,și pierî de râu, pe când murmurau streșinile și vântul de toamnă, trecea din când în când cu foșnet pe la fereastră. „Emi­nescu era foarte mișcat, îmi spu­nea iar Burlă; și din puținele lucruri pe care ni le spunea1 în­țelegeam că poezia pe care ne-c rostise avea o deosebită semnifi­cație ; că amorul lui nefericit îi chinuia toate clipele, dar nu nu făcea nici o mărturisire hotărâta și arunca un fel de văl discret,­ cu melancolie, asupra celei mai mari fericiri și celei mai mari amărăciuni din câte cunoscuse“. Mihail Sadoveanu. .Loc.ȘEDINȚA regale române geografie“ de Ala bată seară, în amfiteatrul ș.,Fundațiunei Universitare Ca­­­rol I“ „Societatea regală româna de geografie“, sub augusta pre­­șidenție a M. S. Regelui și înalta protecțiune a A. S. R. Principele Ferdinand, a ținut ședință pu­blică.­­ A luat parte la ședință un pu­blic destul de numeros compus în mare parte din ofițeri și spe­cialiști.­­ A asistat și d-l Em. Porum­­baru, ministru de externe, pre­cum și d-nii Mehedinți, profesor universitar, general Barozzi, St. Hepites, Sabba Ștefănescu, An­­tipa, general Ionescu etc.­­ Ședința a început cu o confe­rință a d-lui Dimitrescu-Aldeni despre: Mișcări tec­tonice și for­mele de teren, care a fost mult aplaudată. După d-sa d-l C. Brătescu, ve­nit din Berlin, a vorbit despre Evoluția cronologică a deltei Du­nărei, o conferință foarte docu­mentată și foarte apreciată. După terminarea conferințelor d-nn­ membri ai societăței s’au întrunit în ședință intimă pen­tru aprobarea socotelilor pe anul 1913, confirmarea alegerii de membri în comitet, votarea de membri noi și alte chestiuni cari interesează societatea. Ședința s’a terminat la orele 11 seara. A : A ATENTAT contra lui Enric Rotschild Paris. 8. — La eșirea de la o­­peră, în momentul în care Enric Rotschild mergea pe jos pe bule­vard, un individ a tras la un colț al s­tradei Daumartin două focuri de revolver, rănind la pi­cior pe Rotschild. Agresorul a fost maltratat de mulțime și dus în postul Choiseul. Pare a fi un de­zechilibrat. A declarat că se nu­mește Proudhon, de 60 ani, ren­tier, fost lăptar, pretinde a fi fost ruinat de lăptăriile filantro­pice. După scoaterea glonțului, Rotschild merge spre bine. (A. R.)

Next